miercuri, 30 iulie 2014

Sunt recunoscator ...

Sunt recunoscator ...

Sotului (sotiei) care sforaie toata noaptea,
Pentru ca doarme acasa cu mine si nu cu altcineva !
Impozitelor pe care le platesc,
Pentru ca inseamna ca sunt angajat.
Murdariei de curatat dupa o petrecere,
Pentru ca inseamna ca am fost inconjurat de prieteni.
Hainelor care sunt putin cam strimte,
Pentru ca inseamna ca am destul de mincare.
Umbrei mele care ma insoteste la munca,
Pentru ca inseamna ca sunt afara la lumina soarelui.
Podelei care trebuie stearsa si ferestrelor care trebuiesc
spalate,
Pentru ca inseamna ca am o locuinta.
Tuturor nemultumirilor la adresa guvernului pe care le aud,
Pentru ca inseamna ca avem libertatea cuvintului.
Locului de parcare pe care il gasesc tocmai la capatul parcarii,
Pentru ca inseamna ca pot sa merg si ca am fost binecuvantat cu un mijloc de transport.
Zgomotului pe care trebuie sa-l suport de la vecini,
Pentru ca inseamna ca pot auzi.
Gramezii de rufe de spalat si calcat,
Pentru ca inseamna ca am haine de imbracat.
Oboselii si durerilor musculare la sfarsitul unei zile,
Pentru ca inseamna ca am fost capabil sa muncesc din greu.
Soneriei care ma trezeste in zorii zilei,
Pentru ca inseamna ca sunt viu.
SI, IN SFARSIT, ... pentru prea multe e-mail-uri,
Deoarece inseamna ca am prieteni care se gandesc la mine.
O zi frumoasa...si incercati sa ganditi pozitiv doar avem atatea daruri pe care le uitam din pacate toate astea mi le spun in
primul rand mie...

spre binele tău.


Nu fi așa de supărat când se spun lucruri despre tine.
Lasă lumea să vorbească,tu caută să faci voia Lui Dumnezeu.
Niciodată nu vei putea să-i mulțumești pe deplin pe oameni și nici nu merită efortul chinuitor de a face asta.
Pentru fiecare cuvânt rău spus împotriva ta ,pacea liniștită și părtășia încântătoare cu Dumnezeu vor fi răsplata ta .
Iubește-ți aproapele,fără să te aștepți la prietenia lui.
Oamenii vor veni și vor pleca,lasă-i să facă ce le place.
Caută-L numai pe Dumnezeu, El te va mângâia sau te va face să suferi prin intermediul oamenilor și al împrejurărilor .
El face asta spre binele tău.

marți, 29 iulie 2014

vezi pe intuneric?



Un batran intelept si discipolul sau mergeau pe un drum in toiul noptii.


Inteleptul tinea in mana o lampa.


-Inteleptule,


a intrebat invatacelul,


-este adevarat ca vezi pe intuneric?


-Da,este adevarat.


-Atunci de ce ai luat lampa ?


-Ca sa nu dea altii peste mine.

Noi,care suntem tari,suntem datori sa rabdam slabiciunile celor slabi,si sa ne placem noua insine(Romani 15/1)

luni, 28 iulie 2014

o singură ţintă ....


Fiecare are problemele lui, fiecare suferă într-un fel sau altul sub amprenta vremurilor, ne găsim pe marginea unui vulcan care este propria noastra viaţă şi nu ştim cum să privim mai bine înăuntru…
 Iniţiativele noi ne obosesc, preocuparile mai intense nu sunt decât bătăi de cap de multe ori inutile, zbaterea pentru bucata de pâine atât de necesară trece uşor peste alte nevoi.
 Iar bietul suflet aşteaptă, tot aşteaptă puţină atenţie, un crâmpei de mângâiere, împlinirea unui vis, ori căldura unui moment de bucurie.
 Ştiu, mulţi veţi spune că toate astea le avem duminica la biserică, sau stând pe genunchi cu Scriptura în mână în cămăruţa noastră…
Este foarte adevărat.
Dar cum declanşăm această scumpă împărtăşire cu Duhul Domnului?
Şi cum trecem apoi prin ierihonul întepător de orbire şi durere al lumii?
 Lăsăm să treacă clipa sensibilităţii la orbirea altora – care seamănă atat de mult cu a noastră, cea dinainte de vindecare!
 – fără să facem nimic?
Ne judecăm între noi, de multe ori cu o vigoare demnă de cauze mai bune, urmărind ce?
Să luăm locul lui Dumnezeu?
Sau avem atâtea satisfacţii şi atât de bune sunt ale noastre incat simţim nevoia să dăm lecţii altora?
 Dureros…
Când pâinea iubirii se frânge, ce ne interesează mai mult?
Pâinea, iubirea, ori frângerea.
 Atunci când vom sta înaintea lui Dumnezeu la judecată, noi nu vom fi judecaţi pe baza lucrărilor noastre, a realizărilor noastre sau a numărului de convertiţi.
Va fi doar o singură măsură a succesului în acea zi.
Au fost inimile noastre totalmente predate lui Dumnezeu?
 Am lăsat noi voinţa şi agenda noastră şi am luat-o pe cea a Lui.
Am cedat noi presiunii celor din jur de a urma mulţimea sau am căutat îndrumare numai de la El?
Am alergat noi de la  o biserică la alta căutând un scop în viaţă sau ne-am găsit împlinirea în El?
 Am doar o singură ţintă şi aceasta este de a învăţa mai mult .....şi mai mult de a spune numai acele lucruri pe care mi le dă Tatăl.
Nimic din ceea ce spun sau fac eu nu are valoare.
Vreau să fiu în stare să spun:
-Ştiu că Tatăl este cu mine, deoarece eu fac numai voia Sa.

duminică, 27 iulie 2014

harul pocăinţei.

Un aspect al harului felurit al lui Dumnezeu este harul pocăinţei.
 A te pocăi şi a primi iertare pentru păcatele săvârşite este un har primit de la Dumnezeu. 
Acest har nu este pentru oamenii mândri, ci pentru cei smeriţi.
 A te pocăi cu adevărat implică adâncă smerenie. Pocăinţa adevărată este un act de profundă smerenie. Aceasta implică: 
-să-ţi recunoşti păcatul, şi să-ţi ceri iertare pentru el; lucruri pe care omul mândru este incapabil să le facă. Pocăinţă înseamnă să nu cauţi să-ţi îndulceşti starea, prezentându-te mai puţin vinovat decât în realitate; 
-să nu-ţi atenuezi vinovăţia, să n-o ascunzi şi să n-o recunoşti doar atunci când nu mai ai încotro. Cei care au astfel de ,,pocăinţe” nu primesc harul iertării de păcat.
 Din categoria acestora face parte Saul, care pentru că nu s-a pocăit cum trebuie n-a primit harul iertării. 
Saul se pocăieşte doar când nu se mai poate dezvinovăţi, doar când nu-şi mai poate ascunde păcatul, o face doar ca să astupe gura lui Samuel, şi în loc să se smerească înaintea Domnului şi înaintea poporului pentru neascultare, rămâne în continuare preocupat să-şi cinstească numele înaintea oamenilor. (1Samuel15) 
Omul care se pocăieşte cu adevărat, n-are nevoie de acuzatori, deoarece acuzatorul cel mai crud este tocmai el însuşi. 
Harul pocăinţei este acordat celor care sunt gata să-şi ceară iertare pentru păcatul săvârşit, atât înaintea lui Dumnezeu cât şi înaintea celor cărora le-a greşit. 
Dumnezeu iartă pe cei care consideră mai importantă rezolvarea problemei relaţiei lor cu Dumnezeu decât ajustarea imaginii publice şifonate. 
De când sunt pocăit, am văzut mulţi oameni care au păcătuit, unii împotriva altora, dar foarte puţini care să-şi ceară iertare din inimă. 
Cei mai mulţi n-o fac deloc, iar unii o fac din vârful limbii, doar în urma presiunilor exterioare exercitate asupra lor. 
Daţi-mi voie să vă spun cât se poate de răspicat: 
-nu există harul iertării fără smerenia cererii de iertare. Pocăinţa tip ,,Saul” nu conduce la iertare. 
Exemplul nostru de pocăinţă este David.
 Cu toate că n-a fost om de rând ca şi noi, şi cu toate că imaginea sa publică a fost serios afectată, David a considerat că există o problemă mult mai arzătoare decât ajustarea acesteia, şi anume refacerea relaţiei sale cu Dumnezeu.
 Cine nu este dispus să îndure supliciul cererii de iertare, sau chiar al ruşinii publice nu va gusta niciodată harul iertării. 
Să ne amintim totuşi că mai rea este umilinţa iadului decât umilinţa pocăinţei. 
După umilinţa pocăinţei vine înălţarea, însă după umilinţa iadului nu urmează nimic altceva. Timpul nu rezolvă conflictele. 
A tăcea chitic o lună de zile şi apoi a te purta ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic nu-i soluţie biblică.
La urma urmei fiecare trebuie să hotărască ce-şi doreşte: 
-Har sau imagine.
 Evident nu ni se cere să ne pocăim de păcate pe care nu le-am făcut, sau pe care le-au făcut alţii.
 Nu trebuie să trăim cu stresul că poate am greşit cuiva fără să ne dăm seama. 
Dumnezeu nu ne pedepseşte pentru păcatele de care nu ne conştientizează mai întâi.
 În primul rând lucrarea Duhului este să ne convingă de păcat. 
Dar când Dumnezeu ne convinge că am greşit împotriva cuiva, atunci avem datoria de a ne pocăi. Tendinţa noastră firească este aceea de a vedea greşelile altora, şi de a aplica tot ce se predică la viaţa celor din jur. 
Haideţi să începem a privi fiecare în dreptul nostru, iar pe ceilalţi să-i lăsăm în plata Domnului.

sâmbătă, 26 iulie 2014

Ne vom pierde în „de ce-uri.....



Când eşti tânăr încă mai crezi că lucrurile în viaţă pot fi aşa cum îţi doreşti. Şi teoretic, doar teoretic, atunci când viaţa noastră se desfăşoară cum ne dorim suntem fericiţi. Toţi credem privitor la noi înşine că merităm să avem ceea ce ne dorim, iar în privinţa altora avem ceva dubii.
În momentul în care apar probleme, mai mari sau mai mici, care ne tulbură confortul fizic, sufletesc, social, percepem omul sau lucrul, împrejurarea care se interpune între noi şi fericire ca pe ceva duşmănos, care atentează la dreptul nostru şi facem greşeli, reacţionăm rău: ţipăm la copilul nostru care ne supără, ne enervăm, ne tulburăm pentru că el este cel care ne răpeşte fericirea de a avea un copil bun. Ne purtăm rău uneori cu soţul sau soţia, pentru că ne-am fi dorit să fie altfel, mai bun, mai frumos, mai deştept, mai harnic, mai calm, mai grijuliu şi ne răpeşte fericirea de a avea soţul sau soţia la care am visat. Îi înţepăm sau îi comentăm pe cei cărora Dumnezeu le-a dat ce am fi vrut să ne dea nouă, pentru că simpla lor existenţă ne face să ne simţim mai puţin bine şi mai puţin importanţi. Răspundem urât celui care ne vorbeşte urât pentru că ne-a atacat imaginea de care avem nevoie pentru a fi fericiţi. Ne supărăm atât de tare când ne îngrăşăm, nu atât pentru sănătate, cât pentru faptul că acele kilograme în plus se interpun între noi şi imaginea noastră despre fericire. Suntem nemulţumitori şi cârtitori pentru că ni se pare că ar fi fost drept să nu ne lovim de greutăţi, să nu ne doară, să nu suferim.
În momentul în care scopul vieţii omului este fericirea personală se fac greşeli multe, şi mari, şi mici. La tot pasul vom avea provocări de a reacţiona rău şi vom ceda multora dintre ele. Gândurile noastre vor fi de multe ori duşmanii noştri. Ne vom pierde în „de ce-uri”:de ce tocmai eu?, de ce tocmai mie?, mai bine nu mă năşteam, mai bine aş muri, Dumnezeu nu a avut grijă de mine, etc. O mulţime de întrebări nebune vor primi răspunsuri pe măsură...nebune şi ele. Ne pierdem tăria spirituală, echilibrul, pacea, eşuăm în faţa oamenilor şi în faţa Lui Dumnezeu, trecem frustraţi pe lângă binecuvântările pe care Domnul le-a pregătit pentru noi, dacă am fi răbdat ispita şi am fi fost credincioşi.

vineri, 25 iulie 2014

Isus vrea sa te intalneasca


Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos .
În lumea vie, ambalajul induce în eroare de cele mai multe ori. 
Chipul frumos natural sau artificial ascunde adesea grotescul căderii umane. 
Iar suferinţa zămisleşte întotdeauna atitudini contrare faţă de esenţa vieţii.
 Pentru cei care o înţeleg şi şi-o însuşesc, e prilej de eliberare şi apoi de devenire lăuntrică. 
Pentru cei care o resping, motiv de împietrire a inimii. 
Dar, aşa cum Domnul Isus a adus o poruncă nouă, o iubire nouă, o misiune nouă, o viaţă nouă, venit-a El şi cu o estetică nouă. 
Şi estetica aceasta nu are de-a face nici cu formele tale, nici cu părul tău, nici cu pielea ta, nici cu integritatea simţurilor tale, ci are de-a face cu interiorul tău. 
Fără Isus, suntem cu toţii orbi, surzi, muţi, şchiopi, bolnavi fizic şi psihic. 
Când suntem cu El însă, a noastră foame Îl face pe El, cel pentru o vreme murdar, zdrenţăros, trist din cale afară, să rupă o bucată din Pâinea Lui şi, chiar de suntem prea lesne mai de neiubit decât dobitoacele, să ne îmbrăţişeze, să ne strângă la piept, să ne ţină lipiţi de El, aici şi mai cu seamă dincolo. 
Păi da, preaiubiţi de El, există un dincolo, unde noua estetică va fi la ea acasă. 
Tu pe ce estetică pui preţ? 
Motivul pentru care Isus a rezistat ispitei în cursul confruntării cu Satan a fost dat de faptul că El ştia cine este El şi ştia cine este Tatăl Său.
Iată un pasaj dintr-o predică , care mi-a dat de gândit îndelung. Încă îmi răsună în minte aceste cuvinte, deşi mesaje peste mesaje s-au aşternut peste sufletul meu de atunci. 
Isus ştia cine este El şi cine Îi este Tată...
 Într-o seară frumoasă, după o scurtă şedinţă de consiliere a unei persoane cu o uşoară tulburare de dispoziţie, m-am pus pe genunchi şi am început să mă rog pentru cazul respectiv. Intenţionam să mă rog în felul acesta:
 Doamne, redă-i lui X conştienţa valorii de sine!
Numai că, involuntar, în loc să spun „valoare de sine” am rostit „valoare de Tine!” 
„Doamne, redă-i lui ... sentimentul valorii de Tine!” 
Şi I-am dat slavă lui Dumnezeu că mi-a corectat şi de data aceasta lumeasca-mi psihologie. 
Ce este „valoarea de sine?
 Acel „ceva” care ne face să ne simţim bine cu noi înşine. Acea valoare care ne spune clar cine suntem. 
Ea nu ne arată nici mai buni, nici mai răi decât suntem, nici mai frumoşi, nici mai urâţi, nici mai deştepţi, nici mai idioţi. Este acel lucru din lăuntrul nostru care ne ajută să ne acceptăm în ciuda handicapurilor, a nerealizărilor, a pierderilor. 
Acel corector care ne opreşte de la infatuare, atunci când suntem fascinaţi de ceea ce avem şi uităm ceea ce nu avem. Valoarea de sine este corabia care ne menţine întotdeauna deasupra mării învolburate a existenţei umane. 
De aceea, pierderea acestei comori îi împinge pe unii către temeri necontrolate şi generalizate, pe alţii către depresii şi suicid. 
Se spune că un individ va avea o conştienţă justă a valorii de sine atâta vreme cât părinţii l-au lăudat atunci când a trebuit să fie lăudat şi l-au mustrat pe măsura neascultării.

joi, 24 iulie 2014

o pagubă de neînlocuit......


•  Credinciosul e un om redevenit copil. 
Știe să fie bucuros ca un copil în orice împrejurare, pe când oamenii lumii acesteia nu cunosc adevărata bucurie, chiar dacă șed pe tron și sunt înconjurați de bunătăți.
•  Credinciosul trebuie să se lupte până la sânge împotriva
tristeții, trebuie să se smulgă din ea, căci îi paralizeză activitatea și -i micșorează puterea de viață nouă în Hristos.
•  Inima creștinului calcă pe petale de trandafiri, chiar dacă poartă o cruce grea.
•  Bucuria omului credincios, ca și mirosul florilor nu se nasc
dintr un suflet veșted.
•  Creștinismul nu privează pe nimeni de bucurie. Dimpotrivă,creștinismul adaugă la bucuriile curate pământești, pe cele cerești.
•  Fiecare zi trăită fără bucurie este o pagubă de neînlocuit.

miercuri, 23 iulie 2014

când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?



Dumnezeul nostru vede fiecare amãnunt al crizei tale. El vede toate problemele ce-ti apasã viata. El stie perfect când situatia ta se înrãutateste pe zi ce trece. Cei ce se roagã si-L asteaptã pe El rãbdãtori, cu credintã, nu sunt niciodatã cu adevãrat în pericol. Mai mult, El stie toate gândurile care tie îti provoacã panicã: "Nu vãd cum as putea eu vreodatã sã plãtesc datoria asta... Nu mai am nici o sperantã pentru cãsãtoria mea... Nu stiu, nu vãd cum as putea sã-mi pãstrez slujba..." Si totusi, porunca Sa cãtre tine este si astãzi adevãratã: "Nu intra în panicã si n-o lua înaintea Mea. Nu trebuie sã faci nimic altceva decât sã te rogi – si sã-ti pui nãdejdea in Mine. Eu onorez pe aceia care îsi pun încrederea în Mine". Gânditi-vã la aceste cuvinte pe care Dumnezeu le-a spus bisericii Sale: “Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!” (Evrei 11:6). “Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru” (Psalm 62:8). “Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor” (Psalm 115:11). “Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. (Proverbe 3:5–6). Necredinta este fatalã; efectele ei - tragice. Iar noi înfruntãm consecinte cumplite dacã încercãm sã ne sustragem din încercãri în loc sã ne punem încrederea în Dumnezeu spre a ne scoate biruitori din ele.

marți, 22 iulie 2014

Dacă iubim

1. Dacă iubim o persoană, ne place să ne gândim la ea. Nu avem nevoie să ni se amintească de ea. Nu-i uităm numele, trăsăturile şi caracterul sau lucrurile pe care le îndrăgeşte şi ceea ce-i place să facă, sau cu ceea ce ce ocupă. La fel este şi relaţia dintre un  creştin adevărat şi Hristos! 
2. Dacă iubim pe cineva, ne place să auzim despre persoana respectivă. Ne găsim plăcere în a-i asculta pe cei care  vorbesc despre ea. Dăm dovadă de interes în orice  se spune despre ea, ne interesează părerea celor din jur cu privire la ea.  La fel este şi relaţia dintre un adevărat creştin şi Hristos
 3. Dacă iubim pe cineva, ne place să citim despre ea. Câtă plăcere are o scrisoare primită de la un soţ care e plecat către soţia lui, sau o scrisoare de la un fiu plecat către mama lui... La fel este şi între un adevărat creştin şi Hristos.

4. Dacă iubim o persoană, ne face plăcere să-i fim pe plac. Ne place să ştim care sunt gusturile şi opiniile ei, să acţionăm după sfatul ei şi să facem lucruri pe care le place!...La fel este şi între un adevărat creştin şi Hristos


5. Dacă iubim pe cineva, ne face plăcere să fim prieteni. Înclinăm să îi fim pe plac chiar dinainte de a o cunoaşte bine...La fel este şi între un adevărat creştin şi Hristos.



6. Dacă iubim pe cineva, suntem geloşi când e vorba de numele şi onoarea ei! Nu ne place să auzim pe cineva că vorbeşte pe persoana iubită de rău, suntem pentru ea şi îi luăm apărarea. La fel este şi între un creştin adevărat şi Hristos.

7.Dacă iubim pe cineva ne place să vorbim cu persoana respectivă, să-i spunem gândurile noastre şi să ne împărtăşim bucuriile şi tristeţiile. Nu întâmpinăm dificultăţi în a avea subiecte de conversaţie! La fel este şi între un creştin adevărat şi Hristos.

8. Şi în final, dacă iubim pe cineva, ne dorim să petrecem timp cu persoana respectivă. Ne gândim la ea, ne place să o auzim, să stam împreună. Atunci când iubim pe cineva cu adevărat vrem ceva mai mult...La fel este şi între un creştin .adevărat şi Hristos

luni, 21 iulie 2014

nelu brie___faceti milostenie, rugati-va si postiti in ascuns

cine mai vrea semne şi minuni azi?

"De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. 
Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? 
Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! 
Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui:
 „Stăpânul meu zăboveşte să vină!” 
Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor."
 Nu de putine ori "crestinii anti-semne "sunt printre aceia la care fac referire versetele 48 si 49, aceia care isi "bat" fratii prin biserici (ori pe site-uri, care sunt buni critici si judecatori, chiar denigratori abili), le place mult stilul de viata materialist-consumist, le place sa isi vada linistiti de viata lor de "oameni de bine", de "crestini de biserica ", sa-si traiasca tihnit viata pe pamant, fara a fi stresati de ideea vreunei iminente reveniri a lui Cristos in timpul vietii lor.
Conform teoriei lor:
 - Domnul Isus va reveni candva…, 
dar nu se stie cand si "nici nu trebuie sa ne intereseze pe noi aceste lucruri , argumentand la infinit cu versetul din Matei 24.36 :
Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: 
nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. 
Noi nu vom putea sti intr-adevar care este ziua venirii Lui, nici ceasul acela. 
Dar tot Domnul Isus ne-a lasat niste indicii despre PERIOADA istorica respectiva:
Luca 2129. Şi le-a spus o pildă: 
„Vedeţi smochinul şi toţi copacii.
 Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. 
Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. 
Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri."
 La care „neam” se referea Domnul Isus atunci?
 Acela cărora le vorbea acum 2000 de ani? 
Nu , pentru ca in acest caz, vremea Apocalipsei s-ar fi derulat demult. 
Este adevarat, chiar si Ap. Pavel credea ca la generatia lor s-ar fi referit Domnul Isus. 
Dar nu a fost sa fie asa. 
Privind acum insa, din perspectiva timpurilor in care traim, ne este clar ca Domnul se referea la cu totul alta generatie. Majoritatea escatologilor sunt de acord ca este vorba de ultima generatie a poporului Israel, cea dinaintea perioadei necazului cel mare. 
Daca ea a inceput in 1948, odata cu anul reformării miraculoase a statului evreu (teologii escatologi au denumit anul 1948 
– „anul in care a fost amorsată bomba cu ceas numita Israel”; 
sau: 
„Israel, ceasul lumii a fost declansat in 1948” ), atunci se pune intrebarea: 
când ar putea exista posibilitatea ca cineva sa vada „întâmplându-se aceste lucruri”, tinand cont ca „un neam”, adica o generatie biblica înseamnă 70 de ani (si pentru cei mai tari –80 de ani) conform Psalmului 90, vers. 10 ?
 Putem socoti usor fiecare.
Este adevarat, semnele din Luca 21.8-24 s-au derulat deja (la asedierea Ierusalimului de către romani in anul 70), dar următoarele evenimente din Luca 21.25-28 - nu, si ele sunt specifice tocmai vremurilor din Apocalipsa. 
Istoria Israelului s-a oprit pentru 2000 de ani aici, la versetul 24:Matei 24. 24: 
Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile (adica in anul 70 d.Cr); 
şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor (adica perioada dintre anii 70 – 1948).
Pentru ca nu exista o delimitare prea clara intre aceste doua texte referitoare la doua perioade istorice complet diferite (perioada pana la anul 70 si perioada de dupa anul 1948), confuziile sunt frecvente si „crestinii anti-semne” le exploateaza la maxim.
Nu putem ignora insa faptul ca majoritatea semnelor de acum sunt cu totul aparte (caracteristice vremurilor apocaliptice), pentru ca ele nu au mai existat niciodata in istoria ultimilor 2000 de ani. 
Orice astfel de „semn” prezinta intotdeauna o doza de subiectivism, dar nici nu pot fi negate evidenţele, oricat de sceptici ar fi unii. 
Pentru cei care iubesc realmente venirea Domnului Isus, realitatile vor apare mai clar, pentru ca ei poseda o doza de „intuitie spirituala” activata in plus.

duminică, 20 iulie 2014

“Până când, Doamne?”…

Până când, Doamne, …” striga în rugăciune psalmistul de odinioară, dând glas unor frustrări acumulate de multă vreme, tot mai perplex în faţa îndelungei tăceri a Dumnezeului lui Israel.
 “Până când …” strigăm şi noi, gemând pe genunchi în rugăciuni.
 Pe lista lamentărilor noastre pot fi cauze felurite, deosebite de ale evreilor de altădată, dar zdrobirea inimii rămâne mereu aceeaşi şi limbajul plângerilor neschimbat, indiferent de veacuri şi continente.

Ce poţi face când cerul pare de plumb, uşa răspunsului la rugăciune bine zăvorâtă şi faţa lui Dumnezeu întoarsă în altă parte?
Când, pe nesimţite, deznădejdea întinde tentacule de ghiaţă, învăluind o inimă altădată de nebiruit, fierbinte în credinţă şi vibrantă în dragoste.
 Cuvintele rugăciunii se topesc în murmur abia desluşit şi gemete stinse, iar izvorul gândurilor seacă.
Doar un suspin slab mai face să freamăte buze obosite, cu genunchii prăbuşiţi şi fruntea plecată la pământ, “Până când, Doamne?”…
Să nu-mi spui, cititorule, că n-ai gemut şi tu, în zilele, lunile sau anii negri ai tăcerii lui Dumnezeu.
 Poate chiar în clipele de faţă orizontul vieţii tale stă ascuns de nori întunecaţi.
Până când ai de aşteptat, mă întrebi?
 Îmi este uşor să-ţi răspund
 – până în a patra strajă din noapte!
 Până în clipa care precede arătarea zorilor.
Ca într-o dramă bine ticluită, izbăvirea nu se arată decât în ceaul al 12-lea al încercării îngăduite peste tine, tocmai când te crezi părăsit pentru totdeauna.
Întârzierea intervenţiei lui Dumnezeu este doar aparentă, privită din perspectiva Cerului, dar “la nivelul solului” fiecare clipă este marcată de amărăciunea suferinţei. Isus a venit în ajutorul ucenicilor ameninţaţi cu pieirea pe marea înfuriată abia în a patra strajă din noapte
 (Matei 14:22).
 Avraam a trebuit să aştepte până la vârsta de o sută de ani naşterea fiului promis.
Iosif a zăcut 13 ani în temniţă, până să fie convocat la palat, spre a prelua înalta slujbă rezervată lui.
Samuel şi-a tărăgănat sosirea la întânirea cu Saul până în ziua a şaptea, îngăduind destrămarea oştirii împăratului (1 Samuel 13) şi, din păcate, spulberarea credinţei lui.
Trupul lui Lazăr putrezea deja în mormânt, în vreme ce Isus zăbovea intenţionat prin împrejurimi.
Petru este izbăvit din temniţă în noaptea dinaintea plănuitei execuţii.
În ecuaţia răspunsului la rugăciune singura necunoscută este “când”; nu “dacă”, nu “oare”, nu “poate”, iar corolarul credinţei este răbdarea.
 Apostolul Petru ne dezvăluie faptul că Dumnezeu însuşi manifestă “îndelungă răbdare” faţă de noi
 (2 Petru 3:9) şi că, fără această răbdare a Sa, salvarea noastră ar fi primejduită, din pricina îndărătniciei noastre şi tendinţei de a amâna
(3:15). Şi, dacă Dumnezeu ne tratează cu îndelungă răbdare, n-are oare dreptul să pretindă acelaşi lucru de la noi, căci “prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre”
 (Luca 21:19).
“Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:36).
În vreme ce Scriptura preţuieşte atât de mult răbdarea, noi ne lăsăm duşi în aval de gustul lumii pentru “o placere instant" .
Dorim totul la timpul prezent şi batem furioşi cu piciorul în podea, dacă nu primim imediat lucrurile râvnite. Făcând aşa trădăm inconsistenţa credinţei noastre.
 Credinţa care nu trece proba răbdării nu onorează pe Dătătorul făgăduinţelor.
Câtă vreme cerul întârzie, o face spre binele nostru.
 În vreme ce pledăm stăruitor în rugăciune, răbdarea ni se oţeleşte, umilinţa ni se adânceşte, iar ţelurile ne sunt clarificate şi purificate de zgură. În vreme ce uşa stă zăvorâtă, învăţăm să cerem şi să umblăm “după darurile cele mai bune".

sâmbătă, 19 iulie 2014

am iubit mai mult chipul trecător

Doamne Dumnezeule Cel Viu, de trei ori Sfânt, plin de lumină şi eternitate, Dumnezeul preafericiţilor părinţi prin care suntem, Avraam, Isaac şi Iacov, Numele Tău Cel Etern fie slăvit în ceruri între toate făpturile celeste şi pe pământ între oamenii cei vii şi adormiţi. Doamne Dumnezeule, vin în faţa Ta plin de ruşine şi ocară pentru numele pe care mi L-ai dat şi pe care l-am pătat. Doamne am văzut minunile Tale înfricoşate străbătând munţii semeţii ai pământului şi zdrobind tăria lor prin apa pe care ai lăsat-o să ne învioreze sufletul şi trupul muritor. Doamne Dumnezeule Cel Viu ne-am născut în păcat şi am fost mânaţi de duhurile răutăţii acestui veac săvârşind fapte întunecate care au pătat Numele Tău înaintea neamurilor. Doamne, ne-ai ales din ţărâna robiei pentru a fii Copii ai Slavei şi noi am iubit mai mult argintul şi aurul, am iubit mai mult faima şi puterea, am iubit mai mult chipul trecător şi mândria. Doamne sunt vinovat de păcatul cel mare, mândria pentru că am luat din ceea ce nu este al meu şi mi l-am însuşit, am luat din binecuvântarea Ta şi am spus despre aceasta că este roada faptelor mele. Doamne, Tu ştii că grumazul nostru este tare şi greu de înduplecat, ajută neputinţei noastre netrebnice. M-ai ridicat din locuri josnice, m-ai înălţat când viaţa se stingea pentru ca dragostea Ta să fie revărsată. Poporul meu Doamne nu este întru totul cu inima spre Tine şi de acest lucru trebuie să mă pocăiesc. Pământul ţării geme de lucrurile deşarte înmulţite fără ruşine. Doamne Dumnezeule Cel Viu iartă-mi azi păcatul care mă trage în jos şi ridică-ne prin sfinţenie. Doamne, dă-mi o inimă plină de râvnă pentru Domnul oştiriilor ca a lui Fineas, fiul lui Eleazar, o inimă plină de laudă pentru Domnul ca a lui David, fiul lui Isai, plină de credinţă în Atotputernicia Ta ca a lui Avraam, fiul lui Terah, plină de putere pentru faptele vieţii ca a lui Ilie, Tişbitul. Doamne ne seacă inima de evlavie şi suntem fără viaţă, întoarce-Te cu faţa către robii Tăi şi mântuieşte. Slava Ta să umple pământul şi dreptatea Ta să stăpânească întreg universul. Vino şi aşează-Ţi scaunul domniei Tale printre cei muritori ca Numele Tău să fie izvor de viaţă şi sufletele oamenilor să se închine înaintea providenţei Tale. Mesiah, dreapta puterii Tale, pârga veşniciei să domnească înaintea Feţei Tale, şi Tu să te bucuri de rodul muncii Tale. Binecuvântat să fi Tu Doamne din veşnicie în veşnicie, 
AMIN

joi, 17 iulie 2014

ASA VORBESTE DOMNUL:


ASA VORBESTE  DOMNUL:

Încetati să mai ordinati slujitori si în special, veniti cu niste tinerei pe care îi ordinati prezbiteri.
 Pot să se roage trei ani că bolnavul nu se vindecă, pentru că e împotriva legilor si poruncilor lui Dumnezeu.
 Lăsati imediat adevărurile începătoare  ale lui Isus Hristos si mergeti spre cele desăvârsite.
 Dati poporului hrană potrivită pentru starea în care ne găsim si în care intrăm.
De ce ignorati cartea care arată si dovedeste sfârsitul tuturor lucrurilor spuse de Domnul Isus Hristos? 

De ce nu-i dati  importantă? 
În numele si înaintea Domnului  faceti ce este scris in Sfintele Scripturi!
Lăsati studiul biblic care convine satanei si cercetati Sfintele Scripturi si mai ales adevarurile desavarsite care se apropie si care le traim.

miercuri, 16 iulie 2014

iertarea lui Dumnezeu...

Uneori ştim că Dumnezeu ne-a iertat dar avem probleme cu a ne ierta pe noi inşine. 
De ce crezi că este asta adevărat?
Bariere în calea experimentării iertării lui Dumnezeu.

Un sentiment greşit că noi trebuie să suferim sau să plătim cumva pentru păcatele noastre, cel puţin într-o anumită măsură.
 Ne comportăm ca şi cum iertarea lui Dumnezeu nu vine în viaţa noastră decât după ce am atins un nivel misterios de suferinţă pentru păcatele noastre.
O dorinţa de a ne păstra vinovăţia pentru ca să nu fie nevoie să ne schimbăm comportamentul.
 Dacă mă consider o persoană îngrozitoare şi păcătoasă atunci voi continua să păcătuiesc. 
Dar dacă ştiu că sunt iertat atunci sunt cu adevărat liber să merg înainte şi să mă îmbunătăţesc în comportamentul meu, oricât de încet ar fi procesul.
Evrei 9:14.
Eşec în cultivarea relaţiei noastre cu Dumnezeu. 
Dacă nu creştem în cunoaştere de cine este El, atunci nu vom avea parte nici de iertarea pe care El este gata să o ofere.
Filipeni 3:7-10
Există domenii în viaţa ta unde nu experimentezi iertarea lui Dumnezeu?
 Care dintre factorii din lista de mai sus pot fi o parte a cauzei pentru care nu experimentezi iertarea lui Dumnezeu?
Creştinii eşueaza să experimenteze harul lui Dumnezeu din diverse motive.
 Două dintre acestea sunt:
O concepţie greşită despre Dumnezeu ca fiind un stăpân dur care ne împlineşte nevoile cu rea voinţă.
Credinţa că după ce am fost mântuiţi prin har trebuie să ne "plătim calea" şi să câştigăm binecuvântarea lui Dumnezeu.
Este posibil să ştii că lucrurile menţionate mai sus sunt minciuni şi totuşi să te comporţi ca şi când ar fi adevărate. Împărtăşeşte un moment în care ai fost ispitit să acţionezi pe baza acestor idei greşite.

Hotărăşte-te să faci unul dintre lucrurile următoare sau vino cu un plan propriu care să te ajute să experimentezi pe deplin iertarea lui Dumnezeu.
Memorează unul din versetele despre iertare.
 Scrie o scrisoare Domnului mărturisindu-I o data pentru totdeauna lucrurile care încă simţi ca nu le-a iertat. 
Apoi arde scrisoare şi mulţumeşte-I că "El Insuşi a purtat păcatele noastre pe cruce, pentru ca noi să murim faţă de păcat şi să trăim faţa de neprihănire; prin rănile lui aţi fost vindecaţi".
 1 Petru 2:24

marți, 15 iulie 2014

avem dreptul de a avertiza, dar nu şi dreptul de a osândi.

Ce a vrut să spună Hristos prin “nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi”? 
Să luăm în considerare contextul imediat al cuvintelor lui Isus: 
-“să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor”.
 Cum am putea urma aceste instrucţiuni dacă nu am învăţat să îi recunoaştem pe câini şi porci?
Apoi, să ne uităm la contextul mai larg: 
-“Păziţi-vă de proorocii mincinoşi”. 
Cum ne-am putea păzi de profeţii mincinoşi dacă nu i-am putea identifica mai întâi? 
Se presupune că trebuie să căutăm anumite smene distinctive ale acestor profeţi mincinoşi, pentru ca mai apoi să-i putem evita.
Fariseii erau foarte critici şi erau dispuşi să creadă tot ce e mai rău despre alţii. 
Din păcate, trebuie să spunem că erau încântaţi să descopere greşelile pe care le căutau.
Cu cât îi cunoşti mai bine îţi vei da seama că nu-i pasă deloc de adevăr. 
Dacă i-ar păsa, ar scoate mai întâi bârna din ochiul său! Dacă cineva pretinde că tot ce îl interesează este neprihănirea şi adevărul şi nu are nimic personal cu nimeni, atunci va fi la fel de critic în privinţa sa cum este şi în privinţa altora.
Nu avem dreptul să-i judecăm pe alţii până când nu suntem dispuşi să admitem adevărul despre noi înşine.
 Cu cât suntem mai umili, cu atât mai multă îndurare le vom arăta altora. 
Cei care au avut parte de îndurare vor arăta îndurare.
Unii cred că ei au dreptul să “citească printre rânduri” şi să tragă concluzii bazate pe intuiţia lor, pe nişte indicii slabe sau pe nişte dorinţe anterioare.
În calitate de fiinţe umane, noi suntem limitaţi întotdeauna de cunoaşterea noastră. 
Ne este imposibil să ştim tot despre toate. 
Însă trebuie să ne ferim de nişte judecăţi pripite prin adunarea de date, punerea unor întrebări şi căutarea unor martori corespunzători.
Numai Dumnezeu cunoaşte motivaţiile inimii. 
Ni se porunceşte să criticăm doctrina, metodele şi stilul de viaţă al cuiva, însă nu avem dreptul să judecăm secretele inimii cuiva.
Satan a afirmat că Iov Îl slujea pe Dumnezeu numai pentru ceea ce putea primi în schimb de la El.
 Însă diavolul nu avea dreptate în privinţa motivaţiilor lui Iov.
Ni se porunceşte să judecăm învăţătura şi conduita; ni se porunceşte să judecăm comportamentul şi atitudinile păcătoase; însă motivaţiile. 
Îi aparţin lui Dumnezeu şi sunt dincolo de cunoaşterea şi atribuţiile noastre.
Unele lucruri sunt întotdeauna corecte.
 Pe de altă parte, alte lucruri sunt întotdeauna greşite. 
Însă există şi lucruri care cad între aceste două sfere bine definite. 
Unele lucruri devin bune sau rele în funcţie de context, de motivaţia noastră şi de cine este afectat de ceea ce facem.Ideea principală este următoarea: 
-Nu avem dreptul să-i judecăm pe alţii în privinţa unor lucruri care ţin de conştiinţă şi generează o anumită conduită sau un anumit crez.
Atunci când judecăm ar trebui să fim în stare să indicăm un verset din Scriptură sau un principiu scriptural care să ne sprijine opiniile, căci suntem preocupaţi în primul rând de ceea ce ne-a descoperit Dumnezeu, nu de preferinţele şi convingerile noastre.
Fariseii nu numai că judecau ce nu trebuia judecat, dar şi o făceau ca şi cum ar fi avut dreptul să emită judecăţi finale. Însă o asemenea prerogativă Îi aparţine numai lui Dumnezeu. 
Noi avem puterea de a judecam, dar nu şi puterea de a condamna; 
avem dreptul de a avertiza, dar nu şi dreptul de a osândi.

luni, 14 iulie 2014

să ai prieteni, dar cu frică de Dumnezeu!



Nu sed împreună cu oamenii mincinosi si nu merg împreună cu oamenii vicleni. Urăsc adunarea celor ce fac răul si nu stau împreună cu cei răi.” (Psalmii 26:4-5)
Putem să spunem aceasta despre noi? Că nu stăm împreună cu oamenii mincinosi si cu cei vicleni? Dacă DA, slăvit să fie Domnul! Dacă NU,înseamnă că nu ne-am rupt cu totul de lumea aceasta. Un proverb românesc spune asa:„Spune-mi cu cine te însoţesti, ca să-ţi spun cine esti!” Cei din jur ne vor eticheta si ne vor judeca după anturajul pe care îl avem. Dacă vom trece pe stradă alături de un beţiv sau un bătăus, vom fi catalogaţi si noi la fel. Lumea judecă ceea ce vede. Chiar dacă noi nu suntem ca acei cu care ne însoţim la drum, dar, a sta un timp îndelungat lângă ei ne va influenţa si pe noi într-un mod negativ. Urâm noi viclenia oamenilor? Sau ne asociem cu ei? În ziua de azi acesti oameni vicleni se numesc „descurcăreţi”. Si nu-i asa că ne place să avem astfel de prieteni? Fericirea unui anturaj potrivit nouă ca si crestini stă în următorul verset: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreste pe calea celor păcătosi, si nu se asează pe scaunul celor batjocoritori!” (Ps. 1:1). Fericirea nu constă în a avea mulţi prieteni si un anturaj diversificat, ci fericirea adevărată constă într-un grup mic de prieteni, dar cu frică de Dumnezeu, oameni care cugetă la Cuvântul Domnului. Poţi să spui că ai un astfel de anturaj? Ce te îndeamnă anturajul tău să faci? Fapte vrednice de pocăinţă sau fapte pe care îţi este rusine să le recunosti? Cine este în centrul anturajului tău - Hristos sau plăcerile lumii?As vrea să transmit părinţilor un mesaj: Verificaţi anturajul copiilor vostri! La vârsta adolescenţei, acest anturaj contribuie foarte mult la luarea deciziilor pentru viitor. Viaţa copiilor dumneavoastră poate fi pierdută sau câstigată pentru cer, depinde de anturajul în care au intrat.

Tinerilor…căutaţi anturaje în care să cresteţi spiritual! Faceţi-vă un cerc de prieteni din biserica voastră.
Nu stiţi că prietenia cu lumea este vrăjmăsie cu Dumnezeu? (Iacov 4:4)
De vrei să mostenesti Împărăţia lui Dumnezeu, să nu te duci niciodată în locuri în care NU ai vrea să fii găsit la venirea Domnului si să nu faci lucruri care nu ai vrea să fii găsit făcându-le în ziua Judecăţii!
Doamne, dă-ne înţelepciune să ne alegem anturajul după voia Ta!

duminică, 13 iulie 2014

Pietre vii


Nestemate-n lumea vasta
Stau ascunse in tarana;
Ele sant a vietii casta
Si a stricaciunii, frana!...

Temelii de pietre rare
Cu podoabe vii de iaspis!
Ca lumina orbitoare
Din eternul Paradis.

Cu safire si topaze
Peste ziduri de rubine,
Cu-ametiste printre vaze
Ce-s atinse chiar de mine…

Porti de piatra stravezie
Printre ziduri de iacint,
Stau deschise-n frenezie
Ca sa intri prin Cuvant.

Si in curtea de afara
Si pe-Altarul tamaierii,
De cu zori si pana-n seara
Este slujba Invierii !

Poarta oilor, deschisa
Peste veacuri de-ndurare,
Avea pus sus pe cornisa
Bratul Domnului – cel tare !

Printre pietre sangerande
Curge Sangele iertarii,
Viata-n suflete plapande
Creste-n Harul Indurarii !

Raza calda de sub soare
Printre pietre de sub glie,
Se strecoara iubitoare
Ca Natura s-o renvie.

Si-n cerescul Templu, vesnic,
Slava Domnului pluteste!
Ca si soarele cel pasnic
Pe pamantul ce rodeste.

Se ridica-ncet Cladirea
Ce Cuvantul o zideste !
Pietre vii sant in zidirea
Ce Hristos o construieste !

sâmbătă, 12 iulie 2014

Binecuvântarea este semnul celei mai adânci încrederi,

Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!
Căci El este ca un pom sădit lângă ape, care îşi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine. Şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă roadă.
Binecuvântarea este suma tuturor virtuţilor, suma tuturor laudelor, suma tuturor darurilor.
Binecuvântarea este revărsarea celei mai înalte iubiri. Şi atunci când Dumnezeu o dă omului. Şi atunci când omul o dă lui Dumnezeu. Şi atunci când omul o dă altui om.
Binecuvântarea este semnul celei mai adânci încrederi, de aceea ea are loc foarte rar.
O, omul care se încrede în Domnul şi care este binecuvântat de El, acela are totdeauna belşug de prospeţime din apele cele vii care sunt Cuvintele lui Dumnezeu.
Toate rădăcinile virtuţilor Lui sunt mereu întinse spre Râul Vieţii, spre Hristos, din Care îşi trage mereu toată puterea lui de credinţă şi de rugăciune, de răbdare şi de blândeţe, de bunătate şi de îndrăzneală, de curăţie şi de sfinţenie.
Nu se teme niciodată de suferinţa pentru Domnul, nici nu se înfricoşează de nici o moarte, căci puterea lui Hristos din el îl face curajos, smerit şi statornic.
Frunzişul lui, adică mărturisirea cu cuvântul, rămâne mereu verde, adică neschimbat şi frumos, viu şi proaspăt, sănătos şi mişcător.
În timpul strâmtorărilor el nu se teme să lucreze, să propovăduiască, să stea drept pe locul unde era şi să-şi împlinească datoria tot ca şi înainte.
Iar ceea ce este cel mai frumos din toate acestea e că el nu încetează să aducă roade, roadele Duhului Sfânt (Gal. 5, 22).
Roadele pentru care era rânduit (Efes. 2, 10).
Iată, aşa este sufletul care se încrede în Domnul!
De aceea el este binecuvântat.
Şi fiindcă este binecuvântat, de aceea este aşa.
Toată slava şi binecuvântarea numai Ţie Ţi se cuvin, Doamne şi Dumnezeul nostru, a Cărui încredere este un izvor de nesecate binecuvântări pentru oricine o are.
Te rugăm, Doamne, dăruieşte-ne tuturor o astfel de încredere şi de nădejde în Tine, încât să ne învrednicim de toată revărsarea binecuvântării Tale… Spre a putea înălţa o tot aşa de vrednică binecuvântare Numelui Tău Sfânt. Amin.