duminică, 31 iulie 2016

sâmbătă, 30 iulie 2016

Înveţi a gândi drept....

Nu socoti neînsemnate gândurile rele!
O rădăcină care stăruie sfarmă şi piatra. Înveţi a gândi drept, gândind despre tine de parcă ai fi altul şi despre altul de parcă ai fi tu.
Cum nu laşi porcii în salon, aşa nici gândurile necurate în templul inimii.
Gândurile rele nu se sting combătându-le, ci cultivând cele bune.
Orice idee care nu devine ideal ucide în suflet o putere.
Orice idee care devine ideal crează în om puteri de viaţă.
Dacă meditez la Dumnezeu şi la Cuvântul Său plin de putere şi bucurie, aflu că am un Răscumpărător şi un Tată care se ocupă de mine.
N-are nici un rost să arunci adevăruri înaintea unor oameni care nu sunt învăţaţi să gândească dezinteresat.

Prin gânduri păcătoase poţi strica o faptă bună.

duminică, 24 iulie 2016

vineri, 22 iulie 2016

ce ar spune Domnul de noi astazi?

Iata ce spune Domnul despre poporul acesta: Le place sa alerge incoace si incolo. Nu-si cruta picioarele; de aceea Domnul n-are placere de ei Ieremia 14:10 Am citit…si m-am gindit ..oare …despre cine vorbeste? In vechime le spunea evreilor, dar astazi? Astazi cred ca ne poate spune la fiecare din noi in mod personal si… ia ghiciti!!! O sa ni se potriveasca! Una dintre metodele celui rau de a ne departa de Dumnezeu este si aceea de a ne tine ocupati. Si nu cred ca pe vremea cind oamenii aveau de sapat, de cosit, de muls vaca… erau mai ocupati ca astazi. Deosebirea este ca ocupatiile de atunci le oboseau oamenilor trupul, pe cind astazi  multe din ocupatiile noastre ne obosesc si ne distrug  sufletul .  Si ma uit la fraza asta…”nu-si cruta picioarele…” si ma gindesc cum nu ne crutam deloc; ca nu ne crutam nici sufletele, nici emotiile; nu ne pastram nici valorile, nici relatiile. Oare ce ar spune  Domnul de noi astazi, daca ar vorbi despre noi cum a vorbit cu Ieremia? Sau chiar mai aproape…Ce ar spune de mine? Si de ce nu?! Si de tine!

joi, 21 iulie 2016

Nu-ți risca niciodată mărturia

Nu-ți risca niciodată mărturia
Nu cred că este înțelept să mergi la plajă cu alte familii de prieteni.
Nu cred că este cazul să mergi la jacuzzi în aceeași cadă cu persoane de sex opus.
Nu te dezbrăca în fața fraţilor,surorilor de credinţă.
Cînd predici Nu vrei ca apropiații să își amintească de fizionomia ta intimă.
Ține-te departe de situații care ar putea fi ridiculizate de tinerii din biserică.
Să nu stai niciodată singur cu o femeie în casă, dacă nu este mai mare cu 50 de ani decît tine sau dacă nu este vreo verișoară extrem de urîtă .
Înțelept este să nu iei în mașină deloc o personă de sex opus, iar dacă este o urgență, aceasta ar trebui să stea pe bancheta din spate.
Sînt cazuri în care este mai înțelept să Nu te dai gentleman.
Nu te întîlni niciodată cu o femeie de unul singur.
 Dacă este o problemă de consiliere pastorală, neapărat mergi împrenă cu soția
Nu sta în aceeași clădire cu o femeie de vîrstă apropiată.
Nici 20 de ani diferență acum nu mai reprezintă o limită sigură. 
Lucrat împreună în același birou pînă seara tîrziu?
Cale bătută spre adulter.
Călătorii împreună în interes de servici?
Prostii!
Curvia-i la ușă!
Nu atinge niciodată o altă femeie, exceptînd o scurtă strîngere de mînă dacă e rudenie apropiată...
Nu ai de ce să ții mîna altei femei în mîna ta în timp ce îi explici ce dulce este părtășia creștină.
Sărutatul de mîini nu prea se mai practică, așa că …. ai scăpat.
Nu fă complimente prea generoase.
Este extrem de enervant să vezi soți care își tratează soțiile ca pe niște sclave, dar se gudură pe lîngă nevasta altuia, care-i un pic mai arătoasă.
Curvie!
Aţi văzut cum masculi înfierbîntați se înfoaie ca niște curcani în prezența tinerelor femei și se dau în stambă cu amabilități nenecesare.
Boi!
Ca boii la tăiere,
Deodată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă,Prov 7:22
.... femeile simt imediat cînd începe flirtul.
Dacă sînt femei serioase și credincioase le provocați greață.

duminică, 17 iulie 2016

sâmbătă, 16 iulie 2016

Nu dispreţui lucrurile mici, o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face niciodată soarele: să lumineze noaptea!...
Un lucru pe care trebuie să-l înveţe încă multe persoane este că, mergand pe o cale rea nu poţi ajunge la o destinaţie bună....
A trăi înseamnă a suferi, iar a supravieţui înseamnă a găsi găsi un sens în suferinţă.
Nici o zi nu este completă fără a vorbi cu Dumnezeu .
Ateii il neaga pe Dumnezeu prin vorbe,credinciosii prin fapte.
Marturiseste-te doar lui Dumnezeu , si celui ce i-ai gresit.
Facand aceasta, vei fi eliberat si vindecat! 
"Nu zice: 
-Cum se face ca zilele de mai inainte erau mai bune decat acestea? Caci nu din intelepciune intrebi asa"
 (Eclesiastul 7:10);
- "Nu va mai ganditi la ce a fost mai inainte, si nu va mai uitati la cele vechi! Iata, voi face ceva nou, si-i gata sa se intample: sa nu-l cunoaste-ti voi oare?" 
(Isaia 43:18-19). 
Sa tanjesti dupa persoana potrivita.
 E mai bine sa doresti ceea ce nu ai decat sa ai ceea ce nu-ti doresti. 
Poti ajunge ca femeia care a spus:
- "Nu am stiut niciodata ce era fericirea adevarata pana cand nu m-am maritat cu sotul meu; acum este prea tarziu!"
 Doi oameni disfunctionali nu formeaza de regula un cuplu fericit. Cand este de unul singur macar stii cu cine ai de-a face.
 Dumnezeu stie de ce ai nevoie mai bine decat tine si "Domnul ...nu lipseste de nici un bine pe cei ce duc o viata fara prihana" .
(Psalmul 84:11).
In loc sa gasesti persoana potrivita, lupta-te sa devii un om mai bun! 
Sa tanjesti dupa o destinatie viitoare. 
Este o greseala sa crezi ca atunci cand ajungi intr-un anumit loc vei fi fericit;
- ca atunci cand ajungi la pensie vei face calatoria mult visata sau iti vei atinge un ideal. 
Cele mai fericite clipe se gasesc pe parcurs, nu la sfarsitul calatoriei.
Cand este vorba de traire nu poti modifica ce spune Scriptura: 
-"Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul: sa ne bucuram si sa ne veselim in ea!"

marți, 5 iulie 2016

Unde mergi crestine.....

 Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
La petreceri, pe la jocuri, sau la vorba-n drumul mare?
Tu n-auzi un glas prea dulce, tu n-auzi un glas frumos,
Care zice: “Lasa-ti toate si veniti catre Hristos”?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Pe la molluri, sau la targuri, sa-ti duci marfa de vanzare?
Tu nu vezi, iubite frate, ca-n zadar te ostenesti,
Si din munca ta, sarmane, mai nimic nu folosesti!
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Sa-ti vezi turma, mieluseii, campul si-a tale ogoare?
Si socoti, iubite frate, ca deacum esti fericit?
Nu crestine, niciodata tu nu vei fi multumit.
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Esti dispus sa mergi prin cranguri, prin paduri la vanatoare?
Insa uiti un lucru frate, uiti ca tu esti invitat,
La un ospat foarte mare si foarte imbelsugat.
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Esti bolnav si-ti cauti leacul la vreo baba-n departare?
Ah! te plang, iubite frate ca satan rau te-a mintit,
Tu nu stii ca Domnul nostru este doctor iscusit?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Unde ti se indreapta pasii? incotro? pe ce carare?
Spre Altarul cel de slava, spre Altarul cel frumos,
Unde locuieste Domnul, ducele nostru Hristos?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Ti-ai pus intrebarea asta, sau stai poate-n nepasare?
Fraţii cântă şi se roagă, , la Bisericuta sus,
Stii ca sunt solii crestine, ce ne cheama la Iisus?
Vino dar, crestine draga, cand e zi de sarbatoare,
La Biserica, la slujba, vino draga fratioare,
Vino, caci acolo este locul cel mai potrivit,
Unde poti gasi pe Domnul, pe Isus Cel rastignit.
Vino, vino, frate draga, cand e zi de sarbatoare,
Vin-cu toti ai tai din casa la Locasul de-nchinare,
Vino, vino, iubit frate, vino nu mai zabovi,
Vino, cat mai este vreme, caci ca maine vom muri.
Si vei merge în văpaia iadului mistuitor.
De n-asculţi chemarea sfântă din al Domnului pridvor.
De vei vrea s-asculţi îndemnul grabnic, deci te pocăieşte
Prin credinţă în a Sa jertfă tu pe Isus îl primeşte,
Cere-i Domnului iertare pentru timpul tău pierdut,
Pentru multele-ţi păcate ,pentru sufletu-ţi pierdut-
Vino să te legi cu fraţii în buchet de părtăşie
Căci curând veni-va Domnul....vrei să-i fii a Lui solie?

luni, 4 iulie 2016

sâmbătă, 2 iulie 2016

Dragostea sa n-o grabesti

   Cantarea cantarilor 8:4

Dragostea sa n-o grabesti
Niciodata, ca gresesti!
Ca ea singura soseste
Cand vremea ei se iveste.    

Romani 15:1,17

Sa te lauzi, e frumos,
Insa numai cu Hristos!
Cand vei crede ca esti tare
Dumnezeu sa-ti dea rabdare
Ca sa rabzi si altora
Slabiciuni, in ziua rea.    


Matei 6 :25

Nu-ti face griji, draga mea,
Pentru ce se va-ntampla!
Ca nici crinii de pe camp
Nu lucreaza, nici nu strang
Si totusi,nici Solomon
N-a avut strai ca al lor!
Cu ce ai si ce primesti,
Doar Domnului sa-i slujesti! 

   Filipeni 4:6

De nimic nu te-ngriji
Fiindca Dumnezeu va fi
Langa tine zi de zi.
Spune-i Lui in rugaciune
Orice greu ce te rapune!
Si El te va invata
Ce sa faci cu grija ta
El de grija-ti va purta 
Si iti va da pacea Sa.

      Faptele ap.16:31

Domnul in a Sa-ndurare
Te indeamna la rabdare.
Sora draga, nu uita
Si aplic-o-n viata ta
Si-a copilasilor tai
Sa fie copii ai Sai,
Ca e binecuvantare
In familia ce are
Si parinti, dar si copii
Mantuiti si "pietre vii"      

2 Corinteni 1:3-5

Sora draga, nu uita
Sa veghezi la viata ta
Sa nu uiti ca-i o putere
Ce-ti poate da mangaiere
In dureri si suferinta
Dac-o primesti cu credinta.
Este-un "prieten bun si-un frate"
Care ne ajuta-n toate.         

Tit 2:5 

Vrei in casa ta sa fie
Totdeauna armonie?
Incepi prin a fi tu-intai
Dupa voia Domnului
Fi deci foarte cumpatata
Ai mereu viata curata
Fii supusa sotului
Dupa voia Domnului!