............ va veni o zi in care persoana iubita va disparea pentru totdeauna din viata ta; o vei striga, iti va fi dor si vei da orice sa o vezi din nou. Noi, oamenii, suntem atat de grabiti si mereu in criza de timp, incat uitam sa apreciem ce avem, uitam sa spunem celor dragi ca ii iubim, uitam sa le demonstram asta; suntem obisnuiti cu binecuvantarile noastre si uitam sa le apeciem si sa-I multumim lui Dumnezeu pentru ele, uitam ..
Maine nu ne apartine .. tot ce avem este aici si acum. Aici si acum este momentul potrivit sa spunem celor dragi cat de mult ii iubim si cat de binecuvantati suntem cu ei in viata noastra. Aici si acum este momentul potrivit sa-I multumim lui Dumnezeu pentru ei.
Te indemn sa faci lucrul acesta si nu uita: maine nu ne apartine .
Rămâi cu noi ,e vremea cea tăcută,
Când prigonirea a-nceput
Şi rugăciunea ne-o ascultă
Ca jertfă cu miros plăcut.
Rămâi cu noi Părinte Mare,
Cel veşnic, darnic şi prea Bun
Şi toarnă binecuvântare…
Din plin s-avem pe-al vieţii drum.
Rămâi la noi în munca noastră
S-avem şi spor… şi rod bogat,
Să fim plini de a Ta mireasmă
Şi bucurie neîncetat.
Rămâi cu noi în timp de boală,
În vremea crizei sau la greu;
Iar de cădem de oboseală
Tu ne susţii pe drum mereu.
Rămâi Stăpân în casa noastră
Ca Tată, Domn şi Împărat
Şi-aşterne a-fericirii rouă
Să ne-adăpăm pe săturat.
Rămâi în viaţa noastră toată
Când vine ispitele şuvoi
Şi-n ziua slavei, minunată,
Ne du în Cerul Tău, ‘napoi.
Domnul însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!"
Cu voi sunt, deci, nu va temeti
Lumineaza-mi calea acestei vieti!
El prin nori, ca raza, ne strabate-asa
In veci, nu te voi lasa!
Floarea vestejeste, mirosul pierzand;
Pot sa treaca toate, dar Isus nicicand!
Caci Mantuitorul, vesnic e al meu
Si intotdeauna ma pastreaza-n harul Sau!
Cand a mea carare se va-ntuneca,
El va grai dulce: „Nu te-nfricosa!”
Iar odata-n ceruri, cand Il voi vedea,
Plin de bucurie, cu El voi canta.
-Dorurile sfinte sa ma arda, nu alte doruri straine sa ma framante- -O, Domnul meu, pot sa arunc ingrijorarile asupra Ta , cum ai zis Tu , caci TU Insuti ai grija de mine ....stii ---Tu de ai zis “arunc” si nu sa le dau binisor! -Dar durerile? -durerea ma paralizeaza; nu ma pot misca sa ti le dau, despre avant nici nu vorbesc…) -Dar rasare o luminita in intuneric: -ai zis sa te chem -Te chem, Doamne! Ai mila de mine…nu merit, eu singura sunt vinovata de durerea mea. -Dar la cine sa ma duc? pe cine sa chem? -Nu am pe nimeni care sa ma aline, numai la TINE e mangaiere deplina…Ai mila de mine! “EU, EU te mangai.” (Isaia cap.51: 12 ) Durerile tale le-am luat EU asupra Mea si prin ranile Mele esti vindecat. (Isaia cap. 53:4) Dar cine esti tu, sa te temi, copilul Meu, de cine te temi? Si sa uiti tu de MINE? Si sa tremuri de durere necontenit inaintea asupritorului care umbla sa te nimiceasca? Unde e mania asupritorului?…. In curand cel incovoiat sub fiare va fi dezlegat! Nu va muri in groapa! Si nu va duce lipsa de paine! (Isaia cap. 51: 13, 14) -Valuri uriase ca si muntii se ridica impotriva fragilei mele barci. E furtuna…e intuneric…sunt singur …si am ajuns la capatul puterilor…simt ca nu mai putere nici sa respir… O, Doamne, numai in TINE mai nadajduiesc EU sunt DOMNUL, DUMNEZEUL tau, care starnesc marea si fac sa-i urle valurile, si al carui Nume este DOMNUL OSTIRILOR! Ai uitat? EU te acopar cu umbra Mainii Mele si-ti spun : “esti a MEA!” (Isaia cap. 51:15, 16) -am baut din Mana TA potirul maniei Tale, am sorbit potirul ametelii…nu e nimeni sa ma ajute… cine ma va plange?…pustiirea, darapanarea, lipsurile sau moartea- Cum sa te mangai EU?… (Isaia cap.51: 17, 19) Asculta, nenorocito, beata ce esti, dar nu de vin, asculta! …EU te apar. Iti iau din mana potirul ametelii, potirul maniei Mele, ca sa nu mai bei din el! Il voi pune in mana asupritorului tau care-ti zicea: apleaca-te!, indoaie-te sa trecem peste tine! Si-ti faceai spinarea ca un pamant si ca o ulita pentru trecatori… (Isaia cap. 51: 22, 23) Dar EU iti spun acum: “Scutura-ti tarana de pe tine, scoala-te! Fiica MEA, roaba MEA, dezleaga-ti legaturile! (Isaia cap. 52: 2) EU, DOMNUL am mila de tine si mangai toate daramaturile tale. Pustia ta va fi ca un rai, darapanaturile tale ca o gradina a Domnului. Aduc in mijlocul tau iar bucuria, veselia , multumirea si cantarile de lauda!…. (Isaia cap.51:3)
O, daramaturilor, izbucniti in strigate de bucurie! Caci DOMNUL m-a rascumparat, m-a mangaiat si mi-a spus : fiica, roaba a LUI! (Isaia cap. 52: 8,9)-O, ingeri si strajeri ce stati pe ziduri!Strigati de bucurie! Vedeti cum se intoarce DOMNUL in locul laudelor LUI – inima mea – !Cateva clipe te-am parasit, dar te primesc inapoi cu mare dragoste. Intr-o izbucnire de manie, Mi-am ascuns o clipa Fata Mea de tine, dar Ma indur de tine cu o dragoste vesnica. Pot sa vezi muntii mutandu-se din loc, si dealurile clatinandu-se, sa stii si atunci ca dragostea MEA nu se va muta de la tine si legamantul MEU de pace cu tine nu se va clatina. EU am mila de tine! (Isaia cap. 54: 7,8, 10)
duminică, 8 august 2010
Din sinagoga celor izbăviţi,
Pe drept cuvânt numiţi "alexandrinii",
Se ridicară câţiva împietriţi
În ura lor să lupte cu creştinii.
Avându-l ţintă pe Ştefan, un frate
Ce plin de Duh şi har răcoritor,
Făcea minuni şi semne prin cetate,
Cu mult curaj în faţa tuturor.
Căci Dumnezeul plin de îndurare
A revărsat belşug de har de sus,
Şi s-au întors un număr foarte mare
Dintre preoţi la DOMNUL, la ISUS.
Biserica era înfierbântată
Căci Duhul Sfânt pe-apostoli i-a-nsoţit,
Cu strălucirea binecuvântată,
Şi mulţi iudei la DOMNUL au venit.
Iar steagul mântuirii se înalţă
Pe culmi de slavă-n haruri tot mai sus,
Căci fraţii toţi cu râvnă se încalţă,
Cu râvna Evangheliei lui ISUS.
Căci harul care dărui credinţa
Ne este dat ca să ne bucurăm,
Dar şi atunci când vine suferinţa,
Suntem chemaţi ca DOMNUL să răbdăm.
Suntem chemaţi la lupta creştinească
Să spunem: "Da, HRISTOS ni-e mântuirea!
Când oamenii ar vrea să ne lovească,
Să nu ne-nfrice moartea, chinuirea.
Ştefan e plin de Duhu-nţelepciunii,
Alexandrinii nu-i pot ţine piept,
Atunci ca martori au chemat pe unii,
Pe unii să-l acuze pe nedrept.
"Să-l ducem deci, să-l judece Soborul!
Iar voi cu toţi să spuneţi: "A hulit!"
Pe Dumnezeul Sfânt, pe Creatorul!"
Şi martorii au spus, dar au minţit.
Căci omul sfânt nu poate să hulească,
Dar ei aşa s-au hotărât să spună,
Căci nu puteau alftel să-l biruiască
Decât cu martori falşi, cu-a lor minciună.
Şi l-au privit cu toţi ca pe-o stafie
Cei din Sobor, pe omul credincios,
Vroind să vadă-n faţa lui mânie,
Şi ochi de ură aplecaţi în jos.
Dar nu aşa! ci faţa lui senină
Părea de înger sfânt, imaculat,
Căci Dumnezeu i-a-ntipărit lumină,
În ziua când l-a binecuvântat.
Dar pentru ei nici mila, nici credinţa,
Nu pot schimba ce-au hotărât prin vot,
Cu toţi i-aşteaptă moartea; şi sentinţa
Să i-o pronunţe marele preot.
Şi judecata-ncepe: acuzarea
Cu-aceste vorbe îl învinuiesc:
"Acest bărbat ne strică adunarea
Şi obiceiul nostru strămoşesc!
Aici suntem şi martorii să spună,
Cum el a zis că templul va pieri
Că legea noastră veche nu e bună,
ISUS alt templu, altul va zidi!
Aşa a zis: acesta-i hulitorul!
Iar noi l-am prins şi-aicea l-am adus,
S-audă şi să judece Soborul
Pe-acesta care crede în ISUS!
"Să-l ascultăm! ai drept la apărare
Acel cu haina neagră s-a-nvoit,
Să se ridice Ştefan în picioare,
Şi să le zică "Scuze am greşit..."
Oricum, când vezi atâta sobrietate,
Când toată sala e-mpotriva ta,
Mai poţi să spui c-aceştia n-au dreptate?
Un om cu-atâţia cum se va lupta?
Prin Duhul Sfânt Ştefan mărturiseşte
Că legea lor e şi a lui HRISTOS,
"Ştiţi, Moise despre DOMNUL prooroceşte
Că va veni proorocul credincios.
Iar templul este casa părintească
Pe care Solomon l-a construit,
Isus e seminţia preoţească!
Ce lui Avraam i-a fost făgăduit.
Şi după cum atunci israeliţii
În casa-aceasta sfântă au intrat,
La fel prin DOMNUL intră mântuiţii
în cer, în locul fără de păcat.
Isus e Solomon care zideşte
Această casă pentru Tatăl Sfânt!
Căci Dumnezeu în oameni locuieşte
Nu-n temple care-s piatră şi pământ!
Din pietre vii, în jertfa fără pată
Suntem zidiţi în trupul lui Hristos
Aceasta-i casa binecuvântată!
Acesta-i templul construit frumos!
Dar după cum străbunii în pustie
L-au părăsit pe DUMNEZEU atunci,
Deşi i-a scos din vechea lor robie,
Şi i-a-nvăţat din sfintele porunci.
Nu L-au slujit, ci şi-au ales viţei
La cortul lui Moloh s-au închinat,
Părinţii noştri, fraţilor evrei,
De Dumnezeul sfânt s-au lepădat!
Iar pe profeţii ce-au vestit venirea
A unui Salvator neprihănit,
L-au omorât cu toată-mpotrivirea,
Aceştia da, aceştia au hulit!
El a venit în lume prin fecioară,
Dar voi cu-aceleaşi glasuri aţi strigat,
Şi L-aţi suit pe Golgota să moară,
Dar DUMNEZEU din morţi L-a înviat!
Voi oameni tari la inimi şi cerbice!
Voi totdeauna v-aţi împotrivit,
Şi i-aţi bătut cu pietre şi cu bice
Pe-acei ce adevărul v-au vestit!"
Şi le-a ţinut o predică splendidă,
De la Avraam, la David, la ISUS,
Deşi simţea că ei o să-l ucidă,
Ştefan prin Duhul Sfânt, privea în sus.
"Şi-acuma iată, ceru-n sărbătoare,
Cu strălucirea slavei de nespus,
Iar lângă Tatăl, veşnic în picioare,
îl văd pe Fiul Omului, ISUS !"
Mărturisirea lui, atât de tare,
A tulburat mulţimea din Sobor,
C-au năvălit cu toţi ca nişte fiare,
Şi l-au târât ca pe-un răsculător.
Atunci l-au dus afară din cetate,
Ca să-l ucidă ca pe un duşman,
Şi l-au lovit în faţă şi în spate,
Cu pietre mari, pe tânărul Ştefan.
IÎ clipa-aceea s-a deschis văzduhul,
Căci omul credincios a-ngenunchiat,
Şi-a zis: "ISUSE, ia-mi la Tine duhul,
Şi iartă-i Tu pe toţi de-acest păcat!!"
Şi-n ploaia loviturilor stridente,
Cel credincios în Domnu-a adormit,
El a răbdat acele mari momente,
Dar prin răbdarea lui a biruit.
Ei l-au zdrobit, dar numai dinafară,
Căci omul dinlăuntru a zburat
Spre fericita vieţii primăvară
Departe de durere şi păcat.
În haine albe, unde stau martirii,
Şi-aşteaptă ziua marii răzbunări,
Şi ziua sfântă, ziua răsplătirii,
Cu străluciri şi binecuvântări.
Când Dumnezeu, izvorul frumuseţii
Pe fruntea celor care-au biruit,
Va aşeza cununile vieţii
Din viaţa care-i fără sfârşit.
Şi le va pune-n mână alăute
Şi harfe căci au fost biruitori;
În ziua când de-aici o să-i strămute,
În ţara fericirii fără nori.
Şi le va da răsplată deosebită
La sfinţii care viaţa şi-au jertfit,
De-aceea stai pe stânca neclintită!
Şi uită-te la cei ce-au biruit!
Căci este rai, şi este înviere!
Iar mai presus de toate-I Dumnezeu!
Care ne dă în suferinţi putere
Să-l biruim în luptă pe cel rău.
HRISTOS a zis: "Să nu vă înspăimânte
Când ucigaşii vin cu răutate,
Că ei doar trupul pot să vi-l frământe,
Dar peste suflet n-au autoritate.
Pe Ştefan l-au ucis, dar nu păgânii,
Ci unii ce-şi ziceau că-s credincioşi;
Căci fariseii se credeau stăpânii
Pe tot ce-i sfânt la templu şi frumos.
Aceste duhuri pline de dorinţa
Să domine ce alţii au cucerit,
Ne-ncearcă iarăşi dragostea, credinţa,
Prin fraţii noştri care s-au răcit.
Că iarăşi caută ceartă-alexandrinii
Şi iarăşi caută martori mincinoşi,
Dar oare noi suntem aşa, creştinii,
Ca fratele Ştefan de credincioşi!?
Suntem noi plini de har şi de putere?
Se manifestă Duhul Sfânt prin noi?
Suntem noi gata să răbdam durere?
Sau la necazuri ne uităm-napoi!?
Priviţi în sus, căci bolta e deschisă
Iar pe ISUS la dreapta îl zărim!
Prin Duhul Sfânt, Puterea cea promisă,
Noi ne luptăm, şi-n luptă biruim.
Era ”la modă” într-o vreme să întrebi un credincios cum îi merge și să auzi un răspuns de genul ”grea cruce am frate!”.
Între timp s-a mai schimbat formularea şi oamenii nu mai folosesc cuvinte de genul ”am o cruce grea de dus” ci mai mult îți afişează o față amară de ți-e şi frică să întrebi cum îi merge că ştii că urmează ceva ce face ”Plângerile lui Ieremia” să pară sonet.
Adevărul e că dacă pe pământ ți-ai fixat ochii, ai să găseşti motive să te plângi cât ține viața asta. Dacă standardul tău de comparație în ce priveşte ”să-ți meargă bine” e standardul lumii, da ai drepatate, plânge-te că eşti într-adevăr un nenorocit. Dar dacă ai auzit glasul Celui Prea Înalt odată și te-a strigat ”ridică-ți ochii! nu te mai uita în altă parte! Uită-te doar la Mine!” atunci ce motive ai să te plângi când doar pe El Îl ai în față? Dacă doar pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Domnul Isus, într-adevăr suntem cei mai nenorociți dintre oameni (1 Cor. 15:19) pentru că nu suntem mulțumiți nici cu Dumnezeu, dar nici n-am vrea să mergem cu totul în lume.
Este scris:
-să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârşirea credinței noastre, adică Isus, care pentru bucuria care-i era pusă înainte a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. (Evrei 12:2). Dacă mă uit la El, pentru bucuria care-mi stă înainte, nu am nici un motiv să mă plâng. Și de ce nu am voie să mă plâng?
Așa cum lauda mea măreşte slava lui Dumnezeu, exact aşa şi plângerile mele scad slava Lui în viața mea. Plângerile mele Îl micşorează pe Dumnezeu în ochii mei şi apoi am impresia că pot să mă simt dezamăgit de El.
Când Îl laud peDumnezeu tot cerul se miră că eu, făcut din pământ care doar prin credință privesc la cer, care fără să văd nimic cu ochii mei de carne pot să spun cu toată credința ”Dumnezeu e bun cu fiul Lui!” atunci lauda mea dă motive îngerilor lui Dumnezeu să Îl laude şi mai mult. Însă atunci când mă plâng că îmi merge rău, e ca şi cum m-aş uita la tot ce face Dumnezeu pentru mine (şi nimic nu e mărunt) ajung la concluzia că nu e mare lucru. Cei ce mă aud încep să-L vadă pe El prin nemulțumirea mea şi îi inspiră să fie nemulțumiți. Îl fac pe Dumnezeu să fie vorbit de rău sau văzut cu ochi răi.
De ce S-a mâniat Dumnezeu pe Israel când se plângeau că le merge rău? Pentru că ei erau în grija Lui şi tot ceea ce a făcut pentru ei a fost doar bine, dar ei s-au uitat la acest bine şi L-au ispitit disprețuind binele numindu-l rău. Ceva de genul ”ăsta e planul Tău măreț? Asta e tot ce poți?” Ca şi când ai face tot ce îți stă în putere ca să nu-i lipsească nimic fiului tău, dar nici nu vrei să-i dai prea mult ca să nu devină un răsfățat, dar când fiul se uită la ceea ce faci tu să spună ”părinții mei nu mi-au dat nimic niciodată!”
Nu spune nimeni că Dumnezeu nu te trece prin încercări, sau că nu suferi uneori, dar dacă suferi, taci. Nu te apuca să te plângi despre cât de rău îți merge pentru că doar Îl pui pe Dumnezeu într-o lumină proastă. Aşteaptă în tăcere ajutorul lui Dumnezeu. Dacă ți-ai învățat inima să aibă o atitudine nemulțumită, dezvaț-o! Uită-te la Domnul Isus, nu la ceea ce ai vrea să ai dar numai ție nu îți dă Dumnezeu. Când Domnul Isus era dus să fie jertfit în locul tău, da, a gemut de durere pentru că Îl dureau loviturile, dar n-a deschis gura deloc, ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura deloc. ( Isaia 53:7). Domnul Isus a văzut scopul în suferință și a vrut ca Tatăl să fie Înălțat până şi prin suferința Lui.
Pavel spunea:
- ”Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. (Romani 8:18).Eu cred că un credincios care se plânge mereu de starea lui nu va vedea slava viitoare, nu pentru că Dumnezeu n-ar vrea să i-o dea, ci pentru că el ar găsi un neajuns până și în slava aceea şi nici chiar cerul nu-l va impresiona pentru că s-a chinuit să devină un veșnic nemulțumit cât încă trăia în trup.
Un înţelept spunea odată că dacă nu-L poți vedea pe Dumnezeu în orice loc, n-ai să-l poți vedea în nici un loc.
Antrenează-ți ochii să Îl vadă pe Dumnezeu în orice loc și în orice situație și învață să-ți înfrânezi limba. Dacă nu poți să-L lauzi, măcar nu te plânge!
Matei 7:4-5 „Sau cum poti zice fratelui tau: Lasa-ma sa scot paiul din ochiul tau si cand acolo, tu ai o barna intr-al tau? Fatarnicule, scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau.”
Ochiul are rolul de a ne furniza informatii – sub forma unor imagini colorate despre dimensiunile si continutul mediului nostru inconjurator.
Ochiul uman este asemanator unei bile foarte complexe, alcatuita din corneea transparenta, albul ochiului, irisul. Aceasta da culoarea ochiului. El este de fapt un disc musculos, cu o gaura in centru – pupila. Lumina patrunde in interiorul ochiului prin pupila. Umoarea apoasa dintre cornee si iris ajuta la mentinerea curateniei corneei si indepartarea germenilor. Imediat dupa ea urmeaza cristalinul, mobil si elastic. Spatiul de dupa cristalin este umplut de o substanta gelatinoasa – umoarea vitroasa. Fundul ochiului este tapetat de retina. Ea contine aproximativ 130 de milioane de celule fotosensibile – conuri si bastonase.
Ochiul nostru este protejat din toate partile. Orbita in care este asezat, sistemul de irigatii al lacrimilor, pleoapele, genele, apara de particule straine care ar putea sa intre si sa afecteze ochiul. Mai sunt de asemenea si sprancenele, care nu sunt simple podoabe, ci au un scop: protejeaza ochiul de picaturile de sudoare care se scurg de pe frunte.
Ti s-a intamplat vreodata sa-ti intre ceva in ochi? Este foarte neplacut, nu-i asa? Nu numai ca incepe sa lacrimeze, dar simti exact locul in care a ajuns particula de nisip.
Ti-ai putea imagina cum arata oamenii descrisi in textul de astazi? Este o imagine morbida, nu-i asa? Un om cu un singur ochi si in locul celuilalt ochi cu o barna aratand cu degetul la cineva care are un pai intr-unul dintre ochi. Este dureros sa ai un fir de nisip in ochi, dar o barna! Trebuie sa fii absolut insensibil si cu totul concentrat la altceva ca sa poti ignora un lucru atat de dureros. Si pe deasupra, chiar daca ti-a mai ramas un sigur ochi, barna este destul de lunga ca sa intre in campul vizual al ochiului sanatos, deci poti s-o vezi daca vrei!
Isus ne avertizeaza sa fim foarte atenti la judecatile noastre pripite. Chiar daca motivele ni se par fondate, suntem in pericolul barnei si al paiului.
Se intampla de multe ori ca sa fim preocupati sa “scoatem ochii” celuilalt pentru greselile lui, fara sa ne preocupam de scoaterea barnei din ochii nostri.
Fiecare zi traita este una de har. S-o folosim pentru a-i iubi pe cei din jurul nostru!
Familiile noastre pot, fie s-i atraga pe altii la Dumnezeu, fie sa-i respinga.
Dumnezeu ne priveste ca pe unul!
Cei doi se vor face unul (un singur trup).
De aceea, ceea ce face unul il reprezinta si pe celalalt.
Eficienta caminelor noastre in inaintarea Evangheliei nu se face fara participarea comuna a ambilor parteneri.
Familia este un instrument divin, randuit de Dumnezeu pentru a avea un impact asupra celor saraci si infometati din societatea noastra cu realitatea lui Isus Hristos prezenta in experienta umana.
In familie se gaseste cea mai mare intimitate, cel mai mare potential de implinire si satisfactie.
Hristos doreste sa faca familia un model a ceea ce El poate sa faca in viata omului.
De aceea, familia este responsabila pentru evanghelizarea societatii in care se gaseste, trebuind sa se autodepaseasca in a-l oferi pe Hristos si altora.
A te casatori este usor.
A ramane casatorit este ceva mai dificil.
Dar a fi fericit in casnicie toata viata, se numara printre cele mai rafinate arte.
Daca familiile o duc bine si Biserica o duce bine!
De fapt, o trezire spirituala care sa schimbe biserica noastra poate incepe cu punerea la punct a familiei tale, a familiilor noastre.
De aceea, daca acestia doi (sotul si sotia) se leaga sa promoveze o relatie familiala sanatoasa, spirituala (biblic), devotata Domnului si Mantuitorului Hristos si inaintarii Imparatiei Sale, atunci ne putem astepta la o adevarata trezire care sa strabata biserica noastra.
Astazi avem biserici slabe fiindca avem familii slabe.
Avem familii slabe fiindca avem soti si tati slabi.
Avem soti si tati slabi fiindca acestia nu au fost invatati principiile biblice fundamentale ale familiei si ale cresterii copiilor.
Familia este cea mai elementara forma de organizare.
Fiind prima comunitate de care se ataseaza un individ cat si prima autoritate sub care acesta invata sa traiasca, familia este cea care stabileste valorile cele mai fundamentale ale unei societati.
Randuita de Dumnezeu ca fiind cea mai elementara forma de organizare omeneasca, familia este …prima scoala a instruirii umane.
In aceasta parintii primesc niste monstrii micuti, plini de egoism, care-si petrec majoritatea timpului lor strigand cu sfidare si aruncand cu mancare in jur, pe care-i invata sa se exprime, sa imparta ce-i al lor cu altii, sa-si astepte randul, sa respecte proprietatea altuia.
Aceste lectii oferite la aceasta scoala se traduc mai tarziu in respect fata de altii, in autocontrol, in ascultarea lor de lege, pe scurt in formarea virtutilor de caracter necesare supravietuirii societatii (umane).Nici o alta structura nu poate inlocui familia.
Fara ea, copiii nostri sunt lipsiti de orice temelie morala.
Fara ea, ei devin niste analfabeti morali a caror unica lege este eu-l.
De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup” (Geneza 2:24).
Adam si Eva au trait o experienta unica în sensul ca nu numai unul, ci fiecare dintre ei s-a confruntat cu nevoi fizice si psihologice.
În lipsa de altcineva, ei si-au fost prieten si iubit unul altuia.
Daca avea loc o conversatie, ea trebuia sa aiba loc între ei doi.
Daca exista nevoia de a fi consolat, numai unul spre celalalt se puteau întoarce.
Ne-am gândit de multe ori ca luna de miere ideala ar trebui sa se petreaca pe o insula pustie.
Daca ne uitam mai atent la acest text, vedem ca el spune "a lasa si a se lipi".
Lista celor pe care trebuie sa-i lasi include prietenii, fratii sau surorile, echipa si asociatii.
Verbul "a se lipi" înseamna literalmente a fi nedespartit unul de celalalt.
Partenerul de viata ti-a fost daruit de Dumnezeu pentru a-ti fi cel mai bun prieten.
El trebuie sa-ti fie sfatuitor, coleg de echipa, primul la care sa alergi în nevoie, primul cu care sa-ti împartasesti biruintele si esecurile.
Mai bine doi decât unul, caci iau o plata cu atât mai buna pentru munca lor. Caci, daca se întâmpla sa cada, se ridica unul pe altul; dar vai de cine este singur si cade fara sa aiba pe altul care sa-l ridice. Tot asa, daca se culca doi împreuna, se încalzesc unul pe altul, dar cum are sa se încalzeasca daca e singur? Si daca se scoala cineva asupra unuia, doi pot sa-i stea împotriva; si funia împletita în trei nu se rupe usor. (Eclesiastul 4:9-12).
Lumea furnicilor este o lume deosebit de bine organizata. Ea ne ofera lectii importante pentru viata de fiecare zi. In casa lor, aceste insecte, au roluri foarte bine definite.
Rolul fiecarui “locuitor” din furnicar (alt nume al musuroiului) este foarte bine stabilit si respectat in cadrul grupului. Astfel, colonia este condusa de o singura furnica – regina musuroiului – a carei unica sarcina este aceea de a face oua, fiind mereu ingrijita si aparata de toate celelalte furnici. Tot ea este cea care, la inceput, a format colonia. Dar cum apare, de fapt, si se formeaza o noua familie de furnici? In timpul “zborului nuptial”, femela se imperecheaza cu o furnica-mascul, dupa care coboara pe pamant, iar dupa un timp ii cad aripile, ea nemaiputand sa zboare niciodata.
Aici incepe cautarea unui adapost (sub o piatra sau intr-un lemn scorburos – in cazul termitelor) sau sapa un tunel subteran. Din acest tunel principal – care poate avea si 5 metri adancime – se formeaza apoi asa-numitele “camere subterane”, legate prin alte tuneluri mai mici. Aceste camere vor avea diferite intrebuintari, pe masura ce colonia creste ca numar de furnici: depozitarea hranei, hibernare sau depunerea oualor.
Majoritatea celorlaltor furnici din musuroi sunt “muncitoare”, hrana adunata de acestea fiind impartita “frateste” intre toti membrii coloniei. Grija pastrarii oualor intra tot in atributiile furnicilor muncitoare, care le sterg frecandu-le cu corpul, pentru a nu se depune pamant pe ele. Proverbe 6: 6-11. Du-te la furnica, lenesule, uita-te cu bagare de seama la caile ei si intelepteste-te! Ea n-are nici capetenie, nici priveghetor, nici stapan; totusi, isi pregateste hrana vara, si strange de ale mancarii in timpul secerisului. Pana cand vei sta culcat, lenesule? Cand te vei scula din somnul tau? Sa mai dormi putin, sa mai atipesti putin, sa mai incrucisezi putin mainile ca sa dormi!… Si saracia vine peste tine, ca un hot, si lipsa, ca un om inarmat. Incearca sa inveti de la furnica harnicia si respectarea rolului. Poti sa incepi chiar de astazi. Succes… si Domnul sa te ajute.
............ va veni o zi in care persoana iubita va disparea pentru totdeauna din viata ta; o vei striga, iti va fi dor si vei da orice sa o vezi din nou. Noi, oamenii, suntem atat de grabiti si mereu in criza de timp, incat uitam sa apreciem ce avem, uitam sa spunem celor dragi ca ii iubim, uitam sa le demonstram asta; suntem obisnuiti cu binecuvantarile noastre si uitam sa le apeciem si sa-I multumim lui Dumnezeu pentru ele, uitam ..
