marți, 8 august 2017

Cea mai mare binecuvântare

Cea mai mare binecuvântare este că avem un loc asigurat în cer, şi salvarea de la chinul veşnic în iad. Pentru a avea acest destin veşnic merită să urmăm pe Isus, să păşim zilnic prin credinţă. Fiindcă L-am urmat pe El suntem binecuvântaţi deja fiind pe acest pământ. El ne-a promis că niciodată nu ne va lăsa. Pentru a moşteni toate acestea binecuvântări este nevoie de ascultare şi trăire după Cuvântul Lui. Ai început prin credinţă, trebuie să continui şi să termini prin credinţă alergarea ta pe pământ. Aşteptarea celor neprihăniţi e numai bucurie şi fericire veşnică.
 Dumnezeu să vă binecuvânteze ca să rămâneţi credincioşi Domnului.

miercuri, 2 august 2017

fii tu acela.....

Cel ce cunoaşte dragostea  "Agape" , nu va căuta folosul său, lăsându-se purtat de valul egoismului încoace şi încolo, ci va căuta folosul celuilalt, căutând să-l încurajeze, să-i dea putere să meargă mai departe, să se roage pentru el, să-i arate că are valoare-cât de mult poate ajuta aşa ceva pe un om, dar azi prea puţini oameni  mai sunt dispuşi să asculte pe ceilalţi ….
Într-o lume plină de egoism şi răutate, fii tu acela ce strecori un strop de dragoste dumnezeiască şi acel ceva special va fi recunoscut în tine, pentru că eşti fiu de Dumnezeu….

joi, 20 iulie 2017

O inimă curată este de fapt o inimă sinceră pe deplin

Gândindu-mă la natura sincerităţii şi la rolul esenţial pe care îl deţine în viaţa unui credincios, mi-am adus aminte de trei versete: ,,Fiule, dă-Mi inima ta…”, ,,Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii” şi ,,Sfinţenia este podoaba casei Tale”.Asociind reprezentarea adevărului cu sinceritatea totală au reieşit următoarele concluzii:O inimă curată este de fapt o inimă sinceră pe deplin.O inimă umplută de adevăr este o inimă care rămâne devotată Domnului, indiferent de stare sau împrejurare.O inimă curată nu este o inimă care nu păcătuieşte, ci mai degrabă o inimă care se smereşte, pentru că păcătuieşte.Citind Psalmul 32 am căutat să vad prin prisma acestor versete, care este nivelul nostru de sinceritate totală prin care ne raportăm unii la alţii. Mă voi referi la câteva exemple concrete, pentru a putea identifica posibilele cauze care ne depărtează de la adevărata sinceritate. În versetele 3 şi 4 David spune “Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii”. Vi s-a întâmplat vreodată să vi se usuce vlaga aşa cum i s-a întâmplat lui David şi să nu puteţi înălţa rugăciuni către Dumnezeu ? Mie mi s-a întâmplat. Cuvintele îmi erau transformate în tăcere şi doar duhul mai putea menţine legătura cu Dumnezeu. Mi s-a întâmplat şi acasă, dar şi în biserică. Aş vrea să afirm că nu sunt de acord cu acea “abordare frăţească”, care pune presiune pe fraţii care nu se roagă în biserică. Ne-am gândit vreodată că fratii aceştia au anumite motive? Şi că au anumite poveri care îi impiedică să se roage? Dar ne-am gândit că Dumnezeu îngăduie poveri peste viaţa noastră şi că El nu aşteaptă să ne putem ruga mereu cu voce tare ? Aş vrea să stăm puţin şi să reflectăm la percepţia noastră asupra rugăciunii dintr-o altă perspectivă. Biblia ne învaţă să ne rugăm în Duhul şi vedem pe paginile Sfintei Scripturi rugăciuni ca ale Anei, cea care se ruga în inima ei dar nu i se auzea glasul. Ar trebui să ne punem acum următoarele întrebări: Oare cuvintele înlocuiesc sinceritatea? Oare numai vorbele rostite sunt considerate rugăciuni? Şi care este jertfa plăcută Domnului? Oare nu un duh zdrobit? Şi ce aşteaptă Dumnezeu de la noi? Oare nu o inimă sinceră în totalitate? Dumnezeu nu ne-a poruncit să fim mereu bucuroşi, pentru că El ştie din ce suntem făcuţi, dar ne-a poruncit să avem adevărul în inimă. El nu vrea să ne prezentăm înaintea Lui ca oameni fără probleme şi fără greutăţi. Dacă ar fi aşa, ce rol ar mai avea lucrarea puterii şi a mângâierii Duhului Sfânt în viaţa noastră? Rugăciunea este o poruncă şi este nespus de plăcută înaintea Domnului, iar contribuţia prin rugăciune în biserică este deosebit de importantă, însă mai presus de acestea, stă sinceritatea stării inimii noastre înaintea Domnului şi înaintea fraţilor. Aşadar, consider că este corect să procedăm astfel: dacă putem să ne rugăm cu voce tare, să o facem cu toată credinţa şi cu toată fiinţa. Dacă nu putem să verbalizăm rugăciunea, să o facem în tăcere, adoptând o atitudine de smerenie şi aşteptând în tăcere răspunsul şi izbăvirea Domnului. Deci, fie că ne rugăm în public, fie că ne rugăm în ascuns, să facem aceasta spre slava Domnului dintr-un cuget curat.Dacă ne lipseşte ceva nouă, credincioşilor din ziua de azi, aceasta este sinceritatea – ca latură a sfinţeniei. Astăzi noi nu mai avem curajul de a ne recunoaste neputinţele, slăbiciunile şi căderile. Iar asta ne face mult rău, fără să realizăm. Ne depărtează de scopul părtăşiei. Dăm mâna unii cu alţii, ne întrebăm cum suntem sau ce mai facem şi avem întotdeauna acelaşi răspuns: ,,Bine frate”, ,,Bine soră, totul e bine, mulţumim Domnului.” Şi-am scăpat. Am mai spus o minciună, pentru că fratele sau sora nu trebuie să stie ca în familia mea e dezastru, că am probleme medicale ori că viaţa mea de credinţă e la pământ, că sunt trecut prin încercări grele, că nu mai am pace…şi aşa mai departe. De ce lăsăm impresia că noi nu trecem prin astfel de probleme? Cât ne vom mai ascunde şi vom purta o mască a aparenţelor ? Însă noi tăcem. Asta facem. Nu realizăm că prin tăcerea noastră nu dăm voie Duhului Sfânt să lucreze în biserică o părtăşie veritabilă? Biblia ne învaţă şi ne îndeamnă să ne rugăm unii pentru alţii. Realizez cu uimire că deseori nu avem motive să ne rugăm unii pentru alţii pentru că nu avem nici o idee despre ceea ce se întâmplă în viaţa fraţilor nostri! Nu ne cunoaştem cu adevărat unii pe alţii. Nu ne deschidem unii altora. Nu avem cum să fim una, aşa cum ne îndeamnă Domnul Isus, atâta timp cât nu avem curajul să fim sinceri pe deplin unii cu alţii. Biblia mai spune: ,,Purtaţi-vă sarcinile unii altora”. Dar care sarcini? Pentru că toată lumea e bine, tuturor le merge bine. Dumnezeu nu ne-a poruncit niciodată să purtăm în permanenţă o mască a bucuriei, datorită faptului că El ne-a mântuit şi ne-a salvat. Dacă am primit acest dar, nu înseamnă că aici pe pământ vom umbla numai pe flori şi nu vom avea parte şi de spini. Biblia nu promovează o astfel de învăţătura. Mă doare că de multe ori Îl oprim pe Duhul Sfânt să se manifeste în bisericile noastre pentru că noi controlăm programul şi modul în care credincioşii trebuie să se manifeste în biserică. Noi trasăm direcţiile şi stabilim limitele. Noi punem un hotar bucuriei şi noi formăm contextul întristării. Sinceritatea în cădere preţuieşte mai mult decât o stabilitate spirituală de formă sau de faţadă care să ne facă să ne simţim mai buni decât ceilalţi. Mi-aş dori ca în bisericile noastre, Domnul Isus Hristos să îşi poată desăvârşi lucrarea pe deplin în noi, fără ca noi să-I trăsăm căile. Nu aş vrea ca raportarea noastră în Casa lui Dumnezeu să fie influenţată de tendinţele unui spectacol în care atmosfera trebuie să fie obligatoriu umplută de voie bună şi bucurie. Mi-aş dori să dea Domnul toată bucuria în vieţile noastre şi să avem numai zâmbete pe faţă, însă mai mult mi-aş dori să fim sinceri în tot ce facem şi suntem. Dacă suntem bucuroşi, să fim bucuroşi dintr-o inimă curată cu cei ce se bucură. Dacă suntem întristaţi şi îndureraţi, să nu ne ascundem, păcălindu-i pe alţii şi implicit pe noi înşine. Dacă e să plângem, să plângem în rugăciuni unii pentru alţii. Dacă e să ne rugăm, să ne rugăm fără constrângeri şi neţinând cont de împrejurări. Să facem totul cu o sinceritate deplină, să facem totul ca pentru Domnul. Atunci vom primi binecuvântarea Lui, atunci ne vom putea ruga cu foc unii pentru alţii…şi atunci vom sfinţi cu adevărat Templul lui Dumnezeu.

marți, 11 iulie 2017

Isus Cristos va judeca lumea



"Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.Căci n-am nimic împotriva mea; totuşi nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă, este Domnul.De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu".1Corinteni4/3-5

Noua, oamenilor nu ne place sa fim judecati. Prima reactie pe care o avem in sinea noastra dupa ce suntem judecati este Razvratirea. Fie ca aceasta se manifesta in tacere sau e verbalizata, fie ca motivul judecatii este fondat sau nefondat, nu ne convine sa fim judecati de ceilalti.V-ati intrebat vreodata de ce se intampla acest lucru ? De ce chiar si atunci cand cineva ne spune ca am gresit, ne demonstreaza de ce am gresit si noi realizam ca are dreptate, totusi ne este atat de greu sa acceptam ?Neacceptarea sau negarea este a doua reactie care se manifesta instantaneu atunci cand suntem judecati. Acceptarea este a treia reactie care apare intotdeauna dupa razvratire si neacceptare, fie ca se manifesta la un interval scurt de timp sau necesita o perioada mai indelungata.Psihologia sociala spune ca individul actioneaza in functie de perceptia pe care acesta o are asupra realitatii. Caracterul lui se modeleaza in functie de mediul in care acesta se dezvolta.De ce prima reactie a omului la judecata este razvratirea ? Pentru ca cel judecat, intr-o fractiune de secunda , reactioneaza in functie de specificul celui care se afla in fata lui: In fata lui se afla un om. Iar specificul sau este greseala, pacatul. Deci un om supus greselilor. Baza acestui motiv este urmatorul rationament: nu se cade ca un alt om care poate fi judecat, sa judece. Deci ce avem de facut in acest caz? Matei 7:1 “Nu judecati ca sa nu fiti judecati.”De ce a doua reactie a omului la judecata este neacceptarea ? Pentru ca omul actioneaza in functie de principii si experienta acumulata in timp. Este dificil pentru un om ca dupa o viata intreaga in care a procedat intr-un anumit fel, dintr-o data sa procedeze diferit. Pentru ca uneori nici macar argumentul care ii demnostreaza ca trebuie sa procedeze altfel nu este indeajuns. Deci ce avem de facut in acest caz? Coloseni 3:13 “Ingaduiti-va unii pe altii, si, daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi.”De ce abia a treia reactie a omului la judecata este acceptarea ? 1 Corinteni 15:46 “Dar mai intai vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc ; ce este duhovnicesc vine pe urma.” Pentru ca suntem structurati in asa fel incat prima data raspunde firea iar ego-ul nostru trebuie pus la pamant astfel incat duhul sa poata interveni si sa ne indemne sa acceptam, sa recunoastem. Schimbarea sau modificarea comportamentului nu mai poate fi considerata o reactie. Este o decizie. La fel ca promisiunile, deciziile sunt de doua feluri: cele care persista in timp si cele care sunt influentate de emotia momentului, fiind lipsite de continuitate. O decizie reala trebuie hranita cu dorinta, determinare si daruire. Este ultima treapta care trebuie urcata pentru a nu proceda la fel pe viitor, si mai mult: este treapta care ne ajuta sa procedam corect pe viitor. Multi ajung la acceptare dar treapta schimbare inseamna un pas prea mare pentru ei sau un pas irealizabil.Aici intervine Cel ce are puterea sa schimbe inima omului si caracterul sau. Si se pune intrebarea De ce toata judecata asupra lumii i-a fost data Domnului Isus Cristos ? Primul raspuns il gasim in Ioan1:29 “Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii !” Pentru ca El a fost singurul care a putut schimba lumea prin faptul ca a schimbat cursul istoriei, murind pe cruce in locul nostru… ca noi sa ne iertam unii pe altii asa cum ne-a iertat El. Ca noi sa nu ne mai judecam unii pe altii… ci sa ne iubim unii pe altii, asa cum ne-a iubit El.De ce Tatal nu judeca pe nimeni ci toata judecata a dat-o Fiului ? Al doilea raspuns il gasim in Evrei 4:15 “Caci noi n-avem un Mare Preot, care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat.” Pentru ca a stiut ce inseamna durerea, suferinta, slabiciunile si ispitirile, la fel ca noi.El va judeca lumea pentru ca a indurat totul la fel ca noi, pentru ca a indurat pentru noi. Mai presus de toate, El va judeca lumea pentru ca este cu noi in fiecare zi… pentru ca nu ne-a lasat singuri ci ne-a trimis un Mangaietor. Pentru ca ne este sprijin. Pentru ca ne este adapost. Pentru ca ne este izvor de viata. Isus Cristos va judeca lumea pentru ca El este Dragoste si este singurul care poate judeca intreaga lume cu Dragoste.

vineri, 30 iunie 2017

printre lacrimi și suferinți

Am marturisit .....
-fac parte din categoria oamenilor singuratici.
Nu singuri.
Viata mea a fost suficient de apriga cu mine .....
insa lutul din care am mostenit caracterul m-a facut sa razbesc.....
si sa pot calca apasat chiar si dupa ce genunchii mi s-au frant ........pe viață
Apropiatii mei spun ca sunt PUTERNIC.
Ce inseamna puternic in fata unei vieti dezlantuite?
Puternic......
Nu sunt convins ca stiu ce inseamna asta!
Doar asociez puterea cu-ndurarea.
Suna ciudat nu?
Insa stiu ca in asta se masoara tot.
In felul in care iti induri suferinta.
Am patruns fiecare ungher al meu si am vazut o viata plina de dureri.Insa puterea de a ,,duce suferința '' a nascut omul de azi.Crucea despre care vorbim toti e facuta exact dupa umerii nostri,nici un gram in plus ..sau in minus.
E un adevar in spusele batranesti.
.....,,Dumnezeu le da celor care duc''
Vine o zi cand intelegi ca tot calvarul, toata indurarea n-a fost de prisos.
Ca de acolo.....din dureri.....s-a nascut iubirea,oricat de greu de crezut ar parea!
Suferinta m-a facut sa invat sa primesc si sa nu uit sa dau.
Si chiar daca ,,intoarcerea''se face cu pasi mici..azi  ziua care urmeaza noptii mele nu-mi mai aduce cosmaruri..
Inca ma regasesc in durerile celorlalti ....
pentru ca oamenii sunt in genere mai mult indurerati.....
decat fericiti,si am tendinta sa las asta sa ma copleseasca ...
si de aici retragerea..
Inca nu pot sa trag linia...intre mila si compasiune.
Cand sufletul ti-a fost sfasiat ...e greu sa nu simti asta.
Si nici nu stiu daca m-am vindecat complet..
Concluzia insa e ca nu poti sa salti crucea nimanui....oricat ai vrea s-o faci.
Ii apartine si chiar daca uneori avem tendinta sa o punem pe seama lipsei de iubire a celorlalti..cred ca gresim.
Oricat ajutor ai primi..greul iti apartine.
Viata e o intrebare in sine..iar noi ii suntem raspunsul.
Si cu cat ne vom intreba mai mult...nu vom inceta sa fim vii!

duminică, 18 iunie 2017

sâmbătă, 17 iunie 2017

În castele și-n palate nu sunt vase doar de aur




1. Într-o zi pe Ieremia Domnul Lui îl înștiințează,
La Olar să meargă-n casă ca să vadă cum lucrează,
El s-a dus văzând pe roată vasul ce nu-i izbutise,
Și luand o altă formă și alt vas din el făcuse.
Refren:
Tot la fel noi suntem lutul,
Însă Domnul e Olarul,
/: Să lăsăm să prelucreze,
Vasul ca să curgă Harul :/
2. În castele și-n palate nu sunt vase doar de aur,
Sunt de-argint, de lemn, țărână, ce nu-s toate din tezaur,
Întrebuințate-s toate, dar nu în aceleași zile,
Sunt de cinste, de ocară, lăudate sau umile.
3. Dac-un vas se curățește, Domnu-l face-un vas destoinic,
Îl albește, îl sfințește, s-aducă podoabe sfinte.
Vasul nu-ntreabă Olarul cum e prelucrat să-i spună,
Domnul face-un vas destoinic pentru o lucrare bună.

miercuri, 14 iunie 2017

Chiar astăzi poate să Se arate.

Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. Iacov 5.8 Ultimul cuvânt din Cântarea Cântărilor este:
 "Vino repede, iubitule",
 şi printre ultimele cuvinte ale Apocalipsei citim:
 "Şi Duhul şi Mireasa zic:
 Vino!"
La acest cuvânt Mirele dumnezeiesc răspunde:
 "Iată, Eu vin curând".
Dragostea noastră suspină după arătarea slăvită a Domnului şi se bucură de această dulce făgăduinţă: "Venirea Domnului este aproape".
 Ea îndreaptă duhul nostru spre această întâmplare slăvită, care este ca o fereastră prin care aruncăm o privire plină de nădejde.
Prin această "fereastră cerească" pătrunde acum peste noi un val de lumină, care ne uşurează lucrul şi suferinţa.
În timpul zilelor de încercare, gândul că se apropie această zi de bucurie, ne şopteşte:
 "răbdare".
 Dacă suntem întristaţi că nu vedem rezultatul ostenelii noastre, această slăvită înştiinţare iarăşi ne strigă:
 "fii răbdător"
. Când suntem frământaţi de multele noastre ispite, atunci siguranţa că în curând Domnul Se va întoarce, ne sprijineşte prin acest verset:
 "întăriţi-vă inimile".
 Să fim deci liniştiţi şi
"sa rămânem hotărâţi şi neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului".
În curând vom auzi trâmbiţa de argint anunţându-ne întoarcerea Regelui nostru slăvit.
 Să nu ne înspăimântăm, ci să stăm neclintiţi, căci iată-L pe norii cerului!
Chiar astăzi poate să Se arate.

vineri, 2 iunie 2017

darul meu Doame pentru Tine_copii







Darul meu Doamne pentru Tine e inima mea
Te rog s-o curatesti,s-o vindeci te rog as vrea
 Refren: 
Domnul meu ./.
./.Isuse Domnul meu.
/. Domnul meu ./.
./.Isuse Domnul meu./.
Si-n loc de ura as vrea sa pui
Tu dragoste-n inima mea
Si schimba-mi  întunericul în zori de zi te rog as vrea
Si –n loc de ura as vrea sa pui
Tu dragoste –n inima mea
Si schimba-mi  întunericul in zori de zi te rog as vrea
./.As vrea dorinta astazi Tu sa mi-o împlinesti
Ca sa iubesc asa  cum numai Tu iubesti./.
Domnul meu, Domnul meu
./.Isuse Domnul meu./.
Mireasma bunatatii Tale o Domnul meu
As vrea s-o port daca as putea de acum mereu
Domnul meu, Domnul meu.

miercuri, 31 mai 2017

Este mai bine să asculţi


Ce ironie că atâta neascultare de Legea lui Dumnezeu are loc în numele religiei! 
Domnul Hristos a recunoscut că oamenii I se vor închina în timp ce vor înlocui cerinţele Lui cu "poruncile oamenilor". 
El a respins o astfel de închinare drept zadarnică şi goală. În predica de pe munte, El a descris o mare mulţime care vor căuta să intre în Împărăţie deoarece au proorocit, au scos draci şi au făcut multe fapte minunate "în numele Tău." 
Cu toate acestea, Isus le va zice,:
"Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine." Matei 7:23.
Cum pot oamenii să fie atât de orbiţi şi să se înşele întratât încât să creadă că vor fi cu siguranţă mântuiţi în timp ce calcă de bună voie poruncile lui Dumnezeu?
 În închinarea lor zadarnică, s-au rugat regulat, au cântat cântece de laudă şi probabil că n-au lipsit de la niciun serviciu divin. 
Au mărturisit că au o mare iubire pentru Dumnezeu şi au dat mărturii mişcătoare. 
Nu este cumva aceeaşi problemă şi cu noi astăzi?
Când îi vedeţi grăbindu-se la programul lor regulat de muncă, urmărindu-şi propriile plăceri în ziua Domnului, s-ar părea că nu există nicio remuşcare pentru călcarea poruncii exprese a lui Dumnezeu. 
De unde au înţeles ei definiţia iubirii? 
Oare de pe stickerele de pe maşini "Zâmbeşte, dacă Îl iubeşti pe Isus,"
 "Fă semn cu mâna, dacă Îl iubeşti pe Isus,"
 "Claxonează dacă Îl iubeşti pe Isus"? 
Dar nu asta a spus Isus, nu? 
El a declarat:
"Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele." Ioan 14:15.
Este mai bine să asculţi
De ce se simt oamenii în siguranţă atunci când calcă una din cele Zece Porunci? 
Din acelaşi motiv, Saul s-a simţit în siguranţă când a reţinut oile şi vitele date spre nimicire. 
Dumnezeu îi spusese să nu ia nimic din pradă după ce îi cucerise pe amaleciţi. 
Dar Saul vroia să folosească acele animale ca jertfă lui Dumnezeu. 
Remarcaţi incredibila lipsă de logică din fapta lui. 
Nu a ascultat de Dumnezeu şi a luat animalele, iar apoi a încercat să-şi îndreptăţească neascultarea, folosindu-se de acele animale furate în închinarea înaintea lui Dumnezeu. 
În acelaşi fel, membrii bisericilor moderne nu ascultă de Dumnezeu, folosind ziua Domnului  în scopuri personale. 
Apoi, asemenea lui Saul, încearcă să-şi îndreptăţească neascultarea şi să-I închine lui Dumnezeu ceea ce au furat.
Dumnezeu a declarat prin profetul Samuel:
 "Ascultarea face mai mult decât jertfele." 
Este de asemenea mai bună decât toată închinarea inutilă a o mie servicii religioase realizate printr-o călcare făţişă a poruncii Lui. 
Ascultarea, mai bine decât orice altceva, reuşeşte să ne descopere iubirea. 
Domnul Isus a zis
"Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele." 
Neascultarea este mai rea decât orice deoarece reprezintă un act de necredincioşie în însăşi natura ei. 
Mai există şi astăzi lucruri pe care Dumnezeu le-a pus deoparte pentru o folosire sfântă?

vineri, 26 mai 2017

Toti o vorbesc de rau.. .

Nimeni nu o suporta. Toti o vorbesc de rau.Toti îi judeca pe cei care au îmbratisat-o... Si totusi, atat de periculoasa pentru oricine.. Rutina, viteza vietii, prioritatile adoptate, stilul de viata, comoditatea, obisnuinta, toti sunt factori care favorizeaza aparitia apatiei.
 Apatie-Insensibilitate; inerție; dezinteres, indiferență, dezinteresare. 
Apatia este expresia contemporana la caracterizarea biblica pentru cei calduti. Nu cred ca cineva s-ar putea mandri cu o asemenea stare. Fara putere, fara pasiune, fara culoare, fara miros... fara vlaga, fara directie, fara initiativa....
Cu atat mai mult, cu cat din punct de vedere spiritual, apatia are urmari dintre cele mai periculoase:
1. afecteaza procesul sfintirii
2. afecteaza viata de rugaciune
3. afecteaza relatia cu Cuvantul lui Dumnezeu
4. afecteaza rodirea
5. Afecteaza jertfirea
Vremurile în care traim sunt caracterizate de confort, ego-centrism si prea putin sacrificiu si interes pentru ceilalti, chiar si pentru Domnul. Modul de evaluare personal este infectat de diferite criterii subiective, pentru ca prea putin mai vrem sa vedem criteriile dupa care Domnul ne analizeaza.
Daca ne-am pune în oglinda corecta a Cuvantului, probabil ca starea noastra ar deveni una disperata, pentru ca ne-am da seama ca suntem prea apatici pentru valorile extraordinare pe care Domnul a avut încrederea în noi sa ni le dea.
Aceste valori  sunt darurile spirituale pe care le.a pus în fiecare, oamenii pe care ni i-a dat în preajma noastra sa-i atingem cu Evanghelia...si multe alte valori spirituale.

joi, 25 mai 2017

In orice loc te pune Dumnezeu, El are are un scop si pentru tine.

.Cand Il iubesti pe Dumnezeu mai mult decat propria ta viata, Dumnezeu te binecuvanteaza cu binecuvantari pe care nu le-ai visat, n-ai stiut sa le ceri sau sa le doresti vreodata.
 Nu duci lipsa de nici un bine, traiesti atat de multumit si fericit, de parca tot pamantul ar fi al tau.
Te simti bogat pentru ca Dumnezeu este Tatal tau, si tot pamantul este a lui Dumnezeu.
 Cand te daruiesti lui Dumnezeu, viata devine atat de frumoasa, este luminoasa, plina de bucurie, simti ca Dumnezeu te iubeste in fiecare zi!
 Te ajuta sa biruiesti ispitele, si Duhul Lui iti aminteste mereu cum este dragostea, toate culorile ei.
 Iti aminteste cum este intelepciunea de sus.
Este pasnica, curata, usor de induplecat.
Cand iti vorbeste Duhul Sfant, stai si asculta, fii atent, si fa ce-ti spune.
 El te invata mereu, este acolo inlauntrul tau, iti vorbeste si cand gresesti, numai ca trebuie sa iei seama la sfatul Lui.
El nu te va lasa pana nu asculti de El.
 Daca nu vrei sa asculti, inseamna ca intristezi pe Duhul Sfant si-i faci o bucurie diavolului.
 Grabeste-te si asculta de Dumnezeu!
Cand te poti bucura de atata har, de atatea binecuvantari, nu poti sa stai nepasator, intreaba-te ce ai mai putea face pentru Domnul, de dragul Lui.
El te face asa de fericit, primesti asa de mult de la El!
Arata-ti recunostinta pentru dragostea cu care te iubeste si pentru binecuvantarile care le revarsa asupra ta! Recunostinta ti-o arati cand asculti de El!
Ascultarea este mai de pret decat orice jertfa.
Porunca Lui pentru noi, in slujirea noastra, este: “ Sa faceti toate lucrurile ca pentru Domnul”.
 Nu-L scoate din gandirea ta, sa ai gandirea Lui, sa te gandesti la lucrurile de sus.
Duhul lui Dumnezeu te va calauzi si iti va da putere sa faci totul frumos, din dragoste, ca pentru El. Domnul se va bucura de tine, iar bucuria aceea se va intoarce la tine.
Prin ascultarea de El si dragostea ta pentru El, vei avea o relatie fericita si plina de dragoste pentru Domnul. El face minuni in viata ta, si prin viata ta.
Un lucru esential pentru noi ca si copii ai lui Dumnezeu, este sa facem din voia Lui temelia umblarii noastre cu Dumnezeu.
Cu atat mai mult cand esti in lucrarea de slujire pentru Dumnezeu, voia Lui este primul lucru cu care pleci in lucrare si in voia Lui trebuie sa ramai, altfel, lucrarea nu se mai face din voia Lui, si este o mare paguba si pacat. Implinirea voii Lui este ceea ce iti da calauzire, bucurie, putere si Dumnezeu va intari si va binecuvanta lucrarea pe care o faci (Psalmul 90: 17).
Voia Lui pentru noi este cea mai scumpa, mai scumpa decat viata noastra, este totul pentru noi.
Orice s-ar intampla, important este sa fim in voia Lui.
Cand suntem in voia Lui, in El avem totul, si mai presus de orice, El Insusi, este cu noi.
 Un alt lucru care ne da siguranta, este ca nimic nu se putea intampla fara voia Lui. El este Dumnezeu si este Suveran, si nimic nu ni se poate intampla fara voia Lui.
Aceasta incredintare ne da pace deplina in orice situatie si dormim linistiti pentru ca El, Domnul, ne asigura linistea deplina in locuinta noastra.
O alta liniste pe care o avem este si faptul ca ne incredeam in ajutorul lui Dumnezeu ca sa cunoastem voia Lui intotdeauna.
El ne cunoaste inimile, si stie ca singura noastra dorinta este sa facem voia Lui, nu ne va lasa sa iesim din voia Lui niciodata, pentru ca am fi cei mai nenorociti oameni.
Noi Il iubim pe Dumnezeu, iubim voia Lui, pentru ca ea ne ajuta sa implinim poruncile Lui, sa fim ca Tatal nostru.
Simtim atat de mult frumusetea dragostei Lui, a bunatatii Lui, ne face atat de fericiti, de aceea ne dam toate silintele sa implinim cu bucurie invataturile Lui ca sa fim asa cum ne vrea El.
 Dorim din toata inima sa avem dragostea Lui, bunatatea Lui si sa facem totul frumos cum face El.
Multe experiente mari am trait cu Domnul, cu fiecare experienta am crescut in cunoasterea lui Dumnezeu, ne-am intarit increderea in El.
Dumnezeul nostru in care ne incredem este Stanca noastra si Cetatuia noastra.
 Cat de frumoasa este viata inchinata in intregime lui Dumnezeu, ce har si ce privilegiu este sa fiu in lucrarea lui Dumnezeu .
Este o mare raspundere, dar este si un mare har si o mare bucurie
. Ma rog Domnului ca randurile mele sa fie o imbarbatare, indemn pentru indreptare, sau chiar o incurajare pentru un nou inceput.
Deci, bucuria lui Dumnezeu in lucrare, o “bucurie negraita si stralucita” o ai atunci cand accepti voia Lui. Cand ai acceptat voia Lui pentru locul in care te afli, pentru slujirea pe care ti-o cere in locul acela, aceasta aduce in inima pace, multumire, si o constienta a faptului ca tu Il slujesti pe Dumnezeu in locul acela.
Acolo esti pentru ca ACOLO TE VREA Dumnezeu.
Accepti sa fii ceea ce te vrea Dumnezeu in locul acela.
In orice loc te pune Dumnezeu, El are are un scop si pentru tine.
 Cum sa-L slujesc pe Dumnezeu, acolo unde sunt.
Ma invata cum sa-i iubesc pe toti, fara deosebire.
: “Ramaneti in Mine, si Eu voi ramanea in voi. Dupa cum mladita nu poate aduce roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa, nici voi nu puteti aduce roada, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt Vita, voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine, si in cine raman Eu, aduce multa roada; caci despartiti de Mine, nu puteti face nimic” (Ioan 15: 4,5).

sâmbătă, 20 mai 2017

Simona si Andra - Multumesc, o, Isuse ca ma iubesti


 


Am strigat către Tine în clipa cea grea
Și mi-ai răspuns.
Lacrimile mele și dorința mea
La Tine-au ajuns.

Refren: 
Mulțumesc, o, Isuse, că mă iubești 
Și-mi dăruiești
Tot ceea ce știi că este mai bine
Pentru mine!
Niciodată Tu singură nu m-ai lăsat,
M-ai mângâiat,
Mâinile-Ți calde m-au îmbrățișat;
Mereu m-ai încurajat, Isus.

Chiar și-atunci când tăceai, Tu de fapt lucrai
În viața mea.
Și-am înțeles că tot ceea ce Tu făceai
Era doar voia Ta. 

vineri, 19 mai 2017

        

   Doamne n-am aur nici argint
1. Doamne n-am aur nici argint
Şi ştiu că nu ţi-ar trebui
Dar am ceva mai preţios
Inima mea ţi-o dau Hristos
Ca să-ţi slujească Ţie

R: /: Doamne ce-aş putea să-ţi dau
În schimbul jertfei tale
Inima mea ţi-o dau Isus
Şi-mi cer mereu iertare :/

2. De când în inimă-ai intrat
Viaţa Tu Doamne mi-ai schimbat
Şi nu am cum să-ţi mulţumesc
Pentru-al Tău Doamne har ceresc

Ci doar pe Tine să Te slăvesc.Amin

marți, 16 mai 2017

Atunci când te căsătoreşti............

Atunci când te căsătoreşti  primeşti nu numai o prietenă, o iubită şi o parteneră, ci şi un “Duh Sfânt personal”.
 Această soţie a ta simte că este responsabilitatea ei, primită de la Dumnezeu, să te convingă  cu privire la păcat, judecată şi neprihănire şi să te instruiască în ceea ce priveşte manierele, îmbrăcămintea şi atitudinile.
O astfel de soţie este pentru tine un “Duh Sfânt personal” care te înnoieşte şi care ţi-a fost dată nu doar ca să te facă mai fericit, ci şi ca să te facă mai sfânt.

vineri, 5 mai 2017

Mereu Isuse m-ai chemat


Mereu Isuse m-ai chemat din lumea de pacat
Cu glasul Tau duios si bland dar eu n-am ascultat
Am ratacit multi ani in sir pe indepartate cai 
Si pasii mei au strabatut intunecate vai

Pe caile pustii lipsit de bucurii
Si-n datini eu am fost o viata fara rost
In harul minunat cu drag m-ai cautat
M-ai urmarit mereu mereu Isuse Domnul meu

Si m-ai gasit Isuse bun cazut intre talhari
Ce trupu-ntreg mi-ai ridicat din rani adanci si mari
Spre mine Tu Te-ai aplecat cu drag m-ai ridicat
Si untdelemn pe-a mele rani si vin Tu ai turnat

Pe un asin m-ai pus si la un han m-ai dus
Hangiului doi lei i-ai dat si in grija m-ai lasat
Si i-ai mai spus asa cat grija va purta 
Si tot ce va mai cheltui Te intorci si-i vei plati

Dar astazi sunt in casa Ta cu cei rascumparati
Ne bucuram in Harul Tau toti ca surori si frati
In haine albe imbracati desi nu meritam
Ne-ai daruit Isuse drag mai mult decat doream

Un singur dor al meu acesta-i dorul meu
Sa Te astept plangand in prag Isuse scump si drag
Ca la venirea Ta sa pot si eu intra
Pe acest pamant sa nu raman o bunul meu Stapan.Amin

vineri, 28 aprilie 2017

Doamne dacă vei veni....


Doamne dacă vei veni, într-o zi de luni,
Şi de starea mea de-atuncea va fi-ntre furtuni,
Pune doar o picătură din ce-a curs pe cruce
Ca să pot pleca spre Tine, şi să pot ajunge.
Şi de marţi Tu vei decide, să mă duci în Slavă,
De voi fi în vreo strâmtoare, sau necaz, ceva,
Curmă a mea suferinţă, ia-i pe toţi din cale
Şi mă poartă-n cerul Tău, neprivind în vale.
Miercuri Tată de vei da, startul către Cer
Pleacă-Ţi ochiul spre mine, caci inca mai sper
Că vei nimici-ndoiala mea si acelor ce mai greu
Înţeleg că lumea asta-i, fără Dumnezeu.
Joi sunt gata să Te-aştept, dis-de-dimineaţă
Voi lăsa ca bucuria limpede pe faţă
Să o vadă pe de-a ntregul, toţi de lângă mine
Să-şi răspundă abia acuma, cum, de ce, de cine?
Chiar şi vineri de va fi, Sfănta Întâlnire
Sigur pe pământ lăsa-voi, păcătoasa-mi fire.
Agăţat apoi de-un înger, cu trupu-mi schimbat
Voi păşi în sala-n care, Mirele-i un Miel, junghiat.
Sâmbătă să dorm mai mult, mi-e a mea plăcere,
Dar Te-aştept chiar şi-n odihnă, presărat prin gene,
Îmi voi umple-ntreaga zi, fixându-mi privirea
Pe Cerul din care creştinii, aşteaptă, Răpirea.
Mai este o zi, o zi de sărbătoare,
Când Domnul nostru petrece cu noi, în adunare.
Inutil ca să spun că-mi doresc, El atunci  să vină
Când toţi împreună vom fi, la-nchinarea divină.
Noi nu ştim nici ziua nici ceasul când Tu vei veni,
Dar ştim de „curând-ul” ce ni L-ai spus din profeţii.
Rămânem o Doamne în aşteptare, cu bucurie

Ca să-Ţi refaci Universul, cu noi aşezaţi, în Armonie.

miercuri, 26 aprilie 2017

Un om....



Când a auzit împăratul cuvântul pe care-l strigase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, a întins mâna de pe altar, zicând: „Prindeţi-l!” Şi mâna, pe care o întinsese Ieroboam împotriva lui, s-a uscat, şi n-a putut s-o întoarcă înapoi.
Un om.... 
În drum spre amvonul înalt, 
A reuşit din primul salt,
 Să şi-l ocupe-avid.
 Vă relatez succint, acum,
 Cum a scurtat puţin din drum, 
Sezand aproape de carari: 
Călcând pe frati şi pe surori,
Urcă în tropaieli de cal,
 spre frumosul piedestal. 
Dar scaunul de-atâta tolănit,
 S-a-mbolnăvit de scârţâit,
Sub atmosfera de otet
Al falsului profet
 Un leac în grabă a găsit, 
Şi duhul l-a-nţepenit, 
Pe"artistul" neispravit 
Cum a-nţeles care-i folosul, 
Puterii sfinte- nu colosul
Vorbelor goale insiruite. 
S-a dovedit adevarat 
Ca să fii plin de duh
Iti trebuie aprins al 
Vietii sfinte rug, 
Ascultaţi acuma :
-Voi pretendenti ai darurilor sfinte 
Când nu te-ajută harul minţii, 
Un post poţi să-l ţii cu dinţii! 
Sa fii lovit precum Ieroboam 
Ce mana s-a uscat in van
Apoi nici ruga nu i-a ajutat 
Caci a murit netrebnic ,vinovat
-Fii azi la ruga ta smerit 
Si vegheator pe cale, umilit;
La vremea Lui EL sa te inalte
Pe culmi ceresti si binecuvantate fapte .

luni, 24 aprilie 2017

limba căsniciei

1 Corinteni 13 /.......pe limba căsniciei
1.- Chiar dacă m-aş ruga în public, astfel încât să -i fac pe toţi să se simtă umiliţi în faţa evlaviei mele, şi chiar dacă aş vorbi în faţa altora cu cuvinte pompoase, încât să -i duc de nas pe toţi cu elocvenţa mea, şi chiar de aş avea o voce încât să storc în biserică lacrimi din ochii bătrânilor şi aplauze din partea tinerilor, dacă nu-mi iubesc soţia,sunt egal cu zero.
2.-... şi chiar dac aş predica în biserică sau aş da învăţâtură la întâlnirile tinerilor şi aş fi tobă de Biblie şi teologie, şi chiar dacă aş fi nelipsit de la toate repetiţiile de cor şi fanfară şi din toate misiunile, ba chiar i la înmormântări, dacă nu-mi iubesc soţia pe care mi-a dat-o Dumnezeu, sunt egal cu zero.
3.-... şi chiar dacă m-aş scula cu noaptea în cap şi aş pleca la lucru şi aş avea chiar două sau trei slujbe, ca să aduc bani în casă , şi chiar dac m-aş duce să lucrez în Spania sau Italia, şi chiar dacş mi-aş face casă mare şi mi-aş putea schimba maşina tot la doi-trei ani, şi am avea toate lucrurile necesare în casă , şi am mânca mâncarea săptămânal la restaurant, dacă nu-mi iubesc soţia, e totul egal cu zero!
4.- Dragostea rabdă multe critici şi refuzuri, multe oboseli ale partenerului, încăpăţânări şi schimbări de planuri. Dragostea iartă de fiecare dată , ştie să şteargă lacrimi şi să îmbrăţişeze, să îmbărbăteze şi să restaureze. Dragostea ştie să jertfească din timpul şi activităţile ei plăcute, chiar şi atunci când ceea ce face nu trezeşte în ea entuziasmul pe care l-ar fi trezit activitatea ce şi-a propus-o.Dragostea nu e invidioasă când partenera lui e considerată o soţie mai bună decât este considerat el, un soţ bun.Dragostea nu îl consideră pe celălalt mai prejos ca valoare, daruri, aptitudini, sau ca fiind cel bun să asculte, nu să vorbească .
5.- Dragostea se spală pe dinţi, chiar şi pe picioare; nu- şi bate joc de tine şi nu te critică ,nici nu te ia peste picior de faţă cu alţii.Dragostea nu-l consideră pe celălalt un sclav care să slujească şi să -i împlinească toate poftele şi dorinţele.Dragostei nu-i sare ţandăra de fiecare dată când celălalt nu îi face pe plac şi nu consideră că e buricul pământului, sau cel puţin al căsniciei.Dragostea nu e răzbunătoare şi nici nu-i dă celuilalt de înţeles zilnic că:- „aşa cum faci tu, aşa o să-ţi fac şi eu".
6.- Dragostea nu se bucură de necazul celuilalt, nci măcar atunci când acesta a dat cu capul în mod meritat; dragostea nu aşteaptă cu nerăbdare să păţească ceva partenerul,ca să -i poată arunca: -„ ţi-am spus eu că aşa va fi".Dragostea apreciază adevărul oriunde îl găseşte, chiar pe buzele partenerului care-ţi spune că a greşit.
7. -Dragostea nu trâmbiţează în public,nici celui mai bun prieten, greşelile partenerului .Dragostea îl crede pe celălalt pe cuvânt şi nu ia atitudinea de agent FBI, de a-ţi urmări fiecare pas, doar se vor adeveri bănuielile lui. Dragostea va nădăjdui în fiecare zi că celălalt va deveni mai blând, mai smerit, mai evlavios, mai iertător, mai înţelept, mai iubitor, şi nu îi va zice:- „Tu niciodată nu osteneşti ..."Dragostea suferă chiar şi nedreptăţile pe care ţi le face celălalt şi nu se transformă în ură , ci aşteaptă smerirea, împăcarea şi îndreptarea lucrurilor, înaintea lui Dumnezeu.
8.- Dragostea de felul acesta nu poate fi ucisă de nimeni şi nimic.Căci aprecierile celor din biserică se pot duce; averea se poate pierde, iar realizările se uita. Dar în căsnicie, ceea ce va însemna,şi va rămânea totdeauna, va fi dragostea.
9.- Suntem chemaţi să ne implicăm în lucruri în parte şi să strângem bunuri în parte, dar să iubim pe de-a-ntregul.
10.- Acum, dar, rămân acestea trei: -credinţa că Dumnezeu ne va călăuzi în căsnicia noastră , -speranţa că vom avea o viaţă fericită împreună , şi dragostea de azi,mai tare decât moartea şi locuinţa morţilor.îţi va zice:
- iţi voi da ...căci , asta contează cel mai mult!

joi, 13 aprilie 2017

sărac în Duh....

Doamne, cât de nepătrunse sunt gândurile tale...
 Rugi nerostite şi totuşi nevoi împlinite .
Nopţi nedormite şi arcuri îndoite ,
Dar biruinţi nebănuite.
Suflete câştigate, inimi eliberate ,
Munţi de probleme transformaţi în cenuşă .
Inimi cu dorinţi neprihănite ...
Sunt binevenite.
Un duh care strigă în tăcere
Primeşte răspuns.
 Nu suntem lipsiţi de putere,
 Atata timp cat stam pe genunchi
 Pentru a o cere-

joi, 6 aprilie 2017

A uitat Dumnezeu să aibă milă?



A uitat Dumnezeu să aibă milă? şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?Psalmul 77:9 
Mila lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii, atunci când trecem prin necazuri este un lucru uneori greu de înţeles, pentru că avem de obicei o vedere limitată şi dorim cel mai mult binele momentului prezent. 
Una din explicaţiile acestei enigme ne este dată de Scriptură, care ne spune că aşa cum sunt cerurile faţă de pământ aşa sunt gândurile noastre faţă de ale Lui. 
Singurii care pot înţelege şi accepta voia lui Dumnezeu pe timp de necaz, fără să se răzvrătească, sunt cei acordaţi prin Duhul Sfânt la aceeaşi frecvenţă cu Cerul şi cu voia
Celui PreaÎnalt, care spune că:
-toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Domnul. 
Cuvântul psalmistului denotă faptul că în sufletul lui era o furtună şi se zbătea inundat de diferite gânduri, asemenea unei bărci care începe să ia apă, aflându-se în pericol.Gândurile care a determinat pe psalmist să pună această ciudată întrebare despre mila lui Dumnezeu ne spune că se afla sub atacul fricii şi al deznădejdii. 
Dacă citim întreg psalmul vom observa că el s-a rugat, s-a cercetat, iar apoi a ajuns în punctul unde şi-a pledat cauza înaintea lui Dumnezeu cu argumentele trecutului, care aveau menirea de-al scoate din starea de necredinţă.
Atacul descurajării a venit prin întrebări ce vor încerca să ne atace şi pe noi atunci când trecem prin greutăţi pe care nu le înţelegem. 
Va lepăda Domnul pentru totdeauna?
Nu va mai fi El binevoitor?
S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? 
S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna? 
Întrebările necredinţei trebuiesc aduse în starea de tăcere înainte de a ne păgubi, fiindcă îndoiala poate pătrunde şi clătina sufletul prin aparenţe de logică omenească, care ne fac să credem că suntem nedreptăţiţi. Psalmistul ia ca medicament, pentru a-l scoate de sub atacul săgeţilor de necredinţă, tot întrebarea
- A uitat Dumnezeu să aibă milă?
Este o întrebare absurdă, deoarece Dumnezeu nu poate să uite;Trăsătura de a uita ni se potriveşte numai nouă, oamenilor.
Noi nu suntem scutiţi să trecem prin necaz şi întuneric, care fac să apară în noi astfel de întrebări. 
Lipsa de vizibilitate ne face uneori să ne întrebăm dacă Dumnezeu ştie unde suntem şi prin ce trecem.
Primul atac de acest fel vine atunci când ni se pare că nu ne sunt ascultate rugăciunile. 
În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nici o mângâiere (Psalmul 77:2). 
Îl căuta pe Domnul când era în necaz, pentru că era apăsat de o povară ce nu-i era luată de pe umeri.Căuta lumină în întuneric, şi pe moment nu a găsit-o. 
Ilie şi-a trimis slujitorul de şapte ori până ce a văzut un nor cât o palmă, care era răspunsul repetatelor lui rugăciuni. 
Este sigur că vom trece şi noi prin această fază, de unde vom striga şi ni se va părea că nu suntem ascultaţi, de parcă cerul ar fi de plumb şi nu lasă rugăciunile noastre să ajungă acolo sus,de unde vine ajutorul.Atunci spunem, chiar dacă numai pentru noi: 
-A uitat Dumnezeu să aibă milă? 
Psalmistul a stat noaptea cu mâinile întinse, adică în rugăciune, fiindcă uneori durerea nu te lasă să dormi. 
Atunci îţi trec prin minte gânduri ca acelea: 
-că tot altul este vindecat când apa se tulbură dar nu tu. 
Tot problemele altuia sunt rezolvate, ca prin minune,dar nu ale tale şi apare întrebarea: 
-A uitat Dumnezeu să aibă milă? 
Durerea l-a apăsat aşa de tare că nu putea dormi, iar la un moment dat nu a mai putut nici vorbi. 
Tu îmi ţii pleoapele deschise; şi, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi (Psalmul 77:4). 
Acest zbucium îl făcea să nu se poată odihni şi frământat de gânduri tăcea.
O apă curgătoare cu cât este mai mare cu atât este mai tăcută. 
-A uitat Dumnezeu să aibă milă? 
Dacă un strop de rouă nu cade fără ştirea Lui, oare cum ar putea să uite El de noi?Dumnezeu, prin mila Lui, a răscumpărat oameni din toate neamurile şi de toate limbile pentru a fi poporul Lui, după planul etern prin legământul cel nou.
El şi astăzi este la fel de interesat de mântuirea şi binele nostru, ca şi atunci când a murit pentru noi. Dumnezeu nu îşi bate joc de nimeni şi nu-i pare rău de darurile pe care le dă oamenilor. 
Dacă Dumnezeu ar uita să aibă milă înseamnă că ar neglija Legământul prin care ne-a promis că El nu ne va uita cu nici un chip şi nu ne va părăsi.
Dacă Dumnezeu ar uita să aibă milă ar însemna că a uitat de Golgota şi de Fiul Său care a suferit în Ghetsimani; 
-ar însemna că a uitat de El Însuşi, pentru că El este dragoste. Absolut NU.
Dumnezeu nu a uitat să aibă millă şi aceasta fără nici o excepţie.
O altă întrebare ce ar fi potrivită pe buzele omului este: 
-Oare am uitat noi să -I fim mulţumitori? 
Prin mila Lui avem suflare şi mintea poate gândi o astfel de întrebare. 
Este mila Lui care tolerează o astfel de întrebare, pentru că ştie din ce suntem făcuţi. Suflete, ai uitat să crezi?Oare este potrivit pentru un copil să respingă nuiaua părintelui care îi vrea binele? 
Oare este potrivit pentru o sculptură să respingă dalta care îi dă frumuseţe? 
Oare nu este potrivit pentru o pictură, pictată de un maestru, să respingă anumite culori? 
Când ne găsim atacaţi de un astfel de gând, precum că:
- Dumnezeu a uitat să aibă milă şi poate că este nedrept pentru ce îngăduie peste noi, trebuie să ne ridicăm şi să ne scuturăm de praful de pe drum, unde aceste gânduri ne-au călcat în picioare.
Milioane de martiri s-au dus cu bucurie la moarte, despărţindu-se cu bucurie de pământ pentru Domnul . Oare ar fi uitat să aibă milă faţă de ei ?
sau i-ar fi nedreptăţit cu ceva?
Chiar dacă trecem prin necazuri noi avem promisiunea vieţii veşnice, şi Scriptura spune că aceste necazuri nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare. 
Domnul Isus a trecut prin această stare de suferinţă, fiind părăsit de Tatăl pentru câteva clipe. 
Domnul Isus după ce a petrecut un timp cu ucenicii pe care şi I-a ales a început să le spună şi să-i prevină din timp că El va fi răstignit şi omorât, pentru a nu fi surprinşi şi să nu li se pară că a pierdut controlul asupra lucrurilor. 
Însă ei nu L-au înţeles.
Domnul Isus le-a făcut ucenicilor cunoscută viziunea Lui cum privire la ridicarea unei Biserici, care necesită mai întâi o vreme de suferinţă şi moarte. 
Strategia acestui plan include şi o înviere din morţi, însă ucenicii nu L-au înţeles, la fel cum nici noi nu înţelegem că necazurile prin care trecem sunt îngăduite de Dumnezeu spre binele nostru. 
Ucenicul Petru a spus:
-Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu-ţi se întâmple aşa ceva! (Matei 16:22).
Era expresia unei intenţii bune, dar complet greşită. 
Domnul Isus nu a fost înţeles când a spus că trebuie să sufere batjocura şi moartea, la fel cum nici noi nu înţelegem planul Lui atunci când credem că El a uitat să aibă milă de noi. Domnul Isus i-a spus lui Petru că are gânduri de ale oamenilor, care sunt mult diferite de gândurile Lui.
Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor (Matei 16:23). 
Petru a primit o mustrare serioasă şi nu a uitat lecţia despre deosebirea gândurilor omeneşti de cele ale lui Dumnezeu. 
Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire (1 Petru 4:1).
Ca să poţi birui întrebările ce pot să te ducă la depresie spirituală,susţinând ideea că Dumnezeu a uitat să aibă milă îţi trebuie o înarmare cu gânduri ce se potrivesc cu ale lui Dumnezeu.
Domnul Isus nu a acceptat să fie compătimit de Petru că va trece prin moarte, fiindcă El vedea dincolo de moarte. 
Rudeniile Domnului Isus şi-au dat seama că El va ajunge la necaz cu mai marii preoţilor dacă va continua să-i numească călăuze oarbe şi au încercat să spună Domnului părerea lor, însă El nu a acceptat nici simpatia şi nici aşa zisa dorinţă de bine a lor. 
Domnul Isus a refuzat să se lase deviat de intenţiile bune ale oamenilor ,de la ţinta şi planul Tatălui. 
Dar noi ce facem când trecem prin necaz, care are ca scop înnobilarea sufletului nostru? 
Simpatia oamenilor ne poate pune uneori în pericol, gândind că Dumnezeu ar fi nedrept să îngăduie astfel de boală sau necaz peste noi.
Atunci apare gândul: 
-A uitat Dumnezeu să aibă milă?
Nu cumva a greşit şi mi-a dat ce nu meritam? 
Omul lui Dumnezeu care a vorbit împotriva altarului fals de la Betel, făcut de Ieroboam, este un exemplu trist al omului ce s-a lăsat deviat de la planul lui Dumnezeu.
Atunci când prorocul a acceptat compătimirea unui alt prooroc ce avea intenţii bune, oferindu-i casă şi masă, a deviat de la porunca lui Dumnezeu, care-i spuse să nu se oprească nicidecum. 
Când şi-a reluat drumul spre casă a întâlnit un leu care l-a omorât. 
Dacă treci prin încercări, acceptă să stai sub mâna tare a lui Dumenzeu, pentru că ea nu dă greş şi El nu uită să aibă milă. 
Dumnezeu vede lucrurile pe care noi, oamenii, nu le vedem şi are întotdeauna în vedere binele sufletului şi nu neaparat al trupului nostru. 
Dacă ai de dus o cruce grea trebuie să priveşti dincolo de ea, aşa cum a făcut şi Domnul Isus. 
Oamenii care cred că Dumnezeu a uitat să aibă milă faţă de ei sunt cei ce nu văd decât până la cruce, până la boală, până la pierdere sau până la mormânt. 
Domnul Isus ştia că Dumnezeu- Tatăl vroia ca El să moară pe cruce şi nu S-a lăsat deviat de la acest plan. 
Îţi este greu să-l ierţi pe acela care nu merită iertarea ta?
Nu poţi să ierţi având gânduri de ale oamenilor care văd numai până la mormânt ci, tu poţi ierta numai privind dincolo de mormânt. Când Duhul Sfânt îţi armonizează gândurile cu planul lui Dumnezeu poţi spune că se merită să ierţi şi să suferi orice, fără să cârteşti. 
Satan a încercat să-L devieze pe Domnul Isus de la scopul Lui prin a-L compătimi atunci când I-a fost foame,sugerându-I soluţia, prin transformarea pietrelor în pâine, dar Domnul l-a biruit. 
Satan ştiind scopul lui Isus şi-a continuat lucrul, stârnind ura şi invidia preoţilor şi a fariseilor împotriva Domnului Isus.
Domnul Isus privind dincolo de cruce le-a biruit pe toate, realizând planul Tatălui, deschizând uşa harului pentru păcătos-
Nimeni nu a făcut mai mult pentru aşa de mulţi ca şi Domnul Isus, care nu S-a lăsat deviat de la planul lui Dumnezeu, devenind jertfă de ispăşire pentru păcătoşi.
Domnul a numit această voie a Tatălui mâncarea Lui.
Este o mâncare puţin cunoscută, dar care L-a săturat: Isus le-a zis: -Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui (Ioan 4:34). 
Oare noi putem fi deviaţi găsind o pricină de poticnire în Dumnezeu, pentru că a rânduit să trecem şi prin încercări ? 
Ne este greu să acceptăm şi să nu cârtim când trebuie să trecem prin suferinţă, mai ales atunci când ştim că am slujit bine şi am fost credincoşi Împăratului.
Iată noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare (Iacov 5:11).
Iov a fost omul care a avut un altar al rugăciunii şi în frică de Domnul acceptat încercarea îngăduită peste el. 
A devenit un campion de care Dumnezeu S-a bucurat şi un exemplu pentru cei de atunci şi pentru noi, astăzi. Este normal că nu alegem suferinţa, dar prin înţelepciunea şi puterea primită de sus trebuie să ajungem la starea în care să nu ne răzvrătim atunci când trecem prin valea umbrei morţii. 
Dacă suntem sănătoşi sau bolnavi la pat, dacă avem belşug sau sărăcie, dacă avem o familie frumoasă şi credincioasă sau una răzvrătită, dacă simţim dragostea fraţilor sau dacă toţi ne-au părăsit ca pe Domnul, să-I fim credincioşi prin supunere şi chiar mulţumiţi cu ceea ce El a hotărât pentru viaţa noastră.
Atunci strălucim pentru Dumnezeu mai frumos ca oricând şi suntem în discuţia Cerului, pentru că Domnul se poate bucura de credincioşia noastră ca de a lui Iov. 
Poţi birui şi rămâne neclintit din drumul bun când priveşti dincolo de această viaţă. 
Oricine poate să-L laude pe Dumnezeu când se află în belşug de bine, dar trebuie să-L lăudăm şi atunci când trecem prin necazuri, atunci avem rod sănătos, de care Dumnezeu se bucură.
Nimeni nu vrea să cumpere mere zdrobite şi stricate.
Aşa este şi caracterul celui ce se lasă doborât de gândurile depresive, atunci când trece prin necazuri. 
Dacă acceptăm să avem numai gânduri de milă faţă de noi, prin a ne lua privirea de la cruce, câştigăm numai durere şi depresie.
O vorbă veche spune: 
-Bună ziua i-ai dat, belea ţi-ai căpătat.
Dacă întrebăm firea, şi nu duhul, imediat ne va îndreptăţi să spunem şi noi: 
-Oare a uitat Dumnezeu a uitat să aibă milă ? 
Poate că eşti un lucrător al lui Dumnezeu care privind la ogorul pe care îl lucrezi ai căzut în deznădejde şi nu ai putut opri gândul că Dumnezeu a uitat să aibă milă de tine; 
-te gândeşti că ceea ce faci nu are rost, însă Dumnezeu vrea să îţi umple din nou vasul şi bucuria mântuirii, prin prezenţa Duhului Sfânt, se va dovedi îndeajuns ca să te facă fericit, chiar dacă treci printr-o perioadă de încercare. 
Restaurează comunicarea directă cu Cerul şi El va pune foc în sufletul tău şi-ţi va da o limbă ce va mărturisi despre acest foc care curăţă şi luminează! 
Noi suntem lucrători împreună cu Dumnezeu dar nu putem mântui pe nimeni, ci doar să spunem despre mântuire. 
Noi nu vindecăm pe nimeni, ci doar îl facem cunoscut pe Acela care poate vindeca. Noi nu îl putem schimba pe alcoolist şi nici pe stricat, ci doar îi ducem la Acela care poate să-i elibereze şi să-i facă oameni noi. 
Nu te da bătut, pentru că Dumnezeu nu-şi găseşte plăcere în cei ce dau înapoi. 
Dumnezeu nu a uitat să aibă milă şi bunătatea Lui ţine pe vecie, chiar dacă vremea este posomorâtă şi nu vezi soarele. Slujitorii lui Dumnezeu câteodată obosesc, dar ei trebuie să-şi continue lupta, privind dincolo de această oboseală. Ghedeon a ajuns la Iordan, şi l-a trecut, el şi cei trei sute de oameni care erau cu el, obosiţi dar urmărind mereu pe vrăjmaş (Judecatori 8:4).A fi obosit nu este păcat, dar cel ce a cucerit trebuie să continue să cucerească-
Urcăm pe înălţimi de Tabor unde ne bucurăm de chipul Domnului, prin prezenţa Duhului Sfânt, dar lupta se dă în vale, unde ne aşteaptă cei legaţi cu lanţurile celui rău şi apăsaţi în inimi de duhurile întunericului. Apar momente de descurajare, dar ele trebuie să rămână doar momente pentru că noi suntem chemati să mergem din putere în putere. 
Va veni şi timpul pentru odihnă şi răsplătire, însă până atunci suntem chemaţi să fim izvoare cu apă vie, candele cu untdelemn şi pomi roditori. 
Până în momentul răsplătirii trebuie să arăm drept, fără să facem cărări noi, ci urmându- L pe Acela care este Căpetenia desăvârşirii noastre, adică pe Domnul Isus. 
Dacă umbli în lumină găseşti sfat şi călăuzire, devii simţitor la îndemnul Duhului, ca să poţi umbla prin credinţă şi nu prin vedere. 
Credinţa vede, dincolo de mormânt, cununa vieţii pe care Domnul o va da celor ce vor răbda până la sfârşit. O altă categorie de oameni ce pot avea impresia că Domnul i-ar fi părăsit şi ar fi uitat să aibă milă faţă de ei, sunt aceia care îşi părăsesc dragostea dintâi, iar atunci toiagul şi nuiaua Lui caută să trezească oile care dorm în loc să pască pe păşuni verzi. O întoarcere la dragostea dintâi este prescripţia recomandată. 
Această dragoste nu este pierdută niciodată, cum se spune de multe ori, ci este părăsită. 
A părăsi ceva este un lucru voluntar, pe când a pierde înseamnă ceva involuntar. 
Când un tânăr curtează o fată îi duce flori şi îi vorbeşte folosind cuvinte dulci, dar se poate întâmpla ca după ani de zile, după ce s-au căsătorit, să nu-i mai aducă soţiei flori şi nici să nu-i mai spună că o iubeşte. 
Oare a uitat acest tânăr de unde sau cum se cumpără flori?
A uitat el să spună cuvintele?
- Nu, nu a uitat, ci a părăsit acele obiceiuri, considerându-le fără importanţă. Dragostea dintâi începe atunci când sufletul vine la mântuire şi-I spune Domnului că orice ar alege pentru viaţa lui, el va fi mulţumit. 
Uneori această stare este părăsită datorită nevegherii, trecând la o viaţă unde pretenţiile omului depăşesc şi au prioritate faţă de pretenţiile lui Dumnezeu. 
Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apa (Ieremia 2:12).
Cine se depărtează de Domnul Isus, care este Izvorul apelor vii, pentru izvoarele lumii ce nu stâmpără setea sufletului, poate ajunge la un moment dat să se vadă părăsit de mila lui Dumnezeu.
Chiar dacă te găseşti în această stare poţi să îţi reînnoieşti azi promisiunea de credincioşie şi să revii la dragostea dintâi, care te va face fericit. 
Napoleon a fost un om mare, dar când era la şcoală a fost clasat pe locul al patruzeci şi doilea din clasa lui. Chiar dacă crezi că ai rămas în urmă poţi prin credinţă şi dragoste să faci salturi uriaşe şi să devii un biruitor, care nu mai vrea să devieze de la planul şi voia lui Dumnezeu. 
O altă categorie de oameni care se îndoaie de mila lui Dumnezeu sunt cei ce trăiesc în păcat. Dacă eşti păcătos nu trebuie să rămâi aşa.
Dacă eşti obişnuit să trăieşti în păcat şi acest mod de trăire l-ai numit bun, Scriptura spune că poţi fi schimbat cu ajutorul pe care ţi-l dă Dumnezeu.Unii aşa s-au obişnuit cu păcatul că nici nu-l mai consideră păcat, dar el tot păcat rămâne. 
Aşa este omul care s-a obişnuit cu păcatul şi nu îl vede nimicindu-i sufletul până când Duhul Sfânt nu intervine pentru a-i deschide ochii să-şi vadă murdăria şi să-i îndrepte spre Golgota, de unde primeşte curăţire deplină pentru suflet.
Dacă eşti păcătos şi te întrebi dacă este milă pentru tine şi dacă nu cumva Dumnezeu a uitat să aibă milă, să şttii că acest simţ de vinovăţie şi nevrednicie are menirea de a te duce pe genunchi la crucea Lui, unde vei găsi iertare şi mântuire.
Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurareaTa cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu .El te va spăla şi vei fi mai alb decât zăpada, pentru că mântuirea vine de la Domnul. 
Tâlharul de pe cruce a fost iertat pentru că şi-a văzut starea în care se afla şi crezând a cerut îndurare. 
Petru s-a lepădat de Stâpân, dar Domnul i-a primit căinţa şi l-a iertat. 
Saul, prigonitorul, a fost iertat şi transformată într-un vas de cinste pentru Dumnezeu. 
A uitat Dumnezeu să aibă milă? Nu, ci El are milă dacă vii la El, obţinând iertare pentru tine de la Tatăl. 
V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică . Cel ce crede şi se botează va fi mântuit.
Nu cel ce doar ce se roagă, dar rămâne nepăsător va fi mântuit, ci mântuirea se primeşte ascultându-L pe Dumnezeu şi făcând legământ cu El. Adevărata credinţă nu doar crede, ci şi acţionează. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţă veşnică în Numele Lui (Ioan 20:31). 
Este punctul unde păcătosul primeşte iertare, dacă o rupe cu păcatul. 
Calea spre viaţa veşnică începe exact acolo unde eşti prin hotărârea de a-ţi preda viaţa cu toate aspectele ei Domnului Isus, care nu uită să aibă milă.