sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?”

"S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim, şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc,şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat, şi S-a arătat lui Simon.”

Acea după-masă din Emaus se sfârşeşte fericit pentru cei doi ucenici. Ei îl au de fapt musafir chiar pe străinul acesta atât de convingător, de care nu s-ar mai despărţi pentru că El le demonstrează, „negru pe alb”, cât de puternic ancorat în profeţia biblică este evenimentul Hristic la care ei tocmai au participat. Forţa argumentelor Sale le striveşte necredinţa, invadează confuzia întunericului cu lumina clară şi puternică a noii revelaţii. îl recunosc cu bucurie şi inimi arzânde, în noua Sa postură, cea de Domn al vieţii. Îl recunosc când El frânge pâinea pentru ei în cea mai tainică şi tulburătoare euharistie, prima de după învierea Sa. Această verigă de aur îi conectează la lanţul de aur care rămâne în istorie până la cea de-a doua venire: „vestiţi moartea Domnului până va veni El” (Pavel, Corintenilor). O mare transformare are loc în profunzimea spiritului lor: noua revelaţie îi naşte din nou la o viaţă de bucurie şi celebrare a cărei esenţă este întâlnirea personală cu realitatea lui Hristos cel viu. Ei au acum nu îndoială, dezamăgire, confuzie sau lipsă de perspectivă ci convingeri puternice, orizont luminos, o nouă misiune şi surâsul blând al lui Isus. Metafora drumului Emausului sugerează două etape ale devenirii creştine, aplicabile personal. De la Ierusalim spre Emaus este drumul escapist al confuziei, şocului şi strivirii sub durere. Să ieşim undeva, să scăpăm de traumă, să punem în spatele nostru un trecut dureros pe care nu-l înţelegem, element stereotipic de inhibare şi protecţie inconştientă. Orbire, solzi pe ochi, paroxismul altui drum, paralel cu acesta, cel al Damascului. Să scăpăm de pretenţia absurdă a creştinismului că Isus din Nazaret a înviat, eradicându-l, ştergându-l violent din istorie. Există pe ambele drumuri un fapt esenţial: o clară întâlnire de grad zero cu El, la iniţiativa Lui, în propriul Său timp şi scenariu prin care El ni se comunică fără putinţă de eroare. Există apoi etapa a doua, cea a luminii, bucuriei, clarităţii, responsabilităţii împărtăşirii marelui adevăr: drumul febril, în pripă, înapoi de la Emaus spre „cetate”– lumea în care trăim. De la începutul până la sfârşitul existenţei sale, Biserica Sa are un singur scop: acela de a deveni o biserică mărturisitoare, o martoră de nesuprimat a învierii Sale. Luaţi-i acest scop şi va muri în confuzie, disperare şi tristeţe extremă. Reamintiţi-i-l şi ajutaţi-o să-l practice şi va înflori, va vibra de bucuria atingerii destinului ei magistral.

vineri, 29 ianuarie 2010

„Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?”

"Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un prooroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte, şi L-au răstignit?”
Evanghelia după Luca relatează una dintre cele mai frumoase şi semnificative întâlniri ale lui Isus cel înviat cu urmaşii săi; cea de pe drumul Emausului. Capitolul 24:13-35 constituie istorisirea acestei întâlniri cu doi dintre ucenicii săi: Cleopa (v. 18) şi probabil Luca, autorul celei de-a treia Evanghelii. Timpul evenimentului este prima duminică după învierea lui Isus, „în aceeaşi zi” (v. 13), este situat deci, cronologic, în centrul primului Paşte creştin. Rândurile de faţă sunt menite să exploreze dinamica şi semnificaţiile evenimentului, uitându-ne la „7 caracteristici ale creştinilor trişti”. „Sunteţi trişti” spune Isus evaluând cu precizie starea de spirit a celor doi. Argumentele lor intense se desfăşoară pe fondul unei note dominante: tristeţea. De ce sunt creştinii trişti în prima zi a primului Paşti creştin? Tristeţea lor originează nu în realitatea obiectivă, istorică a marelui fapt al învierii, ci în percepţia distorsionată a acestui eveniment, problemă perenă până în contemporaneitatea noastră. Dar iată cele şapte caracteristici:„Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască” (v. 16). Ce oprea capacitatea lor de a „vedea” în domeniul spiritual, a-L recunoaşte pe Cel ce mergea alături de ei, o bună bucată de drum? Răspunsul: necredinţa, bazată pe trei fapte aparţinând trecutului recente:-El le-a spus că va fi omorât (dar şi că va învia a treia zi);El chiar a fost crucificat şi a murit;Ei L-au luat şi L-au îmbălsămat, pregătindu-l pentru o stare post-mortem de durată (obicei evreiesc). Învierea Sa nu a intrat în socotelile lor ca un fapt posibil. Altfel, ar fi aşteptat cu nerăbdare, cu ochii la ceas, epuizarea celor trei zile, sau ar fi săltat de bucurie ca Maria proorociţa prin consumarea noului Pesah (paşte, pasaj). Nu putem într-adevăr să le cerem noi acum, după milenii, să se fi comportat altfel. În numele respectului pentru un Hristos mort se produc fapte măreţe: îmbălsămare costisitoare (Nicodim), mormânt nou de om bogat (Iosif din Arimateea) şi mai multe miresme pregătite pentru o şi mai minuţioasă îmbălsămare . Acestea toate sunt indicii suficiente pentru un caz clar de necredinţă. El totuşi preferă să-L vedem cum este, adică veşnic viu. Nu sunt oare destule biserici creştine, adevărate morminte fastuoase, îngheţate în legalismul formelor reci, din care lipseşte esenţialul: proclamarea uimitoarei învieri şi celebrarea exuberantă a realităţii eternităţii Sale? Necredinţă prin prisma celor de mai sus, nu înseamnă neapărat să negi existenţa istorică a lui Isus ci să-I negi azi divinitatea omniprezentă, în sânul Bisericii Sale. Cu adevărat nu rămâne atunci decât tristeţea copleşitoare a disperării unei alte religii moarte.Ei vorbeau religios, dar concluzia lor era o resemnare fatalistă cu privire la un trecut ce nu mai putea fi modificat (v. 20 „…preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte, şi L-au răstignit”). Punctul terminus al proclamării creştine nu este moartea lui Hristos ci triumful învierii Sale glorioase. Doar bucuria şi veselia contagioasă centrată pe acest triumf este antidotul sigur pentru tristeţea contemplării morţii implacabile. Ei aveau convingeri temeinice cu privire la autenticitatea lui Isus (v. 19 „…Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod”.)Aceste convingeri vizau trecutul recent, dar nu aveau nimic în prezent care să le spulbere durerea. Diagnosticul lui Isus este exact… „şi sunteţi trişti”. Convingerile religioase, fie şi corecte şi vizând doar trecutul, cum vedem, nu ţin loc de realitate prezentă pentru o relaţie personală viabilă cu Hristos.Ei aveau nădejde într-o izbăvire iminentă naţională, dar această nădejde a fost ucisă prea devreme prin dispariţia Sa prematură (v. 21 „Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel, dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.”).Nu au putut pune în loc decât dezamăgirea şi debusolarea. Scurtul intermezzo de trei zile li s-a părut o veşnicie. Dumnezeu i-a dezamăgit!Ei demit experienţa religioasă a altora. Singurul efect al acelei experienţe asupra lor era doar uimirea (v. 22 „Ba încă nişte femei de-ale noastre ne-au pus în uimire…”).Există creştini trişti astăzi care în lipsa experienţelor religioase autentice proprii aleg să nege şi altora posibilitatea unor astfel de experienţe. „Nu mi s-a întâmplat încă mie, deci nu poate fi adevărat”. Pentru că eu nu am experimentat darurile Duhului Sfânt, nu înseamnă că ele au încetat odată cu apostolii şi ceea ce pretind alţii este lipsit de autenticitate.Ei sunt în confuzie cu privire la rapoartele iniţiale ale martorilor oculari. Nu pot pune lucrurile cap la cap şi trage concluzii pozitive deşi au destule informaţii, fapte (v. 23, 24)Confuzia religioasă alimentează tristeţea. Întâlnim oameni raţionali, cu toate informaţiile la dispoziţia lor şi care totuşi afişează cu mândrie intelectuală nedisimulată că ei sunt doar agnostici. Un creştin autentic ştie, nu este în confuzie ci este în cunoştinţă de cauză, este deci un veritabil gnostic. Disperarea şi tristeţea cea mai mare este să şti că nu poţi şti nimic cu certitudine.Ei nu-L cunosc pe Isus deşi El le vorbeşte pe larg şi merge cu ei tot drumul. Abia la frângerea pâinii li se deschid ochii – în ciuda focului interior al inimii ca reacţie la argumentele Sale, ei totuşi nu-L înţeleg (v. 31, 32).Ce imagine minunată este această umblare a lui Isus cu cei doi pe drumul Emasului. Ea reprezintă realitatea istorică a creştinismului de două mii de ani: El umblă cu biserica Sa şi în momentele ei cele mai slabe, de criză şi orbire intensivă, neîncetând să o provoace la trezire şi reformare.

joi, 28 ianuarie 2010

Cuvintele înţelepţilor sînt ca nişte bolduri; şi, strînse la un loc, sînt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpîn

Tinereţea e acea perioadă din viaţă , atunci în care un băiat ştie să facă totul în afară de modul de a economisi viaţa.
Nu e greu pentru a deveni un tată. Fiind un tată atât este de dificil.
Bunul simţ e acela ce ne face oameni.
Nu e nevoie de mult timp pentru a descoperi căci ceea ce credeai este exact opusul.
Entuziasmul în viaţă e tocmai ceea ce e foamea pentru stomac.
Frica de iubire e frica de viaţă,şi cine are frică de viaţă e deja pe trei sferturi mort.
A nu deţine ceea ce îmi doresc cu ardoare este partea esenţială a fericirii mele.
Există două motive pentru a citi o carte: una, pentru că "vă place, şi alta de a lăuda lucrurile pe care le-aţi citit".
Nu pot să cred că suntem nefolositori sau că Dumnezeu nu ne-a creat. Există un singur Dumnezeu, care arată în jos spre noi şi ne priveşte pe toţi. Suntem copiii ai Unicului Dumnezeu. Soarele, întunericul, vântul, stau şi ascultă la ceea ce avem noi de spus.

miercuri, 27 ianuarie 2010

Simina - Aştept o noua zi

Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui...

Frumusetea-i o podoaba E un dar ,e un mister Dar nu care e pe fata, Ci care e-n caracter
Frumusetea-adevarata Nu sta-n haine si-n vesmant, Sta intr-o minte curata In purtare si-n cuvant.

Purtarea sau mintea buna Si un caracter curat Il face pe om sa fie Frumos cu adevarat.

Frumusetea-ntelepciunii Cand se-aduna fir cu fir E mai scumpa ca argintul Si ca aurul din fir.
Se poate sa fi la haine Sau la chip foarte frumos. Dar in cap daca nu-i minte n-o sa ia nici un folos.
O purtare cuviincioasa Un cuvant ,un lucru bun Fara vorba mincinoasa Adevarul doar de-l spun. Cel ce vrea ca-n asta lume Sa fie cel mai frumos Sa inspire pe-a lui fata Chipul Domnului Hristos!!
Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

luni, 25 ianuarie 2010

pe Isus asteptăm să vină/cântare cor/240110am

Scaparea celor neprihaniti vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului. Domnul îi ajuta si-i izbaveste; îi izbaveste de cei rai si-i scapa, pentru ca se încred în El.

căderea în păcat-2

4- Pacatul ca fapta, actiune. Privind la pom in felul acesta ea lasa deoparte porunca lui Dumnezeu, fara se se gandeasca prea mult la ea si trece la actiune dupa viziunea schimbata pe care o avea acum. Dumnezeu ne-a ascuns ceva bun, a gandit ea.....dar aceasta i-a spus-o Satan ! Chiar daca Dumnezeu ne pune anumite margini de care sa nu trecem, El le pune pentru binele nostru si nu pentru raul nostru. Dar uneori ne i-a mult timp sa intelegem asta, si cand intelegem e bine sa nu fie tarziu pentru noi. 5- Raspandirea pacatului. Omul ca fiinta sociala, impartaseste si altora din viziunea si experienta sa indiferent daca e buna sau nu. Si uneori asa lucreaza si mijloacele de amagiresă nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; (Efes.4:14,15), atunci cand impartasesti din viziunea si experienta altora fara sa cercetezi mai inainte ca sa vezi cum stau lucrurile. Datorita firii lui pacatoase omul este mai receptiv la rau decat la bine, parca ii place mai mult altceva decat binele dat de Dumnezeu. Ea a dat si barbatului ei, si probabil ca sa gandit ca ia dat ceva foarte bun ... si noi stim acum cat de bun a fost. 6. Care a fost rezultatul ? Rezultatul a fost un dezastru, (Gen.3:16,17). Cand apare Dumnezeu, atunci apare si adevarata realitate a lucrurilor. Atunci sa vazut ca foarte putin din varianta viziunii lui Satan a fost adevarata si anume, numai partea cu "raul". - Astfel Eva si Adam a realizat mai tarziu ca de fapt tocmai au cunoscut raul, pentru ca binele il cunosteau mai dinainte. Alegerea lor a marcat existenta oamenilor pe pamant. Alegerea ta iti va marca locul unde iti vei petrece vesnicia dincolo, dar si felul in care vei trai aici in locul in care locuiesti. De atunci Satan s-a specializat in a pacali pe oameni si sunt multi care traiesc asa. Dar exista si oameni care s-au specializat in a alege sa il asculte pe Dumnezeu pentru viata lor, si sa distruga lucrarile celui rau. Tu ce varianta alegi pentru viata ta ? Nu pot fi decat doua, a lui Dumnezeu sau a celuilalt, si nu exista situatie de mijloc.

duminică, 24 ianuarie 2010

Simina - Te-astept Isuse/elim timişoara

Te-aştept Isuse privind spre ceruri Să vă dacă nu vii Şi-n orice seară eu Te chem iară Pentru-a mă pregăti. : / Tu eşti aproape, poate la noapte S-ar întâmpla să vii. Haina-i pătată, nu e curată Ce fac eu dacă vii? / : Te-aştept şi ziua şi-mi este frică Că Tu vei apărea O, dă-mi putere, când am durere Ca să mă pot ruga. : / Sfântul Tău sânge şi-acuma curge El poate-a mă spăla De orice tină, de orice vină. Numai Tu poţi ierta. / : Când dimineaţa disparea ceaţa Deodată-am tresărit Mă scol degrabă, privesc afară Să vă dacă-ai venit. Ca oricare în aşteptare De-acuma stau mereu Viaţa mea toată Ţi-este predată De-acum eu sunt al tău.

căderea în păcat-1

Genesa 3:1-7. Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?”Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.”Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi."Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri:dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele 1- Discutia cu cel rau. Primul pas pentru alunecarea in pacat este discutia cu cel rau. Dar nu orice fel de discutie ci este vorba despre acea discutie de pe o pozitie gresita a unui crestin cu cel rau. Daca crestinul isi pastreaza pozitia sa in Domnul atunci nu va aluneca in pacat. Dar de obicei cand cel rau vine sa discute cu un crestin, el va cauta sa il scoata din pozitia sa. El va veni raspandind indoiala si neincredere asupra Cuvantului lui Dumnezeu, asupra promisiunilor Sale si asupra felului in care tu privesti la Domnul, adica a pozitiei tale in El. Daca tu il asculti atunci foarte usor pozitia ta va incepe sa se schimbe si pe masura ce il asculti el te va scoate de pe pozitia ta. Satan este foarte viclean la fel a procedat si cu Eva, doar i-a strecurat indoiala si ia a si primit-o in inima, asa va incerca si cu tine dar cu ceva personalizat. Intai i-a atras atentia, apoi cu multa siretenie i-a strecurat indoiala, curios este insa faptul ca Eva a acceptat foarte usor. 2- Privirea pacatoasa. Dupa ce a scos-o pe Eva de pe pozitia sa, o putem vedea pe Eva ca priveste pomul de pe o alta pozitie si cu o alta perspectiva. Ea foloseste acum viziunea celui rau asupra pomului. Probabil ca a trecut de mii de ori pe langa acel pom dar acum era altceva, acum ea folosea o alta viziune in privinta pomului, si anume pe cea a celui rau. Pozitia ei de dinainte era intr-o ascultare de Domnul si nici nu baga in seama prea mult acel pom, pana cand cineva ia atras atentia asupra lui si ea nu a mai luat in seama porunca Domnului. Deci a intervenit schimbarea vederii asupra lucrurilor sub influenta lui Satan. 3- Acceptarea pacatului ca viziune Folosind acum aceasta vedere asupra pomului din unghiul descris de Satan sub influenta si viziunea acestuia, el a "parut" a fi "... de dorit sa deschida cuiva mintea..." Ea a acceptat deci schimbarea viziunii ei de mai inainte asupra pomului, crezand ca de fapt satan are dreptate si Dumnezeu i-a mintit, si nici nu se mai gandeste la porunca lui Dumnezeu. Pentru ca acum pomul arata " de dorit sa deschida cuiva mintea", lucru pe care pana atunci nu il aratase deloc !!!

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

valentin popovici/ predici-4/veţi muri în păcatele voastre

Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.

valentin popovici/predici-3/veţi muri în păcatele voastre

Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru; şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui.Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.”„N-ai nici cincizeci ce ani”, I-au zis Iudeii, „şi ai văzut pe Avraam!”. Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”

valentin popovici/predici-2/veţi muri în păcatele voastre

Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”

valentin popovici/predici-1/veti muri în păcatele voastre

Isus le-a mai spus: „Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta, şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.”Atunci Iudeii au zis: „Doar n-o avea de gând să se omoare, de zice: ,Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni!”„Voi sunteţi de jos”, le-a zis El; „Eu sunt de sus: voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.”

Năzuinţă

În tăcere se-adunară Norii deşi pe chipul meu; Ispita înciudată, iară Mă ameninţă din greu... Am s-o-ntâmpin cu răbdare? Îi voi mai păstra dispreţ? Voi avea din El puterea S-o răpun în chip semeţ? După-o viaţă zbuciumată, Prin furtuni biruitor, Voi ancora trudit odată Pe ţărmul ceresc salvator... Greu e- al suferintei umblet,
Şi sânger, neînduplecat, Strâng în mâna ta de înger, Crinii, sfinţi imaculaţi'. Blând, cu-a iubirii voce Bunătatea ta mi-e har, Şi privirea ta gingaşă Faţa mi-o, ridică iar; Amintirea veşnic vie Inimii ce-i ţine loc De speranţă, bucurie Şi de-al veşniciei loc.

vineri, 22 ianuarie 2010

CE NE PREGATESTE CONSILIUL EUROPEI?
Pe 27 ianuarie sunt programate la vot in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei doua rezolutii foarte importante si periculoase pentru familie si valori. Prima implica Documentul 12087 adoptat in decembrie si intitulat “Discrimination on the basis of sexual orientation and gender identity” (“Discriminare pe baza de orientare sexuala si identitate sexuala”) Textul integral in limba engleza al acestei rezolutii poate fi accesat la http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/WorkingDocs/Doc09/EDOC12087.htm iar in limba franceza la http://www.eclj.org/pdf/ECLJ_RAPPORTGROSS_FR_20091216.pdf A doua rezolutie implica Documentul privind cea de a 15-a aniversare a Conferintei Internationale a Populatiei si a Dezvoltarii (Cairo 1994) care promoveaza avortul. Rezolutia din urma trebuia sa fie pusa la vot in octombrie dar nu a fost din lipsa de voturi necesare pentru a i se asigura adoptarea. Mai multe organizatii provalori din toata Europa, printre care si AFR, au inregistrat comentarii oficiale in Consiliul Europei pe marginea acestui document cerind sa nu fie adoptat. Dupa multe negocieri, insa, se pare ca va fi totusi supus unui vot pe 27 ianuarie.
Rezolutia privind discriminarea pe baza de orientare sexuala e unul dintre cele mai periculoase documente redactate in istoria Consiliului Europei. Creiat imediat dupa al Doilea Razboi Mondial, Consiliul Europei are ca raspundere majora implementarea la nivel national a Conventiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO). 47 de tari din Europa fac parte din Consiliul Europei. Autoritatea suprema privind interpretarea Conventiei este Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Orientarea sexuala insa nu este un criteriu de nediscriminare enuntat in Conventie. De mai multi ani insa fortele radicale de stinga par obsedate de promovarea acestui criteriu si in cadrul Consiliului Europei, asa cum au mai facut-o si in alte privinte cu alte ocazii. In 2007 de exemplu CE a adoptat o rezolutie cu totul radicala si anti-libertate religioasa care cere statelor membre sa interzica predarea creationismului in scoli. Din fericire, insa, rezolutiile adoptate de CE nu au caracter obligatoriu pentru tarile membre, dar sunt folosite de catre grupurile radicale sa exercite presiune asupra guvernelor nationale sa isi ajusteze legislatia interna in raport cu aceste rezolutii. In plus, ele sunt uneori luate in considerare de CEDO in formularea deciziilor ei.
Rezolutia privind orientarea sexuala e periculoasa din mai multe puncte de vedere: (1) Cere statelor membre sa adopte legislatii interne prin care sa elimine ori ce fel de discriminare pe motiv de orientare sexuala. Acest obiectiv submineaza libertatea de asociere, religioasa, de cuvint, si drepturile parentale; (2) Cere statelor membre sa-si ajusteze sistemul educativ in sensul promovarii la minori a notiunii ca homosexualitatea este normala, si un stil de viata lipsit de riscuri fizice sau traume emotionale – un neadevar dovedit. (3) Cere statelor member sa adopte legislatii interne care sa interzica orice referinte negative la adresa homosexualitatii, a homosexualilor, a trans-sexualilor si a oricarei persoane care isi promoveaza o identitate sexuala diferita de cea dobindita la nastere; (4) Cere statelor membre sa faciliteze, chiar din fonduri publice, schimbarea sexului biologic al indivizilor cind acestia o cer; (5) Emiterea de noi acte oficiale persoanelor care isi schimba sexual (certificate de nastere, permise de conducere, pasapoarte, certificate de casatorie, etc.); (6) Combaterea “homofobiei” prin actiuni legislative si educative adresate publicului si tinerilor; (7) Acordarea de azil politic atit persoanelor care sunt “persecutate” din cauza orientarii sexuale cit si a patenerilor lor de viata; (8) Eliminarea hartuirii sexuale motivate de orientare sexuala; (9) Liberalizarea cadrului legislativ pentru marsurile homosexuale; (10) Interzicerea marsurilor sau manifestarilor publice critice la adresa homosexualitatii; (11) Recunoasterea recirpoca in tarile membre a casatoriilor si uniunilor civile homosexuale; si (12) Legalizarea in toate tarile membre a casatoriilor homosexuale.
Dupa cum va puteti imagina adoptarea acestor idei radicale vor avea consecinte la fel de radicale si daunatoare pentru societate, familie, casatorie, valori, si, la fel de ingrijorator, pentru drepturile noastre colective. Tarile care deja au legiferat unele din aceste idei, cum este Canada, Suedia, Marea Britanie, sau Olanda, au devenit veritalibe tiranii care ingradesc libertatea religioasa, a cuvintului, de asociere, drepturile parintilor de a dispune de educatia copiilor lor, etc. In anumite cazuri preoti si pastori au fost chiar arestati si amendati in Suedia sau Canada pentru ca s-au pronuntat impotriva homosexualitatii.
Este extrem de important ca aceasta rezolutie sa nu fie adoptata. Cum puteti ajuta? Contactind si exprimindu-va pozitia, atit la nivel individual cit si la nivel de organizatii, biserici, denominatii religioase, catre delegatii Romaniei in Consiliul Europei. Va incurajam sa ii contactati cu rugamintea de a vota impotriva ambelor rezolutii. Numele si contactele electronice ale reprezentantilor Romaniei in Consiliul Europei le aflati in acest link http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.dp?idg=19&leg=2008. Puteti deasemenea sa va adresati comentariile si Secretariatelor romane din Consiliul Europei: (1) Doamna Nadia Valentina Ionescu, Camera Deputatilor, la Tel: +40 21 414 18 75, Fax: +40 21 414 18 77, sau electronic la adresa pace@cdep.ro, dropi@cdep.ro; si (2) Doamna Mihaela Draghici, Senat, la Tel: +40 21 414 25 84, Fax: +40 21 313 35 07, sau electronic la adresa mihaela.draghici@senat.ro. Cei care le scrieti va rugam sa ne informati.
Tot in lgatura cu Consiliul Europei amintim ca pe 25 ianuarie e programt un vot pentru desemnarea liderului grupului conservator EPP (European People’s Party – Partidul European Popular) din Consiliul Europei. Candidatii principali sunt Luca Volonte, un crestin catolic italian, si Corien Jonker din Olanda. Luca Volonte are pozitii consecvente si consistente proviata, provalori si profamilie. Este si un prieten al Romaniei. I-i dorim succes. Pe de alta parte, Corien Jonker este cunoscut pentru pozitiile lui contrare care favorizeaza avortul si extinderea drepturilor homosexualilor. Pe lista candidatilor se afla si D-l Gyorgy Frunda (UDMR), o personalitate politica antivalori care in februarie 2008 a votat in Senatul Romaniei impotriva unui proiect legislativ pentru definirea in codul familiei a casatoriei barbat-femeie. D-l Frunda nu reprezinta in CE valorile crestine si profamilie ale cetatenilor Romaniei. Dimpotriva, voturile lui le submineaza.
Nu suntem singurii care critica propusa rezolutie privind orientarea sexuala. Va recomandam materialul alaturat compilat de colegii nostri de la European Center for Law and Justice (Strasbourg) in care descriu in mod detaliat pericolele pe care rezolutia le prezinta pentru societate si libertatile noastre colective. http://www.eclj.org/pdf/ECLJ_MEMOPACECOEGROSSRESOLUTIONLGBT2010_EN_20091216.pdf
Redam, in incheierea acestui segment al notei noastre, materialul alaturat scris de D-l Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR (AFR Bucuresti) privind “drepturile homosexualilor.”

miercuri, 20 ianuarie 2010

tu poti raspunde -da!

Într-o lume a celor avuţi, cine-şi mai aruncă pâinea pe ape? Într-o lume “raţională”, cine mai urcă pe Muntele Moria împreună cu singurul său fiu?

Într-o lume a comodităţii, cine mai aduce “jertfe care costă”?

Într-o lume plină de tâlhari, cine mai unge răni cu untdelemn?

Într-o lume a “economiei”, cine mai sparge vasul cu mir?

Într-o lume a stăpânilor, cine mai slujeşte?

Într-o lume “plină de praf”, cine se mai încinge cu ştergarul şi spală picioarele aproapelui său?

luni, 18 ianuarie 2010

Un cuvînt spus la vremea potrivită, este ca nişte mere de aur într’un coşuleţ de argint.

Cuvintele înţelepţilor sînt ca nişte bolduri; şi, strînse la un loc, sînt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpîn.
Cunoaşteţi desigur că toţi oamenii de ştiinţă (antropologi, zoologi, biologi) se împart în două mari tabere :
-unii (Darwin şi discipolii săi) susţin că oamenii coboară din maimuţe ; ceilalţi:
- (Dacqué şi şcoala lui) pretind că maimuţele coboară din oameni.
Coborăm noi din ele?
Coboară ele din noi?
Ei bine, luând drept pildă aceste trei figuri de gimnastică elementară, mă încumet totuşi, să vă îndemn să faceţi poezii, dar nu imitând, nu maimuţărindu-vă. Scrieţi ce vreţi voi, ce vă vine vouă în minte, în suflet şi-n imaginaţie, mai bine banalităţi şi extravaganţe, versuri siropoase ori versuri grosolan protestatare, prostii chiar, bazaconii, enormităţi, dar ele să fie ale voastre. Nu pierdeţi nicicând din vedere pericolul imitaţiei, mereu la pândă, nu mai puţin de ascuţiţi decât spinul din calea voinicului, tendinţa tot atât de firească omului ca şi maimuţei. Nu repetaţi, nu imitaţi!. Nu jucaţi rolul pe care, în deplină nevinovaţie, îl implineşte la maşina de scris foaia subţire de culoare închisă numită carbon sau indigo. Să ştiţi că uşor nu vă va fi câtuşi de puţin, într-atâta este omul o fiinţă repetitivă, imitativă, mimetică. Îndrăznesc totuşi să vă implor : nu scrieţi dupa tipic, nu fiţi papagal, maimuţă, hârtie carbon. Şi nu scrieţi spre a face plăcere altora : colegilor, domnului profesor, diriginte, prietenilor, vreunei fete (respectiv vreunui băiat), părinţilor, redactorilor de reviste, persoanelor influente, mai ştiu eu cui ; ci numai vouă înşivă. Iată verificarea :
-să-ţi placă, să fii mulţumit în primul rând tu însuţi.
Fiţi din acest punct de vedere, egoişti :
- străduiţi-vă să daţi numai lucruri pe care le veţi fi scris cu plăcere, cu ochii cugetători ai inimii îndreptaţi spre lăuntrul vostru.
Ce este un poet ? Cine poate scrie poezie ? Se spune, pe drept cuvânt că “muzica este poezia inimii, iar poezia este muzica minţii”. Cântecul este respiraţia inimii, poezia este cântecul minţii. Se cere multă inimă şi nu mai puţină minte pentru a scrie poezie.
Exista poeţi care se nasc şi poeţi care se fac. Cei dintâi scriu pentru că există, ceilalţi pentru ca să existe.
Am întâlnit oameni “dăruiţi” şi oameni care ştiu să se dăruiască. Primii sunt oameni conştienţi adesea doar de propria lor valoare, cei din urmă sunt convinşi de valoarea altora. "Mulţumim Doamne pentru atingerea degetelor Tale pe corzile sufletului nostru. Fă-le sa vibreze şi să cânte doar pentru Tine”.
O poezie, o cugetare sau un jurnal de călătorie … toate acestea nu sunt altceva decât nişte “confidenţe” ale sufletului. Le încredinţez aici tuturor prietenilor mei, care vor şti să le citească şi să le preţuiască prin lentila dragostei lor pentru mine.

duminică, 17 ianuarie 2010

Aţipire

Deşi purtând o grea povară, Criza ne macină uşor. Brav credincios, cu drag de ţară, Ne poartă Domnul parcă-n zbor. Trântiţi în văile sorţii, Preabucurosi de-orice-ntâmplări, Strigăm: -"Vino Isuse!" Privind în zări Sătui de chinul umbrei morţii. Dar scade râvna la amiază. Ne-a zdruncinat destul satan Ispite, ştiri ne bagă-n groază. Strigăm: -"tu pieri viclean!" Viaţa-n zbor întins ne poartă. Spre seară ne-am obişnuit. Ajungem moţăind la poartă- Iar timpu-aleargă nesfârşit.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Barnaba- fiul mângâierii partea- 6

În plus, el(Marcu ) a colaborat foarte aproape cu apostolul Petru-
Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate. Tot aşa şi Marcu, fiul meu.
(1 Pet.5:13) şi, de asemenea, el a scris Evanghelia care-i poarta numele (unii spun ca este prima Evanghelie scrisă, dintre cele patru), Evanghelie care a reprezentat mărturia lui Petru.
La aceasta l-a chemat Domnul pe Ioan Marcu şi el a avut nevoie de un Barnaba care să-i acorde credit şi sa se ocupe în mod special de el.
Concluzii :
-Barnaba, omul care a încurajat pe alţii, a fost un om excepţional al lui Dumnezeu.
- El a fost omul din spatele altora, omul care i-a lansat pe alţii în lucrarea lui Dumnezeu.
-Barnaba i-a fost alături lui Pavel si, prin susţinerea sa, Pavel a ajuns marele apostol al neamurilor.
- Barnaba a acceptat să fie în plan secund tocmai ca Pavel să lucreze la dimensiunea pe care Dumnezeu i-a dat-o în lucrarea la care l-a chemat.
-Barnaba a fost alături de Biserica din Antiohia şi, prin harul lui Dumnezeu, implicarea lui în lucrarea Bisericii a condus la o extindere a lucrării spirituale, nebănuite la început.
-Barnaba a ştiut sa se bazeze pe harul şi lucrarea lui Dumnezeu pentru ca El, să se manifeste prin lucrarea Lui în Biserica.
-Barnaba a fost alături şi de Ioan Marcu.
Deşi Ioan Marcu s-a demonstrat la început nepotrivit pentru lucrarea lui Dumnezeu, Barnaba a văzut în el ceea ce urma să devină el în viitor, prin lucrarea harului Său în el.
-Putem spune că a meritat ca Barnaba să se implice în lucrarea lui Dumnezeu în felul în care el s-a implicat.
-Rezultatele faptului că a stat alături de aceşti oameni, susţinându-i cu jertfă şi dragoste, au fost exceptionale .
– Lucrarea impresionantă a lui Pavel, extinderea lucrării misionare a Bisericii din Antiohia, lucrarea lui Ioan Marcu.
-Merita oare să ne investim în alţii?
- Merita să fim alături de alţii care la început par a fi fără viitor?
- Cand privim la Barnaba putem spune că se merită.
Când, asemenea lui Barnaba, ne uităm la ce planuri are Dumnezeu cu cei care în acest moment nu par a fi oameni de valoare, atunci într-adevăr se merită să ne investim în alţii.
-Dumnezeu, în harul Său, poate face lucrări mari prin cei care se pun în totalitate la dispoziţia Lui.
-Tu ce decizie vei lua?
-Te vei ocupa să investeşti în cei de lângă tine?
-Tu vei fi un fiu al mângâierii?

vineri, 15 ianuarie 2010

barnaba fiul mângâierii partea- 5

2. -Alături de credincioşii din Antiohia .
Biserica din Antiohia a aparut foarte firav.
Ni se spune că între cei care sau împrăştiat din cauza prigonirii declanşate în Ierusalim şi care vesteau Cuvântul numai iudeilor (în Fenicia, Cipru şi Antiohia), s-au găsit câţiva care au predicat în Antiohia Evanghelia Domnului Isus şi grecilor Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena, care au venit în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. (11:19-20).
Mâna Domnului era cu aceşti vestitori ai Evangheliei şi succesul a fost extraordinar:
-un mare număr de oameni au fost convertiţi Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.(11:21).
A apărut astfel aceasta Biserica între neamuri, în Antiohia. Pentru că vestea despre ei a ajuns până la Ierusalim, a fost trimis Barnaba în Antiohia pentru a analiza ce se întâmplă .
Barnaba nu se mulţumeşte doar să constate cum stau lucrurile aici, ci el, se implică în lucrarea acestei Biserici.
El face câteva lucruri:
- În primul rând, Barnaba constată lucrarea harului lui Dumnezeu Când a ajuns el, şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul(11:23).
El nu este interesat de metodele de evanghelizare folosite, de oamenii care au predicat aici, de mandatul lor, etc.
El se uita la ce si cum a lucrat Dumnezeu aici. El vede harul lui Dumnezeu la lucru.
Pentru Barnaba aceasta este important.
De aceea el s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi „să rămână cu inima hotărâtă alipiţi de Domnul” . Această atitudine garantează, pentru Barnaba, succesul lucrării spirituale.
- Apoi, Barnaba decide să se implice în consolidarea lucrării lui Dumnezeu din Antiohia.
Predică Cuvântul şi îi invaţă Cuvantul lui Dumnezeu .
Îndemnarea către ei de a ramâne cu inima hotărâtă alipiţi de Domnul presupune o lucrare de consolidare a fiecărui credincios de aici în Evanghelie.
Consolidarea credinţei credincioşilor constituie premiza pentru extinderea Bisericii, pentru lucrarea de evanghelizare.
- Mai mult, Barnaba l-a găsit şi l-a adus în această Biserica pe Saul dinTars.
Barnaba îi ştia chemarea din partea lui Dumnezeu şi de asemenea valoarea sa spirituală. Aducându-l în Antiohia pe Pavel, Barnaba a făcut echipă cu el şi timp de un an de zile i-a consolidat serios în Cuvantul lui Dumnezeu.
Biserica a crescut, dar şi mărturia ei s-a dezvoltat:
-toţi din Antiohia i-a denumit pe credincioşi „creştini”.
Denumirea nu este doar definire a lor ci şi o apreciere pozitivă faţă de ei.
Creştinii au devenit foarte cunoscuţi prin mărturia lor creştină.
-Barnaba are planuri, prin harul Domnului, şi mai mari, alături de Pavel.
La întoarcere din Ierusalim, este luat si Ioan Marcu (12:25).Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.
Este clar ca s-a dorit extinderea lucrării de misiune a bisericii din Antiohia. Asa că slujitorii Bisericii, stând în post şi rugăciune, primesc o viziune misionară între neamuri şi astfel, au inceput campaniile misionare ale Bisericii din Antiohia în tot imperiul Roman.
Prin 3 călătorii misionare Evanghelia a convertit mulţi oameni şi au aparut multe Biserici în lume.Putem spune că Biserica din Antiohia, prin lucrarea iniţiată de Barnaba a devenit al 2-lea centru misionar dupa Ierusalim.
3.- Alaturi de Ioan Marcu Ioan.
Marcu a fost vărul lui Barnaba ....tot aşa şi Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care aţi primit porunci… dacă vine la voi, să-l primiţi bine), (Col. 4:10).
Se pare că Ioan Marcu a fost apropiat de cercul ucenicilor lui Isus (Mc. 14:51-52), probabil fiul unei iudeice bogate si credincioase Domnului.
Deci de tânăr este atasat Domnului şi conf. 1 Pet. 5:13 Tot aşa şi Marcu, fiul meu. a fost convertit prin propovăduirea lui Petru.
Este tot ceea ce ştim despre Ioan Marcu. Mai ştim că Barnaba l-a luat pe Ioan Marcu din Ierusalim să vină în Antiohia pentru a-l ajuta în lucrarea de misiune .
Pentru Ioan Marcu, misiunea alături de Banbaba şi Pavel în alte ţinuturi reprezenta un cadru excelent de formare în slujire. Plus că Ioan Marcu beneficia de nişte dascăli de excepţie.
Aşadar, Barnaba s-a preocupat pentru formarea şi echiparea în vederea lucrării lui Dumnezeu, prin implicare efectivă.
Ioan Marcu a avut un cadru potrivit de slujire (călătoriile misionare), a avut oameni deosebiţi de la care putea învăţa foarte mult (Barnaba si Saul), a avut în acelaşi timp şi un cadru excelent de formare (în caracter, în cunoştinţe şi în abilităţi de slujire).
Rezultatele implicării lui în viaţa lui Ioan Marcu s-au văzut mai târziu.
Ioan Marcu a ajuns util chiar şi lui Pavel.

joi, 14 ianuarie 2010

barnaba fiul mângâierii partea- 4

.Nu doar că s-a bucurat de acest lucru dar i-a şi indemnat pe toţi „să rămână cu inima hotărâtă alipiţi de Domnul”.
Mai mult decât atât,Barnaba a contribuit la consolidarea spirituală a Bisericii din Antiohia.
În acest sens, el şi-a adus aminte de Saul din Tars şi s-a dus să-l caute pentru a-l aduce în Antiohia.
Barnaba a considerat că omul cel mai potrivit pentru o asemenea lucrare nu este altul decât Saul.
Ni se spune că Barnaba a luat parte împreună cu Saul la adunările Bisericii timp de un an de zile Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii, şi au învăţat pe mulţi oameni. (11:25-26). În acest timp cei doi oameni ai lui Dumnezeu sau implicat în învăţarea multor oameni din Antiohia. I-au consolidat pe aceştia în Cuvântul lui Dumnezeu.
Barnaba a fost omul care l-a implicat pe Saul în lucrarea din Biserica din Antiohia.
Nu numai că l-a implicat în lucrare, dar l-a şi însoţit în lucrare, fiindu-i alături.
I-a fost alături în lucrarea misionară ;printre neamuri -Biserica din Antiohia şi-a extins lucrarea misionară
. A devenit un al 2-lea centru misionar, după cel din Ierusalim;
-un centru misionar printre neamuri.
Duhul Domnului a cerut bisericii să pună deoparte câţiva oameni pentru ducerea Evangheliei la neamuri.
Oamenii care au fost desemnaţi pentru aceasta lucrare au fost Barnaba şi Saul .....Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru. (13:1-4). Astfel s-a început prima călătorie misionară printre neamuriDin Perga şi-au urmat drumul înainte, şi au ajuns la Antiohia din Pisidia (vezi Fap. 13-14).După un timp Pavel devine conducătorul lucrării lui Dumnezeu printre neamuri.
Barnaba nu se supără, ci din contra, accepta voia luiDumnezeu.
Barnaba acceptă să-i fie alături lui Pavel în tot ceea ce el face în numele Domnului.
Barnaba a ştiut să colaboreze cu Pavel, sub conducerea lui, chiar dacă Barnaba a plecat in misiune ca şi lider de misiune. Barnaba l-a sprijinit în totalitate pe Pavel în lucrarea la care Domnul l-a chemat pe el.

miercuri, 13 ianuarie 2010

Barnaba -fiul mângâierii partea- 3

Acest adevăr a fost permanent subliniat de Pavel de-a lungul vieţii lui. Dar Dumnezeu l-a folosit pe Barnaba pentru a-i fi alături lui Pavel, pentru ca el sa rămână pe făgaşul pe care Domnul l-a stabilit pentru misiunea lui. Pavel a fost chemat de Dumnezeu sa fie apostol al neamurilor. Barnaba a înţeles bine acest lucru şi l-a ajutat prin harul Domnului, fiindu-i alături, să poată să-si împlinească această misiune. În ce mod i-a fost de ajutor Barnaba lui Pavel?
I-a fost alaturi atunci când era încă necunoscut. Ceea ce se ştia în Biserica despre Saul din Tars, la început, era faptul că el era un prigonitor al Bisericii lui Cristos. Desigur, el L-a întâlnit pe Domnul Isus Cristos pe drumul Damascului, s-a intors prin pocăinţa şi credinţa în El la Dumnezeu, a început să mărturisească că Isus este Fiul lui Dumnezeu, însă doar cei din Damasc cunoşteau aceste lucruri. Este adevărat ca vestea despre convertirea lui s-a răspândit, chiar şi apostolii din Ierusalim au ajuns să afle ceva despre el; dar era foarte greu de crezut că el s-a schimbat cu adevărat. Nimeni dintre credincioşi nu cutezau să se apropie de el Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.(Fap. 9:26). Pe drept cuvant se putea spune (chiar prin vorbele lui): „eram inca necunoscut la fata Bisericilor lui Cristos” (Gal.1:22). În acest moment intervine Barnaba. El avea o reputaţie excelentă în Biserica Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adăugat la Domnul. Avea autoritate morală si spirituală – era considerat un apostol, alaturi de cei 12 Apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta...(Fap. 14:14; vezi si mi-au dat mie şi lui Barnaba, mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la NeamuriGal. 2:7-9).Pentru că Barnaba îl cunoştea foarte bine pe Saul din Tars (era edificat în ceea ce priveste convertirea lui, chemarea pe care a primit-o de la Dumnezeu, mărturia sa în Damasc, desigur şi faptul că primise direct de la Domnul Isus Cristos Evanghelia care trebuia vestita neamurilor – Gal.1:15-17), a acceptat să-şi folosească prestigiul şi autoritatea de care se bucura în Biserica pentru a-l recomanda pe Saul. I-a fost alături, implicându-l în lucrarea Bisericii din Antiohia. Când s-a înfiinţat Biserica din Antiohia, dintre neamuri, Barnaba a fost trimis de Biserica din Ierusalim în această zona geografică pentru a vedea ce lucrare s-a facut aici. Barnaba era un apostol (trimis) al Bisericii din Ierusalim şi, cu prestigiul şi cu autoritatea-i cunoscute, el putea să înţeleagă foarte bine dacă lucrarea era de la Dumnezeu sau nu. Barnaba a constatat că este o lucrare veritabila a harului lui Dumnezeu .

marți, 12 ianuarie 2010

Barnaba -fiul mângâierii partea- 2

Exemplul lui a fost urmat şi de alţii (veziFap. 5/1). Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă, şi a pus-o la picioarele apostolilor . Deasemenea Barnaba apare ca fiind un apropiat al apostolilor dinIerusalim, şi în această calitate îl recomanda lor pe Saul din Tars, cel convertit pe drumul Damascului, dar care fusese înainte un prigonitor al Bisericii (Fap. 9:26-30). Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic. Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli, şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim, şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Barnaba a fost un investitor spiritual în alţii. S-a jertfit pentru alţii; -a dăruit altora din ceea ce el a primit de la Domnul. Caracterul lui este bine exprimat prin numele lui: -Barnaba -(Fiul mângâierii). -El a incurajat pe alţii, având o inima care încurajează. El a fost omul care a ridicat (a lansat) oameni pentru lucrarea lui Dumnezeu, fiindu-le alături pentru ca lucrarea hotărâtă de Domnul pentru ei să se realizeze. Ne vom uita la 3 lucrări majore ale lui Barnaba: -Alături de Pavel în perspectiva împlinirii lucrării primite de el. -Alături de credincioşii din Antiohia în perspectiva împlinirii lucrării primite de ei. -Alături de Ioan Marcu în vederea împlinirii lucrarii primite de el . 1. -Alături de Pavel. Nu se poate spune ca Barnaba a contribuit la ucenicizarea şi creşterea spirituala a lui Pavel, deşi este posibil să fi avut o anumită influenţa în formarea lui Pavel ca şi slujitor al Domnului. Pavel a primit Evanghelia direct de la Domnul Isus Cristos- Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească; pentru că, n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos...(Gal. 1:11-18). Pavel a fost apostol al lui Cristos, chemat la apostolie direct de Dumnezeu Tatăl (Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu) şi de Dumnezeu Fiul, (Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor,înainteaîmpăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.) prin Dumnezeu Duhul Sfânt (iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru.)

luni, 11 ianuarie 2010

Barnaba -fiul mângâierii partea- 1

Barnaba a fost un credincios model, demn de urmat pentru cei din vremea vieţuirii lui ,cât şi pentru mine şi pentru tine scumpul meu. El a fost un excelent colaborator al lui Pavel în lucrarea lui Dumnezeu, încă de la convertirea lui si până la sfârşitul primei sale călătorii misionare. Ceea ce l-a caracterizat însă în mod special pe Barnaba a fost faptul că el a fost omul din spatele lui Pavel cât şi a altor oameni ai lui Dumnezeu, omul care a lansat pe alţii în slujirea divină. Putem spune ca Barnaba a fost acel om care a susţinut pe oamenii lui Dumnezeu de la începutul vieţii lor de slujire până în momentul când aceştia erau ei inşişi în măsura să antreneze pe alţii în lucrarea la care i-a chemat Dumnezeu şi să ducă această lucrare mai departe. Cine era Barnaba? Ni se spune ca Barnaba avea de fapt numele de „Iosif”, dar a fost numit de apostoli „Barnaba”, nume care însemnă „Fiul Mângâierii” (Fap. 4:36) Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru,–acest lucru a fost chiar o caracteristică a vieţii sale (a mângâiat şi încurajat pe alţii). Barnaba apare în cartea Faptelor ca cel care, fiind un om se pare înstărit, a vandut un ogor pe care îl avea şi a donat banii obţinuţi din aceasta vânzare Bisericii din Ierusalim, punându-i la picioarele apostolilor (Fap. 4:37).a vândut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.

duminică, 10 ianuarie 2010

Vino, Doamne Isuse!

Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul
:Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică „Vino!” Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.

Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.

Relaţiile plăcute lui Dumnezeu
Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?
Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.
V-am scris în epistola mea să n-aveţi nici o legătură cu curvarii. –
Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume.
Ci v-am scris să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.
În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?
Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?
Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”
În firea pământească oamenii au relaţii tensionate şi duşmănoase, sau egoiste.
Omul mântuit se relaţionează la ceilalţi oameni după Cuvântul lui Dumnezeu cu dragoste şi discernământ.
Credinciosul doreşte mântuirea păcătosului dar nu se asociază cu păcatele lui.
Credinciosul caută părtăşia oamenilor evlavioşi. În lumina Scripturii suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere. Mulţumire:
- pentru lumina Scripturii în problema relaţiilor cu semenii;
- pentru modelul Domnului Isus;- pentru mărturia frumoasă a oamenilor lui Dumnezeu. Cerere:
- ne rugăm pentru pocăinţă în legătură cu relaţiile nebiblice;
- ne rugăm pentru credincioşii care sunt ispitiţi să se căsătorească în lume;
- ne rugăm pentru restabilirea biblică a relaţiilor nepotrivite din familie, biserică şi societate;
- ne rugăm pentru întărirea părtăşiei frăţeşti în biserică.

vineri, 8 ianuarie 2010

Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească;

Eficienta evanghelizarii, conform ep. Galatenilor; Evanghelia, vestea buna a mantuirii omului prin credinta in jertfa de pe cruce a Domnului Isus, a fost anuntata pentru prima data de ingeri, atunci cand “in Betleemul din Iudeea, s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos-Domnul”.Dar dupa aceea, intreaga responsabilitate a predicarii Evangheliei, a ramas asupra oamenilor credinciosi.Lor, ucenicilor Sai, le-a spus Domnul Isus:”Mergeti in toata lumea si vestiti Evanghelia”.
Dumnezeu n-a dat aceasta sarcina ingerilor, ci oamenilor mantuiti.
Ingerii n-au intervenit decat sa le spuna unor oameni unde sa mearga, pentru a afla vestea mantuirii[lui Saul ii spune Domnul Isus sa mearga in cetate,dar vestea mantuirii i-o da Anania, care de asemenea, a fost trimis la el de un inger. La sutasul Corneliu a venit un inger, dar l-a trimis la Petru sa-i vesteasca Evanghelia.]
Inca de la inceputul cartii Galateni, se pune baza evanghelizarii.
Aceasta este ca apostolul trebuie sa fie”nu de la oameni, ci prin Isus Hristos, si prin Dumnezeu Tatal, care L-a inviat din morti.”Numai cei ce L-au cunoscut pe Hristos si au fost “alesi”si “trimisi” de El, vor putea face o evanghelizare eficienta.
Ei fiind “inradacinati in Hristos”,nu vor putea fi “tulburati”, nici nu vor voi “sa placa oamenilor, ci lui Dumnezeu”. -”Evanghelia” lui Pavel, nu este de fapt, a lui, ci este “de origine dumnezeiasca,” este invatata prin “descoperirea lui Isus Hristos”.Numai o astfel de Evanghelie , a putut face dintr-un “impotrivitor si un prigonitor al Bisericii”, un apostol.
Eficienta Evangheliei lui Pavel, este data de faptul ca el “a fost pus de-o parte din pantecele maicii sale”, sa vestesca pe Hristos”intre neamuri”.
-Apoi, Aapostolul Pavel a primit incuviintarea celorlalti apostoli, care fusesera ucenici ai Domnului Isus.
-El a tinut cu tarie sa-i convinga ca totul, in ce priveste mantuirea, este dat prin har, prin credinta in jertfa Domnului Isus, si nu prin pazirea legii.
Acest lucru il spune cu tarie Galatenilor: -galateni 3:3.Pentru aceasta, il da exemplu pe Avraam, care “a crezut pe Dumnezeu si credinta aceasta i-a fost socotita ca neprihanire”Gal.-3:6.
-Ap. Pavel indreapta privirea galatenilor spre Hristos, care “s-a facut blestem pentru noi”, rascumparandu-ne din blestemul legii. Legea a fost numai un “indrumator” spre Hristos.
-Ap. Pavel indeamna la slobozenie, dar umbland “carmuiti de Duhul”, nu de firea pamanteasca, deoarece ea a fost rastignita odata cu Hristos.
In ep. Galateni sunt date sfaturi ale ap. Pavel catre crestinii bisericii de acolo. Iata cateva:
-sa nu caute slava lumii
-sa indemne si sa mustre cu blandete pe cei ce gresesc
-sa-si poarte sarcinile unii altora-sa nu oboseasca in facerea binelui
-sa nu se laude , decat cu Hristos.
Concluzii :
-pentru evanghelizatorii de azi,
Daca vrem astazi sa evanghelizam, trebuie sa tinem si noi cont de aceleasi lucruri.
-Cel ce face misiune sa fie intors la Domnul, nascut din nou.
-Sa aiba incuviintarea unei biserici.
-Sa accentueze catre cei carora le vesteste Evanghelia, ca mantuirea se capata numai prin credinta in Hristos, fara nimic altceva adaugat .
-Cei mantuiti trebuie sa traiasca o viata sfanta, plina de darurile Duhului Sfant, nu de firea pamanteasca. Dă, Doamne, har si evanghelizatorilor de azi, ca si celor dintâi crestini!

joi, 7 ianuarie 2010

Voi vesti Numele Tau fratilor mei, si Te voi lauda în mijlocul adunarii.

Finalul plăcut lui Dumnezeu
Iată că am primit poruncă să binecuvântez.
Da, El a binecuvântat, şi eu nu pot întoarce.
Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa! Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.
Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.
Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg.
Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine;dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.
Şi sunt încredinţat şi ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre, pentru ca, prin întoarcerea mea la voi, să aveţi în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos.
Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh, şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei,fără să vă lăsaţi înspăimântaţi de potrivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mântuirea voastră, şi aceasta de la Dumnezeu.
Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El, şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaşi luptă, pe care aţi văzut-o la mine, şi pe care auziţi că o duc şi acum.
Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!” – „Da”, zice Duhul; „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”
Noi am fost creaţi şi mântuiţi pentru slava lui Dumnezeu.
Finalul vieţii noastre are o importanţă deosebită în planul lui Dumnezeu.
Un sfârşit bun aduce slava lui Dumnezeu şi îmbărbătare pentru biserică.
În lumina învăţăturilor Scripturii cu privire la finalul vieţii noastre suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere. Mulţumire:
- pentru nădejdea vie a celui credincios cu privire la viaţa după moarte;
- pentru exemplul Domnului Isus în ceasul morţii;
- pentru exemplul martirilor şi al oamenilor lui Dumnezeu care au avut un final glorios în biruinţa asupra lumii şi a păcatului. Cerere:
- ne rugăm pentru cei bolnavi să vină la pocăinţă şi credinţă pentru a experimenta harul lui Dumnezeu aici şi toată veşnicia;
-ne rugăm pentru toţi cei care sunt în suferinţă să fie întăriţi în credinţă şi să-L slăvească pe Dumnezeu.
- ne rugăm pentru toţi cei care în vremea aceasta sunt prigoniţi pentru credinţă să rămână tari până la capăt;
- ne rugăm pentru toţi copiii Domnului să rămână credincioşi până la moarte şi să încheie cu bine alergarea pentru slava lui Dumnezeu.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui.

Slujirea plăcută lui Dumnezeu
Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.
Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie.Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.
era o ucenică numită Tabita, nume, care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii. Dumnezeu cheamă fiecare copil al Lui să fie dedicat slujirii în biserică atât pentru zidirea altora cât şi pentru mântuirea celor pierduţi.
Fiecare formă de slujire trebuie să fie motivată de dorinţa de a-L slăvi pe Dumnezeu.
Tendinţa firii pământeşti este să slujim pentru slava noastră.
În lumina Scripturii suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere.
Mulţumire:
- pentru exemplul Domnului Isus care L-a proslăvit pe Tatăl prin lucrarea Lui;
- pentru învăţătura Scripturii cu privire la slujire cu lepădare de sine;
- pentru slujitorii curaţi şi sinceri care lucrează pentru slava lui Dumnezeu; Cerere:- ne rugăm pentru iertarea păcatului mândriei în slujire;
- ne rugăm pentru iertarea păcatului nepăsării faţă de lucrarea Evangheliei;
- ne rugăm ca Domnul să scoată noi generaţii de lucrători pe ogorul Evangheliei.

marți, 5 ianuarie 2010

Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu

Vorbirea placuta lui Dumnezeu
Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.
Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.
Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire.
Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.
Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.
Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.
De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.
Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.
Tot aşa şi limba, este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!
Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.
Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc, şi au fost îmblânzite de neamul omenesc,
dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.
Cu ea binecuvântăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!
Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară?
Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline, sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.
Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!
Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului.
Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească (Greceşte: sufletească.), drăcească.
Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.
Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.
Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pacea.
Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit.
Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.
Vorbele noastre pot zidi sau dărâma vieţile celor din jur.
Gura noastră poate fi în slujba lui Dumnezeu sau a diavolului.
În fiecare zi, oamenii rostesc zeci de mii de cuvinte. Câte dintre ele sunt plăcute lui Dumnezeu? În lumina Scripturii suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere. Mulţumire:
- pentru accesul liber la Cuvântul lui Dumnezeu;- pentru lucrarea Cuvântului în mintea şi inima omului (Evrei 4:12-13); Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.
Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.
- pentru oamenii cu vorbire duhovnicească; Cerere: - ne rugăm ca Domnul să ne ierte de orice cuvânt nefolositor rostit în familie, în biserică şi societate;
- ne rugăm ca Domnul să ne dea putere să ne controlăm vorbele;
- ne rugăm pentru toţi cei care vorbesc în Biserică să vorbească numai Cuvintele lui Dumnezeu.

luni, 4 ianuarie 2010

Da,vine o zi /cântare cor/sfântatreime bistriţa

Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.Căci cei ce dorm, dorm noaptea; şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mântuirii.

Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi ?

Dărnicia plăcută lui Dumnezeu
să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.
După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice râvnă, şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere.
"Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu."
Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvânta ".
Natura umană este egoistă atât în relaţiile cu semenii cât şi în relaţiile cu Dumnezeu.
Ne place mai mult să primim decât să dăruim altora.
Omul mântuit are o natură nouă care se manifestă şi prin dărnicie.
În vreme de criză economică se vede mult mai frumos caracterul altruist al copiilor lui Dumnezeu.
În baza textelor din Scriptură suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere. Mulţumire:
- mulţumim lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare – Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru;
- mulţumim lui Dumnezeu pentru pâinea de toate zilele;
- mulţumim lui Dumnezeu pentru dărnicia celor care susţin lucrarea Evangheliei. Cerere:
- ne rugăm pentru pocăinţa celor cărora nu le pasă de lucrarea Evangheliei;
- ne rugăm pentru lumină spirituală în problema zeciuielii;
- ne rugăm pentru binecuvântarea celor care dau cu bucurie din resursele lor materiale.

duminică, 3 ianuarie 2010

vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.

Credinţa plăcută lui Dumnezeu Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută.
Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună, şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.
Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?
Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.
Credinţa adevărată în Domnul Isus este bazată pe Sfânta Scriptură şi se păstrează într-o inimă curată. Dacă credinţa este prefăcută, ea va perverti cugetul, iar dacă oamenii au un cuget murdar se vor lepăda de credinţă.
Credinţa adevărată a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna şi ea trebuie păstrată aşa cum a fost dată de Domnul şi Mântuitorul nostru. În lumina Scripturii suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere. Mulţumire:
- pentru Sfânta Scriptură inspirată de Duhul Sfânt şi păstrată prin harul lui Dumnezeu până în ziua de azi;
- pentru Domnul Isus Hristos care este Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre (Evrei 12: 1-2);
- pentru toţi înaintaşii care au păzit credinţa biblică nealterată. Cerere:
- ne rugăm pentru toţi slujitorii duhovniceşti ca să păstreze credinţa neprefăcută şi un cuget curat;
- ne rugăm ca Domnul să păzească bisericile de învăţători mincinoşi care prin vorbele şi faptele lor se abat de la Cuvântul Scripturii;- ne rugăm pentru credincioşi să aibe o credinţă însoţită de fapte bune;
- ne rugăm ca Domnul să dea mântuireaLui şi la evanghelizările din anul acesta mulţi oameni să vină la credinţa adevărată.

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Cînd sînt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui

Calea plăcuă lui Dumnezeu
Intraţi pe poarta cea strâmtă.
Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.
Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află..
Căci, fraţilor, voi aţi călcat pe urmele Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Hristos Isus Calea pe care merg cei mântuiţi este croită de Domnul Isus şi se numeşte "Calea îngustă."
Întotdeauna omul firesc a dorit să lărgească şi să modifice după placul lui calea Domnului.
În vremea noastră este nevoie să redescoperim calea îngustă a mântuirii.
În lumina Cuvântului din Scriptură suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere. Mulţumire:
- pentru învăţătura clară a Scripturii cu privire la calea mântuirii;- pentru exemplele de oameni ai lui Dumnezeu care au mers pe această cale;
- pentru toţi predicatorii, învăţătorii şi părinţii care îi învaţă pe cei tineri în credinţă să ţină calea Domnului.
Cerere:
- ne rugăm ca bisericile să rămână statornice pe calea îngustă şi să nu accepte calea largă a lumii;
- ne rugăm pentru toţi conducătorii spirituali să propovăduiască şi să rămână pe calea îngustă;
- ne rugăm pentru discernământ spiritual pentru a putea deosebi calea îngustă de calea largă în vremea de acum.