marți, 30 iunie 2015

nicu wagner_vreau sa zidesc din nou altarul



Îngenunchiat cu fața-n palme cu sufletul îndurerat
Regret cu lacrimi ziua -n care,pe căi străine am plecat
Încă orbit de neștiință trecând pe al răului hotar
Am transformat într-o ruină al rugăciunii sfânt altar
Atunci splendoarea părtășiei și focul dragostei s-a stins
În locul care prin credință întotdeauna am învins
./.A venit ploaia necredinței într-un adevărat șuvoi
Acoperind pietrele sfinte cu al păcatului noroi
Atunci splendoarea părtășiei și focul dragostei s-a stins
În locul care prin credință întotdeauna am învins./.
O! Tată Sfânt te rog ascultă, durerea unui fiu pierdut
Și dă-mi din nou puterea sfântă și dragostea de la început
Primește-mă în legământul făgăduinței cum am fost
Căci fără Tine Doamne viața în lume n-are nici un rost
Voi ridica din nou altarul pierdut cândva,pe același loc,
Iar Tu să pui ceresc Părinte pe altar al dragostei sfânt foc
Și prima jertfă închinată Tie Puternic Dumnezeu,
Pe altarul sfânt al rugăciunii în umilință vo fi eu.
./.Doamne stărpește răutatea din inima mea zi de zi
Și umple-mă de îngăduință,pe frații mei să-i pot iubi
Cu mâini curate totdeauna să mă pot Ție închina
Și orice gând, vorbă sau faptă să fie doar spre slava Ta./.
Nu vreau să mai domnească -n mine eul meu vechi și păcătos
Căci Domn pe veci al vieții mele de astăzi este doar Cristos
Voința mea chiar de-ar ajunge cenușă spulberată-n vânt
În mintea mea va fi Stăpână Puterea Duhului Tău Sfânt.
./.Eu nu mă mai depart vreodată de-al rugăciunii sfânt altar
Căci doar aici rod al credinței se împart comori cerești de har
Un Tată bun din Cer trimite,în dar răspuns la rugăciuni
Și-n voia Lui și-arată slava vorbind prin semne și minuni./.
.//.Eu i -am simtit apropierea cand prin credinta mi- a iertat 
Trecutul meu plin de păcate si trupul mi l-a vindecat
Cum as putea sa-I uit iubirea celui mai mare Dumnezeu
Ce candva sus pe lemnul crucii si a dat viata in locul meu.//.

luni, 29 iunie 2015

mai aproape de El!

Asa cum inteleg eu, ne nastem in firea pacatoasa. Aceasta este firea noastra standard, toti ne nastem cu ea. Cel putin asa ne spune Biblia, dupa caderea lui Adam toti ne nastem in pacat.

Si totusi, in momentul intoarcerii noastre la Dumnezeu, mai apare in interiorul nostru o fire, firea duhovniceasca. La inceput, mult mai slaba decat cea veche. Partea cea mai dificila este sa iti dai seama unde incepe si unde se termina fiecare, mai bine zis imposibila, pentru ca ele se intrepatrund. Nu le poti separa, ele sunt prezente in noi, in acelasi timp.

Conform Bibliei, lupta intre cele doua firi se da in mod permanent, in interiorul nostru. Suntem indemnati sa luptam in fiecare clipa, cu fiecare gand, cu toate resursele noastre.

Revenind la intrebarea de inceput, cum se naste in noi ideea? Eu unul cred ca, excluzand cazurile de posedare demonica, diavolul nu ne poate impinge propriu-zis in pacat. El nu poate stapani corpul nostru, asa cum nu ne poate citi gandurile. Insa el stie ca poate totusi sadi ganduri, aprinde scanteia, fara ca noi sa ne dam seama cine o face. El incolteste gandul nelegiut, dar el nu il poate duce la indeplinire.

De aici, eu cred ca preia stafeta firea noastra pamanteasca. Ea isi doreste lucrurile acelea nelegiute, se hraneste de aici. Si astfel apare conflictul intre ceea ce ne dorim noi si ceea ce facem. Cred ca de asta spune Pavel ca face ceea ce nu vrea sa faca. E o lupta apriga cu noi insine. Cea mai grea batalie de altfel, cred ca e mai usor sa lupti cu ceva venit din exterior decat cu propriul tau eu pacatos.

Cum putem lupta cu asta? Sincer, nu stiu. Eu unul am descoperit cateva lucruri care ma ajuta in aceasta lupta, dar nu cred ca exista o reteta clara. Am invatat ca e foarte important sa constientizez ca sunt slab si ca am nevoie de ajutorul Domnului, in aceasta lupta continua. Si ii cer ajutorul de fiecare data cand simt ca sunt in pericol. Al doilea lucru care ma ajuta este activitatea, tinutul mintii ocupate. Am constatat ca ideea pacatoasa vine cel mai des atunci cand mintea este odihnita si plictisita, cand nu ai nici o ocupatie. Asa ca ajuta sa iti faci de lucru, intotdeauna.

Si cred ca mai este un lucru important, sa nu iti lasi mintea napadita de vinovatie pentru acel pacat. Nu spun ca nu trebuie sa iti para rau, ba din contra trebuie sa te pocaiesti in fiecare zi. Insa trebuie sa ai grjia sa nu cazi in capcana vinovatiei, te gandesti atat de mult la pacatul infaptuit incat intri intr-un cerc vicios si ajungi sa cazi iarasi in el, pentru ca numai la asta te-ai gandit. Biblia ne spune ca Domnul Isus a fost si El ispitit ca noi, asa ca stie prin ceea ce trecem si ne intelege foarte bine luptele. Nu avem un Dumnezeu care sta cu biciul acolo sus, ci Unul care a fost aici pe pamant si a dus aceleasi lupte. Cred ca aceasta capcana, a auto-invinuirii, este una din cele mai perfide in care putem cadea. Sa nu uitam ca Dumnezeu ne iubeste si ca daca noi ne pocaim cu adevarat dupa ce am pacatuit, El ne iarta si ne spala in sangele Sau. Tocmai de asta Si-a dat viata la Golgota.

Singura solutie pe care o avem este sa ne ridicam de fiecare data, sa ne pocaim si sa mergem mai departe, ducand in continuare aceasta lupta neintrerupta cu pacatul. Punerea armelor jos nu este o solutie, asa cum nici acceptarea pacatului in viata noastra nu poate fi.

Continua sa lupti, cu fiecare biruinta esti mai aproape de El!

joi, 25 iunie 2015

Prin atatea valuri grele m-ai trecut



PRIN ATÂTEA VALURI GRELE CE-AM TRECUT,
NUMAI TU, ISUSE DOAMNE, MI-AI FOST SCUT…
CÂND ZICEAM Că SUNT PIERDUT,
TU, ISUSE MI-AI FOST SCUT
ŞI, DIN TOATE, NUMAI TU M-AI IZBăVIT…

CÂND FURTUNA A BăTUT, ÎN JURUL MEU, 
TU AI VENIT ŞI TE-AI LUPTAT, ÎN LOCUL MEU;
VALURILE LE-AI MUSTRAT,
PE MINE M-AI RIDICAT;
AZI, ÎŢI CÂNT, CăCI PÂNă AICI M-AI AJUTAT

RANA MEA ERA, ISUSE, ATÂT DE GREA 
ŞI ZICEAM Că, Să REZIST, NU VOI PUTEA
ATUNCI, TU ULEI AI PUS; 
OCHI MEI, UDAŢI DE PLÂNS,
AU PUTUT Să VADă STRăLUCIREA TA

FIECARE ARE AICEA DE LUPTAT…
LACRIMILE-I CURG DIN OCHI NEÎNCETAT…
IATă, VINE-AL NOST’ ISUS, 
Să NE DUCă-N CERURI SUS,
VOM UITA C-AM FOST CÂNDVA PE ACEST PăMÂNT…

ŞI ISUS, ACOLO SUS ÎN SLAVA TA,
MÂNGÂIEREA CE-AM DORIT VOM CăPăTA ; 
TU-MI VEI ŞTERGE LACRIMA 
ŞI CUNUNA ÎMI VEI DA,
DACă AICI O LUPTă BUNă VOI LUPTA.

marți, 23 iunie 2015

o viata de evlavie

In imprejurarile relatate in Biblie instruirea are un rol fundamental in intemeierea si lucrarea comunitatii. 
Revelarea lui Dumnezeu poporului sau este elementul central al existentei acestuia; identitatea, raportarea la altii, idealurile, supravietuirea in vremuri grele atarna total de adevarul dat de Dumnezeu. 
Pentru ca acest element este atat de puternic devine tinta diferitelor abuzuri.
Adaugarea sau scoaterea din cele revelate sunt cele mai des intalnite abuzuri.
De aceea avem si atentionarea la sfarsitul Bibliei cu privire la ele. 
In viata poporului lui Dumnezeu a existat in mod constant pericolul inlocuirii cuvantului lui Dumnezeu cu poruncile oamenilor. 
Motivatiile sunt de fiecare data diferite, dar acest lucru a aparut mereu si mereu. 
In aceasta privinta exemplul din Matei 15 este graitor.
Aparenta sfinteniei este poleiala care ascunde adevaratele motive. 
Generatia noastra nu este scutita de acelasi pericol. 
Inaintea diferitelor provocari biserica se poate purta la fel si adesea sloganul sub care o face este sfintenia nu este niciodata prea multa.
Aceasta zicala presupune de multe ori alte agende:
porunci ale oamenilor. 
Apogeul revelatiei lui Dumnezeu ne este dat noua in persoana, invatatura, moartea si invierea Cuvantului intrupat, Fiul lui Dumnezeu.
La o cercetare atenta a revelatiei aduse de el si inscrisa in Evanghelii putem vedea ca el nu ofera raspunsuri la toate framantarile si intrebarile pe care le-am putea avea noi. 
Avem lucrarea apostolilor si Epistolele scrise de ei in care Duhul Sfant ii conduce in tot adevarul adus de Fiul lui Dumnezeu.
Cele revelate trebuie sa ne fie de ajuns si sa produca in noi maturitatea necesara pentru a trai in lumina revelatiei in situatii si problematici neacoperite in scrierile biblie.
Continutul si perimetrul invataturii noastre trebuie sa fie dat de revelatia adusa de Fiul lui Dumnezeu, iar rezultatul sa fie o viata de evlavie.

duminică, 21 iunie 2015

Pacatul ingroparii talantului

nu uita ! .... pe verticala esti foarte bine cunoscut.

Modestia a devenit un cuvint aproape absent din vocabularul unora a devenit un arhaism. 
Modestia si pacea interioara insa, sint doua prietene care se tin de mina in viata.
 Cu cit simti mai putin nevoia sa convingi pe altii cine esti tu, cu atit este mai usor sa dobindesti o multumire si o pace interioara. 
Daca pe orizontala nu te stie si nu te apreciaza nimeni ......
nu uita!................pe verticala esti foarte bine cunoscut.
Plus ca nevoia sa te dovedesti tot timpul este o cursa periculoasa, ca sa nu mai spun, la ce munci obositoare supune ea pe bietii oameni. 
Consumi o cantitate de energie enorm de mare ca sa tii in permanenta in aer balonul ala cu succese, laudindu-te si incercind sa-i convingi pe altii de valoarea ta ca fiinta umana, dindu-ti titluri si atribute care mai de care mai pompoase. 
Laudindu-te de fapt nu faci altceva decit sa diluezi starea si simtamintul pozitiv pe care il primesti odata cu multumirea pe care ti-o dau implinirile din viata de care ai avea toate motivele sa te simti multumit.
 Ca sa faci situatia chiar si mai de toata pomina , cu cit incerci mai mult sa demonstrezi cine esti, cu atit ceilalti o sa incerce sa te evite, o sa vorbeasca prin spate despre insecuritatile tale nesiguranta ta si nevoia ta permanenta si obositoare de a te lauda; probabil o sa aiba chiar resentimente fata de tine .
Cu toate astea, ironic chiar, cu cit mai putin cauti aprobarea celor din jur, cu atit esti acceptat si aprobat mai mult. 
Oamenii sint atrasi de cei care in tacere demonstreaza confidenta, incredere in ei insisi; sint atrasi de cei care n-au nevoie sa se strufoce sa arate perfecti, sa fie in virf, sa fie cei mai, sa fie la superlativul absolut tot timpul si care nu lasa nici un strop de glorie pentru altii. 
Cei mai multi oameni plac persoanele care n-au nevoie sa se laude tot timpul, plac mai degraba pe cei care isi desarta cu sinceritate propria inima si care nu isi ridica o statuie propriului Ego in toate pietele publice.
Modestia adevarata ca sa se dezvolte, trebuie insa practicata.

 Si ceea ce este placut este faptul ca practicind-o poti sa obtii rezultate imediate in ceea ce priveste calmul care il dobindesti si simtamintele sanatoase si placute.
   Modestia te va satisface..
Data viitoare cind ai oportunitatea sa te lauzi fa un sacrificiu rezista tentatiei.

 O sa-ti pice bine si tie si noua! 
Multumim!

joi, 18 iunie 2015

Sunt recunoscator ...

Sunt recunoscator ...

Sotului (sotiei) care sforaie toata noaptea,
Pentru ca doarme acasa cu mine si nu cu altcineva !

Fiicei mele adolescente care se plange ca trebuie sa spele vasele,
Pentru ca inseamna ca este acasa si nu pe strazi.

Impozitelor pe care le platesc,
Pentru ca inseamna ca sunt angajat.

Murdariei de curatat dupa o petrecere,
Pentru ca inseamna ca am fost inconjurat de prieteni.

Hainelor care sunt putin cam strimte,
Pentru ca inseamna ca am destul de mincare.

Umbrei mele care ma insoteste la munca,
Pentru ca inseamna ca sunt afara la lumina soarelui.

Podelei care trebuie stearsa si ferestrelor care trebuiesc
spalate,
Pentru ca inseamna ca am o locuinta.

Tuturor nemultumirilor la adresa guvernului pe care le aud,
Pentru ca inseamna ca avem libertatea cuvintului.

Locului de parcare pe care il gasesc tocmai la capatul parcarii,
Pentru ca inseamna ca pot sa merg si ca am fost binecuvantat cu un mijloc de transport.

Zgomotului pe care trebuie sa-l suport de la vecini,
Pentru ca inseamna ca pot auzi.

Gramezii de rufe de spalat si calcat,
Pentru ca inseamna ca am haine de imbracat.

Oboselii si durerilor musculare la sfarsitul unei zile,
Pentru ca inseamna ca am fost capabil sa muncesc din greu.

Soneriei care ma trezeste in zorii zilei,
Pentru ca inseamna ca sunt viu.

pentru prea multe e-mail-uri,
Deoarece inseamna ca am prieteni care se gandesc la mine.

O zi frumoasa...si incercati sa ganditi pozitiv...doar avem atatea
daruri...pe care le uitam din pacate toate astea mi le spun in
primul rand mie...

duminică, 14 iunie 2015

Chemarea la Cina cea Mare

adevaruri ale vietii,

Acoperamantul mortului nu are buzunare.
Adevarul pe jumatate e o minciuna intreaga.
Cand inteleleptul devine furios, intelepciunea e de prisos.
Ce-mi foloseste intelepciunea cand domneste prostia…
Cine se culca cu cainii, dimineata are pureci.
Cine se scoala de dimineata, poate sa-si permita sa doarma la pranz.
Cine se scuza, se acuza.
Copiii pot innebuni parintii.
Cu bani nu se poate trai asa de rau ca fara bani.
Cumparaturile nebunului, bucuria negustorului.
Daca ai o bata, gasesti intotdeauna un caine care merita o bataie.
Daca ai salvat viata unui om, ai salvat lumea.
Daca nu poti ajuta un prieten cu bani, atunci ajuta-l cu un suspin.
Daca nu putem face ce vrem, atunci facem ce putem.
Daca nu vrei sa faci ceva, este o scuza la fel de buna ca si cealalta varianta.
Daca o cetate se darama devine ruina, pe cand o movila de gunoi ramane gunoi.
Daca o prostie reuseste, ramane mai departe prostie.
Daca tatal miroase a usturoi, mama a ceapa, fata nu poate sa miroase ca apa de trandafiri.
Daca ti-ai spus rugaciunea nu te doare capul dar… nu devii satul.
Daca vine fata la rabin, rabinul e rabin iar fata e fata; pe cand daca rabinul merge la fata, rabinul nu e rabin iar fata nu-i fata.
Daca vrei sa pierzi un prieten, atunci da-i bani imprumut.
De la bucurie la bucurie sunt numai cativa pasi, de la nenorocire la nenorocire mai multe poste.
Din doua posibilitati de alegere, alege-o pe a treia.
Greutatea si nu numarul cuvintelor valoreaza.
Hotului ii arde caciula.
In trei locuri nu se da prioritate: in puscarie, toaleta si sauna.
Inima este un lacat, care insa nu poate fi deschis cu un speraclu.
Iuteala e buna numai la prins pureci.
La ce-ti foloseste un pocal de argint daca e plin cu lacrimi.
La cununie esti condus la altar, la rugaciune te duci singur.
La parintii netoti, copiii sunt hoti.
Mai bine o bodega proprie, ca o firma mare straina.
Minciuni nu e voie sa spui la fel ca unele adevaruri.
Nevoia nu respecta legea.
Nu chema brutarul ca martor la anchetarea painii.
Nu exista mama rea sau moarte buna.
Nu poti lua doua piei de pe un bou.
O carte fara prefata, este ca un corp fara suflet.
O fapta valoreaza mai mult ca zece suspine.
Omul trebuie sa existe ca vietate, macar din curiozitate.
Pacat este daca cineva e trist la o sarbatoare.
Pe lumea cealalta nu iei nimic cu tine.
Pe tron si prostul e imparat.
Pomul tanar se indoaie, cel batran se frange.
Prostanacul daca asculta, invata mai mult ca desteptul care vorbeste.
Se invata usor barbieritul pe barba altuia.
Se simte cu musca pe caciula.
Secretul mangaierii este amintirea.
Sunt un ghinionist cu renume, daca as vinde lumanari, soarele n-ar mai apune.
Tacerea inseamna intelepciune, dar sa taci tot timpul nu e intelept.
Toti cizmarii umbla desculti.
Trei lucruri nu sunt bune in exces, drojdia, sarea si refuzul.
Unii nu au pofta la mancare, iar altii nu au mancare la pofta.
Unul slab traieste mai mult ca zece grasi.
Vizita unui prieten e asemanator ploii, il rugam sa vina si-l blestemam daca ramane mult.
Vointa de a uita prelungeste exilul, secretul alinarii dorului sunt amintirile.
Zece justificari sunt mai putin convingatoare ca una singura.

vineri, 12 iunie 2015

Tu ştii ce sufăr eu


Isuse, Domnul nostru,
cu sufletul zdrobit
mă-ntorc acum la Tine
din drumul rătăcit.

Ai milă, Domnul meu,
Tu ştii ce sufăr eu
şi-mi vino-n ajutor,
Preabun Mântuitor!

Viaţa mea trecută
prin greu noroi am tras,
dar vin acum la Tine,
în cel din urmă ceas.

O, iată-mă, Isuse,
ca fiul rătăcit
eu vin acum la Tine,
sărac şi zdrenţuit.

Averea ce mi-ai dat-o
de mult eu am pierdut,
o, Bun Isus, ai milă
de mine, cel căzut.

Viaţa mi-am pierdut-o
în pofte şi-n păcat,
dar, iată, vin la Tine
plângând îndurerat.

O, roagă-L Tu pe Tatăl
să iasă-n calea mea
şi-n mila Lui cea mare
iertarea să mi-o dea…

joi, 11 iunie 2015

De ce să fii ca un om încremenit, ....


 Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează, pentru Numele Tău, Doamne! 
Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta.
Tu, care eşti nădejdea lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de nevoie:
 pentru ce să fii ca un străin în ţară, ca un călător, care intră doar să petreacă noaptea în ea?
De ce să fii ca un om încremenit, ca un viteaz, care nu ne poate ajuta? 
Şi totuşi, Tu eşti în mijlocul nostru, Doamne, şi Numele Tău este chemat peste noi. De aceea nu ne părăsi!
 Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: 
-Le place să alerge încoace şi încolo. 
Nu-şi cruţă picioarele; 
de aceea Domnul n-are plăcere de ei; 
acum îşi aduce aminte de nelegiuirile lor, şi le pedepseşte păcatele!
petrec noaptea cu Domnul si plâng pentru poporul ce nu vrea să mai cunoască legea și poruncile Lui...
Domnul Dumnezeu să se îndure și să dea din nou ploaia binecuvântării Sale peste copii Lui.

marți, 9 iunie 2015

Cel mai mare motor spiritual al vietii tale

Cel mai mare motor spiritual al vietii tale

Crestinii sunt ca niste benzi rulante: ei ar trebui sa duca oamenii in sus, la un nivel inaltator. Cateodata insa acestea nu functioneaza deoarece exista probleme la motor. La fel e si cu crestinii. Insa Dumnezeu vrea ca motorul nostru sa fie in regula. Cand dragostea functioneaza in interiorul nostru, ceilalti vor fi in stare sa ajunga la un nivel inalt prin noi. Dragostea este un motor foarte mare deoarece insusi Dumnezeu e dragoste. (2 Cor.4:14a) 
 1. Iata cum este aceasta dragoste: (1. Cor. 13)
 Dragostea:
 1.1. este indelung rabdatoare,  Dumnezeu este indelung rabdator, iar daca tu Il ai pe El in viata ta, atunci esti si tu rabdator
1.2. este plina de bunatate, aceasta inseamna prietenoasa, marinimoasa.
1.3. nu pizmuieste, aceasta inseamna ca cine iubeste, este ingaduitor cu ceilalti.
1.4. nu se lauda, insemnand ca dragostea nu se evidentiaza pe sine, caci cine iubeste are totul si tot ce are ii apartine Lui.
1.5. nu se umfla de mandrie, insemnand ca dragostea detine farmecul ei adevarat, normal.
1.6. nu se poarta necuviincios, insemnand ca dragostea isi pastreaza bunul simt.
1.7. nu cauta folosul sau, inseamna ca ea nu este egoista, ci cauta foloasele celorlalti .
1.8. nu se manie, inseamna ca cine iubeste nu se impacienteaza chiar daca e nedreptatit. Acest lucru e ceva ce in lume nu exista. Daca s-a intamplat ca un crestin sa se manie pe acest motiv e din cauza ca dragostea Tatalui nu e sau s-a racit.
1.9. nu se gandeste la rau, inseamna ca nu poarta pica.
1.10. nu se bucura de nelegiuire, aceasta inseamna ca ea simte impreuna, are compasiune
1.11. ci se bucura de adevar, insemnand ca cel ce iubeste este impresionat de ceea ce vine de la Dumnezeu. E impresionat de Tatal, de Isus si de Cuvant. 
1.12. acopere totul, inseamna ca nu se grabeste la manie, e in stare sa sufere batjocura si alte lucruri asemanatoare.
1.13. crede totul, inseamna ca e credincioasa si de incredere.
1.14. nadajduieste totul, inseamna ca are o viziune optimista pentru viitor.
1.15. sufere totul, inseamna ca nu e agresiva. Dumnezeu nu poate fi niciodata agresiv cu tine, caci El e dragoste.
1.16. nu va pieri niciodata, inseamna ca e continua, exista intotdeauna
1.17. este vesnica, inseamna ca ne da o perspectiva vesnica.
1.18. este cea mai mare.
 2. Unde se afla aceasta dragoste :
Sa detii motorul dragostei lui Dumnezeu functinand in tine, e cel mai mare lucru din lume. Dar nimeni nu poate porni acest motor, decat Dumnezeu. El ia dragostea Sa si o planteaza in noi. Dumnezeu a turnat dragostea sa in inima ta (Rom 5:5b). inlauntrul omului tau spiritual. Dragostea este in tine si in jurul tau. Esti mutat in Imparatia Fiului dragostei Sale. Ai primit de la Dumnezeu un duh de dragoste.
 3. Ce efect are aceasta dragoste:
Dragostea nu consta in faptul ca tu te straduiesti sa iubesti, ci motorul e pus in actiune prin faptul ca Dumnezeu te-a iubit mai intai si tu ai raspuns acestei iubirii. Daca te straduiesti tu singur si nut e mai lasi iubit de El, atunci motorul tau are o defectiune. Trebuie sa experimentezi in fiecare zi iubirea Sa. 

3.1. Aceasta dragoste este un motor. Ea ne  misca pentru a face lucruri bune.
3.2. Dragostea acopera o sumedenie de pacate. Este ca si cand ele n-ar fi existat. Asta nu inseamna ca trebuiesc maturate si ascunse sub covor, ci trebuiesc marturisite, regretate si iertate; atunci puterea pacatelor este rupta.
3.3. Dragostea adevarata alunga teama, frica. Orice persoana ce a experimentat aceasta, poate trai fara frica.
3.4. Dragostea aceasta ne ofera puterea necesara de a implini Cuvantul lui Dumnezeu.(Ioan 14:23a).
3.5. Daca ai dragostea lui Dumnezeu in tine (si ea poate ramane in tine, doar daca si tu raspunzi cu aceiasi dragoste), vei observa ca toate lucrurile sunt spre binele tau Rom. 8:28).
3.6. Cine iubeste implineste legea. Caci dragostea este implinirea legii. 
3.7. Dragostea este cea mai mare dovada a faptului ca Isus este real. Ceilalti vor observa aceasta si te vor numi un ucenic al Lui.  (Ioan 13:35).

4. Cum poate acest motor al dragostei sa functioneze tot timpul.
4.1. Recunoaste dragostea pe care Dumnezeu ti-o poarta si crede in ea, accept-o si foloseste-o!.
4.2. Recunoaste orice pacat sau vina si cere-I iertare pentru ele, caci cui I se iarta mult, iubeste mult. 
4.3. Roaga-te sa ai in tine dragostea lui Dumnezeu caci astfel ajungi la plinatatea cunoasterii Lui.
4.4. Indeamna-i si pe altii la dragoste!
4.5. Roaga-te prin Duhul, tot mai mult.
4.6. Tine-te de Cuvantul lui Dumnezeu, mediteaza asupra lui.
 Daca dragostea Tatalui este in tine si motorul ei functioneaza, atunci poti da aceasta dragoste mai departe si poti castiga oamenii pentru El. 

duminică, 7 iunie 2015

joi, 4 iunie 2015

Tu mă ajuţi Isuse


Chiar dacă vin ispite                                                                                                     
Şi luptele-s prea grele
Tu mă ajuţi Isuse
Să biruiesc în ele.
 
Chiar dacă vin necazuri
Şi rana e adâncă
Tu mă ajuţi Isuse
Ca să rămân pe stâncă.
 
Chiar dacă vin dureri
Şi suferinţa-i mare
Tu mă ajuţi Isuse
Să ies biruitoare.
 
Chiar dacă vin batjocuri
Şi hule şi ocare
Tu mă ajuţi Isuse
Să rămân în picioare.
 
Chiar dacă toate-acestea
Lovesc în barca mea,
Tu mă ajuţi Isuse
S-ajung la mal cu ea.
             

luni, 1 iunie 2015

Botez Rusalii