primeşte un dar preţios

 

Stai liniştită Abiel!

....şi vei cunoaşte că El e în tine şi în jurul tău. .

În liniştea sufletului tău nevăzutul devine vizibil, iar veşnicul devine palpabil.

De la mama mea am invatat ca sanctuarul familiei este casa.
Mama imi spunea mereu cand eram eu mic, lasa toate grijile la usa, atunci cand te sterge pe picioare si, ca indiferent cat de grea este viata, in casa nu intra decat zambitor si senin.

Nu am inteles vorbele mamei decat atunci cand am avut si eu familia mea, cat am fost nevoit sa ma lupt si eu cu viata asa cum o facea mama.

Am inteles ca acasa iti incarci bateriile, ca acasa este mereu liniste si pace, si ca daca reusesti asta, atunci sunt foarte mari sanse sa castigi toate razboaiele de zi cu zi..

Nu ma supar.

Iert si uit !

Unii spun ca sunt optimist si atat.

In fapt este mai mult de atat.

Eu nu ma supar.

Sau mai corect spus, uit foarte repede ca m-am suparat.

Si celui care m-a suparat ieri, maine ii zambesc.

Efectul este miraculos.

Parca am un scut protector, care ma apara in fata oricaror rautati.

Culmea este ca aceasta capacitate a mea de a ierta, de a zambi celui care m-a suparat, sau m-a nedreptatit, il face sa-mi devina prieten.

Liniştea în căminul meu.

Nimic nu se compara cu momentul de tihna total, in care, seara, dupa o zi de munca si alergatura, stam impreuna, vorbim, citim Sfintele Scripturi, facem planuri de viitor si ne bucuram de fericirea de a de a ne avea unul pe altul.

Îndemn pentru tine:

-Du-te la biserica când este goala, când este plină,du-te cand vrei, si cand poti.

 Du-te, stai jos, si spune-I lui Dumnezeu cum te lupti tu pentru viata ta.

 O sa ai surpriza ca va vorbi cu tine!.

Mă duc adesea. 

Si e minunat. 

Nu te astepta sa spun ca acum viata mea este un paradis.

 Este o viata normala, cu multe greutati si putine bucurii. 

Dar ma simt impacat, si linistit, si capabil sa duc viata mai departe.

sfatul meu pentru tine:

-fereşte-te de regrete!

Cand eram mai tanar a fost mai usor pentru ca naivitatea varstei m-a facut sa cred ca este usor sa traiesti fara sa ai regrete, dar mai tarziu am inteles ca regretele sunt uneori inevitabile, pentru ca sunt consecinta alegerilor pe care le facem, dar ale caror urmari nu le banuim. 

Si atunci ca sa ma pun cat se poate de mult la adapost am decis, si in buna masura am reusit, sa fac lucruri care sa ma fereasca de regrete. 

Ma tin mereu de cuvant cat promit ceva celor dragi si nu ratez nicio ocazie ca sa le arat cat de mult tin la ei si cat sunt de importanti pentru mine.
Linistea sufleteasca isi are radacina in puterea de a ierta, in iubire si in rabdare, si se poate invata daca ai puterea de a aduce in inima ta pe Isus Cristos ,Domn al vieţii tale.

Daca a gresi e omenesc, atunci a ierta este un privilegiu.

 Sa ierti inseamna sa te eliberezi de suparare, de tristete si resentimente. 

Toate acestea iti macina sufletul si nu te lasa sa privesti inainte. Inima ta este asemenea unei cutii de bijuterii. 

Daca ingramadesti in cutie furia, frustrarea sau frica, invidia, gelozia, unde vor mai avea loc iubirea, increderea si succesul?
Iubeste.
 In Noul Testament se spune:
-Dumnezeu este iubire.
 O iubire care depaseste iubirea din viaţa cotidiană, si care in final se intoarce inzecit la tine.
Rabdarea.

 Se spune ca doar cei rabdatori, pot pastra pacea, dar si ca rabdarea poate invinge indrazneala.
Linistea sufleteasca este unul dintre cele pretioase daruri, iar credinţa în Domnul Isus îţi oferă acest dar sa-l primesti.
Tu te pregatesti sufleteste să ai această viată liniştită?

Dragostea când e curată

Dragostea când e curată nu lipseşte niciodată

nu-s nici ziduri, nici poveri s-o oprească nicăieri; 

dragostea când e fierbinte arde-n ochi şi-arde-n cuvinte; 

arde-n lacrimi şi-n cântări slava fericitei stări.

Dragostea când e frumoasă e smerită şi duioasă ,

credincioasă rămânând pân-la moarte orişicând; 

dragostea când e deplină e tăcută şi senină 

şi-şi dă anii minunaţi pentru cer şi pentru fraţi. 

Dragostea când este bună poartă jugul dimpreună, 

duce până la sfârşit crucea lângă Cel iubit; 

dragostea când e cerească face sufletul să crească

pân-ajunge luminos una-n umblet cu Hristos. 

Dragostea când este-ntreagă, de Hristos n-o mai dezleagă

nici tăcere, nici cuvânt, nici viaţă, nici mormânt.

( Traian Dorz )

care este viziunea ta?

Când apar probleme, viziunea noastră este prima care se izbeşte de ele. Şi aceasta pentru că nu vedem viata aşa cum este, ci o percepem după cum suntem noi.
 Biblia spune:
 "Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu". 
Când Dumnezeu începe să-ţi dea o viziune pen­tru viaţa ta, începi să vezi lucrurile aşa cum le vede El. 
Moise "a văzut" ţara promisă atunci când toţi din jurul lui vedeau numai pustie, când ei doreau să renunţe şi să se întoarcă în Egipt (Evrei 11:27). 
Iar el a înţeles că poate ajunge acolo numai când Dumnezeu doreşte, potrivit planului Său, încetul cu încetul. 
Multe dintre sarcinile noastre par copleşitoare când privim doar la mărimea lor. 
Dar când le desfacem în paşi mici şi când ne vedem făcând primul pas, suntem uimiţi de progresul nostru, într-o zi putem face mai mult decât ne-am propus să facem într-o lună.

Un lider creştin spune: 
"Viziunea, asemenea curajului şi disciplinei este o trăsătură care poate fi dezvoltată de oricine se străduieşte să o facă parte a vieţii lui de zi cu zi".
 Un poet scria: 
"Doi oameni priveau printre zăbrelele închisorii, unul a văzut noroi, celălalt a văzut stele". 
Ce vezi tu în viitorul tău? 
Crezi cumva că Dumnezeu va face să-ţi cadă succesul în poală, din cer? 
Nu!
tu trebuie să-ţi umpli viziunea de energie prin credinţă şi să-i dai avânt prin strădanie! 
Versetul: 
"Noi însă avem gândul lui Hristos" (1 Corinteni 2:16) 
sugerează că Dumnezeu îşi are gândurile Lui prin noi.
 Ce mare avantaj! 
Domnul Isus le-a spus ucenicilor: "aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire" (Luca 5:4); 
ca fii ai lui Dumnezeu, limitările lumii acesteia nu ne controlează rezervele! 
Aşadar, care este viziunea ta?

numai El ştie!

Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur dar de voi, şi doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele, şi proşti în ce priveşte răul. - Romani 16:19
Mi s-a întâmplat de câteva ori, să vorbesc cu cineva şi persoana respectivă să mă privească ori cu milă, de parcă aş pierde unele lucruri deoarece merg după Dumnezeu, ori cu dispreţ crezând că dau dovadă de prostie pură că nu-mi "trăiesc viaţa". 

Se uită odată la viaţa mea şi dacă nu văd lucruri care să le dea de înţeles că "am succes", li se pare că au dreptate să stea departe de Dumnezeu, că doar nici eu nu am nici un câştig că am ales să-L urmez.
Domnul ISUS se afla într-o situaţie groaznică la un moment dat. 

Tocmai ce fusese judecat, condamnat, batjocorit şi chinuit şi se îndrepta spre Calvar cu o cruce în spate, care de cele mai multe ori o scăpa de grea ce era. Oamenii s-au uitat la El şi tot ce au înţeles 

-a fost "săracul!"

 -"L-a părăsit DUMNEZEU" 

Sau aveau întrebări de genul : 

-"dacă tot a făcut voia Tatălui din ceruri, atunci de ce Îl lasă să treacă prin aşa ceva?"

Este scris în Luca 23:27-28 că mulţimea şi femeile care Îl urmau

- "se boceau, îşi băteau pieptul, şi se tânguiau după El. 

Isus S-a întors spre ele, şi a zis:

- „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri."
Din perspectiva Domnului Isus, nu era nimic de plâns în legătură cu situaţia Lui. 

El ştia că toate lucrurile sunt în controlul lui Dumnezeu  şi că Tatăl L-a trimis să sufere pedeapsa pe care o meritau cei care Îl plângeau. 

Da, nu era uşor, dar nu era nimic de plâns!
Poate că uneori Tatăl meu alege să mă ducă în văzul lumii şi să mă lase descoperită şi părăsită şi ca o proastă în ochii celorlalţi, dar mai bine să fiu proastă şi să rămân în voia Lui, mai bine să nu fiu "înţeleaptă" în ce priveşte răul, mai bine să nu fiu "realistă" când vine vorba de a lua decizii greşite, mai bine să mă plângă alţii, dar nu-i nimic de plâns!
Poate că situaţiile în care mă aflu eu câteodată, pot să facă pe alţii să-mi plângă de milă cum că mi-aş irosi viaţa făcând ceea ce fac. 

Poate că nu întăreşte credinţa nimănui să vadă un om care se încrede în Dumnezeu că este încercat.

 Poate pare fanatic să vezi un om că nu-şi aruncă credinţa pe geam când e trântit de viaţă şi ştiu că poate părea ca şi cum omul respectiv nu e realist. Dar ce anume e realist în a alege să trăieşti doar pentru a face bani? 

Că ai o siguranţă? 

Şi dacă pierzi totul dintr-o dată, atunci unde ţi se duce siguranţa?
Da, poate că siguranţa mea nu vine din a avea o tonă de bani şi nici nu mi-am făcut un scop în viaţă să deţin  maşini de lux. 

S-ar prea putea să stau în chirie toată viaţa şi să merg la aceeasi munca de rutină zilnica, s-ar prea putea să nu reuşesc  în veci pururi să-mi pun bani de-o parte şi cel mai probabil că n-o să mă căsătoresc niciodată, dar eu sunt împăcată cu starea mea şi dacă nu mă chinui să am mai mult nu e din cauză că nu am idealuri la fel de înalte ca şi alţii, nu e din cauză că nu sunt realistă şi nu e nici măcar din cauză că mi-ar lipsi posibilităţile de a avea mai mult, dar pur şi simplu eu nu caut asta. 

Aşa cum unii au ajuns la înţelegerea că dacă nu fac bani, nu au de ce trăi, aşa am ajuns eu la înţelegerea că dacă nu adun împreună cu Dumnezeu , atunci doar risipesc.
Nu vreau să ştiu multe când vine vorba de rău. 

Prefer să fiu naivă, sau proastă în ce priveşte răul. 

Nu pentru că aş trăi în paradisul acestei lumi , dar pentru că scopul meu în viaţă e să-L caut pe Dumnezeu  şi să-L găsesc. 

Vreau să mă înţelepţesc în ce priveşte binele şi a face voia Lui. 

Dacă am reuşit, numai El ştie, dar ce ştiu e că sunt pe drumul Lui şi pe el rămân.....

o ruga la cruce!

Abiel ...
-Atunci cand lumea din jur se clatina, te darami si tu cu ea?

 -Sau incepi sa aduni cu calm cioburile si sa o reconstruiesti?

Nu vei fi diferită numai pentru că stii; 
-esti diferită cand alegi sa actionezi prin credinta!

Credinta nu este o parte a vietii crestine, este chiar viata crestina in intregime.

Intrebarea NU este:
- "Oare raspunde Dumnezeu la rugaciuni?"

-CI "Cand va veni Fiul Omului va gasi El credinta pe pamant?".

Una din barierele care pot interveni in incercarea de a arata generozitate extraordinara este frica...
...frica pentru ca in trecut ai fost ranită...
...ranită de oameni carora le-ai oferit din tine, din inima ta. 

 Responsabilitatea ta este sa te rogi. 

Raspunsul este treaba lui Dumnezeu. 

Lasa-l atunci in mana Lui!

Abiel....
De multe ori in mijlocul furtunii, invaluiti de valurile descurajarii si ale indoielii nu suntem cu nimic mai buni decat ucenicii in recunoasterea prezentei lui Iisus. 

Uneori ai nevoie de ochi ai credintei ca sa iti dai seama cand este Iisus prin preajma.

Capatul posibilitatilor umane este locul frecvent de intalnire cu Dumnezeu.

Cel mai grav esec nu este sa te scufunzi in valuri. 

Cel mai grav esec este sa nu cobori niciodata din barca.

Abiel .....
-am reusit sa imi insusesc niste lucruri care pentru mine cred ca vor ramane adevaruri pentru toata viata 

  Interesul unui om pentru persoana ta e reflectat in atentia pe care ti-o acorda.

  Cel mai trist mod de a petrece o zi este sa o lasi sa treaca fara ca tu sa fii invatat ceva.

 Si nimeni nu a spus ca lectia invatata trebuie sa aduca neaparat zambet.

Abiel .....
te las cu ideea care ma obsedeaza... si cred ca va lucra  pana o voi pricepe: 
-timpul se investeste cu cap!

 -mi-am dat seama ca oamenii au foarte multe lucruri frumoase de oferit, doar ca trebuie sa fii suficient de deschis la minte incat sa investesti in ei.

 Daca sunt dispus sa platesc pretul:

-toate au un preț!

- timp, lucruri pe care le descopar si care s-ar putea sa ma incomodeze...părtășii ce se irosesc la prima vedere, toate  risipile investite  au în final un câștig .....castigul nu se poate masura si are rasunet etern.

principii sfinte încălcate

Imi spun opinia deschis
Nu mi pasa ce au altii de zis
Cunoastem toti pe Dumnezeu
Dar stam asa departe de El...
Mai stim ce-nseamna a iubi ?
Parca suntem mici copii,,
Avem acum calculatoare
Telefoane si televizoare
Timp de Biblie -nimic
Rugaciune..niciun pic
De ce la timpul de-nchinare
Au pus videoproiectoare?
E clar..acolo unde i harul mare
A luat si pacatu' amploare
Spuneam de videoproiectoare
Pe un ecran asa de mare
Citesti Biblia-n adunare
S-o deschizi tu..sila mare
Astia suntem... spectatori
Altii chiar vizitatori
Cand e predica prea mare
Te a luat somnu'n adunare
Fusta este tot mai scurta
Baticu' acasa se uita
Pantaloni cu turu mare..
Astea haine de adunare?
Nu i pacat in adunare?
S-o crezi tu..fratioare!
Barfa ura si minciuna
Relele ne ies pe gura.
Pofta lumea, asta i firea..
Omul vechi ce te robeste
Grabnic tu te pocaieste
Dumnezeu tot te iubeste
Ce faci tu aici Ilie
Te-ntreaba Domnul pe tine
Ai venit la partasie
Deschide urechea bine.

cine nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori?

 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!
Este atât de evident că orice teren al lumii, care prin natura lui este o împărăție lipsită de suferință, de Cruce, de lepădare de sine este tărâmul puterii și autorității lui Satan. 
Este clar că, în cazul Bisericii, vorbind la modul general și în cazul multor creștini, luați individual, slăbiciunea, înfrângerea și dezonoarea care-i caracterizează și care au devenit atât de manifeste, ca și în cazul lui Petru, se datorează terenului puterii lui Satan.
 Se poate spune că a sta pe acel teren înseamnă compromis cu lumea.

Dumnezeu e TATĂL MEU!

De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta. Isaia 43:4
Tu ești specială Abiel! 

- Am auzit expresia asta rostită cu atâta încredere de la amvon, de sute sau poate chiar mii de ori, că am început la un moment dat să cred lucrul acesta. 

Dar mie nu mi-e destul să-mi spui că cerul e albastru, eu vreau să știu de ce și dacă știu de ce, atunci vreau să știu dacă doar ochii mei  albaștri percep albastrul cerului într-un anume fel, sau dacă toți îl percepem la fel;

 - nu mi-e destul să mi se spună că sunt specială, eu vreau să știu de ce? 

Oricât am căutat ”specialul” în mine, nu am găsit decât ”comunul” și am fost repede aruncată în categoria:

-”probleme cu imaginea de sine”

O vreme am tăcut ca să observ lucrurile și repede mi s-a reproșat că aș fi timidă, dar oricine mă cunoaște știe că dacă cineva nu suferă de boala asta, atunci aceea sunt eu, iar dacă mă port ca și cum aș fi eu mi se reproșează că aș vrea atenție ;

- atât sunt de specială!

 Am întrebat pe alții mai cunoscători ca mine la ce se referă când spun oamenilor că sunt speciali?

 -Că au un deget în plus față de alții?

 -Că au un talent pe care nu-l are nimeni? 

-Sau că sunt pur și simplu diferiți? 

-Dacă au un deget în plus, sunt mutanți. 

-Dacă au un talent mai special, sunt artiști și sunt mulți artiști păgâni, care mor păgâni cu tot ”specialul lor” și ajung în iad. 

-Dacă sunt doar diferiți, atunci o firmă care face pixuri, poate să producă 10.000 de pixuri identice și fiecare e diferit de altul chiar dacă ți s-ar vinde la set, dar asta nu îl face pe nici unul special.

Când ți se spune că ești special, te fac să crezi că e ceva în structura ta ca om care e special, dar după părerea mea asta e aberant pentru că special înseamnă să te deosebești de restul lucrurilor asemănătoare prin trăsături care îți sunt proprii, dar dacă eu am puterea să mă ridic, la fel ca oricine și dacă eu am puterea să cred la fel ca  oricine, că aleg să facă asta sau nu e altă mâncare de pește. 

Eu nu cred că cineva e special prin doar existența sa și dotările din fabricație.

Dacă revin la firma de pixuri, aceasta da, poate să producă 10.000 de pixuri identice, dar dacă unul din acele pixuri ajunge să fie cumpărat de un oarecare star , atunci chiar dacă fiecare pix de genul ar costa 1 euro , pixul care aparține acelui star , și-ar însuti valoarea, doar prin simplu fapt că îi aparține acelei persoane . 

Pixul devine special din cauza celui căruia îi aparține, nu pentru că ar fi special prin existența sa.

Eu poate că am fost făcută la fel ca jumtate din planetă, dar îi aparțin Împăratului care mă prețuiește și atunci chiar dacă toți ar avea un preț stabilit, prețul meu devine inestimabil din cauza Celui căruia îi aparțin.

Pentru mine nu înseamnă nimic 1,50 m/50cm de material alb, dar pictează pe el cu albastru  steaua lui David și dintr-o dată bucata aia de material, reprezintă o țară pentru mine -Israelul și tot ce eu iubesc și sunt în stare să cumpăr este  bucata aia de material ce  oricât ar costa platesc apoi  o  voi prețui toată viața. 

Poate pentru altcineva ar fi aberant, dar acela e un lucru care are preț în ochii mei .

Pentru Domnul  Dumnezeu eu am fost ca și bucata de material alb care avea un preț la fel ca și orice altă bucată de material alb de dimensiunea respectivă, dar s-a pus peste mine Sângele Domnului Isus și dintr-o dată pentru Domnul Dumnezeu am devenit tot ce prețuiește El mai mult și e în stare să mă prețuiască până la capăt și să dea sume de genul ”oameni și popoare” pentru viața mea, sume pe care un cineva care nu mă prețuiește nu le-ar înțelege, dar eu am preț în ochii Lui și punct.

Faptul că eu sunt specială sau nu, nici măcar nu mă mai interesează pentru că știu că sunt prețuită la sute și mii de ori valoarea mea reală, doar pentru că port Sângele Preaiubitului meu Mire Isus Cristos.

Dacă eu sunt om și pot să prețuiesc lucrurile mele  și toate le țin la loc de cinste și nu mi-aș permite niciodată să le pierd sau să le las să fie atinse de nimeni care nu le înțelege valoarea, cred că Domnul Dumnezeu  face la fel cu mine doar că la un nivel care mie îmi întrece imaginația.

Evreii sunt foarte atenți cu orice conține Numele Sfânt al Domnului Dumnezeu și dacă scapă pe jos o carte sfântă sau un obiect sfințit, imediat le ridică și le sărută și le strâng în brațe, pentru că le prețuiesc din pricina Numelui Sfânt, nu pentru că materialele din care sunt făcute sunt speciale în sine.

Dacă oamenii pot să facă asta, atunci Domnul Dumnezeu care știe că am Sângele Sfânt peste mine și că am primit Numele Fiului Său Preaiubit, Nume pe care El Îl prețuiește atât de mult că nu-i poate rezista și dă oricui cere în Numele acesta, atunci cum mă tratează El de fiecare dată când eu cad, sau plâng, sau mă frâng? 

Nu eu pentru că aș fi specială, ci eu pentru că îi aparțin Lui 

- eu pentru că am Numele Lui ,

- eu pentru că am preț în ochii Lui și nu poate să nu mă iubească. Binecuvântați să-Ți fie ochii,Abiel -Dumnezeu e TATĂL MEU , că mă văd prețuită când Te uiți la mine!
iata Abiel de ce esti tu speciala  
AM DORIT MULT SA STII DE CE TE IUBIM ASA DE MULT FIICA NOASTRĂ -
Abiel!

de ce suspina întreaga creație ?

Răutatea te face să fi greu ca plumbul și să tinzi să cazi cu mare greutate în prăpastia iadului.
Dacă Dumnezeu te-ar lăsa, tu ai cădea brusc în groapa fără fund a iazului de foc și constituția ta, grija și prudența ta, inventivitatea ta, neprihănirea ta, nu vor avea mai mult succes în a-ți opri căderea decât ar avea o pânză de păianjen cu care ai încerca să oprești căderea unui mare bolovan.
Dacă nu ar exista suverana plăcere a lui Dumnezeu, pământul nu te-ar mai suporta nici măcar o clipă deoarece tu ești o povară pentru el.
Creația suspină din cauza ta.
 Creația este roaba corupției tale, nu de bună voie, ci silită.
Soarele nu strălucește deasupra ta de bună voie ca să-ți dea lumina pentru ca tu sa slujesti păcatului și diavolului. Pământul nu-și dă rodul său de bună voie ca să-ți satisfacă ție poftele și nici nu se face o scenă pe care tu-ți expui răutatea de bună voie.
Aerul nu întreține suflarea vieții tale de bună voie în timp ce tu-ți petreci viața slujind dușmanilor lui Dumnezeu.
Creația lui Dumnezeu este bună și a fost creată pentru ca să-l slujească pe Dumnezeu împreună cu omul.
Ea nu se supune altor scopuri de bună voie, ci suspină când e abuzată și folosită pentru scopuri așa de contrare naturii și scopului ei.
 Lumea te-ar vomita dacă nu ar exista mâna suverană a Aceluia care a supus-o.
 Norii negri ai mâniei lui Dumnezeu se plimbă deasupra capului tău, plini de o furtună teribilă și fulgerătoare.
 Dacă nu ar exista mâna restrângătoare a lui Dumnezeu, acei nori s-ar descărca imediat asupra ta.
 Voința suverană a lui Dumnezeu, pentru moment, oprește acest vânt aspru.
Altfel, el ar veni furios asupra ta și pierzarea ta ar veni ca o tornadă și tu ai fi ca un pai înaintea acestei mari mânii.
Gândește-te a cui mânie provoci tu.
Este mânia unui Dumnezeu infinit.
Dacă ar fi fost doar mânia unui om, fie el chiar și cel mai puternic rege, ar fi comparativ puțin.
Mânia regilor este de temut, în special a acelor monarhi absoluți care au putere atât asupra posesiunilor, cât și asupra vieților supușilor lor și dispun de ele după buna lor plăcere.
“Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuieşte împotriva lui însuşi” Proverbe 20:2. Omul care-și înfurie regele este pasibil să sufere cele mai extreme torturi inventate de arta umană, cele mai extreme torturi pe care le pot cauza oamenii.
Dar cea mai mare și mai maiestoasă putere omenească, îmbrăcată în cea mai oribilă haină a terorii, este la fel de slabă ca un amărât de vierme de pământ în comparație cu marele și atotputernicul Creator și Rege al cerurilor și al pământului. Ceea ce oamenii pot face este puțin, chiar atunci când ei sunt în cea mai adâncă stare furie și acționează cu cea mai mare ură.
Înaintea lui Dumnezeu, toți împărații pământului sunt ca niște lăcuste.
 Ei sunt nimicuri și chiar mai puțin decât nimicuri.
 Toată ura și toată iubirea lor este demnă de disprețuit.
Pe de altă parte, mânia marelui Rege al regilor este mult mai teribilă ca mânia lor deoarece maiestatea Lui este mai mare. ”Vă spun vouă, prietenii Mei:
Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi.
Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi” Luca 12:4-5.

Cenuşăreasa bisericii de azi

Cenuşăreasa bisericii de azi e ora de rugăciune.
Această servă a Domnului e neiubită şi nedorită, fiindcă nu e împodobită cu mărgăritarele intelectualismului, nu sclipeşte în mătăsurile filozofiei, nici nu impresionează cu voalul psihologiei.
 E îmbrăcată în pânza de casă a sin­cerităţii si umilinţei, şi de aceea nu-i e ruşine să îngenuncheze!
Lucrul de care mulţi se poticnesc când e vorba de rugăciune e faptul că în esenţă ea nu se lasă prinsă în cursa deşteptăciunii omeneşti, a eficacităţii intelectuale.
 Nu vreau să spun prin aceasta că rugăciunea e tovarăşă cu lenevia mintală;
 în zilele noastre însă se pune prea mare ac­cent pe eficacitate.
 Rugăciunea e condiţionată de un sin­gur lucru, de spiritualitate.
Dacă predică cineva nu înseamnă că neapărat este spiritual, ci doar că ştie bine regulile homiletice şi exegetice.
 Printr-o combinaţie de memorie, cunoştinţe şi ambiţie, cu o personalitate prezentabilă şi câteva rafturi de cărţi, cu o doză bună de mândrie personală şi cu dor de succes, dragul meu, poţi avea aproape orice amvon în zilele de azi.
O predică de felul acesta îi atinge pe oameni.
 Rugăciunea însă îl atinge pe Dumnezeu.
Predica atinge timpul.
 Rugăciunea atinge veşnicia.
Amvonul poate ajunge uşor o vitrină de etalare a talentelor noastre, însă cămăruţa rugăciunii coboară în adâncul lepădării de noi înşine.
Tragedia acestei ore târzii e faptul că există prea mulţi oameni morţi la amvoane, prezentând prea multe predici moarte prea multor oameni morţi.
Oh!
Grozăvia acestei realităţi!
Un lucru straniu am văzut „sub soare," chiar şi în cele mai fundamentaliste cercuri:
-predicarea fără ungere.
Ce înseamnă ungerea?
Nu pot s-o explic.
Dar ştiu ce nu e sau cel puţin ştiu când n-o mai am asupra mea.
Predicarea fără ungere ucide în loc să dea viată.
Predicatorul fără un­gere miroase a moarte nu a viaţă.
Cuvântul nu trăieşte dacă predicatorul nu are ungerea asupra lui.
De aceea, dragul meu, cu orice preţ, caută ungerea!
 Iubiţii mei, am putea s-o ducem destul de bine dacă am fi chiar pe jumătate „intelectuali" de cât suntem şi dacă, în schimb, am fi dublu de spirituali.
Vestirea Cuvântului e o lucrare spirituală.
 O predică născută în minte atinge min­tea;
o predică născută în inimă atinge inima.
Sub înrâurirea lui Dumnezeu, un predicator spiritual creşte oameni cu o gândire spirituală.
Ungerea nu e un porumbel blând care-si fâlfâie aripile la fereastra sufletului tău;
trebuie s-o cauţi, să te lupţi pentru ea.
Ungerea nu poate fi învăţată:
ea se câştigă prin rugăciune.
Ungerea este învestitura de cavaler pe care o primeşte predicatorul-luptător după ce s-a rugat în rugăciune şi a ieşit biruitor.
 Biruinţa nu se câştigă la amvon aruncând gloanţe savante şi ghiulele intelectuale, ci se câştigă în cămăruţa de rugăciune; lupta e câştigată sau pierdută înainte ca predicatorul să ajungă la amvon.
 Ungerea e o dinamită.
Ea nu vine prin punerea mâinilor vreunui epis­cop, şi nici nu mucegăieşte când predicatorul e aruncat la închisoare. Ungerea pătrunde, străpunge şi cutremură;
potoleşte şi înmoaie.
Când ciocanul logicii, când focul zelului, n-au reuşit să deschidă inima de piatră, ungerea o deschide.
Ce febră aprinsă e acum după clădiri fastuoase de biserici!
Dar fără predicatori care să aibă ungerea, altarele acestea nu vor vedea niciodată inimi care se pocăiesc.
Gândiţi-vă că aţi vedea lansate pe mare în fiecare lună vapoare pescăreşti, echipate cu ultimele instalaţii de radar si echipament de pescuit; dar le-aţi vedea că se reîntorc din larg fără nici un peşte.
Nu v-aţi întreba, care e motivul?
Şi totuşi există mii de biserici a căror altare sânt goale, sterpe, săptămână de săptămână, an de an. Iar credincioşii se ascund în spatele unei scuze, interpretând greşit cuvintele Scrip­turii:
-„Cuvântul Meu nu se va întoarce fără rod la Mine"
 In treacăt fie vorba, acest verset e unul din cele pe care dispensaţionaliştii au uitat să ne spună că a fost scris pentru Israel  Realitatea cutremuratoare e că focul de la altare ori s-a stins ori abia mai arde.
Orele de rugăciune sunt moarte sau pe moarte.
Prin atitudinea noastră faţă de rugăciune noi vrem să-i spunem lui Dumnezeu că ceea ce am început în Duhul putem sfârşi în firea pământească.
Vă întreb, care biserică în căutare de păstori îşi întreabă candidaţii azi cât timp stau în rugăciune?
Şi totuşi, predicatorii care nu petrec două ore în rugăciune în fiecare zi nu valorează nici cât zece de-un ban, cu diplome sau fără diplome!
Biserica stă azi la marginea trotuarelor şi priveşte neputincioasă cum pe mijlocul drumului geniile nefaste ale ateismului nelegiuit îşi suflă ameninţarea împotriva a „ tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit!
 în spatele acestei defilări demonice urmează flamura purpurie a religiei de paradă.
 Şi pe deasupra, diavolul a reuşit să înlocuiască în învăţătura de azi:
-naşterea din nou prin reîncarnare,
Duhul Sfânt prin spiritul influenţei strămoşeşti, adevăratele vindecări divine printr-un creştinism știinţific abstract;
 să schimbe pe adevăratul Hristos prin Anticrist, şi adevărata biserică prin biserica Inchiziţiei.
Împotriva acestor rele, ce oferă Biserica?
 Unde e supranaturalul?
 Şi la amvoane şi în presă, se pare că som­nolenţa a capturat în ultima vreme activitatea religioasă.
Nici chiar Roma nu ne mai numeşte Protestanţi acum.
 Curios, nu-i aşa?
 Atitudinea aceasta nu prea seamănă cu furia de demult a Inchiziţiei împotriva sfinţilor.
 Dar unde sunt sfinţii?
Cine se mai luptă astăzi „pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna?
Unde sunt cruciaţii amvoanelor?
 Vai!
Predicatorii, care ar trebui să pescuiască oameni, azi pescuiesc complimente şi felicitări.
Cândva predicatorii semănau sămânţa, azi aruncă „bijuterii intelectuale" .
Care ţăran aşteaptă recoltă dacă aruncă mărgăritare în semănătură?
 La o parte cu acest fel de predici paralitice şi slăbănoage, care nu mişcă fiindcă s-au zămislit într-un mormânt, s-au hrănit din suflete fără foc si fără rugăciune!
 Putem să predicăm şi să ne prăbuşim sufleteşte;
însă nicidecum nu cădem atunci când ne rugăm!
Dacă Dumnezeu v-a chemat la slujba aceasta, atunci, iubiţii mei, afirm cât pot de tare:
-Cu orice preţ, căutaţi să aveţi ungerea!
 Altfel, altarele noastre sterpe vor ajunge insigna nefastă a intelectualis­mului nostru lipsit de ungerea sfântă.

A mai trecut o zi...

A mai trecut o zi
din aşteptarea lungă lăsată între noi
iar toată oboseala şi setea şi nesomnul
mi se-ncâlcesc aiurea prin minte şi prin ochi
şi se preling pe dorul adunat în jurul chipului Tău.

A mai trecut o zi..
În jurul chipului tău mi-am prelins dorul
încălcit aiurea prin minte şi prin ochi
iar toată oboseala şi setea şi nesomnul
fac lungă aşteptarea lăsată între noi


A mai trecut o zi ....

Și dimineața învierii e sfânta năzuință
spre viața din Tine izvorâtă
mă leagă un dor nespus să te revăd
căci viața mi-e pustie fără a Ta iubire vie!

un picur din iubire

Abiel nu ai pipait cu mâinile tale precum TOMA coasta Mântuitorului  
dar, ai simtit atingerea iubirii LUI  in cele mai ascunse unghere ale inimii tale , 
nu l-ai vazut cum l-a vazut MARIA sărutundu-i picioarele cu atâta patos
 dar, EL te saruta cu fiecare adiere de vânt pe obrazul tău rumen si infrumusetat zi de zi de EL,
 nu ai cerut audienta in noapte precum Nicodim 
dar,în fiecare noapte te sfatuieste  cu atata drag ca nu ti vine sa alipesti geana de geana de  dragul iubirii Lui,
nu ti-ai rezemat niciodata capul  pe pieptu-I iubitor și cald precum Ioan  
dar, El te tine necontenit la pieptul Lui încât tu nu ai mai vrea sa vezi nimic in jur decat ochii Lui iubitori ;
 oare  ce va fi cand îl vei vedea față-n față?!
 Abiel esti asa de îndragostita de El  si plangi de bucuria iubirii 
CE SE REVARSA IN INIMA TA.

să redescoperim evlavia si puterea apostolică.

Dacă ţi-aş dori ceva rău, ţi-aş da clipele mele de odihnă în locul orelor tale de lucru.
Am motive să mă consider cel din urmă dintre sfinţi, dar mi-e teamă să spun că până şi munca cea mai grea a muncitorilor e o plăcere pentru trup pe lângă munca mea, deşi n-aş schimba-o pentru nimic în lume.
Munca lor le păstrează sănătatea; a mea o consumă.
 Munca lor e mereu mai uşoară; a mea e într-o continuă durere.
Ei au ore si zile de vacanţă;
eu abia dacă am timp să mănânc.
 Nimeni nu-şi bate joc de ei pentru munca lor;
eu, cu cât lucrez mai mult, sânt mai urât şi am mai multe necazuri.
" Atitudinea aceasta în mărturie are ceva din dorul după câştigarea de suflete a bisericii din primul veac.
 Acesta e Bax­ter care căuta să predice
„ca un om înaintea morţii predicând altor oameni înainte de moarte."
O generaţie de predicatori de calibrul acesta ar salva această generaţie de păcătoşi de la gura înfometată şi deschisă a iadului.
 S-ar putea să avem azi un număr record a celor ce frec­ventează bisericile, cu un număr record a celor lipsiţi de ev­lavie.
 S-ar putea de asemenea ca vina să fi fost liberalismul teologic din trecut.
Ţapi ispăşitori găsim în televiziune;
şi mulţi predicatori arunca anatema asupra televizorului.
Dar, oricât ar avea aceştia dreptate, pot să întreb si eu ceva?
Nu cumva avem de spus si noi ceva asupra noastră, în vorba veche:
 „Vina cea mare, alesule Brutus, e chiar în noi!" ?
Îmi ascut bisturiul pentru o operaţie mai adâncă în car­nea celor de la amvoane:
 Cum de s-a stins înflăcărarea din predici?
Unde e zelul înfocat din vestirea Evangheliei?
E o artă moartă?
Ne-am resemnat cu predici
„bufet-expres" (pipărate cu glume), spuse în grabă, croite după gustul clienţilor?
De ce nu mai îndrăznim să aducem „puterile veacului viitor" la fiecare din adunările noastre?
Priviţi la Pavel.
Cu o ungere din plin a Duhului Sfânt asupra sa, a ieşit să răstoarne Asia Mică, devastându-i pieţele, răscolindu-i sinagogile, asaltându-i palatele.
A ieşit năvalnic cu strigătul Evangheliei în inimă si pe buze.
Lenin ar fi spus:
 „Faptele sânt lucruri încăpăţînate, obsedează!"
 Uitaţi-vă la faptele lui Pavel;
vă veţi da seama că nu vă mai lasă liniştiţi.
 Sânt un rechizitoriu faţă de compromisurile la care se pretează creştinismul de azi.
Pavel n-a mers doar să predice în oraşe, s-a dus să scuture oraşele.
Şi a mai avut timp să umble şi să bată pe la uşile oamenilor, şi să se roage pentru salvarea celor de pe străzi.
Artiştii de estradă de ieri sânt azi evanghelişti de estra­dă în biserici.
Un predicator vestit a refuzat chemarea să predice într-o biserică fiindcă i-au oferit doar cinci sute de dolari.
 Nu-i de mirare că cineva a spus despre aceşti oameni că sânt gata să plângă după sufletele altora... dacă preţul e bun.
 Vor plânge ca Iuda, dar prea târziu!
Nu cumva slăbiciu­nea din popor e din cauza fărădelegilor de la amvoane?
Sânt tot mai convins că lacrimile sânt parte integrantă din predicarea pentru trezire.
Fraţi predicatori, acum e tim­pul să roşim de ruşine fiindcă nu ne-a fost ruşine, să plângem fiindcă n-am avut destule lacrimi, să ne umilim pentru că n-am avut spiritul smerit de slujitori, să suspinăm fiindcă n- am avut poveri suficient de grele, e timpul să ne mâniem împotriva noastră, fiindcă nu ne-am mâniat când am văzut monopolul diavolului asupra lumii în acest timp din urmă, e timpul să ne mustram şi să ne pedepsim pe noi înşine pentru faptul că lumea din jur poate trăi fără să-i pese de noi si fără să încerce să ne pedepsească.
 Rusaliile au însemnat chin;
noi trăim în confort.
Rusa­liile au însemnat poveri;
nouă ne place uşurinţa.
Rusaliile au însemnat închisoare;
noi am face orice numai să n-ajungem acolo pentru Domnul. P
robabil Rusaliile retrăite ar însemna pentru mulţi închisoare!
Am spus Rusalii, nu Pentecostalism, deşi nu vreau să arunc cu pietre.
 Închipuiţi-vă că în duminica viitoare ar avea loc iarăşi Rusaliile.
 Suntem dotaţi ca Petru, de sus, si la vorba noastră Anania să cadă mort iar soţia lui să înlemnească lângă el!
Rezistăm azi la aşa ceva?
 Sau luaţi-l pe Pavel:
 spune un cuvânt, si Elima orbeşte.
Azi predicatorul ar fi dat în judecată pentru aşa ceva.
Până si prosternarea la pământ, un fenomen care a însoţit trezirile spirituale de-a lungul istoriei, ne-ar aduce un „nume urât" azi.
Ar fi prea mult pentru inima noastră plăpândă.
 Pledez, ca şi la începutul acestui articol, pentru predici majestice.
Diavolul vrea să punem accent pe lucrurile minore.
Mulţi dintre noi vânăm şoareci, în timp ce leii sfârtecă ţara!
Ce s-a întâmplat cu Pavel în Arabia, n-am putut încă să aflu. Nimeni nu ştie.
 A avut el acolo viziunea minunată a cerului şi a pământului nou si a văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie? Nu ştiu.
 Dar ştiu un lucru:
Pavel a schimbat Asia, i-a îmbolnăvit de icter pe evrei, i-a iritat la nebunie pe romani, pe învăţaţi i-a învăţat si pe temniceri i-a potolit.
 Acest om, Pavel, si încă unul, Sila, au dinamitat ziduri de închisoare... prin rugăciune, si nu le-a păsat de pier­derile avute de stat din cauza predicării Evangheliei.
 Pavel, robul lui Hristos, Pavel, robul iubirii, şi-a dat seama că fusese cel mai îndărătnic suflet cu care a avut Dum­nezeu de-a face, şi s-a pus să scuture cu îndărătnicie ţinuturi întregi pentru Dumnezeu.
Da, Pavel a coborât în vremea lui „puterile veacului viitor," a blocat avansul Satanei, şi ne-a întrecut pe toţi în suferinţă, în iubire în rugăciune.
 Fraţilor, pe genunchi din nou, ca să redescoperim evlavia si puterea apostolică.
Să dispară de la noi predicile leşinate!

să transmitem numai lumină, iubire şi armonie

Mulţi oameni au obiceiul de a rosti blesteme pentru orice fleac, ei îşi blesteamă părinţii, copii, vecinii, prietenii, au obiceiul de a apela la vrajitorie sau magie neagra….
 Este un obicei foarte rău, fiindcă vorbele creează condiţii ca nenorocirile să apară. 
Un cuvânt este o rachetă ce parcurge spaţiul şi care în trecerea ei declansează forţe, agită entităţi şi provoacă efecte ireparabile. 
De aceea s-a spus: 
-înainte de apusul soarelui împacă-te cu fratele tău. 
Acest lucru înseamnă că trebuie rapid să reparăm răul făcut celorlalţi.
Pentru ca începând din acest moment să nu mai facem rău nici unei fiinţe din univers, nici măcar cu gândul, trebuie să avem în vedere următoarele:
Nu emiteţi niciodată pretenţii faţă de nimeni şi nimic, nu faceţi nici un reproş nimănui. 
Nu reproşaţi nimic nici destinului, nici trecutului, nici oamenilor.
 Nu uitaţi că orice reproş al tau reprezintă un program de distrugere a aceluia spre care il adresaţi.
Tot ce vei rosti în urma omului, totul se va împlini.
 De aceea, dacă aţi rostit în urma cuiva un blestem, veţi continua în subconştient să rostiţi acest blestem oricărei persoane care v-a întors spatele, inclusiv propriilor vostri copii.
De aceea, la toţi cei care pleacă de la noi sau cu care ne intalnim să le transmitem numai lumină, iubire şi armonie. 
Dacă nu facem acest lucru, prin subconştient vom transmite dezaprobare, supărare sau iritare.

în Cristos mai mult decât biruitori

în cateva cuvinte simple mărturisesc despre Abiel :

-o fiică biruitoare cu ea însăși;

-o credincioasă devotată slujirii  inaintaea Domnului  și pentru credincioși;

-o roabă ascultătoare în Cristos! devotata în ceea ce i s-a incredințat;

-o fiică a rugăciunii lipită de PUTEREA DRAGOSTEI LUI;

-tăcută și răbdătoare în suferință;

-pregătită să ierte și să -și ceară iertare;

-în tot ce începe duce la bun sfârșit ; 

-rămânând în El  vom fi mai mult decât biruitori ;

vă invităm să fiți  plină de râvnă pentru Cristos  ,numai așa vom fi pregătiți să-L întâmpinăm pe Domnul nostru iubit!

împreună   împărtășim ceva din expierentele vieții  trăite în Cristos în săptămâna ce am primit-o  prin harul Domnului.

”Voi nu v-ați împotrivit încă pînâ la sânge în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4).
Lupta noastră se duce pe viață și pe moarte.

Pentru mulți credincioși, de-a lungul celor două milenii de istorie creștine, biruința a însemnat moarte la datorie, a însemnat a fi stat cu picioarele ferm ancorate pe terenul credincioșiei față de Domnul lor.

 Chiar dacă pentru noi victoria nu înseamnă sacrificiul suprem, războiul în care suntem angajați nu-i nicidecum mai ușor și biruința nu-i mai puțin importantă.

 Este lupta fără răgaz, care se duce înlăuntru, un război alimentat prin intervenție din afară și câștigat prin ajutorul aliaților.
Una din dificultățile luptei noastre se datorează faptului că am trăit prea multă vreme sub imperiul înfrângerii. Aceasta a devenit parte din natura noastră, ne-am obișnuit cu ea și ne simțim confortabili în această stare. Evanghelia șochează, când ne cere să ieșim cu orice preț din această situație.

 Un război civil se pornește în ființa noastră, care ne sfâșie inima și viața, dar cu cât mai devreme se declanșează, cu atât mai multe șanse de victorie avem.
O victorie pe care trebuie s-o câștig împotriva mea însumi, nu-i una ușoară și, cum lupta se duce pe viață și pe moarte, o parte din mine trebuie să cadă victimă. 

Din această pricină mulți creștini amână angajarea în lupta cu ei înșiși, cu păcatul care a stabilit un cap de pod în ființa lor, căutând că se amăgească cu victorii alternative, biruințe minore ca, fapte bune, milostenii, programe sociale, activism religios, chiar misionarism și multe altele. 

Ei uită că o cunună a fost făgăduită numai ”celui ce va birui”.
Victoria nu poate fi amânată pe mâine. 

O luptă amânată este o victorie pierdută. 

Fiind disputată cu încrâncenare între doi adversari, ea nu depinde numai de tine. 

Dacă tu renunți la ea astăzi, o apucă celălalt.

 Nu poți spune; mă mai las biruit doar astăzi, mai capitulez o singură dată, de mâine încep atacul, de poimâine îmi schimb viața. 

Voi mai bea din cupa robiei doar o singură zi.

 Mâine o voi scutura! 

 Gândind astfel, recunoști că înfrângerea este pentru tine mai dulce decât victoria. 

Înfrângerea a devenit o adicție plăcută, la care ți-e greu să renunți.
Uităm că victoria ne-a fost asigurată cu un preț mai presus de capacitatea umană de înțelegere. 

Asigurată, dar nu garantată. 

Dumnezeu însuși a luat asupra Sa înfrângerea noastră, pentru a o anula prin biruință. 

El ne-a deschis drumul spre victorie. El a biruit pe vrăjmașul în fața căruia noi n-am fi avut nici o șansă. Nouă ne cere doar să ne biruim pe noi înșine.
Cîtă vreme un om nu se poate lipsi de înfrângere, dovedește că-i lipsește motivația să caute și să obțină victoria.

În felul acesta, își minimalizează drastic șansele și, în cele din urmă, se condamnă singur la robie perpetuă.
Mai mult, victoria împotriva păcatului trebuie repurtată constant, zilnic.

 În aceste război, o singură înfrângere anulează toate victoriile anterioare și întoarce înapoi la robie. 

Evreii și-au dorit să facă drumul înapoi spre Egipt și, de fapt, l-au făcut .

Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt,(Fapte 7:39).

 Nu te poți culca pe laurii biruințelor trecute. 

Câtă vreme trăiești, trebuie să lupți și să biruiești.

 Nu există victorie definitivă și nici victorie parțială în acest război. 

Victoria parțială se cheamă compromis _un armistițiu temporar cu vrăjmașul și este doar o altă deghizare a înfrângerii.

Nu te compromite!

 Fii biruitoare Abiel!

Cu totii avem nevoie de o nouă sansă.

„Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora.” (Fil. 2,4) 
Era un ratat. 
Nu reusise să-si îndeplinească prima mare misiune. 
Oamenii îl admiraseră; se întrebaseră cum reusise el să ajungă atât de sus, desi era atât de tânăr.
 Apoi a urmat căderea.
 Avusese privilegiul să lucreze cu doi dintre cei mai mari experti în domeniu, si dăduse gres.
 Nu a putut suporta presiunea si s-a întors acasă. 
Vă puteti imagina cum se simtea Ioan Marcu, mergând pe străzile Ierusalimului, auzind soaptele celor din jur, stiind că o dezamăgise pe mama lui si pe membrii bisericii care asteptau atât de multe din partea lui?
 Acum se terminase totul. 
Nu mai era bun de nimic. 
Ai trecut si tu prin această experientă? 
Ai avut si tu vreun esec? 
Poate că ai început un regim, si te-ai îngrăsat.
 Sau ti-ai făcut abonament la o sală de fitness, si nu te-ai mai dus acolo de câteva luni.
 Sau te-ai angajat să citesti toată Biblia, si ai rămas la Levitic.
 Ai luat vreo decizie nepotrivită, iar consecintele te urmăresc? 
Fă cunostintă cu Ioan Marcu si vei fi încurajat. 
Ioan Marcu era doar un copil când Pavel si Barnaba, care aveau nevoie de un ajutor în călătoriile lor misionare, l-au invitat să li se alăture. 
Ce privilegiu! 
Dar după câteva luni, i s-a făcut dor de casă, iar Pavel l-a trimis repede înapoi la Ierusalim. 
După o vreme, când s-a mai maturizat, Ioan Marcu si-a dorit din nou să îi însotească pe Pavel si pe Barnaba în vizitarea bisericilor deja înfiintate.
 De data aceasta, Pavel l-a refuzat categoric.
 Sunt multi ca el. 
Ei nu uită niciodată greselile. 
Li se pare greu să mai acorde încă o sansă.
 Pavel era hotărât să nu mai ia cu el un copil. 
Dar partea frumoasă a întâmplării este aceea că Barnaba era hotărât să fie îngăduitor cu Ioan Marcu. 
Ce bine că mai există în lume persoane ca Barnaba!
 Ei te încurajează si sunt de partea ta, cred în potentialul tău, în ciuda esecurilor din trecut. 
Cu totii avem nevoie de o nouă sansă. 
Simtim nevoia să uităm greselile si să o luăm de la capăt.
 Ioan Marcu a beneficiat de această ocazie.
 Dumnezeu vrea să-ti ofere si tie un nou început. 
În viata;- fii îngăduitor cu ceilalti, la fel ca Barnaba. 
Îti multumim, Doamne, pentru oamenii ce le ai dat darul incurajarii!

în fața dragostei divine!

Pretutindeni în Biblie, descoperim că răspunsul lui Dumnezeu la păcătoşenia omului urmăreşte răscumpărarea şi este motivat de o dragoste autentică, neegoistă. 

Dumnezeu ar fi fost pe deplin îndreptăţit să îi lase pe Adam şi pe Eva în seama puterii distructive a lui Satana; 

în definitiv, ei îşi aleseseră singuri această soartă.

 Însă El a ştiut că Adam şi Eva nu au reuşit să înţeleagă în întregime ce a însemnat fapta lor şi de aceea a luat hotărârea de a le oferi ocazia să obţină aceste informaţii şi să poată alege iarăşi.Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi.

Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.

 Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.

Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

Cum ne ajută aceste versete să înţelegem ce înseamnă harul lui Dumnezeu?

Când cineva ne greşeşte, aşteptăm să-şi ceară scuze pentru a putea reface relaţia cu el.

A-ţi cere scuze este un gest potrivit într-o astfel de situaţie. 

Vindecarea completă a unei relaţii distruse are loc în urma exprimării regretului şi a asumării responsabilităţii pentru greşeala comisă.

 Dar Dumnezeu nu a aşteptat ca noi să ne cerem scuze, ci a făcut El Însuşi ceva în direcţia aceasta. 

Pe când eram noi încă păcătoşi, El S-a dat pe Sine Însuşi să moară în locul nostru. 

Avem aici o dovadă uluitoare a iubirii Sale.
Se poate compara comportamentul nostru cu comportamentul Său? 

De câte ori nu ne simţim ofensaţi, ne supărăm şi căutăm să ne luăm revanşa, în loc să urmărim refacerea relaţiei? 

Ar trebui să fim recunoscători că Dumnezeu nu ne tratează aşa!
Modul în care Se poartă Dumnezeu cu păcătoşii ne arată cum este dragostea adevărată. 

Ea nu este doar o emoţie, ci un comportament bazat pe principiu. 

Toate eforturile celui care iubeşte autentic se vor îndrepta în direcţia împăcării cu acela care i-a greşit şi în direcţia restaurării relaţiei. 

Modul în care s-a purtat Dumnezeu cu Adam şi Eva este o ilustrare a atitudinii Sale faţă de păcatul nostru.
Scenele Calvarului ne  cheamă la cea mai profundă emoţie. 

În legătură cu acest subiect îţi este îngăduit să manifeşti entuziasm. Gândurile şi imaginaţia noastră nu vor putea niciodată să înţeleagă pe deplin faptul că Hristos, Cel atât de minunat, de nevinovat, a suferit o moarte atât de dureroasă, purtând povara păcatelor lumii.

 Nu putem cuprinde lungimea, lărgimea, înălţimea şi adâncimea unei asemenea iubiri.

revarsa multumiri !

Mulţumesc Doamne, pentru dragostea Ta, pentru mângâierea de care-mi faci parte atunci când o caut….
Sufletul meu te binecuvântă şi nu uită niciuna din binefacerile Tale!
Mulţumesc pentru că Tu îmi oferi siguranţa zilei de mâine, de aceea sufletul meu trăieşte în pace căci Tu eşti un ajutor ce nu lipseşte niciodată în nevoi…
Fiecare zi a vieţii mele nu cade din mâna Ta căci tu veghezi asupra lor şi asupra deciziilor mele, cauţi întotdeauna planul Tău divin ca să-l împlineşti….
Fiecare răsărit de soare îmi aminteşte de promisiunea că Tu îmi vei înălţa sufletul spre Tine aşa cum soarele se înalţă de fiecare dată şi îşi arată măreţia, dând slavă Creatorului….
Fiecare clipă petrecută în prezenţa Ta nu-mi dă decât mai multă încredere în Puterea Ta şi în planul Tău cu privire la viaţa mea…Mulţumesc pentru că deşi nu merităm Tu continui să ne arăţi dragostea Ta, Tu nu întorci spatele nimănui şi nu faci după fărădelegile noastre, Tu eşti îndurător, milostiv, plin de dragoste şi bogat în bunătate….
Tu eşti al nostru, iar noi suntem ai Tăi, mulţumim că acolo unde vei fi Tu vom fi şi noi, ca să ne bucurăm de slava Ta, şi să aducem laude neîncetat la tronul Tău Cel Sfânt…
Mulţumim că Tu eşti Singurul care aduci biruinţa întregii omenirii,eşti Mielul divin care ridică păcatul lumii.…

va fi o zi de taină!

Mi-e teama in versuri sa-ti vorbesc 
Mi-e teama de tot ce e firesc 
Doar Tu Isuse  ma poti reintregi 
Doar cu tine Doamne pot trai. 
Sunt sincer, singur si stingher 
Ma simt pribeag, dar tot mai sper ...
Sper intr-o zi... de soare  plina, 
O  zi de taina dar, divină 
Oare mă vei răpi ,oare ma vrei!?? 
Asa cum sunt…plin de idei, 
De vise,de dorinte, de iubire 
Pe care sa le impart Doamne  cu Tine. 
Eu cred, și mă încred în Tine

Visele sa mi le iei,inima sa mi-o deschei 
Mintea sa mi-o limpezesti, 
Soapte  divine  sa imi soptesti.

vreau sa zbor

1.Dimineața când dispare ceața 
Soarele îmi luminează fața
Îmi aplec genunchiul și cu Tine Doamne eu vorbesc 
Inima mi-e plină de iubire 
Pacea Ta îmi aduce fericire 
Și doresc Isuse pentru toate 
Să îți mulțumesc 

Vreau să zbor 
Până dincolo de nori 
Să mă închin în fața Ta 
și în veci să îți pot cântă 

2.Iar când soarele din nou apune 
Vreau să am puterea de a spune 
Tată eşti Acela ce în toate mă călăuzești 
Brațul Tău îmi este alinare 
Vocea Ta îmi dă înviorare 
Iar prezența Ta e tot ce în viață pot să îmi doresc..