marți, 31 mai 2011

Era în amurg, seara.....

Casa ei este drumul spre locuinţa morţilor, drumul care pogoară spre locaşurile morţii.
Proverbe 7/1-27 (de citit)
Sărutul duşmanului este înşelător.
Permiteţi-mi să fiu prevăzător când lumea îmi zâmbeşte, fiindcă este posibil să mă trădeze, ca şi pe Mântuitorul, cu un sărut.
 Când un om atacă religia, are de obicei respect pentru ea.
 Lăsaţi-mă să mă feresc de ipocrizia mieroasă care este masca ereziei şi necredinţei.
Cunoscând aparenţa înşelătoare a nedreptăţii, permiteţi-mi să fiu înţelept ca un şarpe şi să evit vicleşugurile duşmanului.
 „Băiatul fără minte” (Proverbe 7:7) a fost dus la moarte de sărutul femeii străine.
Fie ca sufletul meu să fie pregătit astăzi, iar „buzele ademenitoare”(vers. 7) ale lumii să nu aibă nici un efect.
 Duh prea Sfânt, nu mă lăsa pe mine, sărman fiu al omului, să fiu vândut cu un sărut!
 Dar dacă mă fac vinovat de acelaşi păcat ca Iuda, ,fiul pierzării”?(Ioan 17:12).
 Am fost botezat în numele lui Isus, sunt membru al bisericii Sale vizibile, stau la masa comuniunii – toate acestea sunt ca nişte sărutări.
 Sunt oare sincer?
 Dacă nu, sunt un trădător nemernic.
 Trăiesc în lume la fel de nepăsător ca ceilalţi, şi mă consider urmaş al lui Isus?
Dacă este aşa, îmi transform religia în obiect de batjocură, și îi conduc pe oameni să-şi bată joc de numele pe care îl port.
Cu siguranţă că sunt un Iuda dacă fac aşa, şi ar fi mai bine pentru mine „să nu mă fi născut niciodată” (Marcu 14:21).
 îndrăznesc să sper că sunt curat?
 Atunci, Doamne, ţine-mă curat.
 O Doamne, fă-mă sincer şi cinstit.
 Păzeşte-mă de orice înşelăciune.
 Nu mă lăsa să-mi trădez Mântuitorul.
Te iubesc, Isuse, şi chiar dacă te îndurerez adesea, doresc să-ţi rămân credincios până la moarte.
 O Doamne, fereşte-mă de ambiţie şi mândrie, şi nu mă lăsa să ard la sfârşit fiindcă mi-am trădat învăţătorul cu un sărut.

luni, 30 mai 2011

duminică, 29 mai 2011

Cercetează-ţi azi viaţa.....

Avem un vrăjmaş care ne asaltează continuu pentru a ne murdări şi întina viaţa.
 Ne amăgeşte să renunţăm la principii, să ne sacrificăm idealu­rile nobile şi să ne coborâm standardele. Lucrul acesta nu se întâmplă din­tr-odată, atacul vine pe ascuns şi pe tăcute, devastând în timp relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii.
Vieţile multor creştini ajung la început puţin murdărite, dar astfel mult reduse ca valoare.
 Păcatul şi neascultarea fac acest lucru.
 Nu te scuza cu păcatele altora, nu încerca să ascunzi ceea ce ai făcut, păcatul tău va rămâne, te va urmări şi-ti va ruina viaţa şi familia.
 Există doar o singură metodă de rezolvare a păcatului din perspectiva celui greşit: mărturisirea sinceră.
Cercetează-ţi azi viaţa şi adu înaintea Sa, în mărturisire sinceră, păcatul şi slăbiciunile tale. Mărturiseşte-ţi faptele, vorbele şi gândurile care îţi otră­vesc sufletul.
Vei primi pace şi iertare. Sângele de la Golgota poate să spele orice nelegiuire, poate să curăţească şi să albească raportul vieţii tale.
Adevărata mărturisire are întotdeauna un caracter deosebit şi recunoaşte păcatul pe nume.
Păcatele pot fi de aşa natură, încât trebuie mărturisite numai lui Dumnezeu;
pot fi din cele ce trebuie mărturisite celor cărora le-am adus vătămare sau pot avea un caracter public şi deci va trebui ca ele să fie mărturisite public.
 Dar, oricum ar fi, mărturisirea trebuie să fie categorică, bine definită şi la subiect, recunoscând pe nume păcatele de care cel greşit s-a făcut vinovat.
Aşază cu încredere trecutul, prezentul şi viitorul tău în mâna Lui Dumnezeu şi, bizuindu-te pe făgăduinţa şi credincioşia Sa, fii sigur El îţi iartă păcatele şi te curăţeşte de orice nelegiuire.
Doamne, curăţeşte viaţa mea şi dă-mi putere să fac cinste Numelui Tău!

sâmbătă, 28 mai 2011

Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic! -

Am trecut pe lângă ogorul unui leneş, şi pe lângă via unui om fără minte.
“Cine stă şi leneveşte
Iute-iute rugineşte,

Însă cine se jertfeşte,
Ca un soare străluceşte”.

Ogorul pe care-l desţeleneşte săracul dă o hrană îmbelşugată, dar mulţi pier din pricina nedreptăţii lor. -

Cunoaste-te pe tine insuti!

Cunoaste-te pe tine insuti
 Aceasta zicala cu care fiecare filosof sau ganditor este de acord, are in sine o
promisiune indrazneata.
Zic "indrazneata" pentru ca in realitate a te cunoaste pe tine insuti implica ceva mai mult decat ceea ce in general se crede ca e nevoie.
Unii pot spune ca pentru a te cunoaste pe tine insuti iti trebuie o agerime de minte deosebita, altii poate vor adauga o vointa puternica, o mostenire spirituala buna, o educatie corespunzatoare etc.
Sunt insa cateva elemente de care trebuie tinut cont atunci cand vrem sa avem o cunoastere despre noi insine, si nu una oricare, ci obiectiva.
 Pentru ca doar cunoasterea obiectiva poate da obiectului pus in discutie o imagine clara. Problema la om, dar si frumusetea lui, o constituie faptul ca el poate fi si subiect si obiect in acelasi timp, adica poate sa studieze si sa fie studiat la randu-i.
 De obicei se intelege prin cunoastere obiectiva acea capacitate de a trata problema din afara ei, fara ca punctul de vedere sa fie afectat de problema insasi sau de cel ce are in vedere studierea ei.
 Asa ca in cazul omului, desi are capacitatea de a se autostudia, posibilitatea ca studiul sau sa fie
afectat de propria-i persoana, ea la randul ei supusa subiectivismului, e foarte
mare.
In cazul acesta e nevoie de un punct de vedere din afara sa, cu adevarat obiectiv, care sa il sprijine in efectuarea autoanalizei.
 E ca in cazul in care cineva vrea sa cunoasca o anumita zona geografica si merge pe jos studiind cele din jurul lui, dar are si pe cineva intr-un elicopter deasupra lui care il avertizeaza
si ii arata lucruri care de la nivelul lui nu se vad. In plus, asta aduce o perspectiva asupra cunoasterii atat de detaliu cat si de fond.
Un alt element vital in cunoastere o reprezinta calitatea punctului de vedere din  afara omului ( in cazul nostru elicopterul), care, pentru a-mi oferi o imagine obiectiva, el insusi trebuie sa fie nesuspus subiectivismului. Adica trebuie sa fie cineva nesupus lumii obiective si care are in sine putinta de a cunoaste fara a avea nevoie sa se identifice cu obiectul cunoasterii, cum suntem noi, ca oameni, care
invatam din experienta, adica vedem bine pragul de sus numai daca dam cu capul.
 Si acesta de care vorbesc este Dumnezeu, care, desi a creeat toate lucrurile, nu se confunda cu ele si nici nu poate fi influentat.
 Doar Dumnezeu poate oferi acea calitate a cunoasterii la care poti spune "cunosc" cu adevarat. In relatie cu El omul poate sa se cunoasca pe sine, sa aiba o imagine de calitate a propriei persoane, o cunoastere "din afara".
 Si asta din motiv ca Dumnezeu este absolut in cunoastere, in dragoste, in putere.
Domnul Dumnezeu cunoaste toate lucrurile si stie ce e e mai bine pentru mine,ma iubeste atat de mult incat imi ofera tot ce e mai bun pentru mine si are si puterea necesara sa implineasca toate astea.

joi, 26 mai 2011

vestea buna a evangheliei/moise lucaci/esti mantuit?-1

vestea buna a evangheliei/"atinge-ne Doamne"


Dumnezeu vrea ca să fii binecuvântat....

Proverbe 29,18:
Când nu este nici o descoperire dumnezeiască , poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzeşte legea! 
Ceea ce este valabil în acest loc pentru acest popor este valabil şi pentru o adunare, o grupare mică sau o persoană, căci dacă îi lipseşte viziunea şi unui singur om, atunci totul în jurul lui devine fără frâu, lipsit de viaţă.  
Aici este descris un automatism sfînt: Când ceva lipseşte, şi anume viziunea, apare neînfrânarea şi aceasta poate fi îndepărtată doar prin viziune. 
Dumnezeu vrea ca să fii binecuvântat, să îţi meargă bine şi să fie totul în regulă. Dar pentru a ajunge la această stare ai nevoie de viziune. Dacă urmezi viziunea atunci neînfrânarea  nu are nici o şansă, ci domneşte ordine şi disciplină.  
 Există diferite viziuni:
Să-L facem cunoscut pe Dumnezeu, să I ne închinăm. Aceasta este chemarea noastră.
Să creştem spiritual. Acest lucru se aplică pentru fiecare în parte în toate domeniile (nu vrem să creştem doar într-un domeniu).
Să avem părtăşie. Nimeni nu este chemat să fie un călător singuratic. Fiecare profită de celălalt.  
Să pătrundem societatea. Atât timp cât iubeşti un om poţi să şi vorbeşti cu el.  
Care este viziunea ta?
Ioan 5,19-20 Isus a luat din nou cuvântul, şi le-a zis:“Adevărat, adevărat vă spun că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând, şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul în tocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul, şi-I arată tot ce face, şi-I vaarăta lucrpri mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi.
Pentru a declanşa viziunea dumnezeiască în viaţa ta, este important ca să nu faci nimic de la tine însuţi, ci din dragostea şi impulsul Tatălui. Trebuie să ştii că Dumnezeu te iubeşte la fel cum L-a iubit şi pe Isus. În discuţia cu El, El îţi vada viziuni şi îţi va vorbi ce trebuie să faci. Dar întreabă-i şi pe alţii care te cunosc bine.

miercuri, 25 mai 2011

....noi(ignoranţi ).......si Adevarul

Inradacinati ferm şi definitiv pe terenul familiar lor, unii oameni privesc lumea numai din perspectivă personală, limitată, locală, sau partizană, ignorând voit, ori dispreţuind orice alte puncte de vedere. Puţini sunt cei cu adevărat ignoranţi cu privire la existenţa altor unghiuri din care lumea poate fi privită.
Ridicolul poziţiei lor constă în faptul că se cred cocoţaţi tocmai pe piscul muntelui, de unde privesc semeţ la semenii lor din vale.
Dac-ar fi cu adevărat elevaţi pe creasta muntelui, pretenţia lor ar putea fi legitimă. De fapt, lucrurile stau tocmai pe dos.
 Blocaje insesizabile  se interpun între ei şi lume, precum copacii proverbiali, împiedicându-i să vadă întreaga pădure a realităţii în care-şi duc existenţa.
Îţi va fi greu, dacă nu imposibil, să dialoghezi cu un om aparţinând unei atari categorii.
Nu va accepta argumente, nu se va lăsa clintit din convingeri, nu va fi dispus a face un singur pas de apropiere.
El nu ştie ce-i compromisul.
 Convingerile lui, îmbrăcate doar în straie de alb şi negru, niciodată în nuanţe intermediare, sunt croite la comandă.
 I se potrivesc perfect şi nu se simte confortabil decât în ele .
 Îşi apără cu îndârjire părerile, pe care nu le percepe ca “personale”, ci ca postulări emise de la înălţimea poziţiei lui de necontestat.
 Dubiul nu-i tulbură somnul şi îndoiala nu locuieşte pe strada lui.
Încremenit pe soclul poziţiei auto-asumate, se izolează inevitabil de aproapele lui, auto-condamnat la singurătate şi individualism, incapabil a comunica.
 Chiar şi în familie el tronează dictatorial de la înălţimea morală a unui pretins caracter fără pată.
Adevărul nu este relativ şi binele nu-i personal .
Fiind universal şi absolut, adevărul poate fi acceptat, ignorat, sau respins (la modul personal).
Nici un om nu dispune de adevărul întreg; nu-l cunoaşte în stare pură.
 Minereul adevărului conţine încă urme de reziduuri rezultate din educaţie, prejudecăţi, cultură, tradiţii, etc, şi-i supus unui proces continuu de rafinare.
Adevărul n-are tată, nici mamă, ori nepoţi şi ne tratează pe toţi cu imparţialitate.
Nu tot aşa, însă, ne raportăm noi la adevăr.
Ceva, în natura noastră alterată de mândrie, ne convinge mai totdeauna că am deţine monopolul asupra lui.
Adevărul nu originează în noi şi nu-şi va afla sălaş decât în mintea care-l caută şi acceptă cu lepădare de sine.
Adevărul şi eroarea se exclud reciproc şi nu pot coexista în mod paşnic, ca vecini.
Adevărul despre lumea înconjurătoare ne stă la îndemână (progresiv) prin observare, cercetare şi experienţă.
 Cu privire la divinitate şi la noi înşine, adevărul nu este disponibil decât prin revelaţie și este menit să ne șocheze, să ne trezească la realitate.
Adevărul revelat ne zugrăveşte chipul real privit din perspectiva divină, zdruncinând din temelii convingeri, păreri, evaluări personale şi puncte de vedere.
Iată ce i se întâmpla profetului Isaia cu ocazia revelației arătate lui,
 “Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”
 Cu adevărat o revelaţie şocantă, cu potenţa de a schimba întreaga perspectivă a unui om şi, în consecinţă, viaţa şi loialităţile sale.

marți, 24 mai 2011

nunta-ovi&lucy bogdan/cantare cor

nunta-ovi&lucy bogdan/o singura inima

nunta-ovi&lucy bogdan


despre noi barbatii...

 Bărbatul este mult mai puţin religios decât femeia.
 Scepticismul bărbatului vine din faptul că el se bazează pe logică şi raţionamente.
Bărbatul este mai activ, mai agresiv şi are mai mult spirit de aventură.
Este mai stabil emoţional şi mai stăpân pe sine, în privinţa lucrurilor mari, decât este femeia. Totuşi este mai iritabil, mai excitabil şi mai lipsit de răbdare în privinţa lucrurilor mici.
Să mai spunem că este încrezut, lăudăros şi demonstrativ.
Dar este mai optimist decât femeia şi are o atitudine mai profesionistă.
Este mai obiectiv şi mai consecvent, pentru că aceste stări sunt derivate din logică.
Poate să se concentreze cu consecvenţă asupra unui lucru, fără ca emoţiile să-l inhibe.
Bărbatul este o fiinţă nomadă într-o măsură mai mare decât este femeia.
Mutarea dintr-un loc în altul nu-l afectează aşa de mult ca pe soţia sa.
 Mutarea într-un alt oraş îi dă femeii un senti-ment de frustrare, fiindcă această dezrădăcinare îi afectează sentimentul de siguranţă.
bărbatul nu are un spirit de observaţie aşa de dezvoltat ca femeia. Iar dacă soţul nu-i remarcă noua ei rochie sau coafură, să vezi necaz!
Când se rătăceşte, o femeie opreşte şi întreabă pe unde s-o ia.
 Pentru un bărbat, acesta este un semn de slăbiciune.
Se va învârti ore întregi, anunţând din când în când că este aproape de destinaţie, spre disperarea consoartei lui, care îi dă sfatul: „Întreabă odată, omule, şi nu mai înconjura Sinaiul ăsta!
Nu vezi că te învârţi în jurul cozii?"
Când creierul bărbatului se odihneşte, cel puţin 70% din activitatea sa electrică este blocată. În cazul femeilor, scanerul arată că este activ în proporţie de 90% în timpul unei stări similare, confirmând faptul că femeile primesc şi analizează permanent informaţii din mediul înconjurător.
Bărbaţii sunt mai puţin sensibili atunci când o femeie suferă din pricina unei dureri, dar ei devin sensibili la un meci de fotbal sau la alte emisiuni mai agresive.
....bărbaţii folosesc mai ales partea stângă a creierului pentru vorbire, ...bărbaţii au capacităţi limitate în privinţa vorbirii şi conversaţiei.
Bărbaţii, stocând informaţiile, nu găsesc de bine să le exprime, aşa că, atunci când, după o zi de lucru cu evenimente de tot felul, este întrebat de soţie cum a fost, el răspunde laconic: --Bine!
 -Ca ieri.
-Nimic nou!
 Bărbaţii folosesc limbajul pentru a se întrece între ei, de aceea sensul cuvintelor este mult mai important, ei căutând o soluţie cu finalitate-
Prin cuvânt, bărbatul exprimă idei şi informaţii, iar femeia, sentimente şi emoţii.
Bărbatul se pierde pe sine în muncă şi în performanţele ei, pe când femeia se pierde în detaliile vieţii şi în mulţimea relaţiilor.
Bărbaţii trebuie să înţeleagă că, atunci când o femeie vorbeşte, ea nu aşteaptă să i se găsească soluţii.
Cineva spunea:
- „Odată nu i-am vorbit nevestei şase luni. N-am vrut s-o întrerup!"
Bărbaţii se simt motivaţi şi mobilizaţi atunci când se simt necesari.
                                       in concluzie...
 O motocicletă poate fi făcută să meargă şi pe o roată, dar de obicei ea merge pe două roţi. Cuplul este bine legat când femi-nitatea femeii şi masculinitatea bărbatului nu sunt depreciate, din dorinţa de a se confunda cu celălalt.

luni, 23 mai 2011

.....să nu ne fie frică de mânia lui Esau

 Şi Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine,
Dumnezeul nostru este credincios şi nu-Şi va retrage făgăduinţa, nici nu-Şi va lăsa neîmplinite cuvintele, dar Lui îi place ca ai Săi să-L roage şi să-I amintească făgăduinţele Lui.
 Acest fapt este pentru a le reînsufleţi nădejdea şi a le mări credinţa.
 Cuvântul Sau l-a dat pentru noi şi nu pentru El.
Planul Său este hotărât şi nu are nevoie să I se aducă aminte ca să facă bine poporului Său.
Făgăduinţa de faţă este pentru a ne îmbărbăta, a ne hotărî, a ne sprijini pe ea şi a-I spune: „Tu ai zis".
„Desigur că-ţi voi face bine", este miezul harului Domnului.
 El ne va face un bine real, trainic, nimic decât bine, şi tot felul de bine, chiar acela de a ne face sfinţi; aşa că ne va trata ca pe nişte sfinţi atâta timp cât suntem pe pământ.
 În curând ne va lua să fim cu Domnul Isus şi cu toţi aleşii Săi; nu este acesta supremul bine?
 Cu această făgăduinţă în inimile noastre, să nu ne fie frică de mânia lui Esau (a lumii musulmane)
sau de a oricui altuia.Daca Domnul ne face bine, cine va putea să ne facă rău?

vestea buna a evangheliei/valer bogdan

vestea buna a evangheliei/lavinia costea

vineri, 20 mai 2011

joi, 19 mai 2011

şi totuşi ....cântă împreună

 Cel mai mult îmi place,
 Când stăm cu inimile lipite una de alta.
 Fără multe cuvinte.
 Adesea şi fără priviri.
 Se apropie inimile
 Şi, cu cât sunt mai aproape,
 Cu atât se atrag mai puternic,
 Precum un magnet.
 Brusc se lipesc şi rămân aşa…
 Mult timp.
 Aşa le place lor –
 Să stea la o şuetă pe prispa aortei mele,
 Să se dea în leagăn pe bancheta ta ventriculară
 Şi să se asculte una pe cealaltă.
 De obicei tahicardice şi neregulate amândouă.
 Cu lipsuri, cu nevoi,
 Cu acute loviri sau strângeri de căuş,
 Atunci când îşi vorbesc,
 N-o fac aproape niciodată în acelaşi timp.
 Ele nu.
 Aşteaptă una să termine cealaltă ,
 Ce are de spus şi abia apoi rosteşte şi ea.
 Sunt inimi cuminţi,
 Deşi par dezordonate în zbaterile lor organice,
 Au totuşi o regulă proprie,
 Neimpusă de nimeni: să se asculte.
 Se lipesc, se armonizează,
  Şi apoi cântă împreună,
  Lipite fiind.
 Trece parcă un fluid de dragoste
 Şi de miez dintr-una în cealaltă ,
 Aşa încât nu rămâne niciodată vreun loc gol.
  Se umplu reciproc,
  Îşi transmit energie.
  Îşi dau viaţă una alteia…
  Până când nu mai ştii
  A cui inimă bate sau cântă acum,
  A mea, a ta…?
 Ori a noastră ?!

miercuri, 18 mai 2011

căte ceva şi..........despre noi:- femeile....

Daca vrea, o femeie poate oricand sa-l faca pe barbatul ei  sa se simta mai tanar sau mai batran decat este.
In inima fiecarei femei exista o scanteie din focul ceresc,  nevazuta in zilele de prosperitate, dar care se aprinde  si arde ca o valvataie in ceasurile intunecate ale tragediilor.
Dumnezeu a creat femeia frumoasa si fara minte:  frumoasa ca s-o indrageasca barbatul si fara minte ca sa-l indrageasca si ea pe el.
 Nu toate femeile isi petrec toata ziua cautand cum sa placa mai mult barbatilor....unele sunt casatorite.
Femeia este foarte consecventă. Cand ajunge la o varsta care îi place, nu încerca să o mai schimbi!
 ....femeia poate sa poarte un costum de baie chiar daca n-are de gand sa intre in apa, poate sa poarte un costum de schi, chiar daca n-are de gand sa schieze, se poate imbraca asemenea unei tenismene, chiar daca nu pune mana pe racheta, dar cand o astfel de femeie se imbraca in rochie de mireasa, sa te feresti, ca nu glumeste!
 femeia nu trebuie sa fie prea desteapta ca sa zapaceasca de cap cativa barbati.
Femeile au fost inzestrate de Dumnezeu cu un special simt al umorului  care sa le ajute sa-si iubeasca sotii, in loc sa rada de ei.

marți, 17 mai 2011

luni, 16 mai 2011

Numai cei pregătiţi să moară sunt într-adevăr pregătiţi să trăiască!

Oamenii se tem foarte mult de moarte. Şi totuşi, nu de moarte ar trebui să se teamă ci de o viaţă fără Dumnezeu.
 Ar trebui să se teamă ca nu cumva să uite că mai curând decât îşi închipuie vor muri.

Ferice de...morţii care mor in Domnul!
Ce folos să trăieşti mult când aşa de puţin te îndrepţi?
Viaţa lungă nu face întotdeauna pe om mai bun, ci de cele mai multe ori înmulţeşte numărul păcatelor şi fărădelegilor.
Dimineaţa, gândeşte-te că poate n-ai să ajungi seara;
iar seara să nu-ţi făgăduieşti că ai să vezi dimineaţa.
Fii deci gata în tot ceasul şi trăieşte în aşa fel încât moartea, oricând ar veni, să nu te găsească nepregătit.
Ce fericit şi înţelept este omul care se sileşte să trăiască în viaţă aşa cum ar dori să fie găsit în ceasul morţii!
Nu amâna amâna mântuirea ta într-un viitor nesigur!
Este mai bine acum, până ai vreme.
Iată că acum este vremea potrivită, iată că acum este ziua mântuirii.
 Va veni vremea când vei dori să ai numai o zi, numai un ceas, pentru a-ţi mântui sufletul, şi nu ştiu de ţi se va da acel timp.
 Vezi de ce primejdie, de ce groază ai putea să scapi, dacă ai fi mereu pregătit de moarte?
Tu, om nesocotit, pe ce te întemeiezi?
 Că vei trăi multă vreme pe pământ, când în puterea ta nu stă nici măcar o zi?
 Câţi s-au înşelat şi au murit fără veste!
Trăieşte pe pământ ca un călător, ca un străin, care nu se amestecă în treburile lumii acesteia.
 Ţine-ţi inima slobodă şi înălţată spre Dumnezeu, căci nu ai aici cetate stătătoare.
 Rugăciunile, suspinele şi lacrimile tale să se îndrepte în fiecare zi spre cer, pentru ca, după moarte, sufletul tău să se învrednicească a se muta liniştit la Domnul.
Dacă vrem să profităm la maximum de viaţă trebuie să facem faţă realităţii că se va sfârşi!
Nu o dorim, şi totuşi, ea moartea, este ultima certitudine.
Ea înseamnă întâlnirea cu Domnul, pentru copiii Săi.

accepta harul Lui...

Cine este un copil a lui Dumnezeu se poate bucura zilnic de harul in care se afla. Harul ii sta la dispozitie oricand are nevoie de el.

Cine nu a aflat de harul lui Dumnezeu il poate primi, caci a fost aratat in Domnul Isus, aducand mantuire pentru toti oamenii .
Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat,(Tit 2:11).
Celor care tanjesc dupa el, le aduce mantuire si viata
.Cine inseteaza poate veni pentru a-l primi.Mantuirea, pe care o aduce harul,raspunde tuturor nevoilor oamenilor pierduti.
,,Hristos a suferit o data pentru pacate,El,Cel neprihanit, pentru cei nelegiuiti, ca sa ne aduca la Dumnezeu…”(1Petru 3.18).
Pacatul l-a despartit si l-a indepartat pe om de Dumnezeu,dar haruil il conduce spre Dumnezeu.
Harul este nelimitata si gratuit ca si aerul pe care il respiram sau ca razele soarelui care ne incalzesc.
El vrea sa iti aduca si tie mantuirea si sa-ti daruiasca iertare pentru vina, pace cu Dumnezeu si o parte minunata in Casa Tatalui.
O, de ai accepta harul chiar acuma…!

sâmbătă, 14 mai 2011

vestea buna a evangheliei- ady onufrei/aprecieri...

Curaj....

Curajul este de fapt frica care si-a spus ultima rugaciune.
Cei ce se tem de vocea gloatei se pierd repede in multime.
Curajul nu este absenta fricii, ci biruinta asupra ei.
Curajos se numeste omul care stie doar el cat ii este de frica.
Succesul nu este niciodata final, iar infrangerea nu este niciodata fatala; ceea ce ramane in ultima instanta este curajul.
Curajul este capacitatea de a te purta asa cum trebuie chiar si atunci cand esti pe jumatate mort de frica.
 A fi curajos nu inseamna a te arunca inainte in primejdie, cu orice risc, ci a fi hotarat sa fii intotdeauna de partea adevarului.
Poti pierde banii - e rau.
Poti pierde un prieten - e si mai rau.
Dar daca ti-ai pierdut curajul - ai pierdut aproape totul.
Curajul este virtutea care face posibile toate celelalte virtuti.
Omul care stie ca are asigurata viata vesnica nu se mai teme de moarte.
Curajul este un fel de cunostinta superioara prin care ajungem sa putem face distinctia dintre lucrurile de temut si lucrurile de care nu trebuie sa ne mai temem.

miercuri, 11 mai 2011

....când patria de Sus ne cheamă

Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:2).
O întrebare se iscă din capul locului, asemenea scânteii ce zboară dintr-un tăciune scormonit.
Cum ne putem gândi la lucruri invizibile pentru ochi şi inscrutabile pentru minte?
 Admitem, prin credinţă, că îndemnul apostolului, de a ne gândi la lucrurile cereşti, trebuie să fie valid, dar cum ne dibuim calea spre ele?
Mai mult, acelaşi apostol adaugă calificări insurmontabile lucrurilor respective,
 “Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9).
Deci, cum ne descurcăm?
Mai întâi, ne aducem aminte că nu toţi credincioşii se află la aceleaşi cote în înţelegerea lucrurilor spirituale
Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tâlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere.5:11-14)

În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.(Evrei
şi că avem nevoie să creştem spre ele. Apoi, că acestea pretind deprinderea unui cadru formal adecvat (limbaj spiritual) în abordarea lor
Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.(1 Corinteni 2:13)
 şi că singurul tutor în această delicată intreprindere este Duhul lui Dumnezeu.
Iar condiţia sine qua non a tuturor celor de mai sus rămâne dorinţa autentică de a medita cu mintea, hotărârea nestrămutată de a ne umple inima cu ele şi o dedicare fără rezerve.
După cum în trecut eram dedaţi trup şi suflet lucrurilor terestre, acum ne oferim totalmente lucrurilor “de sus”, pe care nu le înţelegem în termeni spaţiali, ci ca lucrurile înalte, de supremă valoare, autentice, veşnice, divine.
A vede în credincios un om cu picioarele postate încă pe pământ, dar cu fruntea printre stele; el trăieşte pe terra ca cetăţean al tărâmului etern.
Unde începem, deci, călătoria noastră?
Desigur, pe paginile Scripturii, aceasta constituind numitorul comun al evoluţiei spirituale a tuturor credincioşilor.
Continuăm apoi, pe cont propriu, în odăiţa rugăciunii, după ce am zăvorât în urma noastră uşa, în calea oricărei distrageri lumeşti.
Urmează formarea deprinderilor noi, prin eforturi susţinute ale voinţei şi o disciplină mentală fermă, impusă întregii fiinţe.
În măsura în care susţinem dedicarea noastră la un nivel înalt, în aceeaşi măsură Duhul se va alătura eforturilor noastre.
Iar terenul, sau fundalul tuturor străduinţelor, este credinţa, ridicată la nivel de certitudine, “Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). Cine a murit, a demolat podul în urma lui, zădărnicind orice încercare de întoarcere înapoi.
Ce rost ar mai avea şovăirea în această ţară a nimănui, când patria de Sus ne cheamă cu făgăduinţi nespuse?

luni, 9 mai 2011

Testul uceniciei în necazuri

Testul uceniciei are loc atunci când toate proptelele vieţii sunt luate şi rămâi singur cu credinţa pe care o ai în Dumnezeu.
Atunci când eşti singur în cuptorul încercării se poate vedea prezenţa sau lipsa unui caracter integru, care nu se compromite.
Cu privire la viaţa noastră, Dumnezeu nu este limitat decât de ceea ce noi vrem să-I dăm Lui.
El  nu este limitat de câtă binecuvântare să ne dea, doar noi îl condiţionăm în funcţie de ascultarea noastră de cuvântul Său, care este o aducere aminte a minunilor Lui.
După ce am devenit ce trebuie, adică iertaţi şi mântuiţi, putem să rodim roada pe care Dumnezeu o aşteaptă de la noi.
Atunci vom avea parte de o minune care nu s-a mai întâmplat şi nici nu se va mai întâmpla niciodată.
Această minune va fi Răpirea Bisericii la Cer, adică a credincioşilor care-L iubesc pe Dumnezeul minunilor. Ei vor fi schimbaţi  într-o clipeală într-un trup de slavă, care se va înălţa la Cer pentru a fi veşnic cu Acela care este cu adevărat Bun.
  Amin

duminică, 8 mai 2011

- fiti gata!

" ... lucrarea fiecaruia va fi data pe fata"
Evanghelia, ne mai spune ca Dumnezeu va judeca faptele fiecarui om, asa ca nici lucratorii religiosi nu sunt exceptati. Rasplata muncii fiecaruia se va face de Dumnezeu dupa criteriile Sale si nu dupa dorinta, parerea si balanta noastra.
Mi se pare ca unul din cele mai importante pasaje din Biblie pentru liderii religiosi este cel din evanghelia dupa Matei 7:21-23, unde scrie:
 "Nu orisicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra in Imparatia cerurilor, ci celce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. Multi imi vor zice in ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am proorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi minuni in Numele Tau? Atunci le voi spune curat: "Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege" (Matei 7:21-23).
Isus Hristos mentioneaza in acest pasaj ca, in ziua judecatii unii din fostii lideri religiosi se vor apara cu unele din lucrarile pe care le-au facut, dar fara succes.
Surprinzator este faptul ca ceea ce au facut ei sunt niste lucrari pe care tocmai Domnul Isus le cere discipolilor Sai (Matei 10:1-15).
Cu toate acestea ceva lipseste din pretentiile lor.
 Evanghelistul mentioneaza ca Domnul Isus Hristos la trimiterea ucenicilor Sai le-a pretins sa-si faca lucrarea neconditionat, spunandu-le:
 "Fara plata ati primit fara plata sa dati".
Aceasta cerinta a Domnului nu este revindecata de cei specificati mai sus.
De altfel de-a-lungul timpului aceasta porunca a Domnului a dat nastere la fel de fel de interpretari si supozitii, in general ca sa avantajeze dorintele firii noastre.
 Respectand spiritul Evangheliei, cred totusi ca aceasta cerinta a fost spusa de Domnul la inceputul lucrarii apostolilor, tocmai ca sa se tina cont de ea, sa fie de capatai, sa fie de neinlocuit, sa fie ghid, sa se stie ca lucrarea lui Dumnezeu prin oamenii Sai nu poate fi facuta in orice conditii, si ca cei care nu tin seama de acest lucru vor auzi in ziua judecatii cuvintele pe care Mantuitorul le-a anticipat.
 Ele vor sa ne aminteasca ca Domnul apreciaza lucrul nostru numai daca este facut cu respectarea stricta si neinteresata a cerintelor Sale.
 Dumnezeu nu priveste cu placere spre o lucrare, spre o predica ori liturghie (slujba), spre o invatatura, etc., indiferent de locul de unde vine (amvon, altar, sala de conferinta, radio, TV, etc), daca aceasta este facuta doar pentru a impresiona, ori pentru a obtine avantaje materiale sau politice, ori ca o obligatie oarecare de serviciu. Dumnezeu nu v-a rasplati lucrarea cuiva care a adus in randul oamenilor neclaritate, confuzie, nepasare ori erezie.
Dumnezeu v-a pedepsi toti liderii si lucratorii religiosi care au avut dorinta de intaietate si de slava personala, de interes personal in lucrarea religioasa facuta.

Dumnezeu foloseste acelas "cantar" pentru cei care predica ca si pentru cei carora li se predica, pentru cei care sunt lideri ca si pentru cei condusi. Biblia spune ca Dumnezeu la oferirea mantuirii, nu face deosebire intre oameni pe criterii de nationalitate, rasa, culoare, sex, varsta, cultura, cunostinte, capacitate intelectuala sau fizica, apartenenta politica, etc, dar El face deosebire pentru felul in care primim Cuvantul Sau si lucrarea Duhului Sfant, precum si pentru felul in care ne asumam responsabilitatea in lucrul incredintat noua (Rom.3:22; 1Tim.2:4);
 "...cui i s-a incredintat mult, i se va cere mai mult...",
spunea Domnul Isus Hristos (Luca 12:48).
Biblia nu ne gadila firea noastra, punand accent pe cat de "mari" suntem noi (asa cum fac multe tratate teologice si asa cum multi se si pretind), ci ea accentueaza cat de responsabili sunt lucratorii religiosi fata de Dumnezeu, fata de cei carora le predica si fata de ei insisi!
 Daca respingi sau nu vrei sa-ti insusesti acest punct de vedere, ori te indoiesti de el, atunci uita-te cu bagare de seama la cuvintele apostolului Pavel (nu uita ca tu nu esti dintre apostolii care stau la temelia bisericii!), care zice:
" ... ma port aspru cu trupul meu, si-l tin in stapanire, ca nu cumva, dupa ce am propovaduit altora, eu insumi sa fiu lepadat (1Cor. 9:27).
Daca Isus Hristos este Domnul, Stapanul si Invatatorul nostru, atunci cu toata bagarea de seama sa-L respectam, sa-L servim si sa-L ascultam.
Viitorul nostru din vesnicie depinde nu de pozitia ce-o avem sau de titlul cel purtam, ci de felul in care lucrarea noastra inglobeaza toate cerintele Dumnezeului nostru!

sâmbătă, 7 mai 2011

vineri, 6 mai 2011

laura bretan- vino Doamne Isuse!


vestea buna a evangheliei/dora pop-da eu ştiu...

Taci înaintea Domnului

File multe şi noi s-au adăugat în cartea vieţii, aducând cu ele o nouă cunoştinţă sau, mai degrabă, o mai mare conştienţă a necunoştinţei mele, nu însă o mai cumpătată vorbire şi nici o măsură binecuvântată de sfântă tăcere.
Ne trebuie doi ani să învăţăm să vorbim şi întreaga viaţă să învăţăm să tăcem.
Tăceţi, căci ziua aceasta este sfântă; nu vă mâhniţi!Neemia 8.11
Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El. Nu te mînia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul, care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.Ps. 37-7
Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.Plângerile lui Ieremia 3, 26
-e mai bine să taci şi să fii luat de prost decât să vorbeşti şi să confirmi că eşti!
-tăcerea e de aur atunci când nu găseşti răspunsul cel mai potrivit.

Cât de mult bine face un cuvânt potrivit spus pe un ton potrivit, la vreme potrivită!
Nu o pledoarie pentru abstinenţa la a vorbi vreau să susţin!
Ci doar o invitaţie la a ne reanaliza cuvintele şi tăcerile noastre.
 Prea des nu spunem nimic atunci când cel de lângă noi are nevoie de cuvântul nostru.
 Prea des vorbim ca să rănim mai mult, când ni se cere doar ascultare şi balsamul tăcerii noastre.
Prea mult discutăm despre urâţenia din ceilalţi şi prea puţin ne mărturisim urâţenia noastră.
Vorbim prea puţin despre victoriile altora şi prea mult despre ale noastre biruinţe.
Şi totuşi, „înţelepciunea va iubi tăcerea.
Pentru că în tăcere e cel mai mare har şi cea mai puţină ispită.
Cât Îl priveşte pe Dumnezeu, El continuă neîncetat să vorbească.
 A vorbit prin prooroci, apoi prin Însuşi Cuvântul cel nepervertit, etern şi nestricăcios, Isus Cristos.
I-a fost prea drag de noi ca să nu coboare Însuşi Cuvântul în ale noastre făpturi slabe, prin Duhul Sfânt. Astăzi, vorbeşte la fel. E prezent în om, în Biserică.
Vorbeşte prin Sfânta Scriptură, prin  Duhul Sfânt, prin rugi şi cântări.
Vorbeşte prin orice.
Chiar şi prin tăcere.
 Dacă ne sunt sufletele dornice de a asculta glasul Lui, mai mult decât prin „fratele soare” şi „sora lună", dacă L-am rugat insistent să nu mai tacă, să ne amintim acum că Dumnezeu vorbeşte şi prin tăcere.
Numai noi, erudiţii analfabeţi, fără încetare pălăvrăgim .
Ne va potoli mânia cu pacea lui Cristos, ne va ascunde rănile noastre în rănile lui Isus, ne va alunga lacrimile cu zâmbetul Celui Fericit.
Va fi lângă noi mereu, cu a Lui vorbire prin Cuvânt şi prin Tăcere, până la al nostru ultim cuvânt…

Doamne Isuse, Întruchiparea Cuvântului Celui Adevărat şi de Viaţă dătător, vorbeşte-ne iarăşi!
Prin Cuvânt sau Tăcere, vorbeşte-ne cum vrei şi cât vrei, numai nu ne lăsa fără dumnezeiasca-Ţi vorbire! Spune doar un Cuvânt şi se vor tămădui sufletele noastre!
 Şi ne iartă nouă greşitele cuvinte, precum şi noi iertăm greşelile de felul acesta ale greşiţilor noştri!
 Căci Ţie Ţi se cuvine toată cinstirea, prin a noastră vorbire şi, mai cu seamă, prin a noastră solemnă tăcere! Amin.

joi, 5 mai 2011

vestea buna a evangheliei/valentin popovici-2

vestea buna a evangheliei/valentin popovici-1

vrem totul....


-Cum poti incepe ziua bine
Avand doar Scriptura langa tine?
Ce faci cand soarele prea tare dogoreste?
Sau dimpotriva, furtuna nu se mai opreste?
Ce faci cu cei ce cu placere te ranesc,?
Cu vorbe de ocara te trantesc.
 E greu sa treci peste orice-ncercare.

 E greu doar daca n-ai rabdare
. Dar cand Domnul este prezent pururea In mintea si in viata ta,
Nici soarele si nici furtuna nu pot sa zavorasca Zambetul tau sa straluceasca. Iubirea Domnului este scutul potrivit
Pentru a fi in viata cu adevarat fericit.
 El da popoare pentru tine Si neamuri ca sa-ti fie bine.
 -Am vrea sa gustam din aceasta iubire
Un pic… macar o felie.
 -Puteti avea oricat de multa, pana va saturati
 Si in alta parte
Nu o sa mai doriti sa cautati;
Trebuie doar s-o acceptati.
-Ne-am hotarat: vrem o schimbare!
 Nu de imagine.
Mai mare.
Nu vrem sa fim soaptele diminetii amare,
Ci sa fim dulci, pline de miere
Auditoriului sa-i facem placere.
 Ne-am hotarat:
-Nu vrem doar o felie
 Vrem totul.
Vrem insasi dragostea sa fie-n sufletul nostru.

miercuri, 4 mai 2011

-cine te ajută?

Când te apasă greutăţile, lumea te striveşte, în Biserică ne purtăm poverile unii altora;
Când simţi că te prăbuşeşti, lumea trece cu tăvălugul peste tine, cei din Biserică te iau în braţe şi te aduc înaintea Domnului în rugăciune;
Când greşeşti, lumea râde de tine şi te dă la o parte, Biserica iartă şi nădăjduieşte în mai bine;
când te simţi singur, lumea nu te bagă în seamă, cei din Biserică îţi deschid casele lor şi te tratează ca pe un frate;
Când nu poţi să ţii pasul şi rămâi în urmă, lumea te părăseşte, Biserica se apleacă cu înţelegere şi te ia de mâna;
 Când îţi pierzi calmul şi te biruiesc nervii, lumea îţi răspunde cu aceeaşi monedă, cei din Biserică iubesc cu înţelegere şi aşteaptă cu răbdare;
Când ţi se deschide calea spre succes, lumea te trage înapoi de picioare, invidioasă, Biserica te încurajează şi ‘îţi face galerie’;
Când ai un handicap, lumea te clasează ca incompetent şi te izolează, Biserica te înconjoară cu dragoste şi te consideră un copil al Domnului;
Când ai păţit-o şi te-ai ars pe propria-ţi piele, lumea spune că aşa-ţi trebuie şi te pune înapoi în banca ta, biserica manifestă milă şi se repede să-ţi vindece rănile;
Când eşti în lipsă, lumea te dispreţuieşte, Biserica împarte cu tine tot ce are;
Când te năpădesc problemele, lumea îţi dă o sumedenie de sfaturi, Biserica te ia de mâna şi merge alături de tine;
Când ţi se oferă o şansă şi ajungi într-o poziţie importantă, lumea te laudă pe faţă, dar te dispreţuieşte pe ascuns, cei din Biserică se bucură şi ştiu să dea întâietate unii altora.
Dar dincolo de aceste aspecte legate strict de viața pământească, comunitatea creștină este cadrul în care Isus poposește cu drag, iar păcătosul rostește cuvintele convertirii:
-”Domnul meu și Dumnezeul meu”,
 În vreme ce, găsindu-L pe Domnul, se alătură și el galeriei de oameni ai credinței care nu au văzut și au crezut.

o binecuvantare pentru tine....

Îţi ofer următoarele versete cu încrederea că cel puţin unul din ele va fi un cuvânt doar pentru tine. Ştiu că Dumnezeu este credincios în a ne trimite un cuvânt special atunci când avem nevoie atât de mult de el. Şi eu cred că este ceva deosebit aici pentru tine. 1.-Psalmul 32:6-8: „De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc. Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. „Eu – zice Domnul – te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” 2.-Psalmul 31:6-8: „Eu urăsc pe cei ce se lipesc de idoli deşerţi, şi mă încred în Domnul. Fă-mă să mă veselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu, şi nu mă vei da în mâinile vrăjmaşului, ci îmi vei pune picioarele la loc larg.” 3.-Psalmul 41:1-3: „Ferice de cel ce se îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte; Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ, şi nu-l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui. Domnul îl sprijineşte, când este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate boalele lui.” 4.-Psalmul 31:1, 5: „Doamne, în Tine mă încred: să nu fiu dat de ruşine niciodată. Izbăveşte-mă, în dreaptatea Ta.... În mâinile Tale îmi încredinţez duhu: Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate!" Psalmul 56:8, 9, 11: „Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău: nu sunt ele scrise în cartea Ta? Vrăjmaşii mei dau înapoi în ziua când Te strig: Ştiu că Dumnezeu este de partea mea. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic: Ce pot să-mi facă nişte oameni?” 5.-Psalmul 86:17: „Fă un semn pentru mine, ca să vadă vrăjmaşii mei şi să rămână de ruşine, căci Tu mă ajuţi şi mă mângâi, Doamne!” 6.-Psalmul 88.1-3: „Doamne, Dumnezeul mântuirii mele! Zi şi noapte strig înaintea Ta! S-ajungă rugăciunea mea înaintea Ta! Ia aminte la cererile mele; căci mi s-a săturat sufletul de rele, şi mi se apropie viaţa de locuinţa morţilor.” Te rog să subliniezi fragmentul din Scriptură pe care Duhul ţi-l mărturiseşte. Crede în El! Dumnezeu l-a trimis azi pentru tine.

luni, 2 mai 2011

vestea buna a evangheliei-surorile onufrei

Ce fel de timpuri fac eu posibil să existe?

La o oră de religie cu elevi de unsprezece-doisprezece ani, preotul le vorbea despre crearea lumii de către Dumnezeu în şase zile. Unul dintre elevi interveni şi spuse:

-Părinte, dar dacă Dumnezeu este atotputernic, de ce nu a făcut o lume perfectă, o lume mai bună?
-Pentru că se gândea să te pună pe tine în ea pentru ca să continui lucrarea sa şi să o perfecţionezi.
Acel băiat rămase tăcut şi gânditor pentru că, astfel stând lucrurile, nu mai era atât de uşor de criticat.
Multe din lucrurile care merg prost în lumea aceasta ar înceta de a mai fi astfel dacă, în loc de a le critica, am căuta să le îmbunătăţim.
„Nos sumus tempora” (Timpurile suntem noi), spunea Sfântul Augustin. De fiecare dintre noi depinde ca timpurile să fie rele sau bune. Vor fi ceea ce fiecare dintre noi este.
Ce fel de timpuri fac eu posibil să existe?