alege pacea-este mostenirea ta!

“Va dau pacea Mea” (loan 14:27)

Pavel a spus: “Pacea lui Hristos … sa stapaneasca in inimile voastre” (Coloseni 3:15). Pacea este dreptul tau primit prin nastere. “Va las … pacea Mea”. Cuvantul a lasa este utilizat in cazul executarii unui testament. Cand cineva moare, el lasa celor dragi cea mai mare parte a posesiu­nilor mai valoroase; nu o sa le lase lucruri de aruncat la gunoi. Totusi, pentru ca Domnul Isus ne-a lasat pacea Sa, nu inseamna automat ca aceasta opereaza in vietile noastre. Este un depo­zit din care trebuie sa extragem in fiecare zi. Vrasmasul va face tot ce-i sta in putinta pentru a epuiza aceasta rezerva. El stie ca atunci cand suntem in necaz facem si spunem lucruri pe care mai tarziu le regretam si in plus, cand ne-am pierdut pacea este mai greu sa-L auzim pe Dumnezeu.

Anxietatea este deseori prima noastra reactie fata de conflict sau de probleme. In acele momente pacea poate parea o tradare sau un lucru neplacut. In subconstient ne gandim: “Daca imi pasa, ma ingrijorez. Daca este ceva important, trebuie sa raman suparat”. Este o idee eronata faptul ca rezultatul va fi afectat in mod pozitiv de cantitatea de timp pe care o petrecem ingrijorandu-ne. Nu, cea mai buna resursa pentru rezolvarea problemei este pacea. Solutiile apar mult mai usor si mai natural dintr-o stare de pace, in timp ce teama si anxietatea impiedica solutiile. Anxietatea accentueaza problema: nu ajuta la nimic sa inmagazinezi necazul. Pacea lui Dumnezeu este disponibila atunci cand o alegi. Asa ca nu lasa ca emotiile negative sa puna stapanire pe viata ta. Biblia spune: “Roada Duhului… este pacea” (Galateni 5:22). Domnul Isus a spus: “Sa nu vi se tulbure inima” (loan 14:1). Aceasta inseamna ca ai de ales intre pace si conflict launtric. Asadar alege pacea; este mostenirea ta!

adevaruri ale vietii,

Cine vrea un prieten perfect, va ramane fara prieteni.

Oamenii sunt creaţi pentru părtăşie.

Oamenii sunt creaţi pentru părtăşie.
Încă de la început, în scrierile Bibliei se spune „Nu este bine ca omul să fie singur“. Şi mai târziu din nou Biblia spune că sunt mai bine doi decât unul. Omul nu e creat pentru a trăi izolat, ci pentru a avea părtăşie. Ceea ce îi ţinea pe cei dintâi creştini poate fi asemănat cu o masă care are patru picioare, din care unul e părtăşia (vezi Faptele Apostolilor 2,42).
Dumnezeu i-a făcut pe oameni cu tărie ,dar având şi slăbiciuni. Noi avem nevoie unii de alţii, ne completăm şi doar împreună suntem cu adevărat puternici. Termenul de „unii pe alţii“ apare de cel puţin 50 de ori în Noul Testament. Trebuie să ne slujim, să ne încurajăm, să ne iubim, să ne ajutăm, să ne îndemnăm, să ne corectăm unii pe alţii, etc. Adunare fără părtăşie şi prietenie nu există. Cine doar vizitează serviciul divin fără a frecventa un grup de casă pierde chiar mai mult de jumătate din toată adunarea (BGG în cazul de faţă). Dacă ai bani şi alte averi, fără a avea legături de prietenie, fără a avea pe nimeni care să-ţi dea şi căruia să-i poţi oferi dragostea, atunci nu ai nimic. Adunarea este ca şi o familia mare, care e puternică şi indestructibilă. Dumnezeu ne-a creat aproape unii de alţii pentru ca să putem fii la dispoziţia celuilalt şi pentru a ne împărtăşi viaţa unii cu alţii.
 Acest lucru genial este tot timpul atacat.
Există o putere , o energie negativă căreia nu-I convine atunci când noi stăm uniţi şi în legătură unii cu alţii.
Unii oameni nu sunt în stare de a avea relaţii cu alţii tocmai prin faptul că au fost determinaţi să facă aşa. Ei au experimentat lucruri negative şi astfel s-au retras, chiar dacă sunt exterior într-o relaţie, totuşi lăuntric sunt răniţi şi total departe de orice afecţiune. Câteodată este greu să te deschizi, însă este bine şi deosebit de important.
Câte relaţii ai şi câte din ele sunt bune? Cine are voie să se uite în viaţa ta şi să-ţi vorbească inimii?
Isus vrea să restabilească relaţiile şi să-I facă pe oamenii capabili de a avea relaţii sănătoase unii cu alţii.
Maleahi 4,6b:
Şi el va întoarce inima părinţilor către copii şi inima copiilor către părinţii lor,
Chiar la sfârşitul Vechiului Testament este descris ceea ce va veni în timpul Noului Testament. Dumnezeu trimite pe solul Său care restabileşte relaţiile. Dacă Isus reuşeşte să restabilească relaţia dintre tată şi fiu, atunci el poate restabili şi celelalte relaţii (în căsnicie, între vecini etc.). Dumnezeu vrea să scoată împiterirea şi să pună în loc ceva supranatural.
În acest text „inima“ face referire la persoană, şi „întoarcere“ înseamnă schimbare . Dumnezeu vrea să facă aceasta. Noi ne întoarcem la Dumnezeu, dar şi la aproapele nostru. Ne schimbăm şi ne transformăm în ce priveşte modul de raportare la cei din jur.
Luca 4,18:
Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să vestesc captivilor eliberare şi orbilor vedere, să pun pe cei zdrobiţi în libertate,
Isus vrea să elibereze pe cei captivi. Izolarea este ca o închisoare. Este o adevărată eliberare atunci când ieşim din ea. Poate suntem chiar orbi atunci când e vorba de anumite relaţii, sau poate vedem doar lucrurile negative în ceilalţi, dar şi în acest caz Isus vrea să ne ajute. Şi chiar lucruri care s-au rupt într-o relaţie pot fi restabilite. El încă mai poate ajuta şi ajutorul Lui vine întotdeauna la timp.
Când Dumnezeu ia iniţiativa într-un anumit aspect, atunci lucrurile se schimbă, deoarece atunci e la lucru ceva mai mult decât doar putere omenească. Dumnezeu îşi va face efectul în mod supranatural, El va dărâma zidul despărţitor şi va smulge rădăcinile de amărăciune.

Iubirea adevarata

Iubirea adevarata este forta tainica prin care totul este inclus in inima lui Dumnezeu, care este in acelasi timp Tatal si Creatorul nostru.
Domnul Isus a spus foarte clar ca nu trebuie sa ne pastram iubirea noastra doar pentru Dumnezeu. 

A face asa este un act de egoism fata de ceilalti oameni, care de fapt sunt cu totii fratii si surorile noastre.

 Simtind mai mereu pentru toti cei din jur o stare de iubire si de fraternitate spirituala si, in acelasi timp, acordandu-i lui Dumnezeu primul loc in inima noastra, devenim cu adevarat demni de numele de “fiu a lui Dumnezeu”. 

Daca noi vom actiona in acest fel, Dumnezeu se va manifesta fata de noi ca un tata plin de iubire si multe aspecte din viata noastra care pana atunci erau foarte complicate vor deveni ca prin minune simple si firesti.

Pe langa aspectele descrise mai sus, iubirea este o stare divina, de neegalat si unica.

 Trairea iubirii este o continua implinire si un sens dat vietii noastre.

 In masura in care noi vom resimti din ce in ce mai multa iubire in fiinta noastra, aceasta va trezi din ce in ce mai mult tot ceea ce este mai frumos, nobil si elevat in noi, facandu-ne sa traim cu adevarat, atat conditia noastra profund umana, cat si pe cea de  fii ai lui Dumnezeu.

Pentru adevar, Isuse,

Pentru adevar, Isuse, De as fi lovit,
Chiar de frati si de prieteni, Raman linistit.

Cor: /: Pentru-a Ta credinta sfanta  - Una pe pamant -
Nu voi asculta de oameni,  Ci de-al Tau Cuvant. :/

Pentru calea Ta cea dreapta, Alungat de-as fi,
Mai statornic langa Tine  Ma voi alipi.

Cor: /: Pentru voia Ta curata,  Prigonit de-as fi,
Vreau, in fata Ta, de-a pururi  Neclintit a fi. :/

Mai placuta-i ascultarea De-al Tau sfant Cuvant
Decat mii de jertfe-aduse Astazi pe pamant.
Cor: /: Vreau s-ascult, cu-ntregul suflet,  Vreau s-ascult mereu
Adevarul Cartii Tale, Doamne, Domnul meu. :/

Pentru adevar, de-as pierde  Tot ce am mai drag,
De-as ramane fara nimeni,  Strain si pribeag,

Cor: /: Mi-e de-ajuns sa-mi stiu, Isuse,  Viata-n mana Ta...
Adevarul si iubirea-Ti  Ma vor mangaia. :/

Pentru mine, Tu esti totul: Adevar si har!
Viata mi-o jertfesc, intreaga,  Pe-al Tau sfant altar.

Cor: /: Si cu inima sfintita  Vreau sa-nalt mereu
Adevarul pretutindeni: El e Dumnezeu! :/

O religie fără Dumnezeu....

Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale! Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată” (Amos 5:23, 24).
Păcatul.
Noţiune nepopulară.
O permanentă amendă a liniştii sufletului nostru.
El nu iese decât cu pocăinţă şi credinţa în puterea curăţitoare a sângelui sfânt al Domnului Isus Cristos.
.Cu toate acestea, apelăm la remediul divin doar în extremis. Recurgem la toate paliativele cunoscute.
Cel mai des la religie.
Lenin a avut perfectă dreptate:
 “Religia este opium pentru popor”.
Drog.
Narcotic pentru conştiinţa care încearcă să scape de păcate prin ritualuri:
 Rituri.
Tradiţii
.Slujbe.
Cântări.
Servicii.
Programe.
Dogme.
Jertfe şi sărbători
Sfinţi şi muceniţe.
Canoane şi autoflagelări.
Penitenţe şi spovedanii.
Prescuri şi icoane.
Lista poate continua.
Avem fiecare una.
La ultima inspecţie pe care Mântuitorul a făcut-o templului din Ierusalim în momentul decisiv al istoriei acestei naţii, Şi-a găsit Casa de rugăciune “o peşteră de tâlhari”.
Plină de religie.
O religie fără Dumnezeu.
O religie fără Dumnezeu ne lasă cu păcatele nu numai intacte dar agravându-se.
Roata tradiţiilor funcţiona ireproşabil unsă în permanenţă de sângele mieilor şi aurul schimbătorilor de bani. Jertfe.
Ritualuri.
Toată recuzita. Religie.
O religie tranchilizantă.
Opium peste tumultul păcatelor.
Anestezic de suflete bolnave de păcat.
Mă uit la noi.
 La cei religioşi.
 La cei ce reclamăm moştenirea crucii.
La noi toţi, indiferent unde ne-am afla.
La toţi creştinii ţării.
Tradiţionalişti sau liberali.
Stricţi.
Simpli.
 Istorici.
 Recenţi.
 De sus sau de jos.
 Botezaţi de mici sau la maturitate.
Milenişti sau amilenişti.
 De duminica sau sâmbăta.
Evanghelici.
Mistici.
Pragmatici.
Cu robe.
Cu gulere
. La costum cu trei nasturi.

Fără cravată.

Carismatici.

Născuţi din nou.

 Cu succesiune apostolică.

 Cum doriţi.

Nu cumva ne drogăm cu formele noastre de închinare?

Nu cumva am ajuns să le considerăm paliative contra păcatelor?

Produsul religiilor noastre este mai degrabă slujba sau “programul” religios, decât caracter asemănător lui Christos.

Şi când larma slujbei se ridică spre cer, divinitatea Îşi astupă urechile.
Sărbătorile şi slujbele şi programele, ritualurile şi închinările nu pot sta alături de lipsa de caracter.
Dreptatea şi neprihănirea trebuie să fie ape limpezi care să curgă viu şi etern de sub altarul religiilor noastre.
Nu contest forma închinării nimănui.
Nici o formă de închinare înaintea lui Dumnezeu nu poate fi păcătoasă în sine.
Contexte culturale şi sociale cer forme diverse de închinare.
Dumnezeu ne-a creat diferiţi şi exprimarea inchinării noastre înaintea Sa trebuie să exprime diversitatea creaţiei.
Păcatul constă în practicarea formei fără caracter reînoit prin Cruce.
Crucea lui Christos este şi rămâne singurul mijloc pentru iertarea păcatelor.
La cruce, sângele divin spală păcatele iar instrumentul morţii îl va crucifica pe păcătos.

“Am fost răstignit împreună cu Christos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine”, spunea apostolul Pavel (Galateni 2:20).

Este ispititor să privim la panoplia ritualurilor religiei de vis-a-vis şi să condamnăm procesul de anesteziere de conştiinţe care are loc.
Ni se pare că “narcoticul” le este administrat cu instrumente mai multe şi mai sofisticate.
Mai vechi.
Uităm însă un lucru banal.
Indiferent de metoda prin care luăm otrava există o singură consecinţă.
Moartea.
Ne anesteziem conştiinţele cu fum de tămâie şi ungeri cu mir, sau doar cu cântări de cor şi fanfare?
Doar cu cântări comune?
Cu frecventarea bisericii?
Rezultatul este acelaşi.
Unele morţi sunt mai costisitoare decât altele.
Atât.
Avem nevoie de iertarea Celui ce-a murit pe cruce pentru răscumpărarea noastră. El în noi, “nădejdea slavei” este garanţia unui caracter nou, dinamic, tot mai asemănător Lui. El a venit să ne scape de păcate şi de religia care în loc să ne conducă la El, ne amorţeşte simţurile torţionate de păcate.
Instrumentarul religiei mele, indiferent cât de elaborat este el de scurgerea timpului şi de confruntarea cu contextul cultural, este mijlocul prin care un caracter schimbat se închină în duh şi adevăr Dumnezeului celui viu, sau este instrumentul morţii sale lente şi sigure sub auspiciile religiei sale în cazul în care este folosit fără o schimbarea radicală a lăuntrului prin Christos.
Educaţia produce păcătoşi cu diplomă.
Religia, păcătoşi religioşi.
Numai Christos poate face oameni noi.
Religia oamenilor născuţi din nou este muzică plăcută pentru cer.
Indiferent cu ce instrumente se cântă.