vineri, 30 septembrie 2011

...ambițioși, forțează uși!

Există o mare deosebire între slujirea unui vizionar și a  unui rob. Vizionarul este stăpân pe sine și pe situație. Robul depinde de stăpânul său și face doar ceea ce i se spune. El n-are luxul „inițiativelor“, ci trebuie doar să asculte.
VIZIONARI: sunt ai Domnului și Îl slujesc pe Domnul
SLUGI/ROBI: Domnul se slujește de ei 
VIZIONARI: fac planuri 
SLUGI/ROBI: acceptă planul Stăpânului 
VIZIONARI: ambițioși, forțează uși 
SLUGI/ROBI: așteaptă ca Domnul să deschidă ușa
 VIZIONARI: depun eforturi firești 
SLUGI/ROBI: își recunosc neputințele
 VIZIONARI: se roagă pentru împlinirea planurilor lor 
SLUGI/ROBI: se roagă să se facă voia Lui
 VIZIONARI: se slujesc de alții 
SLUGI/ROBI: caută să alujească pe câți mai mulți
TU CE EŞTI?
VIZIONAR SAU SLUGĂ?

joi, 29 septembrie 2011

la orice pas... o cântare pentru iubita noastră Cella

   

Varsam lacrimi.....

Sti ce face Domnul nostru cu lacrimile noastre?
Le aduna in burduful Lui si cand isi ating greutatea - asta vreau sa cred eu - le transforma in perle pe care le aseaza la cununa care ne va fi pusa pe cap in aceea zi mareata.
Cineva care a fost rapit la Domnul a zis ca fiecare lacrima se transforma intr-o floricica foarte frumoasa care este sadita pe campul cerului. Locul unde el a fost dus, zicea ca, era plin de floricele, si i s-a atras atentia sa nu cumva sa le calce.
Nu e minunat? Asa precum perla se formeaza prin durerea scoici, tot asa si perla sufletului straluceste in urma lacrimilor.
Varsam lacrimi de durere, de fericire, de frustrare, de ciuda, de emotii, sunt multe sentimente care ne fac sa plangem, dar orice fel de lacrima aduce usurare, lacrimile incalzesc si purifica cugetul si in chip miraculos instaureaza pacea si armonia in suflet.
Ferice de cei ce plang!
Cand le simti ca ti se prelind fierbinti pe obraz, sti ca esti lutul maleabil ce accepta mana calda si modelatoare a Olarului.

miercuri, 28 septembrie 2011

Credinţa este substanţa lucrurilor nevăzute.





Câţi oameni nu sunt, din păcate, în această stare... Incapabili să-l vadă pe Dumnezeu sau lucrările Sale (Romani 1:20 sau Ioan 3:3). Orbirea spirituală e o lucrare a celui rău şi de aceea această rugăciune este o confruntare cu lucrarea acestuia. Incapabili să-şi vadă nevoia (Apocalipsa 3:17). Cea mai mare nevoie a omului este să-şi recunoască nevoia. Până când nu ştim exact cum suntem, nu vom simţi nevoia unei intervenţii divine în viaţa noastră. Câţi oameni în jurul nostru văd greşelile altora, dar nu şi le pot vedea pe ale lor? Ei au nevoie de cineva care să se roage: -Doamne, deschide-i ochii să vadă! Incapabili să vadă remediul Evangheliei. Aceştia pot să vadă o cruce, dar nu pot să-L vadă pe Cristos murind pe ea pentru ei şi păcatele lor. Cel rău va dori să-i orbească pe oameni când cu plăceri, când cu prejudecăţi sau cu păcate, ca să nu poată vedea lumina Evangheliei de pe faţa lui Isus Cristos (2 Corinteni 4:4).Înainte de toate, această rugăciune trebuie să fie personală - Psalmul 119:18 -  “Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” Începe fiecare zi cerându-I Domnului să-L poţi vedea la lucru în viaţa ta şi în preajma ta.  Nu uita că vederea sănătoasă depinde de inima curată (Matei 5:8). Deseori Dumnezeu se foloseşte de oameni pentru a-şi face lucrare, chiar şi atunci când lucrează minuni. Iov a învăţat ce înseamnă să slujeşti drept ochi orbului  Iov 29:15  - “Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior”.  Atunci când te rogi Domnului ca să-i deschidă cuiva ochii, acceptă ca Domnul să te folosească ca să-i deschizi Evanghelia sau să-ţi deschizi viaţa pentru acea persoană. Fă o listă a celor cu deficienţe de vedere spirituală din preajma ta şi mai apoi adu-i la Domnul pe nume, individual, prin rugăciune, ca El să se atingă de ei. Marcu 8:22 “.... au adus la Isus un orb, şi L-au rugat să Se atingă de el.” Chiar dacă răspunsul nu va veni atât de prompt ca în cazul lui Elisei, roagă-te întrezărind răspunsul. În aceasta constă rugăciunea credinţei.


marți, 27 septembrie 2011

O luptă amânată este o victorie pierdută.

”Voi nu v-ați împotrivit încă pînâ la sânge în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4).
Lupta noastră se duce pe viață și pe moarte.
Pentru mulți credincioși, de-a lungul celor două milenii de istorie creștine, biruința a însemnat moarte la datorie, a însemnat a fi stat cu picioarele ferm ancorate pe terenul credincioșiei față de Domnul lor.
 Chiar dacă pentru noi victoria nu înseamnă sacrificiul suprem, războiul în care suntem angajați nu-i nicidecum mai ușor și biruința nu-i mai puțin importantă.
 Este lupta fără răgaz, care se duce înlăuntru, un război alimentat prin intervenție din afară și câștigat prin ajutorul aliaților.
Una din dificultățile luptei noastre se datorează faptului că am trăit prea multă vreme sub imperiul înfrângerii. Aceasta a devenit parte din natura noastră, ne-am obișnuit cu ea și ne simțim confortabili în această stare. Evanghelia șochează, când ne cere să ieșim cu orice preț din această situație.
 Un război civil se pornește în ființa noastră, care ne sfâșie inima și viața, dar cu cât mai devreme se declanșează, cu atât mai multe șanse de victorie avem.
O victorie pe care trebuie s-o câștig împotriva mea însumi, nu-i una ușoară și, cum lupta se duce pe viață și pe moarte, o parte din mine trebuie să cadă victimă. 
Din această pricină mulți creștini amână angajarea în lupta cu ei înșiși, cu păcatul care a stabilit un cap de pod în ființa lor, căutând că se amăgească cu victorii alternative, biruințe minore ca, fapte bune, milostenii, programe sociale, activism religios, chiar misionarism și multe altele. 
Ei uită că o cunună a fost făgăduită numai ”celui ce va birui”.
Victoria nu poate fi amânată pe mâine. 
O luptă amânată este o victorie pierdută. 
Fiind disputată cu încrâncenare între doi adversari, ea nu depinde numai de tine. 
Dacă tu renunți la ea astăzi, o apucă celălalt.
 Nu poți spune; mă mai las biruit doar astăzi, mai capitulez o singură dată, de mâine încep atacul, de poimâine îmi schimb viața. 
Voi mai bea din cupa robiei doar o singură zi.
 Mâine o voi scutura! 
 Gândind astfel, recunoști că înfrângerea este pentru tine mai dulce decât victoria. 
Înfrângerea a devenit o adicție plăcută, la care ți-e greu să renunți.
Uităm că victoria ne-a fost asigurată cu un preț mai presus de capacitatea umană de înțelegere. 
Asigurată, dar nu garantată. 
Dumnezeu însuși a luat asupra Sa înfrângerea noastră, pentru a o anula prin biruință. 
El ne-a deschis drumul spre victorie. El a biruit pe vrăjmașul în fața căruia noi n-am fi avut nici o șansă. Nouă ne cere doar să ne biruim pe noi înșine.
Cîtă vreme un om nu se poate lipsi de înfrângere, dovedește că-i lipsește motivația să caute și să obțină victoria.
În felul acesta, își minimalizează drastic șansele și, în cele din urmă, se condamnă singur la robie perpetuă.
Mai mult, victoria împotriva păcatului trebuie repurtată constant, zilnic.
 În aceste război, o singură înfrângere anulează toate victoriile anterioare și întoarce înapoi la robie. 
Evreii și-au dorit să facă drumul înapoi spre Egipt și, de fapt, l-au făcut .
Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt,(Fapte 7:39).
 Nu te poți culca pe laurii biruințelor trecute. 
Câtă vreme trăiești, trebuie să lupți și să biruiești.
 Nu există victorie definitivă și nici victorie parțială în acest război. 
Victoria parțială se cheamă compromis _un armistițiu temporar cu vrăjmașul și este doar o altă deghizare a înfrângerii.
Nu te compromite! Fii biruitor!

luni, 26 septembrie 2011

Nu te îngrijora....

Nu te îngrijora atunci când valurile sunt tot mai mari şi barca credinţei tale se clatină tot mai mult, ci aminteşte-ţi că El este ocrotirea ta care te scoate din necaz şi te înconjoară cu cântări de izbăvire….
N u te î ngrijora atunci când nu mai ştii unde să păşeşti, ci adu-ţi aminte de Dumnezeul tău care ţi-a promis că te va învăţa şi îţi va arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te va sfătui si va avea privirea îndreptată asupra ta...
Nu te î ngrijora cu privire la unde vei locui, căci cel ce umblă în neprihănire, va locui veşnic în cortul Său şi va
sta pe muntele Său Cel Sfânt...
N u te îngrijora când nedreptate esteÎn jurul tău, ci ai încredere în bunătatea Lui, fii cu inima veselă din pricina
mântuirii Sale, cântă Domnului că ţi-a făcut bine, El iţi va face dreptate...
Nu te ngrijora de ziua de mâine, căci El este un ajutor ce nu lipseşte niciodată în nevoi, El aude glasul oilor Sale, le strigă pe nume şi le ţine la adăpost...
Nu te î ngrijora de vrăşmaşul care încearcă să te despartă de Domnul tău, căci nimeni şi nimic nu va putea vreodată să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu Tatăl nostru care nu oboseşte niciodată să ierte şi este gata întotdeauna să-ţi ofere o nouă şansă... 
N u te îngrijora când  totul pare a fi în ceaţă şi nu mai poţi vedea, căci copiii Lui nu umblă prin vedere, ci
umblă prin credinţă...
Nu te î ngrijora când toate lucrurile par a se prăbuşi şi nu au nimic în comun cu ceea ce ai plănuit tu, gândurile tale nu sunt gândurile Lui, planurile tale nu sunt planurile Lui, însă toate lucrurile lucrează împreună spre binele tău, tu, care-L iubeşti pe Dumnezeu...
Nu te î ngrijora atunci când ai căzut, căci El îţi va ridica sufletul din locuinţa morţilor și îţi va da un duh nou, proaspăt, pentru a-I aduce slava şi cinstea cuvenite în toate lucrurile; prin El ai voinţa, dar și înfăptuirea...
Când cerul pare să tacă, şi răspunsurile rugăciunilor tale încetează să apară, nu-ţi pierde nădejdea! 
Orice lucru El îl face frumos la vremea lui… 
Orice răspuns vine la vremea lui…
N u te îngrijora!!
O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia...

duminică, 25 septembrie 2011

prin răbdarea voastră......

Până când, Doamne, Te vei ascunde fără încetare, şi-Ţi va arde mânia ca focul?
Până când, Doamne, mă vei uita neîncetat? 
Până când Îţi vei ascunde Faţa de mine?
“Până când, Doamne, …” striga în rugăciune psalmistul de odinioară, dând glas unor frustrări acumulate de multă vreme, tot mai uimit în faţa îndelungei tăceri a Dumnezeului lui Israel. “Până când …” strigăm şi noi, gemând pe genunchi în rugăciuni. 
Pe lista lamentărilor noastre pot fi cauze felurite, deosebite de ale evreilor de altădată, dar zdrobirea inimii rămâne mereu aceeaşi şi limbajul plângerilor neschimbat, indiferent de veacuri şi locurile unde traim..
Ce poţi face când cerul pare de plumb, uşa răspunsului la rugăciune bine zăvorâtă şi faţa lui Dumnezeu întoarsă în altă parte? 
Când, pe nesimţite, deznădejdea întinde tentacule de ghiaţă, învăluind o inimă altădată de nebiruit, fierbinte în credinţă şi vibrantă în dragoste. 
Cuvintele rugăciunii se topesc în murmur abia desluşit şi gemete stinse, iar izvorul gândurilor seacă.
 Doar un suspin slab mai face să freamăte buze obosite, cu genunchii prăbuşiţi şi fruntea plecată la pământ, 
“Până când, Doamne?”…
Să nu-mi spui, iubitule, că n-ai gemut şi tu, în zilele, lunile sau anii negri ai tăcerii lui Dumnezeu.
 Poate chiar în clipele de faţă orizontul vieţii tale stă ascuns de nori întunecaţi. 
Până când ai de aşteptat, mă întrebi? 
Îmi este uşor să-ţi răspund – până în a patra strajă din noapte! Până în clipa care precede arătarea zorilor. 
Ca într-o dramă bine ticluită, izbăvirea nu se arată decât în ceaul al 12-lea al încercării îngăduite peste tine, tocmai când te crezi părăsit pentru totdeauna.
În lipsa unei idei mai bune, prin care să introducă deznodământul în ţesătura celebrelor lor tragedii, dramaturgii Greciei antice au recurs la procedeul cunoscut prin expresia “deus ex machina”, intuind în felul lor neputinţa umană de a se extrage pe sine din cursa ananghiei în care căzuseră.
 Zeul era coborât pe scenă printr-un sistem de scripeţi, aducând astfel, în ultima clipă, izbăvirea pentru personajul prins în ghearele năpastei, lucrătura vrăjmaşilor lui.
Întârzierea intervenţiei lui Dumnezeu este doar aparentă, privită din perspectiva Cerului, dar “la nivelul solului” fiecare clipă este marcată de amărăciunea suferinţei.
 Isus a venit în ajutorul ucenicilor ameninţaţi cu pieirea pe marea înfuriată abia în a patra strajă din noapte. (Matei 14:22). Avraam a trebuit să aştepte până la vârsta de o sută de ani naşterea fiului promis. 
Iosif a zăcut 13 ani în temniţă, până să fie convocat la palat, spre a prelua înalta slujbă rezervată lui.
 Samuel şi-a tărăgănat sosirea la întânirea cu Saul până în ziua a şaptea, îngăduind destrămarea oştirii împăratului .(1 Samuel 13) şi, din păcate, spulberarea credinţei lui. 
Trupul lui Lazăr putrezea deja în mormânt, în vreme ce Isus zăbovea intenţionat prin împrejurimi. 
Petru este izbăvit din temniţă în noaptea dinaintea plănuitei execuţii.
În ecuaţia răspunsului la rugăciune singura necunoscută este “când”; nu “dacă”, nu “oare”, nu “poate”, iar corolarul credinţei este răbdarea. 
Apostolul Petru ne dezvăluie faptul că Dumnezeu însuşi manifestă “îndelungă răbdare” faţă de noi (2 Petru 3:9) şi că, fără această răbdare a Sa, salvarea noastră ar fi primejduită, din pricina îndărătniciei noastre şi tendinţei de a amâna (3:15).
 Şi, dacă Dumnezeu ne tratează cu îndelungă răbdare, n-are oare dreptul să pretindă acelaşi lucru de la noi, căci “prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre”. (Luca 21:19).
“Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:36).
În vreme ce Scriptura preţuieşte atât de mult răbdarea, noi ne lăsăm duşi în aval de gustul lumii pentru “o mangaiere instant”. Dorim totul la timpul prezent şi batem furioşi cu piciorul în podea, dacă nu primim imediat lucrurile râvnite. 
Făcând aşa trădăm inconsistenţa credinţei noastre. 
Credinţa care nu trece proba răbdării nu onorează pe Dătătorul făgăduinţelor.
“Câtă vreme cerul întârzie, o face spre binele nostru.
 În vreme ce pledăm stăruitor în rugăciune, răbdarea ni se oţeleşte, umilinţa ni se adânceşte, iar ţelurile ne sunt clarificate şi purificate de zgură. 
În vreme ce uşa stă zăvorâtă, învăţăm să cerem şi să umblăm “după darurile cele mai bune.
Vei astepta tu in tacere!

sâmbătă, 24 septembrie 2011

in fiecare dimineaţă ....

Amintiti-vă acesti 7 pasi in fiecare dimineaţă si ìncercati să-i puneti m practică! 
Acestia reprezintà o cale sigurà de a fi  ìmpreună cu Dumnezeu si de a avea o viată cât mai bună:
1. Treziti-vă! ! !
Decideti sa aveti o zi bună!
"Aceasta este ziua, pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim in ea!"
Psalmul 118:24
2.  Îmbrăcati-vă !!!
Cel mai bun mod de a te imbrăca, este de a-ti pune un zàmbet! 
Un zàmbet reprezintà calea cea mai ieftină de a-ti imbunătàti infătisarea.
"Domnul nu se uità la ce se uită omul; 
omul se uită la ceea ce izbeste ochii, dar Domnul se uità la inimà."
 I Samuel 16:7
3.  Faceti Linişte !!!
Spuneti lucruri frumoase şi ìncercati sa ascultati! 
Dumnezeu ne-a dat douà urechi si o singurà gurà, pentru că, probabil, a dorit ca noi sa ascultăm de două ori mai mult decât
vorbim.
"Cine-si păzeste gura, işi pàzeste sufletul." Proverbe 13:3
4.  Ridicati-vă in picioare !!
Stati ferm pentru lucrurile in care credeti!
 Sustineti lucrurile care va plac cu adevàrat! "
Să nu obosim in facerea binelui, càci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom càdea de oboseală. Asadar, càt avem prilej, sa facem bine la toti! 
Galateni 6:9-10
5.  Priviti spre cer !!!
Priviti spre cer, la Domnul pentru toate lucrurile de care aveti nevoie!
"Pot totul in Hristos, care ma intàreste!" Filipeni 4:13
6.  Tinteşte sus !!!
Tinteşte la ceva mult mai ìnalt!
"ìncrede-te in Domnul din toatà inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta!
 Recunoaste-L in toate càile tale si El iti va netezi cărările!" Proverbe 3:5-6
7.  Inaltă rugàciuni !!!
ìnăltati rugăciunile voastre la Dumnezeu si spuneti-I că aveti nevoie de ajutorul Sàu pentru fiecare zi:
"Nu va ingrijorati de nimic, ci in orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugăciuni si cereri, cu multumiri." Filipeni 4:6

joi, 22 septembrie 2011

Am luat hotararea


Versurile cantarii:
(baietii)
Daca Pavel a fost singur, si a zis ca-i mai usor
Daca famenii din timpuri Au trait fara surori
Chiar si-acum in vremea noastra E exemplu de urmat
Are bani si are casa Si nici gand de insurat

Am luat horarirea Nicidecum sa nu ma-nsor
Cu privirea doar nainte, niciodata la surori
(fetele)
Dar nici noua nu ne pasa, Noi cu Pavel agreem
De la soacre noi dureri n-o sa avem
(toti)
Am luat hotarirea, nicidecum nu ne-ncuscrim
Caci degraba e venirea, si de ce sa ne-ngrijim
Noi aici in timpul asta, am venit sa ne odihnim
Nicidecum noi cate doi n-o sa fugim
(fetele)
Daca vorba e de casa, de masini sau de comori
Noua acestea ce ne pasa, noi nu-mblam cu capu-n nori
Noi dorim doar un Ocrotitor
(baietii)
Noi un ajutor
De aceea mai ganditi-va surori
(baietii)
Mi-am schimbat hotarirea, vreau acum sa ma insor
pentru om sa fie singur, nu e bine nici uşor
(toti)
Ne va fi cu mult mai bine,
N-om fi singuri, vom fi doi
na na na na anana nanannana

(baietii)
Iar la fete ce le pasa, ca pe deget n-au inel
Ele nu vor mare casa, multe haine de-orice fel
Lor le trebuie un om voinic sa le poarte grija lor
de aceea am decis sa ma insor

Mi-am schimbat hotarirea, sa ma insor acum voiesc
(fetele)
Imi fac nunta primavara, eu aceasta imi doresc
(toti)
Nu ne e acum ruşine, sa spunem ca vrem camin
Toti ce sunt deacord strigati cu noi AMIN

miercuri, 21 septembrie 2011

realităţile vieţii ....

vegheaţi!

Datorită neascultării de Dumnezeu şi de prorocii Lui,poporul Iudeu a fost dus în robia babiloniană, iar cetatea Ierusalimului a ajuns o cetate devastată, cu porţile arse de foc. La timpul hotărât, Dumnezeu a stârnit duhul lui Neemia, fiul lui Hacalia, paharnicul împăratului Artaxerxe, să  se reîntoarcă la Ierusalim ca să rezidească cetatea. Neemia, din poziţia de dregător peste ţara lui Iuda, ajunge să fie trimis împuternicit de împărat spre a rezidi Ierusalimul. Lucrarea nu s-a făcut fără împotrivire din partea oamenilor rău voitori. Un samaritean,cu mare influenţă în acele vremuri, cu numele de Sanbalat, s-a supărat, s-a mâniat, iar apoi şi-a bătut joc de ei. Când Sanbalat văzut că Neemia şi poporul continuau să  lucreze sârguincios la repararea zidului cetăţii, a aranjat diferite atentate la viaţa dregătorului Neemia, dar acestea nu i-au izbutit. Vrăşmaşii lui Neemia au folosit metoda intimidării, oferte de mituire şi acuzaţii nedrepte prin scrisori şiret ticluite către împărat, toate cu scopul de a opri lucrarea de rezidire a cetăţii. Privind cu încredere către Dumnezeu, Neemia a continuat lucrarea de zidire în ciuda tuturor împotrivirilor întâmpinate şi a dus la bun sfârşit ceea ce Dumnezeu i-a pus pe inimă să facă pentru Israel.Neemia a făcut două lucruri foarte importante şi acestea ne vorsluji ca exemplu nouă astăzi, care suntem în lupta şi în lucrul Domnului. Starea în care s-a aflat Neemia era o stare foarte asemănătoare cu starea creştinilor din ziua de astăzi. Dacă vrei să
faci voia lui Dumnezeu şi să lucrezi la zidirea tempului zidit din pietre vii, adică din suflete mântuite, Satan nu va bate din palme în semn de aprobare, ci cu duhurile întunericului va forma o opoziţie. El va căuta s[ăte atace, pentru ca oprindu-te pe tine, să oprească înaintarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ, lucrare pe care Domnul a încredinţat-o robilor Săi. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească; (1 Petru 2:5).
Lucrarea de zidire a lui Dumnezeu numită biserica  nu numai că va ajunge sã fie terminatã, dar ea este predestinată să ajungă în Cer şi va ajunge acolo. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un Locaş al lui Dumnezeu prin Duhul (Efeseni 2:22)Fiecare credincios, în mod individual, alege dacă vrea să plătească preţul ascultării de Dumnezeu, nu numai pentru a rămâne parte din Biserică, ca suflet mântuit, dar şi de a rămâne un lucrător al zidirii Bisericii. Cineva spunea că un creştin
este ca o punguliţă  ce conţine ceai şi nu ştii ce fel de ceai este până când nu îl pui în apă fierbinte. Lupta pe care o dăm cu armele luminii împotriva a tot ce nu este după  placul lui Dumnezeu va dovedi ce fel de creştini suntem.Satan, împotrivitorul dorinţei de bine a lui Dumnezeu pentru
om, ştie că suntem vulnerabili atâta timp cât existăm în acest trup care adăposteşte o fire veche, răstignită, de aceea nu va ezita să folosească tot felul de săgeţi, numite de noi necazuri, cu scopul de
a ne opri din lucrarea de zidire la care ne-a chemat Dumnezeu.După cum Neemia a fost prevenit de planurile şi capcanele puse de Sanbalat şi noi suntem preveniţi de Cuvântul lui Dumnezeu, care ne oferă singuranţă dacă ne lipim tare de Bine, adică de Domnul Isus
ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui..(2 Corinteni2:11).
Succesul nostru de a rămâne necompromişi şi de a ajunge la locul răsplătirilor bune ale lui Dumnezeu va depinde de strategia pe care alegem să luptăm ...vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.(1 Petru 5:8). La fel ca Neemia, care s-a rugat şi a vegheat, va trebui să angajăm străji puternice pentru a ne proteja de atacurile vrăşmaşului, fiindcă suntem în plin război. Primul lucru pe care Neemia l-a făcut a fost ca să şi înălţat rugăciunile către Dumnezeu. Succesul înseamnă a căuta voia lui Dumnezeu prin Cuvânt, rugăciune şi a asculta de El indiferent de preţ, folosindu-ne de armele de apărare şi de lovire puse la îndemâna noastră. Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.”(Marcu 14:38).Prima strajă pe care va trebui să o angajăm va fi rugăciunea.
Organizaţiile de spionaj din lume lucrează cu informaţii obţinute în secret pe care le numesc secrete , dar în lumea nevăzută de noi, a duhurilor, se transmit mesaje şi se dau lupte la care participăm şi noi atunci când ne rugăm. Cei care prin închinare în duh şi adevăr stabilesc o legătură cu cerul, rugându-se nu numai cu gura ci şi cu duhul, primesc  secrete inteligente adică  informaţii şi cârmuire din partea lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii,(Efeseni 6:18).
După cum prorocii din vechime au primit de sus, informaţii, şi au putut vesti lucrurile ce vor avea loc în viitor, tot aşa prin rugăciune copiii lui Dumnezeu primesc sfatul Său,care-i fereşte de laţul vânătorului de suflete.
Prin rugăciune inima noastră se poate acorda ca un instrument cu voia între voia Lui şi a noastră, dar totdeauna a noastră va trebui să fie modificată. Rugăciunea credinciosului care are Duhul lui
Dumnezeu în templul trupului său este un atac violent împotriva întunericului şi prin ea se pot întrerupe planurile vrăşmaşului, aşa cum David a făcut cu planurile lui Ahitofel. Este bine să nu faci
din rugăciune un obicei, ci mai întâi este necesar să observi faptul că intri în prezenăa lui Dumnezeu. Aceasă  intrare în prezenţa Lui se face cu o minte limpede, ca să-L putem auzi şi să putem cunoaşte care este voia Lui. Prin rugăciune putem să ne atingem de El, ştiind că atunci când te atingi de El ceva minunat se va întâmpla. Copiii ne pot învăţa câte ceva despre felul cum să ne rugăm, pentru că ei sunt sinceri şi originali.Domnul Isus, prin pilda judecătorului nedrept relatată ]n Luca18, ne-a învăţat cât de important este să insistăm în rugăciune până trecem de orice împotrivire şi ajungem în
prezenţa lui Dumnezeu, ca să depunem pe altarul Său rugăciunile noastre. Dacă  luptăm fără să avem această strajă a rugăciunii în viaţa noastră vom fi înşelaţi de vrăşmaşi. Iosua  s-a rugat şi ca un strigăt către Dumnezeu, aduce rezultate întotdeauna. Oamenii mari ai credinţei au dat mare importanţă acestei strategii de luptă pe genunchi. Spurgeon, ştiind importanţa rugăciunii, a spus că prefera să înveţe un om să se roage decât să înveţe zece oameni să predice. Biserica a fost iniţiată  la Rusalii prin rugăciune ăi tot rugăciunea o păstrează curată şi harnică ca pe o logodnică care aşteaptă pe Mirele ei. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui (Fapte 1:14). O femeie s-a dus la pastor şi l-a întrebat dacă poate să aducă înaintea Domnului, în rugăciune, problemele ei mici şi uşoare. Pastorul i-a răspuns printr-o întrebare retorică şi a întrebat-o dacă există  ceva mare şi greu pentru Dumnezeu.Putem aduce toată viaţa noastră înaintea Lui, pentru că El este interesat de binele sufletului nostru şi chiar a trupului nostru. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat (Evrei 4:15). Într-o lume în care totul se schimbă şi se clatină  te poţi baza cu toată  încrederea pe Domnul Isus Hristos care este Singurul Absolut. El îţi dă   putere să  te supui atunci când trebuie să  faci ceea ce firii nu-i convine, lăsând ca dorinţa ta să fie înfrântă de dorinţa de a face voia Lui, aşa cum a făcut Domnul Isus în Ghetsimani. Când lăsăm ca voia Domnului să învingă, ne umilim sub mâna tare a lui Dumnezeu, şi aceasta ne face deosebiţi de oamenii de rând care nu au putere duhovnicească. Viaţa de creştin este o încleştare  în luptă cu forţele întunericului, dar rug[ciunea nu numai c[ ne ocrote=te de vitregia lumii prin mângâierile pe care le primim, dar ne şi păstrează o perspectivă corectă asupra lucrurilor în care facem totul pentru Evanghelie ca să avem parte de ea.  pentru Evanghelie, Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.(1 Corinteni 9:23).Suntem chemaţi să ne rugăm neîncetat, dar aceasta nu înseamnă să  nu mergem la serviciu sau să  nu ne facem treburile. A te ruga neâncetat înseamnă a avea pe Domnul necurmat înaintea ta asemenea psalmistului: Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: cînd este El la dreapta mea, nu mă clatin (Psalmul 16:8). Rugăciunea nu este doar un ritual, ci este modul prin care îi dai Domnului povara ta. Mulţi  fac acest lucru, dar după un timp ei vor povara înapoi, asemenea Sarei care a crezut că a cerut de prea mult timp un copil de la Dumnezeu, dar după o vreme şi-a luat povara înapoi şi a încercat să-şi rezolve problema cu ajutorul roabei sale. El ne-a promis că  este cu noi în toate zilele şi ne putem încrede în dragostea Lui care nu va îngădui nimic peste puterile noastre.  Binecuvîntat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mîntuirea noastră(Psalmul 68:19).Fariseii au transformat relaţia lor cu Dumnezeu într-o serie de reguli ţi legalităţi cu privire la Lege, lipsite de căldura prieteniei şi a dragostei dintre un tată şi copilul său. Rugăciunea dorită de Dumnezeu este cea care are căldură şi ne face să  simţim sau să  spunem cu duhul nostru cuvântul Ava, adică Tată. O traducere mai precisă spune , lucru care îmi spune cât de mult vrea Dumnezeu să aibă părtşie cu noi, prin Duhul, în rugăciune. El nu vrea să-I explicăm doctrina Lui în rugăciuni prefabricate, învăţate sau auzite, ci având la bază  meritul sângelui din Golgota şi promisiunile Sale vrea să  fim sinceri şi în acelaşi timp specifici în ceea ce îi spunem că vrem şi simţim. Copilul lui Dumnezeu învaţă  să nu se plângă la alţii, ci să-şi aducă cererile împreună cu mulţumiri înaintea lui Dumnezeu. Degeaba ne plângem la oameni, pentru că pe majoritatea nu-i interesează, o altă parte nu te cred, iar alţii se poate să fie dintre cei cărora le pare bine de necazul tău, gândind cât de mult meriţi aşa ceva. A-ţi spune secretele şi tainele inimii unor oameni nesinceri este ca şi cum ai arunca mărgăritarele înaintea porcilor.Atunci afli că ai ajuns pe mâna chinuitorilor sau aşa cum spun cuvintele Mântuitorului,Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă.  (vezi Matei 7:6). Sunt şi fraţi a căror purtare şi roadă  dovedesc că  sunt sinceri şi simt cu cel care a ajuns în necaz şi are nevoie de sprijin în rugăciune. Astfel de suflete trebuie preţuite, pentru că mare putere are rugăciunea celui neprihănit. În primul rând, Neemia din mijlocul necazului şi-a înălţat rugăciunile cu credinţă către Dumnezeu, ştiind că El îi poate ajuta să ducă  la îndeplinire lucrarea de rezidire
A doua strajă  pe care va trebui să  o punem va fi aceea de a veghea.

luni, 19 septembrie 2011

Dumnezeu te vrea pe tine ....vino!


Daca Dumnezeu ar avea un frigider, poza ta ar fi prinsa cu un magnet de usa lui; Daca ar avea un scrin, fotografia ta ar fi cu siguranta pe el; Daca ar avea un portdocument – ai ghicit! – fotografia ta ar fi si acolo. El iti trimite flori in fiecare primavara; El iti trimite un rasarit de soare in fiecare dimineata; El iti reaminteste de promisiunile Lui neschimbatoare cu fiecare curcubeu pe care il arcuieste pe cer dupa ce trece furtuna; Ori de cate ori vrei sa-I vorbesti, te asculta; Ziua ta de nastere este insemnata cu rosu in calendarul Lui; Se intristeaza cand pleci fara sa-I spui nici un cuvant; nu-Si gaseste niciodata linistea cand stai prea mult departe de El fara sa-L “suni”, iar cand te intorci, vrea sa stie neaparat cum a fost – desi stie totul! Este fericit cand citesti “Cartea Sfanta”,scrisoarea Lui de dragoste pentru tine; Se bucura cand Ii ceri ajutorul si ai incredere in deciziile Lui pentru viata ta;si se umple de veselie cand te vede pe deplin multumit cu ceea ce-ti daruieste. Daca ar folosi un telefon mobil, ti-ar trimite beep- uri ca sa-ti aduca aminte ca Se gandeste la tine si ti-ar trimite sms-uri cand esti prea ocupat ca sa-I mai vorbesti. Dumnezeu poate trai oriunde in acest univers si totusi prefera INIMA TA. Da, ar trebui sa recunosti ca Dumnezeu te vrea pe tine!

duminică, 18 septembrie 2011

spre apusul vieţii.....

Se pare ca atat cat traim aici ne construim faptura dinauntru, ne construim “gradina” sufletului. Asa cum ne asternem aici, asa vom avea dincolo. Si vine o zi cand vom pleca de aici, vine un timp cand vom lasa ce avem aici si dincolo nu vom duce nimic din tot ce cu atata truda am adunat si nimic din cele pentru care atata ne-am zbatut…Si vom duce doar gradina sufletului pe care poate asa l-am neglijat, de care poate am uitat, pentru ca poate am incercat din greu “sa nu ne gandim la moarte, ca nu e ceva placut” (asa mi-a spus cineva)…Si totusi e cel mai sigur lucru din viata fiecaruia. Ca odata va muri.
Si cand vei inchide ochii aici si ii vei deschide dincolo, ce vei fi, unde vei fi si ce vei avea?
Din aceasta cauza, creştinismul, dacă este fals, nu are nicio importanţă, iar dacă este adevărat, are o importanţă covârşitoare. Dar nu poate avea o importanţă moderată.
Din aceasta cauza, cel mai important lucru din viata asta scurta este sa cauti Adevarul. Si daca il cauti sincer, cu onestitate (fara prejudecati) si din toata inima il vei afla, pentru ca Adevarul se lasa gasit de cine inseteaza dupa El.

joi, 15 septembrie 2011

muntele Sionului

marți, 13 septembrie 2011

Minunile-s minuni .....

Ne-am invatat sa fim nemultumiti
Si sa ne plangem poate de prea bine,
Ne rasculam cand suntem prigoniti
Ori comentam cand chiar si-un moft ni se retine.
 Il judecam pe Dumnezeu,
In functie de cat Ii dam zecime,
Uitand ca tot ce am primit mereu
N-a fost platit si nici cadou de la multime.
 Ne-am invatat sa ne rugam in cor,
Sau cel putin rostind aceeasi fraza,
De parca am trai pe placul tuturor,
Asa cum doar multimile te limiteaza.
 De ce sa nu ne mai rugam acasa
Si sa traim minuni,nu doar povesti?
Nu scrie nicaieri de izbavire-n masa,
Ci doar de mantuiti,in urma bunei Sale vesti.
Avem si dreptul la minuni nepublicate,
Putem ruga pe Dumnezeu si personal,
N-avem nevoie de formule invatate,
Nu suntem obligati sa curgem dupa val.
Minunile-s minuni cand numai tu si Dumnezeu
Le-ati petrecut ca fiu si Tata,
Cand le-ai cerut in ceasul rascolit si greu,
Iar El te-a ascultat de fiecare data.
 E timpul sa ne vindecam de gloate
Si sa traim mai personal orice moment;
Sa-I multumim lui Dumnezeu,ca El de toate
Ne-a dat de la-nceput pana-n prezent!

luni, 12 septembrie 2011

drumul spre închinarea înaintea fiarei

http://video.resursecrestine.ro/predici/79417/media-vizuala-si-creierul-uman
Cel ce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge, şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi."
Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta!

Cel care se încrede în inima lui este un nebun.



Mândria spirituală este uşa principală prin care intră diavolul în inimile celor care doresc propăşirea credinţei. Ea este orificiul de intrare al fumului din puţul fără fund, care întunecă mintea şi înşeală judecata. Acesta este principalul mijloc prin care diavolul pune stăpânire pe persoanele religioase, şi principala sursă a tuturor înşelărilor pe care le introduce, ca să împiedice şi să zădărnicească lucrarea lui Dumnezeu. Această cauză este izvorul, sau cel puţin suportul principal, al oricărei erori. Până nu se vindecă această boală, degeaba se dau leacuri pentru a vindeca celelalte boli. Din cauza ei, mintea apără celelalte erori, şi se păzeşte de lumină, prin care poate fi corectată şi vindecată.

Omul mândru spiritual este plin deja de lumină; el nu mai are nevoie de instruire, şi dispreţuieşte pe cel care i-o oferă. Dar dacă această boală se vindecă, celelalte sunt mai uşor de îndepărtat. Persoana umilă este ca un copilaş, care primeşte cu uşurinţă să fie învăţat; ea este atentă cu ea însăşi, şi conştientă de înclinaţia de a se rătăci; de aceea, dacă i se spune ceva greşit, ea este gata să cerceteze lucrul în mod imparţial. Nimic nu îndepărtează pe o persoană mai mult de diavol decât umilinţa, care pregăteşte mintea pentru lumina divină, alungând întunericul şi limpezind ochii, ca să poată privi mai bine lucrurile bune: „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept, El învaţă pe cei smeriţi calea Sa” (Psalmul 25:9). De aceea, nu trebuie să ne luptăm cu cei mici, nici cu cei mari, ci cu regele lui Israel; prima noastră grijă ar trebui să fie îndreptarea inimii şi scoaterea bârnei din ochi, ca să putem vedea limpede.

Ştiu că multe lucruri sunt foarte jignitoare pentru mândria celor care sunt zeloşi pentru cauza Domnului. Atunci când un creştin o ia înaintea altora în lucrurile religioase, dacă are mângâiere spirituală sau bucurie mai mare decât de obicei, sau dacă pare prea zelos în credinţă, dacă se străduieşte mai mult decât alţii pentru cauza credinţei, sau dacă are anumite succese, e sigur că va trezi imediat invidia celor din jur; şi ei îşi vor închipui (cu sau fără motiv) că este foarte mândru de bunătatea lui, şi că se consideră mai bun decât toţi ceilalţi, şi toate vorbele şi purtările lui sunt privite în lumina acestei prejudecăţi. Cei care sunt reci şi morţi şi nu au experimentat niciodată puterea evlaviei în inimile lor, sunt gata să creadă astfel despre cei mai buni creştini; şi din cauza aceasta evlavia vitală şi puternică este privită cu duşmănie tainică.

Creştinii zeloşi ar trebui să ia seama să nu fie prinşi în capcană de acuzaţiile celor reci, pentru ca diavolul să nu profite de acest lucru şi să le orbească ochii faţă de lucrurile cu adevărat rele din inima lor, şi să-i facă să se gândească că, dacă sunt acuzaţi degeaba de mândrie spirituală în multe privinţe, sunt acuzaţi degeaba în toate privinţele. Vai, cât de multă mândrie avem în inimile noastre cei mai buni dintre noi! Este cea mai rea parte a unui trup de păcat şi moarte. Este primul păcat care a intrat în univers, şi ultimul care va fi smuls din el. Este cel mai înverşunat duşman al lui Dumnezeu. Stricăciunea firească se poate manifesta pe două căi: mândrie şi iubire de lume, partea diavolului şi partea firească, sau sinele şi lumea. Aceştia sunt cei doi stâlpi din templul lui Dagon, pe care se sprijină toată clădirea. Dar primul este oricum cea mai rea parte a stricăciunii fireşti; este primul născut al diavolului, şi imaginea sa în inima multor oameni; este ultimul lucru pe care îl biruieşte păcătosul, prin convingere, înainte de a se converti; mândria stă la baza celui mai mare conflict din inima sfinţilor, şi este ultimul lucru de care scapă şi pe care îl învinge; mândria luptă direct împotriva lui Dumnezeu, şi se împotriveşte din răsputeri spiritului Mielului; diavolul este tatăl ei, prin caracterul său înşelător şi tăinuit. Ea se ascunde în adânc, şi este mereu activă şi gata de a se amesteca în toate.

Şi dintre toate felurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai nesuferită. Ea este ca diavolul; este ca păcatul comis într-un cer de lumină şi slavă, în care a fost înălţat la cel mai înalt grad de cunoştinţă, onoare, frumuseţe şi fericire. Mândria este mult mai greu de observat decât celelalte păcate, fiindcă se caracterizează prin faptul că inspiră omului gânduri prea înalte despre sine însuşi. Nu este de mirare deci că cel care are astfel de gânduri nu ştie; fiindcă el crede că părerea pe care o are despre el însuşi este întemeiată, şi de aceea nu este prea înaltă; dacă ar crede că părerea aceasta este neîntemeiată, nu ar mai gândi astfel.

Dintre toate tipurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai ascunsă, şi foarte greu de zărit; din cauza aceasta, mândria spirituală provoacă o părere prea bună despre două lucruri: lumina şi umilinţa persoanei în cauză; amândouă te împiedică să-ţi dai seama de lucrarea mândriei. Dacă eşti mândru de lumina pe care ai primit-o, nu te mai păzeşti. Cel care crede că este înconjurat de lumină nu se teme că vreun vrăjmaş s-ar putea strecura nevăzut în apropierea lui; iar cei care sunt mândri de umilinţa lor nu se mai păzesc deloc, fiindcă nici nu îşi imaginează că ar putea fi atinşi de mândrie.

Sunt multe păcate în inima omului care au o natură tainică, şi sunt foarte greu de observat. Psalmistul spune: „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc” (Psalmul 19:12). Dar mândria spirituală este cel mai tainic dintre toate păcatele. Inima este atât de înşelătoare şi nepătrunsă în această privinţă, încât nu există nici un păcat care să fie mai puţin bănuit, şi de care să te convingi mai greu. Ea produce încredere în sine, şi izgoneşte neîncrederea în forţele proprii şi prudenţa.

Nu este nici un păcat care să se asemene atât de mult cu diavolul în subtilitate şi ascunzişuri, nici un păcat care să apară în atâtea forme nebănuite, şi să se arate chiar ca un înger de lumină. Poate să ia naştere din orice; perverteşte şi strică totul, chiar şi adevăratul har şi adevărata umilinţă, dacă are ocazia să-şi exercite puterea. Este un păcat care are multe vieţi; dacă îl omori, va învia; dacă îl nimiceşti şi scapi de el sub o înfăţişare, învie în alta; când crezi că s-a dus cu totul, e încă acolo. Sunt multe tipuri de mândrie spirituală, care apar în forme şi imagini diferite, una după alta, şi învăluie inima precum foile de ceapă; dacă îndepărtezi una, rămâne alta dedesubt. De aceea, trebuie să avem cea mai mare grijă de inimile noastre în privinţa aceasta, şi să strigăm după ajutor la marele Vindecător. Cel care se încrede în inima lui este un nebun.

Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie deosebit de atent cu acest pericol în momentul de faţă, fiindcă ispitele sunt deosebit de mari: privilegiile măreţe şi deosebite pe care le primesc unii sfinţi de la Dumnezeu, şi onorurile la care ajung unii dintre pastori, sunt mari încercări pentru persoanele în cauză. Este adevărat că o măsură mai mare din prezenţa spirituală a lui Dumnezeu tinde să îndepărteze mândria şi orice stricăciune; dar totuşi, deşi experimentarea unor asemenea favoruri îndepărtează mândria pe de o parte, poate să aducă ispite şi provocări pe altă parte; şi suntem în mare pericol, dacă nu veghem şi nu ne rugăm neîncetat.

Îngerii care au căzut au avut destule îndemnuri de a se umili şi de a se feri de mândrie, prin marile onoruri şi privilegii pe care le-au primit, uitându-se la faţa lui Dumnezeu şi văzând slava Lui infinită; cu toate acestea, în lipsa vegherii, onorurile şi privilegiile pe care le-au primit s-au dovedit a fi un îndemn la mândrie, deşi în inima lor nu exista nimic care să-i împingă spre aşa ceva. De aceea, nici un sfânt, oricât ar fi de eminent şi de aproape de Dumnezeu, nu trebuie să se creadă ferit de acest pericol. Cel care se crede cel mai ferit de pericol este cel mai aproape de el. Apostolul Pavel, care a fost un sfânt eminent, cum nu mai sunt acum, nu a scăpat de pericol nici după ce a ajuns să-L vadă pe Dumnezeu în cel de-al treilea cer, după cum reiese din cuvintele lui (2 Corinteni 12). Şi totuşi, a văzut în ceruri slava nespusă a Fiinţei divine, care ar fi trebuit să-l facă extrem de mic şi rău în ochii săi.

marți, 6 septembrie 2011

sâmbătă, 3 septembrie 2011

joi, 1 septembrie 2011

Timp de calitate petrecut cu Domnul Dumnezeu


Aceia care cu adevãrat îL cunosc pe Dumnezeu, au învãtat cum sã recunoascã vocea Sa deasupra tuturor celorlalte.
 El doreste ca tu sã fii absolut convins cã El doreste sã-ti vorbeascã – sã-ti spunã lucruri pe care nu le-ai mai vãzut sau auzit mai înainte.
Cred cã trei lucruri sunt necesare de la aceia care vor sã audã vocea lui Dumnezeu:
1. încredere de nezdruncinat
-cã Dumnezeu vrea sã-ti vorbeascã.
Trebuie sã fii complet convins de aceasta.
 Într-adevãr, El este un Dumnezeu care vorbeste si doreste ca tu sã-I cunosti vocea, astfel ca sã poti face voia Sa.
 Ceea ce Dumnezeu îti spune, niciodatã nu va depãsi granitele Scripturii (va fi în conformitate cu Scriptura).
2. Timp de calitate si liniste.
 Trebuie sã doresti sã petreci timp de calitate, în liniste, “închis” cu Dumnezeu si sã lasi orice alte voci, alte “zgomote” sã se ducã.
Adevãrat, Dumnezeu ne vorbeste toatã ziua.
 Dar de câte ori a vrut sã facã, sã “construiascã” ceva în viata mea, vocea Sa a venit numai dupã ce eu am “închis” orice alte voci în afarã de a Sa.
 3. Cere cu credintã.
Nu obtinem nimic de la Dumnezeu (incluzând auzirea vocii Sale) dacã nu credem cu adevãrat cã El poate sã “conecteze” mintea  , sã ne vorbeascã
- sã ne permitã sã întelegem voia Sa perfectã!
Dumnezeu nu tachineazã, nu-si bate joc!
El nu va permite vrãjmasului sã vã însele.
Când Dumnezeu vorbeste, El lasã pace, iar satan nu poate, nu are cum sã dea acea pace!
“Dar cine intră pe uşă, este păstorul oilor. Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor” 
(Ioan 10:2-5).
tu ai timp cu Dumnezeul Atotputernic?