Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:2).
O întrebare se iscă din capul locului, asemenea scânteii ce zboară dintr-un tăciune scormonit.
În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.(Evrei
şi că avem nevoie să creştem spre ele. Apoi, că acestea pretind deprinderea unui cadru formal adecvat (limbaj spiritual) în abordarea lor
Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.(1 Corinteni 2:13)
şi că singurul tutor în această delicată intreprindere este Duhul lui Dumnezeu.
Iar condiţia sine qua non a tuturor celor de mai sus rămâne dorinţa autentică de a medita cu mintea, hotărârea nestrămutată de a ne umple inima cu ele şi o dedicare fără rezerve.
După cum în trecut eram dedaţi trup şi suflet lucrurilor terestre, acum ne oferim totalmente lucrurilor “de sus”, pe care nu le înţelegem în termeni spaţiali, ci ca lucrurile înalte, de supremă valoare, autentice, veşnice, divine.
A vede în credincios un om cu picioarele postate încă pe pământ, dar cu fruntea printre stele; el trăieşte pe terra ca cetăţean al tărâmului etern.
Unde începem, deci, călătoria noastră?
Desigur, pe paginile Scripturii, aceasta constituind numitorul comun al evoluţiei spirituale a tuturor credincioşilor.
O întrebare se iscă din capul locului, asemenea scânteii ce zboară dintr-un tăciune scormonit. Cum ne putem gândi la lucruri invizibile pentru ochi şi inscrutabile pentru minte?
Admitem, prin credinţă, că îndemnul apostolului, de a ne gândi la lucrurile cereşti, trebuie să fie valid, dar cum ne dibuim calea spre ele?
Mai mult, acelaşi apostol adaugă calificări insurmontabile lucrurilor respective,
“Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9).
Deci, cum ne descurcăm?
Mai întâi, ne aducem aminte că nu toţi credincioşii se află la aceleaşi cote în înţelegerea lucrurilor spirituale
Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tâlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere.5:11-14)
În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.(Evrei
şi că avem nevoie să creştem spre ele. Apoi, că acestea pretind deprinderea unui cadru formal adecvat (limbaj spiritual) în abordarea lor
Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.(1 Corinteni 2:13)
şi că singurul tutor în această delicată intreprindere este Duhul lui Dumnezeu.
Iar condiţia sine qua non a tuturor celor de mai sus rămâne dorinţa autentică de a medita cu mintea, hotărârea nestrămutată de a ne umple inima cu ele şi o dedicare fără rezerve.
După cum în trecut eram dedaţi trup şi suflet lucrurilor terestre, acum ne oferim totalmente lucrurilor “de sus”, pe care nu le înţelegem în termeni spaţiali, ci ca lucrurile înalte, de supremă valoare, autentice, veşnice, divine.
A vede în credincios un om cu picioarele postate încă pe pământ, dar cu fruntea printre stele; el trăieşte pe terra ca cetăţean al tărâmului etern.
Unde începem, deci, călătoria noastră?
Desigur, pe paginile Scripturii, aceasta constituind numitorul comun al evoluţiei spirituale a tuturor credincioşilor.
Continuăm apoi, pe cont propriu, în odăiţa rugăciunii, după ce am zăvorât în urma noastră uşa, în calea oricărei distrageri lumeşti.
Urmează formarea deprinderilor noi, prin eforturi susţinute ale voinţei şi o disciplină mentală fermă, impusă întregii fiinţe.
În măsura în care susţinem dedicarea noastră la un nivel înalt, în aceeaşi măsură Duhul se va alătura eforturilor noastre.
Iar terenul, sau fundalul tuturor străduinţelor, este credinţa, ridicată la nivel de certitudine, “Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). Cine a murit, a demolat podul în urma lui, zădărnicind orice încercare de întoarcere înapoi.
Ce rost ar mai avea şovăirea în această ţară a nimănui, când patria de Sus ne cheamă cu făgăduinţi nespuse?
