duminică, 29 aprilie 2012

înalță-ți sufletul spre Domnul!

Dumnezeu te înalţă şi pe tine în ochii oamenilor

Când un om este născut din nou, el nu-i şi desăvârşit.
Este doar altoit într-o altă tulpină, cu o natură diferită.
Procesul atoirii aduce o criză, care poate fi depăşită prin seva furnizată de noua tulpină, dar mlădiţa altoită se trezeşte dintr-odată izolată de tot ce a fost natural pentru ea până atunci.
Criza altoirii este începutul unui proces lung, presărat cu frustrări, îndoieli şi ocazionale satisfacţii, aduse de momentele rare ale conştienţei creşterii.
Mediul crează probleme, libertatea de alegere e uneori strict limitată, orice planificare personală eşuează, orizontul se reduce la ziua prezentă, viitorul apasă pe umeri ca o povară nedorită, viaţa însăşi devine de neîndurat, iar moartea pare singura uşurare.
Dar, prin toate acestea, prin stagnările inerente din timpul iernii, prin exploziile de culoare şi speranţă ale primăverii, prin hărnicia grăbită a creşterii din timpul verii, noua mlădiţă se pregăteşte pentru împlinirea menirii ei. Un singur vis, un singur ţel, o singură împlinire – roadele.
Fazele creşterii spre maturitate sunt ca treptele unei rachete de lansare;
 pe măsură ce-şi împlinesc misiunea, ele se desprind şi se pierd, topite în spaţiu, inutile şi uitate.
 Dacă ar rămâne ataşate de capsula spaţială, i-ar îngreuia zborul, i-ar împiedica înscrierea pe orbita planificată, i-ar zădărnici atingerea ţelului.
Maturitatea aduce cu ea roadele şi-i permite lui Dumnezeu să facă o curăţire continuă spre desăvârşire, spre mai multe (şi mai bune) roade.
Până a fi fost altoiţi în adevărata Viţă, eram mlădiţe sălbatice, făceam roade amare, care nu puteau hrăni pe nimeni; fructe refuzate de Dumnezeu şi nefolositoare semenilor.
Dumnezeu te înalţă şi pe tine în ochii oamenilor, în funcţii, în neprihănire, în slujbe duhovniceşti, dar nu o face ca să-ţi dea prestigiu, ci ca să-ţi ofere o platformă pentru slujire.
Din păcate prea mulţi văd numai prestigiul şi beneficiile, rămânând pentru totdeauna datori la slujire.
Dumnezeu are control deplin asupra traseului nostru, fiind dispus să aştepte mulţi ani, până realizăm care ne este destinul.
 Dar El nu aşteaptă pasiv şi neputincios, ci conduce în chip tainic paşii noştri înspre Egipt şi înapoi în Canaan, călăuzindu-ne pe drumul spre maturitate, spre eficienţă, spre rodnicie.

miercuri, 25 aprilie 2012

Bunătatea întrece frumusețea



,,Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui” (Proverbe 19:22).

Crezi că este greu să fii fermecător ? să fii plin de bunătate?
Poate te-ai străduit mult să te îmbraci cu haine frumoase, să te aranjezi cât mai frumos sau alte lucruri care crezi că ar ajuta să te facă fermecător și nu te-ai gândit că nu aceste lucruri te fac fermecător.

Un înțelept spunea: ,,Bunătatea întrece frumusețea”.

Cu siguranță ai întâlnit oameni care datorită aspectului fizic nu erau deloc atrăgători, nu erau frumoși dar datorită sufletului lor mare ,,a bunătății” lor nu ai rezistat să nu îi îndrăgești. Tot la fel ai întâlnit oameni frumoși și când ai început să-i cunoști ai realizat că nu au nimic fermecător în ei, lipsindu-le bunătatea.

,,Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi și orbul îl poate vedea” 
-  ,,Bunatate” se exprimă greu în cuvinte pentru că  nu o vezi și nu o auzi dar știi că există în persoana care o are.
Eu cred că ,,bunătatea” care este una din roadele Duhului Sfânt ar trebui să rodească în fiecare zi din an în viața noastră, să fim fermecători tot timpul și acesta va fi un câștig pentru noi în primul rând, apoi pentru cei din jur. Solomon spune ,,cine urmărește neprihănirea și bunătatea, găsește viață, neprihănire și slavă” (Proverbe 21:21).

Dorind să ai bunătate în viața ta tot timpul, vei avea; viață din belșug, vei fi neprihănit și vei fi respectat pentru ceea ce ești, într-un alt mod spus vei deveni ,,fermecători”.

Un alt înțelept spunea ,,bunătatea este o floare, este o esență a vieții morale, semn că suntem rupți dintr-o lume nepământească”. 
 Chiar dacă tot ce ne înconjoară ne îndeamnă spre a fi răi și mulți zic ,,e o prostie să fii bun”, sădește această floare în viața ta adică bunătatea și ajut-o să crească în fiecare zi.

Trăind în această lume plină de răutate, pe toate planurile este nevoie de câți mai mulți ,,oameni fermecători” plini de bunătatea lui Dumnezeu.

marți, 24 aprilie 2012

Dumnezeu nu ne refuză dragostea

Nu se poate să credem că Dumnezeu  simte ceea ce simţim noi faţă de noi înşine – doar dacă nu ne iubim pe noi înşine plini de compasiune, cu ardoare şi cu sinceritate.
 Isus ne‑a dezvăluit în chip uman cum este Dumnezeu. 
A dat în vileag proiecţiile la care recurgem ca fiind în realitate acte de idolatrie şi ne‑a oferit calea de a ne elibera de ele. 
Este nevoie de o convertire profundă pentru a accepta faptul că Dumnezeu este fără încetare blând şi milostiv faţă de noi întocmai aşa cum suntem – nu în ciuda păcatelor şi greşelilor noastre (lucru care nu ar fi o acceptare totală), ci împreună cu ele.
Deşi nu iartă şi nu aprobă răul, Dumnezeu nu ne refuză dragostea cu toate că răul sălăşluieşte în noi.
Din cauza sentimentelor pe care le nutrim faţă de noi înşine este uneori greu să credem acest lucru. Aşa precum numeroşi autori creştini, mai înţelepţi şi mai pătrunzători decât mine, au spus: nu putem accepta dragostea unei alte fiinţe umane atunci când nu ne
iubim pe noi înşine şi cu atât mai puţin putem accepta posibilitatea ca Dumnezeu să ne iubească.
Într‑o seară, un tată şi‑a întrebat fiul : 
-Daniel, când îl vezi pe Isus privindu‑te, ce vezi în ochii Lui?
După un moment de tăcere, băiatul a răspuns: 
-Ochii Lui sunt plini de lacrimi, tată.
-De ce, dragul meu?
După o pauză şi mai lungă:
 -Fiindcă e trist.
-Şi de ce e trist?
Daniel şi‑a fixat privirea în podea. 
Când, în sfârşit, şi‑a ridicat‑o, ochii îi străluceau de lacrimi.
 -Fiindcă mi‑e teamă.
Ceea ce îl mâhneşte pe Dumnezeu este tocmai frica pe care o avem faţă de El, frica de viaţă, de noi înşine. 
El suferă din cauza egocentrismului şi autosuficienţei noastre. 
Astăzi inima lui Dumnezeu este o rană deschisă a iubirii. 
Îl doare depărtarea şi grija care ne absoarbe. 
Jeleşte pentru că nu ne apropiem de El. 
Este trist pentru că l‑am uitat.
 Plânge din cauza obsesiei noastre pentru cantitate. 
Tânjeşte după prezenţa noastră.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

ce minunat Salvator!

sâmbătă, 14 aprilie 2012

vineri, 13 aprilie 2012

înviere minunată

Când suntem frământaţi de dureri încât nu suntem în stare să ne gândim sau să ne rugăm, simţim starea de neputinţă a trupului nostru, iar când suntem ispitiţi prin poftele cărnii, ne dăm seama cât de vrednică de dispreţuit este această fire pământească.
 Trupul nostru care ne smereşte şi, prin aceste porniri ale sale, ne face un mare serviciu. De ne-am smeri în adevăr, ştiind că trupurile noastre chiar ne leagă de ţarină.
 Dar Mântuitorul nostru, Domnul Isus Cristos va schimba această stare de lucruri. 
El ne va face asemenea trupului slavei Sale, pe toţi care credem în El. 
Sufletul nostru a fost deja transformat prin credinţă; 
aşa şi corpul nostru se va reînnoi şi se va potrivi sufletelor noastre transformate prin Duhul Sfânt. 
Când va avea loc această schimbare, nu putem şti, dar numai această nădejde ne poate susţine, şi întări în zilele de încercări şi dureri din trup. 
Încă puţin timp şi vom fi asemenea Domnului Isus;
 atunci nu va mai fi nici un fel de suferinţă:
 dureri, mădulare umflate, inimi şovăitoare. 
Bătrânul nu va mai fi o grămadă de infirmităţi, nici bolnavul un morman de carne în agonie.
 „Vom fi schimbaţi asemenea trupului Său slăvit!"
- înviere minunată, în aşteptarea căreia, chiar trupul nostru de carne se poate odihni în siguranţă.

sara

joi, 12 aprilie 2012

miercuri, 11 aprilie 2012

osana!

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Ai un duh de ascultare?

Daca nu caut decat gloria lui Dumnezeu, atunci ceea ce nu are alt scop decat propria mea marire sau propria mea satisfactie, a trupului sau a sufletului, nu va avea interes pentru mine si se va arata în lumina Cuvantului care calauzeste ochiul simplu, ca fiind contrar gandului lui Dumnezeu.
ascultarea este cea care, în smerenie, da lui Dumnezeu, si prin urmare si Cuvantului Sau, locul cuvenit.
 „Prin cuvantul buzelor Tale, eu m-am pazit de caile celui violent“ (Psalmul 17.4)
de cei care îsi fac propria vointa si fac din ea calauza lor. 
Daca inima nu cauta decat pe Dumnezeu, viclenia cea mai subtila este descoperita, pentru ca vrajmasul nu ne va îndemna niciodata sa cautam numai pe Dumnezeu.
 Dar aceasta presupune o inima curata si nici o preocupare cu eul. 
Aceasta ni s-a aratat în Isus. 
Apararea noastra împotriva ispitei este Cuvantul folosit de priceperea unei inimi în totul curate, care traieste în prezenta lui Dumnezeu, învata sa cunoasca gandurile Lui în Cuvant si întelege prin urmare aplicarea acestui Cuvant în împrejurarile prezente. Cuvantul este cel care da garantie sufletului în fata vicleniilor vrajmasului.
 În duhul acesta de ascultare simpla si modesta sta puterea; 
acolo unde exista duhul acesta, Satan nu poate face nimic. 
Dumnezeu este acolo si deci vrajmasul este înfrant.

vineri, 6 aprilie 2012

miercuri, 4 aprilie 2012

....paşii Tăi varsă belşugul!

.....m-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere ...”  Exod 38

M-am tot gândit de ce a promis Domnul Dumnezeu o țară unde curge lapte și miere?
De ce nu a promis o țară cu mult petrol, sau cu multă pâine, sau cu mult aur, sau cu un pământ fertil?
Laptele și mierea erau așa de indispensabile încât să fie absolut necesare unui popor?
Despre ce lapte și ce miere vorbește Domnul Dumnezeu când le promite pământul Sfânt?
Una din semnificațiile cuvintelor:
-"unde curge lapte și miere"
 - miere care provine din fructe nu mierea alibinelor) este abundența și belșugul țării, până acolo încât turmele să dea lapte și pomii să-și dea rodul într-un fel miraculos.
O altă semnificație întâlnită și în istoria  ebraică este cu referire la înmulțirea poporului cu așa repeziciune încât femeile din Israel să alăpteze mereu iar poporul să fie plin de cunoștiința Cuvântului lui Dumnezeu,
 Cuvânt care în repetate rânduri în Scripturi, este asemănat cu mierea.
 Deci Israel avea să fie o țară în care poporul să poată să crească la număr și în cunoașterea  Domnului Dumnezeu.
Eu cred că Domnul Dumnezeu a promis o țară unde să curgă lapte pentru cei care sunt hrăniți cu lapte, adică hrăniți cu învățături începătoare și unde să curgă mierea din rodul pe care îl aduc cei care sunt înrădăcinați în Dumnezeu.
El a promis o țară în care să se poată relaționa la fiecare la nivelul la care era.
Dacă prunc era, pentru respectivul să dea lapte din belșug și dacă era preocupat să aducă rod, atunci nu doar să dea rod, dar să dea un rod plin de miere, de cunoștiința  Cuvântului Sfânt al Domnului Dumnezeu.
Din oricare perspectivă te-ai uita și oricare ar fi semnificația ”lapte și miere” cert este că abundența asta depindea deDomnul Dumnezeu și  nu de țara în sine.
 Lui Israel i s-a dat un pământ cu proprietăți miraculoase, un pământ legat de inima Domnului Dumnezeu, un pământ al cărui rod depindea doar de Dumnezeu.
În  Psalmi 65:9-11 scrie
”Tu cercetezi pământul şi-i dai belşug, îl umpli de bogăţii, şi de râuri dumnezeieşti, pline cu apa. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească: îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl moi cu ploaia, şi-i binecuvântezi răsadul. Încununezi anul cu bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul.”
Domnul Dumnezeu e Însăși Agricultorul lui Israel.
 El stă să îi ude brazdele, să îi sfărme bulgării, să-l facă moale cu ploaia Lui și să-i binecuvinteze răsadul și dacă n-ar fi destul, EL veghează asupra lui...umblă palmă cu palmă tot Israelul ,iar unde mergpașii  Domnului Dumnezeu dă rod.
Fă-mi Doamne Dumnezeule  pământul ca  laptele și mierea!
 Eu vreau să-mi fie pământul umblat de Tine și pașii Tăi să reverse belșug în mine ...
-vreau să fiu un pământ binecuvântat care pentru că e Domnul Dumnezeu  în mine să dau lapte celor care doar lapte pot să înghită și miere celor care pot să înghită miere și să știe oricine că pământul meu dă rod pentru că Domnul Dumnezeu îmi pășește pe pământul din care sunt făcut.
-binecuvântat să-I fie Numele în veci de veci!