sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Cu ce ne-ai iubit?

„V-am iubit, zice Domnul! Şi voi ziceţi: ,Cu ce ne-ai iubit?”Maleahi 1:2

Nu știu alții cum sunt, dar eu am tendința să mă obișnuiesc cu purtarea de grijă a Domnului Dumnezeu până acolo că uneori o iau de-a gata, ca și cum e ceva ce mi se cuvine, ceva ce e normal să fie acolo.
Rareori îmi pun inima să înțeleagă că nu merit tot binele care mi-l face, că de fapt așa tăcut și ascuns în binecuvântare, El încearcă să-mi spună într-una
-”te iubesc”.
Uneori înțeleg, alteori mă uit la binele care mi-l face și mă trezesc visând la un bine mai bun decât cel prezent
Domnul Dumnezeu nu se lasă și din nou îmi șoptește ”te iubesc” doar că în momentele mele de întunecime, prin atitudinea mea îi răspund:
-”cu ce mă iubești?"
-"asta e dragoste?"
-"asta numești Tu binecuvântare?!"
-" Ăsta e plan?! "
-"Dacă m-ai iubi Doamne Dumnezeul meu, ai face asta... "
-"Dacă Ți-ar păsa de mine mi-ai da asta...”
-Ce adevărate sunt cuvintele :
„Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” Ieremia 17:9.
Domnul Dumnezeul meu se uită la inima mea, nu se uită la ceea ce izbește ochiul, nu se uită la ceea ce încerc să par, nu se uită la ceea ce văd alții, EL se uită la inima mea și o vede nemulțumită de dragostea Lui.
În momentele de luciditate, atunci când înțeleg răutatea mea, îmi vine să-mi sap o groapă să intru acolo și să nu mai ies ca să-I mai  întristez inima vreodată.
Dar Domnul Dumnezeul meu  iubește nu pentru că este iubit înapoi ci pentru că El este dragoste, pentru că iubirea Lui nu se oprește când vede mândria cu care mă împotrivesc și strig:
-”cu ce m-ai iubit?!”.
El poruncește și ce poruncește ia ființă așa că din dragoste pentru mine, El poruncește întunericului care-mi acoperă înțelegerea să plece și îmi vorbește la lumină.
-”Cu ce te-am iubit? ...
Oare este vreun lucru oricât de insignificant pe care să știu că ți-l dorești și să nu ți-l fi dat?
Oare este vreo durere de-a ta care să nu mă doară?
Oare este vreo îngrijorare pe care să nu ți-o liniștesc mereu când vin și te iau în brațe și-ți spun
-”eşti copilul meu iubit”?
Oare este vreun suspin pe care să nu-ţi l prețuiesc?
Oare este vreo lacrimă pe care să nu ți-o culeg?
Oare este vreun cuvânt pe care să nu-l scriu în cărți de-aducere aminte?
Oare este vreo priveliște prea groaznică pe care să nu ți-o fi transformat în rai?
Oare este vreo cerere pe care să n-o fi primit până înaintea tronului Meu?
Oare a fost vreo privire trufașă de care să nu te fi ferit?
Oare este vreo limbă ridicată împotriva ta pe care să n-o fi nimicit?
Cu ce te-am iubit copilul meu?
Cu tot!
Eu nu știu să iubesc cu jumătăți de măsură.
Nu mi se pare înjositor ca Eu Regele Universului, a tuturor celor văzute și nevăzute să stau lângă tine când plângi că ți-ai dori altceva decât ceea ce ai...
Eu te-am iubit când nici măcar nu știai ce înseamnă dragostea și credeai că doar sfinții au parte de ea.
Eu te-am iubit când nimeni nu vedea nimic bun în tine ...nici măcar tu.
Eu te-am iubit când toată Legea Mea te condamna la moarte.
Eu te-am iubit când M-am ridicat și-am spus să trăiești măcar că meritai moarte.
Eu te-am iubit când te-ai hotărât să disprețuiești dragostea Mea, să-ți întorci spatele și să umbli pe un alt drum.
Eu te-am iubit când am lăsat deoparte 99 de sfinți să vin să te caut prin văile pe unde te-ai pierdut din cauza răzvrătirii.
Eu te-am iubit când te-am adus înapoi și de atunci te port pe umeri.
Eu te-am iubit când am venit să caut rod în tine dar n-am găsit și din dragoste am hotărât să mai aștept...
Cu ce te-am iubit?
Cu tot!”
Îmi pun mâna la gură Domnul Dumnezeul meu, am vorbit ca un nebun.. de lucruri care erau mai presus de înțelegerea mea, iartă rătăcirea copilului Tău ... primește cuvintele mele în momentul ăsta când Te văd clar, cercetează-mi inima și vezi că te iubesc Domnul Dumnezeul meu, că Tu ești tot ce am și-mi ești destul