Ciudată asociere....

Numeri 14:26-30 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Până când voi lăsa această rea adunare să cîrtească împotriva Mea? Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel, care cîrteau împotriva Mea. Spune-le: „Pe viaţa Mea!” zice Domnul „că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele. Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cîrtit împotriva Mea, nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.

Iosua şi Caleb au făcut tot ce trebuia să se facă:

- au adus un raport corect, au privit lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu.

Ţara spionată era exact aşa cum li se spusese, şi chiar mai mult decât se aşteptau.

Curgea „lapte şi miere”.

Dar, ca orice binecuvântare în viaţă, venea cu obstacole … uriaşe!

Giganţii ţării erau de speriat.

Numai din cuvintele spionilor şi iudeii s-au speriat total.

Au început să se vaiete, să acuze pe Moise şi pe Aron, să fie nemulţumiţi de Dumnezeu şi de drumul pe care Domnul i-a călăuzit, să fie nemulţumiţi de ţara făgăduită.

Degeaba au încercat Iosua şi Caleb să-i îmbuneze, să le amintească de minunile lui Dumnezeu.

Nu demult trecuseră Marea Roşie!

Au avut de mâncare şi apă în pustie, ei, un popor de peste un milion de suflete.

Erau aproape de ţintă.

Se vor sfârşi în curând împachetarea zilnică a corturilor, căratul bagajelor, căutarea unui loc de adăpost în fiecare seară şi întinderea din nou a corturilor.

Vor putea să-şi construiască case, să aibă grădini cu legume şi zarzavaturi proaspete.

Să intre într-o rutină posibilă şi acceptabilă…

Dar nu!

Ei nu mai vor!

Şi tot poporul dă înapoi.

Iosua şi Caleb încearcă cu disperare să împiedice dezastrul ce mijeşte la orizont.

Dar nu au nici un succes.

Şi vine verdictul lui Dumnezeu: toată naţiunea de necredincioşi se vor învârti în jurul unui munte timp de 40 de ani… până când vor pieri toţi cei ce nu au crezut.


Iosua şi Caleb nu vor pieri cu necredincioşii, ci vor trăi pentru a intra în ţara promisiunii.

Dar de ce să călătorească cu necredincioşii ei, care au fost credincioşi?

De ce să fie pedepsiţi alături de neascultători cei ce au ascultat?

De ce să sufere alături de păcătoşi cei neprihăniţi?


Istoria aceasta se repetă de atâtea ori!

faci parte dintr-o adunare, te sileşti să fii „sfânt pe mai departe” în timp ce altora nici nu le pasă de sfinţenie… şi vine verdictul Domnului: adunarea va trece printr-o perioadă de secetă spirituală, va fi dezolare, lipsă de viziune, va fi învârtirea într-un cerc vicios.

Se vor pierde ocazii, va fi stress, oboseală, nervozitate.

Oamenii se vor preocupa de nimicuri, se vor mânca unii pe alţii, unii vor cade victime.

Şi tu, care te-ai străduit să fii diferit, să fii alături de Domnul, aparţii aici şi suferi alături de cei ce au adus asupra lor această pedeapsă, această stare!

De ce nu pleci?

De ce nu iei o pauză?

De ce nu renunţi?

Pentru că aparţii.

Aceasta este adunarea ta!

Aici sunt prietenii tăi!

Şi deşi mântuirea este individuală, nu vrei să ajungi în cer singur!

Ar fi mare plictiseală!

Aşa că aştepţi, suferi, aştepţi, te rogi, aştepţi, te lupţi, aştepţi…

Aparţii şi iubeşti mai mult decât ai prefera să-ţi salvezi pielea!

Un singur lucru îți lipsește

Un singur lucru îți lipsește,

 spunea Domnul Isus. 

Când cineva face o astfel de afirmație, te-ai aștepta ca singurul lucru lipsă despre care vorbește să fie unul de importanță minoră, în comparație cu ceea ce omul-interlocutor posedă. 

Ar părea că spune:

 Ai 249 de dolari. Îți mai lipsește unul singur ca să-ți cumperi bicicleta mult dorită.

 Până la urmă, ce este un singur dolar în comparație cu cei 249?

 Un fleac! 

Îți lipsește doar unul.

Un singur lucru îți lipsește…

 Bănuiesc că, auzind prima parte a răspunsului, omul din fața lui Iisus s-a simțit încurajat. 

Un singur lucru!?

 Grozav! 

Sunt atât de aproape! 

Am tortul, am pus și lumânarile, îmi lipsește doar focul.

Care să fie singurul lucru, Doamne, se întreba nerăbdător omul, așteptându-se la un fleac.

Și Domnul  Isus continuă. 

Un singur lucru îți lipsește… vinde tot, dă săracilor, și urmează-Mă!

 Gândesc că omului i s-a prăvălit tot ceru-n cap.

 Grozav fleac!

 Puțin lucru lipsă: 

să vinzi tot ce-ai strâns o viață!

Se pare că un singur lucru îi lipsea, dar nu genul de lucru de valoare insignifiantă, la care ar fi renunțat fără să clipească, ci o lepădare de ceea ce iubea el cel mai mult.

 Se pare căDomnul  Isus i-a spus ceva de genul: 

Ai lumânările și focul.

 Un singur lucru îți lipsește: 

tortul.

Sau: 

Ai potcoavele.

 Cal îți mai trebuie!

 Ce ironie!

De altfel, se pare căDomnul  Dumnezeu nu ne cere fleacuri, lucruri care nu ne costă nimic. 

Pe astea I le-am da cu mare drag.

 Însă El dorește să renunțăm la iubirile noastre care se ridică mai presus decât iubirea de El. 

Domnul Dumnezeu vrea să vindem tot ce avem noi mai scump în viață, orice ni-i mai drag ca El:

- poate iubirea de noi înșine, 

confortul,

 reputația,

dependețele, 

timpul irosit în fața ecranului

 ori anumite relații.

Știu că nu sună deloc bine, însă aceasta-i provocarea creștinismului: 

Lasă (vinde) tot ce ai și urmează-Mă!

Și stiu că nu pare deloc convingător, decât după ce înțelegem că El a fost Cel dintâi care a lăsat totul… pentru mântuirea noastră!

învaţă ....

....înţelege că doar cel care e capabil să te iubească în orice circumstanţe, îţi poate aduce fericirea pe care ţi-o doreşti.

...înţelege că adevăraţii prieteni sunt puţini şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

...învaţă că a te scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, doar cei iertaţi cu adevărat o pot face.

...înţelege că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca prietenia lui să nu mai fie la aceeaşi intensitate niciodată, şi vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua să facă rău celui rănit, tot restul vieţii.
..învaţă că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană fără să-şi repare greşeala, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate.

...învaţă să nu aştepţi  totul de la alţii, aşa că, începe să-ţi plantezi propria grădină, împodobindu-ţi propriul suflet, în loc să mai aştepţi ca altcineva să-ţi tot aducă flori.

...învaţă că grăbind sau forţând unele lucruri să se petreacă, în final, ele să n-or să mai fie aşa cum sperai, căci numai Dumnezeu face toate lucrurile frumoase şi la vremea lor.

...învăţă că în faţa unui mormânt, nu mai are nici un sens să încerci să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, că ţi-e dor, că ai nevoie, că vrei să-i fii prieten.

...învaţă ce bine e să fii învăţat corect şi ce rău este să fii învăţat eronat.

...învaţă Psalmul 19 şi apoi Psalmul 119.

Oamenii sunt creaţi pentru părtăşie.

Oamenii sunt creaţi pentru părtăşie.
Încă de la început, în scrierile Bibliei se spune „Nu este bine ca omul să fie singur“. Şi mai târziu din nou Biblia spune că sunt mai bine doi decât unul. Omul nu e creat pentru a trăi izolat, ci pentru a avea părtăşie. Ceea ce îi ţinea pe cei dintâi creştini poate fi asemănat cu o masă care are patru picioare, din care unul e părtăşia (vezi Faptele Apostolilor 2,42).
Dumnezeu i-a făcut pe oameni cu tărie ,dar având şi slăbiciuni. Noi avem nevoie unii de alţii, ne completăm şi doar împreună suntem cu adevărat puternici. Termenul de „unii pe alţii“ apare de cel puţin 50 de ori în Noul Testament. Trebuie să ne slujim, să ne încurajăm, să ne iubim, să ne ajutăm, să ne îndemnăm, să ne corectăm unii pe alţii, etc. Adunare fără părtăşie şi prietenie nu există. Cine doar vizitează serviciul divin fără a frecventa un grup de casă pierde chiar mai mult de jumătate din toată adunarea (BGG în cazul de faţă). Dacă ai bani şi alte averi, fără a avea legături de prietenie, fără a avea pe nimeni care să-ţi dea şi căruia să-i poţi oferi dragostea, atunci nu ai nimic. Adunarea este ca şi o familia mare, care e puternică şi indestructibilă. Dumnezeu ne-a creat aproape unii de alţii pentru ca să putem fii la dispoziţia celuilalt şi pentru a ne împărtăşi viaţa unii cu alţii.
 Acest lucru genial este tot timpul atacat.
Există o putere , o energie negativă căreia nu-I convine atunci când noi stăm uniţi şi în legătură unii cu alţii.
Unii oameni nu sunt în stare de a avea relaţii cu alţii tocmai prin faptul că au fost determinaţi să facă aşa. Ei au experimentat lucruri negative şi astfel s-au retras, chiar dacă sunt exterior într-o relaţie, totuşi lăuntric sunt răniţi şi total departe de orice afecţiune. Câteodată este greu să te deschizi, însă este bine şi deosebit de important.
Câte relaţii ai şi câte din ele sunt bune? Cine are voie să se uite în viaţa ta şi să-ţi vorbească inimii?
Isus vrea să restabilească relaţiile şi să-I facă pe oamenii capabili de a avea relaţii sănătoase unii cu alţii.
Maleahi 4,6b:
Şi el va întoarce inima părinţilor către copii şi inima copiilor către părinţii lor,
Chiar la sfârşitul Vechiului Testament este descris ceea ce va veni în timpul Noului Testament. Dumnezeu trimite pe solul Său care restabileşte relaţiile. Dacă Isus reuşeşte să restabilească relaţia dintre tată şi fiu, atunci el poate restabili şi celelalte relaţii (în căsnicie, între vecini etc.). Dumnezeu vrea să scoată împiterirea şi să pună în loc ceva supranatural.
În acest text „inima“ face referire la persoană, şi „întoarcere“ înseamnă schimbare . Dumnezeu vrea să facă aceasta. Noi ne întoarcem la Dumnezeu, dar şi la aproapele nostru. Ne schimbăm şi ne transformăm în ce priveşte modul de raportare la cei din jur.
Luca 4,18:
Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să vestesc captivilor eliberare şi orbilor vedere, să pun pe cei zdrobiţi în libertate,
Isus vrea să elibereze pe cei captivi. Izolarea este ca o închisoare. Este o adevărată eliberare atunci când ieşim din ea. Poate suntem chiar orbi atunci când e vorba de anumite relaţii, sau poate vedem doar lucrurile negative în ceilalţi, dar şi în acest caz Isus vrea să ne ajute. Şi chiar lucruri care s-au rupt într-o relaţie pot fi restabilite. El încă mai poate ajuta şi ajutorul Lui vine întotdeauna la timp.
Când Dumnezeu ia iniţiativa într-un anumit aspect, atunci lucrurile se schimbă, deoarece atunci e la lucru ceva mai mult decât doar putere omenească. Dumnezeu îşi va face efectul în mod supranatural, El va dărâma zidul despărţitor şi va smulge rădăcinile de amărăciune.