luni, 30 iunie 2014

Mă simt ca o frunza purtată de vânt,


Mă simt ca o frunza purtată de vânt,
Ca o trestie frântă pe malul unui lac,
Ca un muc care abia mai fumegă,
Dar fără Domnul, mult, mult prea sărac.
Furtuna e mare, iar barca mi-e înecată,
Nu mai pot vâsli, aş vrea s-ajung la mal,
Mă uit în jurul meu şi văd doar bărci scufundate,
Mai vino o data, să nu mă pierd în larg.
/: Mai trimite-mi, Doamne,
Mai trimite-mi, Doamne,
Mai trimite-mi, Doamne,
încurajări,
Când mi-e greu pe cale,
Nu mai am răbdare,
Mi-ai spus să Te chem când îmi este greu.
Azi e clipa să Te strig,
E momentul sa Te chem în ajutor,
Nu vreau să Te pierd, Isuse,
Nu vreau să Te pierd, Isuse,
Nu vreau vreau să Te pierd,
Căci prea mult Te iubesc. :/
Te strig, Fiul lui David, ai milă de mine,
Nu sunt orbul Bartimeu, cel din vechime,
Nu-s femeia cananeancă, cea din Scripturi,
Să cer de la Tine doar fărâmituri.
Sunt un simplu călător spre ţara mea,
Sunt un copil fără de-ajutor,
Tu esti tatal meu, Tu eşti mama mea,
Mă încred în Tine, din tinereţea mea.


duminică, 29 iunie 2014

Nădăjduiesc și aștept făgăduința Lui

Tăcerea din partea lui Dumnezeu a fost o perioadă mai delicată și dificilă pentru poporul obișnuit cu mesaje de sus trimise prin emisarii Săi, profeții. 
Da, faptul că lumina Cuvântului nu a mai fost aprinsă de niciun prooroc a însemnat o dominație îndelungată a întunericului peste planurile și viitorul lor.
Dar, poporul era în așteptare. 
Întuneric, tăcere și așteptare. 
Răbdare.
Psalmii erau cu poporul, și poporul era cu Psalmii.
Psalmul 130 este strigătul negrăit și speranța de neoprit al celui care așteaptă.
“Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduiește și aștept făgăduința Lui.
Sufletul meu așteaptă pe Domnul, mai mult decât așteaptă străjerii dimineaţa,
da, mai mult decât așteaptă străjerii dimineața.”v.5-6
În confuzie și întuneric nu trebuie să te ascunzi, să fugi sau să-ți bagi capul în nisip.
În întuneric te liniștești, îți ridici capul sus, te îmbărbătezi și aștepți.
În întuneric stai treaz, vegheator pentru că Lumina este undeva aproape, poate oricând să invadeze părțile întunecate aducând speranță și vindecare.
“Nădăjduiesc și aștept făgăduința Lui!”

sâmbătă, 28 iunie 2014

alerg spre Tine



Inimă…adeseori lovită

sentimente neîmpărtășite

Și-un dor adânc.

Inimă…luată de valurile mării

și-izbită acum de țărm.

Durere…pecetluită în adânc

și nevăzută.

Lacrimi ascunse

și strânse-n fiecare zi

acum trecut devin.

Mă văd căzută la pământ

Neputincioasă să mai fac un pas.

Însă Tu…Isuse Scump

Tu…Ești în urma mea

gata să mă prinzi în Brațele Tale.

Dragostea Ta mă face să renasc,

să uit durerea

să las totul

și să alerg spre Tine.

vineri, 27 iunie 2014

Am cautat iubirea


Am cautat iubirea ca pe o cetate sfanta,
Ca pe un cer de cantec, in lumea de dureri…
Am dat navala-n viata spre tot ce ochiu-ncanta
Si-am intalnit durerea…dar cerul nicaieri…

Am cautat iubirea ca patrie voioasa
Ca pe un pamant edenic, de pace troienit
Sa spun odata clipei:”Ramai esti prea frumoasa!”
Si-am strabatut pamantul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii
Si-am vrut sa-i ies in cale cu ramuri de finic.
Sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii
Si-am spart in tandari cupa, caci nu am gasit nimic.

Am cautat zadarnic…dar intr-o primavara
Am intalnit in cale, deodata, un drumet
Pe umerii sai trudnici purta o grea povara
O sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie, intampinand batjocuri
Lasand sa-i rupa cainii din haina cat-un fald…
Urca pe colti de stanca, si-n urma Lui pe-alocuri,
Vedeai pe piatra rece sclipiri de sange cald.

Si totusi in priviri avea un cer de taina
Cum n-am vazut in lume in ochii nimanui
Si-am vrut sa-I smulg povara, dar am cazut de spaima
Caci mult mai grea ca plumbul era povara LUI.

M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
Sa aflu ce comoara in sarcina a strans
Dar am simtit ca viata, ca pe-un prapad se curma
Cand am privit prin zdrente cutremurat de plans.

- Dar unde duci, straine povara ta ciudata
Povara de osanda sub care adanc te-apleaca?
Am intrebat drumetul si El mi-a raspuns in soapta:
- Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci…
- Eu…, am soptit in sila, eu caut … IUBIREA.

joi, 26 iunie 2014

puterea pe care Domnul ţi-o dăruie....

Unul dintre privilegiile cele mai uimitoare pe care Domnul le oferă copiilor lui este posibilitatea de a participa la ceea ce El face.

Cel care nu are nevoie de ajutor si are puterea de a face ce vrea El ne cheamă cu forţele noastre de muncă alături de el pentru a realiza scopurile Sale pe pământ.

Pentru că ştie că avem nevoie de un ţel mai înalt în viaţă decât clădirea regatelor noastre personale, El ne ofera sansa de a lua parte la construirea Împărăţiei Lui.
Deoarece mulţi oameni cred că "lucrarea lui Dumnezeu" este o activitate realizată de misionari, pastori, sau biserici, am nevoie pentru a clarifica ce înseamnă cu adevărat acest termen. Diavolul a încercat să ne păcălească să creadă că ne putem separa viaţa noastră în două zone distincte:-religioase şi laice. După ce vom accepta acest lucru, el poate induce în eroare cu uşurinţă tipul nostru de gândire în care "lucrarea Domnului" se face numai de către clerul sau de cei care servesc într-o biserică.
Conform Scripturii, fiecare credincios este "manopera Lui", noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. ""(Efeseni 2:10). Nu există nici o diviziune a zonelor laice şi religioase în viaţa creştinilor. Tot ceea ce facem şi este de făcut ", ca pentru Domnul, Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, (Coloseni 3:23). În acest scop trebuie să fim fideli la locurile de muncă ale noastre, având grijă de casele noastre şi familii, sau satisfacerea nevoilor în biserică sau comunitate, suntem cei ce deservesc pe Hristos şi care participă în activitatea Sa.
Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
1 Cor 3:9

miercuri, 25 iunie 2014

cu Isus....

Ştiu că Dumnezeu mă iubeşte foarte mult, atât de mult încât nu pot înţelege această dragoste. De fiecare dată când privesc natura, tot ceea ce mâna Lui a creat, nu pot decât să-mi ridic mâinile spre Cer şi să-I mulţumesc plină de bucurie pentru bunătatea Sa nesfârşită. Mă bucur mult în Domnul. Şi am învăţat că această bucurie nu poate fi clintită de către niciun necaz pământesc sau de vorbele tăioase ale vreunei persoane deoarece bucuria ce o am în inimă nu vine de la mine, ci vine numai de la Ieşua. Bucuria nu ar trebui să lipsească din viaţa unui creştin, ci ea ar trebui să crească cu fiecare zi. Indiferent dacă lumea se dărâmă în jurul lui. Chiar dacă ar mai avea câteva zile de trăit pe pământ. Cineva mi-a spus că nu mai are bucurie pentru că nu are niciun motiv să se mai înveselească de ceva. Depinde de la ce lucruri ne aşteptăm să primim bucurie. Dacă o aşteptăm de la oameni, va veni pentru o scurtă vreme. Dacă credem că numai dacă vom avea acel lucru râvnit pe care ni-l dorim, bucuria va fi falsă şi tot de scurtă durată. Pentru că adevărata bucurie nu stă în ceva pământesc. Adevărată bucurie vine de la Isus.

Am auzit odată despre un creştin din China care a fost arestat pentru credinţa sa în Hristos. A fost închis pentru multă vreme într-o celulă întunecată unde razele soarelui nu aveam cum să pătrundă. Când a fost eliberat din închisoare şi a văzut lumina soarelui ochii l-au durut şi i-a închis. Dar oamenii de pe străzi se opreau şi se holbau la faţa lui. Strălucea. Cineva l-a întrebat cum a fost în închisoare, iar el i-a răspuns: "A fost ca o lună de miere... cu Isus."
Sursa bucuriei acelui om nu era ceva pământesc, ci Isus. Ar fi putut să înnebunească în acea celulă, să-L blesteme pe Isus şi să fie îmbufnat. Dar faţa lui radia de bucurie şi acest lucru nu s-a datorat necazului, ci numai Lui. Aşa că putem fi bucuroşi tot timpul! Putem găsi motive pentru a zâmbi şi a mulţumi. Trebuie doar să ne deschidem ochii şi să vedem că sunte înconjuraţi de mii de daruri din partea unui Tată iubitor. Şi suntem chemaţi să împărtăşim această bucurie şi celor întunecaţi la faţă. Nu trebuie să ţinem numai pentru noi ceva atât de frumos, atât de sublim şi de pur.

Mă doare să văd că mulţi oameni care spun că îl cunosc pe Dumnezeu afirmă că nu au niciun motiv de bucurie. Cum putem spune aşa ceva? Numai faptul că îl cunoaştem pe Dumnezeu ar trebui să ne umple inimile de bucurie. Înainţea feţei Sale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta Sa. Problema este că nu căutăm faţa Lui cu adevărat. Trebuie să renunţăm la orice lucru care ia locul Domnului nostru scump şi să ne predăm complet inimile Lui. Atunci vom găsi adevărata bucurie chiar şi în mijlocul întunericului ce va încerca să ne cuprindă pentru că El va fi cu noi în valea umbrei morţii.

marți, 24 iunie 2014

Tu popor ales de Domnul


Tu popor ales de Domnul
Nu-ti fa grija pentru maine,
Ca si astazi ca-n pustie
El se va-n griji de tine.
ref: Sa n-ai teama niciodata 
Ca te duce-n carul Sau,
Sa vezi cat esti de tare,
Cat ramai cu Dumnezeu.
E prezent si cand ti-e sete 
Si-ti dea apa chiar din stanca,
Ca sa stii c-a toate asculta,
Necurmat a Sa porunca.
El te-a dus chiar si prin mare,
Prin minunea ce-o stii bine,
Ca sa vezi ca Domnul slavei 
Nu te lasa de rusine.
El iti pune inainte
Stalp de foc sa lumineze
Ca sa vada fiecare,
Calea dreapta s-o pastreze
.

luni, 23 iunie 2014

mândria spirituală



Dintre toate felurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai nesuferită. Ea este ca diavolul; este ca păcatul comis într-un cer de lumină şi slavă, în care a fost înălţat la cel mai înalt grad de cunoştinţă, onoare, frumuseţe şi fericire. Mândria este mult mai greu de observat decât celelalte păcate, fiindcă se caracterizează prin faptul că inspiră omului gânduri prea înalte despre sine însuşi. Nu este de mirare deci că cel care are astfel de gânduri nu ştie; fiindcă el crede că părerea pe care o are despre el însuşi este întemeiată, şi de aceea nu este prea înaltă; dacă ar crede că părerea aceasta este neîntemeiată, nu ar mai gândi astfel.

Dintre toate tipurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai ascunsă, şi foarte greu de zărit; din cauza aceasta, mândria spirituală provoacă o părere prea bună despre două lucruri:

-lumina şi umilinţa persoanei în cauză;

amândouă te împiedică să-ţi dai seama de lucrarea mândriei. Dacă eşti mândru de lumina pe care ai primit-o, nu te mai păzeşti. Cel care crede că este înconjurat de lumină nu se teme că vreun vrăjmaş s-ar putea strecura nevăzut în apropierea lui; iar cei care sunt mândri de umilinţa lor nu se mai păzesc deloc, fiindcă nici nu îşi imaginează că ar putea fi atinşi de mândrie. Sunt multe păcate în inima omului care au o natură tainică, şi sunt foarte greu de observat. Psalmistul spune: „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc” (Psalmul 19:12). Dar mândria spirituală este cel mai tainic dintre toate păcatele. Inima este atât de înşelătoare şi nepătrunsă în această privinţă, încât nu există nici un păcat care să fie mai puţin bănuit, şi de care să te convingi mai greu. Ea produce încredere în sine, şi izgoneşte neîncrederea în forţele proprii şi prudenţa.

duminică, 22 iunie 2014

nu va razbunati _nelu brie

Suspină în tăcere



Suspină în tăcere,... Tăcerea este o dovadă a încrederii noastre în El.


Să aştepţi ajutorul lui Dumnezeu, în tăcere, nu e puţin lucru (de cele mai multe ori). Dar Dumnezeu ne preţuieşte tăcerile la fel de mult cum ne preţuieşte cuvintele. Când vom înţelege acest lucru, rugăciunile noastre se vor schimba!


Noi ne vom schimba! E frumos să-I aducem lui Dumnezeu cuvinte de mulţumire, să-i aducem laude pentru ceea ce este şi face, să-i mărturisim greşelile şi chiar să-I cerem lucruri ca dovadă a încrederii noastre. Dar o altă formă a încrederii noastre în El este şi tăcerea. Nu-i aşa că de multe ori ne pierdem printre cuvinte, printre cereri sau mărturisiri şi uităm să-L mai lăsăm şi pe Dumnezeu să ne vorbească?


Dacă rugăciunea e o stare de vorbă, dacă ne dorim ca Dumnezeu să ne vorbească, atunci de ce, în rugăciune, nu Se poate bucura de tăcerile noastre? Vrem să ne vorbească şi totuşi nu-L lăsăm. Vrem să ne răspundă la rugăciuni. Dar atunci când stăm pe genunchi, cuvintele noastre vorbesc prea tare pentru a-I mai auzi vocea şi suntem preocupaţi să nu pierdem şirul cererilor noastre… Tăcerea, ea lipseşte din rugăciunile noastre. Nu Dumnezeu este vinovat! Nu El este Cel care nu răspunde, ci noi suntem cei care nu-L auzim, de cele mai multe ori! Se mai poate să ne simţim vinovaţi atunci când ne rugăm pentru că… rămânem fără cuvinte. Dar nu vinovăţie ar trebui să simţim, ci bucurie.


Poate că rămânem uimiţi privind la frumuseţea lui Dumnezeu, poate căutându-i dragostea, rămânem muţi, parcă fără putere de a-L înţelege. Poate îi privim bunătatea şi toate cuvintele noastre se topesc la umbra ei.


Nu vinovăţie trebuie să simţim, ci să privim la astfel de momente de tăcere ca o desfătare în El!

vineri, 20 iunie 2014

chemarea in lucrarea Domnului




Nimeni pe acest pământ nu poate să te pună în lucrare. S-ar putea să primeşti o diplomă de la vreun seminar, să fii ordinat de vreun episcop sau însărcinat de vreo denominaţie. Dar apostolul Pavel dezvăluie unica sursă a oricărei chemări adevărate în lucrare:

„Mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, şi m-a pus în slujba Lui” (1 Timotei 1:12).

Ce are în vedere Pavel aici când spune că Isus l-a întărit şi l-a considerat vrednic de încredere?

Gândiţi-vă la convertirea apostolului. Trei zile după acel eveniment, Cristos l-a pus pe Pavel în lucrare, şi anume în slujba suferinţei:

„şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:16).

Aceasta este slujba la care se referă Pavel atunci când spune:

„De aceea, fiindcă avem slujba aceasta...” (2 Corinteni 4:1).

El continuă, adăugând:

„...după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.”

El vorbeşte despre slujba suferinţei şi arată clar că noi toţi avem această slujbă.

Pavel ne spune că Isus i-a dat o promisiune pentru această lucrare.

Cristos a promis să rămână credincios lui şi să-l întărească în toate încercările sale.

Cuvântul în greacă pentru a întări înseamnă „o aprovizionare continuă cu putere.

” Pavel afirmă:

„Isus a promis să-mi dea mai mult decât putere suficientă pentru călătorie.

El mă întăreşte să rămân credincios în această lucrare.

Datorită Lui, nu voi cădea fără putere şi nu voi ceda. Mă voi ridica cu o mărturie.”

În vieţile noastre are loc o transfigurare.

Adevărul este că noi suntem schimbaţi de ceea ce ne preocupă.

Noi devenim asemenea lucrurilor care ne preocupă mintea.

Caracterul nostru este influenţat de ceea ce domină în inimile noastre.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toţi cei care îşi hrănesc mintea şi sufletul cu lucruri spirituale.

Astfel de slujitori şi-au aţintit privirea asupra a ceea ce este curat şi sfânt.

Privirea lor este îndreptată spre Cristos şi ei petrec timp de calitate închindu-Se Lui şi întărindu-se în credinţă. Duhul Sfânt lucrează în aceşti sfinţi, schimbând în mod continuu caracterul lor în cel al lui Cristos.

Aceşti credincioşi vor fi pregătiţi pentru suferinţele grele şi explozive care vor veni.

Credincioşii leneşi, care nu se roagă vor suferi atac de cord sau vor cădea.

Ei vor fi striviţi de temerile lor, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează în ei, transformându-i.

Atunci când vor veni timpuri grele, ei, pur şi simplu, nu vor putea face faţă acestora.

Iată care este cuvântul final al lui Pavel în privinţa acestui subiect:

„Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe.... Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi, îmbogăţim pe mulţi” (2 Corinteni 6:3-5, 10).

Cum „îmbogăţim noi pe mulţi?”

Prin strălucirea speranţei lui Cristos în mijlocul suferinţelor.

Noi oferim bogăţii adevărate atunci când îi facem pe alţii să se întrebe:

„Care este secretul lui?

Unde găseşte el o astfel de pace?”

joi, 19 iunie 2014

hărnicie...


E foarte bine ca esti un om cu picioarele pe pamant.
Dar nu uita ca trebuie sa le mai si misti ...
        Dumnezeu da de mancare fiecarei pasari, dar nu i-o arunca si in cuib ...

miercuri, 18 iunie 2014

adevaruri pentru toti



Lasă-te răstignit şi nu răstigni.
 Lasă-te bârfit şi nu bărfi. 
Fii blând şi nu fi zelos în rău… 
Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. 
Fii bolnav cu cei bolnavi.
 Plângi cu cei păcătoşi.
 Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. 
Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate. 
Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. 
Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; 
şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina… 
De iubeşti blândeţea, rămâi în pace.
 Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. 
Caută înţelepciunea şi nu aurul.
 Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase.
 Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia…
Iată, frate, îndemnul meu:
 mila să-ţi sporească în suflet până când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Dumnezeu o are faţă de lume!

luni, 16 iunie 2014

ce înseamnă a fi tu însuți?


Am văzut multe persoane schimbându-și total comportamentul și atitudinea în prezența altora, devenind deodată alte persoane și atunci am rămas mirată de cât de schimbători sunt oamenii atunci când circumstanțele le-ar părea favorabile planurilor lor. Dar mi-am dat seama că nu trebuie să te schimbi pentru nimeni, nu trebuie să încerci să devii altcineva doar pentru a-i face pe plac celuilalt sau pentru a intra în grațiile altor persoane, fiindcă așa te vei pierde pe tine. Rămâi așa cum ești și dezvoltă-ți caracterul tău, nu pe al altuia. Am auzit de mii de ori că trebuie să fim noi înșine și că nu trebuie să ne schimbăm pentru a face pe plac cuiva. Dar ce înseamnă a fi tu însuți?
A fi tu însuți înseamnă în opinia mea să nu încerci să fii altcineva doar de dragul de a a-l face pe celălalt să te placă. Înseamnă să nu-ți fie teamă sau rușine de cine ești tu și să dai întotdeauna ce ai mai bun din tine, să ai acel curaj de a-ți susține principiile și părerile și să nu te lași intimidat că celălalt s-ar putea să nu fie de acord cu ceea ce tu crezi. Mulți oameni poartă măști fără număr, încât au ajuns până și ei înșiși să nu se mai recunoască când se privesc seara în oglindă. Punând prea multe măști pe inimile noastre, riscăm să ne trezim într-o zi că nu ne vom mai putea regăsi fiindcă ne-am îngropat adevărata față sub greutatea măștilor false. Din păcate, suntem falși. Știm cum să zâmbim, ce să spunem și ce să facem. Dar nu știm să fim noi. Să spunem ceea ce dorim să spunem, să simțim ceea ce inima ne îndeamnă să simțim și să gândim liber. Ne lăsăm conduși adesea de spiritul de turmă, râdem la glumele proaste ale celorlalți din grup doar pentru a mai rămâne ”prieten” cu ei, ne schimbăm mersul atunci când trecem pe lângă cineva anume și mințim frumos când vine vorba de noi. Știm cum să atragem atenția asupra noastră și cum să-i facem pe ceilalți să se simtă prost. Suntem gata să renunțăm la tot, dacă doar așa putem crește în ochii oamenilor și uităm că astăzi putem fi aplaudați, iar mâine huiduiți.
Cred că dacă am fi cine suntem cu adevărat, atunci nu ar mai exista atâta confuzie și prefăcătorie în relațiile din viața noastră. Dacă am fi sinceri, deschiși, autentici, atunci nu ar mai fi nevoie să ne facem griji de ce cred oamenii de noi. La urma urmei, nu contează părerea oamenilor, ci părerea lui Dumnezeu despre noi și părerea noastră. Suntem mulțumiți de noi? Să ne facem curaj să privim în profunzimea sufletului nostru și abia apoi să spunem dacă suntem fericiți și mulțumiți de cine suntem.

duminică, 15 iunie 2014

aduni sau rispești?


În urma unei exorcizări și vindecări (Matei 12:22), părerile martorilor sunt împărțite.
Unii se întreabă dacă Isus nu este Mesia, iar alții, considerând că știu, spun că lucrează cu diavolul. Cum ajung oamenii să vorbească în acest fel despre Isus?
Unii sunt în cumpănă, dar alții sunt pe deplin împotrivă.
 De ce e așa?
 Răspunsul la această întrebare ne este dat de Isus: -vorbele rostite descoperă inima.
Dacă omul prețuiește răul, valorile lui constituie un tezaur rău.
 De acolo va putea scoate doar lucruri rele.
Răutatea întunecă/orbește mintea.
Aici nu este vorba de magie, ci de o exorcizare;
 nu este un parteneriat cu diavolul, ci o alungare a lui.
Isus le explică ceea ce este cunoscut de ei:
împărăția dezbinată ajunge pustie, casa dezbinată nu dăinuie.
De aceea diavolul nu alungă diavolul.
 Diavolul nu își poate duce la împlinire planurile lui dacă luptă împotriva lui însuși.
Când comparăm aceasta cu adevărul pe care-l spune Isus despre ce se întâmplă, vedem cât de tare orbește răutatea.
 În minunea și exorcizarea făcută de Isus avem o dovadă a lucrării puternice a lui Dumnezeu, o coborâre a împărăției lui Dumnezeu între ei.
Ca omul să înțeleagă corect ce se întâmplă, trebuie să treacă de la rău la bine.
 Rodul arată soiul:
-bun sau rău.
Schimbarea de la rău la bun este posibilă dacă se începe înlăuntru, la vistierie.
 Dacă omul adună acolo valorile lui Dumnezeu (evanghelia, cunoașterea lui Cristos, dedicare, valoarea aproapelui, caracter blând), va avea de unde să scoată lucruri bune, va aduce rod bun.
 Acest fapt nu doar că va ajuta la a înțelege lucrarea lui Dumnezeu între oameni, ci va fi hotărâtor în ziua judecății, când se va da socoteală de orice cuvânt nefolositor.
 Isus nu este neutru pentru nimeni:
-ești ori cu el, ori împotriva lui; aduni sau rispești?

sâmbătă, 14 iunie 2014

trebuie să ne ferim de nişte judecăţi pripite


Ce a vrut să spună Hristos prin “nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi”? Să luăm în considerare contextul imediat al cuvintelor lui Isus: “să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor”. Cum am putea urma aceste instrucţiuni dacă nu am învăţat să îi recunoaştem pe câini şi porci?
Apoi, să ne uităm la contextul mai larg: “Păziţi-vă de proorocii mincinoşi”. Cum ne-am putea păzi de profeţii mincinoşi dacă nu i-am putea identifica mai întâi? Se presupune că trebuie să căutăm anumite smene distinctive ale acestor profeţi mincinoşi, pentru ca mai apoi să-i putem evita.
1. Umilinţă nu superioritate (Matei 7:3-4)
Fariseii erau foarte critici şi erau dispuşi să creadă tot ce e mai rău despre alţii. Din păcate, trebuie să spunem că erau încântaţi să descopere greşelile pe care le căutau.
Cu cât îi cunoşti mai bine îţi vei da seama că nu-i pasă deloc de adevăr. Dacă i-ar păsa, ar scoate mai întâi bârna din ochiul său! Martyn Lloyd-Jones spunea: “dacă cineva pretinde că tot ce îl interează este neprihănirea şi adevărul şi nu are nimic personal cu nimeni, atunci va fi la fel de critic în privinţa sa cum este şi în privinţa altora”.
Nu avem dreptul să-i judecăm pe alţii până când nu suntem dispuşi să admitem adevărul despre noi înşine. Cu cât suntem mai umili, cu atât mai multă îndurare le vom arăta altora. Cei care au avut parte de îndurare vor arăta îndurare.
2. Fapte, nu presupuneri (1 Timotei 5:19)
Unii cred că ei au dreptul să “citească printre rânduri” şi să tragă concluzii bazate pe intuiţia lor, pe nişte indicii slabe sau pe nişte dorinţe anterioare.
În calitate de fiinţe umane, noi suntem limitaţi întotdeauna de cunoaşterea noastră. Ne este imposibil să ştim tot despre toate. Însă trebuie să ne ferim de nişte judecăţi pripite prin adunarea de date, punerea unor întrebări şi căutarea unor martori corespunzători.

vineri, 13 iunie 2014

Dumnezeu nu acceptă să trăieşti oricum



Când vrei să participi la o festivitate, te îmbraci frumos dorind să faci o impresie bună.

Contează cum arăţi şi ce vor gândi ceilalţi participanţi despre tine.

Ce satisfacţie, când unii încep să şuşotească între ei, zicând despre tine: „uite, ce bine arată!

Uite, ce elegant e!

S-au holbat la tine şi te invidiază.

Nu-i de mirare, că şi astăzi mulţi cred că hainele fac oamenii.

Îmbrăcămintea stabileşte înfăţişarea ta exterioară.

Însă lăuntrul tău, caracterul şi personalitatea ta sunt modelate de alte unelte de înfrumuseţare.

Oricum ai arăta în exterior, după ce dispare prima impresie, oamenii din jurul tău se vor uita la caracterul tău. Iar cea mai preţioasă unealtă de înfrumuseţare a caracterului este sfinţenia.

Din ea răsar celelalte trăsături care împrăştie un miros bun în jurul tău.

Dumnezeul creator, care în secret priveşte cu atenţie viaţa ta şi cu care într-o zi te vei întâlni faţă-n faţă, preţuieşte cel mai mult sfinţenia.

Aceasta este cel mai plăcut miros înaintea Lui.

„Fiţi sfinţi, că Eu sunt sfânt”

– răsuna glasul Lui de-a lungul vremurilor.

Sfinţenia este ca haina curată.

Haina-ţi proaspăt spălată răspândeşte un miros plăcut care atrage imediat atenţia celorlalţi.

La fel, când sufletul tău este curat, răspândeşte un aer plăcut în jurul tău.

Dumnezeu nu acceptă să trăieşti oricum......

Sfânt e Dumnezeu! înaintea Lui, aşa cum nici prietenilor tăi nu le-ar plăcea să apari între ei în haine murdare şi urât mirositoare.

Motivul simplu este că însuşi Dumnezeu este sfânt.

Cu aproape trei mii de ani în urmă, un profet, numit Isaia, a intrat în templul din Ierusalim şi a avut o viziune despre Dumnezeu şezând pe tronul Său.

Totul strălucea de gloria lui Dumnezeu.

Nişte îngeri strigau neîncetat: „sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeul atotputernic”, acoperindu-şi faţa şi picioarele cu aripile lor.

„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezînd pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul, şi ziceau: ,,Sfînt, sfînt, sfînt este Domnul oştirilor! Tot pămîntul este plin de mărirea Lui”! Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: ,,Vai de mine! Sînt pierdut, căci sînt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”

Mai întâi atracţia sfinţeniei.

Sfinţenia atrage, uimeşte, produce satisfacţie prin curăţia ei.

Îngerii erau mereu în jurul lui Dumnezeu.

Raiul, unde vrem să ajungem după încheierea vieţii pământeşti, este ca un loc de vis, pentru simplul motiv că prezenţa sfinţeniei lui Dumnezeu îi dă o savoare unică.

Acolo nu este urmă de răutate, de certuri, de dureri, de neplăceri, de violenţă, de lacrimi, pentru că sfinţenia lui Dumnezeu îl protejează de acestea.

Însă din sfinţenia lui răsare şi dragostea.

Dacă nu-i urmă de răutate, de păcat, atunci dragostea se manifestă în toată splendoarea ei.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de ai săi străluceşte în ceruri fără să fie umbrită de suferinţe, de pierderi sau de neajunsuri.

Aici pe pământ lumina sfinţeniei şi astfel puterea ei de atragere este slăbită de falsa impresie că viaţa atractivă este cea în care Dumnezeu este ţinut cât mai departe de interesele noastre personale.

Încercarea de a-L elimina pe Dumnezeu din viaţa personală rezultă în dispariţia oricărei urme de sfinţenie aici pe pământ.

De aceea profetul Isaia a înţeles în al doilea rând că sfinţenia lui Dumnezeu aduce cu sine un standard moral pentru a proteja curăţia, a nu o lăsa să fie amestecată cu murdăria.

De aceea sfinţenia divină aruncă lumină automat asupra calităţii vieţii tale.

joi, 12 iunie 2014

Isuse! Mângâierea mea



Să nu mă laşi

În lumea cea străină…

În ea eu n-am nici un locaş

Decât a Ta lumină.

Să nu ma laşi

Nicicând fără Cuvântul

Numai în El îmi odihnesc

Şi inima şi gândul…

Căci neamul şi familia

Mi le-am aflat în Tine

Să nu mă laşi

Nicicând fără de Tine.

Îţi mulţumesc…

Cântând pe câte-o creangă

Căci numai Tu mi-ai ocrotit

Viaţa mea întreagă.

Chiar dac-aş fi pân’ la sfârşit

O viaţă-nsingurată

Îţi mulţumesc că mi-ai primit

Jertfirea mea săracă…

O, Isuse, mult te-am supărat

Când de Tine m-am îndepărtat

Dar în bunătate m-ai vegheat

M-ai întors şi m-ai salvat

Lasă-mă să-ţi cânt neîncetat…

Nu este durere pe pământ

Ca păreri de rău prin Duhul Sfânt…

Cine a gustat bunătatea Ta

Nu-şi mai alină inima

Cu nimic de pe lumea aceasta…

De aceea eu Te chem acum

Şi puterile mi le adun

Când smerită-mi va fi inima

Fă cu ea ce-Ţi va plăcea!

Că Ţi-am dat-o ca să-Ţi pot cânta

O, Isuse! Mângâierea mea!…

marți, 10 iunie 2014

însetaţi după Duhul



Ioan 7:37

În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Nu m-am gândit să scriu nimic special despre sete.

Este un sentiment cu care ne întâlnim atât de frecvent şi ni-l satisfacem cu atâta uşurinţă, încât nu ne prea gândim la el cu seriozitate.

Dacă apa ar fi o problemă pentru noi, măcar pentru un timp, atunci perspectiva noastră asupra setei s-ar modifica radical.
Noi risipim atâta apă!

Ne picură robinetele, ne curg toaletele, lăsăm să curgă apa fără nici o problemă.

Este atât de la-ndemână, încât nu o preţuim deloc!

Apa se găseşte pe rafturile magazinelor, în fântâni de băut, în aparate de servit apa prin birourile noastre, pretutindeni.

Curge în râul ce trece prin oraş, o vedem zbătându-şi valurile pe ţărmul oceanului,mării, când mergem la ocean sau mare să ne relaxăm la sfârşit de săptămână, este sub barca în care plutim pe lacul din vecini.

Apa!

Este pretutindeni.
Acum, cei ce trăiesc prin pustiuri, s-ar putea să preţuiască apa mai mult decât noi!

Pe distanţele de zile dintre oaze, apa trebuie transportată cu grijă şi fiecare picătură trebuie economisită.

Sau probabil copiii africani, pe care-i vedem slabiţi din cauza subnutriţiei, numai piele şi os, s-ar putea să preţuiască apa… că este atât de rară pentru ei.
Isus a strigat cu privire la sete.

„Dacă însetează cineva”!

Desigur că acum două mii de ani, în Israel, setea de apă era ceva obişnuit.

Nici astăzi, în Israelul modern apa nu se risipeşte .

Dar Isus nu vorbea despre apa fizică, nici despre setea fizică.

El vorbea despre o altfel de sete, una a spiritului.
Noi cunoaştem o sete ca aceea pe care omul firesc încearcă să o umple adesea cu lucruri, cu emoţii, cu plăceri.

Sex, bani, putere, împliniri, educaţie, etc.

Şi pentru că lucrurile acestea nu stâmpără setea lor,ei se îndreaptă mereu spre altele, sau spre mai mult din cele ce le-au încercat deja, sperând că dacă se măreşte cantitatea, se va produce saltul calitativ…

Dar totul este în zadar.

Noi, creştinii ştim că satisfacerea acestei sete este numai în Dumnezeu.

Dar omul lumesc nu însetează după Dumnezeu, deoarece nu-L poate pricepe pe Dumnezeu, nu are capacitatea de a-L „bea” pe Dumnezeu .

Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte 1 Corinteni 2:14 .

Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, Sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte).

Deeci Isus nu acestei categorii se adresa.

Ştim din citirea în continuare a textului din care am luat versetul 37 din Ioan 7, că Domnul vorbea de o sete după Duhul Sânt.

Omul firesc nu cunoaşte această sete.

El trebuie mai întâi să ajungă la convingerea că are nevoie de Dumnezeu.

Abia mai pe urmă vine setea după Duhul!
Setea despre care vorbeşte Domnul aici este a celui ce a gustat apa Domnului dar a ajuns să fie gol, însetat.

Cum poate un creştin care a gustat şi a văzut că bun este Domnul să ajungă gol şi însetat?

Doar nu a spus Isus femeii Samaritence: Ioan 4:14

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa veşnică.”

Într-un loc Domnul zice că în veac nu-i va fi sete celui ce bea din apa Lui, apoi mai târziu strigă celor însetaţi să vină!

Şi noi am venit la Isus după plinătatea cu Duh Sfânt, dar totuşi ne este mereu sete după mai mult!

Şi nu doar că ne este sete după mai mult, că aceasta poate fi explicat prin urcarea noastră „din slavă în slavă” cum zicea Pavel; adică, fiecare etapă atinsă, fiecare „plinătate” dobândită, este punctul de plecare spre un alt nivel.
Creştinul devine însetat când nu bea mereu, zilnic, clipă de clipă din apa Duhului Sfânt. Cum bem altă apă, cum devenim însetaţi după Duhul.

Câteodată setea este abia percepută, aşa ca un susur blând…

Dacă trec multe zile fără să bem din Isus, atunci setea devine mai pregnantă, mai puternică.

Dacă trece şi mai mult timp, setea devine tot mai slabă, până când dispare de tot.
Singurul fel în care putem păstra o „sete sănătoasă” de Domnul este ca să bem mereu din El.

Pentru noi strigă încă şi azi Isus:

- „dacă îi e sete cuiva”!

Şi mie, îmi e nespus de sete, chiar acum!

luni, 9 iunie 2014

starea inimii mele


Aceasta e starea inimii  mele; 
-o inima mai aleasa, mai plina de dragoste, de iertare, de pace.
Acum vreau sa Te slujesc prin faptele mele si sa m-apropi mai mult de Tine.
Te laud ca esti Prietenul meu de aproape ce-atinge sufletul meu cu bunatatile Sale si ma-ndeamna sa lupt chiar si in momentele cele mai grele.
 Si-Ti multumesc ca fericirile mele izvorasc din Tine, pentru ca Tu esti fericirea mea, iar eu iubesc perfectiunea Ta care se descopera zi de zi mai noua pentru mine. 
Si-acum nu-mi mai sunt straine soaptele Tale, pentru ca am invatat sa privesc mai mult cu inima si cu acel gol ce L-ai pus in mine ca sa-L umpli la timpul potrivit cu Tine.
Te vad in fiecare curcubeu si Te miros in fiecare parfum de floare,
Te simt in fiecare picur de ploaie ce m-atinge si Te-aud in fiecare ras de copil.
Stiu ca esti un Dumnezeu si-al lucrurilor mici, si-al celor mari.
Am invatat ca totul are o vreme si-o masura si nimic nu misca fara ca Tu sa poruncesti
si vad bunatatile Tale oglindite in fiecare pas al fiintei mele.
Doar un orb n-ar putea sa vada ca dincolo de ce se vede sta Cel nevazut care zice si totul ia fiinta.
 Iti multumesc ca si pentru mine este vremea sa Te vad prin credinta si Te laud ca-Ti faci timp sa-mi arati ca existi si prin natura si prin Cuvant.
E timpul ca eu sa tac si Tu sa-mi vorbesti...

duminică, 8 iunie 2014

Judecaţi în porţile voastre.


Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecaţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii şi niciunul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său, şi nici să nu iubiţi jurământul strâmb! Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul! ... Dar iubiţi adevărul şi pacea! (Zaharia 8:16, 17, 19)

Înţelegem din aceste rânduri că principiul căutării adevărului şi păcii în relaţii nu este unul aplicabil doar unora dintre copiii lui Dumnezeu, dintr-o perioadă specifică din istorie. Acest principiu este ancorat în caracterul lui Dumnezeu („Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul”) şi prin urmare ne este aplicabil şi nouă cu aceeaşi autoritate.

Întrebarea pe care mi-o pun este: de ce ajung adesea în situaţia în care mi se pare că trebuie să aleg să rămân sau lângă adevăr sau lângă pace dar nu lângă amândouă simultan? În contextul relaţiilor dintre noi adesea ajungem în impas datorită imperfecţiunilor noastre. Ajungem să ne tăiem calea unul altuia, ajungem să ne greşim unul altuia, ajungem să ne dezamăgim unul pe altul.

Ce facem în aceste situaţii? Câtă vreme să căutam pacea? În ce fel să trăim în lumină (adevăr)? Câtă lumină este necesară între noi? Cât adevăr? Câtă transparenţă? Care este costul dacă nu caut şi adevărul şi pacea?

Mereu sunt tras în doua direcţii: idealismul mă îndeamnă să visez la împlinirea tuturor principiilor Scripturii, să doresc desăvârşirea şi totuşi, în mod realist, mă văd slab, falimentar în împlinirea multor lucruri de bază fără să mai vorbesc despre fiecare detaliu pe care-l văd în Cuvânt. Câtă desăvârşire să ne dorim în relaţii?

Ce paşi concreţi ar trebui să urmăresc în a avea relaţiile în lumină şi să am certitudinea lăuntrică că Dumnezeu nu urăşte niciuna dintre relaţiile pe care le am cu semenii mei?

Iată ce trebuie să facem:

În primul rând, hotărăşte-te să spui adevărul.
...Fiecare să spună aproapelui său adevărul.
Mesajul pe care Domnul îl transmite prin Zaharia este un imperativ necesar în relaţiile dintre noi. Îmi aduc aminte de un alt moment deosebit din Scriptură, când Daniel, pus în faţa unei alegeri, s-a hotărât să nu se spurce. Cred că totul porneşte de la deciziile pe care le luăm în inima noastră. Dacă suntem hotărâţi să fim o desfătare pentru El, atunci vom lua decizia de a spune adevărul, chiar dacă este incomod, supără sau naşte tensiuni. Făcând aşa îi araţi celuilalt că, cu adevărat, îl iubeşti.

În al doilea rând, rezolvă conflictul în cadrul în care a început.
... Judecaţi în porţile voastre...
Atât de uşor luăm o vorbă, o neînţelegere şi să o mărturisim altora, cu scopuri bune sau rele. Dar, Domnul ne spune că pacea ajunge să domnească între noi, atunci când rezolvăm conflictul în cadrul în care a început. Nu cred că trebuie să ocolim confruntarea, ci ea este cea care va aduce pace, în cele din urmă.

Şi, în al treilea rând, gândeşte conflictul obiectiv, nu subiectiv.
Nici unul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său.
Faptul că suntem parte a conflictului ne face să fim, de multe ori, subiectivi în evaluare. Dar, dacă inima ta trece dincolo de persoana ta şi se gândeşte la aproapele tău, nu te mai uiţi la celălalt ca la singurul vinovat, ci pentru că îl iubeşti vei încerca să fii obiectiv.

Iar de aici, continuăm cu exemplul Domnului Isus ca modelul suprem care a trăit toate cele trei principii. Pe lângă acest exemplu beneficiem de harul deosebit care ne este oferit şi atunci când aplicăm corect principiile şi atunci când falimentăm. Puterea Domnului este disponibilă celor ce vor să trăiască în curăţie la înălţimea chemării Sale. Chiar prezenţa Duhului în viaţa credinciosului este o indicaţie a potenţialului desăvârşirii noastre.

Sunt multe pasaje nou testamentale care întăresc faptul că Dumnezeu doreşte ca fiecare dintre copiii Săi să trăiască în lumină, adevăr şi totuşi să ierte, să rabde chiar şi pierderea, să iubească. Toate acestea fiindcă pacea este importantă. Nu e deloc uşor având în vedere cît de imperfecţi suntem.

Închei exprimându-mi speranţa că întrebările acestea vor ajuta la tragerea concluziilor personale, la acordarea mentalităţii fiecăruia dintre noi cu voia Domnului şi ne vor ajuta să trăim mai dependent de Dumnezeu ca până acum. Mă gândesc cu bucurie la potenţialul de bucurie, pace şi eficienţă pe care Sărbătorile în lumină îl poartă.


sâmbătă, 7 iunie 2014

Să -i dăruiesc viaţa lui Isus


Părtaşi suntem multor iubiri;
 -Una singura e împlinire.
 Celelalte numai presimţiri ,
Iubirea ce aduce-n inima pe Mire.
 Împodobit cu-nfăţişarea Lui -
Dorit în inima arzândă,
Mă oglindesc în lacrimile orişicui
Şi voi râvni iubirea să-şi aprindă,
 A făcliei dragostei de sus
 Să ardă firul stingerii de sine.
 Să -i dăruiesc viaţa lui Isus,
 Spre învierea ce Lui -i aparţine-

vineri, 6 iunie 2014

O conştiinţă bună



Timotei 1,3-6:

Aşa te-am rugat când mergeam spre Macedonia, să rămâi în Efes ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii învăţături străine , nici să nu ia aminte la mituri şi la genealogii fără sfârşit ca unele care duc mai degrabă la neînţelegeri decât la lucrarea lui Dumnezeu care este în credinţă. Iar ţinta poruncii este dragostea dintr-o inimă curată şi dintr-o conştiinţă bună şi din credinţa neprefăcută.

Există lucruri pe care nu ar trebui să le facem, deoarece ele nu duc la creşterea împărăţiei lui Dumnezeu. Ceea ce avem nevoie mai mult este dragoste dintr-o conştiinţă bună şi curată.

1. Ce este conştiinţa?

Este o instanţă specială înlăuntrul omului, care judecă faptele propii. Conştiinţa fie strigă "Buh" , fie te aplaudă.

În lumea noastră din vest avem un simţ deosebit pentru dreptate şi vină, lucru care se aplică şi la conştiinţa noastră. De exemplu în lumea asiatică nu se pune conştiinţa pe primul loc, nici nu se judecă după ce este rău sau bine, ci este vorba mai mult de prestigiu, sentiment de ruşine sau onoare (de exemplu, l-am ajutat pe celălalt sau nu).

2. Ce marchează conştiinţa ta?

Este ca şi cu cineva care învaţă o limbă străină. Se dezvoltă, se imprimă şi se formează, de exemplu prin familie sau cultură. Învăţăm că nu putem să mâncăm cu degetele, etc...Şi împrejurările influenţează, de exemplu când într-un anume cerc de cunoscuţi este normal să se mintă şi să se înşele. Conştiinţa însă se poate şi schimba printr-o voinţă propie, se poate încerca să se înăbuşe, să se ucidă...

Prin anumite lucruri marcante, conştiinţa noastră poate fi foarte strâmtă sau se poate lărgi. Dacă de exemplu am fost învăţaţi că o femeie trebuie să vină la serviciul divin îmbrăcată în fustă numai, atunci persoana în cauză va avea mustrări de conştiinţă dacă va merge îmbrăcată în pantaloni (conştiinţă foarte strîmtă) sau dacă credem că avem dreptul să fim supăraţi pe cineva pentru că ne-a supărat, şi zicem că nu trebuie să iertăm (conştiinţă prea largă)

Odată cu decizia noastră pentru Isus, noi ne-am decis şi să ne măsurăm conştiinţa după alţi parametrii de măsurare. Dumnezeu ne arată valori prin Cuvântul Său, dar şi prin călăuzirea personală şi prin conştiinţă.

3. Cum ne schimbăm conştiinţa?

Dumnezeu va face aceasta:

1. Petru 3,21 Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos,:

această imagine-botezul- vă salvează şi acum, nu o lepădare a necurăţiei cărnii, ci cererea către Dumnezeu a unei conştiinţe bune prin învierea lui Isus Hristos. Evrei 10,19-22:

Având deci fraţilor, îndrăzneala să intrăm în locurile sfinte prin sângele lui Isus

pe calea cea nouă şi vie pe care a deschis-o pentru noi prin perdea , care este carnea Lui, şi având un mare preot peste casa lui Dumnezeu să ne apropiem cu inima sinceră în siguranţa deplină a credinţei, având inimile curăţite de o conştiinţă rea şi trupul spălat cu apă curată.

Când ne decidem pentru Isus, Duhul Sfânt intră în inima noastră. El îşi ocupă un loc acolo în care aduce lumină. Prin această lumină anumite lucruri devin vizibile, şi anume lucruri care nu sunt în regulă. Există însă şi multe alte locuri, care sunt închise-acolo Duhul Sfânt vrea să intre şi să facă curăţenie. Poate există şi în viaţa ta lucruri pentru care nu ai avut mustrări de conştiinţă, dar care totuşi nu erau în regulă. Dumnezeu vrea să îţi facă aceste lucruri de cunoscut, El vrea să te curăţească, totul depinde de tine, dacă îţi deschizi inima. Însă ai grijă căci de multe ori diavolul sau unii oameni te pot face să ai mustrări de conştiinţă pentru lucruri pentru care nu trebuie să le ai.

1. O conştiinţă bună este decisivă pentru viaţa noastră de credinţă.

1.Timotei 1,18-19:Îţi încredinţez această poruncă , copilul meu Timotei, după profeţiile făcute mai dinainte despre tine, ca prin ele să te lupţi, lupta cea bună, păstrând o credinţă şi o conştiinţă bună, pe care unii lepădând-o au naufragiat în ceea ce priveşte credinţa;

În viaţa ta de credinţă tu poţi trece prin naufragii, dacă nu eşti atent la dictarea conştiinţei tale. Se poate să fie vorba de un lucru minor, pe care îl ascunzi, dar care le blochează pe toate celelalte.

2. Conştiinţa noastră nu este singurul instrument de măsurare al lucrurilor.

1. Corinteni 8,12-13: Şi astfel păcătuind împotriva fraţilor şi rănind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi împotriva lui Hristos. De aceea dacă o mâncare face pe fratele meu să se poticnească , nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să se poticnească.

O conştiinţă bună nu este valabilă pentru orice lucru. Chiar dacă tu nu ai mustrări de conştiinţă pentru un lucru anume , totuşi va trebui să fii atent la acel lucru anume de dragul fraţilor tăi în credinţă. Acest lucru se aplică în orice domeniu.

Dacă ceva nu e în regulă în viaţa ta atunci fă ordine şi clarifică acel lucru. Dacă conştiinţa te condamnă pentru ceva anume, atunci cercetează acel lucru, şi clarifică situaţia.

joi, 5 iunie 2014

adevaruri ale vietii


* Oamenii au opinii... Dumnezeu nu are opinii, ci Adevar!
* Tot ce a fost frumos vreodata a fost doar cu El...Tot ce a fost urat vreodata a fost doar cu mine insumi!
*  Mai bine martir pentru o clipa de Adevar, decat rege pentru milenii de minciuna!
*  Daca esti deziluzionat, inseamna ca odata ai fost iluzionat! Daca esti dezamagit inseamna ca odata ai fost amagit! Nimic din toate acestea nu sunt lucrarea lui Dumnezeu, ci a celui rau! Dumnezeu nu iluzioneaza si nu deziluzioneaza! Domnul nu amageste si nu dezamageste!
* Mai bine e sa fi mustrat de un om intelept, decat laudat de un om nebun!
* Nu ai dreptul să vorbești de minuni, dacă nu poți vorbi de eșecuri! Nu ai dreptul să vorbești despre piscuri, dacă nu poți vorbi despre văi!
* Insistenta este un defect, perseverenta o virtute!  Ceea ce inseamna ca un defect poate fi in acelasi timp si o virtute! Depinde din ce punct de vedere le privesti!

* Dumnezeu ne-a creat dupa Chipul si asemanarea Sa! Pentru aI reflecta imaginea Sa minunata! Suntem oglinzi ale Chipului Sau! O oglinda oaresicare poate reflecta tot ce exista in Univers, cu o singura exceptie: nu se poate reflecta pe ea insasi! Razvratirea si mandria apare cand oglinda ce ar trebui sa reflecte maretia lui Dumnezeu incearca sa-si reflecte propriul chip!
* Un prieten adevarat este acela care uita binele pe care l-a facut amicilor sai, dar nu uita niciodata binele facut lui de acestia!
* Cred ca singurul loc in care omul devine o persoana adevarata e la picioarele lui Isus. E singurul loc pe care omul trebuie sa il aleaga, ne spune Mantuitorul! Restul locurilor sunt doar sursele ingrijorariilor noastre....Restul nu ne trebuie!...La picioarele lui Christos devenim! La picioarele Sale ne transformam si transformam inutilitatea in necesar.
* Un intelect care cauta adevarul si care se asteapta sa i se reveleze doar intr-un anumit fel, nu va gasi niciodata Adevarul!
* Cand divinul har se revarsa in viata omului, toate sunetele trebuie sa taca, chiar si cuvintele, chiar si poezia... Nu mai ramane decat tulburatoarea simfonie a dragostei ceresti!
* Cu tot egoismul lor, oamenii se iubesc mult mai putin decat ii iubeste Dumnezeu. El ii doreste fericiti pentru eternitate, si nici o clipa nefericiti. Oamenii vor sa fie fericiti o clipa, si nefericiti o eternitate!
* Exista lupte fara biruinta, dar nu exista biruinta fara lupta! Exista adevaruri fara iubire, dar nu exista iubire fara adevar!
* Biblia esta singura carte din lume care aduce castig nu pentru scriitorul ei, ci pentru cititorul ei!
* Adevarata măreţie se găseşte în smerenie, nu în fală!
* Cat de maret e omul prabusit la picioarele lui Christos! E mai maret decat un cuceritor care se intoarce in carul sau de biruinta cu multimi de invinsi in urma sa!
* De multe ori nu omul este prizonier al pacatului, ci omul isi tine prizonier pacatul pe care il iubeste.
* Cuvintele Domnului Isus au avut mereu stralucirea unor diamante, dar si duritatea lor.
* Cuvintele Domnului Isus au mangaiat mereu fiinta umana, dar niciodata firea ei.
* M-a intrebat cineva daca cei care au fost oameni buni, dar nu l-au cunoscut pe Isus vor merge in iad sau in rai. Raspunsul e atat de simplu: indiferent unde se vor duce, nimeni nu v-a putea sa spuna ca Dumnezeu cand a judecat a fost nedrept!
* Omul firesc spune ca iarta, dar nu uita. Crestinul iarta, dar nu uita ca a iertat!
* Duhul Sfant este singurul Croitor divin care reuseste sa repare haina sufletului omenesc ciuriut de moliile pacatului, in asa fel incat reparatia Sa da la iveala nu o haina veche si doar peticita, ci o haina noua si sfintita, spalata in sangele lui Isus Christos. Este Singurul care poate sa aduca la viata din ceva vechi si distrus, ceva nou si intact.
* Smerenia inseamna ca sa te privesti mereu din exterior spre interior si sa te vezi astfel cu toate greselile tale si cu atat de putinele  virtuti care pari a le avea!
* Faptul ca nu ne intelegem de cele mai multe ori propria viata nu inseamna ca aceasta nu are sens!
* Viata: scurtul popas pe drumul dinspre vesnicia cea trecut catre eternitatea viitoare
* Nu exista un foc mai sfant si mai viu decat acela ce mistuie o inima pentru Christos
* Intre nebunie si intelepciune nu e decat un pas: daca as avea curajul sa-l fac as putea, probabil, deveni intelept
* Cel mai tulburator lucru pentru duhul si firea noastra este sa stie ca nu ne apartinem noua insine. Pentru duh este viata in nadejdea slavei! Pentru fire este moartea ei pe cruce
* Un nebun intru Christos are o inima mai inteleapta decat un intelept in stiinte si cu inima inghetata!
* Intelepciunea adevarata este ceea ce iti toarna Dumnezeu din harul Sau in inima. Eu sunt doar un nebun al acestei lumii fara El.
Nu sunt decat un fir de nisip. El e totul. Absolut totul! El poate fi Totul fara mine! Dar eu sunt Nimic fara El!
* Inca ceva despre intelepciunea adevarata: cel ce o are nu o vede niciodata! Doar cei din jurul lui o vad! Parafrazandu-l pe C.S. Lewis un intelept adevarat nu va putea zice ca e intelept niciodata! Pentru ca nu stie ca e!
* Nu te autoflagela dupa ce ai pacatuit! Flageleaza-te cand vine ispita! Si nu pacatui!
* De regula cei ce stiu foarte putin sau deloc despre un subiect vor vorbi cel mai mult despre el!
* O fapta buna este atunci cand actionezi fiind convins ca nimeni niciodata nu te va rasplati pentru ea! Daca nu, e doar o datorie, nimic mai mult!
* Viata crestina inseamna urcusuri, dar si caderi, la fel ca sinusoidala unei electrocardiograme. Singurii care au doar o linie continua fara variatii sunt cei care sunt morti!
* Autoironia este daruita doar omului! Dumnezeu nu are de ce sa se autoironizeze, iar diavolul nu suporta sa o faca...
* Singura bogatie eterna creata de un crestin intr-o lume trecatoare este daruirea sa pentru Christos si semenul sau.
* Cred ca demnitatea umana care e atinsa de slava lui Dumnezeu este seninatea, lipsa fricii...Omul care zambeste mortii este un biruitor!
* Un strop de lumina este mereu mai coplesitor decat un ocean de intuneric!
* Bucuria crestina  nu e cand castig eu, ci aproapele meu!
* Cel mai greu lucru, cu toate ca este atat de dorit, este ca un om sa se cunoasca pe sine insusi!
* Un om bolnav care nu-si cunoaste suferinta e condamnat la moarte!
* Pacatul este boala care se ascunde cel mai bine printre preocupariile noastre zilnice!
* Indiferenta fata de chemarea lui Dumnezeu este probabil cel mai comun pacat, dar si cel mai distructiv!
* Minciuna cea mai placuta si mai obisnuita nu e aceea pe care o spunem aproapelui, ci noua insine!
* Mai bine sa suferi traind nebunia Crucii, decat sa fi ovationat traind "normalitatea" lumii!
* Mai bine ocari pentru adevar, decat laude pentru minciuna!
* Mai bine mic si nestiut de nimeni, doar de Dumnezeu, decat mare si stiut de toti, dar nestiut de Dumnezeu!
* Mai bine un adevar taios, decat o minciuna "dulce"!
* Religia se invata, Credinta se traieste! De aceea exista in scoli materia numita Religie, dar nu si materia numita Credinta! Una apartine pamantului, cealalta e ancorata in Christos!
* Exista mii de religii in lume, dar nu exista decat o singura Credinta! (Efeseni 4:5)
* Cineva spunea ca avem destula religie pentru a ne ura, dar prea putina pentru a ne iubi...Eu zic ca: Religia poate aduce ura, dar niciodata iubire. Credinta, insa, poate aduce iubire, dar niciodata ura!
* Nu ne vom iubi aproapele decat tot atat de mult cat ne regasim pe noi insine in fiinta lui.
* Puneti inima celui ce crede intr-un teasc si veti vedea cum din ea picura Dumnezeu!
* Razboiul e ciomagul lui Cain, mutiplicat de mii si mii de ori, cu acelasi scop: suprematia!
* Speranta e aceea stare de suflet cand nici macar deznadejdea nu mai poate descuraja!

miercuri, 4 iunie 2014

Eşecul personal .

Eşecul personal este de obicei rezultatul unei neascultări lente şi regulate, nu al unui singur act de neascultare.
El apare când ne concentrăm pe lucruri greşite şi neglijăm viaţa noastră spirituală. 
Deci Dumnezeu ne cheamă la un loc de solitudine, un loc fără distrageri ale atenţiei, pentru a ne cerceta cele mai adânci gânduri şi a ne deschide ochii faţă de anumite probleme care necesită atenţie. 
Aici este locul în care ne face conştienţi de lucrurile pe care le scuzăm sau încercăm să le ascundem de alţii.
Aici se filtrează gunoiul pe care l-am strâns în timpul orelor aglomerate ale zilei. 
Scăpaţi de aceste resturi, putem vedea lucrurile mai clar şi putem răspunde la atenţionările lui Dumnezeu.
Nu există alt mod de a avea o relaţie mai profundă şi mai intimă cu Dumnezeu fără disciplina de care vorbeşte Iacov:
Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi, curăţiţi-vă mâinile… curăţiţi-vă inima.Iacov 4:8

marți, 3 iunie 2014

Ca sa ajungi ....Un om

Cea mai mare rasplata pentru stradaniile unui om nu este ceea ce castiga prin munca sa, ci ceea ce devine prin ea.
Exista unii oameni care reusesc sa aiba succes chiar si atunci cand nimeni nu crede in ei, dar niciodata
nu va avea succes unul care nici el nu crede in el insusi.
Un om trebuie sa fie destul de mare sa-si recunoasca greselile,suficient de destept ca sa invete din ele si indeajuns de tare ca sa le indrepte.
Ca sa ajungi mare nu este suficient sa fi puternic,trebuie sa mai si stii cum sa-ti folosesti aceasta putere.
Cel mai sigur semn ca cineva nu este important este silinta cu care isi da importanta.
Citeste si vei cunoaste;
cunoaste si vei indragi;
iubeste si vei fi gata de slujire;
slujeste si vei cunoaste fericirea.

luni, 2 iunie 2014

câţi copii să avem? _vladimir pustan

CEL TARE SĂ NU SE LAUDE CU TĂRIA LUI …


 CEL TARE SĂ NU SE LAUDE CU TĂRIA LUI … Ieremia 9:23
Tăria unui om nu stă în lățimea sau grosimea umerilor lui ci … în mărimea brațelor lui când se deschid pentru îmbrățișare.
Tăria unui om nu stă în profunzimea tonului sau vocal ci … în noblețea cu care folosește cuvintele sale.
Tăria unui om nu stă în numărul de prieteni pe care îi are ci … în a se face cel mai bun prieten pentru copii săi.
Tăria unui om nu stă în modul în care este respectat la serviciu ci … în felul cum este apreciat şi respectat în propria casă.
Tăria unui om nu stă în capacitatea cu care poate lovi ci … în atenția şi grija arătate în mângâierile sale.
Tăria unui om nu stă în capul lui sau în pieptul (mușchii) lui ci … în inima lui.
Tăria unui om nu stă în femeile pe care le-a iubit ci … în puterea de a se dedica totalmente unei femei.
Tăria unui om nu stă în greutatea pe care o poate ridica ci în poverile pe carele poate duce în spinare.