miercuri, 24 septembrie 2014

laura onofrei_ ai deschis cerul Tau



Ai deschis cerul Tau
Ai lăsat slava ta, şi-ai venit
Pentru mine, un biet păcătos
M-ai iubit aşa mult
C-ai murit la calvar
Să deschizi ochii mei să-nţeleg
Şi să Te slăvesc

Pentru cântec, sperantă
Şi rază de soare
Lumină şi pace pe-a mea cărare
Pentru tot ce Tu îmi dai, mulţumesc
Pentru zâmbetul tău 
Deschis între stele
Mângâierea ta în clipele grele
Pentru dragostea Ta revărsată
În mine
Mă-nchin, recunosc că eşti Domn
Şi rostesc, mulţumesc. 

Doamne, azi mă închin
Înaintea ta vin, recunosc
Măreţia ce-n jur răspândeşti
Împărat, ziditor, minunat creator
Te slăvesc
Şi prin viaţa mea zi de zi, 
Vreau să-ţï mulţumesc.

marți, 23 septembrie 2014

un schimb sfânt:

A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi, şi s-a culcat în locul acela. Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.Şi Domnul stătea deasupra ei, şi zicea: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac Genesa28/11-13 Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului. Ioan 1.51 Da, noi care credem, vedem împlinirea acestor cuvinte chiar in zilele noastre. Noi vedem cerul deschis, căci Domnul Isus l-a deschis pentru toţi credincioşii, şi privirile noastre pătrund până în tainele slavei Sale pe care ne-a descoperit-o. În curând vom intra chiar şi noi acolo, căci El este calea. Între cer şi pământ s-a înfiinţat un schimb sfânt: rugăciunea noastră urcă şi răspunsul coboară prin Isus Mijlocitorul. Această scară apare când cugetăm adânc la Isus. El este calea luminoasă care ne duce până la tronul Celui Prea înalt. Să o folosim pentru a trimite acolo rugăciunile noastre care vor fi solii noştri. Vom trăi astfel şi noi viaţa îngerilor ridicându-ne la cer prin mijlocirea noastră, ca să primim de acolo binecuvântările, apoi coborând ca să răspândim printre fiii oamenilor darurile primite. Ceea ce n-a fost pentru Iacov decât o vedenie minunată, ajunge pentru noi o realitate minunată. Să urcăm şi să coborâm astăzi această scară în fiecare oră, urcând-o prin legătura cu Dumnezeu şi întorcându-ne pentru lucru spre mântuirea fraţilor noştri. Aceasta este făgăduinţa Ta, Doamne; dă-ne deci bucuria să-i vedem împlinirea.

luni, 22 septembrie 2014

carbuni incinsi

"Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.”
Carbunii incinsi nu pot fi gasiti pe drumuri, nici nu pot fi luati de la altii, ci doar din focul launtric aprins de dragostea lui Dumnezeu. Fara acest foc interior nu poti avea carbuni incinsi.
Sa astamperi foamea si setea vrajmasului tau inseamna sa fii langa el atunci cand ii este greu. De la departare nu se vad grimasele durerii si necazului. De departe oamenii pot parea fericiti.
Mintea e locul unde are loc schimbarea chiar daca traim intr-o lume a emotiilor exacerbate. De aceea dragostea trebuie sa cucereasca mintea. Iar mintea e cucerita cand dusmanul incepe sa isi puna intrebari tulburatoare.
Noi avem impresia ca in viata conteaza sa dai raspunsuri si sa ai raspunsuri la toate. Oamenii insa suporta cu greu pe cei care au raspunsuri la toate. Mai bine pune in mana vrajmasului tau o bucata de paine si lasa-l pe el cu intrebarile iar tu taci.
Ceea ce ne spune Dumnezeu e faptul ca uneori dusmania e o foame a unor suflete care nu au gasit o bucata de paine si o mana intinsa din partea semenilor.
Un dusman ucis inseamna alti doi in locul lui. Un dusman castigat inseamna un prieten in locul dusmanului. Cine biruie matematica cerului?
Biruinta dusmanului nu e o noutate. Dar sa te birui pe tine, iubindu-ti dusmanii aceasta este noutatea crucii! In focul incercarii cerul spune: Iov 38:2 „Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere?" Iar eu voi raspunde: Plangerile lui Ieremia 3:26 "Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului."
In incercari, in necazuri, in framantari un singur foc nu trebuie sa se stinga! Focul dragostei de Dumnezeu si semeni!

duminică, 21 septembrie 2014

clipe de rugăciune

O, mică rugăciune zilnică! 

Ești cam săracă, și nițel zdrențuită, o haină ponosită precum cotidianul însuși. 
Gândurile nobile și sentimentele alese sunt prea grele pentru tine.
 Nu ești o simfonie grandioasă răsunând într-o catredală impunătoare, ci-mi pari mai mult un cântec religios, plin de bune intenții și izvorât din inimă, puțintel monoton și naiv.
 Dar să știi că tu ești rugăciunea loialității și se poate conta pe tine oricând, ești rugăciunea ce se uită pe sine, slujba nerăsplătită adusă maiestății divine, tu ești dăruirea totală ce face să treacă mai ușor orele cenușii și preschimbă momentele banale în clipe mărețe.
 Ție nu-ți pasă de experiența celui ce se roagă, ci de înălțarea lui Dumnezeu. 
Tu nu-ți dorești experiențe noi, ci credință. 
Pasul ți-e ostenit uneori, dar nu te-oprești din drum.
 Câteodată pare că vii doar de pe buze, nu din inimă. 
Dar nu-i mai bine oare ca măcar buzele să-L binecuvânteze pe Dumnezeu decât ființa întreagă să amuțească? 
Și nu e oare atunci mai multă nădejde ca murmurul buzelor să găsească ecou în inimă decât să încremenească în muțenie totul din om?
 Iar în puținele noastre clipe de rugăciune, ceea ce-mi zic eu sau alții, cu ton de dojană, că e doar o îngânare de pe buze, e cel mai adesea, de fapt, rugăciunea unei inimi sărmane, dar fidele care, în pofida slăbiciunilor, a oboselii și nemulțumirilor lăuntrice, continuă, cu trudă și bună credință, să sape un mic făgaș prin care o mică rază de lumină eternă pătrunde în inima noastră îngropată sub straturile cotidianului.

vineri, 19 septembrie 2014

Cine se trezeste de dimineata


Cine se trezeste  de dimineata departe ajunge .
Daca esti matinal, vei avea mai mult succes in actiunile pe care le intreprinzi. S- a demonstrat ca persoanele matinale sunt mult mai eficiente si chiar mult mai fericite. 
Atentie, fericirea nu consta in ora cu care se trezesc mai devreme decat celelalte persoane, ci in viata luata in ansamblu.
Persoanele care au un program care incepe devreme se simt mult mai in forma decat cele care fac nopti albe. 
Cei care se trezesc dimineata au mai mult timp pentru anumite indatoriri casnice, pe care le pot rezolva inainte de a incepe ziua de lucru. 
De altfel, oamenii care au succes in afaceri au confirmat ca adopta un astfel de program. 
Trezitul de dimineata iti ofera energie pentru intreaga zi si o putere de concentrare mai mare.

joi, 18 septembrie 2014

Isus cu slava imbracat_doru gârboan




Isus cu slava imbracat
Isus pe nori incoronat
Isus in toate cel dintai
Isus acelasi Tu ramai.
/: Isus Esti Domn al Domnilor
Isus al nostru Salvator
Isus Fi-n veci glorificat, Isus :/
Isus cerul ai lasat
Isus la slava-i renuntat
Isus la lume ai venit
Isus Hristos dispretuit.
Isus ce mult Tu ne-ai iubit
Isus la cruce ai murit
Isus trei zile ingropat
Isus din morti ai inviat.
In numele lui Isus e putere
In numele Lui poti fii ajutat
In numele lui Isus e putere
In numele Lui poti fii vindecat.

făgăduinţa Domnului rămâne neschimbată

Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi. Eclesiastul 11.1
Niciodată să nu aşteptăm să fim răsplătiţi numaidecât pentru binele pe care-l facem şi nici să fim binevoitori numai faţă de persoanele care par gata să ne întoarcă acest bine. Egipteanul aruncă sămânţa în apele Nilului, fără nici o grijă, ca şi când ar fi aruncat-o pe pământul roditor de pe malul apei. Pentru ce? Pentru că în curând apele scad şi sămânţa de orez sau de grâu pătrunde în pământul fertil pentru ca, puţin mai târziu, să dea un rod bogat. Să fim gata să facem binele oricând şi celui nerecunoscător şi celui rău. Să sfătuim şi pe cel nepăsător şi pe cel încăpăţânat. Vor veni apele peste acest pământ uscat şi-l vor schimba în pământ roditor. Lucrul nostru făcut în Numele Domnului, va fi întotdeauna plin de rod. Treaba noastră este să aruncăm pâinea pe ape, iar a lui Dumnezeu este împlinirea făgăduinţei „o vei găsi iarăşi". Niciodată El nu-Şi va călca cuvântul. Orice mărturisire făcută despre El, îşi va avea rodul ei. Poate nu imediat; dar într-o zi sau alta, vom culege ceea ce am semănat. Numai să aşteptăm cu răbdare, căci acesta este scopul pentru care Domnul zice: „după multă vreme". În multe cazuri zilele de aşteptare pot deveni luni sau ani, dar făgăduinţa Domnului rămâne neschimbată.

miercuri, 17 septembrie 2014

Unele lucruri din viaţa noastră nu trebui luate prea în serios!


Nu există nici o îndoială că omenirea este pornită să se auto-distrugă;

avem parcă în noi un impuls care ne vrea pieirea cu orice preţ.
De unde vine aceasta?
Credem că prima ispitire ne pune la dispoziţie chei pentru înţelegerea dinamicii ce poate duce la dezintegrarea unei persoane.
Dar, să urmărim procesul ispitirii primilor noştri părinţi.
 Ispitirea începe atunci când noi acordăm o prea mare atenţie unor lucruri care nu merită atenţia noastră.
In momentul în care şarpele s-a adresat Evei, ea a trebuit să-şi dea seama că se întâmplă un lucru care a ieşit din ordinea normală a lucururilor.
Ordinea creaţiei era dată peste cap: 
-un animal vorbea.
Noi ar trebui să recunoaştem o ispită prin faptul că atunci când ea apare, dă peste cap ordinea, şi răstoarnă calea normală a responsabilităţii noastre, a faptului că noi trebuie să dăm socoteală cu privire la vieţile noastre, deoarece noi nu suntem ai noştri.
Sarpele este cu adevărat.
El este expert al deghizării, şi nu vei descoperi decât atunci când este prea târziu cine este el cu adevărat.
El va aduce întotdeaună nelinişte în gândurile minţii noastre.
Inima noastră va bate mai repede de câte ori se va afla în preajma lui.
El este în stare să se transforme în înger de lumină dacă vrea să ne înşele.
Cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci este să nu stai de vorbă cu el.
Domnul Isus Cristos a spus că dacă mâna ta te face să cazi în păcat s-o tai. (Mt 5:30).
Ce voia să spună oare Mântuitorul?
Să fi înţeles El o tăiere în sensul real al cuvântului?
Sau a vorbit El figurativ?
Deoarece este clar că dacă am pune în practică în mod literal acest cuvânt, noi am umbla orbi, şchiopi şi ciungi.
Isus vrea să spună că acţiunea noastră împotriva păcatului şi a ceea ce ne face să cădem în păcat trebuie să fie drastică .
Noi nu trebuie să avem milă faţă de păcat sau ceea ce ne face să păcătuim.
De aceea cel mai bun lucru care ţi-l poţi face este să-i întorci imediat spatele diavolului şi să nu stai de vorbă cu el.
Apoi, să remarcăm  strategia ispititorului.
El nu vine niciodată în mod frontal, pe faţă sau evident.
Apropierea sa este întotdeauna voalată şi ascunsă.
El vine cu promisiuni frumoase, dar care în realitate aduc moartea.
Apropierea sa este asemănătoare unui cal troian.
La prima aparenţă este o minune, sau un lucru plauzibil, şi aproape că eşti gata să-l inviţi în “cetatea” ta.
Dar burta sa este plină de ‘soldaţi’ gata să te atace pe dinapoi atunci când te aştepţi mai puţin.
Uite la politeţea sa: 
-a spus oare Dumnezeu? 
Aceasta nu este o negare frontală a adevărului, deoarece în cazul acesta Eva nu ar fi stat de vorbă cu Sarpele; 
-ar fi fost prea evident că este împotrivă.
Nu..
El te pune pe tine să începi să te îndoieşti.
Tu să începi să te întrebi dacă cuvântul spus de Dumnezeu este chiar aşa.
Apoi să începi tu să te îndoieşti cu privire la caracterul lui Dumnezeu; 
cum că El nu ar căuta interesul tău 100%; 
cum că El ţi-ar interzice nişte binecuvântări care ţi s-ar cuveni; 
cum că El nu ar fi total sincer cu tine şi nu te iubeşte chiar atât de mult .
Aici vrem să remarcăm că ispititorul nu-l numeşte pe Dumnezeu Domnul.
Pentru ispititor Dumnezeu nu este Domnul.
Pentru autorul Genesei, Dumnezeu este Domnul .
Ispita continuă cu o discuţie care nu ar fi trebuit să aibă loc.
Atenţia a devenit de acum o conversaţie.
In ispitirea Sa, Domnul Isus nu a stat de vorbă cu diavolul;
 El a contracarat orice atac al acestuia cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Există unele lucruri care nu ar trebui să fie spuse.
Când vorbim cu diavolul, noi îl minimalizăm pe Dumnezeu.
Eva a omis să recunoască că poate să mănânce după  plăcerea eI din orice pom .(Genesa 2/6).
Mâncarea a devenit pentru Eva o obligaţie din partea lui Dumnezeu.
Si Eva începe să-L denumească pe Domnul Dumnezeu ca Dumnezeu (3:3), termen folosit şi de ispititor.
Apoi începe să adauge spuselor lui Dumnezeu cuvinte proprii:
-să nu te atingi de el (Genesa 3:3).
Adică, Dumnezeu este prea strict, cere prea mult.
Sub tirul neobosit al ispititorului îţi vei şopti ţie însuţi că Domnul Dumnezeu nu are nici un drept să fie atât de strict cu tine.
Apoi, ameninţarea lui Dumnezeu din 2:17
- ‘veţi muri negreşit’ 
devine dintr-un fapt cert o posibilitate:
 -‘ca să nu muriţi’.
Adică nu este chiar sigur că vom muri.
Probabil că vom muri, dar nu se ştie precis.
Pentru şarpe era suficient: 
uşa a fost deschisă şi de acum atacă frontal (v 4): 
nu veţi muri în mod precis.
Deci, conform diavolului, interdicţia divină este are rolul unei sperietori de ciori.
Este o ameninţare care nu va fi pusă în practică, de aceea nu trebuie să te temi de ea.
Dumnezeu nu a fost sincer, cu alte cuvinte.
A spus că se va întâmpla ceva ce nu se poate întâmpla.
Atacul continuă: 
şarpele îl face de acum pe Dumnezeu gelos pe om, adică interdicţia Sa are rolul de a-l împiedica pe om să devină mai mult decât este.
Dumnezeu ştie că viaţa omului ar fi mai împlinită, mai independentă dacă ar mânca .
Ochii lor se vor deschide!
Ei vor vedea cu alţi ochi viaţa.
Ispita se materializează prin a face ceea ce nu trebuie să faci..
Mai întâi ai acordat atenţie la ceea ce nu trebuia.
Apoi ai sta de vorbă despre ce nu trebuia.
Acum faci ceea ce nu trebuie să faci.
Lecţia este clară: 
ispititorul ne biruieşte din clipa în care îi acordăm atenţie.
Iacov 1:14-15 
ne spune clar domeniul în care se duce lupta cu ispitirea:
 la nivelul poftelor şi al gândurilor (Iacov 1:13).
Tot Iacov (1:16-18) ne spune despre caracterul lui Dumnezeu:
 în El nu este nici un rău, ci numai lumină, bine şi bunăvoinţă de a ne da orice dar bun şi perfect.
Cum spunea cineva: un gând devine o faptă, o faptă devine un obocei, un obicei devine un destin.
Ce-i de făcut?
 Păi, trebuie să pornim invers în rezolvarea stării în care suntem: 
să ne recunoaştem faptele şi căderile, să ne cerem iertare de la Domnul Dumnezeu.
Apoi să nu mai permitem nici o „discuţie” cu diavolul.
Asta la nivelul poftelor firii pământeşti, a lăudăroşiei vieţii şi a poftelor ochilor.
Unele lucruri din viaţa noastră nu trebui luate prea în serios!
Nu trebuie să ne cheltuim sentimentele pe chestii care nu merită!
Există prea mult frumos şi important ca să ne oprim la ceea ce nu este esenţial!

marți, 16 septembrie 2014

Dragostea Ta

Cum poţi să-mi faci atâta bine?
Cum poţi să mă iubeşti atât?
Ce lucru vezi, de preţ, în mine
–Un vas neînsemnat, din lut…? 
De ce îţi pasă de-a mea viaţă?
Şi Te implici în ea mereu?
Ce merite-am în a Ta Faţă?
De ce-ţi sunt atât de importantă ?
De ce când inima-mi se frânge
Te doare rana şi pe Tine ?
De ce când sufletul îmi plânge
Suspină şi-al Tău Duh divin?
De ce cu cât greşesc mai tare
Făcându-Te să Te-ntristezi,
Dragostea Ta e tot mai mare
Şi mai duios mă-mbrăţişezi? 
De ce Te preocupă-ntruna
Să-mi faci viaţa colţ de rai?
De ce eşti gata-ntotdeauna,
Mai mult decât îţi cer, să-mi dai?
Cuvinte n-am, doar lacrimi calde
Ce-mi curg pe-obraz necontenit,
Picioarele dorind să-ţi scalde;
Atât de mult Tu m-ai iubit…!

duminică, 14 septembrie 2014

Cei cu inima curată


“Cei cu inima curată … vor vedea pe Dumnezeu!” Matei 5:8
În Cortul întâlnirii era un vas mare pentru spălat care se numea lighean (Exod 30:/8). 
Piciorul lui de aramă era ca o oglindă, permiţându-i preotului să-şi vadă mizeria de pe picioare, înainte de a se putea apropia de Dumnezeu, trebuia să se oprească şi să se spele, altfel murea. 
Psalmistul scrie: “Cine se va ridica până la locui Lui cel Sfânt? 
– Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată …
 Acela va căpăta binecuvântarea Domnului” (Psalmul 24:/3-5). 
Binecuvântările lui Dumnezeu sunt condiţionate de starea inimii. 
Oare asta înseamnă că trebuie să fii fără păcat?
 Nu, ci că trebuie să fii conştient de păcat şi să-l rezolvi imediat.
De ce atâta zgomot pentru curăţie? 
Deoarece Domnul Isus a spus: 
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”, 
problema nu este imposibilitatea lui Dumnezeu de a fi văzut, ci neputinţa noastră de a-L vedea.
 Nu e de mirare că David s-a rugat:
“Zideşte în mine o inimă curată”. (Psalmul 51:/10). 
Cuvântul curat vine de la cuvântul grecesc katharos care înseamnă “a curăţa”. 
Când ai auzit şi ai văzut prea multe, ai nevoie de o curăţenie spirituală. 
Numai o inimă curată poate înţelege voia lui Dumnezeu şi poate deosebi căile Lui. 
Păcatul neidentificat, nemărturisit şi neiertat îţi va bloca arterele spirituale.
O inimă care nu este curată te va face să cauţi înţelepciunea celor din jur şi nu pe cea a lui Dumnezeu. 
Te va face să ai nevoie de rugăciune în loc să te rogi tu pentru ceilalţi. 
Nu duce cu tine ceea ce Dumnezeu vrea să laşi jos.
 Scapă de “orice pedică, şi păcatul care te înfăşoară aşa de lesne” (Evrei 12:/1). 
Ceea ce doreşte Dumnezeu să-ţi arate  Abiel merită efortul de a te curăți tu însăți.

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Iubire între frați sā fie


În rugāciune și-ascultare
Gāsim tārie și-ndurare,
Și nu-i prea greu sā rezistām,
Când Domnul spune sā rābdām...

Când am jignit, ne-am supārat
Și vorba nu ne-am controlat,
N-am fost mai buni, cum am promis,
Și înc-o datā L-am ucis!

E mai ușor vina sā dām 
Pe cel cu care ne luptām:
"Satan m-a pus!" Nu-i chiar așa,
Tu ai ales, e vina ta!

E firea rea și pācātoasā,
S-asculți de Domnul nu te lasā...
Vegheazā și fii treaz oricând,
Cununa vei primi luptând!

Pe frate nu-l mai judeca,
Nu ești mai bun, în firea ta...
Deci leapādā tot ce-i greșit,
Cā Dumnezeu te vrea smerit!

Iubire între frați sā fie,
Recunoștințā, bucurie
Și pacea lui Isus Cristos
S-aline pe-orice credincios!

vineri, 12 septembrie 2014

Alegerea îţi aparţine în rostirea cuvintelor tale!



Să taci sau să ţipi? 
Să spui sau să înţelegi tacit?
 Să accepţi sau să te revolţi?
Până la urmă, singurele care ne eliberează sunt cuvintele şi ele, chiar dacă aruncate şi dureroase, ne argumentează personalitatea, o susţin, o evocă.
Ştim cu toţii!…
 Cuvintele sunt modul nostru de a ne transpune prin lume, sunt poarta prin care reuşim să ne exteriorizăm trăirile şi calea cea mai uşoară prin care putem face bine sau rău celor din jurul nostru, din casa noastră.
Deşi, ştim totdeauna cum să ne folosim de magia cuvintelor şi cât de mult ne bucură miracolele pe care le produc prin fraze simple, rostite în momente în care nimic altceva nu ar fi putut exprima mai bine ceea ce simţim, nu am simţi cu adevărat puterea cuvintelor decât atunci când trebuie să ne luptăm cu ele…
Cuvintele dor!!!
 Cuvintele au un mare impact în vieţile noastre şi apoi îşi pun amprenta peste fiinţele noastre… 
De cele mai multe ori nu ne dăm seama de puterea lor decât atunci când suntem ” pălmuiţi” sau binecuvântaţi…
Cel mai important fapt este că numai miracolul Iubirii Divine iartă şi ne dă imboldul de a merge mai departe indiferent cât de răniţi am fost (ex. familie, fraţi, prieteni, etc.)
Cuvintele dor şi biciuiesc, ele alină şi mângâie… cuvintele dau speranţă şi viitor, cuvintele clădesc o lume nouă şi pe ele ar trebui să ne punem temelia viselor noastre creând o viaţă mai bună pentru noi!
Alegerea îţi aparţine în rostirea cuvintelor tale!

joi, 11 septembrie 2014

Ceri tu puterea Lui în ceea ce faci?


Faptele Apostolilor 1:4b 
,,Să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui „pe care” le-a zis El „aţi auzit-o de la Mine.”
Ucenicii au fost oameni simpli, fricoşi, slabi, nu mulţi învăţaţi, nu mulţi seminarişti, nici preoţi, dar Dumnezeu i-a împuternicit pentru lucrarea Lui. Nu s-au depărtat de Ierusalim ci au aşteptat făgăduiţa Tatălui.
Dumnezeu este gata şi astăzi să împuternicească pe credincioşi pentru lucrare.
Ceri tu puterea Lui în ceea ce faci?
Ce îţi cere ţie Domnul să faci?
Îţi cere Domnul să ajuţi la şcoala duminicală? Sau să te rogi?
Îţi cere Domnul să faci pace într-o relaţie grea?
Îţi cere Domnul să ierţi pe cineva care a greşit într-un mod foarte grav faţă de tine? 
Îţi cere Domnul să iubeşti pe soţul tău care îţi face viaţa grea?
Îţi cere Domnul să dai din pâinea ta celor ce nu au?
Îţi cere Domnul să vorbeşti Cuvântul Lui?
Care este răspunsul tău?
Crezi că eşti nepregătită?
Te gândeşti la ceea ce poţi tu sau la ceea ce poate face Domnul?
Doamne, eu sunt o femeie simplă, nepregătită de multe ori pentru lucrarea la care Tu mă chemi. 
Vreau să mă rog mai mult, să fac pace cu toată lumea, să iubesc pe soţul meu, să respect pe cei din jur, să dau din pâinea mea celor ce nu au, să spun Cuvântul Tău altora. 
Nu mă depărtez de cei ce aşteaptă făgăduinţa Ta. 
Aştept prezenţa şi puterea Duhului Sfânt în inima şi viaţa mea.

miercuri, 10 septembrie 2014

ascunsă-n Tine

Nu mă mai tem de multele răscruci
Şi nici de de mult prea grele cruci,
Nu mai văd nori în loc de soare,
Nici nu mai sper speranţa care moare.
Nu mai mi-e frică de-nguste poteci
Nici nu mai caut ape în izvoare seci,
Nu-mi mai doresc dorinţe trecătoare
Şi nu mai vreau plăcerea care doare.
Nu mai salvez ce deja e pierdut,
Nu vreau s-aud şi să n-ascult,
Nu mai visez la vise ce nu se împlinesc,
Nici nu urmez lumini ce mă orbesc.
Nu mai vreau jumătăţi din întreg
Şi nici să scriu cuvinte ce se şterg,
Nimic din ce se arde nu mai vreau.
Vreau doar ascunsă-n Tine să stau. 

marți, 9 septembrie 2014

Vremea de acum e scurtă

Spuneţi tinerei voastre soţii cu glasul cel mai gingaş din lume:
 -Te-am luat, scumpă copilă, ca tovarăşă a vieţii mele, te-am chemat să împărţi cu mine sarcinile cele mai cinstitoare şi mai trebuitoare, naşterea de copii, îndrumarea unei case. 
Ce-ţi voi cere, aşadar?Inainte de a-i spune, vorbeşte-i de dragostea ta, căci nimic nu sensibilizează mai mult pe cei care ascultă, în a primi ceea ce li se spune, decât să ştie că totul îi este insuflat de o dragostea arzătoare.
 Cum îi veţi arăta asemenea dragoste? 
îi veţi zice:
 -Aş fi putut lua alte femei, bogate şi de rang înalt, nu le-am ales; de tine m-am îndrăgostit, de felul tău de a fi, de onestitatea ta, de blajinătatea ta, de cumpătarea ta…
Şi de ce?
 Nu fără cumpănire şi fără temei, ci fiindcă ştiu că bogăţia nu-i un bine în sine.
 Am lasat-o, aşadar, şi am venit spre tine, al cărei suflet plin de virtute nu-l dau pe tot aurul lumii.
 O tânără înţeleaptă şi cu inimă aleasă, îndeletnicindu-se cu pietatea, face cât toate comorile pământului.
De aceea te-am ales, te iubesc şi ţin la tine mai mult ca la viaţa mea. 

Vieţuirea de aici, de pe pământ, nimic nu este cuprinsul rugăciunilor, cererilor şi al tuturor eforturilor mele este ca să merităm să petrecem în aşa fel încât în viaţa viitoare să putem fi împreună,fără să mai avem a ne mai teme de ceva. Vremea de acum e scurtă – şi moartea-i va pune sfârşit, – de vom merita so străbatem fiind plăcuţi lui Dumnezeu, vom fi în veşnicie cu Hristos, şi noi unul cu altul, într-o desăvârşită fericire.
Aşez dragostea ta mai presus de toate şi nimic nu mi-ar fi mai împovărător şi mai asupritor decât a fi în vreo împotrivire cu tine, vreodată.

 De ar fi să pierd totul, să ajung cel mai sărac dintre oameni, să am de înfruntat cele mai grele primejdii, să sufăr orice, totul voi putea să-l duc, atâta vreme cât dragostea mea pentru tine va fi fericită. 
Venirea copiilor îmi va umple cea mai mare dintre dorinţe, atâta vreme cât vei avea dragoste pentru mine. Asemenea fie şi simţirile tale…
Adaugă apoi cuvintele apostolului, din care se arată că alcătuirea unei astfel de legături este după voia lui Dumnezeu:

 Ascultaţi ce zice Scriptura: 
Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. 
Nimic să nu fie pricină de josnicii.
 Piară bogăţiile, slăvirile acestei lumi, ceea ce iubesc preţuieşte mai mult ca toate.
Cât aur, ce bogăţii ar putea face atâta plăcere soţiei voastre, ca asemenea vorbe?
 Şi să nu vă temeţi că dragostea voastră îi va da trufie – spuneţi-i cu inimă deschisă că o iubiţi.
 Femeile stricate, care lasă pe unul şi iau pe altul, vor putea să-şi facă un laţ din asemenea vorbe, pentru amanţii lor
 – e şi firesc,
 – dar o femeie de bunăcuviinţă, o tânără de bun neam, nu ar putea să se trufească, ci, mai degrabă, s-ar face mai mlădioasă.
 Arătaţi-i că vieţuirea cu ea vă este nepreţuit, că din această pricină vă place mai bine să staţi acasă decât să ieşiţi în piaţa publică, daţi-i întâietate asupra prietenilor voştri, asupra copiilor voştri, iar aceştia să fie iubiţi din pricina ei.
De face binele, lăudaţi-o, admiraţi-o, dacă săvârşeşte vreo nepotrivire, aşa cum se poate întâmpla oricărei femei tinere, folosiţi sfaturile şi îndemnurile acoperite. Osândiţi cu putere bogăţia şi luxul, – învăţaţi-o să-şi facă podoabă din cinste şi din ruşine – şi cu orice prilej, arătaţi-i tot ceea ce poate fi spre binele ei.
Rugaţi-vă împreună, duceţi-vă, fiecare, cum se cuvine, la biserică; bărbatul să ceară femeii să-i împărtăşească tot ceea ce s-a grăit sau s-a citit în faţa ei şi femeia, de asemenea, bărbatului.
De sunteţi săraci, aveţi în faţă pilda sfinţilor, a lui Petru, a lui Pavel, care au fost mai slăviţi decât toţi regii şi bogaţii.

 Aflaţi cum şi-au petrecut ei viaţa în foame şi în sete. Spuneţi nevestei voastre că nimic, în această lume, nu-i de temut, decât a-L supăra pe Dumnezeu. 
Dacă cineva se căsătoreşte în felul acesta şi cu asemenea gânduri, nu va fi deloc mai prejos decât călugării – şi starea de căsătorie va fi mai de preţ decât necăsătoria.
Nu cercetaţi pe soţia voastră oricum, ci cu bunăvoinţă, cu gingăşie. 

Acordaţi-i multă atenţie şi ea nu va mai aştepta curtea altor bărbaţi.
 Aşezaţi-o mai presus de orice, din orice punct de vedere, frumuseţe, înţelepciune – şi lăudaţi-o. 
Veţi ajunge astfel, ca ea să nu-şi dorească atenţia străinului 
– ba chiar să nesocotească pe toată lumea, învăţaţi-o să se teamă de Domnul.
 Toate celelalte vor curge ca dintr-un izvor şi casa voastră va fi doldora de bunătăţi…
Să ne deprindem să fim buni şi blajini cu toată lumea, dar mai ales cu soţiile noastre. 

Să ne ferim cu grijă de a cerceta prea de-aproape dacă reproşurile pe care ni le fac ele, sunt drepte sau nu.
 Să nu ţinem decât la un lucru:
- depărtarea oricărui temei de întristare, aşezarea în casa noastră a unei păci desăvârşite, ca astfel femeia să închine bărbatului toată grija ei, iar bărbatul să se destăinuie ei, după alergăturile şi necazurile de afară, ca într-un adăpost, ca acolo să găsească aproape de ea, mângâierile dorite.
Femeia dacă a fost bărbatului ca ajutor să-i fie, ca îndemnurile ei să-i îngăduie a face faţă relelor care-l ameninţă. 

Dacă ea-i virtuoasă şi blajină, nu numai că va aduce bărbatului ei mângâierea tovărăşiei ei, ci, în orice împrejurare, îi va fi de un mare sprijin. 
Ca un pilot îndemânatic, ea va preface în înseninare, prin dibăcia înţelepciunii ei, furtunile sufletului – şi înţelepciunea ei va fi izvor de întărire.
Când soţii sunt atât de strâns legaţi unul de altul, nimic nu-i va puteamâhni în viaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. 

Acolo unde stăpânesc înţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror vrăjmăşii.
 Ei stau ca înconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu.
Soțiilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine, în Domnul

..adică din pricina lui Dumnezeu. 
Pe voi -zice apostolul 
– vă împodobeşte această supunere nu către un stăpân, ci în supunerea care-şi are singurul temei în fire, în rânduiala cea de la Dumnezeu.
 Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele  voastre şi nu vă porniţi împotrivă-le!…
 Vedeţi, aşadar, cum au fost arătate deopotrivă, îndatoririle şi ale unora şi ale altora. 
Se poate întâmpla să te tulburi cu toate că iubeşti.
El zice aşadar:
 -Nu vă certaţi
 – nimic nu-i mai supărător decât certurile dintre bărbat şi femeie, căci mai supărătoare între toate sunt certurile între cei ce se iubesc. 
Este o stare de mare amărăciune a te lupta, ca să zic aşa, cu unul din mădularele propriei tale fiinţe.
Datoria bărbaţilor este, aşadar, de a iubi, aceea a nevestelor de a asculta. 

Dacă fiecare săvârşeşte ceea ce-i dator, atunci înţelegerea e de piatră.
 Iubirea face pe femeie iubitoare, ascultarea face pe bărbat mai blajin.
 Băgaţi de seamă că-i după fire, ca unul să iubească şi altul să asculte.
 Când cel ce îndrumă iubeşte pe cel ce primeşte îndrumarea, totul este în ordine. 
Dragostea nu-i cerută celui ce ascultă aşa cum este celui ce îndrumează 
– ceea ce i se cere este ascultarea.
Dacă femeii îi este dată frumuseţea, iar bărbatului dorinţa, este tocmai ca să înlesnească apariţia dragostei. 

Nu fiţi, aşadar, poruncitori pentru că femeia vă este supusă
 – şi, voi, femeilor, nu zămisliţi trufie pentru că bărbatul vă iubeşte.
 Nici gingăşia bărbatului nu se cade să sucească mintea nevestei, nici supunerea femeii să nu deştepte trufie în sufletul soţului.
Dumnezeu v-a hărăzit pe nevasta voastră ca s-o iubiţi din ce în ce mai mult – şi el a făcut aşa, o, femeie, ca să fii iubită spre a putea purta fără trudă îndatorirea de a fi supusă. 

Nu vă înspăimântaţi de această supunere. A fi supusă celui pe care-l iubeşti, nu-i lucru greu.
 Iar voi, nu vă temeţi să iubiţi, căci aceea pe care o iubiţi, vă este supusă, împreună petrecerea nu s-ar fi putut săvârşi altfel, voi aţi primit de la fire împuternicirea trebuitoare, primiţi, aşadar, legătura pe care o porunceşte dragostea.
Viaţa acestei lumi este alcătuită din două loturi: -treburile obşteşti şi treburile casnice. 

Dumnezeu a făcut două părţi:
 femeii i-a dat îndrumarea casei, bărbatului, toate treburile Statului, cele privitoare le negustorie, judecăţile, treburile militare şi celelalte ranguri obşteşti.
 Femeia nu poate mânui arma 
– ea poate să ţină şi să chivernisească aşa cum se cuvine toate cele casnice. 
Ea nu-şi poate da întotdeauna părerea într-o problemă obştească,
 – ci numai în cămin, unde, de atâtea ori este mai bună decât bărbatul. 
Ea nu poate îndruma cum se cuvine treburile Statului, dar poate creşte, cuviincios, copiii.
 Poate vedea preluările servitorilor, le poate supraveghea treaba, dând bărbatului toată liniştea, despovărându-i de orice grijă dinlăuntru, 
– poate avea grija cămării, pregătirea meselor, întreţinerea veşmintelor şi toate celelalte treburi de care nu se cade a se îndeletnici bărbatul, încă un semn al înţelepciunii şi-a orânduirii dumnezeieşti este şi acesta că acela care-i în stare de a face lucrările însemnate, să nu ie poată face pe cele mai mici, în care se arată neîndemânatic, ca, în felul acesta, femeia să aibă un rost însemnat.
Dacă Dumnezeu l-ar fi făcut pe bărbat îndemânatic în toate aspectele vieţii, femeia ar fi fost marginalizată. Dimpotrivă, dacă ar fi dat îndemânare femeilor la treburile cele mai însemnate şi mai folositoare, le-ar fi făcut să se trufească.

 Cugetând a întemeia pacea şi păstrând fiecăruia locul cuvenit, el a făcut din viaţa noastră o armonie, dând fiecăruia ce-i este de folos.
Bărbatul care-şi petrece cea mai mare parte din timp în viaţa publică, este prins de treburile obştei. Femeia, stând la ea acasă, ca într-o şcoală a înţelepciunii, reculegându-se în ea însăşi, are putinţa să se dedea rugăciunii, citirilor pioase şi alte înţelepte îndeletniciri. 

După cum cei ce sălăşluiesc în pustie, nu sunt tulburaţi de nimeni, tot asemenea femeia, trăind mereu în cămin, se poate bucura de o pace fără sfârşit.
 Ea poate aşadar, să săvârşească, pe socoteala ei, înţelepciunea.
Poate, când bărbatul vine tulburat, să-l potolească, să-i aducă liniştea, să-i depărteze din suflet grijile cele închipuite, cugetele de mânie, şi să-l trimită iarăşi la treburile lui despovărat de cele rele

 – ducând cu el cele bune câştigate acasă. 
Nimeni nu are o putere mai mare întru a desăvârşi un bărbat şi a-i mlădia sufletul cum vrea, decât o femeie pioasă şi înţeleaptă.
 Asemenea, de la nimeni altul: stăpân, judecător, nu va primi mustrări sau sfaturi cu bunăvoinţă un bărbat, ca de la femeia lui; 
va fi pentru el chiar o plăcere să fie mustrat de ea, din pricina iubirii pe care el o are pentru aceea care-l sfătuieşte. Aş putea arăta mulţi bărbaţi, aspri şi neprimitori de mustrări, care au fost, în felul acesta, mult îmbunătăţiţi de soţiile lor.
Femeia, care împarte cu bărbatul ei şi masa şi patul, care-i mama copiilor lor, care ştie treburile cele văzute şi cele tainice ale lui şi toate celelalte, care-i este alături întru toate, care ţine de el ca trupul de cap, dacă-i înţeleaptă şi ştie cum să se poarte, va veghea mult mai bine şi mai folositor decât oricine ar fi, asupra tovarăşului vieţii ei. 

Poftesc pe femei la o asemenea lucrare
 – să fie bărbaţilor lor bune sfătuitoare…
Cel ce se căsătoreşte cu o femei bogată, îşi ia mai degrabă un stăpân decât o soţie.

 Dacă femeile, chiar fără prisosinţa avuţiilor, sunt pline de trufie şi înclinate spre slava cea deşartă, cum vor putea fi suferite de bărbaţii lor, dacă această prisosinţă e şi mai mare? 
Câţi bogaţi, care s-au căsătorit cu femei de asemenea bogate, nu şi-au mărit avuţia, jertfind bucuria de a trăi şi pacea, având a duce în fiecare zi adevărate bătălii şi trăind în certuri şi neînţelegeri!
Şi câţi săraci căsătoriţi cu femei încă mai sărace decât ei, se bucură de linişte şi văd soarele cu o privire îmbucurată, în vreme ce bogaţii, împresuraţi de îmbuibări, îşi doresc adesea moartea, din pricina femeilor lor;

 şi să fie despovăraţi de vieţuirea pe care o duc!
 Ca să se adeverească tuturor că banul nu slujeşte la nimic, dacă nu slujeşte o cauză bună.
Dar ce să vorbesc de înţelegere şi de pace? 

Dar chiar vorbind numai despre avuţie, adesea-i lucru neînţelept să te căsătoreşti cu o femeie mai bogată ca tine… 
O femeie virtuoasă, înţelegătoare, modestă, chiar când e săracă, va şti să scoată mai mult din sărăcie decât din bogăţie; 
dimpotrivă, o femeie stricată, fără frâu, certăreaţă, chiar de va găsi la ea acasă mulţime de comori strânse, le împrăştie mai degrabă decât vântul praful. Şi pricinuind bărbatului o mulţime de necazuri, îi aduce şi repede ruinarea.
 Nu trebuie să căutăm aşadar, bogăţia, ci o femei vrednică să facă o bună folosire a ceea ce are…
Unul din temeiurile cele mai mari ale căsătoriei este dorinţa de a fugi de păcat, şi a da deoparte orice stricăciune. 

Orice căsătorie trebuie făcută pentru a sluji şi cultiva bunele moravuri. 
Şi va fi aşa, de vei fi luat o femeie în stare de a aduce în casa ta înţelepciune, pietate, cumpătare. Frumuseţea trupească, dacă virtutea sufletească nu-i este tovarăşă, poate ţine în mreje pe bărbat douăzeci-treizeci de zile, mai mult nu; ea va lăsa să i se vădească stricăciunea şi vraja s-a risipit.
Dar femeia în care străluceşte frumuseţea sufletului, pe măsură ce vremea trece şi bărbatul cunoscându-i, treptat, sufletul ales, îi insuflă soţiei lui o dragoste din ce în ce mai arzătoare şi întăreşte legătura care-i uneşte. 

Aşa că, duioşia caldă şi sinceră care dăinuieşte între soţi, alungă orice pricină de alunecare spre stricăciune.
Bărbatul care-şi iubeşte soţia, n-are gânduri neruşinate, el preţuieşte necontenit femeia care-i a lui – şi în felul acesta, prin bunele lor moravuri, aduc ajutorul lui Dumnezeu asupra casei lor.
Mulţi părinţi ca să dăruiască fiului lor un dar frumos, o casă luxoasă, o moşie bogată, fac orice şi pun toate în mişcare. 

Dar ca sufletul să fie virtuos şi să fie aplecat spre pietate, aceasta nu o iau în calcul.
Iată ceea ce răstoarnă lumea:

- nu avem grijă de copiii noştri, ţinem seamade averea lor şi le dispreţuim sufletul, îngăduind astfel o purtare care-i curată nebunie.
 O avere mare, îndestulată, 
– dacă acel care o posedă, nu o poate chivernisi după virtute, se va prăpădi întreagă şi va pieri odată cu posesorul, dar un om cu suflet mărinimos şi plin de înţelepciune, chiar de nu are nimic acasă,va putea păstra cum se cuvine, bunurile tuturor.
La ceea ce trebuie, aşadar, să lucrăm noi, este nu a-i face pe copiii noştri bogaţi în bani, în aur, în prisosinţe de acest soi; 

ci trebuie aşa să facem, ca ei să fie bogaţi mai presus de toate în pietate, în înţelepciune, în comori de virtute, să aibă nevoie de puţin, să nu fie vrăjiţi de bunurile acestei lumi şi de dorinţele cele nemăsurate. (“Fiecare – zice apostolul – să nu caute binele său, ci al aproapelui“).
Cu cât mai mult temei de grija pentru copiii noştri?
Nu ţi l-am încredinţat de cum s-a născut?

-va zice Domnul, şi nu te-am investit ca dascăl, protector, sprijinitor şi stăpân?
 Din mica lui copilărie nu ţi-am poruncit să-l îndreptezi şi să-l conduci?
Ce răsplată vei merita de te uiţi cu nepăsare cum alunecă? 

Ce-mi spui?Că-i încăpăţânat şi nesupus? 
De aceasta, trebuia de la început să te îngrijeşti; când era tânăr, trebuia să- înfrânezi cu tărie, să-l obişnuieşti cu datoria, să-l înveţi, să-i îndrepţi nedesăvârşirile sufletului. 
Atunci când acest suflet era mai lesne de cultivat, trebuia să-i scoţi spinii, la vremea când, din pricina vârstei, aceşti spini puteau fi smulşi fără trudă. 
Numai aşa patimile înfrânate n-ar mai fi crescut şi n-ar fi ajuns să nu mai poată fi stăvilite

luni, 8 septembrie 2014

autoritatea care judecă gândurile,


Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, în orice ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile.Mintea, inima, emoțiile sunt o autoritate puternică în viața noastră dar pot fi  înșelătoare și nu trebuie să le lăsăm să stăpânească peste noi.Iată o lumină clară în acest aspect al vieții noastre învățându-ne că autoritatea care judecă gândurile, sentimentele noastre trebuie să fie Dumnezeu.