În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor

Ca o ploaie de primavara, si ca apa proaspata de izvor, asa e cunostinta pentru sufletul si mintea celui ce inseteaza dupa ea. Dar care e sursa adevaratei cunostinte? Si ce o pastreaza buna si nepoluata? Cunostinta e, fara nici o indoiala, necesara. In general, cunostinta se poate descrie ca informatie pe care o avem despre realitate. Ea poate fi acumulata prin logica, experienta sau poate fi primita de la o persoana cu autoritate intr-un anumit domeniu. Din pacate insa, nici una din aceste metode nu e infailibila sau perfecta. De exemplu, logica e un lucru bun, si putem afla anumite cunostinte, adevaruri despre realitate prin folosirea ei, dar in mod limitat. Fizica secolului al XIX-lea si logica lui Newton ne-au dat adevaruri partiale; dar n-am stiut ca sunt partiale pana cand teoria si matematica fizicii moderne ne-au descoperit “adevaruri mai adevarate”, care ne-au umilit logica. De asemenea, experientele noastre de viata si experimentele stiintifice ne pot da cunostinte, dar nu sunt ele oare limitate de cunostintele noastre precedente, de capacitatea noastra, de timp, de imprejurari, si multe alte variabile? Iar in ce priveste persoanele cu autoritate si cunostinte intr-un anumit domeniu, desi cu capacitate si abilitati mai vaste decat noi, ceilalti, si ei sunt umani, limitati, si cu tendinta de-a face greseli. De fapt, pe oamenii cei mai inteligenti si educati pe care i-am intalnit, majoritatea oameni de stiinta, i-am aflat si foarte umili, acut constienti de faptul ca vasta lor cunostinta e numai un strop in oceanul de intrebari si raspunsuri al universului. Daca crezi ca universul, pamantul si viata sunt numai intamplari, lucruri si evenimente fara sursa precisa sau scop, atunci cunostinta pe care o cauti nu e de certitudini, ci de presupuneri. Complexitatea si bogatia, detaliul si balanta ce o vad in natura, necesitatea unei forte pri- mare, si “de ce-ul” incoltit in fiecare minte umana, ma fac sa cred ca exista un Creator, si daca a creat universul, omul si viata, atunci are si cunostinta perfecta si totala despre ele. Unul din cei mai intelepti oameni a carui cuvinte sunt mentionate pe paginile Vechiului Testament, isi recunoaste limitele in cunostinta si intelegere, si in acelasi timp vede nelimitarea lui Dumnezeu cand zice: “Poti spune tu ca poti patrunde adancimile lui Dumnezeu, ca poti ajunge la cunostinta desavarsita a Celui Atotputernic?” (Iov 11:7). Daca vreau din aceasta cunostinta, atunci trebuie sa merg la aceasta sursa, la Creator, la Dumnezeu, si la cartea prin care a decis sa ni se reveleze, Biblia. Aceasta carte vorbeste despre cunostinta ca despre ceva pretios, si arata ca, de fapt, cea mai importanta si valoroasa cunoastere e cunoasterea lui Dumnezeu, deoarece numai aceasta e folositoare atat pentru trupul, cat si pentru sufletul omului. Proverbe 2:5-10 spune: “… vei gasi cunostinta lui Dumnezeu. Caci Domnul da intelepciune; din gura Lui iese cunostinta si pricepere. El da izbinda celor fara prihana, da un scut celor ce umbla in nevinovatie. Ocroteste cararile neprihanirii, si pazeste calea credinciosilor Lui. Atunci vei intelege dreptatea, judecata, nepartinirea, toate caile care duc la bine. Caci intelepciunea va veni in inima ta, si cunostinta va fi desfatarea sufletului tau”. Cunostinta lui Dumnezeu e perfecta nu numai fiindca e completa, dar si fiindca e asociata cu o dragoste si o bunatate absoluta. Daca Creatorul nostru ar fi perfect in cunostinta, dar nu si in bunatate sau dragoste, atunci ori ne-ar face rau or nu i-ar pasa de noi. In dragostea Lui insa, ne-a iubit chiar si atunci cand nu L-am respectat, nu L-am iubit, si nu L-am ascultat, si ni L-a trimis pe Isus Cristos, Cuvantul Sau intrupat, ca sa primim atat cunostinta despre cum putem sa fim din nou in armonie si unitate cu El, cat si metoda, calea acestei mantuiri, acestei reinstaurari. In Luca 1:77-79 scrie “… sa dai poporului Sau cunostinta mantuirii, care sta in iertarea pacatelor lui; - datorita marei indurari a Dumnezeului nostru, in urma careia ne-a cercetat Soarele care rasare din inaltime, ca sa lumineze pe cei ce zac in intunericul si in umbra mortii, si sa ne indrepte picioarele pe calea pacii!” Recunoscand ca suntem pacatosi, neascultatori de El, ca avem nevoie de iertarea Lui, si acceptand moartea Domnului Isus Cristos ca jertfa pentru pacatele noastre, putem avea din nou o relatie buna cu Dumnezeu, Creatorul nostru, si putem primi din acea cunostinta perfecta. Iar aceasta cunostinta nu e numai teoretica, ci e o cunoastere si o impartasire din natura dumnezeiasca, care duce la schimbarea sufletului, gandirii si vietii catre bine. In acelasi fel insa cum cunoasterea Binelui duce la bine, cunoasterea raului duce la rau. Cati oameni nu au fost tentati sa afle mai mult despre diavolul, despre vrajitorie, ghicire, sau alte lucruri de felul acesta? Curiozitatea, dorinta de cunoastere, aparentul mister al acelor lucruri pot atrage pe multi intr-o directie gresita, si intr-o intimitate cu raul care duce la pierzarea sufletului. De asemenea, cunostinta fara dragoste duce la ingamfare, si la rebeliune fata de Dumnezeu: “cunostinta ingamfa pe cand dragostea zideste.” (1Corinteni 8:1) Cunostinta dumnezeiasca este in contrast cu cunostinta fireasca, care de fapt vine de la cel rau: “Intelepciunea care vine de sus, este, intai, curata, apoi pacinica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de roade bune, fara partinire, nefatarnica. Dar daca aveti in inima voastra pizma amara si un duh de cearta, sa nu va laudati si sa nu mintiti impotriva adevarului. Intelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pamanteasca, fireasca, draceasca ...” ( Iacov 3:17,14,15) Sa dorim si sa cautam deci sa primim cunostinta de la Cel care are toata cunostinta, toata bunatatea si dragostea, si care ni le-a daruit si descoperit in Fiul Sau, Isus Cristos. Ma rog pentru toti cei ce vor citi aceste randuri ca “…sa li se imbarbateze inimile, sa fie uniti in dragoste, si sa capete toate bogatiile plinatatii de pricepere, ca sa cunoasca taina lui Dumnezeu Tatal, adica pe Hristos, in care sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale stiintei.” (Coloseni 2:2-3). Amin.