miercuri, 31 decembrie 2014

azi adu-ti aminte...

Maranata
 Adu-Ţi aminte cum ai jurat Domnului, şi ai făcut următoarea juruinţă Puternicului lui Iacov: 
 Nu voi intra în cortul în care locuiesc, nu mă voi sui în patul în care mă odihnesc, nu voi da somn ochilor mei, nici aţipire pleoapelor mele,pînă nu voi găsi un loc pentru Domnul, o locuinţă pentru Puternicul lui Iacov.

marți, 30 decembrie 2014

Daca iubesti...............

Daca iubesti cu adevarat, te va atrage in primul rand,caracterul, personalitatea persoanei pe care o iubesti.Daca simti doar pasiune, te va atrage doar aspectul fizic,si atat.
Cand iubesti, vezi greselile si defectele, le accepti, le ierti, treci peste .Cand simti pasiune,nu accepti defectele persoanei iubite,le ignori,nu vrei sa auzi de ele.
Daca iubesti, te simti liber, independent de persoana iubita, dar dependent de Dumnezeu.Cand simti doar pasiune, depinzi mereu de prezenta persoanei pe care o iubesti, devii obsedat, uiti de responsabilitati, nu mai depinzi de Dumnezeu.
Daca iubesti, daruiesti, lasi de la tine, daca simti doar pasiune,cauti numai folosul tau,devii egoist,agitat,cauti doar tu sa te simti bine.
Daca iubesti, traiesti o viata cumpatata,lipsita de aroganta, si ganduri murdare.Daca simti doar pasiune, vei deveni fara pace, agitat, dornic de a evada din traiul de zi cu zi, vei fugi de responsabilitati, vei dori sa te izolezi doar tu si persoana iubita, intr-un loc uitat de lume,etc.
Daca iubesti, nadejdea iti va fi intarita, vei deveni mai harnic in munca, mai statornic in tot ceea ce faci.Vei fi eficient.Daca vei simti doar pasiune,vei fi impresurat de teama, disconfort, emotii nestapanite, durere, frica de ceea ce va urma.
Daca iubesti, vei aprecia mereu calitatile adevarate ale persoanei iubite, daca simti doar pasiune, vei concentra atentia doar in dreptul calitatilor tale.
Daca iubesti, vei astepta momentul potrivit, pentru a incepe o prietenie pentru cinstirea voii lui Dumnezeu si pentru binele oricui.Daca simti doar o pasiune, vei da navala rapid si asa cum incepi o prietenie,tot asa vei sfarsi cu ea.
Cand iubesti, cauti ca cealalta persoana sa fie pe locul intai.Cand simti doar pasiune,te pui pe tine pe locul intai.
Cand iubesti,viata ta devine tot mai importanta,incepi sa lucrezi ,sa devii mai folositor celor din jur, si mai ales vei dori sa te apropii de Dumnezeu.Cand simti doar pasiune,iti concentrezi gandurile si atentia doar in directii gresite, cum ar fi: sa arati cat mai bine,sa ai cat mai multi bani, sa fii cat mai cochet,lucruri care tin numai de aspectul exterior.
In esenta, dragostea difera de pasiune, prin faptul ca ea, racoreste sufletul ca un rau de apa curata, limpede, insa pasiunea te arde ca vapaile de foc, si te arde cam tare.Intotdeauna dragostea este invingatoare, precum apa stinge focul.

duminică, 28 decembrie 2014

cu degetele in priza _vladimir pustan ,

lucru in via Domnului

Smereste-te ca sa poata El sa te inalte.
 Daca faci invers, El te va lasa sa lucrezi in puterea ta si si vei sfarsi prin a fi smerit cu forta. 
Dumnezeu sta impotriva celor mandri. 
Alege ce vrei: 
-sa fie Dumnezeu cu tine sau Dumnezeu sa fie impotriva ta.

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Iti daruiesc



Eu m-am nascut sa nu mor niciodata.
Si daca totusi zilnic,Doamne-n mine
O particica moare pentru Tine,
E ca sa-mbrac viata fara pata.
Tu ai ales sa fiu , Parinte-asa,
Nu ca sunt eu nespusa piatra rara,
Ci pentr ca-n fiinta mea precara
Ai pus un strop din maiestatea Ta.

Eu m-am nascut sa fiu o marturie,
Caci litera nu are-n ea putere,
Ci Duhul Tau nepotolit se cere
Sa locuiasca-ntr-o-ntrupare vie.
dar ca s-ajung doritul Tau exemplu,
Iti daruiesc intreaga mea faptura,
S-o curatesti de tot ce este zgura
Si s-o preaschimbi in stralucitu-Ti Templu.

Eu m-am nascut sa plang cu cel ce plange
Si sa-mi iubesc si fratii si dusmanii,
Dar teama mi-e ca zilele si anii
Sa ii cuprind pe toti nu mi-ar ajunge.
Caci scurta e umblarea pamantesca,
Si-n trupul meu e mare neputinta,
Dar stiu ca ai sa-ti tii fagaduinta
Sa implinesti tot ce o sa-mi lipseasca.

Eu m-am nascut sa stiu ce-i rau si bine,
Si-atatia ani am cautat raspunsul,
Dar tot atat m-am intalnit cu plansul,
Pana-ntr-o zi cand am sosit la Tine …
Si cand mi-ai spus cuvintele nespuse
Ce-au impletit blandetea cu dojana,
Tamaduind in mine toata rana,
Tu m-ai atras de partea Ta Isuse.

Eu m-am nascut sa aflu-n mine pretul
Ce s-a platit in locul meu pe cruce,
Si-oriunde in lume pasii ma vor duce
Sa-ti fiu pe totdeauna cantaretul.
Prin orice biruinte si infrangeri,
Struneste-mi harfa cum iti place Tie,
Cand voi sosi in sfanta-mparatie,
Sa pot canta si-n corul Tau de ingeri …

miercuri, 24 decembrie 2014

Cântă-mi cântecul......

Vântu-n bezna zburdă, zboară,
 Şi zăpada răscoleşte,
 Scoate urlete de fiară,
 Ori ca un copil scânceşte. 
Iarna rece te străbate
 Zgâlţâindu-te semeţ, 
Sau la geamul tău mai bate
 Ca un rătăcit drumeţ.
 Tristă e... şi mirifică, 
Calea vieţii învolburată.
 De ce stai tu, îngândurată, 
Asteptând a sorţii faptă? 
Te cuprinse oboseala 
De atâta viscolit, 
Sau cumva de plictiseala
 Net-ului ai aţipit?
 Tu ce ţii tovărăşie
 Tinereţilor din zare,
 Haide cântă-n voioşie
 S-opreşti lacrime amare!
 Cântă-mi cântecul în care
 Tinerelu-i călător, 
Cântă-mi cântecul cu soare
 Şi cu fața la izvor!

marți, 23 decembrie 2014

făgăduinţe şi restricţii_mihăiţă dănilă

în numele Domnului

Tulbură-ne, Doamne,
Când suntem prea mulțumiți cu noi înșine,
Când ni se împlinesc visurile,
Fiindcă am visat prea mărunt;
Când am ajuns în siguranță la destinație
Fiindcă am vâslit prea aproape de țărm.
Tulbură-ne, Doamne, când,
Sătui de lucrurile pe care le avem,
Ne-am pierdut foamea de pâinea vieții;
Când, îndrăgostiți de viață,
Am încetat să mai visăm la veșnicie;
Când, în strădania de a zidi un pământ nou
Am dat uitării Cerul.
Tulbură-ne, Doamne, ca să îndrăznim mai strașnic,
Să ne-avântăm în mările învolburate,
În larg, unde furtunile ne vor învăța despre stăpânirea Ta
Unde, fără țărmuri la orizont, vom vedea stelele.

Îți cerem să împingi zarea nădejdilor noastre și mai departe

Iar viitorul să-l aduci și mai aproape de noi,
Cu putere, îndrăzneală, speranță și dragoste.

Îți cerem acestea în numele Domnului nostru, Isus Cristos.

luni, 22 decembrie 2014

oamenii pe care Dumnezeu ii poate folosi _vladimir pustan

Cu tortele aprinse

Daca-am vedea cununa de slava si lumina
La capatul cararii, la ultima colina,
O, cum am prinde iarasi curaj nemasurat
Sa mergem prin credinta cu dor inflacarat
Spre Tara cea sublima!
Daca-am vedea dincolo de negurile-ntinse
Ospatul ce ne-asteapta in glorii necuprinse
O, cum am sta de veghe pe-al noptilor hotar,
Strajeri cu ochii tinta spre zorii de clestar,
Cu tortele aprinse!
Daca-am vedea serbarea intrarii triumfale
Ce ne asteapta-n ceruri, cu slava si urale;
Daca-am vedea splendoarea alaiului de sus,
Cum ingerii maririi 'naintea lui Isus
Ii canta osanale...
O, cum am stoarce astazi in vasul cu suspine,
Naframa cea cu lacrimi de pe carari straine!
Isuse, scump Isuse, si cum Te-am astepta,
Iar suferinta toata in glorii s-ar schimba,
Si-n dorul dupa Tine!

sâmbătă, 20 decembrie 2014

nestemate de adevar

Comorile Domnului nostru Isus Hristos sunt mult prea numeroase,prea adanci si prea minunate,pentru ca sa le intelegem la prima vedere. 
Adevarurile de suprafata sunt deschise si evidente,cu toate acestea multe dintre ele ne scapa din vedere pentru multa vreme. 
Comori de nestemate ascunse asteapta pentru a rasplati efortul celor care cauta sa afle ce vrea Dumnezeu sa le descopere despre El si despre Domnul Isus Hristos.
Dumnezeu S-a intristat cand Eva nu s-a supus poruncii Lui,ci a ascultat de sarpe. 
El i-a spus sarpelui:
-Vrajmasie voi pune intre tine si femeie,intre samanta ta si sămânța ei. 
Aceasta iti va zdrobi capul,si tu ii vei zdrobi calcaiul.
Geneza 3:15.
 In spatele acestor cuvinte sunt ascunse comori de adevar pe care Dumnezeu a ales sa ni le dezvaluie putin cate putin.
 El stia ca Sămânța va muri si va invia din morti a treia zi.
Dumnezeu prin planul Sau a ales a treia zi a creatiei sa scoata pamant uscat din gramada de ape,sa faca sa creasca plante,ierburi si copaci.
Geneza 1:9-13.
Aceasta este o icoana preinchipuitoare a invierii! Cred ca Dumnezeu se bucura cand noi cautam sa descoperim aceste comori ascunse ale adevarului.
In a zecea generatie a omenirii, Dumnezeu a ales un om deosebit sa construiasca o corabie.
Geneza 5:3-29.
Corabia a fost un simbol al Domnului Isus Hristos,in timp ce Noe si familia sa au fost un simbol al Bisericii,in siguranta alaturi de Domnul Isus. 
Dumnezeu a condus corabia la locul potrivit.
In luna a saptea,in ziua a saptesprezecea a lunii,corabia s-a oprit pe muntii Ararat.
Geneza 11:10-29.
 Dupa aproape 2400 de ani Domnul Isus invia din morti in aceeasi zi. 
Nu cred ca lucrul acesta a avut loc la intamplare.
In cea de-a douazecea generatie 
Geneza 11:10-29.
Dumnezeu a aratat prin Avraam ca trebuia jertfit :
un singur fiu.
Geneza 22:2,12,16.
 Desi Avraam nu l-a sacrificat pe Isaac,Biblia ne spune ca el 
-a adus jertfa pe singurul lui fiu.
Evrei 11:17.
 In inima sa Avraam il oferise pe Isaac, inainte ca el sa taie lemne pentru arderea de tot.
Geneza 22:3.
 In a treia zi 
Geneza 22:4,11-13.
 el l-a primit ca si inviat din morti.
Evrei 11:19.
 Acestea sunt simboluri si asemanari date de Dumnezeu care ne conduc direct la Domnul Isus Hristos,iar precizia lor este de-a dreptul uimitoare.
In a sasea generatie dupa Avraam,Dumnezeu l-a chemat pe Moise sa scoata pe poporul Sau afara din Egipt si sa scrie Pantateuhul. 
Dumnezeu Insusi s-a ocupat de toate detaliile care urmau sa fie scrise despre cele cele douazeci si cinci de generatii care l-au precedat pe Moise. 
Incepand cu Geneza pana la Apocalipsa, Domnul Isus Hristos este tema centrala a Bibliei.
Moise,alesul lui Dumnezeu pentru transmiterea Legii Vechiului Testament,a fost un prevestitor al Domnului Isus Hristos,Intemeietorul,Profetul si Judecatorul ales de Dumnezeu in Noul Testament.
Deuteronom 18:15,18.
Jertfele mozaice au fost doar:
 -umbra bunurilor viitoare,nu infatisarea adevarata a lucrurilor.
Evrei 10:1. 
Trupul este al lui Hristos.
Coloseni 2:17.
 Simboluri si asemanari reprezinta intreaga galerie de imagini a lui Dumnezeu,care anticipeaza in primul rand Persoana si lucrarea Domnului Isus Hristos.
 Aceste nestemate de adevar merita cautate!

joi, 18 decembrie 2014

fără promisiuni.... sau cu ele...... tot mori!



Implinindu-i dorinta, tatal i-a cumparat un pestisor rosu. Intre baietel si pestisor s-a legat forte repede o mare prietenie. II dadea buna dimineata, il hranea, statea de vorba cu el si-i spunea duios seara: “Noapte buna”. Intr-o zi, cand s-a intors de la joaca, ce grozavie! l-a gasit … cu burta in sus. 
Murise. 
A alergat plangand la tatal sau. 
Acesta s-a gandit cum sa-l ajute sa treaca peste mica lui criza si i-a spus: 
Uite ce vom face. 
Vom lua o cutie de chibrituri si-l vom pune in ea ca-ntr-un cosciug. Apoi ii vom chema pe toti prietenii tai, vom duce cutia de chibrituri in gradina, il vom inmormanta asa cum se cuvine , iar apoi eu am sa va duc pe toti in oras sa va dau o inghetata.

Copilul si-a sters cu maneca lacrimile de pe obraji. S-au intors cu cutia de chibrituri la acvariu si … minune, pestisorul cu burta in sus s-a intors si a inceput sa inoate iarasi. Isi revenise.
 Baiatul a scos un chiot de bucurie si a batut fericit din palme. 
Si-a amintit insa de promisiunea facuta de tatal sau si de bucuria pe care ar fi avut-o daca toti prietenii lui ar fi venit acasa la el si s-ar fi dus apoi cu ei toti la o inghetata …
Cu cutia de chibrituri inca in manuta, s-a uitat in pamant si i-a spus tatalui sau.
 Hai sa-l omoram.

miercuri, 17 decembrie 2014

autoritatea increderii

Ce autoritate incredibilă ne-a fost dată în rugăciune.
 Cum anume trebuie să folosim această autoritate? 
Prin însuşi numele lui Cristos.
 Vedeţi, atunci când ne-am pus credinţa în Isus, El ne-a dat Numele Său. 
Jertfa Sa ne împuterniceşte să spunem: 
Sunt al lui Cristos. 
Sunt în El. 
Sunt una cu El.
Apoi, în mod uimitor, Isus a luat numele nostru. 
Ca şi Mare Preot al nostru, El l-a scris în palma mâinii Sale. 
Astfel, numele nostru este înregistrat în ceruri, sub Numele Său glorios. 
Puteţi vedea de ce fraza 
în Numele lui Cristos
nu este doar o formulă impersonală. 
Mai degrabă, este o poziţie la propriu pe care o avem cu Cristos. 
Iar acea poziţie este recunoscută de către Tatăl.
 Isus ne spune:
 În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.
 (Ioan 16:26-27). 
Iată de ce Isus ne porunceşte să ne rugăm în Numele Lui.
 El spune:
 -Ori de câte ori cereţi în Numele Meu, cererea voastră are aceeaşi putere şi acelaşi efect la Tatăl cum ar fi dacă aş fi Eu cel care aş cere de la El.
Cu alte cuvinte, este ca şi cum rugăciunea noastră este rostită de Însuşi Isus în faţa tronului Tatălui. 
În acelaşi mod, atunci când punem mâinile asupra unui bolnav şi ne rugăm, Dumnezeu ne vede aşa de parcă Isus ar pune mâinile pe bolnav pentru a aduce vindecare.
 Iată de ce, de asemenea, trebuie să venim cu îndrăzneală la tronul harului:
 pentru a primi.
 Trebuie să ne rugăm cu încredere: 
-Tată, stau înaintea Ta, ales în Cristos pentru a merge şi a aduce roadă.
 Acum fac această cerere într-o mare măsură, aşa încât bucuria mea să fie deplină.
 Aud pe mulţi creştini spunând: 
-Am cerut în Numele lui Isus, dar rugăciunile mele nu au primit răspuns.
 Aceşti credincioşi afirmă:
 -Am încercat să proclam puterea în Numele lui Isus. 
Dar nu a mers în cazul meu.
Există numeroase motive pentru care noi nu primim răspunsuri la rugăciunile noastre. 
S-ar putea ca noi să fi permis vreunui păcat în vieţile noastre, ceva ce contaminează legătura noastră cu Cristos. 
Acesta devine un obstacol care împiedică curgerea binecuvântărilor de la El. 
Şi El nu va răspunde la rugăciunile noastre până nu ne lăsăm de păcatul nostru. 
Sau poate că obstacolul a apărut din cauza stării noastre căldicele sau a inimii împărţite în ceea ce priveşte lucrurile lui Dumnezeu. 
Poate că suntem doborâţi de îndoială, care ne separă de puterea lui Cristos. 
Iacov avertizează:
 -Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc:
 pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins de vânt încoace şi încolo.
 Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul.
 (Iacov 1:6-7).
 Iacov afirmă clar:
- Cel care se îndoieşte nu va primi nimic de la Dumnezeu.
Cuvântul pe care-l foloseşte Iacov pentru a se îndoi înseamnă :
-a fi indecis.
 Adevărul este că atunci când aceşti oameni au făcut aceste cereri, ei L-au pus pe Dumnezeu la încercare. 
În inimile lor ei îşi spuneau: 
-Doamne, dacă îmi răspunzi, Te voi sluji. 
Îţi voi da totul doar dacă vei răspunde la această rugăciune. 
Dar dacă nu o vei face, îmi voi trăi viaţa în felul meu.
Cu toate acestea, Dumnezeu nu poate fi mituit. El cunoaşte inimile noastre şi ştie că suntem nehotărâţi în dedicarea noastră Fiului Său. 
El păstrează puterea care este în Cristos pentru cei care se predau Lui pe deplin.

marți, 16 decembrie 2014

singur afara....

Isus,...dupa ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte sa se roage,singur la o parte. Se inoptase, si El era singur acolo".
Cand larma lumii te-nconjoara
Ca sa te prinda-n plasa ei,
Iesi ca Isus, singur afara
Si roaga-te, puteri sa iei.
Ai obosit pe cale, intristat,
O,Doamne,Tu să dai putere
Sa mai lupti in post si in veghere
Pana zbura-vei printre stele!
Cand vin necazuri peste tine
Ca valul marii, furios,
Nu dispera!
Atunci, mai bine-
Urca pe munte, cu Hristos!
Chiar neînteles de-ai fi vreodata
De toti acei ce dragi iti sunt,
Sa nu uiti:
- Ai in cer un Tata,
Dar il gasesti si pe pamant!
-Ia deci, cu tine sfanta carte
Din care afli voia Sa
Si vino singur, la o parte
Sa poti primi puteri din ea.

luni, 15 decembrie 2014

A fi îmbracati cu armura lui Dumnezeu



-„Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa învete, sa mustre, sa îndrepte, sa dea întelepciune în neprihanire…” 2 Timotei 3: 16 -
În Efeseni 6: 10-12, apostolul Pavel ne reaminteste ca suntem într-o lupta continua cu cel rau în fiecare zi a vietii noastre.
El spune: „Încolo, fratilor, întariti-va în Domnul si în puterea tariei Lui. Îmbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti tine piept împotriva uneltirilor diavolului. Caci noi n-avem de luptat împotriva carnii si sîngelui, ci împotriva capeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stapînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor rautatii care sînt în locurile ceresti.”
A fi îmbracati cu „armura lui Dumnezeu” înseamna sa luam cu noi mereu sabia Duhului Sfînt, care este Cuvîntul lui Dumnezeu. Ca sa poti fi un adevarat urmas al Domnului Isus, trebuie sa iei aceasta arma cu tine în fiecare zi si în orice împrejurare a vietii.
Dupa cum putem observa si din versetul de azi, Biblia nu este o carte care sa prezinte o perspectiva umana asupra realitatii. Ci este cartea lui Dumnezeu, insuflata de Duhul Sfînt. De aceea, ea este suficienta pentru a ne raspunde la toate nevoile noastre.
Datorita acestui fapt, as vrea sa te încurajez în acest moment sa petreci timp zi de zi în jurul Cuvîntului Sfînt, sa-l deschizi şi să-l citesti si apoi sa astepti si sa ceri în acelasi timp, ca Domnul sa îti vorbeasca prin Sfînta Scriptura.
De asemenea, vreau sa te provoc sa iei Biblia cu tine si atunci cînd urmeaza sa te întîlnesti si cu alti crestini, pentru a citi si a-L lauda pe Dumnezeu împreuna. Ia si un creion cu tine, pentru ca sa poti sublinia tot ceea ce ti se pare mai important pentru tine, sau ca sa iei notite si sa pastrezi ceea ce Dumnezeu îti vorbeste.
Avînd cu tine sabia Duhului în fiecare zi vei putea sa fii tare în Domnul, bazîndu-te pe puterea Lui. Numai asa vei învinge în lupta cu cel rau.
Procedînd în acest fel, vei putea sa fii puternic în batalia spirituala pe care o ai de dus zi de zi!

sâmbătă, 13 decembrie 2014

esti gata sa il lasi sa o faca?

Luati seama bine pentru ca nu cumva sa dea lastari vreo radacina de amaraciune
Evrei 12:15
 Daca aduni amaraciunea in inima ta nu cealalta persoana se va schimba, ci tu 
– si nu in bine.
 Cea mai grea povara pe care o vei purta este ranchiuna. 
Te va face acru si nefericit deoarece singura ta dorinta va fi sa-i vezi pedepsiti pe vinovati; mai ales cand tu sau cineva drag tie este victima, lata ce se intampla:
 satan intervine si te convinge ca este bine sa aduni resentimente. 
La urma urmelor, doar “te protejezi” de durere, nu? 
Cand ti se intampla astfel, incepi sa faci sapa­turi, sa-ti justifici pozitia si sa te simti in largul tau adunand resentimente. 
Aceasta pana vei fi dis­trus de ele! 
Motivul pentru care Dumnezeu spune: 
“Luati seama bine”, este pentru ca amara­ciunea are mai multe surse.
 De pilda un parinte absent sau abuziv pe care nu-l putem ierta;
 expe­rienta unui divort groaznic pe care continuam sa il retraim;
 cuvintele indiferente ale unui prieten care nici macar nu isi da seama ca ne ranesc; 
seful care s-a facut ca a uitat de promovare. 
Adunand resentimente, ingaduim ca amaraciunea sa locuiasca in mintea noastra pe gratis!
Care este raspunsul? 
iarta inainte ca problema sa ti se cuibareasca in inima si sa inceapa sa-ti declanseze amintirile. Repetand vechile suferinte, ele devin mai adanci pana cand prind radacini si rezista impotriva oricarei incercari de a o smulge afara.
 Pavel a spus:
 “… orice manie sa piara din mijlocul vostru …
 iertati-va unii pe altii cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos” 
(Efeseni 4:31-32).
 Cu cat faci acest lucru mai repede cu atat mai bine! 
Tine minte: 
nu exista nici un sentiment atat de adanc inradacinat ca harul lui Dumnezeu sa nu-l poata scoate afara. 
Intrebarea de astazi este
 – esti gata sa il lasi sa o faca?

vineri, 12 decembrie 2014

Măsura dragostei noastre este măsura sacrificiilor noastre.

Eu sînt Viţa, voi sînteţi mlădiţele. Cine rămîne în Mine, şi în cine rămîn Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.”

joi, 11 decembrie 2014

Schimbarea începe acum!

Obişnuinţa şi ceea ce se spune în massmedia ne-a făcut să ducem nişte vieţi obişnuite,trăind după pofta inimii noastre şi făcând doar lucruri care aduc slava noastră.
Nu mai avem aceea înflăcărare cum aveau creştinii de odinioară,care schimbau lumea.
Lumea în care trăim promovează lenea şi egoismul mai mult ca niciodată.
Căutăm doar binele nostru şi stăm ca statuile la milioanele de strigăte ale copiilor din Africa care mor de foame cu miile în fiecare zi.
Stăm nepăsători când sclavia e mai ridicată ca oricând,da, în zilele noastre!
Facem pe proştii când zeci de fetiţe din Africa sunt infestate cu SIDA în urma violurilor.
Când sute de mii de copii sunt abandonaţi în orfelinate şi aşteaptă ca să vină cineva să-i ducă acasă.
Ne scuzăm că "noi nu avem chemare pentru aşa ceva",dar nici nu facem nimic altceva.
Dacă nu ai chemare ca să mergi în lume să salvezi milioanele de suflete suferinde atunci tu ce chemare ai?
Să stai tolănit pe sofa şi să verifici noutăţile de pe facebook?Mii de copii mor zilnic din cauza nepăsării noastre.
Am ajuns nişte laşi şi ne credem mari înţelepţi.
Aşteptăm să meargă vecinu',iar apoi vom merge şi noi.
Vrem ca în lume să se facă o schimbare,dar schimbare este în noi.
Isus ne provoacă pe toţi să trăim nişte vieţi pus deoparte,dar noi facem pe surzii şi fluierăm când e vorba de aşa ceva.
Mai degrabă,preferăm să ne umplem timpul cu altceva decât cu lucrurile Domnului.
Afirmăm sus şi tare că suntem creştini,dar trăim după regulile noastre.
În timp ce un copil moare de foame chiar acum,noi stăm nepăsători.
Rugăciunea nu ne mai pare atât de importantă şi nu mai avem credinţa necesară să credem că ceva se mai poate schimba.
Preferăm să ducem nişte vieţi normale de creştini moderni.
Schimbarea începe acum!
Nu mâine,ci acum!
Rugăciunea cu credinţă aduce biruinţă!
Nu ştiu fraţii mei ce s-a întâmplat cu noi,dar jale mare va fi la Judecata de apoi dacă ne continuăm vieţile astea normale.

miercuri, 10 decembrie 2014

Eu trebuie să scap şi pe alţii ....


Soţia lui Lot a avut o salvare cum puţine salvări există: un înger a luat-o de mână şi a scos-o afară din pericol! Geneza 19:15-16 Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicând: „Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.” Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mână, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruţe; l-au scos şi l-au lăsat afară din cetate. Problema cu nevasta lui Lot este că de-acum inima ei se împietrise. Când refuzi să fructifici ocaziile pe care ţi le oferă Dumnezeu, ajungi să nu te mai mişte nimic. Faptul că îngerii au venit să o salveze, nu mai conta.
Îţi aminteşti de pilda bogatului nemilostiv? Acela care a ajuns în chinul iadului şi care îl ruga pe Avraam să-l trimită pe Lazăr să-i avertizeze fraţii ca nu cumva să ajungă şi ei în chinul iadului? Îţi aminteşti ce a zis Avraam? Luca 16:29-31 Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraame” a zis el „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.” Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” Asta îmi confirmă teoria că împietrirea e un păcat groaznic, care nu poate fi vindecat cu uşurinţă. Dacă refuzi mereu şi mereu ocaziile oferite de Dumnezeu, vei ajunge să nu mai preţuieşti nici „ultima ocazie” Refuzul privilegiilor de azi te va duce într-o stare de nerecunoaştere a privilegiilor din viitor.
Soţia lui Lot s-a întors înapoi pe când era aproape să atingă locul salvării. Lot a discutat cu îngerii posibilitatea de a scăpa nu la munte, cum ceruseră ei original, ci într-o cetate din apropiere. Îngerii i-au permis să scape în apropiere şi le-a promis lui Lot şi familiei că nu vor distruge cetatea aceea (Geneza 19:20-22). Despre soţia lui Lot se poate afirma: „atât de aproape, şi totuşi, atât de departe” În Sodoma au rămas mobila cumpărată pe sprânceană. Acolo i-au rămas vecinele şi prietenele. Au rămas acolo lucrurile de aur şi pietre scumpe (Lot a fost foarte, foarte bogat!). A rămas acolo casa! Soţia lui Lot ura corturile, şi de acum, după ce vor pierde totul, vor trebui să se întoarcă din nou la viaţa în corturi.
Dacă îngerii i-au păcălit? Dacă lumea lăsată în urmă nu va fi distrusă, şi lumea spre care se îndreaptă este incertă? Ia să vadă ea, să se asigure cu proprii ei ochi dacă e adevărat ce-o spus îngerii sau nu! Dacă se uită, şi nu păţeşte nimic? O să încerce!
Necredinţa! Ea se strecoară încet în inima noastră. Mai întâi ca o bănuială, apoi devine din ce în ce mai mult o convingere. „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat că…?” Oare au zis îngerii cu adevărat că…? Există un model după care lucrează necredinţa. Ea duce apoi la împietrire: Marcu 16:14 În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.
Necredinţa are adesea un asociat mortal: dragostea de lumea de acum! Atâtea lucruri „interesante” se întâmplau în lumea Sodomei! Luca 17:28 Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau. Scăparea vieţii este din nefericire trecută cu vederea de cei ce iubesc lumea! De aceea ne învaţă Cuvântul: 1 Ioan 2:15 Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Lumea şi lucrurile din lume. Prestigiul lui Lot, bogăţiile, proeminenţa sa printre cei din Sodoma… să dai acum cu piciorul în toate acestea? Soţia lui Lot nu s-a putut abţine de la a privi înapoi. Şi s-a uitat. Necredinţă în privirea ei? Părere de rău? Curiozitate? O combinaţie a acestora sau toate cele trei? Nu vom şti cu adevărat decât în veşnicie. 
Soţia lui Lot s-a întors de dragul membrilor familiei lăsaţi în Sodoma. Se pare că Lot avea mai multe fete. Două cu el, care nu cunoscuseră bărbat şi care au fost oferite de Lot oamenilor din Sodoma în noaptea când aceştia au venit să-i ceară să se culce cu bărbaţii găzduiţi de el. Dar el avea şi gineri. Aceştia au fost probabil bărbaţii unor alte fete de-a lui Lot! Ginerii lui Lot erau responsabili de familiile lor, de aceea Lot cu ei a vorbit despre plecarea din Sodoma pentru scăparea vieţii. Ginerii lui au hotărât că posibilitatea ca aceste două cetăţi faimoase şi bine stabilite să fie distruse aşa, peste noapte, este nu improbabilă ci seamănă cu o glumă sinistră. Aşa că ei au rămas acolo. Cu ei, au rămas fetele lui Lot şi a nevestei sale, fete căsătorite cu aceşti bărbaţi.
Nevasta lui Lot a lăsat în Sodoma mai mult decât avere şi prestigiu: ea a lăsat acolo membrii de familie. O să-mi spui că a se fi întors a fost nobil din partea ei! Că aşa face o mamă bună! Şi nu te contrazic! Dar vreau să spun că există numai atâta cât poţi face pentru ai tăi! Să fii exemplu, să te rogi pentru ei, să faci tot ce depinde de tine ca să mântuieşti casa ta. Dar dacă ei nu vor să fie mântuiţi, să am pardon dar eu nu-mi voi pierde viaţa din solidaritate cu cei păcătoşi!
De dragul nostru a murit Christos. Atât eu cât şi ai mei suntem mântuiţi prin El. Şi mântuirea este personală. Ba mai mult chiar, mântuirea este într-un fel, EGOISTĂ! Eu trebuie să scap şi pe alţii (Iuda 1:23 căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne), dar nu-mi pot permite să iubesc mai mult pe alţii decât pe Domnul, fie ei mamă, tată, etc: Matei 10:37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. 
Toate acestea au fost probabil în mintea lui Isus Christos când ne-a avertizat şi pe noi, împreună cu ucenicii Săi. 
- Poate am primit credinţa de la oameni mari ai credinţei, sau am trăit în prezenţa unor titani ai lui Dumnezeu. Asta este un privilegiu, dar nu ne ajută la nimic dacă nu folosim avantajul în favoarea noastră, adică dacă nu am învăţat de la oamenii aceştia.
- Poate am fost salvaţi printr-o minune (nu că orice mântuire nu ar fi o minune în sine)!. Poate că am fost mântuiţi în împrejurări dramatice, dintr-un accident, boală, stare imposibilă. Dar asta nu înseamnă nimic dacă nu ducem până la capăt mântuirea şi sfinţirea noastră (2 Cor 7:1 Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu). 
- Poate eşti foarte aproape de „apogeul” vieţii tale spirituale, pe cum era de aproape soţia lui Lot de mântuirea promisă. Dar fii atent, că poţi cade şi de acolo! Pavel recunoştea pericolul acesta: 1 Cor 9:27 Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. 
- Poate ai membrii ai familiei în lume. Îi iubeşti, ţii la ei. Poate o fiică, sau un fiu, o mamă sau un tată. Sunt oameni buni, cinstiţi, educaţi, simpatici. Nu ar face rău nimănui! Se comportă bine, sunt vorbiţi de bine în societate; singura lor problemă este că nu-s mântuiţi! Ce să faci? Te solidarizezi cu ei de dragul iubirii familiale? Unde tragi linia între ceea ce urmăreşti, adică mântuirea ta şi dragostea de Domnul pe de o parte, şi dragostea de familie de cealaltă?
- Te ţine iubirea de lume şi de lucrurile din lume departe de mântuire şi de Domnul Isus Christos? Îţi pare rău de ceea ce trebuie să laşi aici? Eşti îndrăgostit de avere, de bani, de posesiuni? Îţi place faima lumii, prestigiul? Astea nu-s rele privite în contextul mântuirii. Printre oamenii din toate vremeurile de la Christos încoace au fost oameni faimoşi şi bogaţi. Dar averea şi prestigiul aduc adesea cu ele un tovarăş nepoftit şi dăunător: încrederea în aceste lucruri. Marcu 10:24 Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul, şi le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! 
Asta cred eu că a vrut Domnul Isus să ne spună, când ne-a avertizat să ne amintim de nevasta lui Lot.

marți, 9 decembrie 2014

Ei nu sunt singuri, dar nici sfinți nu sunt



......din  majoritatea sufletelor mărețe ale lumii au fost singuratice. Se pare că singurătatea este un preț pe care sfântul trebuie să îl plătească pentru sfințenia lui.

În dimineața lumii (sau ar trebui să spunem în întunericul straniu care a venit curând după zorii creaţiei omului) Enoh, acel suflet evlavios, a umblat cu Dumnezeu și nu a mai fost, fiindcă l-a luat Dumnezeu; și, deși acest lucru nu este afirmat în așa de multe cuvinte, concluzia corectă este că Enoh a umblat pe o cale destul de separată de cea a contemporanilor lui. Un alt om singuratic a fost Noe, cel care, dintre toți oamenii care au trăit înainte de potop, a primit har din partea lui Dumnezeu; fiecare mică dovadă arată înspre singurătatea vieții lui, chiar și atunci când era înconjurat de oamenii lui.

Din nou, Avraam i-a avut pe Sara și Lot, la fel ca și pe mulți alți slujitori și păzitori de turme, dar cine poate citi povestea lui și comentariul apostolic cu privire la ea fără să simtă imediat că era un om „al cărui suflet era ca o stea și care locuia separat”? După câte știm, Dumnezeu nu i-a spus nici măcar un cuvânt atunci când se afla în tovărăşia oamenilor. El a comunicat cu Dumnezeu cu capul plecat, și demnitatea înnăscută a omului i-a interzis să adopte această poziție în prezența altora. Cât de dulce și de solemnă a fost scena în acea noapte a sacrificiului, atunci când a văzut flăcările mișcându-se printre bucăţile jertfei. Acolo, singur, îngrozit de marele întuneric ce îl înconjura, a auzit vocea lui Dumnezeu și a știut că era un om însemnat să primească bunăvoința divină.

Și Moise a fost un om separat. Pe când se afla încă la curtea Faraonului, făcea plimbări lungi singur și în timpul unei astfel de plimbări, în timp ce era departe de mulțimi, a văzut un egiptean și un evreu luptându-se și a venit în ajutorul conaționalului său. După ce, în consecință, a fugit din Egipt, a locuit în deșert într-o izolare aproape totală. Acolo, în timp ce își păștea turma singur, i s-a arătat minunea rugului aprins și mai târziu, pe muntele Sinai, s-a ghemuit singur pentru a privi cu o uimire fascinantă Prezența, parțial ascunsă, parțial descoperită, din nor și din foc.

Profeții vremurilor pre-creștine se deosebeau mult unii față de ceilalți, dar un semn pe care îl aveau în comun era acela al singurătății lor forțate. Ei și-au iubit neamul și s-au mândrit cu religia părinților lor, dar loialitatea lor față de Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, și zelul lor pentru bunăstarea poporului Israel i-a îndepărtat de mulțime și i-a făcut ca, perioade lungi de timp, să fie apăsați. „Am ajuns un străin pentru fraţii mei şi un necunoscut pentru fiii mamei mele”, a strigat cineva și, fără să-și dea seama, a vorbit pentru toți ceilalți.

Cea mai revelatoare este înfățișarea Celui despre care au scris Moise și toți profeții, pășind singur spre cruce, singurătatea Lui nefiind alinată de prezența mulțimilor.

Este miezul nopții, și pe sprânceana muntelui Măslinilor

Steaua care mai înainte strălucea acum este ștearsă;

Este miezul nopții, acum, în grădină,

Mântuitorul ce suferă Se roagă singur.

Este miezul nopții, și departe de toți,

Mântuitorul Se luptă singur cu temerile,

Chiar și ucenicul pe care îl iubea

Nu observă durerea și lacrimile Stăpânului său.
El a murit singur, în întuneric, ascuns de fața omului muritor și nimeni nu L-a văzut atunci când a înviat triumfător și a ieșit din mormânt, chiar dacă după aceea L-au văzut mulți și au mărturisit despre ceea ce au văzut. Există unele lucruri care sunt prea sacre pentru a fi văzute de alt ochi în afară de cel al lui Dumnezeu. Curiozitatea, larma, efortul bine intenționat, dar nepriceput de a ajuta nu poate face altceva decât să îl stânjenească pe sufletul care așteaptă și face puțin probabilă, dacă nu chiar imposibilă transmiterea mesajului secret al lui Dumnezeu inimii închinătoare.

Câteodată reacționăm printr-un fel de reflex religios și repetăm din simțul datoriei cuvintele și expresiile potrivite, chiar dacă ele nu exprimă sentimentele noastre adevărate și chiar dacă le lipsește autenticitatea experienței personale. Chiar acum ne aflăm într-o astfel de perioadă. O anumită loialitate convențională poate face pe cineva care aude acest adevăr nefamiliar exprimat pentru prima dată, să spună cu seninătate: „Oh, eu nu sunt niciodată singur. Hristos a spus: «nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi» și «Eu sunt cu voi în toate zilele». Cum pot fi singur atunci când Isus este cu mine?”

Nu vreau să pun sub semnul întrebării sinceritatea vreunui suflet creștin, dar acest soi de mărturisire este prea frumos ca să fie adevărat. Este evident că mai degrabă ceea ce gândește vorbitorul ar trebui să fie adevărat decât ceea ce s-a dovedit a fi adevărat prin testul experienței. Această negare voioasă a singurătății nu dovedește altceva decât faptul că vorbitorul nu a umblat niciodată cu Dumnezeu fără sprijinul și încurajarea pe care i le-a dat societatea. Sentimentul că nu este singur, pe care îl atribuie în mod greșit prezenței lui Hristos, poate apărea, și probabil apare din cauza prezenței oamenilor prietenoși. Amintiți vă întotdeauna următorul lucru: nu poți purta o cruce împreună cu altcineva. Chiar dacă un om este înconjurat de o mulțime mare de oameni, crucea sa este numai a lui și purtarea ei îl separă. Societatea este împotriva lui, altfel nu ar mai avea nicio cruce. Nimeni nu este prieten cu omul care poartă o cruce. „Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit”.

Durerea singurătății apare din constituția naturii noastre. Dumnezeu ne-a făcut unul pentru celălalt. Dorința pentru tovărășie este total naturală și îndreptățită. Singurătatea creștinului apare în urma faptului că el umblă cu Dumnezeu într-o lume lipsită de evlavie, o umblare care deseori trebuie să îl îndepărteze de părtășia creștinilor buni, la fel ca și de cea a lumii neregenerate. Instinctele lui date de Dumnezeu strigă după tovărășia cu alți oameni la fel ca el, oameni care îi pot înțelege dorințele, aspirațiile, cufundarea lui în dragostea lui Hristos, și deoarece în cercul lui de prieteni sunt atât de puțini cei care împărtășesc experiențele lui interioare, este forțat să umble singur. Tânjirile nesatisfăcute ale profeților de a fi înţeleşi de oameni i-au făcut să strige în durerea lor, și chiar și Domnul nostru a suferit în același fel.

Omul care a mers mai departe în Prezența divină într-o experiență interioară adevărată nu va găsi mulți oameni care să îl înțeleagă. Va avea parte de o anumită măsură din părtășia socială, bineînțeles, în timp ce relaționează cu persoanele religioase în activitățile regulate ale bisericii, dar adevărata părtășie spirituală va fi greu de găsit. Dar el nu trebuie să se aștepte ca lucrurile să stea altfel. Până la urmă, el este un străin și un pelerin, și călătoria pe care o face nu o face cu picioarele, ci în inima lui. El umblă cu Dumnezeu în grădina propriului său suflet – și cine în afară de Dumnezeu poate umbla cu el acolo? Este dintr-un alt duh decât mulțimile care umblă în curțile casei Domnului. A văzut ceea ce ei doar au auzit, și umblă printre ei cam cum umbla Zaharia, atunci când s-a întors de la altar și oamenii şuşoteau: „A avut o vedenie”.

Omul cu adevărat spiritual este, într-adevăr, un fel de ciudățenie. El nu trăiește pentru sine, ci ca să promoveze interesele Altuia. Caută să îi convingă pe oameni să dea totul Domnului său și nu cere nimic, nicio parte pentru sine. Lui îi face plăcere nu să fie onorat, ci să Îl vadă pe Mântuitorul lui glorificat în ochii oamenilor. Bucuria lui este de a-L vedea pe Domnul său înălțat și el să fie neglijat. Găsește puțini oameni care sunt dispuși să vorbească despre obiectul suprem al interesului său, de aceea el este, deseori, tăcut, absorbit, în mijlocul gălăgiei făcute de discuțiile religioase. Din această cauză este recunoscut ca fiind obtuz și prea serios. Astfel, este evitat și prăpastia dintre el și societate se lărgește. El caută prieteni ale căror straie să le poată identifica după mirosul de mir, de aloe și de casie din palatele de fildeș, și fie că găsește câțiva, fie că nu găsește niciunul, păstrează aceste lucruri în inima lui, așa cum a făcut și Maria odinioară.

Chiar această singurătate îl împinge înapoi înspre Dumnezeu. „Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte”. Neputința lui de a găsi tovărășie umană îl determină să caute în Dumnezeu ceea ce nu poate găsi nicăieri. În singurătatea lăuntrică el învață ceea ce nu ar fi putut învăța înconjurat de mulțime – că Hristos este Totul în toate, că El a fost făcut pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare, că în El avem și posedăm bunul suprem al vieții.

Rămân două lucruri de spus. Primul este că omul singuratic despre care am vorbit nu este un om plin de sine, nici unul care se dă mai sfânt decât tine, sfântul auster ce este satirizat atât de vehement în literatura populară. Probabil că el va simți că este ultimul dintre toți oamenii și sigur se va auto-învinovăți pentru singurătatea lui. Vrea să își împărtășească sentimentele cu alții și să își deschidă inima unui suflet care gândește ca el și care să îl înțeleagă, dar climatul spiritual în care se află nu încurajează acest lucru, astfel că rămâne tăcut și își spune durerile doar lui Dumnezeu.

Al doilea lucru, este că sfântul singuratic nu este omul retras, insensibil faţă de suferința umană și care își petrece zilele contemplând cerul. Exact opusul acestui lucru este adevărat. Singurătatea îl face să fie mai înțelegător și să se apropie de cel cu inima zdrobită, de cel căzut și de cel măcinat de păcat. Deoarece el este detașat de lume, cu atât mai mult o poate ajuta. Meister Eckhart i-a învățat pe adepții lui că, dacă în rugăciune, în timp ce simt că sunt în al treilea cer, își amintesc că o văduvă săracă are nevoie de mâncare, trebuie să încheie imediat rugăciunea și să meargă să aibă grijă de văduvă. „Dumnezeu nu va îngădui ca tu să pierzi ceva de pe urma acestui lucru”, le-a spus el. „Poți să reiei rugăciunea de unde ai lăsat-o și Domnul se va revanșa față de tine.” Acest lucru este tipic pentru marii mistici și maeștri ai vieții interioare de la Pavel până în zilele noastre.

Slăbiciunea atât de multor creștini moderni este că se simt ca acasă în această lume. În efortul lor de a trăi o viaţă liniştită, s-au „ajustat” societății neregenerate, și-au pierdut caracterul de pelerin și au devenit o parte esențială chiar a ordinii morale împotriva căreia au fost trimiși să protesteze. Lumea îi recunoaște și îi acceptă pentru ceea ce sunt. Acesta este cel mai trist lucru care poate fi spus despre ei. Ei nu sunt singuri, dar nici sfinți nu sunt.

duminică, 7 decembrie 2014

ultima cina _vladimir pustan

voi cine ziceţi că sunt?


Credinţa biblică este o atitudine dobândită treptat, trecând prin numeroase momente de criză şi încercări. 
În timpul probei dureroase la care este supus Avraam cu fiul său Isaac (vezi Geneza 22-1-19), Avraam învaţă că Dumnezeu vrea ca noi să trăim, nu să murim, să prosperăm, nu să decădem. 
El ştie că Dumnezeu, care îi cere să aibă speranţă împotriva tuturor aparenţelor, este demn de încredere:
- aceasta este esenţa credinţei: 
-să fii convins că Dumnezeu este demn de încredere.
Pur şi simplu nu pot crede că Hristos este Dumnezeu.
Adevărul care este Hristos nu este exclusiv raţional. 
Când iubim pe cineva, o mie de argumente nu fac nici măcar cât o dovadă, 
după cum o mie de obiecţii nu dau naştere nici măcar unei îndoieli.
Dacă am învăţat un lucru în perioada învăluită în ceaţă a vârstei mele de mijloc, este că acea călătorie de la Haran la Canaan este una personală.
Fiecare din noi avem responsabilitatea de a răspunde, individual, chemării lui Hristos şi de a ne consacra Lui în mod personal. 
În Hristos cred oare?... sau în predicatorii, învăţătorii şi puzderia dede mărturisitori care mi-au vorbit despre El? 
Este Hristosul credinţei mele cu adevărat al meu sau este al teologilor, pastorilor, părinţilor.
Nimeni –părinţi, prieteni sau biserică – nu ne poate absolvi de decizia personală fundamentală pe care trebuie să o luăm cu privire la natura şi identitatea fiului Mariei şi lui Iosif. 
Întrebarea adresată lui Petru:
-Dar voi cine ziceţi că sunt?
este adresată fiecărui aşa-zis ucenic.
Să ne oprim un pic ca să reflectăm asupra credibilităţii Celui care ne cheamă. Îmi cere să risc totul pe baza afirmaţiei că El este calea, adevărul şi viaţa. 
Spre deosebire de Buddha, Mahomed şi alţi întemeietori din cuprinsul vastei lumi a religiilor, El mă invită nu doar să cred în învăţătura Lui, ci să îmi pun credinţa în El. Cine este tâmplarul nazarinean care
cutează să-mi ceară să mă abandonez Lui?

vineri, 5 decembrie 2014

Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.

Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate! Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică: „Vino!” Eu vin curând! – Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!”

joi, 4 decembrie 2014

i-a seama ce ai dinainte:

pune-ţi un cuţit în gât, dacă eşti prea lacom.
Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta.Abia ţi-ai aruncat ochii spre ea şi nu mai este; căci bogăţia îşi face aripi, şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri.
Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui.
În Efeseni 5.3 lăcomia se numără pe lângă alte două păcate mari.
Aceasta ne arată că şi lăcomia este un păcat mare în ochii lui Dumnezeu care este sfânt şi drept. Păcatul lăcomiei este mai greu de recunoscut ca păcatul curviei şi al preacurviei.
 Păcatele mari care ies la iveală sunt recunoscute de toţi credincioşii ca rele.
 Pentru fiecare este clar că un astfel de rău trebuie dat afară din mijlocul lor (vezi cu mare atenţie 1 Cor. 5.13).
 Lacomul în primul rând poate fi clasificat ca economisitor.
Dacă lăcomia este în inimă, atunci economia poate trece uşor la zgârcenie, iar lăcomia abia după o vreme va fi descoperită.
 Zgârcenia şi lăcomia sunt cele două lucruri care caută să acapareze inima şi casa creştinului. Inimile noastre sunt înşelătoare.
De aceea să veghem şi să ne rugăm ca El să ne dea har de a ne cerceta în lumina Sa.
 Strădania şi hărnicia peste măsură la locul de muncă şi în lucrările după program pot să fie lăcomie.
Câţi copii ai lui Dumnezeu au devenit lacomi din dragostea de a avea mulţi bani!
 De aceea să ne ferim şi să cercetăm în amănunţime Cuvântul lui Dumnezeu care spune:
Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri” (1 Tim. 6.10).
 Dacă ne găsim bogăţia în Domnul Cristos şi ne hrănim cu El atunci lucrurile pământeşti vor părea fără valoare.
De-ar deveni Persoana Lui măreaţă centrul activităţii noastre şi de L-am slăvi în viaţa noastră! Atâţia inşi spun că au găsit în Isus iertare şi pace şi totuşi se hrănesc cu atâtea lucruri felurite care de fapt nu au nimic comun cu Cristos.
Îşi risipesc duhul prin citirea jurnalelor şi a literaturii uşuratice şi neruşinate de astăzi!

miercuri, 3 decembrie 2014

Ce ai facut?


„Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiţi necredincioşi Dumnezeului vostru”.
In cateva relatari biblice ni se spune ca pamantul a fost martor la un lucru, a avut o contributie la descoperirea adevarului, si a ramas in continuare pentru toti oamenii o marturie de netagaduit despre adevarul lui Dumnezeu revelat in Biblie.
Cain, dupa ce-l omoara miseleste pe fratele sau Abel, nu recunoaste in fata lui Dumnezeu crima infaptuita.
 De aceea, Dumnezeu ii zice: 
-"Ce ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga din pamant la Mine" (Geneza 4:1).
 Sangele striga, pamantul e martor, si Dumnezeu da sentinta:
- "Acum blestemat esti tu, izgonit din ogorul acesta, care si-a deschis gura ca sa primeasca din mana ta sangele fratelui tau!"
- Pamantul a fost martor la prima crima infaptuita, si martor va ramane pentru orice alta crima, sau orice alt pacat, care s-a facut sau se va mai face pe el.
In Numeri 16:31-33 gasim descrisa o intamplare infricosatoare:
- "Pe cand ispravea el (Moise) de spus toate aceste vorbe, pamantul de sub ei s-a despicat in doua. Pamantul si-a deschis gura si i-a inghitit, pe ei si casele lor, impreuna cu toti oamenii lui Core si toate averile lor. Si s-au pogorat astfel de vii in locuinta mortilor, ei si tot ce aveau; pamantul i-a acoperit de tot, si au pierit din mijlocul adunarii". 
Sa ne amintim ca natura noastra trupeasca este din pamant, asa cum spune Sfanta Scriptura: 
-"Omul dintai este din pamant, pamantesc;…" (1 Cor. 15:47),
 si ca finalul acestei realitati va fi:
- "… tarana esti, si in tarana te vei intoarce" (Geneza 3:19).
 De aceea, ori de cate ori noi, ca oameni fizici, avem o marturie in noi insine, ea apartine pamantului, caci din el am fost luati, si din el ne-a facut Dumnezeu. 
Deci, martor este Pamantul la orice lucru pe care-l facem! 
Domnul Isus Hristos, la cererea unor carturari si farisei de a le arata un semn, le spune:
- "Caci, dupa cum Iona a stat trei zile si trei nopti in pantecele chitului, tot asa si Fiul omului va sta trei zile si trei nopti in inima pamantului" (Matei 12:40). 
Din nou pamantul este amintit ca fiind un martor.
 Moartea si invierea Domnului Isus petrecute in Ierusalim, nu pot fi nici ascunse si nici omise, caci Pamantul este martor pentru toti oamenii ca ele au avut loc.
 Pamantul a ramas peste veacuri o marturie de neclintit despre adevarul mortii Domnului, pentru ca toti cei care cred in moartea si invierea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si care se pocaiesc de trecutul lor pacatos, schimbandu-si felul de traire, sa-si dobandeasca viata vesnica.Pamantul a fost, este, si va fi un martor deosebit.
Marturia pe care pamantul o va depune in viitor, va ului foarte multi oameni care nu cred acum spusele Bibliei.
Dumnezeu doreste insa ca fiecare dintre noi sa fim oameni iertati, oameni socotiti neprihaniti prin jertfa Domnului Isus Hristos, oameni innoiti, oameni transformati dupa voia Sa, oameni care am primit marturia Pamantului in favoarea noastra.
 Dumnezeu a lasat ca Pamantul pe care ne petrecem viata pentru un anumit timp, sa fie un martor care sa ne ajute sa ne recunoastem pacatul si sa ne vorbeasca despre lucrarea de mantuire a Fiului Sau, Isus Hristos. Astazi, Biserica rascumparata a Mantuitorului nostru de pe Pamant, este cea mai puternica marturie a dragostei lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. 
Daca pana acum tu nu ai primit marturia Pamantului pe care te gasesti, te indemn sa o faci chiar astazi.
 Acest mare martor, Pamantul, va avea un sfarsit, caci va veni o zi cum n-a mai fost niciodata si nici nu va fi, spune Biblia prin epistola apostolului Petru: 
-"Ziua Domnului insa va veni ca un hot. In ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura, si pamantul, cu tot ce este pe el, va arde" (2Petru 3:10).
Pentru toti cei care au primit marturia Pamantului despre Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, acest lucru nu va insemna pieire, ci stabilirea la o noua resedinta, asa cum scrie in Apocalipsa 21:1-3
 "Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou; pentruca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era … Si am auzit un glas tare, care iesea din scaunul de domnie, si zicea: "Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii. El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor."
 Va indemn pe fiecare sa va verificati viata, pentru a vedea daca ati primit spre folosul vostru marturia Pamantului.
 Daca ati primit marturia si o veti pastra pana la sfarsit, atunci veti fi locuitori ai noului Pamant, dar daca nu, atunci faceti-o fara intarziere, caci altfel sunteti pierduti pentru vesnicie.
 Nu va simtiti in stare sa primiti marturia Pamantului pe care stati? 
Va amintesc ca Pavel apostolul a scris ca Dumnezeu
 "poate sa faca nespus mai mult decat cerem sau gandim noi" (Efeseni 3:20).
Apeleaza la ajutorul Domnului, si El te va ajuta.
 A Lui sa fie slava in veci de veci.
 Amin.