El nu mă va lăsa!

Creştini buni şi oneşti sunt aşa de copleşiţi de vină şi condamnare, încât acest lucru îi duce în disperare. Atunci când ei nu pot trăi pe măsura propriilor aşteptări, atunci când ei cad înapoi în păcat, ei decid să cedeze. Un număr în creştere a creştinilor se află în pragul de a ceda. Puţini creştini ar îndrăzni să se gândească de a se lepăda de dragostea lor pentru Isus, dar în disperare ei, totuşi, se gândesc să se lase înfrânţi. Unii slujitori predică astăzi în mod continuu numai numai mesaje pozitive. De ai sta să-i asculţi, fiecare creştin are parte de minuni, fiecare primeşte răspunsuri imediate la rugăciune; fiecare se simte bine, trăieşte bine, iar lumea întreagă este plină de lumină şi în culoare roză. Îmi place să aud astfel de predici, deoarece doresc cu adevărat acest lucruri buni şi sănătoase pentru poporul lui Dumnezeu. Dar nu aşa stau lucrurile pentru un mare număr de creştini foarte sinceri şi dedicaţi. Nu este de mirare faptul că tinerii noştri se lasă înfrânţi. Ei nu pot să trăiască pe măsura imaginii create de religie, o imagine a creştinului fără griji, bogat, cu succes şi întotdeauna cu o gândire pozitivă. Lumea lor nu este aşa de ideală; ei trăiesc cu lovituri dureroase, crize de la oră la oră şi probleme de familie. Pavel a vorbit despre necaz: „...necazul care ne-a lovit...am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă” (vezi 2 Corinteni 1:8). Gândirea pozitivă nu va înlătura aceste probleme, iar „mărturisirea” faptului că aceste probleme nu există de fapt nu va schimba nimic. Care este leacul? Există două lucruri absolute care mi-au adus multă mângâiere şi ajutor. 1.-Dumnezeu mă iubeşte. El este un Tată iubitor care doreşte să ne ridice din slăbiciunea noastră. Credinţa mea este cea care-i face cea mai mare plăcere. El doreşte ca eu să am încredere în El. Fericirea nu înseamnă a trăi fără durere sau suferinţă, nu este deloc aşa. Adevărata fericire este de a învăţa cum să trăieşti fiecare zi în ciuda necazului şi a durerii. Este de a învăţa cum să te bucuri în Domnul, indiferent de ceea ce s-a întâmplat în trecut. S-ar putea să te simţi respins şi abandonat. Credinţa ta s-ar putea să fie slăbită, iar tu să crezi că eşti doborât la pământ. S-ar putea ca durerea, lacrimile, suferinţa şi goliciunea uneori să te înghită, dar Dumnezeu continuă să fie pe tron. El continuă să fie Dumnezeu! Convinge-te pe tine însuţi că vei supravieţui. Vei ieşi din toate acestea şi, fie că vei trăi sau vei muri, tu îi aparţii lui Dumnezeu. Viaţa continuă şi vei fi surprins cât de mult poţi să înduri cu ajutorul lui Dumnezeu. Tu nu te poţi ajuta singur pe tine sau să opreşti durerea, însă Domnul nostru binecuvântat va veni la tine. El va pune mâna Sa iubitoare sub tine şi te va ridica să fii aşezat din nou în locurile cereşti. El te va elibera de frica de a muri şi îţi va arăta dragostea Sa nemărginită. 2-Priveşte în sus! Încurajează-te în Domnul. Atunci când ceaţa te înconjoară şi nu mai poţi vedea nici o cale de ieşire din dilema ta, lasă-te în braţele lui Isus şi, pur şi simplu, ai încredere în El. El va face totul! El doreşte credinţa şi încrederea ta. El doreşte ca tu să strigi cu glas tare: „Isus mă iubeşte! El este cu mine! El nu mă va lăsa! El rezolvă totul chiar acum! Eu nu voi fi descurajat! Nu voi fi învins! Nu voi fi victima lui satan! Nu-mi voi pierde minţile şi direcţia. Dumnezeu este de partea mea! Îl iubesc şi El mă iubeşte!” La capătul tunelului se află credinţa. Iar credinţa se bazează pe următorul lucru absolut: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere....” (Isaia 54:17).

Cine are o inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile

„Cine are o inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile…” 
Proverbe 10.8-

Mângâierea celor nenorociţi este să aibă tovarăşi de suferinţă.
Nevoia îl învaţă pe om, chiar şi când pricepe greu.
Nuiaua lui Dumnezeu este un creion cu care contu­rează chipul lui Hristos mai clar în noi.
Există mii de lucruri pe care le putem dobândi şi de­ţine şi pot fi numite drept lucruri mari în ochii lumii, dar, privite din perspectiva veşniciei, să nu aibă, de fapt, nicio valoare.
 Sunt persoane care au poveri şi griji, dar care nu fac altceva decât să se plângă de situaţiile existente. Ele vorbesc tot timpul despre starea rea de lucruri. Toată conversaţia lor nu are legătură decât cu tot ce este rău, şi ele merg prin viaţă, vorbind, dar nefăcând nimic.           
Prea multe interese secundare ne hărţuiesc. Creşti­nul trebuie să-şi controleze gândurile şi să le atribuie o ordine, după importanţa lor. Cât timp pierdem noi gândind la lucruri care într-o lună, poate într-un an, nu vor mai avea nicio importanţă!

De unde ştiu care este calea dreaptă către Dumnezeu când sunt atâtea?

În zilele noastre, oamenii devin pe zi ce trece tot mai confuzi privind problema spiritualităţii şi a sufletului lor. Toţi oamenii caută Adevărul. Lumea în care trăim oferă o gamă variată de concepţii şi filosofii de viaţă, atât religioase cât şi laice, fiecare dintre ele oferind omului un Adevăr. Oamenii găsesc în cursul căutărilor lor mai multe sensuri ale acestui Adevăr. Unele dintre ele se pliază asemănându-se între ele, altele se contrazic


şi chiar se exclud, astfel că fiecare om ar putea ajunge să aibă Adevărul lui propriu.Unii oameni consideră că Adevărul trebuie căutat mult timp, chiar toată viaţa, prin multe căi, că este necesar ca omul să citească nenumărate cărţi şi să cunoască toate sistemele religioase şi culturale din lume pentru ca apoi să fie capabil să extragă Adevărul care şi el, la rândul lui, trebuie verificat dacă este Adevărul adevărat şi tot aşa. Astfel, unii dintre ei ajung să-şi piardă toată viaţa şi sufletul în complexitatea unor enigme filosofice, de multe ori fără rost. Alţii, năuciţi fiind de cantitatea enormă de informaţii provenită din diverse culturi, religii, ştiinţă, filosofie, ajung ca în neputinţa de a selecta ceva ca Adevăr să considere aproape toate concepţiile adevărate, oscilând astfel de la una la alta în funcţie de situaţiile de viaţă prin care trec.Sunt oameni care ajung să creadă atât în filosofia consumeristă seculară, în materialismul de zi cu zi, cât şi-n,creştinismul lui Isus, islamismul lui Mahomed, budismul lui Buddha, hinduismul lui Shiva, Brahma, Vishnu şi altele,care s-ar închina aceluiaşi Dumnezeu, unul pentru toţi, apoi se ia ce este mai bun de la fiecare şi este construit Adevărul... personal, relativ, subiectiv… greşit. Alţii, acceptă ca punct de referinţă pentru gândirea lor preceptul creştin dar sunt năuciţi de numărul mare de confesiuni şi culte creştine,de învăţăturile diferite pe care le întâlnesc la tot colţul, sunt dezamăgiţi de faptele creştinilor de-a lungul timpului, de slujitorii bisericilor, de religia creştină în ansamblu; ei cred în Dumnezeu şi-n Biblie dar nu în cadrul unei biserici, ci-şiconstruiesc mai degrabă o religie personală după care decid să-şi ghideze viaţa.În tot acest amalgam spiritual vorbim despre acei oameni care se întreabă şi ne întreabă „În ce să cred? Cum pot fi sigur că ceea ce cred este adevărat? De unde ştiu care este calea dreaptă către Dumnezeu când sunt atâtea? La ce biserică să merg? În ce religie să cred?”. Întrebări grele pentru oameni confuzi, năuciţi, care caută Adevărul în toate părţile şi nu-L găsesc nicăieri.

Un lucru e clar, toţi oamenii vor Adevărul. Mirajul Adevărului exprimă de fapt acea dorinţă incomensurabilă a omului de a-şi găsi sensul în viaţă, de a-şi găsi fericirea şi împlinirea sufletească. Biblia ne relevă Adevărul şi este foarte simplu: Isus Hristos este Adevărul. Doar identificarea cu El ne poate duce la Dumnezeu şi la împlinirea nevoilor noastre sufleteşti, nimic altceva! Recunoaşterea lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Dumnezeu Întrupat necesită renunţarea la orice altă filosofie de viaţă în favoarea valorilor şi principiilor creştine transmise de Isus Hristos. Dar, cu toate acestea, mulţi oameni nu văd şi nu acceptă Adevărul.

Pentru unii e prea uşor de descoperit, prea uşor pentru a-L crede, pentru unii e prea simplist pentru a-L crede, pentru alţii e prea încurcat pentru a-L vedea, pentru unii e prea mistic pentru a-L cunoaşte, iar pentru alţii e pur şi simplu intangibil, absolutul care nu poate fi atins. În felul acesta mulţimi de oameni pierd Adevărul angajându-se în fel şi fel de sisteme de gândire complicată şi distorsionată pierzând un mesaj atât de simplu, ca pentru nişte prunci: „Veniţi la Mine...şi Eu vă voi da odihnă” minţilor voastre. (Matei 11:28)

Nu-ți risca niciodată mărturia

Nu-ți risca niciodată mărturia

Nu cred că este înțelept să mergi la plajă cu alte familii de prieteni.

Nu cred că este cazul să mergi la jacuzzi în aceeași cadă cu persoane de sex opus.

Nu te dezbrăca în fața fraţilor,surorilor de credinţă.

Cînd predici Nu vrei ca apropiații să își amintească de fizionomia ta intimă.

Ține-te departe de situații care ar putea fi ridiculizate de tinerii din biserică.

Să nu stai niciodată singur cu o femeie în casă, dacă nu este mai mare cu 50 de ani decît tine sau dacă nu este vreo verișoară extrem de urîtă .

Înțelept este să nu iei în mașină deloc o personă de sex opus, iar dacă este o urgență, aceasta ar trebui să stea pe bancheta din spate.

Sînt cazuri în care este mai înțelept să Nu te dai gentleman.

Nu te întîlni niciodată cu o femeie de unul singur.
 Dacă este o problemă de consiliere pastorală, neapărat mergi împrenă cu soția

Nu sta în aceeași clădire cu o femeie de vîrstă apropiată.

Nici 20 de ani diferență acum nu mai reprezintă o limită sigură. 
Lucrat împreună în același birou pînă seara tîrziu?

Cale bătută spre adulter.

Călătorii împreună în interes de servici?

Prostii!

Curvia-i la ușă!

Nu atinge niciodată o altă femeie, exceptînd o scurtă strîngere de mînă dacă e rudenie apropiată...

Nu ai de ce să ții mîna altei femei în mîna ta în timp ce îi explici ce dulce este părtășia creștină.

Sărutatul de mîini nu prea se mai practică, așa că …. ai scăpat.

Nu fă complimente prea generoase.

Este extrem de enervant să vezi soți care își tratează soțiile ca pe niște sclave, dar se gudură pe lîngă nevasta altuia, care-i un pic mai arătoasă.

Curvie!

Aţi văzut cum masculi înfierbîntați se înfoaie ca niște curcani în prezența tinerelor femei și se dau în stambă cu amabilități nenecesare.

Boi!

Ca boii la tăiere,

Deodată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă,Prov 7:22

.... femeile simt imediat cînd începe flirtul.

Dacă sînt femei serioase și credincioase le provocați greață.

Nu dispreţui lucrurile mici, o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face niciodată soarele: să lumineze noaptea!...
Un lucru pe care trebuie să-l înveţe încă multe persoane este că, mergand pe o cale rea nu poţi ajunge la o destinaţie bună....
A trăi înseamnă a suferi, iar a supravieţui înseamnă a găsi găsi un sens în suferinţă.
Nici o zi nu este completă fără a vorbi cu Dumnezeu .
Ateii il neaga pe Dumnezeu prin vorbe,credinciosii prin fapte.
Marturiseste-te doar lui Dumnezeu , si celui ce i-ai gresit.
Facand aceasta, vei fi eliberat si vindecat! 
"Nu zice: 
-Cum se face ca zilele de mai inainte erau mai bune decat acestea? Caci nu din intelepciune intrebi asa"
 (Eclesiastul 7:10);
- "Nu va mai ganditi la ce a fost mai inainte, si nu va mai uitati la cele vechi! Iata, voi face ceva nou, si-i gata sa se intample: sa nu-l cunoaste-ti voi oare?" 
(Isaia 43:18-19). 
Sa tanjesti dupa persoana potrivita.
 E mai bine sa doresti ceea ce nu ai decat sa ai ceea ce nu-ti doresti. 
Poti ajunge ca femeia care a spus:
- "Nu am stiut niciodata ce era fericirea adevarata pana cand nu m-am maritat cu sotul meu; acum este prea tarziu!"
 Doi oameni disfunctionali nu formeaza de regula un cuplu fericit. Cand este de unul singur macar stii cu cine ai de-a face.
 Dumnezeu stie de ce ai nevoie mai bine decat tine si "Domnul ...nu lipseste de nici un bine pe cei ce duc o viata fara prihana" .
(Psalmul 84:11).
In loc sa gasesti persoana potrivita, lupta-te sa devii un om mai bun! 
Sa tanjesti dupa o destinatie viitoare. 
Este o greseala sa crezi ca atunci cand ajungi intr-un anumit loc vei fi fericit;
- ca atunci cand ajungi la pensie vei face calatoria mult visata sau iti vei atinge un ideal. 
Cele mai fericite clipe se gasesc pe parcurs, nu la sfarsitul calatoriei.
Cand este vorba de traire nu poti modifica ce spune Scriptura: 
-"Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul: sa ne bucuram si sa ne veselim in ea!"

vasul inimii mele este curat.

Inima, ca centru spiritual al omului, poate fi asemănată cu un vas (sau cu o vistierie) în care poate să existe lucruri bune sau lucruri rele. Iată doar două versete care să sublinieze adevărul acesta: Matei 12:35 şi 15:19.
Vasul acesta al nostru are o capacitate imensă şi în el există atâtea lucruri amestecate. De multe ori găsim atitudini atât de diferite şi chiar contrarii. Priviţi ce spune David, omul lui Dumnezeu, în Psalmul 12:2. Deasemenea să citim ce spune, prin inspiraţie, Ieremia în capitolul 9:8 şi 17:8. Putem să-i iubim pe unii şi în acelaşi timp să urâm pe alţii; putem zâmbi cu gura şi totuşi să ne încleştăm inima; putem să ne arătăm altfel decât suntem în interiorul nostru, şi toate acestea pornesc din aceeaşi inimă. Cu alte cuvinte noi inducem în eroare, sau minţim, pe cei care cred ceva despre noi, în timp ce realitatea este cu totul alta. Suntem adesea ispitiţi să prezentăm altora vasul inimii noastre ca fiind de calitate, frumos şi plin de lucruri bune, iar în realitate suntem plini de lucruri negative. Credeţi că e bine aşa?
Şi pe vremea Domnului Isus Hristos preocuparea pentru a lăsa o impresie bună exterioară era la rang de cinste. “Iudeii erau aşa de grijulii în ce priveşte curăţia ceremonială încât orânduielile lor erau extrem de împovărătoare. Mintea lor era ocupată cu reguli şi restricţii şi de teama de a nu se mânji pe dinafară, nu observau murdăria pe care egoismul şi răutatea le-o lăsau în suflet.Ca să putem pune ceva într-un vas acesta trebuie să fie gol.
Dacă e plin degeaba ne vom strădui să-l mai umplem cu altceva. Să luăm un exemplu biblic: 2 Împ. 4:1-3. Această femeie a fost trimisă să aducă vase de la vecini pentru a le putea umple cu untdelemn. Trebuia ca vasele să fie neapărat goale; altfel nu se putea pune nimic în ele.
În al doilea rând vasele trebuie să fie curate.
Isaia 66:20. Dacă vasele folosite la Casa Domnului erau curate, spălate, cum credeţi că trebuie să fie inima noastră?
Domnul Hristos spune: “Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5:8) Dumnezeu nu doreşte ca noi să rămânem cu inima neschimbată, necurăţită şi împărţită. Isaia 1:16-18. Curăţia inimii este condiţia prieteniei noastre cu Dumnezeu. Prov. 22:11.
“… cuvintele lui Isus, “ferice de cei cu inima curată”, au înţeles mai adânc, referindu-se nu numai la curăţie în sensul în care o înţelege lumea, adică de a fi neatins de senzualitate sau poftă, ci şi la faptul că trebuie să aibă un suflet curat, să fie neatins de mândrie şi egoism, să fie umil, dezinteresat şi la fel ca un copil.Astăzi există foarte mulţi oameni care se exprimă în felul următor: “vasul inimii mele este curat; eu n-am nimic rău în inima mea; eu n-am nevoie de intervenţia lui Dumnezeu în viaţa mea; eu deja sunt mântuit; eu n-am dat în cap la nimeni, n-am furat nimic, nu am desfrânat şi m-am închinat doar lui Dumnezeu; mie nu mi se cuvine decât viaţa veşnică.” Aceste afirmaţii le mai auzim de multe ori şi printre cei din bisericile noastre.Poate vasul inimii noastre să stea gol? Există posibilitatea ca, fără locuirea lui Dumnezeu în inima noastră, să fim neutri sau chiar imuni faţă de demonii care ne asaltează? Să citim ceea ce spune Domnul Isus Hristos în Luca 11:24-26. Este clar că varianta de mai sus nici nu poate fi pusă în calcul de nici un om de pe faţa pământului.Inima omului, care este neocupată de Duhul lui Dumnezeu, va deveni inevitabil o casă în care vor locui demonii moderni. Dumnezeu doreşte ca inima noastră să devină “domiciliul stabil” sau reşedinţa permanentă a Duhului Său.
Dacă dorim din toată inima noastră să fim cu Dumnezeu pe Noul Pământ trebuie neapărat să avem vasul inimii noastre curăţit. Aceasta este condiţie obligatorie pentru cei ce vor să meargă în Canaanul Ceresc.
Avem astăzi ocazia să fim curăţaţi. Este încă har şi putem să fim transformaţi. Isus vrea să intre în inima noastră şi să dea afară tot ce e rău. Apoc. 3:20. Îi vom da noi voie oare? Vom accepta sângele Său pentru a fi spălaţi? Domnul doreşte aceasta din partea noastră. Voia Sa este ca să fim schimbaţi. Facă-se Voia Sa cu noi!

Sunt hotărât....

Sunt hotărât să nu scot vorbe ironice sau care să provoace râsul în Ziua Domnului.
 Sunt hotărât să nu vorbesc de rău pe nimeni decât pentru un scop constructiv.
Sunt hotărât de a mă cerceta în fiecare clipă, oră, zi, în fiecare săptămână, în fiecare lună, în fiecare an dacă am fost neglijent, ce păcate am comis şi dacă m-am lepădat de firea mea pământească.
Sunt hotărât să nu proclam în scrierile mele decât purul adevăr.
Sunt hotărât, chiar dacă ar fi ultima oră din viaţa mea, să nu fac nici un lucru de care îmi este teamă.
Sunt hotărât să nu irosesc nici o clipă investindu-mi timpul în cel mai profitabil mod posibil.
 Sunt hotărât ca tot ceea ce fac cu trupul şi sufletul meu să fie spre slava lui Dumnezeu.
Sunt hotărât ca toată viaţa mea să fac tot ceea ce consider că este spre Gloria lui Dumnezeu şi spre binele şi mântuirea altora  fără să ţin cont de timp.
 Sunt hotărât să fac tot ceea ce consider că este de datoria mea să fac, mai ales pentru binele şi câştigul omenirii.
 Sunt hotărât să fac aceasta în ciuda dificultăţilor.
 Simpla considerare a faptului că Dumnezeu este Dumnezeu poate fi suficientă pentru anularea oricărei obiecţii şi a oricărei opoziţii faţă de domnia suverană a Lui Dumnezeu.
Trezirea nu este altceva decât coborârea subită a Duhului Sfânt peste oameni, luându-le ochii de la ei înşişi şi îndreptându-i asupra Fiului Lui Dumnezeu.
Voi trăi dedicat lui Dumnezeu.
Dacă nimeni altcineva nu va face asta, eu tot o voi face!
Omul care vrea să moară de moartea celor neprihăniţi, trebuie să trăiască viaţa celor neprihăniţi.
Omul care vrea să moară creştin, trebuie să trăiască creştin.
 Cel care vrea ca Mijlocitorul de sus să-i fie Scut în acel moment, trebuie să-I dea voie să-i fie scut chiar acum!

la Cina Domnului....

De fiecare dată când se apropie serbarea “Cinei Domnului”, unii creștini încep să se manifeste diferit decât până atunci. Parcă îi vezi mai preocupați de relația lor cu Dumnezeu, de relația cu cei din jur, încep să posteacă, devin mai rugativi, mai darnici și alte lucruri asemănătoare.Firesc, se nasc unele întrebări: de ce apar astfel de manifestări numai în apropierea serbării Cinei Domnului? Oare numai cu această ocazie trebuie să ne apropiem mai mult de Dumnezeu? Atunci când ne rugăm, nu trebuie să ne apropiem de El? Când aducem laudă și glorie Numelui Său, nu ne apropiem de El? Aș vrea să privim puțin la primii ucenici: în F. Ap. 2:42, citim: ”Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni”. Observăm foarte ușor de aici că era o plăcere pentru ei să facă aceste lucruri și totodată le făceau cu stăruință, cu dragoste, cu pasiune și în mod constant, fără a socoti una mai presus ca cealaltă. Nu doar frângerea pâinii o făceau cu stăruință, ci pe toate. Erau interesați de Cuvântul Domnului (“stăruiau în învățătura apostolilor”), erau preocupați de rugăciune, stăruiau în ea, erau interesați de relațiile frățești (“stăruiau în legătura frățească”). Aș dori ca în fiecare din aceste moduri de închinare să ne amintim de jertfa

răscumpărătoare a Domnului nostru Isus Hristos, de dragostea lui Dumnezeu Tatăl și de puterea Duhului Sfânt.Revenind la serbarea Cinei Domnului, Scriptura afirmă: “...ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta, sau beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului până va veni El” (1Cor 11:26). Sigur, serbarea Cinei este un moment special, la care, poate mai mult ca oricând, ne aducem aminte de suferințele Domnului Isus, de iubirea Sa pentru noi, de faptul că El s-a supus în totul voii Tatălui. Atunci când ne apropiem de Cina Domnului, n-o facem ca pe un ritual, ci noi vrem să avem o relație,o părtășie reală cu El și o părtășie unii cu alții. Privind la evenimentul Cinei, am vrea să vedem ce mesaj ne transmite fiecăruia dintre noi. Primul mesaj este cel al amintirilor. La Cina Domnului ne amintim că El a luat păcatele noastre asupra Lui, iar pe crucea din Golgota s-a jertfit pentru noi, ca să fim  socotiți neprihăniți prin El. În spatele celor două elemente simbolice (pâinea și vinul), se află realitatea morții Domnului Isus (trupul pironit pe cruce,sângele vărsat). Ne amintim, de asemenea, și de legământul cel nou în sângele Său (Mt. 26:28).Al doilea mesaj este cel al unității. Este unitatea între Hristos (Capul bisericii) și credincioși (trupul, mădularele). Domnul Isus Hristos a spus: “Mă rog ca toți să fie una, cum suntem și noi” (Ioan 17:11, 21). Un al treilea mesaj pe care-l transmite Cina Domnului este cel al cercetării. “Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși, și așa să mănânce din pâine aceasta și să bea din paharul acesta”( 1 Cor. 11:28).La Cină există printre credincioși și un obicei mai puțin plăcut, și anume, ei vin la pastor și-l întreabă: “Pot să iau Cina? Pentru că am făcut cutare sau cutare lucru…”.Sigur, a te mărturisi este un lucru bun și este scriptural să -l facem (dar trebuie să te și lași de acel păcat), însă a cere altcuiva (pastorului) să ia în locul tău decizia de a te împărtăși sau nu, mi se pare un gest nepotrivit.Se poate  să-i ceri o părere personală sau un sfat, dar nu să ia o decizie pe plan spiritual în locul tău. De aceea, ar fi bine să medităm adânc la pasajul citat din 1 Corinteni, pentru că decizia ne aparține nouă în mod personal!   Dorința mea și sfatul meu este să facem din căutarea Domnului Isus Hristos un mod de viață, și nu doar la Cina Domnului, ci în fiecare zi, și în orice slujire. Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți și  să ne apropiem de Cina Domnului cu teamă sfântă, cu smerenie, cu respect, cu așteptări dar și cu mulțumiri.

Când gânduri negre se frământă cu grămada în lăuntrul meu,

Nu sunt într-un an atâtea ceasuri câte gânduri poate să aibă cineva într-un ceas. Gândurile zboară în stoluri ca graurii şi roiesc ca albinele. Cum nu poţi să numeri toamna frunzele uscate, aşa nu poţi să numeri gândurile. Ele sunt ca şi inelele dintr-un lanţ: unul trage pe celălalt. Ce fiinţă zbuciumată este omul! Gândurile îi joacă în cap în sus şi în jos ca musculiţele într-o seară de vară. Ca un ceas plin de rotiţe, al cărui pendul se mişcă mereu, aşa se mişcă gândul omului şi încă tot atâta de repede ca şi vremea. Aceasta face ca gândirea să fie un lucru foarte însemnat. De la un ou, se poate ajunge la un bou şi din multe gânduri uşoare, poate să iasă o mare greutate de păcate. Un bob de nisip este uşor, dar o grămadă de nisip este grea, zice Solomon. Unde sunt aşa de mulţi copii, este cazul ca mama să ia bine seama la ei. Şi noi cată să luăm bine seama la gândurile noastre, pentru că, dacă ele se schimbă în vrăjmaşi ai noştri, vor fi prea mulţi pentru noi şi ne vor târî în jos la pierzare. Gândurile cereşti ne vor umplea sufletele de cântări, cum umplu păsările văzduhul primăvara, dar gândurile rele ne vor muşca aşa ca nişte năpârci.
Oamenii îşi închipuie că gândul este ceva slobod, eu însă îmi aduc aminte că am citit undeva că gândurile, deşi sunt scutite de vamă, nu sunt scutite de iad şi vorba aceasta se potriveşte întocmai cu buna şi vechea Carte. Nu putem fi chemaţi în faţa niciunui tribunal de pe pământ pentru gândurile noastre, dar fiţi siguri că în faţa judecăţii din urmă vom fi judecaţi pentru ele. Gândurile rele sunt măduva păcatului, iasca ce prinde scânteie ispitei Diavolului, putineiul, în care laptele închipuirilor se încheagă în dorinţe şi planuri, cuibul, în care ouă toate păsările rele. De aceea, să ştiţi negreşit că, după cum focul arde nu numai vreascurile, ci şi lemnele groase, tot aşa şi Dumnezeu va pedepsi gândurile rele ca şi faptele rele.
Să nu-şi închipuie nimeni că gândurile nu sunt cunoscute Domnului, pentru că El are o fereastră înspre cea mai ascunsă odaie a sufletului şi această fereastră nu poate fi astupată cu nici un oblon. Cum vedem noi roiul de albine care lucrează după un geam, aşa ne vede şi ochiul Domnului pe noi. Biblia spune: "Iadul şi pierzarea sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile copiilor oamenilor." Omul nu este decât parte văzută pentru Dumnezeu. Pentru cer, nu există lucruri ascunse. Ce se petrece în odaia lăuntrică a inimii este, pentru ochiul care vede toate, tot aşa de descoperit, ca şi străzile unui oraş.
Unii vor zice însă că nu se pot opri să nu aibă gânduri rele. Se poate, dar întrebarea este: urăsc ei aceste gânduri sau nu? Nu putem să oprim pe hoţi să se uite pe fereastră, dacă însă le deschidem singuri uşa şi-i primim cu bucurie, atunci nu suntem mai buni decât ei. Nu putem să oprim păsările să zboare peste capetele noastre dar le putem opri să-şi facă cuib în părul nostru. Gânduri deşarte bat la uşa noastră, dar nu trebuie să le deschidem. Dacă totuşi se nasc în noi gânduri rele, să nu pună stăpânire peste noi. Cine plimbă o bucăţică dintr-o falcă într-alta, o face fiindcă îi place gustul ei, şi cine gândeşte la rău iubeşte răul şi este gata să-l şi facă. Gândeşte-te la Diavolul şi el se va arăta, îndreaptă-ţi gândurile spre păcat şi îndată mâinile vor urma gândurilor. Melcii lasă o dâră după ei şi tot aşa şi gândurile nefolositoare. Săgeata poate să zboare prin văzduh fără să lase urmă, dar un gând rău lasă totdeauna după el o dâră ca de şarpe. Unde se face mult negoţ cu gânduri rele, va fi şi mult noroi şi murdărie. Orice val nou de gânduri rele adaugă ceva la putregaiul stricat de pe ţărmul vieţii. Este grozav când te gândeşti că un gând ruşinos de care te-ai lăsat prins odată, îţi ia cheia minţii şi pe urmă poate să intre iarăşi foarte uşor, vrând-nevrând, şi poate să se întoarcă aşa fel, încât să aducă cu el alte şapte duhuri mai rele decât el; şi ce poate ieşi dintr-asta, nimeni nu ştie. Leagănă păcatul pe genunchii gândului şi se va face un uriaş. Moaie câlţi în gaz şi cum vor mai arde îndată ce-i vei apropia de foc! Moaie pe un om în gânduri stricate şi e gata să ia foc, păcătuind pe faţă, îndată ce va avea prilej. De aceea, înţelepciunea ne porunceşte să ne păzim în fiecare zi gândurile şi năzuinţele inimii noastre.
Gândurile bune sunt oaspeţi binecuvântaţi şi ar trebui primiţi cu drag, hrăniţi bine şi chiar căutaţi mult. Ca şi florile de trandafiri, ele răspândesc un miros plăcut când sunt păstrate în ulciorul amintirii. Ele nu pot fi cultivate îndeajuns, ci sunt o roadă care îmbogăţeşte pământul. Cum încălzeşte cloşca puii sub aripi, aşa ar trebui să îndrăgim toate gândurile sfinte. Ca oiţa săracului care mânca din bucăţica stăpânului ei, aşa de preţioasă şi de scumpă ar trebui să ne fie gândirea la lucrurile evlavioase. Gândurile sfinte dau naştere la cuvinte sfinte şi la fapte sfinte şi sunt semne adevărate ale unei inimi înnoite. Cine n-ar vrea să le aibă? Un mijloc fără greş, ca să ţii o baniţă fără pleavă, este s-o umpli bine cu grâu şi dacă vrea cineva să se ţină departe de gândurile deşarte, să aibă mintea plină de lucruri alese, la care să cugete, căci ele se găsesc uşor şi n-ar trebui să umblăm fără ele. O, de am putea să zicem ca David: "Când gânduri negre se frământă cu grămada în lăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul!"

adevaruri biblice pentru toti....

Dacă privim la Isus, el când s-a mâniat nu a explodat, aducând injurii la adresa persoanelor, spunând lucruri necugetate, nu Şi-a descărcat sentimentele în cuvinte şi acţiuni urâte. El a făcut, prin mânia Sa, ca oamenii să fie confruntaţi cu păcatul din viaţa lor, El s-a axat pe problemă.
 Mânia poate fi cel mai bine ţinută sub control atunci când persoana respectivă este preocupată de soluţia problemei şi nu de problema însăşi. 

Atunci când ai tendinţa să te ocupi doar de problemă, discuţi despre ea, te autocompătimeşti, dai vina pe alţii şi energiile tale sunt concentrate asupra persoanelor vinovate şi nu asupra găsirii de soluţii.
Preocuparea pentru rezolvarea problemei te face să evaluezi problema, să stabileşti responsabilităţi şi se orientează spre rezolvarea biblică a acesteia.
Este important ca problema mâniei să fie rezolvată aşa că:
- stabileşte dacă mânia ta este într-adevăr justificată
- decide care este atitudinea potrivită, dacă trebuie discutată cu cineva, dacă este suficient să vorbeşti cu Dumnezeu despre asta
- alege să depinzi de călăuzirea Duhului Sfânt, pe care ni l-a lăsat Dumnezeu ca să ne călăuzească în tot adevărul – Ioan 16:13
- dezvoltă un dialog constructiv atunci când stai faţă în faţă cu persoana care ţi-a produs mânia, nu prin acuzaţii şi învinovăţiri
- demonstrează că harul lui Dumnezeu se manifestă în viaţa ta spunându-ţi: Am fost răstignit împreună cu Hristos. Şi trăiesc. Dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. (Galateni 2:20)
Un lucru pe care trebuie să-l ştim este să răspundem celor care ne rănesc cu iubire. Iubirea este cel mai bun leac existent pentru mânia distructivă.  

Tendinţa noastră naturală, după cum spune şi Biblia, este să-i urâm pe cei ce ne urăsc, să blestemăm pe cei ce ne blastămă, să lovim pe cei ce ne-au rănit, să-i tratăm pe alţii aşa cum ne-au tratat ei, poate chiar într-o măsură mai mare.

 Adevărul care ne uimeşte este că dacă urmăm înclinaţiile noastre naturale, vom deveni exact ca şi ei. Vom cădea în aceleaşi stări pe care le suportăm atât de greu la alţii, şi vom acţiona ca şi ei.

 Vom deveni chiar mai răi decât persoana cea mai antipatică. Iubirea opreşte acest proces şi ne cruţă, ca să nu devenim ca şi cei ce ne tratează rău.
Avem nevoie de El ca să ştim cum să ne mâniem în aşa fel încât să nu fim distruşi şi să nu distrugem relaţiile din jurul nostru prin mânia noastră.

 Mânia poate fi folosită pentru a produce schimbări pozitive în viaţa ta, te poate ajuta să-ţi înţelegi rănile din trecutul tău, te poate ajuta să îţi dai seama că ai nevoie să-ţi îmbunătăţeşti comunicarea cu ceilalţi şi exteriorizată în mod corect te poate face un exemplu pentru ceilalţi şi poate fi folosită de Dumnezeu pentru a-i convinge pe unii oameni de păcatul lor.

Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele

Ce ironie că atâta neascultare de Legea lui Dumnezeu are loc în numele religiei! 

Domnul Hristos a recunoscut că oamenii I se vor închina în timp ce vor înlocui cerinţele Lui cu "poruncile oamenilor". 

El a respins o astfel de închinare drept zadarnică şi goală. În predica de pe munte, El a descris o mare mulţime care vor căuta să intre în Împărăţie deoarece au proorocit, au scos draci şi au făcut multe fapte minunate "în numele Tău." 

Cu toate acestea, Isus le va zice,:

"Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine." Matei 7:23.

Cum pot oamenii să fie atât de orbiţi şi să se înşele întratât încât să creadă că vor fi cu siguranţă mântuiţi în timp ce calcă de bună voie poruncile lui Dumnezeu?

 În închinarea lor zadarnică, s-au rugat regulat, au cântat cântece de laudă şi probabil că n-au lipsit de la niciun serviciu divin. 

Au mărturisit că au o mare iubire pentru Dumnezeu şi au dat mărturii mişcătoare. 

Nu este cumva aceeaşi problemă şi cu noi astăzi?

Când îi vedeţi grăbindu-se la programul lor regulat de muncă, urmărindu-şi propriile plăceri în ziua Domnului, s-ar părea că nu există nicio remuşcare pentru călcarea poruncii exprese a lui Dumnezeu. 

De unde au înţeles ei definiţia iubirii? 

Oare de pe stickerele de pe maşini "Zâmbeşte, dacă Îl iubeşti pe Isus,"

 "Fă semn cu mâna, dacă Îl iubeşti pe Isus,"

 "Claxonează dacă Îl iubeşti pe Isus"? 

Dar nu asta a spus Isus, nu? 

El a declarat:

"Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele." Ioan 14:15.

Este mai bine să asculţi

De ce se simt oamenii în siguranţă atunci când calcă una din cele Zece Porunci? 

Din acelaşi motiv, Saul s-a simţit în siguranţă când a reţinut oile şi vitele date spre nimicire. 

Dumnezeu îi spusese să nu ia nimic din pradă după ce îi cucerise pe amaleciţi. 

Dar Saul vroia să folosească acele animale ca jertfă lui Dumnezeu. 

Remarcaţi incredibila lipsă de logică din fapta lui. 

Nu a ascultat de Dumnezeu şi a luat animalele, iar apoi a încercat să-şi îndreptăţească neascultarea, folosindu-se de acele animale furate în închinarea înaintea lui Dumnezeu. 

În acelaşi fel, membrii bisericilor moderne nu ascultă de Dumnezeu, folosind ziua Domnului  în scopuri personale. 

Apoi, asemenea lui Saul, încearcă să-şi îndreptăţească neascultarea şi să-I închine lui Dumnezeu ceea ce au furat.

Dumnezeu a declarat prin profetul Samuel:

 "Ascultarea face mai mult decât jertfele." 

Este de asemenea mai bună decât toată închinarea inutilă a o mie servicii religioase realizate printr-o călcare făţişă a poruncii Lui. 

Ascultarea, mai bine decât orice altceva, reuşeşte să ne descopere iubirea. 

Domnul Isus a zis

"Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele." 

Neascultarea este mai rea decât orice deoarece reprezintă un act de necredincioşie în însăşi natura ei. 

Mai există şi astăzi lucruri pe care Dumnezeu le-a pus deoparte pentru o folosire sfântă?

nestemate de adevar

Comorile Domnului nostru Isus Hristos sunt mult prea numeroase,prea adanci si prea minunate,pentru ca sa le intelegem la prima vedere. 

Adevarurile de suprafata sunt deschise si evidente,cu toate acestea multe dintre ele ne scapa din vedere pentru multa vreme. 

Comori de nestemate ascunse asteapta pentru a rasplati efortul celor care cauta sa afle ce vrea Dumnezeu sa le descopere despre El si despre Domnul Isus Hristos.
Dumnezeu S-a intristat cand Eva nu s-a supus poruncii Lui,ci a ascultat de sarpe. 

El i-a spus sarpelui:

-Vrajmasie voi pune intre tine si femeie,intre samanta ta si sămânța ei. 

Aceasta iti va zdrobi capul,si tu ii vei zdrobi calcaiul.

Geneza 3:15.

 In spatele acestor cuvinte sunt ascunse comori de adevar pe care Dumnezeu a ales sa ni le dezvaluie putin cate putin.

 El stia ca Sămânța va muri si va invia din morti a treia zi.
Dumnezeu prin planul Sau a ales a treia zi a creatiei sa scoata pamant uscat din gramada de ape,sa faca sa creasca plante,ierburi si copaci.

Geneza 1:9-13.

Aceasta este o icoana preinchipuitoare a invierii! Cred ca Dumnezeu se bucura cand noi cautam sa descoperim aceste comori ascunse ale adevarului.
In a zecea generatie a omenirii, Dumnezeu a ales un om deosebit sa construiasca o corabie.

Geneza 5:3-29.

Corabia a fost un simbol al Domnului Isus Hristos,in timp ce Noe si familia sa au fost un simbol al Bisericii,in siguranta alaturi de Domnul Isus. 

Dumnezeu a condus corabia la locul potrivit.

In luna a saptea,in ziua a saptesprezecea a lunii,corabia s-a oprit pe muntii Ararat.

Geneza 11:10-29.

 Dupa aproape 2400 de ani Domnul Isus invia din morti in aceeasi zi. 

Nu cred ca lucrul acesta a avut loc la intamplare.

In cea de-a douazecea generatie 

Geneza 11:10-29.

Dumnezeu a aratat prin Avraam ca trebuia jertfit :

un singur fiu.

Geneza 22:2,12,16.

 Desi Avraam nu l-a sacrificat pe Isaac,Biblia ne spune ca el 

-a adus jertfa pe singurul lui fiu.

Evrei 11:17.

 In inima sa Avraam il oferise pe Isaac, inainte ca el sa taie lemne pentru arderea de tot.

Geneza 22:3.

 In a treia zi 

Geneza 22:4,11-13.

 el l-a primit ca si inviat din morti.

Evrei 11:19.

 Acestea sunt simboluri si asemanari date de Dumnezeu care ne conduc direct la Domnul Isus Hristos,iar precizia lor este de-a dreptul uimitoare.
In a sasea generatie dupa Avraam,Dumnezeu l-a chemat pe Moise sa scoata pe poporul Sau afara din Egipt si sa scrie Pantateuhul. 

Dumnezeu Insusi s-a ocupat de toate detaliile care urmau sa fie scrise despre cele cele douazeci si cinci de generatii care l-au precedat pe Moise. 

Incepand cu Geneza pana la Apocalipsa, Domnul Isus Hristos este tema centrala a Bibliei.
Moise,alesul lui Dumnezeu pentru transmiterea Legii Vechiului Testament,a fost un prevestitor al Domnului Isus Hristos,Intemeietorul,Profetul si Judecatorul ales de Dumnezeu in Noul Testament.

Deuteronom 18:15,18.

Jertfele mozaice au fost doar:

 -umbra bunurilor viitoare,nu infatisarea adevarata a lucrurilor.

Evrei 10:1. 

Trupul este al lui Hristos.

Coloseni 2:17.

 Simboluri si asemanari reprezinta intreaga galerie de imagini a lui Dumnezeu,care anticipeaza in primul rand Persoana si lucrarea Domnului Isus Hristos.

 Aceste nestemate de adevar merita cautate!

Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.

Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate! Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică: „Vino!” Eu vin curând! – Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!”

Dacă ai şti să iubeşti......

Dacă ai şti să iubeşti
Dacă ai şti să iubeşti, în biserică ai sta lângă fraţi.
Răcoarea de doftană n-ar mai sufla printre rânduri şi nici n-ar mai înflori chiciura nepăsării, iar dragostea de arici (care din cauza ţepilor se resping chiar şi când se-mbrăţişează) nu s-ar mai promova printre sfinţi.
Dacă ai şti să iubeşti, ai accepta toţi oamenii, aşa cum sunt. I-ai suporta pentru că şi dumneata ai fost suportat.
Nu ai mai anatemiza păstorul, nici diaconii şi nici leviţii, fiindcă ce onorează Domnul, nu poate dezonora omul!
Dacă ai şti să iubeşti, Biblia n-ar mai avea foile lipite, iar cărţile de cântări ar fi şterse de praf.
Nu te-ar mai durea mâinile ridicate spre cer şi nici genunchii, după numai trei minute.
Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai găsi vinovat numai păstorul pentru scaunele goale din biserică, fiindcă datoria lui este să dea hrană turmei, iar datoria oilor este să nască miei!
Dacă ai şti să iubeşti, bisericile n-ar mai avea podele care să scârţâie ca bărcile-n furtună.
Desigur, n-ar mai fi acoperite cu preşuri colorate, iar casa dumneata n-ar mai fi pavată cu cea mai scumpă gresie şi nici cu cele mai pufoase persane.
Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai veni la 10.00 duminica la biserică.
Şi nici n-ai mai fugi de la 11.45.
Ai rezista să stai pe scaun măcar cu 1 minut mai mult decât a stat Isus Hristos pe cruce!
Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai apăra o religie, o doctrină, un cult sau un obicei, nici sabatul şi nici un cod de legi ori maniere.
Pentru că dacă vrei să salvezi un om, nu ţii cont de reguli.
Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai şterge paharul când iei parte la Masa Domnului şi nici nu ţi-ar mai fi frică de bolile transmise de bătrâni fiindcă Cina Domnului aduce vindecare, nu duce la spitale!
Dacă ai şti să iubeşti, când un frate ţi-a spus că greşeşti, n-ai mai folosi Biblia întâi ca scut, apoi ca sabie.
Şi nici „în Numele Domnului” n-ai mai „tăia în bucăţi” pe baptiştii care nu-s penticostali, pe penticostalii care nu-s creştini după Evanghelie, pe evangheliştii care nu-s tradiţionali şi nici pe fraţii care vorbesc mai tare, se roagă mai lung, au cravată la costum sau poartă blue-jeans.
Pentru că Dumnezeu nu se uită la ce izbeşte ochiul!
Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai simţi că buzunarul are „arici” atunci când treci pe lângă un orfan, şi nici fermoarul portofelului nu va mai rămâne înţepenit când vezi o bătrână ce-şi şterge lacrimile cu colţul basmalei, pentru că-i e ruşine să-ntindă mâna albă, dar zbârcită de muncile prestate la colhoz.
Dacă ai şti să iubeşti, la prânzul de duminică ori aiurea, n-ai mai fi barometrul predicilor şi nici designerul vestimentar al pocăiţilor pentru că la masa dumneata stau şi copii, care privesc, e drept, c-un singur ochi, dar au urechile deschise.
Iar apoi, când ai ridica receptorul, lamentaţiile faţă de sfinţi n-ar mai curge negre ca Iordanul căci nu numai între pereţi, dar şi dincolo de fire, e Cineva care ascultă!
Dacă ai şti să iubeşti, ai arăta copiilor că păcatul se combate cu Biblia şi nu cu televizorul aprins.
Dacă ai şti să iubeşti, bisericile ar fi pline, iar discotecile goale, cel puţin de pruncii dumneata.
Dacă ai şti să iubeşti, n-ar mai fi caste între creştini.
Nici cercuri de dragoste şi nici partide.
Căci cearta de vorbe nu e obiceiul bisericilor lui Dumnezeu!
Dacă ai şti să iubeşti, ai coborî din tribună şi-ai transpira printre jucători căci în eklesiile lui Hristos se promovează slujitorii, nu judecătorii.
Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai avea cei mai răi vecini.
N-ai mai locui între cei mai păcătoşi din oraş şi nici în satul cel mai „împietrit”. Iar biserica la care mergi, n-ar mai fi cea mai îngustă şi nici cea mai slabă pentru că slăbiciunea ei constă în puterea dumneata.
Dacă ai şti să iubeşti, când trece coşul la colectă, n-ai mai avea cea mai mică pensie, cel mai penalizat salariu sau cel mai subţire şomaj.
Dar nici rata cea mai mare din biserică şi nici datorii.
Căci numai dintr-o palmă deschisă se poate lua. Sau se poate pune.
Dacă ai şti să iubeşti, soţia n-ar mai primi flori doar de 8 martie!
Iar când mergeţi prin magazine, rochia cea mai frumoasă n-ar mai fi aceea de pe ea.
Şi nici soţul n-ar mai mânca tort decât de ziua de naştere.
Dacă ai şti să iubeşti, tinerii n-ar mai trânti uşa când părinţii au o altă părere decât a lor.
Şi nici bătrânii nu şi-ar mai lungi gâtul pe fereastră, aşteptând ca dragii lor să le umple casa.
Dacă ai şti să iubeşti, ar trebui s-o dovedeşti.
Nu cu vorbe dulci, pentru că siropul e bun, dar nu ţine de foame.

Nici cu predici, nici cu rugăciuni lungi, nici cu cântări lacrimogene...
Ci, cu traiul!
Iar în ziua aceea, când Mirele va veni să-şi ia Mireasa, nu te va întreba nimic dintr-acestea.
Nu te va întreba de ce biserică aparţii, nici de ce religie ai cunoştinţă. Şi nici de păcate.
Dar, vei rămâne 100% aici, dacă n-ai ştiut să iubeşti!

El este cu noi.

Adeseori,Dumnezeu nu vrea ca noi să aflăm răspunsul la unele întrebări.
El ne va da un răspuns,dar la timpul potrivit.
Noi ştim asta şi trebuie să înţelegem că Dumnezeu ştie ce face şi că planul Său niciodată nu a fost un eşec.
Dacă El vrea ca mâine să intru în spital,este din cauză că El vrea să facă ceva cu mine.
Unii oameni au ieşit învingători atunci când erau nişte învinşi.
Nu trebuie ca întotdeauna să ne plângem de orice lucru care ni se întâmplă,fiindcă ni s-a spus că toate lucrurile lucrează înspre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.
Chiar dacă acuma ne aflăm pe Valea Umbrei Morţii nu ne vom teme de niciun rău fiindcă El este cu noi.
Nu contează cât de aproape sau departe Îl simţim în inima noastră.
El este cu noi.
Dacă L-am vedea,nu ne-am mai îngrijora.
Nu vorbesc despre vederea fizică,ci despre cea interioară.
Să învăţăm să privim cu ochii minţii,dincolo de graniţele şi regulile ştiinţei şi dincolo de barierele pe care ni le pune lumea.
Chiar dacă mâine am muri,noi avem siguranţa că nu vom ajunge acolo unde este chinul şi focul veşnic.
Nu vom ajunge în locul veşnicelor regrete.
Păcat că prea puţini se gândesc la viaţa după moarte.
Lumea spune:
"Hai să bem,să ne distrăm pentru că o viaţă avem."
,dar după acea viaţă dacă i se cuvine să i se spună aşa,ce se va întâmpla?
Vom dormi somnul cel veşnic,ne vom descompune,vom ajunge doar nişte oase?
Atunci ce-i cu sufletul gol?
Cu lacrimi vărsate din durerea inimii?
Cu dorul de a-L revedea pe El?
Cu toate că noi fugim acum de El,după moarte va fugi de El de noi.

Ciudată asociere....

Numeri 14:26-30 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Până când voi lăsa această rea adunare să cîrtească împotriva Mea? Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel, care cîrteau împotriva Mea. Spune-le: „Pe viaţa Mea!” zice Domnul „că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele. Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cîrtit împotriva Mea, nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.

Iosua şi Caleb au făcut tot ce trebuia să se facă:

- au adus un raport corect, au privit lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu.

Ţara spionată era exact aşa cum li se spusese, şi chiar mai mult decât se aşteptau.

Curgea „lapte şi miere”.

Dar, ca orice binecuvântare în viaţă, venea cu obstacole … uriaşe!

Giganţii ţării erau de speriat.

Numai din cuvintele spionilor şi iudeii s-au speriat total.

Au început să se vaiete, să acuze pe Moise şi pe Aron, să fie nemulţumiţi de Dumnezeu şi de drumul pe care Domnul i-a călăuzit, să fie nemulţumiţi de ţara făgăduită.

Degeaba au încercat Iosua şi Caleb să-i îmbuneze, să le amintească de minunile lui Dumnezeu.

Nu demult trecuseră Marea Roşie!

Au avut de mâncare şi apă în pustie, ei, un popor de peste un milion de suflete.

Erau aproape de ţintă.

Se vor sfârşi în curând împachetarea zilnică a corturilor, căratul bagajelor, căutarea unui loc de adăpost în fiecare seară şi întinderea din nou a corturilor.

Vor putea să-şi construiască case, să aibă grădini cu legume şi zarzavaturi proaspete.

Să intre într-o rutină posibilă şi acceptabilă…

Dar nu!

Ei nu mai vor!

Şi tot poporul dă înapoi.

Iosua şi Caleb încearcă cu disperare să împiedice dezastrul ce mijeşte la orizont.

Dar nu au nici un succes.

Şi vine verdictul lui Dumnezeu: toată naţiunea de necredincioşi se vor învârti în jurul unui munte timp de 40 de ani… până când vor pieri toţi cei ce nu au crezut.


Iosua şi Caleb nu vor pieri cu necredincioşii, ci vor trăi pentru a intra în ţara promisiunii.

Dar de ce să călătorească cu necredincioşii ei, care au fost credincioşi?

De ce să fie pedepsiţi alături de neascultători cei ce au ascultat?

De ce să sufere alături de păcătoşi cei neprihăniţi?


Istoria aceasta se repetă de atâtea ori!

faci parte dintr-o adunare, te sileşti să fii „sfânt pe mai departe” în timp ce altora nici nu le pasă de sfinţenie… şi vine verdictul Domnului: adunarea va trece printr-o perioadă de secetă spirituală, va fi dezolare, lipsă de viziune, va fi învârtirea într-un cerc vicios.

Se vor pierde ocazii, va fi stress, oboseală, nervozitate.

Oamenii se vor preocupa de nimicuri, se vor mânca unii pe alţii, unii vor cade victime.

Şi tu, care te-ai străduit să fii diferit, să fii alături de Domnul, aparţii aici şi suferi alături de cei ce au adus asupra lor această pedeapsă, această stare!

De ce nu pleci?

De ce nu iei o pauză?

De ce nu renunţi?

Pentru că aparţii.

Aceasta este adunarea ta!

Aici sunt prietenii tăi!

Şi deşi mântuirea este individuală, nu vrei să ajungi în cer singur!

Ar fi mare plictiseală!

Aşa că aştepţi, suferi, aştepţi, te rogi, aştepţi, te lupţi, aştepţi…

Aparţii şi iubeşti mai mult decât ai prefera să-ţi salvezi pielea!

în numele lui Isus....

A cere, a revendica puterea care este în numele lui Christos nu e vreun adevãr teologic secret şi complicat.

Eu cred că adevărul pe care ni s-a dat să-l cunoaştem despre numele lui Isus este aşa de simplu, încât pănă şi un copil ar putea sã-l înţeleagã.

 Când aducem cererile noastre în numele lui Isus, trebuie să fim pe deplin convinşi că este întocmai ca şi cum Isus Însuşi l-ar ruga pe Tatăl. 

Poate vă întrebaţi: 

-”Dar cum ar putea acest lucru sã fie adevãrat?” 

Daţi-mi voie să vă explic.
Noi ştim că Dumnezeu a iubit pe Fiul.  

A vorbit cu Isus şi L-a învăţat în timpul şederii Lui pe pãmânt.

 Şi Dumnezeu nu numai că a auzit dar a şi rãspuns fiecărei cereri pe care Fiul i-a fãcut-o.

 Isus a mãrturisit aceasta, spunând, “El întotdeauna mă ascultă.” 

Pe scurt, Tatăl niciodatã nu i-a respins Fiului vreo cerere.
Astãzi, toţi cei care se încred în Isus sunt îmbrãcaţi, ascunşi în Fiul.
Iar cerescul Tată ne primeşte la fel de îndeaproape, de intim, cum îl primeşte pe propriul Său Fiu. 

De ce? 

Din cauza unităţii noastre spirituale cu Hristos.
Prin moartea Sa la cruce şi prin învierea Sa, Isus ne-a fãcut una cu Tatăl.
“Ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis…ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, – Eu în ei, şi Tu în Mine; – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan17:21–23).
Mai simplu spus, noi suntem acum rude, suntem o familie – suntem una cu Tatăl, şi cu Fiul. 

Noi am fost înfiaţi, cu drepturi depline de moştenire pe care le are orice copil. 

Acesta înseamnă că toatã puterea şi resursele cerului ne-au fost nouã puse la dispoziţie, prin Christos.
Rugăciunea “în numele lui Isus” nu este o formulă.

 Nu este o frază, o expresie a cărei putere stă în faptul că o rosteşti. 

Puterea stă în credinţa că Isus i-a cauza, problema noastră, şi o susţine la Tatăl pe baza a ceea ce a făcut
El pentru noi, a meritului Său. El este Apărătorul, Avocatul nostru, el face solicitarea pentru noi. 

Puterea constă în a ne încrede pe deplin că Dumnezeu niciodată nu Îl respinge pe Fiul Său propriu, iar noi suntem beneficiarii credincioşiei absolute a Fiului Său.

făgăduinţa Domnului rămâne neschimbată

Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi. Eclesiastul 11.1

Niciodată să nu aşteptăm să fim răsplătiţi numaidecât pentru binele pe care-l facem şi nici să fim binevoitori numai faţă de persoanele care par gata să ne întoarcă acest bine. Egipteanul aruncă sămânţa în apele Nilului, fără nici o grijă, ca şi când ar fi aruncat-o pe pământul roditor de pe malul apei. Pentru ce? Pentru că în curând apele scad şi sămânţa de orez sau de grâu pătrunde în pământul fertil pentru ca, puţin mai târziu, să dea un rod bogat. Să fim gata să facem binele oricând şi celui nerecunoscător şi celui rău. Să sfătuim şi pe cel nepăsător şi pe cel încăpăţânat. Vor veni apele peste acest pământ uscat şi-l vor schimba în pământ roditor. Lucrul nostru făcut în Numele Domnului, va fi întotdeauna plin de rod. Treaba noastră este să aruncăm pâinea pe ape, iar a lui Dumnezeu este împlinirea făgăduinţei „o vei găsi iarăşi". Niciodată El nu-Şi va călca cuvântul. Orice mărturisire făcută despre El, îşi va avea rodul ei. Poate nu imediat; dar într-o zi sau alta, vom culege ceea ce am semănat. Numai să aşteptăm cu răbdare, căci acesta este scopul pentru care Domnul zice: „după multă vreme". În multe cazuri zilele de aşteptare pot deveni luni sau ani, dar făgăduinţa Domnului rămâne neschimbată.

autoritatea care judecă gândurile,

Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, în orice ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile.Mintea, inima, emoțiile sunt o autoritate puternică în viața noastră dar pot fi  înșelătoare și nu trebuie să le lăsăm să stăpânească peste noi.Iată o lumină clară în acest aspect al vieții noastre învățându-ne că autoritatea care judecă gândurile, sentimentele noastre trebuie să fie Dumnezeu.

cel mai bun loc ....

Permiteţi-mi să spun astăzi sufletelor voastre ambiţioase că primul lucru care se aşteaptă de la voi este să fiţi evlavioşi la voi în casă. Nu trebuie să aşteptaţi să începeţi din vârful scării. Amintiţi-vă că David, care a ajuns în final împărat peste Israel, şi-a început cariera prin a păzi oile tatălui său. Tot la fel şi voi nu trebuie să călătoriţi mii de kilometri pentru a vă găsi sfera de acţiune. Sunteţi deja în ea. trebuie să fiţi atenţi să nu aveţi aere superioare în casă. Nu vă înălţaţi pe voi înşivă, nici măcar acasă. Fiţi îmbrăcaţi cu smerenia. Amintiţi-vă, de asemenea, că secretul arătării evlaviei în casă stă în exerciţiul lepădării de sine. Iubeşte-te pe tine însuţi şi fă ceea ce-ţi place în ultimul rând. Pentru a fi un creştin puternic ai nevoie de un exerciţiu complet într-o astfel de lepădare de sine. Şi cel mai bun loc pentru aceasta este acasă.