Dumnezeu strange fiecare lacrima.

Daca mi-as inchide ochii sa dorm , Tu veghezi asupra mea.

Daca m-as ascunde inauntrul meu, nu pot fi singur, Tu esti in mine! 

Daca as vrea sa fug departe, Tu fugi impreuna cu mine, ca sa imi poti purta de grija, sa ma protejezi.

Vesnic credincios! 

Daca as vrea sa incetez pentru a mai lupta, Tu lupti pentru amandoi.

"Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra?" (Rom.8:31)
Stiu , urechea Ta, Doamne nu o astupi sa nu ma auzi, iar ochii Tai nu se ascund de dorintele mele, ci toate nevoile mele sunt inaintea Ta, imi cunosti sufletul si sti din ce sunt facut, imi cunosti inima!
"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul."(Psalmul 94:19)
Dumnezeu strange fiecare lacrima.

 Pentru El conteaza fiecare suspin si nicio dorinta nu este ascunsa de fata Lui.

Pentru El conteaza randunica si crinul de pe camp, cum nu s-ar gandi la tine?Esti o faptura atat de minunata, opera de arta a lui Dumenzeu!
Lui ii pasa , si El este in stare sa faca lucrurile bune!
A Lui sa fie toata gloria, onoarea si cinstea, Dumnezeului care este in stare!

printre lacrimi și suferinți

Am marturisit .....
-fac parte din categoria oamenilor singuratici.
Nu singuri.
Viata mea a fost suficient de apriga cu mine .....
insa lutul din care am mostenit caracterul m-a facut sa razbesc.....
si sa pot calca apasat chiar si dupa ce genunchii mi s-au frant ........pe viață
Apropiatii mei spun ca sunt PUTERNIC.
Ce inseamna puternic in fata unei vieti dezlantuite?
Puternic......
Nu sunt convins ca stiu ce inseamna asta!
Doar asociez puterea cu-ndurarea.
Suna ciudat nu?
Insa stiu ca in asta se masoara tot.
In felul in care iti induri suferinta.
Am patruns fiecare ungher al meu si am vazut o viata plina de dureri.Insa puterea de a ,,duce suferința '' a nascut omul de azi.Crucea despre care vorbim toti e facuta exact dupa umerii nostri,nici un gram in plus ..sau in minus.
E un adevar in spusele batranesti.
.....,,Dumnezeu le da celor care duc''
Vine o zi cand intelegi ca tot calvarul, toata indurarea n-a fost de prisos.
Ca de acolo.....din dureri.....s-a nascut iubirea,oricat de greu de crezut ar parea!
Suferinta m-a facut sa invat sa primesc si sa nu uit sa dau.
Si chiar daca ,,intoarcerea''se face cu pasi mici..azi  ziua care urmeaza noptii mele nu-mi mai aduce cosmaruri..
Inca ma regasesc in durerile celorlalti ....
pentru ca oamenii sunt in genere mai mult indurerati.....
decat fericiti,si am tendinta sa las asta sa ma copleseasca ...
si de aici retragerea..
Inca nu pot sa trag linia...intre mila si compasiune.
Cand sufletul ti-a fost sfasiat ...e greu sa nu simti asta.
Si nici nu stiu daca m-am vindecat complet..
Concluzia insa e ca nu poti sa salti crucea nimanui....oricat ai vrea s-o faci.
Ii apartine si chiar daca uneori avem tendinta sa o punem pe seama lipsei de iubire a celorlalti..cred ca gresim.
Oricat ajutor ai primi..greul iti apartine.
Viata e o intrebare in sine..iar noi ii suntem raspunsul.
Si cu cat ne vom intreba mai mult...nu vom inceta sa fim vii!

limba căsniciei

1 Corinteni 13 /.......pe limba căsniciei

1.- Chiar dacă m-aş ruga în public, astfel încât să -i fac pe toţi să se simtă umiliţi în faţa evlaviei mele, şi chiar dacă aş vorbi în faţa altora cu cuvinte pompoase, încât să -i duc de nas pe toţi cu elocvenţa mea, şi chiar de aş avea o voce încât să storc în biserică lacrimi din ochii bătrânilor şi aplauze din partea tinerilor, dacă nu-mi iubesc soţia,sunt egal cu zero.

2.-... şi chiar dac aş predica în biserică sau aş da învăţâtură la întâlnirile tinerilor şi aş fi tobă de Biblie şi teologie, şi chiar dacă aş fi nelipsit de la toate repetiţiile de cor şi fanfară şi din toate misiunile, ba chiar i la înmormântări, dacă nu-mi iubesc soţia pe care mi-a dat-o Dumnezeu, sunt egal cu zero.

3.-... şi chiar dacă m-aş scula cu noaptea în cap şi aş pleca la lucru şi aş avea chiar două sau trei slujbe, ca să aduc bani în casă , şi chiar dac m-aş duce să lucrez în Spania sau Italia, şi chiar dacş mi-aş face casă mare şi mi-aş putea schimba maşina tot la doi-trei ani, şi am avea toate lucrurile necesare în casă , şi am mânca mâncarea săptămânal la restaurant, dacă nu-mi iubesc soţia, e totul egal cu zero!

4.- Dragostea rabdă multe critici şi refuzuri, multe oboseli ale partenerului, încăpăţânări şi schimbări de planuri. Dragostea iartă de fiecare dată , ştie să şteargă lacrimi şi să îmbrăţişeze, să îmbărbăteze şi să restaureze. Dragostea ştie să jertfească din timpul şi activităţile ei plăcute, chiar şi atunci când ceea ce face nu trezeşte în ea entuziasmul pe care l-ar fi trezit activitatea ce şi-a propus-o.Dragostea nu e invidioasă când partenera lui e considerată o soţie mai bună decât este considerat el, un soţ bun.Dragostea nu îl consideră pe celălalt mai prejos ca valoare, daruri, aptitudini, sau ca fiind cel bun să asculte, nu să vorbească .

5.- Dragostea se spală pe dinţi, chiar şi pe picioare; nu- şi bate joc de tine şi nu te critică ,nici nu te ia peste picior de faţă cu alţii.Dragostea nu-l consideră pe celălalt un sclav care să slujească şi să -i împlinească toate poftele şi dorinţele.Dragostei nu-i sare ţandăra de fiecare dată când celălalt nu îi face pe plac şi nu consideră că e buricul pământului, sau cel puţin al căsniciei.Dragostea nu e răzbunătoare şi nici nu-i dă celuilalt de înţeles zilnic că:- „aşa cum faci tu, aşa o să-ţi fac şi eu".

6.- Dragostea nu se bucură de necazul celuilalt, nci măcar atunci când acesta a dat cu capul în mod meritat; dragostea nu aşteaptă cu nerăbdare să păţească ceva partenerul,ca să -i poată arunca: -„ ţi-am spus eu că aşa va fi".Dragostea apreciază adevărul oriunde îl găseşte, chiar pe buzele partenerului care-ţi spune că a greşit.

7. -Dragostea nu trâmbiţează în public,nici celui mai bun prieten, greşelile partenerului .Dragostea îl crede pe celălalt pe cuvânt şi nu ia atitudinea de agent FBI, de a-ţi urmări fiecare pas, doar se vor adeveri bănuielile lui. Dragostea va nădăjdui în fiecare zi că celălalt va deveni mai blând, mai smerit, mai evlavios, mai iertător, mai înţelept, mai iubitor, şi nu îi va zice:- „Tu niciodată nu osteneşti ..."Dragostea suferă chiar şi nedreptăţile pe care ţi le face celălalt şi nu se transformă în ură , ci aşteaptă smerirea, împăcarea şi îndreptarea lucrurilor, înaintea lui Dumnezeu.

8.- Dragostea de felul acesta nu poate fi ucisă de nimeni şi nimic.Căci aprecierile celor din biserică se pot duce; averea se poate pierde, iar realizările se uita. Dar în căsnicie, ceea ce va însemna,şi va rămânea totdeauna, va fi dragostea.

9.- Suntem chemaţi să ne implicăm în lucruri în parte şi să strângem bunuri în parte, dar să iubim pe de-a-ntregul.

10.- Acum, dar, rămân acestea trei: -credinţa că Dumnezeu ne va călăuzi în căsnicia noastră , -speranţa că vom avea o viaţă fericită împreună , şi dragostea de azi,mai tare decât moartea şi locuinţa morţilor.îţi va zice:

- iţi voi da ...căci , asta contează cel mai mult!

fii plin de râvnă!

Viaţa este o luptă acerbă pe care o purtăm fie cu cei din jur, fie cu Dumnezeu, fie cu noi înşine. Însă, oricare ar fi ea, lupta, de multe ori ne lasă fără putere, fără vlagă şi parcă am da să spunem că nu suntem în stare de nimic. 
Dar lupta… vrem s-o ducem şi nu ne lăsăm cu una cu două.
Şi, aşa vlăguiţi cum suntem, ne ridicăm din nou, punem mâna pe arme de tot felul şi dăm să luptăm. 
Şi pierdem şi azi, am pierdut şi ieri, vom pierde şi mâine, dar tot nu ne lăsăm.
Ne luptăm cu cei din jur, gândindu-ne că am avea ceva de câştigat dacă ne impunem punctul de vedere, dacă ne spunem şi noi părerile;
 credem că ar conta.
 Dar nu, lucrurile nu stau nici pe departe aşa.
 Lupta rămâne luptă… şi nu lasă în urmă decât morţi sau măcar răniţi.
 Şi rănile dor, ne dor mai mult decât ne-am aştepta. 
Şi suntem dezamăgiţi, pentru că lupta noastră nu a fost pe măsura aşteptărilor.
Ne mai luptăm şi cu Dumnezeu, ca şi cum puterile noastre ar fi pe măsura puterilor Lui, ca şi cum am avea vreo fărâmă de şansă în faţa Lui.
 Suntem mereu cârtitori, îi cerem mereu să ne facă aşa şi pe dincolo, de parcă ar fi la dispoziţia noastră. 
Şi suntem dezamăgiţi de Dumnezeu.
Şi de parcă n-ar fi de ajuns, ne mai luptăm şi cu noi înşine. 
Suntem mereu neîncrezători, nemulţumiţi…
 şi dacă în proprii ochi nu avem valoare, atunci în ochii cui avem pretenţia să însemnăm ceva?
Şi-uite-aşa… tristeţea şi dezamăgirea se cuibăresc în sufletul nostru.
 Şi ajungem să nu mai ştim cum trec zilele, anii, nu ne mai bucurăm de nimic, stăm mereu cu capul în mâini şi ne întrebăm la ce bun şi viaţa aceasta.
Dar în astfel de momente nu trebuie să cedăm gândindu-ne că nu mai este nici o şansă ca viaţa noastră să fie frumoasă, să ne încânte. 
Ci, aşa cum îmi spunea cineva:
-e vremea să ne răsune în adâncul sufletului  aceste sfinte cuvinte:
 -cum m-a încurajat pe mine  cineva drag ,așa îți doresc și ție...
 -n-am să uit niciodată cuvintele acestea; 
-fii plin de râvnă si luptă-te  lupta cea bună a credinței!
-mereu vei fi pentru mine o încurajare!
 A venit momentul în care să nu ne mai plângem de milă, momentul în care să nu ne mai lăsăm doborâţi aşa de uşor. 
Trebuie să stăm cu fruntea şi inima sus, să ne oţelim, să fim puternici pentru aceste vremuri.
Descurajările bat la uşa mereu. 
Dar nu aceasta ar fi problema, ci problema e cum anume le privim, cum ne raportăm la ele. 
Descurajările nu întotdeauna doar vin şi pleacă. 
De multe ori le place să rămână în viaţa noastră şi noi le alimentăm cu energia noastră, cu timpul nostru şi ne simţim tot mai slăbiţi, mai deznădăjduiţi, mai înfrânţi, pentru că dezamăgirea de mână cu tristeţea şi frustrarea ştiu întotdeauna să facă echipă la a ne distruge.
 Dar noi ne vom aminti de acele cuvinte: 
- fii o credincioasă plin de râvnă si luptă-te  lupta cea bună a credinței!
…

In Biblie se vorbeste foarte putin despre tineretea lui Iosua desi acesta a ales sa slujesca Domnului inca de tanar. In majoritatea cazurilor el apare in Biblie ca slujind lui Moise. El s-a nascut in timpul robiei poporului Israel in Egipt.
- Numele sau dat de Moise este Iosua-inseamna Domnul mantuieste sau Domnul este mantuitorul, si care are aceasi forma cu numele lui Isus.
Insa numele sau adevarat era Hosea („mantuire”, Numeri 13:8,16) .Acestea sunt numele bărbaţilor, pe care i-a trimis Moise să iscodească ţara. Lui Hosea, fiul lui Nun, Moise i-a pus numele Iosua El este fiul lui Nun din semintia lui Efraim nepotul lui Elisama, capetenia lui Efraim
(1 Cron. 7:27; Num. 1:10).Nun, fiul său; Iosua, fiul său.
28. Ei aveau în stăpânire şi ca locuinţă Betelul cu satele lui; la răsărit: Naaran; la apus: Ghezer cu satele lui, Sihemul cu satele lui, până la Gaza cu satele ei.
Moise la numit ’’Iosua” si acest nume i-a ramas.
Se spune despre el ca era „ tanar” avand in vedere diferenta de varsta din acel timp fata de cea de azi, inseamna ca Iosua ar fi putut sa aiba o varsta cuprinsa intre 25 si 30 de ani, dar in nici un caz mai mult de 30. Pentru acel timp inseamna ca era destul de tanar.
Prima intrare in scena biblica a lui Iosua este atunci cand Moise se urca a doua oara pe munte. Exod 24:13, Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea: şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu.
Versetul arata ca era ceva obisnuit ca Moise sa il ia cu el pe Iosua de cate ori mergea pe munte. Exod 32:17 Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!”- il arata pe Iosua iarasi pe munte cu Moise. Desi urca pe munte cu Moise el totusi trebuia sa stea la o anumita distanta de Moise, deci nu statea langa el si nu auzea nici nu vedea ce facea Domnul cu Moise.
La cererea lui Moise, Iosua s-a aflat in fruntea armatei lui Israel in lupta cu Amalec la Refidim,Atunci Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi, şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.” Iosua a făcut ce-i spusese Moise, şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului. (Exod 17:9,10). Amalec a vrut sa bata pe Israel si chiar sa il nimiceasca in aceasta lupta, insa Domnul a fost de partea lui Israel. Iosua a mers ca si in calitate de general si a luptat impotriva Amalecitilor. In acesta lupta el s-a aratat a fi foarte priceput in strategie si tactica militara. Totusi, ca sa biruiasca a fost nevoie ca Moise sa stea tot timpul cu mainile ridicate in sus, un lucru deloc usor avand in vedere ca nu mai era asa de tanar, fiind undeva in jurul varstei de 80 de ani.
Exod 24:13-14Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea: şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu. El a zis bătrânilor: „Aşteptaţi-ne aici, până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.”- Il gasim din nou pe Iosua foarte activ in slujirea sa pentru Domnul. Moise ii incredinteaza acestuia supravegherea Cortului intalnirii. Exod 33:11Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul cortului. - Cand Moise era in tabara, locul de slujire al lui Iosua era in mijlocul cortului intalnirii, de unde nu avea voie sa iasa, decat daca il lua Moise. Aceasta slujba i-a rapit lui Iosua mai tot timpul sau liber. O astfel de slujba cere mult timp dedicat Domnului si mult devotament si el apare aici ca un tanar cu adevarat devotat Domnului. El a fost ales sa slujesca Domnului si nu a fugit de acesta responsabilitate fiind de un real folos lui Moise. Exod 32:17 Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!” Moise a răspuns: „Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu, este glasul unor oameni care cântă!”- Iosua era iarasi pe munte cu Moise. Intelegem ca Iosua nu a participat la inchinarea idolulului pe care Aaron l-a facut de frica poporului pentru a se inchina la el. Daca el nu ar fi stat cu Moise atunci ar fi stiut ce se intampla jos in tabara, dar textul ne arata ca nu stia ce se petrecuse jos in tabara, prin urmare nu avea unde sa stea decat undeva pe munte in apropiere de Moise. Iosua a presupus ca strigatul care se aude este un strigat de razboi, insa Moise aflase de la Domnul ce se intampla in tabara. Moise a raspuns: „ ce aud eu este glasul unor oameni care canta” (v.18b). Deci era un cantec de „inchinare” pe care poporul il canta la acel idol facut de Aaron. Acest dialog intre Iosua si Moise se desfasura inainte ca ei sa ajunga in tabara deci se aflau in coborare de pe munte. Stim ca odata ce a ajuns jos Moise si a vazut ce se intampla s-a maniat si a sfaramat primele table ale legii (v.19).
Numeri 11:28 . Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul, şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i.”- In acest verset gasim mentionat ca Iosua il slujea pe Moise din tineretea lui.
Din cauza legilor stricte el a crezut ca s-a facut iarasi o nedreptate lui Moise, doar vazuse destule pana atunci si a reactionat prompt. El i se adreseaza lui Moise cu "Domnule" indicand stima pe care o avea pentru maestrul sau. Dar Moise cu blandetea sa obisnuita l-a linistit, pentru ca Moise chiar ar fi dorit asa ceva pentru tot poporul, deoarece daca toti ar fi fost plini de Duhul lui Dumnezeu lucrurile ar fi mers cu totul altfel, spre binecuvantarea lor.
Numeri 12:1-15 - Daca in situatiile obisnuite el trebuia sa stea in cortul intalnirii, este foarte posibil ca si in cazul certi cu Aaron si Maria, fratii lui Moise care s-au rasculat impotriva lui, Iosua sa fi fost acolo cand Domnul a vorbit Mariei si lui Aaron pentru a finaliza acest conflict. Chiar daca Moise ar fi gresit in privinta casatoriei sale cu o etiopianca, Domnului nu i-a placut ceea ce ei au vorbit. Plangerea lor se pare ca avea un cu totul alt motiv in ceea ce ei urmareau. Dar Domnul nu i-a lasat. Domul este cel care l-a ales pe Moise. Astfel de lucruri se intampla si in zilele noastre si nu ii plac Domnului, El ne vrea cu inima si mintea curata si plina de El si nu de alte ganduri.
Numeri 13:1-33 - Istoria celor 12 iscoade este destul de cunoscuta astazi. Printre ce alesi pentru a pleca in cercetare, Moise l-a trimis si pe Iosua, doar il mai folosise in operatiuni militare. Impreuna cu el a mai fost trimis si Caleb, care nici el nu era mai prejos si amandoi cunosteau bine pe Domnul si stiau in cine se incred. Numeri 14:6-9 - Credinta celor doi in Dumnezeul lui Israel era matura si serioasa, dar celelalte iscoade au inmuiat inima poporului si ei au nesocotit pe Dumnezeul lor. Poporul nu i-a crezut pe cei doi care le spuneau adevarul prin credinta, dar erau in minoritate ci i-au crezut pe ceilalati zece care reprezenta majoritatea dar care nu-l cunosteau pe Dumnezeu asa de bine ca ceilalti doi. Astfel ca in loc de 40 de zile ei vor plati cu 40 de ani aceasta nesocotire a lui Dumnezeului lor. Este insa destul de trist cand si in zilele noastre mai exista acelasi procent de cunoastere a lui Dumnezeu, si uneori se alege si se iau decizii in acelasi fel ca si atunci ....
Numeri 27:18-23 – Cei 40 de ani au trecut si Domnul isi pregateste poporul pentru a-l duce in Canaan. Dumnezeu ii atrage atentia lui Moise asupra lui Iosua. Domnul il vrea ca succesor oficial al lui Moise pentru ca el sa duca mai departe poporul in Canaan. Deja Duhul lui Dumnezeu locuia in inima lui Iosua. Domnul ii cere lui Moise sa ii scoata in evidenta oficial pe Iosua in fata adunarii si sa faca sa capete autoritate inaintea poporului lui Dumnezeu. Astfel Domnul l-a confirmat pe Iosua si l-a ridicat inaintea poporului prin cateva mijloace:
1 - Sa iti pui mana peste el.
2 - Sa il asezi inaintea adunarii si sa ii dai porunci.
3 - Sa il faci partas la dregatoria ta.
4 - Preotul Eleazar sa intrebe pentru el judecata lui Urim si Tumim.
Astfel Domnul a dat un urmas lui Moise, conducator al poporului si dregator peste Israel. Domnul ii spune mai inainte lui Moise sa se suie pe muntele Abarim (Num.27:12). Abarim inseamna "regiunea de dincolo " sau "trecatoare". El doar a vazut ce este dincolo dar nu va trece dincolo. Iosua avea acum in jur de 70 de ani.
Deut.31:7 - Timpul pe care Iosua la petrecut in slujba de slujire in cort si lui Moise nu a trecut fara rost. El avea acum in jur de 70 de ani. El a vazut puterea lui Dumnezeu, felul in care lucreaza Dumnezeu, dar a vazut si rautatea poporului, modul de cartire al acestuia si stia ca nu ii va fi usor deloc. Domnul il avea in planul sau pe Iosua, si de aceea el a trebuit sa invete mai intai si sa se smereasca pentru ca dupa aceea Dumnezeu sa il poata folosi ca conducator pentru poporul Israel. El trebuia sa fie pentru Israel atat un conducator militar , pentru ca trebuia sa treaca iordanul si sa cucereasca acele cetati care reprezenta mostenirea lor, cat si un conducator spiritual, ceea ce nu era ceva asa de simplu, mai ales cand era vorba despre un popor asa de dificil care se razvratea asa de repede atat impotriva Domnului cat si conducatorului sau. Atat Moise cat si Domnul (v.23), ii dau lui Iosua anumite sfaturi folositoare pentru conducerea poporului dar si pentru el insusi. Iosua stia foarte bine prin ce incercari a trecut Moise conducand acest popor. Dar Domnul i-a promis ca va fi cu el.
Deut.34:9 - Astfel ca Domnul il pregateste pentru aceasta slujba si ii da intelepciune, care sa il calauzeasca pentru a putea conduce un astfel de popor. - "Era plin de duhul intelepciunii".
Deut. 32:44 - Dupa ultima cuvantare a lui Moise, Iosua fiul lui Nun era cu el. Se poate banui ca a urmat o imbratisare, o strangere de mana intre elev si maestru si apoi un „la revedere” pentru ca oricum se vor mai vedea in "sanul lui Avraam" la Domnul.
- Spre deosebire de Moise, Iosua a trebuit sa conduca poporul dincolo de Iordan unde Moise nu a mers niciodata cu acest popor, si era o zona necunoscuta pentru popor. Iosua a facut si greseli, ne gandim la poporul Gabaonitilor in care el nu a mai intrebat pe Domnul si astfel Gabaonitii l-au inselat. Un alt cuplu maestru ucenic este Ilie si Elisei. Doar ca Elisei a fost la fel ca maestrul sau daca nu chiar mai puternic, insa Elisei avea o indoita masura din duhul lui Ilie. De aceea cand Domnul ne da o slujba este bine sa-i cerem si putere pentru acea slujba pentru ca sa nu slabim pe drum, si slujba pe care El ne-o da sa o indeplinim cu multa constinciozitate asa cum ar placea Domnului si cum ne-ar placea si noua. Si pentru ca de obicei pentru toate exista o carte de aducere aminte (Mal.3:16; Ps.56:8) in care e posibil sa fie scrisa constinciozitatea noastra aceea care nu se vede inaintea oamenilor dar care nu este ascunsa de Dumnezeu. Iosua este autorul acelor cuvinte ca : „ ...alegeti astazi cui vreti sa slujiti..” si „ Cat despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului”.
Daca vrei sa schimbi ceva, uneori nu conducerea este cea pe care trebuie sa o schimbi ci relatia ta cu Dumnezeu. Schimba intai relatia ta cu Dumnezeu si atunci se pot schimba si celelalte lucruri pentru ca El e cel ce face toate lucrurile.

placerea partasiei cu Tatal Ceresc

Multi creştini vorbesc despre intimitatea cu Domnul, despre umblarea în El, de a-L cunoaşte pe El, de a avea pãrtãşie cu El.
 Dar nu putem avea comuniune, pãrtãşie, relatie adevãratã cu Dumnezeu dacã nu primim în inimile noastre din plin revelatia dragostei Sale, harul şi mila Sa. Comuniunea cu Dumnezeu constã în douã lucruri: 1. Sã primim dragostea Tatãlui
 2. Sã-L iubim si noi, la rândul nostru.
 Poti petrece ore în sir in fiecare zi in rugãciune, spunând Domnului cât de mult îl iubesti, dar nu aceasta este comuniunea.
 Dacã n-ai primit, dacã n-ai acceptat dragostea Sa, atunci n-ai experimentat comuniunea cu El.
 Pur si simplu nu poti împãrtãsi intimitatea cu Domnul dacã nu esti pecetluit în dragostea Lui pentru tine.
 Eu stiu cã atunci când vin la Domnul meu, nu vin la un Tatã dur, nemilos, care-mi cere ce stie cã nu pot.
 El nu mã asteaptã cu o faţã mânioasã, gata sã-mi mai tragã o nuia peste spate.
Nici nu mã urmăreste ca pe un vânat, gata sã vadã dacã dau gres, ca sã-mi poatã zice:
- “Te-am prins!”
Nu, ci vin la un Tatã care mi S-a revelat mie cu o dragoste purã, neconditionatã.
El este bun si milos, plin de har si îndurare, si de-abia asteaptã sã-mi ia toatã povara si grijile.
Si stiu cã El niciodatã nu mã va respinge când îl chem!
- Iatã de ce o sã vin “în curtile sale” cu laudã si multumiri deoarece sunt recunoscãtor pentru (ce este si) cine este Dumnezeul meu.
Lui îi pasã de tot ceea ce e în legãturã cu mine, de tot ce mã priveste!
 (Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pămîntului!

Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui.

Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne -a făcut, ai Lui sîntem: noi sîntem poporul Lui şi turma păşunei Lui.

Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cîntări în curţile Lui! Lăudaţi -L şi binecuvîntaţi -I Numele.

Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui din neam în neam. Psalmul 100). Profetul Ţefania spune ceva de necrezut despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi.
El scrie:
- “Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine” (Ţefania 3:17). Acest verset ne spune douã lucruri importante despre felul în care ne iubeste Domnul:
1. Dumnezeu se “odihneste în tăcere” în dragostea Sa pentru poporul Sãu. In Evrei, expresia
"El va tăcea în dragostea Lui" vrea să spună "El va sta în tăcere, va tãcea din cauza dragostei Lui".
 Dumnezeu spune, în esentã:
 "Mi-am gãsit adevarata mea dragoste si sunt complet satisfãcut!
 Nu am nevoie sã caut în altã parte, pentru că n-am de ce să mă plâng.
 Sunt complet multumit, împlinit de aceastã relatie, si nu-Mi voi lua dragostea înapoi, nu Mi-o voi retrage! Dragostea mea este sigurã!"
2. Dumnezeu găseste mare plăcere în poporul Sãu.
Ţefania mărturiseste:
-“nu mai poate de veselie pentru tine”.
El spune, “dragostea lui Dumnezeu pentru tine este asa de mare, că pune un cântec pe buzele Sale!”
A se bucura înseamna "a avea bucurie si încântare", “a se bucura în ceva”.
Este o expresie exterioarã a ceva ce vine dinãuntru, adicã încântarea.
Este de asemenea cel mai puternic fel de a exprima dragostea.
Cuvântul evreiesc pe care Tefania îl foloseste aici pentru "a se bucura" este “tripudiare” însemnând "a sãlta, a sãri în sus de bucurie, ca cineva care e coplesit de extazul biruintei”.
Poti tu sã te gândesti la Tatãl tãu ceresc ca fiind asa de îndrãgostit de tine, cã sare în sus de bucurie numai gândindu-Se la tine?
 Poti tu sã primesti, sã accepti cuvântul Sãu cã te-a iubit mai înainte ca lumea sã fi fost creatã, înainte ca omenirea sã fi existat, înainte ca tu sã fi fost mãcar nãscut?
Poti tu sã accepti cã te-a iubit chiar si dupã ce ai cãzut în pãcatul adamic, rãsculandu-te astfel impotriva Lui?

noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.

Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ţi trimeată ajutor din locaşul Său cel Sfînt, şi să te sprijinească din Sion!

Să-Şi aducă aminte de toate darurile tale de mîncare, şi să primească arderile tale de tot! (Oprire.)

Să-ţi dea ce-ţi doreşte inima, şi să-ţi împlinească toate planurile tale!

Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta, şi vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru. Domnul să-ţi asculte toate dorinţele tale!

Ştiu de acum că Domnul scapă pe unsul Său, şi -i va răspunde din ceruri, din locaşul Lui cel Sfînt, prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.

Unii se bizuiesc pe carăle lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.

Ei se îndoaie şi cad; dar noi ne ridicăm şi rămînem în picioare.

Scapă, Doamne, pe împăratul, şi ascultă-ne cînd Te chemăm!

Psalmul 20 este o  rugăciune.

 Acest psalm, în care se împletește rugăciunea cu profeția și cu lauda, stă martor al unei situații pe care poporul lui Dumnezeu o experimentează în mod constant de-a lungul istoriei.
Pe de o parte poporul lui Dumnezeu are parte de necesitatea luptei, pentru că are mulți dușmani, iar pe de altă parte dacă luptă fără Dumnezeu este înfrânt. 

De aceea acest psalm include elementele obligatorii pentru ca regele și poporul să iasă biruitori în luptele pe care le au de dus.
Înainte de luptă cel mai important lucru nu este numai strategia de război, ci și aducerea de jertfe și înălțarea de rugăciuni către Dumnezeu.

 Ocrotirea, ajutorul, și sprijinul din partea lui Dumnezeu sunt factori esențiali ai viitoarei victorii, altfel regele și poporul vor fi înfrânți. 

Ziua necazului în acest psalm este ziua în care trebuie să mergi la război, dar poporul trebuie să se asigure că nu merge singur.

 Poporul lui Dumnezeu are experiențe în care a mers la luptă și trebuia să stea acasă. 

Dacă în mijlocul poporului nu este vreun om al lui Dumnezeu (levit, preot, profet) care să poată declara ceea ce scrie în v.6 („Știu de acum că Domnul scapă pe unsul Său,…) conducătorul poporului încă nu trebuie să pornească la luptă.
Lupta începe în locașul cel sfânt plecați pe genunchi, iar dacă avem însoțirea Domnului care este un războinic viteaz (Exod 15:3), o vom încheia ridicați și rămași în picioare; pe când dușmanii care încep lupta semeți o sfârșesc îndoindu-se și căzând. 

Victoria nu este dată de puterea carului de luptă și a calului, ci de ajutorul atotputernic al dreptei lui Dumnezeu.

relaţii frumoase

Poate chiar şi tu ai întâlnit oameni care pur şi simplu nu pot să spună „scuză-mă”, sau poate chiar tu eşti unul dintre cei care nu pot spune „scuză-mă”, poate te întrebi de ce nu poţi avea relaţii frumoase cu cei din jurul tău?

Eşti zdrobit şi nu ştii cum de s-a ajuns până aici?

Hai să luăm lucrurile pe rând şi să încercăm să descurcăm „aţele”.Vreau să te întrebi sincer şi să răspunzi la câteva întrebări:

1. Când ultima dată ţi-a solicitat cineva iertarea şi cum a făcut-o?

-Ai acceptat scuzele acelei persoane?

-Ce nu a fost bine , după părerea ta, în felul cum ţi-a solicitat iertarea?

.Care au fost aşteptările tale?

2. -Când ultima dată ţi-ai cerut iertare de la cineva?

-Scuzele tale au fost primite?

-Care crezi că puteau fi aşteptările acelei persoane din partea ta?

-De ce am pus aceste întrebări?

Este bine să realizezi cît este de important felul cum trebuie să-ţi ceri scuze atunci când ai greşit. Sunt diferite persoane şi diferite tipuri de caractere şi desigur sunt diferite feluri în care ai putea să-ţi ceri scuze.

- Sunt unele persoane atunci când le ceri scuze tu să le oferi o îmbrăţişare care întăreşte dovada că într-adevăr îţi pare rău de ce ai făcut şi că nu se va repeta.

Acesta este un tip afectiv de aţi cere iertare.

- Sunt persoane la care ai putea să le faci un serviciu şi aşa îţi poţi recompensa greşeala, şi desigur sunt persoane ce asteapta să vorbiţi deschis şi să clarificaţi situaţia.

Dar dacă nu cunoşti bine caracterul persoanei respective este bine ca să le faci pe toate:

- „ oferă-le o îmbrăţişare, fă-le un serviciu, vorbeşte deschis şi IMPORTANT arată şi spune că îţi pare rău şi că acest lucru nu se va mai repeta”.

Cum pot fi clasificate greşelile oamenilor după intenţii?

- intenţionat

- neintenţionat

- n-ai vrut-

-nu ai ştiut

Fie că ai greşit cu voie sau fără voie, păcatul tău pune un zid de despărţire între tine şi Dumnezeu.

Cum poate fi restabilită relaţia cu Dumnezeu?

1. Ce a făcut Dumnezeu pentru aceasta?

1.- a luat iniţiativa

- atunci când noi am păcătuit El a fost Cel care a căutat soluţia şi…

2.- a plătit scump

- cu însuşi sângele Fiului Său Isus Hristos

3. -ne-a dat a doua şansă

4.- a confruntat păcatul

5.- ne cheamă la pocăinţă

6. promite Duhul Sfânt care-l ajută pe om să nu mai păcătuiască

Ce trebuie să facă omul pentru ca această relaţie să fie restabilită?

1. -să recunoască că a păcătuit

2.- să îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce a făcut

3. -regretă

4. -renunţă, doreşte să se schimbe

5. -crede că Dumnezeu îl iartă

6. -crede în Domnul Isus

7.- se recompensează împlinind poruncile Lui.

Acordă Dumnezeu iertarea fără să fie solicitată?

Exod 34:6-7 „ Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat:”Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!”

Ce să faci ca să restabileşti o relaţie atunci când:

1. tu ai greşit împotriva cuiva?

- mergi tu primul şi cereţi iertare

- recunosc că am greşit

- nu încep să mă îndreptăţesc

- solicit iertarea

- o fac în modul în care ar vrea persoana dată să o fac

- mă recompensez

- promit că nu se va mai repeta

- îmi schimb comportamentul

2. tu eşti persoana împotriva căreia s-a greşit?

- confrunt ceea ce a făcut

- când îşi cere scuze

– îl iert

- îi mai dau o şansă să se recompenseze

- mă cercetez ca să văd dacă nu cumva sunt eu problema în acest conflict

.- faceţi o înţelegere împreună ca să nu să se mai întâmple astfel de lucruri.

Îţi doresc ca acest articol să te ajute în rezolvarea conflictelor sau în preîntâmpinarea lor.

voi cine ziceţi că sunt?

Credinţa biblică este o atitudine dobândită treptat, trecând prin numeroase momente de criză şi încercări. 
În timpul probei dureroase la care este supus Avraam cu fiul său Isaac (vezi Geneza 22-1-19), Avraam învaţă că Dumnezeu vrea ca noi să trăim, nu să murim, să prosperăm, nu să decădem. 
El ştie că Dumnezeu, care îi cere să aibă speranţă împotriva tuturor aparenţelor, este demn de încredere:
- aceasta este esenţa credinţei: 
-să fii convins că Dumnezeu este demn de încredere.
Pur şi simplu nu pot crede că Hristos este Dumnezeu.
Adevărul care este Hristos nu este exclusiv raţional. 
Când iubim pe cineva, o mie de argumente nu fac nici măcar cât o dovadă, 
după cum o mie de obiecţii nu dau naştere nici măcar unei îndoieli.
Dacă am învăţat un lucru în perioada învăluită în ceaţă a vârstei mele de mijloc, este că acea călătorie de la Haran la Canaan este una personală.
Fiecare din noi avem responsabilitatea de a răspunde, individual, chemării lui Hristos şi de a ne consacra Lui în mod personal. 
În Hristos cred oare?... sau în predicatorii, învăţătorii şi puzderia dede mărturisitori care mi-au vorbit despre El? 
Este Hristosul credinţei mele cu adevărat al meu sau este al teologilor, pastorilor, părinţilor.
Nimeni –părinţi, prieteni sau biserică – nu ne poate absolvi de decizia personală fundamentală pe care trebuie să o luăm cu privire la natura şi identitatea fiului Mariei şi lui Iosif. 
Întrebarea adresată lui Petru:
-Dar voi cine ziceţi că sunt?
este adresată fiecărui aşa-zis ucenic.
Să ne oprim un pic ca să reflectăm asupra credibilităţii Celui care ne cheamă. Îmi cere să risc totul pe baza afirmaţiei că El este calea, adevărul şi viaţa. 
Spre deosebire de Buddha, Mahomed şi alţi întemeietori din cuprinsul vastei lumi a religiilor, El mă invită nu doar să cred în învăţătura Lui, ci să îmi pun credinţa în El. Cine este tâmplarul nazarinean care
cutează să-mi ceară să mă abandonez Lui?

Unele lucruri din viaţa noastră nu trebui luate prea în serios!

Nu există nici o îndoială că omenirea este pornită să se auto-distrugă;

avem parcă în noi un impuls care ne vrea pieirea cu orice preţ.

De unde vine aceasta?

Credem că prima ispitire ne pune la dispoziţie chei pentru înţelegerea dinamicii ce poate duce la dezintegrarea unei persoane.

Dar, să urmărim procesul ispitirii primilor noştri părinţi.
 Ispitirea începe atunci când noi acordăm o prea mare atenţie unor lucruri care nu merită atenţia noastră.

In momentul în care şarpele s-a adresat Evei, ea a trebuit să-şi dea seama că se întâmplă un lucru care a ieşit din ordinea normală a lucururilor.

Ordinea creaţiei era dată peste cap: 

-un animal vorbea.

Noi ar trebui să recunoaştem o ispită prin faptul că atunci când ea apare, dă peste cap ordinea, şi răstoarnă calea normală a responsabilităţii noastre, a faptului că noi trebuie să dăm socoteală cu privire la vieţile noastre, deoarece noi nu suntem ai noştri.

Sarpele este cu adevărat.

El este expert al deghizării, şi nu vei descoperi decât atunci când este prea târziu cine este el cu adevărat.

El va aduce întotdeaună nelinişte în gândurile minţii noastre.

Inima noastră va bate mai repede de câte ori se va afla în preajma lui.

El este în stare să se transforme în înger de lumină dacă vrea să ne înşele.

Cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci este să nu stai de vorbă cu el.
Domnul Isus Cristos a spus că dacă mâna ta te face să cazi în păcat s-o tai. (Mt 5:30).

Ce voia să spună oare Mântuitorul?

Să fi înţeles El o tăiere în sensul real al cuvântului?

Sau a vorbit El figurativ?

Deoarece este clar că dacă am pune în practică în mod literal acest cuvânt, noi am umbla orbi, şchiopi şi ciungi.
Isus vrea să spună că acţiunea noastră împotriva păcatului şi a ceea ce ne face să cădem în păcat trebuie să fie drastică .

Noi nu trebuie să avem milă faţă de păcat sau ceea ce ne face să păcătuim.

De aceea cel mai bun lucru care ţi-l poţi face este să-i întorci imediat spatele diavolului şi să nu stai de vorbă cu el.
Apoi, să remarcăm  strategia ispititorului.

El nu vine niciodată în mod frontal, pe faţă sau evident.

Apropierea sa este întotdeauna voalată şi ascunsă.

El vine cu promisiuni frumoase, dar care în realitate aduc moartea.

Apropierea sa este asemănătoare unui cal troian.

La prima aparenţă este o minune, sau un lucru plauzibil, şi aproape că eşti gata să-l inviţi în “cetatea” ta.

Dar burta sa este plină de ‘soldaţi’ gata să te atace pe dinapoi atunci când te aştepţi mai puţin.
Uite la politeţea sa: 

-a spus oare Dumnezeu? 

Aceasta nu este o negare frontală a adevărului, deoarece în cazul acesta Eva nu ar fi stat de vorbă cu Sarpele; 

-ar fi fost prea evident că este împotrivă.

Nu..

El te pune pe tine să începi să te îndoieşti.

Tu să începi să te întrebi dacă cuvântul spus de Dumnezeu este chiar aşa.

Apoi să începi tu să te îndoieşti cu privire la caracterul lui Dumnezeu; 

cum că El nu ar căuta interesul tău 100%; 

cum că El ţi-ar interzice nişte binecuvântări care ţi s-ar cuveni; 

cum că El nu ar fi total sincer cu tine şi nu te iubeşte chiar atât de mult .

Aici vrem să remarcăm că ispititorul nu-l numeşte pe Dumnezeu Domnul.

Pentru ispititor Dumnezeu nu este Domnul.

Pentru autorul Genesei, Dumnezeu este Domnul .

Ispita continuă cu o discuţie care nu ar fi trebuit să aibă loc.

Atenţia a devenit de acum o conversaţie.

In ispitirea Sa, Domnul Isus nu a stat de vorbă cu diavolul;

 El a contracarat orice atac al acestuia cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Există unele lucruri care nu ar trebui să fie spuse.

Când vorbim cu diavolul, noi îl minimalizăm pe Dumnezeu.

Eva a omis să recunoască că poate să mănânce după  plăcerea eI din orice pom .(Genesa 2/6).

Mâncarea a devenit pentru Eva o obligaţie din partea lui Dumnezeu.
Si Eva începe să-L denumească pe Domnul Dumnezeu ca Dumnezeu (3:3), termen folosit şi de ispititor.

Apoi începe să adauge spuselor lui Dumnezeu cuvinte proprii:

-să nu te atingi de el (Genesa 3:3).

Adică, Dumnezeu este prea strict, cere prea mult.

Sub tirul neobosit al ispititorului îţi vei şopti ţie însuţi că Domnul Dumnezeu nu are nici un drept să fie atât de strict cu tine.
Apoi, ameninţarea lui Dumnezeu din 2:17

- ‘veţi muri negreşit’ 

devine dintr-un fapt cert o posibilitate:

 -‘ca să nu muriţi’.

Adică nu este chiar sigur că vom muri.

Probabil că vom muri, dar nu se ştie precis.
Pentru şarpe era suficient: 

uşa a fost deschisă şi de acum atacă frontal (v 4): 

nu veţi muri în mod precis.

Deci, conform diavolului, interdicţia divină este are rolul unei sperietori de ciori.

Este o ameninţare care nu va fi pusă în practică, de aceea nu trebuie să te temi de ea.

Dumnezeu nu a fost sincer, cu alte cuvinte.

A spus că se va întâmpla ceva ce nu se poate întâmpla.
Atacul continuă: 

şarpele îl face de acum pe Dumnezeu gelos pe om, adică interdicţia Sa are rolul de a-l împiedica pe om să devină mai mult decât este.

Dumnezeu ştie că viaţa omului ar fi mai împlinită, mai independentă dacă ar mânca .

Ochii lor se vor deschide!

Ei vor vedea cu alţi ochi viaţa.

Ispita se materializează prin a face ceea ce nu trebuie să faci..

Mai întâi ai acordat atenţie la ceea ce nu trebuia.

Apoi ai sta de vorbă despre ce nu trebuia.

Acum faci ceea ce nu trebuie să faci.
Lecţia este clară: 

ispititorul ne biruieşte din clipa în care îi acordăm atenţie.

Iacov 1:14-15 

ne spune clar domeniul în care se duce lupta cu ispitirea:

 la nivelul poftelor şi al gândurilor (Iacov 1:13).

Tot Iacov (1:16-18) ne spune despre caracterul lui Dumnezeu:

 în El nu este nici un rău, ci numai lumină, bine şi bunăvoinţă de a ne da orice dar bun şi perfect.

Cum spunea cineva: un gând devine o faptă, o faptă devine un obocei, un obicei devine un destin.
Ce-i de făcut?

 Păi, trebuie să pornim invers în rezolvarea stării în care suntem: 

să ne recunoaştem faptele şi căderile, să ne cerem iertare de la Domnul Dumnezeu.

Apoi să nu mai permitem nici o „discuţie” cu diavolul.

Asta la nivelul poftelor firii pământeşti, a lăudăroşiei vieţii şi a poftelor ochilor.

Unele lucruri din viaţa noastră nu trebui luate prea în serios!

Nu trebuie să ne cheltuim sentimentele pe chestii care nu merită!

Există prea mult frumos şi important ca să ne oprim la ceea ce nu este esenţial!

harul pocăinţei.

Un aspect al harului felurit al lui Dumnezeu este harul pocăinţei.
 A te pocăi şi a primi iertare pentru păcatele săvârşite este un har primit de la Dumnezeu. 
Acest har nu este pentru oamenii mândri, ci pentru cei smeriţi.
 A te pocăi cu adevărat implică adâncă smerenie. Pocăinţa adevărată este un act de profundă smerenie. Aceasta implică: 
-să-ţi recunoşti păcatul, şi să-ţi ceri iertare pentru el; lucruri pe care omul mândru este incapabil să le facă. Pocăinţă înseamnă să nu cauţi să-ţi îndulceşti starea, prezentându-te mai puţin vinovat decât în realitate; 
-să nu-ţi atenuezi vinovăţia, să n-o ascunzi şi să n-o recunoşti doar atunci când nu mai ai încotro. Cei care au astfel de ,,pocăinţe” nu primesc harul iertării de păcat.
 Din categoria acestora face parte Saul, care pentru că nu s-a pocăit cum trebuie n-a primit harul iertării. 
Saul se pocăieşte doar când nu se mai poate dezvinovăţi, doar când nu-şi mai poate ascunde păcatul, o face doar ca să astupe gura lui Samuel, şi în loc să se smerească înaintea Domnului şi înaintea poporului pentru neascultare, rămâne în continuare preocupat să-şi cinstească numele înaintea oamenilor. (1Samuel15) 
Omul care se pocăieşte cu adevărat, n-are nevoie de acuzatori, deoarece acuzatorul cel mai crud este tocmai el însuşi. 
Harul pocăinţei este acordat celor care sunt gata să-şi ceară iertare pentru păcatul săvârşit, atât înaintea lui Dumnezeu cât şi înaintea celor cărora le-a greşit. 
Dumnezeu iartă pe cei care consideră mai importantă rezolvarea problemei relaţiei lor cu Dumnezeu decât ajustarea imaginii publice şifonate. 
De când sunt pocăit, am văzut mulţi oameni care au păcătuit, unii împotriva altora, dar foarte puţini care să-şi ceară iertare din inimă. 
Cei mai mulţi n-o fac deloc, iar unii o fac din vârful limbii, doar în urma presiunilor exterioare exercitate asupra lor. 
Daţi-mi voie să vă spun cât se poate de răspicat: 
-nu există harul iertării fără smerenia cererii de iertare. Pocăinţa tip ,,Saul” nu conduce la iertare. 
Exemplul nostru de pocăinţă este David.
 Cu toate că n-a fost om de rând ca şi noi, şi cu toate că imaginea sa publică a fost serios afectată, David a considerat că există o problemă mult mai arzătoare decât ajustarea acesteia, şi anume refacerea relaţiei sale cu Dumnezeu.
 Cine nu este dispus să îndure supliciul cererii de iertare, sau chiar al ruşinii publice nu va gusta niciodată harul iertării. 
Să ne amintim totuşi că mai rea este umilinţa iadului decât umilinţa pocăinţei. 
După umilinţa pocăinţei vine înălţarea, însă după umilinţa iadului nu urmează nimic altceva. Timpul nu rezolvă conflictele. 
A tăcea chitic o lună de zile şi apoi a te purta ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic nu-i soluţie biblică.
La urma urmei fiecare trebuie să hotărască ce-şi doreşte: 
-Har sau imagine.
 Evident nu ni se cere să ne pocăim de păcate pe care nu le-am făcut, sau pe care le-au făcut alţii.
 Nu trebuie să trăim cu stresul că poate am greşit cuiva fără să ne dăm seama. 
Dumnezeu nu ne pedepseşte pentru păcatele de care nu ne conştientizează mai întâi.
 În primul rând lucrarea Duhului este să ne convingă de păcat. 
Dar când Dumnezeu ne convinge că am greşit împotriva cuiva, atunci avem datoria de a ne pocăi. Tendinţa noastră firească este aceea de a vedea greşelile altora, şi de a aplica tot ce se predică la viaţa celor din jur. 
Haideţi să începem a privi fiecare în dreptul nostru, iar pe ceilalţi să-i lăsăm în plata Domnului.

iertarea lui Dumnezeu...

Uneori ştim că Dumnezeu ne-a iertat dar avem probleme cu a ne ierta pe noi inşine. 
De ce crezi că este asta adevărat?
Bariere în calea experimentării iertării lui Dumnezeu.
Un sentiment greşit că noi trebuie să suferim sau să plătim cumva pentru păcatele noastre, cel puţin într-o anumită măsură.
 Ne comportăm ca şi cum iertarea lui Dumnezeu nu vine în viaţa noastră decât după ce am atins un nivel misterios de suferinţă pentru păcatele noastre.
O dorinţa de a ne păstra vinovăţia pentru ca să nu fie nevoie să ne schimbăm comportamentul.
 Dacă mă consider o persoană îngrozitoare şi păcătoasă atunci voi continua să păcătuiesc. 
Dar dacă ştiu că sunt iertat atunci sunt cu adevărat liber să merg înainte şi să mă îmbunătăţesc în comportamentul meu, oricât de încet ar fi procesul.
Evrei 9:14.
Eşec în cultivarea relaţiei noastre cu Dumnezeu. 
Dacă nu creştem în cunoaştere de cine este El, atunci nu vom avea parte nici de iertarea pe care El este gata să o ofere.
Filipeni 3:7-10
Există domenii în viaţa ta unde nu experimentezi iertarea lui Dumnezeu?
 Care dintre factorii din lista de mai sus pot fi o parte a cauzei pentru care nu experimentezi iertarea lui Dumnezeu?
Creştinii eşueaza să experimenteze harul lui Dumnezeu din diverse motive.
 Două dintre acestea sunt:
O concepţie greşită despre Dumnezeu ca fiind un stăpân dur care ne împlineşte nevoile cu rea voinţă.
Credinţa că după ce am fost mântuiţi prin har trebuie să ne "plătim calea" şi să câştigăm binecuvântarea lui Dumnezeu.
Este posibil să ştii că lucrurile menţionate mai sus sunt minciuni şi totuşi să te comporţi ca şi când ar fi adevărate. Împărtăşeşte un moment în care ai fost ispitit să acţionezi pe baza acestor idei greşite.
Hotărăşte-te să faci unul dintre lucrurile următoare sau vino cu un plan propriu care să te ajute să experimentezi pe deplin iertarea lui Dumnezeu.
Memorează unul din versetele despre iertare.
 Scrie o scrisoare Domnului mărturisindu-I o data pentru totdeauna lucrurile care încă simţi ca nu le-a iertat. 
Apoi arde scrisoare şi mulţumeşte-I că "El Insuşi a purtat păcatele noastre pe cruce, pentru ca noi să murim faţă de păcat şi să trăim faţa de neprihănire; prin rănile lui aţi fost vindecaţi".
 1 Petru 2:24