joi, 14 decembrie 2017

Fii un om al rugăciunii!


Trăieşte o viaţă sfântă. 

Un slujitor sfânt este o armă puternică în mâna lui Dumnezeu. 
Un cuvânt rostit atunci când conştiinţa ta este curată şi inima ta este plină de Duhul lui Dumnezeu este mai de preţ decât zece mii de cuvinte rostitii mereu mulţumitor pentru această favoare. 
Aceasta este cea mai mare onoare din lumea aceasta.
 Dacă aş avea o mie de vieţi, le-aş petrece de bunăvoie în această slujbă;
 şi dacă aş avea o mie de fii, i-aş dedica cu bucurie pentru aceasta.
Este adevărat că această slujbă este arhiplină de responsabilitate:
 veşnicia a mii de oameni depinde de credincioşia ta;
 dar ah, harul este atât de deplin şi răsplata aşa de glorioasă!
 Dacă lucrătorii creştini ar vedea cât de preţios este Hristos, ei nu s-ar putea stăpâni să nu bată din palme de bucurie şi să exclame:
-Sunt un slujitor al lui Hristos!
 În ceea ce mă priveşte, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru puţinii ani de slujire; 
pot să spun cu adevărat că nu-mi doresc nici o altă cinste pe pământ decât să mi se îngăduie să propovăduiesc Evanghelia veşnică.
Caută ungerea Duhului Sfânt. 
Oh, frate, roagă-L fierbinte pe Dumnezeu să te umple cu Duhul, ca să poţi sta cu El la sfat şi ca să-i poţi face pe oameni să audă cuvintele Sale şi să se întoarcă de la răutatea faptelor lor. 
Ştii că o sabie înfierbântată, chiar dacă este neascuţită, poate pătrunde acolo unde nici o altă unealtă mai ascuţită nu o poate face, dacă este rece. 
Roagă-te să fii umplut cu focul Duhului, ca să poţi străpunge inimile împietrite ale păcătoşilor nemântuiţi.
Nu te odihni dacă nu ai roade în slujirea ta. 
Lasă-ţi casa, plăcerile, patul, odihna, totul şi du-te şi hrăneşte sufletele pierdute. Domnul slavei a părăsit cerul pentru aceasta; 
e destul ca ucenicul să fie ca Stăpânul său. 
 Domnul să-ţi dea această compasiune cerească pentru aceşti oameni. 
Adesea, vei vedea cum se va face o mişcare printre oasele uscate 
– o apropiere a oaselor unele de altele 
va creşte carnea şi pielea pe deasupra, dar nu vor avea suflare în ele. 
Oh, frate, strigă după suflarea cerului! 
Adu-ţi aminte că un păcătos moral va ajunge în acelaşi iad în care va fi şi cel mai nenorocit păcătos.
Fii un om al rugăciunii.
Dacă nu te rogi, probabil că Dumnezeu te va retrage din slujirea ta, aşa cum mi-a făcut şi mie, ca să te înveţe să te rogi.
 Ia-ţi textele de la Dumnezeu; 
ia-ţi gândurile, cuvintele de la Dumnezeu. 
Poartă numele celor din turma ta mică pe pieptul tău, ca marele preot.
 Luptă-te pentru cei nemântuiţi.