vineri, 31 iulie 2015

despre tine si despre biserica....

 Orice Biserica multumita cu starea ei se afla pe drum inspre cimitir.
Biserica  adevarata nu cauta sa-L coboare pe Christos la nivelul oamenilor, ci sa-i inalte pe oameni la nivelul lui Christos.
Magarul nu poate si da cu copita si trage la caruta in acelasi timp. Aceasta este valabil si pentru oricare membru al Bisericii.
Oricine poate iubi Biserica ideala. 
Proba de incercare insa este daca o putem iubi pe cea reala.
Sunt unii care n-au destula credinta ca sa-i duca pana la Biserica din colt, dar spera sa ajunga in cer.
 Dupa ce am parcurs lectura unui curs de "Istoria Bisericii" am ajuns sa cred ca Domnul Isus va spune la marea Judecata: 
"Voi v-ati zidit bisericile voastre in timp ce Eu singur zideam Biserica Mea."
Puterea ta spirituala si atasamentul tau fata de Biserica sunt determinate nu de parerile tale despre predicator, ci de ceea ce crezi despre Domnul Isus!
Stiu, trebuie sa-ti marturisesti pacatele, dar, crede-ma, n-ai nici o obligatie sa le marturisesti si pe ale ... altora!
Am observat ca cea mai buna cale de a afla caracterul cuiva este sa-l intrebi despre un altul.
Mintile ilustre discuta idei, inteligentele medii discuta evenimente, iar mintile reduse ii discuta pe altii.

duminică, 26 iulie 2015

joi, 23 iulie 2015

acolo Sus, însemni Ceva

De ți-e paharul jumătate
Să nu te plângi că nu e plin
Ci bea, atât cât ți se-mparte,
Că-ar fi putut fi mai puțin.

Dacă pe cerul tău vezi nori,
Gândește că un curcubeu
Se va așterne în culori,
Pictat de Însuși Dumnezeu.

Când doare talpa obosită
Și-s numai pietre-n calea ta,
Adu-ți aminte de aripă
Și-n loc să mergi, tu vei zbura.

Călătorind pribeag prin viață,
Pe la răscruci de rătăcești,
Deschide ochii și învață
Cum, singur, drumul să-l găsești.

Te luptă să îți fii lumină
Când noaptea încercării vine
Primește voia cea divină
Și din tot răul fă un bine.

Pe-acela care te iubește
Iubește-l, însă, nu-l lega
Și nu da-n cel ce te rănește
Ci numai fugi din calea sa.

Și dacă toți te părăsesc,
Nu plânge și nu dispera,
De tine, îngeri și-amintesc
Și-acolo Sus, însemni Ceva.

duminică, 19 iulie 2015

vineri, 17 iulie 2015

un profet național

luni, 13 iulie 2015

Nu mai călcaţi iarba....

Nu- mi mai călcaţi iarba, nu-mi mai rupeţi florile
Voi vă aveţi unii pe alţii ,.....
Numai că Tu  DOAMNE ești
Iubitor  de oameni, Tu adori culorile
Și aerul  iubirii eterne
Tu DOAMNE pe oameni  nu-i mulțumești.

De harul Lui omule  treci indiferent
Pe calea poleită cu mirosul  verii răsfățat
Aștepți înfrigurat eternul coerent
Nepregătit pentru momentul așteptat.

Mai sincer decât gladiola care-şi mărturiseşte 
Public culoarea roşie albă
Prin alte clipe efemere visezi o pace
A Cerului sublim ca salbă.

Aşa că ferice de săracii în duh ,cei care cântă
Când văd culoarea deşi îi ştiu ascunzişurile
Mulțumitori căci batjocora lumii-i încântă
Sunt pregătiți spre zborul către stele.

joi, 9 iulie 2015

Lângă El orice lacrimă va fi doar o simplă amintire...

Viaţa e o alergare continuă. Încă de la paşii mamei ce se îndreaptă grăbită spre maternitate, până la paşii celor ce ne conduc pe ultimul drum, suntem în continuă mişcare.
Nici o staţie, nici o pauză, nici o oprire. Trăim pe fugă, iubim între două sonerii de clopoţel, mâncăm din mers. (Numai de gândit gândim în reluare). Totul se deplasează cu o viteză copleşitoare care de multe ori ne ameţeşte lasându-ne leşinaţi prin vreun cotlon întunecat, pe vreo bancă acoperită cu zăpada căzută în luna mai.
Timpul trece prin noi şi noi trecem prin timp. De multe ori însă trecem prin viaţă ca gâsca prin apă. Fără să lăsăm vreo urmă, fară să schimbăm ceva. Numai timpul se mai oboseşte să lase câte-un semn asupra noastră. Un rid, o cicatrice, o inimă rănită, o lacrimă ascunsă în colţul ochiului.
Cred că fiecare om este în adâncul său un căutător de comori. Diferenţa dintre noi o face modul în care privim comoara şi valoarea pe care o are aceasta. Pentru asta, unii se obosesc dezgropând potcoave de cai morţi, pe când alţii nu se mulţumesc cu atât de puţin. Cu toate asemănările şi deosebirile, există o comoară râvnită de toţi. O comoară dorită şi de bogaţi şi de săraci, de profesori şi de elevi, de bătrâni şi de prunci. Comoara asta nu poartă un nume pompos, nici nu e împachetată în staniol. Nu-i nici dată cu sclipici ca să fure priviri, nici nu poartă eticheta vreunei companii renumite. E un lucru atât de simplu şi totuşi atât de complicat. Comoara asta e fericirea.
Fericirea, însă, nu-i un obiect, nu-i un cufăr, nici „Cloşca cu puii de aur”. Nu-i un vis, nici utopie. Pentru că fericirea există! Toată viaţa noastră o căutăm, dar de multe ori nu o găsim pentru că nu ne uităm unde trebuie. Alteori, chiar în momentul în care o găsim ne scapă printre degete asemeni unei vrăbii ce zboară atunci când ridicăm cutia pentru a ne uita la ea.
Sunt momente în viaţă când fugim de ce ne caută şi căutăm ceea ce fuge de noi. Problema pentru care suntem trişti este că noi tânjim (chiar suferim) după un anumit tip de fericire, care ni se pare nouă perfectă, şi refuzăm fericirea ce ne caută, cea de care avem nevoie cu adevărat.
Pentru unii fericirea e o pereche nouă de pantofi, pentru alţi e încă un etaj la casă. Pentru unii fericirea e să scape un weekend de părinţi, pentru alţii este o oră petrecuta de vorbă cu ei. Pentru unii fericirea e să ai iubit de Valentine’s day, pentru alţii este să ai mamă de 8 martie...
Fericirea nu este palpabilă pentru că e ceva ce ţine de mentalitatea fiecărui om. Cum nu există doi oameni la fel aşa nu există două concepţii identice despre fericire. Fericirea e o haină ţesută de mintea fiecăruia şi e concepută în aşa fel încât să se potrivească de minune pe croitor. Nu-i condamna pe alţii pentru că nu gândesc la fel ca tine; fericirea ta nu o să stea niciodată la fel de bine pe ei, nici invers.
Fericirea e la fiecare colţ de stradă, e pusă în fiecare om. Aşteaptă să fie găsită şi este suficientă pentru toţi. Însă aşa cum oamenii orbi nu pot vedea lumina zilei, nici nemulţumiţii nu pot vedea fericirea. Niciodată un om cârtitor nu va cunoaşte parfumul fericirii, pentru că nemulţumirile lui îl vor face locuitorul unei lumi inodore.
Fericirea nu e un simplu sentiment, este un mod de viaţă. E o trăire zilnică, 24/24.
Fericirea nu-i un lucru mare, ci este un milion de lucruri mici.
Fericirea nu este să ai de toate, ci să fii mulţumit de toate lucrurile pe care le ai.
Oricum fericirea pământească e şi ea trecătoare. Pantofii se dezlipesc, tinereţea trece, cei dragi se duc, casa cu n etaje ia foc, sau rămâne altuia... Fericirea absolută e abia dincolo...
În momentele mele de linişte interioară văd în oglinda sufletului azurul paradisului şi parcă simt deja mirosul fericirii promise... Maranatha!
Lângă El orice lacrimă va fi doar o simplă amintire...

marți, 7 iulie 2015

În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor

Ca o ploaie de primavara, si ca apa proaspata de izvor, asa e cunostinta pentru sufletul si mintea celui ce inseteaza dupa ea. Dar care e sursa adevaratei cunostinte? Si ce o pastreaza buna si nepoluata? Cunostinta e, fara nici o indoiala, necesara. In general, cunostinta se poate descrie ca informatie pe care o avem despre realitate. Ea poate fi acumulata prin logica, experienta sau poate fi primita de la o persoana cu autoritate intr-un anumit domeniu. Din pacate insa, nici una din aceste metode nu e infailibila sau perfecta. De exemplu, logica e un lucru bun, si putem afla anumite cunostinte, adevaruri despre realitate prin folosirea ei, dar in mod limitat. Fizica secolului al XIX-lea si logica lui Newton ne-au dat adevaruri partiale; dar n-am stiut ca sunt partiale pana cand teoria si matematica fizicii moderne ne-au descoperit “adevaruri mai adevarate”, care ne-au umilit logica. De asemenea, experientele noastre de viata si experimentele stiintifice ne pot da cunostinte, dar nu sunt ele oare limitate de cunostintele noastre precedente, de capacitatea noastra, de timp, de imprejurari, si multe alte variabile? Iar in ce priveste persoanele cu autoritate si cunostinte intr-un anumit domeniu, desi cu capacitate si abilitati mai vaste decat noi, ceilalti, si ei sunt umani, limitati, si cu tendinta de-a face greseli. De fapt, pe oamenii cei mai inteligenti si educati pe care i-am intalnit, majoritatea oameni de stiinta, i-am aflat si foarte umili, acut constienti de faptul ca vasta lor cunostinta e numai un strop in oceanul de intrebari si raspunsuri al universului. Daca crezi ca universul, pamantul si viata sunt numai intamplari, lucruri si evenimente fara sursa precisa sau scop, atunci cunostinta pe care o cauti nu e de certitudini, ci de presupuneri. Complexitatea si bogatia, detaliul si balanta ce o vad in natura, necesitatea unei forte pri- mare, si “de ce-ul” incoltit in fiecare minte umana, ma fac sa cred ca exista un Creator, si daca a creat universul, omul si viata, atunci are si cunostinta perfecta si totala despre ele. Unul din cei mai intelepti oameni a carui cuvinte sunt mentionate pe paginile Vechiului Testament, isi recunoaste limitele in cunostinta si intelegere, si in acelasi timp vede nelimitarea lui Dumnezeu cand zice: “Poti spune tu ca poti patrunde adancimile lui Dumnezeu, ca poti ajunge la cunostinta desavarsita a Celui Atotputernic?” (Iov 11:7). Daca vreau din aceasta cunostinta, atunci trebuie sa merg la aceasta sursa, la Creator, la Dumnezeu, si la cartea prin care a decis sa ni se reveleze, Biblia. Aceasta carte vorbeste despre cunostinta ca despre ceva pretios, si arata ca, de fapt, cea mai importanta si valoroasa cunoastere e cunoasterea lui Dumnezeu, deoarece numai aceasta e folositoare atat pentru trupul, cat si pentru sufletul omului. Proverbe 2:5-10 spune: “… vei gasi cunostinta lui Dumnezeu. Caci Domnul da intelepciune; din gura Lui iese cunostinta si pricepere. El da izbinda celor fara prihana, da un scut celor ce umbla in nevinovatie. Ocroteste cararile neprihanirii, si pazeste calea credinciosilor Lui. Atunci vei intelege dreptatea, judecata, nepartinirea, toate caile care duc la bine. Caci intelepciunea va veni in inima ta, si cunostinta va fi desfatarea sufletului tau”. Cunostinta lui Dumnezeu e perfecta nu numai fiindca e completa, dar si fiindca e asociata cu o dragoste si o bunatate absoluta. Daca Creatorul nostru ar fi perfect in cunostinta, dar nu si in bunatate sau dragoste, atunci ori ne-ar face rau or nu i-ar pasa de noi. In dragostea Lui insa, ne-a iubit chiar si atunci cand nu L-am respectat, nu L-am iubit, si nu L-am ascultat, si ni L-a trimis pe Isus Cristos, Cuvantul Sau intrupat, ca sa primim atat cunostinta despre cum putem sa fim din nou in armonie si unitate cu El, cat si metoda, calea acestei mantuiri, acestei reinstaurari. In Luca 1:77-79 scrie “… sa dai poporului Sau cunostinta mantuirii, care sta in iertarea pacatelor lui; - datorita marei indurari a Dumnezeului nostru, in urma careia ne-a cercetat Soarele care rasare din inaltime, ca sa lumineze pe cei ce zac in intunericul si in umbra mortii, si sa ne indrepte picioarele pe calea pacii!” Recunoscand ca suntem pacatosi, neascultatori de El, ca avem nevoie de iertarea Lui, si acceptand moartea Domnului Isus Cristos ca jertfa pentru pacatele noastre, putem avea din nou o relatie buna cu Dumnezeu, Creatorul nostru, si putem primi din acea cunostinta perfecta. Iar aceasta cunostinta nu e numai teoretica, ci e o cunoastere si o impartasire din natura dumnezeiasca, care duce la schimbarea sufletului, gandirii si vietii catre bine. In acelasi fel insa cum cunoasterea Binelui duce la bine, cunoasterea raului duce la rau. Cati oameni nu au fost tentati sa afle mai mult despre diavolul, despre vrajitorie, ghicire, sau alte lucruri de felul acesta? Curiozitatea, dorinta de cunoastere, aparentul mister al acelor lucruri pot atrage pe multi intr-o directie gresita, si intr-o intimitate cu raul care duce la pierzarea sufletului. De asemenea, cunostinta fara dragoste duce la ingamfare, si la rebeliune fata de Dumnezeu: “cunostinta ingamfa pe cand dragostea zideste.” (1Corinteni 8:1) Cunostinta dumnezeiasca este in contrast cu cunostinta fireasca, care de fapt vine de la cel rau: “Intelepciunea care vine de sus, este, intai, curata, apoi pacinica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de roade bune, fara partinire, nefatarnica. Dar daca aveti in inima voastra pizma amara si un duh de cearta, sa nu va laudati si sa nu mintiti impotriva adevarului. Intelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pamanteasca, fireasca, draceasca ...” ( Iacov 3:17,14,15) Sa dorim si sa cautam deci sa primim cunostinta de la Cel care are toata cunostinta, toata bunatatea si dragostea, si care ni le-a daruit si descoperit in Fiul Sau, Isus Cristos. Ma rog pentru toti cei ce vor citi aceste randuri ca “…sa li se imbarbateze inimile, sa fie uniti in dragoste, si sa capete toate bogatiile plinatatii de pricepere, ca sa cunoasca taina lui Dumnezeu Tatal, adica pe Hristos, in care sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale stiintei.” (Coloseni 2:2-3). Amin.

duminică, 5 iulie 2015

sâmbătă, 4 iulie 2015

Răpirea! Răpirea!

 

Oare cum va fi răpirea?
Oare când vom fi luați?
Doamne fă să vină ceasul,
Când acas' vom fi chemați!
Așteptăm evenimentul,
Când de-aici surori și frați,
Vom străbate Universul,
Fiind de Duhul transformați!
Refren
/:Răpirea! Răpirea!
Aceasta în curând se va-ntâmpla!
Tu frate, tu soră!
De vei fi gata Domnul te va lua!:/

O ce mare întristare,
Peste lume va veni!
Peste cei ce-or vedea sfinții,
Cum la cer Îi va răpi!
Strigăte și lacrimi multe,
Chiar prin adunări vor fi!
Cei ce vor rămâne-n vale,
Cu amar se vor căi!

Cei ce au respins pe Domnul,
Și-au glumit mereu râzând,
Ei vor pierde veșnicia,
Vor rămâne pe pământ!
Este timpul de trezire,
Fraților și pentru noi,
Să pornim cu zel 'nainte,
Și vom fi biruitori!

Fraților de vreți răpire,
Ridicați stindardul sus!
Nu mai stați în ațipire,
Vine mirele Isus!
Să păstrați cărarea 'ngustă,
Făr' abateri fel de fel,
Chiar de unii ne acuză,
Noi să mergem către cer!

miercuri, 1 iulie 2015

Isus e Stânca Mântuirii!


Domnul sa te binecuvanteze si sa te intareasca Abiel, sa te umple cu putere si cu orice fel de har.  El sa faca sa lumineze fata Lui peste tine Abiel si sa toarne belsug de binecuvantare peste tine .
Rostesc pentru Abiel aceasta sfânta si bine venita binecuvântare :
ochii lui Elisei,
urechile lui Samuel,
vocea lui Ioan Botezatorul,
picioarele lui Pavel,
autoritatea lui Ilie,
blandetea Domnului Isus,
partasia Duhului Sfint.
Bunatatea si indurarea Domnului sa nu te paraseasca niciodata, pacea lui Isus Hristos sa se reverse intotdeauna din belsug peste tine Abiel si sa fii totdeauna plina de curaj in Duhul Sfint.
Bucuria Domnului sa fie totdeauna taria ta Abiel.