astăzi şi acum e timpul tău!

Tinerii trăiesc prezentul în lumina viitorului, făcând din  aşteptarea împlinirii iluziilor motivaţia speranţei. Vârstnicii trăiesc prezentul într-o continuă comemorare a trecutului.

Şi, până la urmă, fugim cu toţii de realităţile “acum” şi “aici”.

Nu ne mai putem întoarce în timp, iar ziua de “mâine” nu ne aparţine.

 Dacă putem face ceva pentru mântuirea noastră, astăzi este timp.

Dar, de multe ori, procedăm greşit în căutarea lui Dumnezeu.

 Depunem eforturi extraordinare pentru a-L mulţumi.

Reuşim până la o vreme, după care eşuăm din nou şi devenim frustraţi.
Pentru că nu putem… prin noi înşine.
Sfântul Augustin spunea:
-“Te laud, Doamne, că întotdeauna ai fost Tu cel ce a făcut primul pas! Când nu Te iubeam, Tu mă iubeai! Când eram departe de Tine, Tu erai aşa de aproape. Întotdeauna Tu ai fost cu un pas înaintea mea!”
 E vremea să ne predăm Celui ce a biruit moartea, să invocăm prezenţa şi puterea Lui peste noi, prin Duhul Sfânt!
 Nu putem parcurge drumul spre Cer singuri.
Dar El Îl va parcurge pentru noi, purtându-ne pe braţele Sale.
Îmi imaginez că Isus nu a purtat spre Golgota o cruce de lemn.
M-a purtat de fapt pe mine şi v-a purtat pe dvs, ne-a dus pe fiecare dintre noi.
 Acolo am fost osândiţi, acolo s-a plătit dreptatea noastră, acolo am fost noi… “Acolo” şi “atunci”, pentru ca “aici” şi “acum”, El să trăiască în noi.
La intrarea într-una dintre bisericile  noastre stă aşezate pe o hârtie următoarele cuvinte:
-“Ia aminte, omule… viaţa aceasta este scurtă, dar cea care urmează e veşnică… "
Ai numai un singur suflet şi, dacă l-ai pierdut, ai pierdut totul.
 Ce-ar folosi omului de ar câştiga lumea întreagă dacă sufletul şi l-ar pierde?
Va veni ziua în care va trebui să dai socoteală de toate faptele tale şi de viaţa ta.
Nu ştii ceasul în care vei muri.
 Dar poate fi chiar mâine.
Aşa cum trăieşti, aşa vei muri.
 E mai bine să faci pocăinţă acum, decât să fii osândit pe veci.
 Dumnezeu există, chiar dacă tu nu crezi în El.
Şi te vei întâlni cu Dumnezeu, chiar dacă acum Îl ocoleşti”.
Dar, înainte de această reflecţie, parcă într-o providenţială aşezare, stă pus un tablou cu Domnul Isus, având dedesubt următoarele cuvinte:
-“Isuse, mă încred în Tine!”
-Ce e oare timpul?
O măsură definită a indefinitului.
Succesiune de clipe lipsite de culoare.
 Trecând nepăsător, aducând din nou o nouă secundă.
 Aceeaşi nouă secundă.
 Domnul a pus în noi până şi gândul veşniciei.
 Dar şi percepţia temporalităţii, a efemerităţii o dată cu căderea.
 De la primul minut al neascultării, timpul a devenit măsură indefinită a definitului.

Clipele au căpătat culoare, secundele au început să cântărească.

La intersecţia vremelniciei cu veşnicia, stă pus semnul ALEGERE.

 Când constatăm neputinţa în faţa morţii şi din adâncul nostru strigă veşnicia, să îndrăznim să păşim pe Calea numită Isus!
Dacă nu o vom face, vom fi doar “actori grăbiţi”....
 Dar, mergând pe Cale, vom fi pelegrini în lumea aceasta, în drum spre Cetatea Eternă, adevărata noastră destinaţie!
“Doamne Isuse, învaţă-ne să ne numărăm bine zilele!”

ce-ţi doresc eu ţie....

Îţi doresc suficientă iertare care să ţi aline durerea;

Îţi doresc suficient soare care să ţi păstreze voia bună;

Îţi doresc suficientă ploaie ca să apreciezi cu atât mai mult soarele;

Îţi doresc suficientă iubire care să ţi stâmpere dorul;
Îţi doresc suficientă fericire care să ţi păstreze spiritul treaz;
Îţi doresc suficient timp ca să nu te grăbeşti când citeşti din Biblie şi te rogi;

Îţi doresc suficientă durere, astfel încât şi cele mai mici bucurii să ţi se pară mari;

Îţi doresc suficient câştig care să ţi satisfacă nevoile vieţii de zi cu zi;

Îţi doresc suficiente pierderi ca să preţuieşti şi cel mai neînsemnat lucru pe care l ai;

Îţi doresc suficiente saluturi de „Bun venit” care să te încurajeze în umblarea ta spre cel din urmă „Bun rămas”;

Îţi doresc suficiente rugăciuni ca să primeşti răspunsurile pe care le aştepţi;

Îţi doresc suficientă credinţă ca, atunci când Dumnezeu este de partea ta, să nu dai înapoi;

Îţi doresc suficientă lumină ca să discerni toate acestea şi să mergi mai departe.

– Îţi doresc suficient…

redefinirea umanităţii/-5 luigi miţoi

redefinirea umanităţii/-4 luigi miţoi

redefinirea umanităţii/-3 luigi miţoi

redefinirea umanităţii/-2 luigi miţoi

redefinirea umanităţii/-1 luigi miţoi

Nu te teme .....

Teama sau frica este de două feluri: protectoare şi paralizantă. Nenorocirea este că inima omului coruptă prin neascultare nu se teme de ceea ce ar trebui să-i producă frică şi se înspăimântă de ceea ce nu ar trebui.

Turma Domnului Isus este una mică, fiindcă „mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi“. Totuşi ea nu are motive de teamă, fiindcă bunul ei Păstor este şi Marele Păstor  când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.1 Pet. 5.4).

Regele David, omul păstorit de divinul Păstor, a făcut o afirmaţie care înfruntă veacurile: „nu mă tem de nici un rău“ (Ps. 23.4) şi a declarat după ce a fost scos din adâncul întunecos şi rece al disperării: „Domnul ...m-a izbăvit din toate temerile mele“ (34.4).

Da, toată noaptea mi-a fost frică şi m-am temut, dar la cuvântul Domnului îmi voi arunca toate fricile în marea furtunoasă a lumii (parafrază la Lc. 5.5).

De altfel, expresia care ne îndeamnă la reprimarea şi înfrângerea fricii apare în Biblie, sub o formă sau alta, de 366 de ori! (şi pentru anii bisecţi!). Porunca „Nu te teme“ are două sensuri: nu începe sau nu continua să te temi.

1. Nu te teme de dispreţul oamenilor (Iosif) (Mt. 1.20-22). Dispreţul ne produce părăsire, durere, suferinţă şi nebăgare în seamă (Is. 53.3), dar numai prin răbdare ajungi la răsplătire, doar suferinţa duce la slavă.

2. Nu te teme de responsabilitatea slujirii lui Dumnezeu (Maria) (Lc. 1.30), Pavel (F.A. 18.9-10). Misiunea încredinţată celor două persoane era una copleşitoare, dar sprijinul Domnului e chezăşia succesului!

3. Nu te teme de puterea potrivnicilor (fie ei oameni sau duhuri) (Mt. 10.24-28). Asemenea leviatanului care îi este un simbol aparte .
Biserica Domnului este făcută să nu se teamă de nimic ( Iov 41.33; Mt. 16.18).

Apogeul puterii Diavolului este să ucidă (Ioan 10.10), dar începutul puterii Domnului vieţii este învierea.

4. Nu te teme de suferinţa pentru Domnul şi Evanghelia Lui (Apoc. 2.10 etc.). Chemarea cerească (Evr. 3.1) nu-i numai o chemare la pocăinţă (Mt. 9.13), dar şi la suferinţă (1 Pet. 2.21; 2 Tim. 3.12).

5. Nu te teme de furtunile vieţii (Ioan 6.20), fiindcă primul şi ultimul cuvânt Îi aparţin Celui ce a creat valul şi vântul, făptura şi furtuna. Toată iscusinţa ta s-ar putea dovedi zadarnică (Ps. 107.27), dar cu Fiul lui Dumnezeu la cârma vieţii ajungi la limanul dorit (vers. 29-30).

6. Nu te teme de tainele viitorului (Evr. 13.5-6). Oricât de rele ar putea fi veştile ce se aud la orizont (Ps. 112.7), inima ta trebuie să rămână tare şi încrezătoare în Domnul, care ţi-a rezolvat trecutul, îţi conduce prezentul şi ţi-a promis un viitor fericit (Ier. 29.11; 15.11).

7. Nu te teme de ameninţarea morţii (Lc. 8.50; Evrei 2.14-15). Odată trecut de la moarte la viaţă (Ioan 5.24), pentru creştin moartea este un duşman învins (1 Cor. 15.26), a muri nu-i o pagubă ci un câştig (Fil. 1.21), iar clipa morţii fizice este momentul plecării acasă (2 Tim. 4.6).

Încheiere: Deci, „Nu te teme, turmă mică...“ De nimic! Amin.

vestea bună a evangheliei/păcatul&consecinţe/nelu filip-4

vestea bună a evangheliei/păcatul&consecinţe/nelu filip-2

vestea bună a evangheliei/păcatul&consecinţe/nelu filip-3

vestea bună a evangheliei/păcatul&consecinţe/nelu filip-1

întoarcerea fiului risipitor/poezie

http://www.bisericaalbini.com/video/video/498/Dana-Niculai---Cand-grijile-te-napadesc

despre Biblie…

Biblia nu este un scop în sine, ci un mijloc de a-i aduce pe oameni în comunicare şi comuniune cu Dumnezeu.

Orice mă desparte de Biblie îmi este un duşman declarat, oricât de nevinovată i-ar fi înfăţişarea.

Dacă vrei să-L cunoşti pe Dumnezeu, vino repede să-I auzi glasul care-ţi vorbeşte prin Scriptură. Nu deschide această carte cu sentimentul că vei putea să o stăpâneşti şi să o interpretezi după plăcere. Ea este mai mult decât un obiect de hârtie; este un glas, este un Cuvânt care ţi se adresează, este vocea clară şi inconfundabilă a Dumnezeului celui viu.

Scopul Bibliei este acela de a-i aduce pe oameni la Cristos, de a-i face sfinţi şi de a-i pregăti pentru cer. Prin aceasta, ea este unică printre cărţile lumii şi îşi împlineşte menirea oriunde şi ori de câte ori este citită cu credinţă şi aplicată cu credincioşie.

e mult de când......

Acum e adevărat că umblăm pe ape neliniștite

Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei. -Apocalipsa 15:2

 M-am tot gândit la Petru care s-a ridicat din barcă atunci când L-a recunoscut pe  Domnul Isus şi a început să meargă, dar este scris că vântul sufla cu putere şi Petru s-a temut de valuri aşa că a început să se scufunde.
Domnul Isus l-a atenţionat:
- Petru puţin credinciosule!
 eu cred că  şi ceilalţi ucenici ce se aflau în barcă erau la fel de puţini credincioşi şi rămânerea lor în barcă nu le a adus un alt calificativ în inima Domnului,doar Petru şi-a testat credinţa  şi a căpătat o pecete a autenticităţii acestei credinţe de la Domnul lui .
Tot aşa atunci când cei care  vor sta împotriva fiarei şi o vor birui, vor sta pe o mare de sticlă cu alăute în mână.
 Ioan nu a ştiut cum să explice că ar exista o mare fără nici un val, fără nici o tulburare oricât de mică, aşa că a numit-o ”o mare de sticlă” pentru că nimic nu mai făcea marea să se mişte, nici un vânt, nici o atingere.
Nimic.
Biruitorii Domnului Isus nu vor sta doar pe mare ca  şi vreo realizare supranaturală, dar vor fi în stare să cânte cu alăutele lui Dumnezeu în mână în timp ce stau pe mare.
Acum e adevărat că umblăm pe ape neliniştite şi de multe ori când vedem vântul că bate cu putere la fel ca şi Petru, ne scufundăm şi doar harul Domnului Isus ne mai ridică, dar va veni o zi când dacă ne vom împotrivi celui rău, vom birui şi marea nu va mai fi din ape ci din foc şi va sta liniştită sub picioarele noastre aşa încât va părea de sticlă.
Ce mântuire ne-a dat Dumnezeu!
Ce putere!
Ce dragoste... !
El să ne ajute să rămânem tari în credință şi să fim gata să ne împotrivim răului până când marea învolburată se va transforma într-o mare de sticlă şi atunci nu ne vom mai teme de nimic niciodată ci doar vom da slavă lui  Dumnezeu!

Ferice de mama .........

Ferice de mama care îsi întelege copilul, pentru ca ea va ramâne vesnic în amintirea lui.

Ferice de mama care stie sa mângâie, pentru ca ea va avea parte de devotamentul fiului ei.

Ferice de mama care îsi calauzeste fiul pe calea neprihanirii,pentru ca ea va fi mândra de vlastarul ei.

Ferice de mama care este blânda cu copiii ei, pentru ca ea va primi încrederea lor.

Ferice de mama care îsi învata copiii sa respecte, pentru ca ea va fi respectata.

Ferice de mama care va încuraja aspectele pozitive si va diminua pe cele negative ale copiilor ei, pentru ca va fi evaluata în acelasi mod.

Ferice de mama care îsi trateaza copiii asa cum doreste ea sa fie tratata, pentru ca astfel caminul ei va fi umplut de fericire.

Ferice de mama care raspunde simplu si atractiv întrebarilor copiilor ei, pentru ca astfel ei i se vor adresa cu încredere întotdeauna.

Ferice de mama care a avut un caracter suficient de puternic pentru a rezista remarcilor nechibzuite si resentimentelor în timpul cresterii fiului ei, pentru ca la timpul potrivit va primi cinstea cuvenita.

e prea târziu....betel suceava

Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.

să nu judecaţi nimic înainte de vreme...2

„De aceea, să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor" (1 Corinteni 4:5).

Motivul pentru care nu trebuie să judecăm şi să nu pronunţăm sentinţe asupra altora este faptul că noi nu avem toate informaţiile despre persoana aceea. Noi vedem numai nişte manifestări exterioare şi de moment ale omului, dar nu ştim ce este în adâncul lui şi de aceea, dacă îl judecăm vom pronunţa o sentinţă greşită!

Aşa de uşor spunem noi cuiva „laşule", pentru o singură acţiune sau lipsă de acţiune, şi poate că dimpotrivă, omul acela este printre cei mai curajoşi oameni! Acelaşi lucru cu calificativele „prostule", „lingăule", „stupidule", „trădătorule", „falsule",etc., etc..

Dar este ceva mai mult în actul acesta de a judeca şi de a pronunţa sentinţe de calificare, sau - cel mai adesea - de descalificare. S-a observat de foarte mulţi analişti că de regulă cei laşi, îi declară laşi pe toţi ceilalţi; cei mincinoşi, îi suspectează şi acuză de minciună pe toţi ceilalţi; cei hoţi îi suspectează şi acuză de furt şi de necinste pe toţi ceilalţi, etc.
Aceasta ne spune Domnul Isus: Tu acuzi pe cineva că are o aşchiuţă în ochiul lui, dar aceasta o faci deoarece în ochiul tău este o bârnă!
Cu alte cuvinte, când ai tendinţa să judeci si să califici pe alţii cu cuvinte înjositoare, fii atent că problema este în tine! Caută şi vezi că tu însuţi suferi de boala pe care o vezi aşa de bine la altul!
Domnul Isus, ca Dumnezeu întrupat, ne spune apoi că la judecata finală a lui Dumnezeu, unul dintre criteriile după care ne va judeca va fi acesta: Cu ce fel de judecată i-ai judecat tu pe alţii vei fi judecat tu! De ce? Fiindcă prin judecata ta ai scos la iveală ce era în adâncul tău şi ai făcut rău altora prin ceea ce era în tine! Răul pe care l-ai făcut celor cărora le-ai aplicat cuvinte înjositoare, umilitoare, jignitoare, rănitoare şi ucigătoare, trebuie să cadă acum asupra ta!
Prin urmare, a judeca şi a pronunţa sentinţe este unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care le putem face!

Atunci, ce-i de făcut? Să ne fixăm bine în structura noastră de gândire şi de comportament: Să judec ideile acestui om, dar niciodată să nu calific omul datorită ideilor lui! Să spun că ideea este greşită, dar să nu descalific omul pentru ideea lui!

Mai adaug aici o dimensiune pentru termenul a judeca. Unii se grăbesc să spună: „Omul acesta nu-i născut din nou"; sau, „Omul acesta nu-i mântuit?" Acestea sunt judecăţi care îi aparţin numai lui Dumnezeu şi el le va pronunţa numai la judecata Lui! Dacă eu fac asemenea judecăţi, eu mă aşez pe scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi nu mi se cuvine locul acela! Şi voi fi pedepsit aspru pentru o asemenea acţiune!

Eu pot să spun: După cum se poartă şi cum vorbeşte omul acesta, El nu-L cunoaşte pe Dumnezeu! Sau, duhul meu nu mărturiseşte cu duhul lui! Sau, eu simt că omul acesta nu ne duce pe calea cea bună!

Sau, pot spune:

Comportamentul acestui om nu este comportamentul unui fiu de Dumnezeu; sau, comportamentul acestui profet nu este după cuvântul lui Dumnezeu, deci nu mă pot baza pe profeţiile lui.

Dar dacă el este mântuit sau nu, aceasta o va spune numai Dumnezeu!

Ceea ce vreau să observaţi este cu câtă gelozie vreau să fim în toate după Sfânta Scriptură. Unii râd de noi din cauza aceasta. Noi considerăm că aceasta este atitudinea fundamentală a copiilor lui Dumnezeu.

să nu judecaţi nimic înainte de vreme...1

În Biblie ni se spune uneori sa judecam (de ex. Luca 12:57), iar alteori ni se spune sa nu judecam (de ex. Matei 7:1-5). Veţi observa ca în ambele locuri citate Cel ce vorbeşte este Domnul Isus. Se contrazice Domnul Isus pe Sine Însuşi? Desigur că nu. Problema este la noi, că nu ştim că „a judeca" aste folosit în limbajul comun în mai multe sensuri. Când vedem şi înţelegem aceste sensuri, urmează doar să punem întrebarea: În acest text în ce sens este folosit termenul a judeca? Iată pe scurt cele trei sensuri ale cuvântului a judeca:

-„Mai întâi, a judeca înseamnă a soluţiona dispute între oameni, domeniu ce cade în sarcina judecătorilor de la tribunal.
-În al doilea rând, a judeca înseamnă a discerne situaţii, a cântări fapte, a evalua, a stabili adevărul şi a decide în concordanţă cu el: „Şi pentru ce nu judecaţi voi înşivă ce este drept" (Luca 12:57).
-În al treilea rând, a judeca înseamnă a emite judecăţi asupra altora şi a-i condamna, în afara unui sistem juridic, fără a fi calificaţi să o facem, fie pe baza unor criterii personale subiective, fie pe baza unor criterii biblice pe care le aplicăm la alţii dar nu la noi înşine.
Cu privire la sensul prim, a soluţiona dispute între oameni nu este ceva atribuit doar judecătorilor de la tribunal. Apostolul Pavel spune că atunci când apar litigii între fraţi din Biserică, acestea trebuie soluţionate de oameni competenţi din Biserică (1 Corinteni 6:1-6).
Cu privire la al doilea sens, pe lângă citatul dat din Luca 12:57, unde Domnul Isus ne cheamă să judecăm noi înşine ce este drept, mai adaug 1 Corinteni 14: 26-29 Pavel dă instrucţiuni ca în Biserică „să vorbească doi sau trei şi ceilalţi să judece", adică să evalueze ideile vorbitorilor!

În ceste două sensuri ale cuvântului, noi suntem chemaţi să judecăm şi să nu ne temem să o facem. Dar ceea ce trebuie să înţelegem mai bine este al treilea sens al cuvântului a judeca.

„Acesta din urmă este un fel foarte periculos de a proceda şi semnalat cu vehemenţă în Scripturi. Cine acuză (acuzarea fiind parte a procesului de judecată) se aliază cu Acuzatorul („pârâşul fraţilor"), iar cine judecă (privilegiul Celui fără greşeală) uzurpă locul Judecătorului. A judeca pe alţii implică riscul de a fi judecaţi, la rândul nostru, de Dumnezeu, pe baza aceloraşi principii (cu acelaşi grad de asprime) după care i-am judecat noi pe ei (Matei 7:1-2). Un risc demn de luat în seamă. Felul acesta de a judeca este atât de impropriu încât Isus a folosit hiperbola bârnei pentru a-l înfiera, iar pe culpabil l-a calificat ca „făţarnic" (Matei 7:5).

Din aventura judecăţii nedrepte nu putem ieşi cu faţa curată. Judecăţile aplicate altora indică fără urmă de dubiu că ceva nu este în regulă în viaţa noastră. Omul pe care îl judeci eşti tu însuşi, principiu ilustrat în chip desăvârşit în episodul confruntării împăratului David de către proorocul Natan. Verdictul este întotdeauna: „Tu eşti omul acesta!" (2 Samuel 12:1-14)."

din memoriile unor copii....

Zăcămintele sunt banii pe care ni i-a pus deoparte Dumnezeu, încă de la facerea lumii.

Chiar dacă în vis îl întrebăm pe îngerul nostru cum este în Rai, el nu ne spune, pentru că, dacă ne spune, atunci noi vrem repede să murim.
Nu ar fi deloc o idee bună să-i dăm în dar unui călugăr
un televizor, pentru că e ca si cum i-am face cadou o violenţă.
Învăţătura este cadoul care-l lasă Dumnezeu pe pământ, dar oamenii trebuie să-l caute si să-l găsească singuri.
Crucea si rugăciunea sunt un fel de arme, cu gloanţe de bunătate, la care diavolul nu are cum să se apere că nu are vestă antiglonţ pentru asa ceva.
Dacă se spune că: „Trupul este un bun servitor, dar un rău stăpân”, trebuie să înţeleg că de-abia atunci stie trupul să te-ajute cel mai bine când nu-i dai voie să-ţi ajungă sef.
Dumnezeu se înţelege mai usor cu copiii mici, că cei mici au un suflet mai încăpător. La oamenii mari, în suflet, e o înghesuială de rele că nici nu ai unde să stai.
Când Îl lauzi excesiv pe Dumnezeu nu minţi, dar când îl lauzi excesiv pe un om precis minţi.Când Îl lauzi excesiv pe Dumnezeu nu minţi, dar când îl lauzi excesiv pe un om precis minţi.

Alege să trăieşti prin har!

Putem fi ca Isus şi să atragem pe oameni la El,sau putem să ne cufundăm în mormăitul fariseiilor şi să călăuzim pe oameni departe de hrana pe care o caută.

Răspunsul tău la următoarele întrebări te va ajuta  să-ţi determini tendinţa spre idealul pe care doreşti să- l atingi-

1.-Când faci ceva se văd faptele tale de har?

2.-Celor pe care-i slujeşti le dai libertatea de a fi ei  înşişi,sau ceee ce-ai vrea tu să fie?

3.-Îi laşi pe oameni în pace sau îi sufoci şi îi manevrezi cu părerile tale?

4.-Oameniii se simt intimidaţi de prezenţa ta, sau se simt liberi?

5.-Întreţii o atmosferă spontană,creativă,sau una de captivitate,de frică.

6.-Îi încurajezi,zideşti şi susţii pe cei cărora le slujeşti?

7.-Eşti un vas al harului, sau nu?

8.-Ceea ce faci tu este efortul firii tale susţinută prin propria-ţi putere?

9.-Ai adeseori o agendă de lucru ascunsă?

10.-Promovarea imaginii tale este importantă pentru tine?

11.-Poţi spune cinstit că munca ta este călăuzită şi susţinută în totalitate de Duhul lui Dumnezeu?

12.-Este lucrarea ta una de declanşare a harului  lui Dumnezeu?

Mare parte din aceste întrebări m-au lovit unde mă doare.

Nu stiu  care e cazul tău  dar eu am probleme  cu spiritul meu critic ,deaceea e necesar zi de zi să-mi revăd starea şi să mă căiesc cerându-mi iertare Domnului Dumnezeu şi apropiaţilor mei -

Tu vei putea prinde un creion şi hârtie  pentru a-ţi verifica starea de har în care te găseşti?