relaţii frumoase

Poate chiar şi tu ai întâlnit oameni care pur şi simplu nu pot să spună „scuză-mă”, sau poate chiar tu eşti unul dintre cei care nu pot spune „scuză-mă”, poate te întrebi de ce nu poţi avea relaţii frumoase cu cei din jurul tău?

Eşti zdrobit şi nu ştii cum de s-a ajuns până aici?

Hai să luăm lucrurile pe rând şi să încercăm să descurcăm „aţele”.Vreau să te întrebi sincer şi să răspunzi la câteva întrebări:

1. Când ultima dată ţi-a solicitat cineva iertarea şi cum a făcut-o?

-Ai acceptat scuzele acelei persoane?

-Ce nu a fost bine , după părerea ta, în felul cum ţi-a solicitat iertarea?

.Care au fost aşteptările tale?

2. -Când ultima dată ţi-ai cerut iertare de la cineva?

-Scuzele tale au fost primite?

-Care crezi că puteau fi aşteptările acelei persoane din partea ta?

-De ce am pus aceste întrebări?

Este bine să realizezi cît este de important felul cum trebuie să-ţi ceri scuze atunci când ai greşit. Sunt diferite persoane şi diferite tipuri de caractere şi desigur sunt diferite feluri în care ai putea să-ţi ceri scuze.

- Sunt unele persoane atunci când le ceri scuze tu să le oferi o îmbrăţişare care întăreşte dovada că într-adevăr îţi pare rău de ce ai făcut şi că nu se va repeta.

Acesta este un tip afectiv de aţi cere iertare.

- Sunt persoane la care ai putea să le faci un serviciu şi aşa îţi poţi recompensa greşeala, şi desigur sunt persoane ce asteapta să vorbiţi deschis şi să clarificaţi situaţia.

Dar dacă nu cunoşti bine caracterul persoanei respective este bine ca să le faci pe toate:

- „ oferă-le o îmbrăţişare, fă-le un serviciu, vorbeşte deschis şi IMPORTANT arată şi spune că îţi pare rău şi că acest lucru nu se va mai repeta”.

Cum pot fi clasificate greşelile oamenilor după intenţii?

- intenţionat

- neintenţionat

- n-ai vrut-

-nu ai ştiut

Fie că ai greşit cu voie sau fără voie, păcatul tău pune un zid de despărţire între tine şi Dumnezeu.

Cum poate fi restabilită relaţia cu Dumnezeu?

1. Ce a făcut Dumnezeu pentru aceasta?

1.- a luat iniţiativa

- atunci când noi am păcătuit El a fost Cel care a căutat soluţia şi…

2.- a plătit scump

- cu însuşi sângele Fiului Său Isus Hristos

3. -ne-a dat a doua şansă

4.- a confruntat păcatul

5.- ne cheamă la pocăinţă

6. promite Duhul Sfânt care-l ajută pe om să nu mai păcătuiască

Ce trebuie să facă omul pentru ca această relaţie să fie restabilită?

1. -să recunoască că a păcătuit

2.- să îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce a făcut

3. -regretă

4. -renunţă, doreşte să se schimbe

5. -crede că Dumnezeu îl iartă

6. -crede în Domnul Isus

7.- se recompensează împlinind poruncile Lui.

Acordă Dumnezeu iertarea fără să fie solicitată?

Exod 34:6-7 „ Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat:”Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!”

Ce să faci ca să restabileşti o relaţie atunci când:

1. tu ai greşit împotriva cuiva?

- mergi tu primul şi cereţi iertare

- recunosc că am greşit

- nu încep să mă îndreptăţesc

- solicit iertarea

- o fac în modul în care ar vrea persoana dată să o fac

- mă recompensez

- promit că nu se va mai repeta

- îmi schimb comportamentul

2. tu eşti persoana împotriva căreia s-a greşit?

- confrunt ceea ce a făcut

- când îşi cere scuze

– îl iert

- îi mai dau o şansă să se recompenseze

- mă cercetez ca să văd dacă nu cumva sunt eu problema în acest conflict

.- faceţi o înţelegere împreună ca să nu să se mai întâmple astfel de lucruri.

Îţi doresc ca acest articol să te ajute în rezolvarea conflictelor sau în preîntâmpinarea lor.

prieten /dusman

Nu spune totul unui prieten pentru ca intr-o zi s-ar putea sa-ti devina dusman si nu vorbi de rau un dusman pentru ca intr-o zi s-ar putea sa-ti devina prieten.

Domnul este un luptător tare și viteaz....

Al Domnului este pămîntul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!Căci El l -a întemeiat pe mări, şi l -a întărit pe rîuri.Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica pînă la locul Lui cel Sfînt? -
Cel ce are mînile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună, şi nu jură ca să înşele.Acela va căpăta binecuvîntarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mîntuirii lui.Iată partea de moştenire a celor ce -L cheamă, a celor ce caută Faţa Ta, Dumnezeul lui Iacov. -Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi vecinice, ca să intre خmpăratul slavei! -
,Cine este acest Împărat al slavei?`Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi vecinice, ca să intre Împăratul slavei! -,Cine este acest خmpărat al slavei?`` -Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei!Lumea creată de Dumnezeu este o lume ordonată, bine întemeiată și întărită, pe când experimentarea vieții în lumea lui Dumnezeu nu este întotdeauna caracterizată de ordine;Psalmul 24 ne dă răspunsul la această situație care se regăsește în viețile tuturor oamenilor.
Ordinea lui Dumnezeu din creație este o ordine morală care-și găsește simbolul principal în locul cel sfânt al lui Dumnezeu: Sionul, muntele Domnului.
Suirea la Muntele Domnului este posibilă numai în urma unei îndreptări personale morale. Așa cum Dumnezeu supune orice încercare a haosului în creația sa prin puterea sa și dreptul de Creator, tot așa el poate aduce ordine în viețile celor din poporul său atunci când aceștia sunt cu mâinile nevinovate, inima curată, nu-și dedau sufletul la minciună, și nu jură ca să înșele. Doar cel care caută fața lui Dumnezeu va fi interesat în aceste practici ale vieții și trăsături ale caracterului. Ca urmare a lor ei vor avea parte de binecuvântarea Domnului și de dreptate de la Dumnezeu.Așa te salvează Dumnezeu de la haos în viață. Domnul este un luptător tare și viteaz, el este Domnul oștirilor și de aceea el poate restabili ordinea și în viața ta. Ordinea în creație, și biruința și pacea în viață sunt părți ale aceluiași concept: Dumnezeu împăratul viteaz în luptă.

Iosif Anca - Poporul lui Dumnezeu

Slujeşti pentru că iubeşti

Singurătatea este unul din lucrurile cele mai importante pentru credincios, fiindcă atunci inima lui îşi reînnoieşte cunoaşterea Domnului Isus, singurul care are intrare în cele mai tainice unghere ale sufletului. Când suntem cu totul singuri şi izolaţi, Lui Îi place să fie însoţitorul nostru; atunci e, ca să spunem aşa, timpul ca El să se apropie, asemenea razei de soare care pătrunde într-o hrubă întunecoasă cât de mult poate; şi niciodată prizonierului închis acolo lumina nu i-a fost mai scumpă decât în clipele acelea.

Cred că sunt două lecţii pe care le învăţăm în singurătate, lecţii pe care nu le-am putea învăţa altfel: una, a mă vedea pe mine însumi separat de oricine şi de orice - un lucru foarte necesar; iar cealaltă, a-L vedea pe Domnul într-o lumină deosebită, într-un mod special şi unic, separat de orice şi de oricine. Persoana Sa (binecuvântat să-I fie Numele!) mi se descoperă în singurătate aşa cum niciodată nu mi se descoperă în mulţime.

Cântarea Cântărilor ne ajută mult să înţelegem aceste aspecte: cine sunt eu faţă de mine însumi în singurătate, şi cine este El faţă de mine în singurătate. Când sunt singur cu El, El primeşte locul de întâietate cuvenit măreţiei Sale fără egal; nu ca Mântuitor, deşi prin credinţă Îl văd astfel, ci ca Soare. La fel ca soarele, El “stăpâneşte ziua”, astfel că atunci când toate celelalte lucruri sunt vizibile, El străluceşte încă mai presus de ele; iar gândul statornic şi neîntrerupt al supremaţiei Lui peste toate este cel mai bun sprijin pentru inimă de-a lungul întregii zile, rămânând cu ea chiar şi în cele mai îngrijorătoare situaţii.

Cu El în singurătate aflăm ce binefacere şi ce sprijin este El pentru inimă şi, atunci când inima este ocupată cu responsabilităţile zilnice, ea se întoarce către El ca acul busolei către nord sau ca floarea către soare. Când sufletul, dezvoltându-şi în singurătate simţul supremaţiei Domnului, se întoarce mai apoi la oameni şi la obligaţiile zilnice, el va raporta toate celelalte lucruri la El. El ocupă primul loc, iar lucrurile şi persoanele devin importante pentru noi nu pentru că ne plac sau pentru vreun alt motiv, ci în funcţie de poziţia lor faţă de El.

Dacă responsabilităţile tale şi aşteptările celorlalţi faţă de tine sunt punctul central al sistemului tău- soarele lumii tale interioare - în loc ca soarele să-ţi fie Domnul Isus, atunci orice aparent eşec în a-ţi îndeplini responsabilităţile va cufunda ziua ta în întuneric. Vei resimţi eşecul asemeni unei eclipse de soare. Dacă Domnul ar fi în mod clar şi conştient magnetul TĂU, atunci orice îndatorire ar fi mai puţin îngrijorătoare şi le-ai putea îndeplini mai bine pe fiecare în parte; şi în loc să fii trist şi dezamăgit, L-ai auzi pe Domnul spunând: “Ea a făcut ce a putut”, şi ai şti că tot ceea ce faci primeşte o mai mare apreciere.

Ceea ce ne face fericiţi în lucrare nu este nici slujirea multă, nici conştienţa propriei noastre eficienţe, ci siguranţa că se va face apel la noi şi vom putea fi de folos la nevoie. Când iubeşti, nu-ţi place să-l vezi pe cel iubit ducând lipsă de ceva. Slujeşti pentru că iubeşti. Nu încerca să-ţi organizezi lumea interioară la lumina unei biete lămpi; e clar că dacă ai avea un soare, totul ar fi mult mai uşor! Singurătatea cu Domnul Isus ne învaţă să găsim în El soarele nostru. Odată ce inima şi-a găsit odihna şi împlinirea în Domnul Isus, ea se poate întoarce spre El cu uşurinţă şi fără încetare, în orice situaţie.

Omul mândru

Mândria spirituală este uşa principală prin care intră diavolul în inimile celor care doresc propăşirea credinţei. Ea este orificiul de intrare al fumului din puţul fără fund, care întunecă mintea şi înşeală judecata. Acesta este principalul mijloc prin care diavolul pune stăpânire pe persoanele religioase, şi principala sursă a tuturor înşelărilor pe care le introduce, ca să împiedice şi să zădărnicească lucrarea lui Dumnezeu. Această cauză este izvorul, sau cel puţin suportul principal, al oricărei erori. Până nu se vindecă această boală, degeaba se dau leacuri pentru a vindeca celelalte boli. Din cauza ei, mintea apără celelalte erori, şi se păzeşte de lumină, prin care poate fi corectată şi vindecată.

Omul mândru spiritual este plin deja de lumină; el nu mai are nevoie de instruire, şi dispreţuieşte pe cel care i-o oferă. Dar dacă această boală se vindecă, celelalte sunt mai uşor de îndepărtat. Persoana umilă este ca un copilaş, care primeşte cu uşurinţă să fie învăţat; ea este atentă cu ea însăşi, şi conştientă de înclinaţia de a se rătăci; de aceea, dacă i se spune ceva greşit, ea este gata să cerceteze lucrul în mod imparţial. Nimic nu îndepărtează pe o persoană mai mult de diavol decât umilinţa, care pregăteşte mintea pentru lumina divină, alungând întunericul şi limpezind ochii, ca să poată privi mai bine lucrurile bune: „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept, El învaţă pe cei smeriţi calea Sa” (Psalmul 25:9). De aceea, nu trebuie să ne luptăm cu cei mici, nici cu cei mari, ci cu regele lui Israel; prima noastră grijă ar trebui să fie îndreptarea inimii şi scoaterea bârnei din ochi, ca să putem vedea limpede.

Ştiu că multe lucruri sunt foarte jignitoare pentru mândria celor care sunt zeloşi pentru cauza Domnului. Atunci când un creştin o ia înaintea altora în lucrurile religioase, dacă are mângâiere spirituală sau bucurie mai mare decât de obicei, sau dacă pare prea zelos în credinţă, dacă se străduieşte mai mult decât alţii pentru cauza credinţei, sau dacă are anumite succese, e sigur că va trezi imediat invidia celor din jur; şi ei îşi vor închipui (cu sau fără motiv) că este foarte mândru de bunătatea lui, şi că se consideră mai bun decât toţi ceilalţi, şi toate vorbele şi purtările lui sunt privite în lumina acestei prejudecăţi. Cei care sunt reci şi morţi şi nu au experimentat niciodată puterea evlaviei în inimile lor, sunt gata să creadă astfel despre cei mai buni creştini; şi din cauza aceasta evlavia vitală şi puternică este privită cu duşmănie tainică.

Creştinii zeloşi ar trebui să ia seama să nu fie prinşi în capcană de acuzaţiile celor reci, pentru ca diavolul să nu profite de acest lucru şi să le orbească ochii faţă de lucrurile cu adevărat rele din inima lor, şi să-i facă să se gândească că, dacă sunt acuzaţi degeaba de mândrie spirituală în multe privinţe, sunt acuzaţi degeaba în toate privinţele. Vai, cât de multă mândrie avem în inimile noastre cei mai buni dintre noi! Este cea mai rea parte a unui trup de păcat şi moarte. Este primul păcat care a intrat în univers, şi ultimul care va fi smuls din el. Este cel mai înverşunat duşman al lui Dumnezeu. Stricăciunea firească se poate manifesta pe două căi: mândrie şi iubire de lume, partea diavolului şi partea firească, sau sinele şi lumea. Aceştia sunt cei doi stâlpi din templul lui Dagon, pe care se sprijină toată clădirea. Dar primul este oricum cea mai rea parte a stricăciunii fireşti; este primul născut al diavolului, şi imaginea sa în inima multor oameni; este ultimul lucru pe care îl biruieşte păcătosul, prin convingere, înainte de a se converti; mândria stă la baza celui mai mare conflict din inima sfinţilor, şi este ultimul lucru de care scapă şi pe care îl învinge; mândria luptă direct împotriva lui Dumnezeu, şi se împotriveşte din răsputeri spiritului Mielului; diavolul este tatăl ei, prin caracterul său înşelător şi tăinuit. Ea se ascunde în adânc, şi este mereu activă şi gata de a se amesteca în toate.

Şi dintre toate felurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai nesuferită. Ea este ca diavolul; este ca păcatul comis într-un cer de lumină şi slavă, în care a fost înălţat la cel mai înalt grad de cunoştinţă, onoare, frumuseţe şi fericire. Mândria este mult mai greu de observat decât celelalte păcate, fiindcă se caracterizează prin faptul că inspiră omului gânduri prea înalte despre sine însuşi. Nu este de mirare deci că cel care are astfel de gânduri nu ştie; fiindcă el crede că părerea pe care o are despre el însuşi este întemeiată, şi de aceea nu este prea înaltă; dacă ar crede că părerea aceasta este neîntemeiată, nu ar mai gândi astfel.

Dintre toate tipurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai ascunsă, şi foarte greu de zărit; din cauza aceasta, mândria spirituală provoacă o părere prea bună despre două lucruri: lumina şi umilinţa persoanei în cauză; amândouă te împiedică să-ţi dai seama de lucrarea mândriei. Dacă eşti mândru de lumina pe care ai primit-o, nu te mai păzeşti. Cel care crede că este înconjurat de lumină nu se teme că vreun vrăjmaş s-ar putea strecura nevăzut în apropierea lui; iar cei care sunt mândri de umilinţa lor nu se mai păzesc deloc, fiindcă nici nu îşi imaginează că ar putea fi atinşi de mândrie.

Sunt multe păcate în inima omului care au o natură tainică, şi sunt foarte greu de observat. Psalmistul spune: „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc” (Psalmul 19:12). Dar mândria spirituală este cel mai tainic dintre toate păcatele. Inima este atât de înşelătoare şi nepătrunsă în această privinţă, încât nu există nici un păcat care să fie mai puţin bănuit, şi de care să te convingi mai greu. Ea produce încredere în sine, şi izgoneşte neîncrederea în forţele proprii şi prudenţa.

Nu este nici un păcat care să se asemene atât de mult cu diavolul în subtilitate şi ascunzişuri, nici un păcat care să apară în atâtea forme nebănuite, şi să se arate chiar ca un înger de lumină. Poate să ia naştere din orice; perverteşte şi strică totul, chiar şi adevăratul har şi adevărata umilinţă, dacă are ocazia să-şi exercite puterea. Este un păcat care are multe vieţi; dacă îl omori, va învia; dacă îl nimiceşti şi scapi de el sub o înfăţişare, învie în alta; când crezi că s-a dus cu totul, e încă acolo. Sunt multe tipuri de mândrie spirituală, care apar în forme şi imagini diferite, una după alta, şi învăluie inima precum foile de ceapă; dacă îndepărtezi una, rămâne alta dedesubt. De aceea, trebuie să avem cea mai mare grijă de inimile noastre în privinţa aceasta, şi să strigăm după ajutor la marele Vindecător. Cel care se încrede în inima lui este un nebun.

Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie deosebit de atent cu acest pericol în momentul de faţă, fiindcă ispitele sunt deosebit de mari: privilegiile măreţe şi deosebite pe care le primesc unii sfinţi de la Dumnezeu, şi onorurile la care ajung unii dintre pastori, sunt mari încercări pentru persoanele în cauză. Este adevărat că o măsură mai mare din prezenţa spirituală a lui Dumnezeu tinde să îndepărteze mândria şi orice stricăciune; dar totuşi, deşi experimentarea unor asemenea favoruri îndepărtează mândria pe de o parte, poate să aducă ispite şi provocări pe altă parte; şi suntem în mare pericol, dacă nu veghem şi nu ne rugăm neîncetat.

Îngerii care au căzut au avut destule îndemnuri de a se umili şi de a se feri de mândrie, prin marile onoruri şi privilegii pe care le-au primit, uitându-se la faţa lui Dumnezeu şi văzând slava Lui infinită; cu toate acestea, în lipsa vegherii, onorurile şi privilegiile pe care le-au primit s-au dovedit a fi un îndemn la mândrie, deşi în inima lor nu exista nimic care să-i împingă spre aşa ceva. De aceea, nici un sfânt, oricât ar fi de eminent şi de aproape de Dumnezeu, nu trebuie să se creadă ferit de acest pericol. Cel care se crede cel mai ferit de pericol este cel mai aproape de el. Apostolul Pavel, care a fost un sfânt eminent, cum nu mai sunt acum, nu a scăpat de pericol nici după ce a ajuns să-L vadă pe Dumnezeu în cel de-al treilea cer, după cum reiese din cuvintele lui (2 Corinteni 12). Şi totuşi, a văzut în ceruri slava nespusă a Fiinţei divine, care ar fi trebuit să-l facă extrem de mic şi rău în ochii săi.

Toată Scriptura; nu numai versetele care ne convin

Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Toată Scriptura;
nu numai versetele care ne convin;
nu numai cele ce se potrivesc cu preferinţele noastre.
Unul dintre lucrurile care trebuie să le descoperim după ce ne întoarcem la Domnul, este că Scriptura nu poate fi luată pe portiuni.
Chiar dacă anumite versete vorbesc despre mântuire, ele sunt la fel de importante ca cele care vorbesc despre dărnicie.
 Chiar dacă unele vorbesc despre Duhul Sfânt, ele nu sunt mai importante ca cele ce vorbesc despre puritatea morală.
Nu poţi să spui despre o persoană că mâinile sunt mai importante decât picioarele:
 persoana nu poate fi divizată în important, mai important şi foarte important.
 Tot aşa şi cu Cuvântul:
TOATĂ Scriptura.
De aceea toată trebuie citită, studiată şi trăită.
Până nu vom învăţa să privim la Biblie ca la un tot unitar, nu vom beneficia de toate binecuvântările ei.
Apoi, al doilea lucru pe care îl desprindem din textul nostru, este că este insuflată de Dumnezeu.
Faptul acesta vorbeşte despre originea şi autoritatea Cuvântului.
Când ne gândim la originea unui lucru, ne gândim la puritatea şi calitatea lucrului respectiv.
Când noi spunem ceva, s-ar ptea să gândim altceva; nu tot la fel este şi cu Dumnezeu: El ce gândeşte, aceea şi spune (Ps 17:3).
 Intre gândurile lui Dumnezeu şi cuvintele Sale nu există nici o diferenţă; nici între ceea ce spune şi ceea ce face.
 De aici derivă unitatea dintre Dumnezeu şi Cuvântul Său (Ioan 1:1).
 Cuvântul este la fel de curat cum este şi Dumnezeu. Apoi, cuvântul lui Dumnezeu are autoritate.
Prin acest cuvânt au fost create cerul şi pământul.
Ceea ce spune Dumnezeu, se face.
Autoritatea Cuvântului decurge şi din puterea lui Dumnezeu.
Din poziţia Sa de Stăpân al universului.
Următorul lucru  pe care trebuie să-l remarcăm, este că Scriptura nu este numai insuflată de Dumnezeu, ci este de folos.
 Este utilă, în întregime.
 Noi vorbim multe cuvinte care nu au nici un rost, care nu duc nicăieri.
Dar nu tot la fel este cu Scriptura:
ea este de folos.
 Dacă se găseşte cineva să vrea să pună la încercare cuvântul, va vedea folosul acestuia.
Cuvântul:;
 învaţă,;
mustră,;
îndreaptă,;
 dă înţelepciune în neprihănire
şi toate cele de mai sus, cu scopul ca omul lui Dumnezeu
– să fie desăvârşit, şi
– să fie absolut destoinic pentru orice lucrare bună.

1. Cuvântul ne învaţă.
In momente grele, când nu ştim ce hotărâre să luăm, putem apela cu înredere la Cuvânt pentru a găsi sfat şi îndrumare.
El ne învaţă cum şi ce să facem, cum să ne purtăm, ce să spunem, cum să ne îmbrăcăm, unde să mergem şi unde nu, la ce lucrări să participăm, etc.
 Cuvântul ne învaţă cu privire la începuturile lumii, cu privire la fiinţele duhovniceşti, diavol, îngeri, demoni, lucrări, viaţa de după moarte, păcat, mântuire, etc.

2. Cuvântul ne mustră.
Ne spune când am greşit şi nu ne iartă de mustrare.
Nu se poartă cu mănuşi cu noi.
 Nu spune alb la negru şi negru la alb.
Nu este indulgent cu noi.
Cuvântul este tăietor, şi taie tot ce este rău din viaţa noastră.

3. Cuvântul îndreaptă.
El nu ne mustră cu intenţia de a ne trânti la pământ.
 Cu intenţia de a ne nimici.
De a ne distruge.
El ne mustră numai cu intenţia de a ne îndrepta.

4. Cuvântul dă înţelepciune în neprihănire.
Chiar dacă aşa cum am spus, Cuvântul oferă cunoştinţe despre multe lucruri, totuşi interesul  prim al Scripturii este neprihănirea.
Dumnezeu este neprihănit şi ne vrea şi pe noi neprihăniţi.

Toate cele de mai sus, sunt numai pentru omul lui Dumnezeu.
 Dacă se consideră cineva om al lui Dumnezeu, atunci Scriptura este pentru el.
Dacă Dumnezeu are vreun interes în lumea aceasta, atunci interesul Său este pentru oamenii Săi.

Omul lui Dumnezeu trebuie să fie desăvârşit (Matei 6:48).
El trebuie să semene cu Tatăl său.
Să poarte nu numai chipul său ci să fie una cu El.

Apoi, în ultimul rând, noi am fost chemaţi să lucrăm pentru Dumnezeu.
Lucrările Lui sunt bune.
Si sunt multe.
Unora le-ar place să facă numai anumite lucrări (să predice, de ex).
 Dar Dumnezeu are multe lucrări, şi toate sunt importante.
Omul lui Dumnezeu trebuie să fie apt pentru orice lucrare bună.

"mîini curate".

Un grup de lucrători în via lui Dumnezeu, s-au întîlnit ca să discute despre unele locuri din Scriptură mai dificile. 

Printre altele, s-au întrebat cum se poate aplica îndemnul imperativ :

-"Rugaţi-vă neîncetat".
S-au prezentat diferite păreri şi pînă la urmă, unul din ei a fost desemnat să scrie ceva în legătură cu aceasta, şi să fie citit la întîlnirea din luna următoare.
O fată de serviciu care a auzit această propunere a exclamat: 

-"Cum"? 

O lună întreagă ca să se afle înţelesul acestui verset?

 Este unul din cele mai uşoare şi mai bune texte din Biblie!

-" Bine, bine, Maria ,

 a spus un bătrîn lucrător, ce poţi tu să ne spui despre asta?

- Vrem să ştim cum ai înţeles-o tu. 

Te poţi tu ruga tot timpul?" 

-"O, da domnule". 

-"Cum, cînd tu ai atîtea lucruri de făcut?"

-"Domnule, cu cît am  mai multe lucruri de făcut, cu atît mai mult mă pot ruga.

 -Bine, Maria , spune-ne şi nouă cum faci? 

-"Bine, domnule, a spus fata.
Cînd mai întîi îmi deschid ochii dimineaţa mă rog:
-Doamne deschide-mi ochii minţii mele. 

-În timp ce mă îmbrac, mă rog ca să pot umbla îmbrăcată în haina neprihănirii dată de El;

- cînd mă spăl, mă rog ca Domnul să mă curăţească de orice întinare căpătată şi aceasta prin spălarea cu apă, prin Cuvînt; 

-cînd muncesc, mă rog ca să mi se dea puterea necesară pentru ziua respectivă; 

-cînd încep să aprind focul, mă rog ca Dumnezeu să aprindă în mine rîvna pentru El;
-în timp ce mătur casa, mă rog ca inima mea să fie curăţită de orice impuritate;

- cînd îmi pregătesc şi îmi iau masa de dimineaţă mă rog ca să fiu hrănită cu mana ascunsă şi cu laptele curat al Cuvîntului; 

-cînd sînt ocupată cu copiii cei mici, privesc în sus la Dumnezeu ca la Tatăl meu şi mulţumesc pentru duhul de înfiere şi-L rog să mă ajute să fiu copilul Lui ascultător .

- şi aşa mai departe, toată ziua. 

Tot ce fac îmi procură gîndul necesar pentru rugăciune.

-"Destul! Destul!"

 a strigat bătrînul. 

Iată cum se împlineşte Cuvîntul: 

-"Ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor" (Mat. 11:25). 

-"Mergi înainte, Maria ",

 a spus el, 

-"roagă-te neîncetat."
În ce ne priveşte pe noi, fraţilor, să binecuvîntăm pe Domnul pentru lecţia aceasta, şi să nu uităm că El a zis:

- "El face pe cei smeriţi să umble în dreptate, El învaţă pe cei smeriţi, calea Sa" (Ps. 25:9).

Studierea Bibliei e de folos dacă ne aduce o viaţă creştină adevărată. 

Pe unii acumularea de cunoştinţe doctrinare îi duce mai degrabă la mîndrie.
Bune sînt întîlnirile pentru aprofundarea Cuvîntului lui Dumnezeu, dar dacă ea nu este făcută după rînduiala lui Dumnezeu, nu ne aduc nici un folos. 
Trăirea în dragostea pe care ne-o recomandă Domnul Isus înseamnă viaţă.
Iată ce ne spune Scriptura despre Ezra:

- "Căci Ezra îşi pusese inima să adîncească şi să împlinească Legea Domnului şi să înveţe pe oameni..."

 Iar apostolul Pavel spune: 

-"Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce ati văzut în mine, acestea să le faceţi" (Fii. 4:9). 

Domnul însuşi ne spune:

-"învăţaţi de la Mine".
Să urmăm pilda Lui şi în privinţa rugăciunii stăruitoare.
A ne ruga neîncetat înseamnă a fi mereu într-un duh de rugăciune, avînd grijă să ridicam totdeauna 

-"mîini curate".

când îl ai pe Dumnezeu....

Cand in inima ta Il ai pe Dumnezeu, El nu te va lasa niciodata sa fi prea jos, prea slab sau prea doborat de probleme.

 El intotdeauna e acolo, cand Il strigi, o mica raza de speranta, careia daca ii faci loc in inima, se va transforma intr-un potop de lumina.

aşteptăm cu adevărat întoarcerea Sa

Credinciosul este supus unei pregătiri lăuntrice aici pe pământ la vederea clipei slăvite când va fi introdus lângă Domnul Isus. 
În măsura în care aşteptăm cu adevărat întoarcerea Sa, Duhul Sfânt ne abate privirile de la orice altceva şi le fixează asupra Domnului Hristos.
 Noi suntem chemaţi să curăţăm tocmai în vederea venirii Lui apropiate.
 ,,...puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos.” (1. Petru 1:13)
 ,,Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2. Petru 3:13)
Scopul suprem al mântuirii noastre, este slava Domnului Isus.
 Slava aceasta va străluci în toată măreţia ei ,,când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut...”
 (2. Tesaloniceni 1:10) 
Această nădejde glorioasă, prinsă din plin prin credinţă, este un izvor puternic pe calea sfinţeniei în viaţa noastră: Şi ,,Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” 
(1. Ioan 3:3)

De ce a inviat Hristos?

Incerc sa iubesc, Doamne!

Noi suntem datori chiar sa ne rugam pentru cei care ne gresesc, ca ei sa fie schimbati si mantuiti in ceasul pasirii lor in vesnicie. Trebuie sa ne rugam pentru intoarcerea lor la Cristos nu de dragul linistii noastre, ci de dragul iubirii Domnului nostru care cu atat tanjeste sa se imparta lor, cu cat a lor nevoie de dragoste e mai adanca in ei.

Sfintii parinti spuneau ca :
trebuie sa urasti pacatul si sa-l iubesti pe pacatos.
 In vremurile noastre, tragedia bisericii consta in inversarea inspiratului motto de mai sus. Noi, crestinii de azi, iubim pacatul si uram pacatosul.

Dar oare cand va veni Domnul va mai gasi El credinta pe pamant?
 Dar nadejde?
 Dar dragoste?

Probabil ca multe lucruri negative se spun despre un om dupa trecerea lui in lumea de dincolo.

Un singur lucru m-ar durea atunci ingrozitor: sa se spuna despre mine ca nu i-am iubit pe oameni, indiferent de natie, religie, culoarea pielii, pacat sau virtute!

Isuse Doamne, Sfant izvor de binecuvantari ceresti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne invata iubirea! 
Ajuta neiubirii noastre  si sfarma paradoxul veacurilor cu puterea Invierii Tale!

Incerc sa iubesc, Doamne!
 Ajuta incercarii mele! 
Si chiar daca ma voi sfarsi inainte de a atinge Iubirea, macar voi fi indraznit sa alerg spre Iubire, din iubire, prin iubire si pentru iubire!

Ramai in Hristos si vei fi valoros!

2 hoti experti in jafuri de bijuterii, s-au hotarat sa jefuiasca un magazin celebru ce, detinea cele mai de pret bijuterii.

 S-au gandit la cea mai buna strategie posibila, astfel incat sa nu fie prinsi. Au intrat ziua in magazin, s-au comportat normal, au studiat bijuteriile si pietrele de pret... si au plecat. Noaptea, au reusit sa dezactiveze sistemul de alarma, au intrat in magazin si au schimbat bijuteriile intre ele. A doua zi, totul parea in regula... nimic nu lipsea. Hotii...au aparut la magazin, si au inceput sa cumpere bijuteriile cele mai ieftine. In ziua aceea, cei care au ales bijuteriile scumpe, au fost pacaliti. Hotii schimbasera strategic bijuteriile, astfel incat, cumparandu-le pe cele mai ieftine, practic, le-au cumparat pe cele mai valoroase. "Ramaneti in mine, si Eu voi ramanea in voi!..." Matei 15,4 Oamenii de stiinta au realizat un sondaj de opinii, in urma caruia au ajuns la concluzia ca: -Problema lumii nu este lipsa credintei -ca Biblia nu este Cuvantul lui Dumnezeu, - ci faptul ca Scriptura nu este citita, inteleasa si traita zi de zi. 
Ramai in Hristos si vei fi valoros!

Nu il lasa pe Satana sa iti schimbe valoarea, nu te lasa cumparat ieftin!

adevaruri biblice pentru toti....

Dacă privim la Isus, el când s-a mâniat nu a explodat, aducând injurii la adresa persoanelor, spunând lucruri necugetate, nu Şi-a descărcat sentimentele în cuvinte şi acţiuni urâte. El a făcut, prin mânia Sa, ca oamenii să fie confruntaţi cu păcatul din viaţa lor, El s-a axat pe problemă.
 Mânia poate fi cel mai bine ţinută sub control atunci când persoana respectivă este preocupată de soluţia problemei şi nu de problema însăşi. 

Atunci când ai tendinţa să te ocupi doar de problemă, discuţi despre ea, te autocompătimeşti, dai vina pe alţii şi energiile tale sunt concentrate asupra persoanelor vinovate şi nu asupra găsirii de soluţii.
Preocuparea pentru rezolvarea problemei te face să evaluezi problema, să stabileşti responsabilităţi şi se orientează spre rezolvarea biblică a acesteia.
Este important ca problema mâniei să fie rezolvată aşa că:
- stabileşte dacă mânia ta este într-adevăr justificată
- decide care este atitudinea potrivită, dacă trebuie discutată cu cineva, dacă este suficient să vorbeşti cu Dumnezeu despre asta
- alege să depinzi de călăuzirea Duhului Sfânt, pe care ni l-a lăsat Dumnezeu ca să ne călăuzească în tot adevărul – Ioan 16:13
- dezvoltă un dialog constructiv atunci când stai faţă în faţă cu persoana care ţi-a produs mânia, nu prin acuzaţii şi învinovăţiri
- demonstrează că harul lui Dumnezeu se manifestă în viaţa ta spunându-ţi: Am fost răstignit împreună cu Hristos. Şi trăiesc. Dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. (Galateni 2:20)
Un lucru pe care trebuie să-l ştim este să răspundem celor care ne rănesc cu iubire. Iubirea este cel mai bun leac existent pentru mânia distructivă.  

Tendinţa noastră naturală, după cum spune şi Biblia, este să-i urâm pe cei ce ne urăsc, să blestemăm pe cei ce ne blastămă, să lovim pe cei ce ne-au rănit, să-i tratăm pe alţii aşa cum ne-au tratat ei, poate chiar într-o măsură mai mare.

 Adevărul care ne uimeşte este că dacă urmăm înclinaţiile noastre naturale, vom deveni exact ca şi ei. Vom cădea în aceleaşi stări pe care le suportăm atât de greu la alţii, şi vom acţiona ca şi ei.

 Vom deveni chiar mai răi decât persoana cea mai antipatică. Iubirea opreşte acest proces şi ne cruţă, ca să nu devenim ca şi cei ce ne tratează rău.
Avem nevoie de El ca să ştim cum să ne mâniem în aşa fel încât să nu fim distruşi şi să nu distrugem relaţiile din jurul nostru prin mânia noastră.

 Mânia poate fi folosită pentru a produce schimbări pozitive în viaţa ta, te poate ajuta să-ţi înţelegi rănile din trecutul tău, te poate ajuta să îţi dai seama că ai nevoie să-ţi îmbunătăţeşti comunicarea cu ceilalţi şi exteriorizată în mod corect te poate face un exemplu pentru ceilalţi şi poate fi folosită de Dumnezeu pentru a-i convinge pe unii oameni de păcatul lor.

“Eu iubesc pe Dumnezeu”

Un tanar pe nume John istoriseste o experienta pe care a avut-o la Institutul Teologic si care l-a marcat profund. Intr-o zi, de cum a intrat in calsa, si-a dat seama ca ora aceea avea sa fie foarte interesanta. Pe perete, era o tinta mare si in apropiere, pe o masuta, erau foarte multe sageti. Profesorul le-a spus sa deseneze chipul unei persoane pe care nu o placeau deloc si el le va da voie sa arunce cu sageti in ea.
Prietenul lui John a desenat chipul fostei prietene. Un alt coleg l-a desenat pe fratele lui mai mic, iar John l-a desenat pe cel care ii fusese cel mai bun prieten dar pe care nu-l suporta, ba chiar il ura, din cauza ca-i furase prietena. L-a desenat in cel mai mic detaliu si n-a uitat nici macar pistruii. Era multumit de portretul facut. La indemnul profesorului, clasa s-a aliniat si au inceput sa arunce sageti cu satisfactie si rasete.
Unii studenti au aruncat sagetile atat de tare, incat portretele lor au inceput sa se rupa. John de-abia astepta sa arunce si el sagetile, dar dezamagirea a venit cand profesorul le-a spus ca a trecut timpul si ca trebuie sa se intoarca la locurile lor. In timp ce John bombanea nervos, pentru ca nu avusese ocazia sa arunce nici macar o sageata, profesorul a indepartat tinta de pe perete. Sub tinta era o poza a lui Isus. Un ghimpe parca i-a impuns in inima pe studenti, in timp ce priveau la poza Domnului lor. Gauri si semne Ii acopereau fata, iar ochii nici nu se mai vedeau.
Profesorul a spus doar aceste cuvinte: “Adevarat, adevarat va spun ca ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie mi le-ati facut.” (Matei 25:40)
Nici un alt cuvant nu mai trebuia spus. Lacrimile inundau ochii studentilor, iar privirea le era atintita la poza lui Isus, Domnul si Salvatorul lor.
Este foarte usor sa fii bun cu persoanele care sunt bune cu tine. Oricine poate iubi un prieten. Este un adevarat test pentru caracterul nostru sa ne iubim dusmanii si sa fim buni cu o persoana care nu e buna cu noi.
In timp ce studentii ieseau in liniste din clasa, John a luat desenul celui care il tradase, cel in care nu mai apucase sa arunce sageti, l-a impaturit si l-a pus in Biblie.
Daca zice cineva: “Eu iubesc pe Dumnezeu” si uraste pe fratele sau este un mincinos; caci cine nu iubeste pe fratele sau, pe care-l vede, cum poate sa iubeasca pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? (1 Ioan 4:20)

Bucuria mântuirii

Bucuria mântuirii
Ioel 2:23

 Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi tîrzie, ca odinioară.
Este una să te bucuri că-ţi merge bine, că pământul rodeşte, că eşti sănătos, că eşti binecuvântat, că ţi se înmulţesc averile.

Şi este cu totul alta să te bucuri în Domnul.

 Bucuria în Domnul poate avea şi elemente de binecuvântări pământeşti, dar acestea nu sunt esenţiale bucuriei. 

 Pavel şi Sila nu aveau nici un motiv de bucurie în închisoarea din Filipi, şi totuşi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu! 

 De ce? 

 Pentru că Domnul era Dumnezeul lor!
Când Domnul este Dumnezeul tău, este posibil ca prezenţa Sa să fie însoţită de binecuvântări. 

 Este atâta har şi iubire şi dorinţă de a face bine în Dumnezeu încât El face bine oricui, chiar şi celor ce nu merită, sau celor ce-L neagă în faţă. 

 Soarele Său şi ploaia Sa cad peste toţi oamenii deopotrivă. 

 Ba psalmistul (Ps 73) se uita şi vedea că cei păcătoşi par a avea mai puţine probleme decât cei neprihăniţi! Şi într-un sens, aşa şi este!

 Până eram fii  întunericului, aveam propriile noastre probleme. 

 Morţi în păcate, nu realizam disperarea stării în care ne găseam. 

 Dar am venit la Christos şi dintr-o dată, problemele mele nu s-au schimbat (mai pot fi sărac, bolnav, „fără noroc”), ba dimpotrivă: mi s-au adăugat şi problemele celorlalţi!

De unde dar atâta bucurie?

 Cu siguranţă nu din gâdâlirea firii pământeşti, ci din starea de mântuire căpătată în Christos. 

 Şi din participarea împreună cu Christos la jugul Evangheliei. 

 Domnul era obosit la fântâna Samariei (Ioan 4) dar după ce a mântuit viaţa samaritencei, s-a împrospătat trupeşte şi duhovniceşte.

 Mâncase „mâncarea” celor ce aparţin lui Dumnezeu: lucrarea alături cu Dumnezeu la mântuirea lumii.

Dacă eşti trist, şi îţi zici că tu nu ai motive să te bucuri, ai încercat să te verifici dacă mai eşti „în Domnul?” Dacă lucrurile din jurul tău nu te bucură, ai încercat să te uiţi în sus şi-n inima ta? 

 Dacă aparţii lui Isus, TREBUIE să te poţi bucura.

 Iar dacă eşti mântuit şi tot nu ai bucuria deplină, eşti „angajat” în lucrarea alături de Domnul? 

 Pentru că dacă răspunsul la cele două întrebări este DA, atunci ai singurele motive din întregul univers de a fi bucuros.

Citeşte Scriptura

Întoarceţi-vă să ascultaţi mustrările Mele! Iată, voi turna Duhul Meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele Mele”. Proverbe 1:23
Celui care se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu i se destăinuie prin Cuvântul Său spre folosul lui şi aceasta îl umple de bucurie, căci astfel poate fi în slujba Domnului, trăind pentru Isus.

Dacă omul începe, într-adevăr primeşte curaj.

Citind Cuvântul lui Dumnezeu ne este descoperit ceea ce trebuie să facem.

Sunt unii care spun:

”şi eu aş vrea să fac ceva pentru Dumnezeu dacă aş şti ce anume.” Citeşte Scriptura şi urmează-i sfatul;

Astfel ve avea multe lucruri de făcut.

Dar aceşti oameni nu sunt dispuşi să facă ceea ce le cere Domnul.

Sunt alţii care sunt gata să ajute oamenii din averea altora, dar dacă este vorba de banii lor, se dau înapoi.

Sunt comunităţi care tot timpul au datorii, astfel încât tot timpul sunt nevoiţi să cerşească.

Dumnezeu nu ne-a chemat să cerşim.

El a spus:

 „Nu vreau să fie printre voi niciun cerşetor.”

Nu suntem nevoiţi să cerşim în lume.

Putem spune toate nevoile noastre Tatălui nostru ceresc.

Sunt unii oameni care, bazându-se pe faptul că Dumnezeu este Atotştiutor, spun că nu mai are sens să-i facă cunoscut nevoile lor.

Este adevărat, Dumnezeu este Atotştiutor, dar totuşi doreşte să Îi spunem ceea ce ne lipseşte.

În viaţă ne întâlnim cu diferite situaţii.

Sunt vizitatori primiţi bucuroşi, iar alţi neprimiţi.

Pentru unii avem timp, iar pentru alţii, nu.

Oare nu te gândeşti că prin aceasta Îl refuzi pe Isus? 

Cât de puţini sunt acei care nu uită:

”Fiţi iubitori de oaspeţi, astfel unii au găzduit îngeri fără ştirea lor”.

Iar alţii L-au trimis de la poarta lor pe Isus.

”Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neîsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.