joi, 30 decembrie 2010

La mulţi ani!

Ahoo.. Ahoo.. surori si fraţi Staţi puţin şi vă calmaţi Şi-n loc de etichetări Pune-ţi “sfinte sărutări”.

Dragostea sa crească-n voi Aratând ca oameni noi, Căci suntem născuţi din nou , Din Cuvânt şi nu din om.

Să creezi mai mult în tine,

Să ai parte de iubire,

Să ierţi mult mai uşor,

Să munceşti cu mai mult spor!

Ia mai mânaţi măi… De prin munţi şi de prin văi Suflete să adunaţi Şi la Domnul să-i chemaţi,

Şi din zori de dimineaţă Să-i treziţi din somn la viaţă. Iar prin Duhul să-i îmbărbătaţi Ca sa ne devină fraţi.

Prin Isus să devenim Epistole vii să fim Şi-n mprejurul nost să fie Numai dragoste şi armonie,

Iar la anul care vine Să ne pregatim mai bine Pentru-a Domnului venire Îmbrăcat ca şi un Mire-

Biserica s-o răpească Către bolta cea cerească Şi la Tatăl s-o prezinte Îmbrăcată-n haine sfinte

Ca-mpreună cu El să fie Numai în sfânta Lui Împărăţie Cea fără de sfârşit, Din infinit la infinit-

Deaceea ,surori şi fraţi Să nu fim capre şi nici ţapi Ci doar, mieluşei,oiţe, oi Cum ne vrea Domnul pe noi.

Iar la judecata mare Să ne zică la fiecare Treci la Dreapta, slugă bună Căci ţi-ai câştigat cununa!

Fraţi surori nu încetaţi, Domnului să vă rugaţi Şi la anul care vine S-auzim numai de bine!

Roade sfinte să rodim Pe Isus să-L proslăvim Fiind răscumpăraţi prin Har Şi prin jertfă pe Calvar.

Eu inchei a mea urare Şi doresc la fiecare Umplere cu Duhul Sfânt

Şi răpirea cât mai curând.

Amin!

în orice zi....o mulţumire plină de reverenţă!

Motivul principal pentru care ne lipseşte mulţumirea autentică în viaţa de fiecare zi este lipsa naşterii din nou. Ne lipseşte călăuzirea şi înţelegerea Duhului Sfânt. Cunoaştem Scripturile, dar nu le înţelegem. Cunoaştem totul dat nu înţelegen nimic în particular. În pragul acestei glorioase reveniri, credincioşii adevăraţi sunt în flăcările unei glorii imperiale. Vorbim despre “natura Divină” dar nu la fel ca David. Când David a vorbit despre Divinitate, un râu de laude i-a izvorât din inimă: “Binecuvintează suflete pe Domnul!” Când David s-a gândit la Creatorul , în Psalmul 104, acestea i-au fost primele cuvinte: Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort. David a fost un om călăuzit de Duhul Domnului. A ştiut că toată creaţia era opera mâinilor unui Dumnezeu personal. El ştia că tot cel înconjoară era atât maiestos, ca opera inestimabilă ce iese din mâna unui maestru. Ştia că este gândire, planificare şi scop în spatele fiecărei izbucniri de culoare, în spatele fiecărui frunze , în fiecare boboc de violete. Norii erau carul de biruinţă al celui Atotputernic, şi vânturile erau aripile care-l purtau. Nimic nu se întâmpla “potrivit legilor naturii”. Totul era proiectul lui Dumnezeu. Ce este natura? Este opera lui Dumnezeu în cel mai mic detaliu al ei. Ce este viaţa din natură? Este respiraţia lui Dumnezeu. Cum poate locui un om într-o astfel de lume fără să dea slavă lui Dumnezeu şi să-I mulţumească cu orice respiraţia a sa? Domnul Isus a fost fiinţa cea mai atrăgătoare din câte a putut să vadă lumea noastră. Mă gândesc cu precădere la umanitatea Sa. Mă gândesc la Isus Fiul Omului. La treizeci de ani a atras în jurul Lui doisprezece bărbaţi maturi, minţi independente din câte se puteau găsi atunci în Palestina. Cu excepţia trădătorului, i-a legat de Sine cu legături mai tari ca oţelul. Toţi, în afară de unul, au pecetluit loialitatea faţă de El cu sângele lor. Tradiţia spune că doar Ioan a murit de moarte naturală. Când le explica sfintele scrieri, inima ardea în ei. Când a rostit rugăciunea şi a frânt pâinea dăruindu-le-o, imagina s-a încrustat în ei pentru totdeauna. Nu era nimic artificial, forţat, nenatural în El. Era atât de cald şi prietenos, uman, natural, că mamele îşi aduceau copiii la El. Ce oare era în El, din perspectiva noastră umană, care-l făcea să emaneze atâta căldură şi să radieze atât atracţie şi inspiraţie? Nu era altceva decât atitudinea Sa intimă faţă de Tatăl şi lumea tatălui Său, o atitudine ce îndulcea fiecare respiraţie cu recunoştinţă şi laudă. Hainele crinilor nu erau confecţionate de “natură”, ci ele fuseseră făcute de mâinile Tatălui Său. Corbii nu erau hrăniţi de “natură”, ci de Tatăl Lui. Ochii plini de milă ai Tatălui urmăreau tragedia fiecărei vrăbiuţe ce cădea din cuibul ei. Fiecare păr din capul nostru era numărat de dragostea şi interesul divin. Pentru Domnul nostru, totul, de la tronul ceresc înconjurat de norii slăvilor divine şi până la vrăbiuţa care cade; de la cele cinci pâini şi trei peşti, la fiecare fir de păr de pe orice cap al creaţiei Sale, totul era legat de Tatăl Său; nimic nu exista în afară de dragostea şi grija Lui.

miercuri, 29 decembrie 2010

Orice om vrea să fie iubit pentru ceea ce este el cu adevărat

Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire;
Dacă am căuta în dicţionar nişte sinonime pentru acest vicleşug am găsi cuvinte ca: perfidie, ipocrizie, falsitate. Ce înseamnă aceste cuvinte? Însemnă a spune un lucru şi a gândi altul, a gândi un lucru şi a face altul, etc. Foarte simplu am putea să-i spunem a trăi în minciună. Când vorbim despre creştini, care sunt copiii lui Dumnezeu, o astfel de atitudine nici nu ar trebui pomenită. De ce ? Pentru că Dumnezeu este adevăr şi noi, dacă suntem copiii Lui trebuie să trăim în lumină, în adevăr. Şi totuşi ni s-a mai întâmplat să mai spunem câte o minciună albă pentru a lăsa o impresie bună, să părem la biserică într-un fel şi la locul de muncă sau la şcoală într-alt fel. Se spune că într-o altă ţară (evident!) o soră a invitat la masă câţiva prieteni. Înainte de a lua masa sora a spus fetiţei: "Roagă-te tu pentru binecuvântare!" Dar fetiţa a răspuns :"Nu ştiu ce să spun." La care tatăl a îndemnat-o pe fetiţă : "Păi, spune ce ai auzit-o pe mama spunând." Fetiţa a închis ochii şi a zis :"Doamne, cine m-a pus să invit pe oamenii ăştia la masă?!" ... Ce bine că nu ni se întâmplă prea des să fim daţi de gol. Doar că uităm că într-o zi tot adevărul va fi scos la lumină, orice gând, orice vorbă, orice faptă vor fi cunoscute de toţi, în timp ce ACUM Dumnezeu cunoaşte gândurile, vorbele şi faptele noastre. Proverbe 24:12 ne avertizează: "Dacă zici: 'Ah! n-am ştiut!'... crezi că nu vede Cel ce cântăreşte inimile şi Cel ce vegheză asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?" Oare dacă am fi cu adevărat conştienţi de acest adevăr ar mai putea exista vicleşug în noi? Nimănui nu-i place să aibe de a face cu oameni vicleni. Nu ne place să avem prieteni vicleni, nu ne place să facem afaceri cu oameni falşi, să stăm în preajma lor. Încercăm adesea să găsim metode prin care să-i depistăm pe cei ce sunt impocriţi tocmai pentru a păstra distanţa faţă de ei. Dar preocuparea noastră ar trebui să fie ca noi înşine să trăim în adevăr, să fim copii ai Adevărului, să trăim în lumină. "Căci dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă". Să lăsăm ca Duhul lui Dumnezeu să lucreze în noi schimbări spre slava Lui şi fie ca să se poată spune şi despre noi " iată un om în care nu este vicleşug".

duminică, 26 decembrie 2010

numai iubirea

Iubirea se prelinge-n lacrimi De vrei să fii pe veci iubit, Căci fără dragoste nu este Vreo cale de a fi-mplinit.

Iubirea-ntinde-n veci paharul De renunţare-n dreptul său, E jertfitoare, e miloasă, Iubirea este Dumnezeu!

Iubirea iartă-ntotdeuna Ce alţii n-ar putea ierta, Ea-nseamnă aşteptare-n ceasul, Când suferinţa este grea.

Iubirea, da, iubirea numai Te poartă tot mereu în zbor, De câte ori ţi-e grea povara Te sprijineşte-ncetişor.

Iubirea-nvinge-n umilinţă Şi-n lepădare de-orice rău, Iubirea este însăşi viaţa Ce-o are-un fiu de Dumnezeu!

miercuri, 22 decembrie 2010

relaţii în familie

Dorinţa fiecărui părinte şi copil este să găsească fericirea în viaţă şi să trăiască într-o familie iubitoare, având o relaţie familială fericită. Totuşi, conflictul, rebeliunea, lipsa disciplinei, confuzia şi anxietatea, de cele mai multe ori strică pacea şi bucuria relaţiilor care ar trebui să domnească în familie. Creştinul care caută cum să restabilească relaţiile de cele mai multe ori este cel care trebuie să meargă la ceilalţi membri ai familiei.

Dorinţa lui Dumnezeu este ca toţi să ajungă la cunoştinţa adevărului, să fie mântuiţi, împuterniciţi pentru viaţă şi creştere în plinătatea lui Hristos. Acest lucru cere disciplină şi supunere faţă de alţii. În cazul copiilor, supunerea este mai întâi faţă de părinţi, în Domnul. Întotdeauna, fie că este vorba de părinte sau copil, în cinste, fiecare să dea întâietate altuia. (Romani 12:10).

duminică, 19 decembrie 2010

De hatârul lumii,....se justifică mult prea uzata scuză ”suntem sub har”.

                                text biblic pentru meditaţie şi lectură:   2 Împăraţi cap 16 /1-20
În 2 Împărați, capitolul 16 se vorbeşte despre domnia lui Ahaz.
 Ahaz a făcut ce era rău înaintea Domnului Dumnezeu . 
Fără binecuvântarea care vine în urma ascultării, Ahaz este atacat de Rețin, împăratul Siriei.
În versetul 5, ultima parte:
 – au împresurat pe Ahaz, dar n-au putut să-l biruiască.
Doar pentru că Dumnezeu nu te nimiceşte în luptă, nu înseamnă că El aprobă sau scuză în vreun fel păcatul tău.
Doar pentru că tace nu înseamnă că El tolerează necurăția.

Ahaz a trimis soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să-i spună:
-„Eu sunt robul tău şi fiul tău; suie-te şi izbăveşte-mă din mâna împăratului Siriei şi din mâna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.”
Când începe să piardă teren, Ahaz cere ajutor, dar nu de la Domnul.
El cere ajutorul împăratului Asiriei şi se declară singur ”robul și fiul” lui.
Tiglat-Pileser îl ajută şi drept mulțumire Ahaz pângărește Casa Domnului.
Ahaz a început prin a fi necredincios Domnului făcând toate urâciunile neamurilor.
Apoi l-a atras de partea sa, pe preotul Urie, care a spurcat Casa Domnului.
Un loc de închinare nu devine peste noapte necurat.
 Nu, dar începe cu un singur individ într-o poziție de autoritate care este necredincios în umblarea lui, care dintr-un compromis în altul ajunge să-și omoare conştiința.
 Poate vede că îi merge bine deşi face rău, că este ajutat pe calea lui de un ”Tiglat-Pileser”.
Începe să creadă că Domnul Dumnezeu ori nu-l vede, ori ”nu există”; ajunge să înlocuiască lucrurile Domnului Dumnezeu, cu altare zidite idolilor;  valori lumeşti care iau locul principiilor Domnului Dumnezeu. Următorul pas din strategia unui astfel de om este să atragă de partea sa preoții,slujitorii Domnului  astfel ei  compromit lucrarea şi sfinţenia lui Dumnezeu.
Ahaz a înlocuit jertfele  ce se aduceau pentru Domnul Dumnezeu cu jertfele idolilor, iar când ajunge să întineze Casa Domnului şi să spună ”despre altarul de aramă – nu-mi pasă de el”, nimeni nu-l opreşte.
Preotul care ar fi trebuit să i se opună, face întocmai cum i se spune (vers. 16).

În versetul 18 scrie că ”De hatârul împăratului Asiriei, a schimbat în Casa Domnului pridvorul Sabatului care fusese zidit acolo...”
De hatârul lumii, biserica ajunge să schimbe din legile şi poruncile  Domnului Dumnezeu, fără ca El să le fi cerut vreodată asta.
De hatârul lumii, biserica înlocuieşte lucrările din Casa  Domnului cu păgânisme şi valori necurate şi se justifică prin mult prea uzata scuză ”suntem sub har”.
Fraților harul este să ne numim copii ai lui Dumnezeu împreună cu Israel, să fim parte din măslin, fără a schimba natura măslinului.
Oare după ce am fost altoiți în măslinul lor,Domnul Dumnezeu aşteaptă de la noi mere?
 Nu tot măsline trebuie să dea şi partea altoită?
 Nu ce aşteaptă de la Israel, aşteaptă şi de la partea altoită în Israel?
 Oare harul acoperă păgânismele de care nu vrem să ne lăsăm şi prin care vrem să pângărim măslinul?
De hatârul lumii biserica s-a despărțit de Israel şi îi numesc pe cei care vor să se apropie de Israel ”Iudeizatori” şi farisei, dar slavă Domnului dacă asta suntem!
De hatârul lumii eu nu am să fiu ca lumea, măcar de-ar sta 1000 de Urie şi Ahaz în fața mea să mă convingă prin poziția lor de slujitori că e ok să mă închin la altarele lor false!

”Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu voi sluji Domnului.” (Iosua 24:15)
Eu îl urmez pe Cel care se numește pe Sine Însuşi SFÂNTUL LUI ISRAEL.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

dor de copilărie....


Ma uit si vad zapada sus pe munti
E asa alba si frumoasa
Sufletul imi da fiori
Si imi spune hai acasa.

Mi-e dor de casa parinteasca
De locurile unde am crescut
De parintii mei cei dragi
Ce de mult nu i-am vazut.

Stau si rog sufletul meu
Il rog sa ma inteleaga
Caci acum eu sunt om mare
Si sunt departe de casa.
Azi suntem doar noi doi
Nu mai e ca altadata
Cind faceam ce vroiam noi
Si veneam tarziu acasa.

Cand plecam cu saniuta
Cu prietenii mei buni
Inotam zapada toata
Ca niste copii nebuni.

Era super de frumos
Noi nu aveam nici o grija
Doar urcam pe saniuta
Si coboram ca o schija.

Sa ne batem cu zapada
Si sa inotam prin ea
Veneam congelati acasa
Ca niste oameni de nea.

Acum insa sunt departe
Mi-au ramas doar amintiri
De iernile super frumoase
Si de prieteni mei buni

Iar eu ma uit la muntii cei frumosi
De copilarie imi amintesc
Imi cad lacrimi pe obraz
Si din plins nu ma opresc..

As da oricat de sa-r putea
Sa mai fiu copil odata
Sa pot opri timpul in loc
Sa mai fie ca altadata.

Dar cred ca nu va fi usor
Caci eu inca nu pot sa zbor
Dar imi rog sufletul s-o faca pentru mine
Si sa vină părinţii cu iubire.....

vineri, 17 decembrie 2010

Noua sugestii pentru o casnicie suferinda

1. Niciodata divortul nu trebuie considerat o optiune. Nu este solutia problemei tale. Divortul nu este o alternativa, deoarece asa spune Dumnezeu.
2. Nu te compara cu partenerul tau, si nici casnicia ta cu a altora.
Nu este nicio alta persoana pe pamânt ca tine. De asemenea, partenerul tau este unic. Asta înseamna ca aveti o casnicie unica.Lasa-L pe Dumnezeu sa faca casnicia voastra ceea ce ar vrea El s-o faca. El o va face perfecta!
3. Iarta-ti partenerul. Trebuie sa ierti asa cum Hristos te-a iertat pe tine. Tu esti un pacatos. Ea este o pacatoasa. Nu esti perfect –asadar, fiti gata sa va iertati unul pe altul. Si fa-o imediat, sau resentimentele vor aparea.
4. Înceteaza cu orice fel de critica. Dragostea nu critica si nu gaseste vina. Daca îti critici partenerul, nu ai o inima plina de dragoste. Schimba critica cu putina lauda. Vei fi uimit de schimbare!
5. Începe sa comunici cu partenerul tau. Comunicarea este complet distrusa în multe case si casnicii. Începe sa asculti ceea ce spune partenerul tau si, de asemenea, ceea ce nu spune. Fii vulnerabil si rupe barierele. Încearca sa spui: „Draga, care este cea mai mare vina a mea?” Apoi spune: „Vrei, te rog, sa ma ajuti pentru
gloria lui Dumnezeu ca vina sa fie înlocuita de victorie?”
6. Refuza sa ai o relatie în afara casniciei care te implica afectiv.Acest înlocuitor ar putea fi chiar o ruda, un prieten sau un vecin. Nu cauta sa-ti gasesti un înlocuitor.
7. Ai încredere în partenerul tau. Ai încredere în sotul/sotia ta,chiar daca el/ea nu are dreptate – tu ai dreptate în a avea încredere. O casnicie trebuie sa fie bazata pe încredere. Nu poate supravietui fara aceasta.
8. Fa ceva în fiecare zi pentru a-ti multumi partenerul – ceva ce stii ca i-ar aduce placere si bucurie acestuia. Asta nu cere mult, darrasplata e mare.
9. Multumeste-I lui Dumnezeu în fiecare zi pentru cele mai bune 25 de calitati ale partenerului tau. Scrie-le undeva. Concentreaza-te asupra lor si binele va eclipsa raul.
                                           -fie-vă căsătoria binecuvântată!

joi, 16 decembrie 2010

o familie iubită,,,

Familia este şcoala în care eşti deopotrivă profesor şi elev

miercuri, 15 decembrie 2010

Frumusetea iubirii ieri,azi....dar,mâine cum va fi......

Se spune ca, atunci când ne casatorim, nu ne legam doar de o singura persoana, ci de tot neamul din care face parte acea persoana. 
Pe unul îl iubim, pe ceilalti îi acceptam „la pachet”.
Bunele maniere de  acasa… (ce ciudat suna),trebuie sa ghideze relatiile de familie ca sa ne fereasca de badaranie.
La început, sotii îsi dau unul altuia denumiri de dragoste luate din lumea animalelor. Mai apoi, în iubirea lor cea mare, numele nu le mai ajung si se alinta cu termeni injuriosi, cum ar fi:
„mârtoaga batrâna, javruta…”
Evident, a-i spune încântatoarei tinere sotii de douazeci de primaveri „mârtoaga batrâna” nu poate fi în niciun caz jignitor, mai ales când dincolo de cuvinte rasuna accentul de profunda dragoste a sotului.
Dar anii trec, dragostea devine obisnuinta, si epitetele ramân.
„Tonul face muzica”, si conform unui asemenea  slogan , aproape orice neîntelegere se poate rezolva daca stii cum si când sa pui problema.
Fiecare persoana îsi are propria sa arta de a iubi.
„Mitocanul domestic” îsi afirma într-un mod galagios si egoist toate „gusturile si principiile sale”, pe care, de cele mai multe ori, el este cel dintâi care le încalca, neparându-i-se ca ar face ceva gresit si, având cugetul curat, va considera ca minusul de iubire vine din partea ta.
El se simte neînteles si ofensat.
Ca atare, se si razbuna uneori, facând pe nebunul si devenind pedant de „politicos”:
-„A,va sa zica, nu trebuie sa fim intimi?
-Trebuie sa ne comportam ca niste simple cunostinte?
-Asa trageam nadejde ....
– dar nu mai conteaza.
Cum vrei atunci…
” Împrejurarea aceasta ilustreaza diferenta dintre politetea intima si cea formala.
 Exact ce i se potriveste uneia poate constitui o încalcare a celeilalte.
 A fi neretinut si familiar în fata unei personalitati înseamna proasta crestere, a practica o politete ceremonioasa la tine acasă înseamna, de asemenea, lipsa de cuviinta.
Cartea proverbelor vorbeste mult despre  bunul simt”.
 Cred ca bunul simt este acea capacitate naturala care te învata sa traiesti în societate astfel încât sa fii respectat pentru  modul tau de a trata lucrurile sau oamenii.
Bunul simt trebuie sa aiba capacitatea de a ne  ajuta sa facem distinctia între acasa si -n celelalte locuri.
Manierele de acasa trebuie sa fie precum hainele de casa.
 Atunci când venim acasa de la serviciu si ne schimbam în hainele de casa, ne simtim mai usurati de eticheta societatii, ne simtim chiar mai în largul nostru.
Dar când hainele de casa sunt una, si hainele vechi purtate pâna duhnesc sunt altceva.
Exista o deosebire între modul în care ne comportam casa si modul în care ne comportam în public,adica putem sa ne aratam o masca în societate,iar acasa sa ne dorim ca numai „EU” sa fiu servit,iubit, masat, hranit etc…
 Bunele maniere în familie presupun o politete subtila,incomparabila, sensibila si mai profunda decât cea afirmata în public.
Comunicarea este un alt domeniu care dovedeste eleganta sau grosolania ce domneste în relatia sot-sotie. Comunicarea verbala si non-verbala trece prin anumite etape de la începutul casniciei pâna la sfârsitul ei.
n luna de miere, totul e de miere:
-„Cum vrei tu, iubitul meu!”
- „Cum crezi tu, asa facem!”
- „Dragul meu, ai grija sa nu calci în balta…”
Dupa doi, trei ani: ..........
-„Ai grija sa nu calci în balta!
Dupa câtiva ani: ...........
-„Tu nu vezi balta!”
Dupa alti ani: ............
-„Baa…, tu nu vezi balta!”
În perioada de miere apar si tot felul de epitete sau diminutive care, pentru acel moment, sunt comice, dragute, acceptate din dragoste.
Însa, cu trecerea anilor, acele epitete pot jigni într-un mod profund imaginea de sine a partenerului, sau îi pot rani sufletul, otravindu-l.
Aceste cuvinte dragalase pot începe cu denumirile din gradina zoo si termina cu obiecte sau planete (bursucelul meu, soarele meu).
Sper sa nu fiu înteles gresit.
Relatiile solide sunt cele care depasesc formalul, dar în care formalul nu este depasit.
Relatiile presupun libertate si încredere, dar acestea nu elimina politetea!
Pe lânga calitatile partenerului, vor aparea inevitabil si defectele, tabieturile, preferintele, mici atasamente fata de diferite obiecte, sau chiar unele repulsii, care nu fac niciun rau nimanui.
Unele din aceste lucruri enumerate pot aparea chiar din perioada logodnei, altele pe parcursul casniciei. Trebuie sa învatam sa ne respectam reciproc; cu vârsta, vin multe, dar si se duc multe, iar altele ramân. Lucrurile care ramân au rolul sa ne ajute sa ne adaptam si sa cultivam iubirea fata de cei din familia noastra. Frumusetea iubirii consta în eleganta cu care aceasta se daruieste!

luni, 13 decembrie 2010

aplicaţii practice zilnice.....

Cumpatare: nu manca pana la ingreunare.
Tacere: nu vorbi decat ce poate fi folositor pentru tine si pentru altii; fereste-te de convorbiri desarte.
Ordine: fiecare lucru sa-si aibe un loc; fiecare afacere un timp hotarat.
Hotarare: fii decis a face ce esti dator sa faci, executa fara amanare ceea ce ai decis.
 Economie: nu cheltui nimic fara a fi necesar.
Munca: nu pierde timpul ci ocupa-te neincetat cu ce este folositor; abtine-te de la orice fapta de prisos.
Sinceritate: fereste-te de orice fel de prefacatorie, formeaza-ti cugetari drepte si sincere si conformeaza-te lor cand vorbesti.
Dreptate: nu face rau nimanui, nu-i vatama interesele si nu intarzia sa-i faci binele la care te obliga datoria.
 Mod de ratiune: fereste-te de extreme, nu te supara de nedreptatile care ti se fac, daca tu crezi ca nu le meriti.
Curatenie: nu suferi necuratia nici pe corp, nici pe haine, nici in casa.
 Liniste: nu te tulbura de nimicuri, nici de intamplari obisnuite de care te poti scapa.
Castitate: nu te lasa in voia placerilor trupesti.
 Umilinta: imita pe Hristos in aceasta privinta.

duminică, 12 decembrie 2010

,, Numai pentru Tine,,

creştinii de ieri,....creştinii de azi....

Proverbe 20:13
Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii, şi te vei sătura de pâine.
Lupta cu somnul e pentru mulţi o problemă.
Mai ales în bisericile evanghelice unde este confort, căldură şi moş Ene vine des pe la gene, chiar dacă predica sau cântarea sunt pline de Duh şi viaţă.

Mai periculos decât acesta este somnul spiritual care este un vehicul excelent pentru iad.
Visezi că mergi în cer şi te trezeşti în iad.
Doamne trezeşte-ne Tu folosind orice metode.
Să ne aducem aminte de Samson care a adormit pe genunchii Dalilei.
 În acelaşi mod Satana ne adoarme pe genunchii lui, tăindu-ne puterea spirituală şi transformându-ne din fii de rege în robi fără vedere învărtind la râşniţa lumii, visând la biruinţele pe care le-am putut avea dacă nu ne lăsam ademeniţi de dulcele cântec al lumii-

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Slujind familiei, slujim lui Dumnezeu!

Pastreaza-ti casa curata si aerisita
Nu te consuma pentru lucrurile mici!
Fii multumitoare
Iarta-i pe ceilalti!
Fa-ti timp sa râzi!
Ia lucrurile mai usor!
Orele târzii din noapte nu  sunt momentele cele mai potrivite pentru discutii contradictorii ci, pentru încurajare, consolare si iubire!
Umorul vindeca!
Slujind familiei, slujim lui Dumnezeu!
Învata sa te relaxezi dupa o zi grea
Este bine sa trecem peste monotonia zilnica si sa facem din fiecare zi,.o zi speciala
Doar un camin binecuvântat îti ofera un un loc curat, linistit,care sa te adaposteasca de „ploaia de afara”.
Pentru o sotie .caminul este locul unde poti gasi refugiu,adapostul care ofera protectie pentru fiecare când ajung acasa.

vineri, 10 decembrie 2010

Alegerea ne apartine!

Avem timp pentru toate:
sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine;
avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris;
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam;
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim pe Dumnezeu pentru toate amanuntele;
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare;
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile;
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam;
avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem;
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea;
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate!
Din pacate nu avem timp doar pentru putina tandrete!
Cand in sfarsit ne-am lua timp si pentru aceasta, ne trezim ca e prea tarziu!
Am invatat unele lucruri in viata, pe care vreau sa vi le impartasesc si voua:
am invatat, ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca; tot, ce poti face, este, sa incerci, sa fii o persoana iubita. Restul... depinde de ceilalti.
Am invatat, ca oricat mi-ar pasa mie, altora, s-ar putea, sa nu le pase.
Am invatat, ca dureaza ani, sa castigi increderea cuiva si ca doar in cateva secunde s-ar putea, sa o pierzi. Am invatat, ca nu conteaza, CE ai in viata, ci PE CINE ai.
Am invatat, ca te poti descurca folosindu-ti farmecul cateva minute; dupa aceea insa, ar fi bine, sa poti demonstra, ca si stii ceva.
Am invatat, ca nu trebuie, sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca, ci cu ceea ce poti tu mai bine sa faci.
Am invatat, ca nu conteaza, ce li se intampla oamenilor, ci conteaza ceea ce pot eu sa fac, pentru a-i ajuta. Am invatat, ca oricum ai gandi, orice lucru are doua fete; ca intotdeauna ai cel putin doua posibilitati la dispozitie!
Am invatat, ca poti sa traiesti plangand, privind mereu cu regrete in trecut, sau poti trai zambind, privind cu incredere si speranta in viitor la binecuvantarile lui Dumnezeu, care te asteapta undeva in drumul tau spre cer...
Alegerea ne apartine!

joi, 9 decembrie 2010

fapte din viaţa de familie....

Când i-ai spus ultima data sotiei tale „te iubesc”?
 Când a auzit ea ultima data acele cuvinte care sunt muzica pentru urechile ei 
-„te iubesc”
Când a auzit ea ultima data acele cuvinte care sunt vindecare pentru sufletul ei:
-„Chiar am nevoie de tine”
I-ai spus de curând:
-„Draga, cred ca esti o mama foarte buna pentru copiii nostri”
Majoritatea sotiilor tânjesc dupa afirmatii verbale de la sotii lor.
Si majoritatea barbatilor sunt asa de nepasatori si de insensibili, încât nu le ofera ceea ce vor cu disperare si merita.
Noi, sotii, ne încurajam bucurosi sotiile sa cumpere mâncare si, fara niciun pic de interes, le spunem sa-si cumpere haine, dar majoritatea  pur si simplu nu pot patrunde suficient de profund încât sa spuna complimente.Casniciile sunt, prin urmare, neîmplinite, sotiile se simt neapreciate si multe casnicii se spulbera si mor.
Sotule, vorbeste cu drag!
 Dumnezeu se asteapta ca tu, ca si cap al familiei, sa faci mai mult decât sa îti sustii financiar sotia.
El vrea ca tu sa o sustii si emotional.
Sopteste-i, scrie-i sau striga-i – dar adu la urechile sotiei tale acele cuvinte de apreciere si afirmare.

miercuri, 8 decembrie 2010

Rugaciunea „trista” a unui copil

Doamne, în seara asta Te rog ceva
special…
Transforma-ma într-un
televizor ca sa-i pot lua locul.
Mi-ar placea
 sa traiesc cum traieste televizorul
în casa mea;
sa am o camera speciala
unde sa se reuneasca toata familia în
jurul meu.
 Fa sa fiu luat în serios.
Sa fiu
în centrul atentiei, asa încât toti sa ma
asculte fara sa ma întrerupa sau sa
discute.
Mi-ar placea sa mi se dea atentia
deosebita care este acordata
televizorului, atunci când ceva nu
functioneaza…;
sa-i tin de urât tatei când
se întoarce acasa, chiar si atunci când
vine obosit de la munca;
si mama, în loc
sa ma ignore, sa stea cu mine când e
singura si plictisita,
iar fratii si surorile
mele sa se certe ca sa stea cu mine…şi

sa distrez toata familia chiar daca uneori
nu spun nimic.
Mi-ar placea sa simt ca lasa totul
deoparte sa stea câteva minute cu mine.
Doamne, nu Îti cer prea mult – doar
sa traiesc cum traieste orice televizor.

marți, 7 decembrie 2010

Domnul Isus a venit să-mi asculte rugăciunea.

Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.
Şi iată că o femeie Canaaneancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.”
El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”
Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”
Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”
Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!”
Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”
Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Matei 15:21-29
Nu ştiu ce căuta Domnul Isus în Tir şi Sidon... acestea erau cetăți păgâne şi nu scrie că ar fi mers acolo cu vreun scop anume.
 Este scris că El a mers în ținuturile acestea, apoi este descrisă întâmplarea cu femeia canaaneancă, după care Domnul Isus a plecat de acolo. Ce căuta Domnul Isus în Tir şi în Sidon?
Era o femeie canaaneancă... nu era nici bogată, nu era nici săracă, nu era nici înaltă şi nici scundă, nu era nici frumoasă şi nici urâtă... nici nu conta pentru nimeni dacă avea vreun talent, nu conta pentru nimeni ce simțea sau ce gândea, nu conta nimic din ce o reprezenta pe ea ca om pentru că tot ce era ea se reducea la faptul că era canaaneancă.
 Femeia asta aude că vine un profet evreu prin ținuturile unde locuia ea şi ce face?
Merge la El să cerşească milă pentru fiica ei.
O canaaneancă să se milogească la un evreu?!
Dar canaaniții îi disprețuiesc pe evrei!
 Cum să meargă să ceară milă de la un evreu?
Dar femeia e disperată şi merge la Domnul Isus-
 Eu cred că i-au trecut multe lucruri prin minte pe drum înspre El şi cred că şi-a formulat un întreg discurs, dar când a ajuns înaintea Lui, cu toată zdrobirea ei tot ce a putut să spună a fost :
-”Doamne , Fiul lui David ai milă de mine!”
Tăcere.
 Se uită la El cum tace... ”oare e dispreț în privirea Lui?
Chiar nu poate să aibă măcar un strop de milă?
-de ce tace?
- pentru că sunt canaaneancă?
Un evreu nu s-ar mai milogi, un canaanit nu s-ar mai milogi ...dar eu... eu nu mai am nimic...”
-Doamne , Fiul lui David ai milă de mine!
Tăcere.
 Striga femeia cât o țineau puterile, atât de tare că ucenicii deja se simt ciudat.
 -Ne face de ruşine!
-fă-i ce-ți cere numai să nu mai strige după noi!”
Domnul Isus  le răspunde :
-”Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” ...
Ok, şi-atunci ce cauți în Tir Şi Sidon?
Astea sunt cetăți păgâne, nu este nici un evreu pe-aici, nici o oaie pierdută din casa lui Israel, decât dacă nu ai venit aici doar pentru canaaneancă...
Femeia vede că Domnul Isus vorbeşte cu ucenicii şi înțelege că strigătele ei nu mai erau destule, aşa că vine şi se închină înaintea Domnului Isus-
... Respinsă de Singurul care nu ar respinge pe nimeni niciodată, umilită fără speranță, fără să mai aibă nimic decât o încăpățânare cruntă, se aruncă la picioarele Lui şi mai strigă odată :
-Doamne ajută-mi!”
.....şi aude:
- „Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!”
... femeia nu-i răspunde:
- ”am ştiut eu să nu aştept nimic de la un evreu!”
    nu-i răspunde :
-”parcă îți era milă de cei în suferință!”
    nu-i răspunde
 -”eşti nedrept!”,
     Nu.
Spre surprinderea tuturor femeia răspunde:
- „Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor."
   L-a uimit pe Domnul Isus... 
   L-a bucurat enorm în suflet credinţa acestei femei.
   Să stea Domnul Isus  înaintea ta şi să-ți spună clar în față de nu ştiu câte ori: 
  -”nu vreau să te ajut!”
 și tu să te ții de El până când tot ce mai are de zis când se uită la tine  să zică:
- ”mare este credința ta, facă-se după cum voieşti!”
Au mai venit dintre neamuri  la Domnul Isus, dar pentru nici unul nu s-a dus Isus Domnul să-i caute în ținuturile lor, decât pe femeia acesta.
Domnul Isus a vrut să-i asculte rugăciunea mai mult decât a vrut ea să fie ascultată şi poate că pe ea a costat-o mult să meargă până la Domnul Isus, dar  Domnul  a mers pe jos din Israel să o întâlnească.
Pentru minuni mărunte nu trebuie să ceri mult, dar pentru minuni pe care Domnul Dumnezeu  te caută să ți le dea, va trebui să te sfârşeşti înaintea Lui...să ți se pară nedrept, sau că a venit doar să te respingă ori să se lupte cu tine, dar va rămâne cu tine până când vei înțelege că a venit să vadă cât de mult vrei să-ți primeşti răspunsul.
Sunt mulți oameni care merg la Domnul  şi uneori simt că mă pierd printre atâția.
Absolut nimic din ce sunt eu nu mă califică înaintea Lui ca să m-asculte, dar ştiu cu toată inima mea că a venit pentru mine în ”ținuturile astea” aşa că nu contează de câte ori trebuie să mă respingă, ori să ajung să-i fac de ruşine pe cei care umblă cu El încât ei să strige pentru mine către El, nu contează de câte ori trebuie să strig fără răspuns, dacă trebuie am să învăț să trăiesc plecat la pământ şi nu mă mai ridic de acolo, pentru că ştiu;
Domnul Isus  a venit să-mi asculte rugăciunea.

miercuri, 1 decembrie 2010

Vino, Romania

http://versuridininimadecopil.blogspot.com/2010/12/vino-romania.html?showComment=1291235936620_AIe9_BHqZH5H5CE4pXgY-8h3JHTfIIlpEK2drLZSd24SgS9OPoZ6GZbDHsLrPxlENKhfyHuJ_xadRECAJzoDVd4obyfLSXFjD8V4rkkFwMnnkGSMrJFJxKJofISieHXVv7asr6AFGuJAqUKnDqBkH9Kwi8sOPylrp3zcrNxfc6c5v1q0uS34P1uZS9L6LCms5bXyvqU_rfknf3OjgHwFXH7lqT3TNYkSvcL5RVaxiW478nEa5yTBITpjnRVyJ_PtPJt25_8lz-L9UlXLaRC5mZZthM8mGYUi2_ClSrJd_9Qp7koEtNqJc7yM8szQ8xyr4rDputqg3Z2kRSPOagBMEy30ixVwyk45afpR37gPAW4UX4-45MlvJZ_dizlxcMZmm0oH-NZRFvxzwLFYRdEbOdSKZn0lNnTJCR5yw9glofy_A9sxsSSquymipD2lnsV6ywkZhaAzOspOGTx2YjP6TeKcNde27aRjq8UvYK3BN9K-CFux7Wf9uy5HHOZ0EmlHnY597HwFplg79jd6AHrshwle-ZXCTxInC719iRBLiNQzAclXngD0S8uQTksmWuEjufYVjD9Mpof1wzOAz-y5ZobOUEVFZvSgogayx3uWvoCY1OZlTkR9GSkLl_UCrg0NCk43bOTsvU8uEm7m1RouRgUFOxP8J1gTgAZp6DXYOhTwZgt1CzNKw0sl-cjZ7dDx2zDCu1JUAe5G#c711068713052349412


o recomandare pentru un viitor ce se află în mâna Tatălui Ceresc

umblă în dragoste şi nu te socoti singur înţelept!

Niciodată nu căuta să pari mai înţelept, nici mai învăţat decât oamenii lângă care eşti. Poartă-ţi ştiinţa ca şi cum ai purta un ceas de buzunar, într-un loc privat. Pari de-a dreptul ridicol dacă ţi-l scoţi ca un snob în văzul lumii ca toţi să vadă că tu ai un ceas.
Chiar dacă aş avea darul proorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii şi nu aş avea dragoste, nu sunt nimic." (1 Corinteni 13:2.)
Domnul Isus a spus că prin aceasta vor cunoaşte oamenii că suntem ucenicii Lui, dacă ne iubim unii pe alţii. Nu pentru că ucenicii Lui vor şti multe, nu pentru că vor mânca sau nu anumite mâncăruri, nu pentru că se vor îmbrăca într-un anume fel
– Ci dacă se vor iubii unii pe alţii, aceea va dovedi că suntem sau nu ucenicii Lui.
Aşa că fraţii mei “atotcunoscători”, în lucrurile în care credem la fel să umblăm împreună, dar să dăm întâietate unii altora în DRAGOSTE.
Dacă Dumnezeu îmi descoperă ceva, poate că e doar pentru mine şi nu trebuie să mă port de parcă aş fi superior fraţilor mei.
Dacă cineva înţelege mai mult decât mine, slavă Domnului, are cu ce să se laude, dar , înaintea lui Dumnezeu.
Ce are cineva, care să nu fi primit de la Dumnezeu?
Şi atunci, chiar dacă ai 10 diplome în teologie, sau 24 de şcoli Biblice la activ, cinste ţie, dar dacă tu calci peste fraţii tăi şi te porţi de parcă aşa se şi cuvine, lasă-mă să-ţi spun că Şcolile tale Biblice nu ţi-au folosit la nimic, dacă nu ai învăţat să iubeşti.
În Iudaism un ucenic îl imită perfect pe rabinul lui. Începând de la felul cum rabbi se îmbracă, cum rabbi umblă, felul de exprimare, gesturile, mimica... aşa poţi şti (fără să fi întrebat măcar) ce fel de evreu este cel în cauză.
Noi azi nu umblăm toţi cu haine dintr-o singură ţesătură ca să arătăm că suntem ucenicii lui Isus. Dar dacă îi iubesc pe cei care au fost răscumpăraţi de Isus, atunci acest lucru adevereşte despre mine că sunt a lui Isus..

vineri, 26 noiembrie 2010

Adevarul

  In Biblie, adevarul nu este “un gind” care corespunde cu realitatea. Ori un argument bun, dovedit cu logica si ratiune. Adevarul este credinciosie, statornicie, actionind cu onoare si integritate. Dumnezeu face promisiuni si le tine.  Nu este doar cunoscind binele, ci si facind binele. Isus este Adevarul.

O religie fără Dumnezeu....

Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale! Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată” (Amos 5:23, 24).
Păcatul.
Noţiune nepopulară.
O permanentă amendă a liniştii sufletului nostru.
El nu iese decât cu pocăinţă şi credinţa în puterea curăţitoare a sângelui sfânt al Domnului Isus Cristos.
.Cu toate acestea, apelăm la remediul divin doar în extremis. Recurgem la toate paliativele cunoscute.
Cel mai des la religie.
Lenin a avut perfectă dreptate:
 “Religia este opium pentru popor”.
Drog.
Narcotic pentru conştiinţa care încearcă să scape de păcate prin ritualuri:
 Rituri.
Tradiţii
.Slujbe.
Cântări.
Servicii.
Programe.
Dogme.
Jertfe şi sărbători
Sfinţi şi muceniţe.
Canoane şi autoflagelări.
Penitenţe şi spovedanii.
Prescuri şi icoane.
Lista poate continua.
Avem fiecare una.
La ultima inspecţie pe care Mântuitorul a făcut-o templului din Ierusalim în momentul decisiv al istoriei acestei naţii, Şi-a găsit Casa de rugăciune “o peşteră de tâlhari”.
Plină de religie.
O religie fără Dumnezeu.
O religie fără Dumnezeu ne lasă cu păcatele nu numai intacte dar agravându-se.
Roata tradiţiilor funcţiona ireproşabil unsă în permanenţă de sângele mieilor şi aurul schimbătorilor de bani. Jertfe.
Ritualuri.
Toată recuzita. Religie.
O religie tranchilizantă.
Opium peste tumultul păcatelor.
Anestezic de suflete bolnave de păcat.
Mă uit la noi.
 La cei religioşi.
 La cei ce reclamăm moştenirea crucii.
La noi toţi, indiferent unde ne-am afla.
La toţi creştinii ţării.
Tradiţionalişti sau liberali.
Stricţi.
Simpli.
 Istorici.
 Recenţi.
 De sus sau de jos.
 Botezaţi de mici sau la maturitate.
Milenişti sau amilenişti.
 De duminica sau sâmbăta.
Evanghelici.
Mistici.
Pragmatici.
Cu robe.
Cu gulere
. La costum cu trei nasturi.
Fără cravată.
Carismatici.
Născuţi din nou.
 Cu succesiune apostolică.
 Cum doriţi.
Nu cumva ne drogăm cu formele noastre de închinare?
Nu cumva am ajuns să le considerăm paliative contra păcatelor?
Produsul religiilor noastre este mai degrabă slujba sau “programul” religios, decât caracter asemănător lui Christos.
Şi când larma slujbei se ridică spre cer, divinitatea Îşi astupă urechile.
Sărbătorile şi slujbele şi programele, ritualurile şi închinările nu pot sta alături de lipsa de caracter.
Dreptatea şi neprihănirea trebuie să fie ape limpezi care să curgă viu şi etern de sub altarul religiilor noastre.
Nu contest forma închinării nimănui.
Nici o formă de închinare înaintea lui Dumnezeu nu poate fi păcătoasă în sine.
Contexte culturale şi sociale cer forme diverse de închinare.
Dumnezeu ne-a creat diferiţi şi exprimarea inchinării noastre înaintea Sa trebuie să exprime diversitatea creaţiei.
Păcatul constă în practicarea formei fără caracter reînoit prin Cruce.
Crucea lui Christos este şi rămâne singurul mijloc pentru iertarea păcatelor.
La cruce, sângele divin spală păcatele iar instrumentul morţii îl va crucifica pe păcătos.
“Am fost răstignit împreună cu Christos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine”, spunea apostolul Pavel (Galateni 2:20).
Este ispititor să privim la panoplia ritualurilor religiei de vis-a-vis şi să condamnăm procesul de anesteziere de conştiinţe care are loc.
Ni se pare că “narcoticul” le este administrat cu instrumente mai multe şi mai sofisticate.
Mai vechi.
Uităm însă un lucru banal.
Indiferent de metoda prin care luăm otrava există o singură consecinţă.
Moartea.
Ne anesteziem conştiinţele cu fum de tămâie şi ungeri cu mir, sau doar cu cântări de cor şi fanfare?
Doar cu cântări comune?
Cu frecventarea bisericii?
Rezultatul este acelaşi.
Unele morţi sunt mai costisitoare decât altele.
Atât.
Avem nevoie de iertarea Celui ce-a murit pe cruce pentru răscumpărarea noastră. El în noi, “nădejdea slavei” este garanţia unui caracter nou, dinamic, tot mai asemănător Lui. El a venit să ne scape de păcate şi de religia care în loc să ne conducă la El, ne amorţeşte simţurile torţionate de păcate.
Instrumentarul religiei mele, indiferent cât de elaborat este el de scurgerea timpului şi de confruntarea cu contextul cultural, este mijlocul prin care un caracter schimbat se închină în duh şi adevăr Dumnezeului celui viu, sau este instrumentul morţii sale lente şi sigure sub auspiciile religiei sale în cazul în care este folosit fără o schimbarea radicală a lăuntrului prin Christos.
Educaţia produce păcătoşi cu diplomă.
Religia, păcătoşi religioşi.
Numai Christos poate face oameni noi.
Religia oamenilor născuţi din nou este muzică plăcută pentru cer.
Indiferent cu ce instrumente se cântă.

joi, 25 noiembrie 2010

1 Corinteni 13 pe limba căsniciei

(1) Chiar dacă m-aş ruga în public, astfel încât să-i fac pe toţi să se simtă umiliţi în faţa evlaviei mele, şi chiar dacă aş vorbi în faţa altora cu cuvinte pompoase, încât să-i duc de nas pe toţi cu elocinţa mea, şi chiar de aş avea o voce încât să storc în biserică lacrimi din ochii bătrânilor şi aplauze din partea tinerilor, dacă nu-mi iubesc soţia, sunt egal cu zero.

(2) Şi chiar dacă aş predica în biserică sau aş da învăţătură la întâlnirile tinerilor şi aş fi tobă de Biblie şi teologie, şi chiar dacă aş fi nelipsit de la toate repetiţiile de cor şi fanfară şi din toate misiunile, ba chiar şi la înmormântări, dacă nu-mi iubesc soţia pe care mi-a dat-o Dumnezeu, sunt egal cu zero.

(3) Şi chiar dacă m-aş scula cu noaptea în cap şi aş pleca la lucru şi aş avea chiar două sau trei slujbe, ca să aduc bani în casă, şi chiar dacă m-aş duce să lucrez în Spania sau Italia, şi chiar dacă mi-aş face casă mare şi mi-aş putea schimba maşina tot la doi-trei ani, şi am avea toate lucrurile necesare în casă, şi am mânca măcar săptămânal la restaurant, dacă nu-mi iubesc soţia, e totul egal cu zero!

(4) Dragostea rabdă multe critici şi refuzuri, multe oboseli ale partenerului, încăpăţânări şi schimbări de planuri.
Dragostea iartă de fiecare dată, ştie să şteargă lacrimi şi să îmbrăţişeze, să îmbărbăteze şi să restaureze. Dragostea ştie să jertfească din timpul şi activităţile ei plăcute, chiar şi atunci când ceea ce face nu trezeşte în ea entuziasmul pe care l-ar fi trezit activitatea ce şi-a propus-o.
Dragostea nu e invidioasă când partenera lui e considerată o soţie mai bună decât e el un soţ bun.
Dragostea nu îl consideră pe celălalt mai prejos ca valoare, daruri, aptitudini, sau ca fiind cel bun să asculte, nu să vorbească.

(5) Dragostea se spală pe dinţi, chiar şi pe picioare; nu-şi bate joc de tine şi nu te critică, nici nu te ia peste picior de faţă cu alţii.
Dragostea nu-l consideră pe celălalt un sclav care să slujească şi să-i împlinească toate poftele şi dorinţele.
Dragostei nu-i sare ţandăra de fiecare dată când celălalt nu îi face pe plac şi nu consideră că e buricul pământului, sau cel puţin al căsniciei.
Dragostea nu e răzbunătoare şi nici nu-i dă celuilalt de înţeles zilnic că „aşa cum faci tu, aşa o să-ţi fac şi eu”.

(6) Dragostea nu se bucură de necazul celuilalt, nici măcar atunci când acesta a dat cu capul în mod meritat; dragostea nu aşteaptă cu nerăbdare să păţească ceva partenerul, ca să-i poată arunca: „ţi-am spus eu că aşa va fi”.
Dragostea apreciază adevărul oriunde îl găseşte, chiar pe buzele partenerului care-i spune că a greşit.

(7) Dragostea nu trâmbiţează în public, nici celui mai bun prieten, greşelile partenerului.
Dragostea îl crede pe celălalt pe cuvânt şi nu ia atitudinea de agent FBI, de a-i urmări fiecare pas, doar se vor adeveri bănuielile lui.
Dragostea va nădăjdui în fiecare zi că celălalt va deveni mai blând, mai smerit, mai evlavios, mai iertător, mai înţelept, mai iubitor, şi nu îi va zice: „Tu niciodată nu o să…”
Dragostea suferă chiar şi nedreptăţile pe care i le face celălalt şi nu se transformă în ură, ci aşteaptă smerirea, împăcarea şi îndreptarea lucrurilor, înaintea lui Dumnezeu.

(8) Dragostea de felul acesta nu poate fi ucisă de nimeni şi nimic.
Căci aprecierile celor din biserică se pot duce; averea se poate pierde, iar realizările uita. Dar în căsnicie, ceea ce va însemna, va fi dragostea.

(9) Suntem chemaţi să ne implicăm în lucruri în parte şi să strângem bunuri în parte, dar să iubim pe de-a-ntregul.

(13) Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa că Dumnezeu ne va călăuzi în căsnicia noastră, speranţa că vom avea o viaţă fericită împreună, şi dragostea de azi, tare ca moartea şi ca locuinţa morţilor.

luni, 22 noiembrie 2010

transforma greşelile în ceva bun...

Pentru că eşti o fiinţă umană, vei da greş de multe ori în viaţă. Nimeni este foarte bun în toate lucrurile. Nimeni nu poate să treacă prin viaţă lăsând în urma lui doar un şir pefect de reuşite. Uneori lururile pe care vrei să le obţii sunt dincolo de puterea ta de realizare, judecata ta este greşită sau timpul ales este greşit şi sfârşeşti eşuând serios.
Dar eşecul nu te face un ratat! Nu eşti niciodată ratat până nu renunţi. Dacă pierzi o bătălie nu înseamnă că ai pierdut războiul. Dacă nu ai reuşit să înscrii în prima repriză nu înseamnă că ai pierdut meciul. Continuă să încerci. Eşecurile pot deveni reuşite.
Thomas Edison "a eşuat" de mii de ori înainte ca să găsească elementele potrivite pentru a crea becul electric. Atitudinea lui faţă de acest lucru era: “Eu nu am eşuat. Doar că acum cunosc mii de combinaţii care nu funcţionează.”Nu-ţi cataloga încercările nereuşite ca fiind eşecuri. Numeşte-le “antrenament”. Întreabă-te: “Ce pot să învăţ din această experienţă?”
Iată câteva posibile cauze ale eşecului, aşa cum sunt explicate în cartea Proverbe.
NOI NE PREGĂTIM SINGURI PENTRU EŞEC:
…CÂND NU NE FACEM PLANURI DINAINTE."Omul chibzuit vede răul şi se ascunde; dar proştii merg spre el şi sunt pedepsiţi.” (Proverbe 27:12).
…CÂND CREDEM CĂ SUNTEM INFAILIBILI. ”Înainte de pieire inima omului se îngâmfă dar smerenia merge înaintea slavei” (Proverbe 18:12).
…CÂND NE ESTE TEAMĂ SĂ RISCĂM. “Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.” (Proverbe 29:25).
…CÎND RENUNŢĂM PREA REPEDE. “Leneşul doreşte mult şi totuşi n-are nimic, dar cei harnici se satură.” (Proverbe 13:4).
…CÂND NU ACCEPTĂM CĂLĂUZIREA LUI DUMNEZEU. “Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbe 14:12).
Dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ai vrea tu să se întâmple, bun venit între oameni! Dar în loc să te plângi sau să-ţi cauţi tot felul de scuze, descoperă ceea ce ai învăţat din acest lucru şi ia-o de la capăt. Încuie uşa autocompătimirii. Concentrează-te asupra viitorului; de data aceasta lasă-l pe Dumnezeu să te călăuzească. El are un mod unic de a transforma greşelile noastre în ceva bun.
Eşecurile tale vor fi reuşite dacă îl laşi pe Dumnezeu să se ocupe de ele.

duminică, 21 noiembrie 2010

Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

Suspină în tăcere,...
Tăcerea este o dovadă a încrederii noastre în El. Să aştepţi ajutorul lui Dumnezeu, în tăcere, nu e puţin lucru (de cele mai multe ori). Dar Dumnezeu ne preţuieşte tăcerile la fel de mult cum ne preţuieşte cuvintele.
Când vom înţelege acest lucru, rugăciunile noastre se vor schimba! Noi ne vom schimba!
E frumos să-I aducem lui Dumnezeu cuvinte de mulţumire, să-i aducem laude pentru ceea ce este şi face, să-i mărturisim greşelile şi chiar să-I cerem lucruri ca dovadă a încrederii noastre. Dar o altă formă a încrederii noastre în El este şi tăcerea.
Nu-i aşa că de multe ori ne pierdem printre cuvinte, printre cereri sau mărturisiri şi uităm să-L mai lăsăm şi pe Dumnezeu să ne vorbească? Dacă rugăciunea e o stare de vorbă, dacă ne dorim ca Dumnezeu să ne vorbească, atunci de ce, în rugăciune, nu Se poate bucura de tăcerile noastre?
Vrem să ne vorbească şi totuşi nu-L lăsăm.
Vrem să ne răspundă la rugăciuni.
Dar atunci când stăm pe genunchi, cuvintele noastre vorbesc prea tare pentru a-I mai auzi vocea şi suntem preocupaţi să nu pierdem şirul cererilor noastre…
Tăcerea, ea lipseşte din rugăciunile noastre.
Nu Dumnezeu este vinovat!
Nu El este Cel care nu răspunde, ci noi suntem cei care nu-L auzim, de cele mai multe ori!
Se mai poate să ne simţim vinovaţi atunci când ne rugăm pentru că… rămânem fără cuvinte.
Dar nu vinovăţie ar trebui să simţim, ci bucurie. Poate că rămânem uimiţi privind la frumuseţea lui Dumnezeu, poate căutându-i dragostea, rămânem muţi, parcă fără putere de a-L înţelege.
Poate îi privim bunătatea şi toate cuvintele noastre se topesc la umbra ei. Nu vinovăţie trebuie să simţim, ci să privim la astfel de momente de tăcere ca o desfătare în El!

vineri, 19 noiembrie 2010

Când sunt lovit și sufletul îmi plange,
Când simt necaz că vine-n viața mea,
Când eu aștept în liniște venirea Ta,
Ca să mă iei, să fiu pe veci cu Tin'.

/: Tu ma înalți să pot să stau pe stânca,
Tu mă înalți să pot umbla pe mări,
Și eu sunt tare pe brațul Tău puternic
Tu mă înalți să fiu mai mult de-atât! :/

Când simt că inima în piept se zbate,
Când simt că toți din jur m-au părăsit,
Când mă întreb ce rost mai are viața mea
Tu mă ridici să fiu mai mult de-atât
 

tu vezi bine?

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns: „Văd un veghetor.” Şi Domnul mi-a zis: „Bine ai văzut; căci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca să-l împlinesc.”Ieremia 1:11-12
 Nu sunt pe pământ de prea mult timp,  dar cred că până acum am învățat un lucru sigur și anume că  trei oameni se pot uita la același lucru și să vadă şase perspective diferite.
Acesta nu este un lucru neapărat rău-
E bine să vezi lucrurile altfel pentru că Domnul Dumnezeu nu te-a făcut la fel ca toată lumea.
Nu trebuie să vezi lucrurile la fel ca ceilalți oameni, dar e absolut esențial să vezi lucrurile aşa cum le vede Domnul Dumnezeu-
Când  Domnul Dumnezeu te trece printr-o situație și te întreabă ”ce vezi?”, tu poți să răspunzi: ”văd că  Domnul sigur mă pedepsește pentru ceva”, sau ”văd că Domnul  a uitat de mine”, sau ”văd că mereu mi se trece dreptul cu vederea”, sau poți să alegi să vezi prin credință.
Și știi ce vede credința?
În mijlocul unei situații disperate, în mijlocul focului, în mijlocul fricii, în mijlocul întunericului, acolo de unde nu poți să ieși, acolo unde nu mai știi nimic decât să tremuri, de acolo poți să vezi cu ochii închiși un Veghetor care veghează asupra promisiunii Lui ca să o împlinească!
El veghează asupra Cuvântului Său ca să îl împlinească!
El nu promite degeaba și nici nu vorbește pentru că nu are altceva mai bun de făcut.
Nu!
Atât de prețios este fiecare cuvânt care iese din gura Domnului Dumnezeu, încât El, Regele Universului  Își ia timp ca să stea de pază asupra cuvintelor Lui ca să le împlinească.
Poți să alegi să Îl vezi pe El care veghează, sau poți să alegi să vezi starea ta și circumstanțele disperate.
Când Ieremia a văzut Veghetorul, Domnul Dumnezeu i-a spus ”bine ai văzut”.
E bine să îți spună  Domnul Dumnezeu că ”vezi bine”, că vezi lucrurile la fel ca El e cel mai măreţ!
Dacă ți-a promis un lucru, atunci nu are cum să nu îl împlinească.
Nu lucrul promis e imposibil, ci ca Cel care l-a spus să nu îl împlinească!
Domnul face să tune glasul Lui înaintea oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, şi Cel ce împlineşte cuvântul este puternic.” - Ioel 2:11
Cu  aşa armată păzește Domnul Dumnezeu  ceea ce a promis.

Cu putere, nu cu iluzii, nu cu închipuiri.
Domnul Dumnezeu nu e om să spună un lucru și să se răzgândească atunci când ți-e lumea mai dragă. 
Dacă Domnul Dumnezeu spune că nu te lasă, păi fii sigur că mai bine mută cerul și pământul decât să Își încalce cuvântul!