joi, 21 martie 2013

-mie de ce-mi vine atât de greu?


După ce a asfinţit soarele s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: -Seminţei tale îi dau ţara aceasta  Geneza 15:17-18
Avraam era puţin îngrijorat.
Mie nu-mi place când noi citim Biblia şi nu folosim de loc imaginaţia noastră, şi nu ne punem noi în locul personajelor despre care citim.
 Citim despre Avraam că Dumnezeu l-a chemat din ţara sa, din familia sa din poporul său…
- şi apoi în versetul următor, citim că Avraam a plecat, şi noi credem că plecarea lui Avraam a fost chiar atât de uşoară.
 Nici nu ne trece prin minte că Avraam o fi avut şi el dubiile sale, luptele sale, poate chiar nesiguranţele sale. Discuţii cu soţia sa, Sara, sau cu neamurile sale.
Acestea l-or fi făcut lunatic, i-or fi zis că poate şi-a pierdut minţile.
 Avraam a trebuit să învingă anumite dubii, inerente fiinţei umane.
Chiar şi celor mai puternici sau credincioşi dintre noi nu se întâmplă aceste lucruri!
Citim apoi că Avraam a crezut pe Dumnezeu şi lucrul acesta i-a fost socotit neprihănire. 
Ce uşor a fost ca Avraam să creadă!
Dar mie de ce-mi vine atât de greu? 
De ce trebuie să mă lupt să cred? 
Şi eu am exemplele trecuţilor titani ai credinţei, ca Avraam, şi am Cuvântul lui Dumnezeu şi tot am lupte!
 Dar Avraam care nu a avut Cuvântul şi nici predecesori ai credinţei, oare i-a venit uşor să creadă? 
Nu ştiu, întreb şi eu?
Dar nu-mi place să cred că istorisirile din Biblie s-au întâmplat în timpul scurt în care le citim noi (pe parcursul a cinci minute) şi că oamenii respectivi nu au avut de luat deciziile lor cum trebuie să le iau şi eu pe ale mele, din mijlocul unor lupte, dubii, nesiguranţe şi incertitudini. 
Mai ales că ştiu că de câte ori trebuie să iau o decizie, apar cel puţin două-trei variante care par toate la fel de bune!
Normal !!
Prin capitolul 15 din Geneza citim că după câţiva ani de aşteptare a împlinirii făgăduinţei lui Dumnezeu, Avraam a întrebat din nou pe Domnul: 
-Prin ce voi cunoaşte că voi stăpâni ţara asta despre care îmi vorbeşti tu?
 Cu alte cuvinte, dă-mi o dovadă, un semn.
Fă un legământ cu mine. 
Şi Domnul cade de acord.
Avraam va lua dobitoacele cerute de Domnul, le va omorî şi va face din corpurile lor un fel de culoar prin care, cei doi care vor încheia legământul, Dumnezeu de la un capăt şi Avraam de la celălalt vor înainta unul spre altul, strigând: 
-cum s-a despicat trupul acestor animale, aşa să fie despicat trupul meu dacă nu-mi voi ţinea legământul!
Avraam a aşteptat la un capăt, probabil ca Dumnezeu să facă primul pas. 
Dar de la capătul Domnului nu se auzea nimic.
Avraam era obosit, a adormit.
 La un moment dat Domnul a trecut printre animale de unul singur, încheiand parcă un legământ unilateral cu Avraam.
Apoi a reafirmat clauza legământului: :
-ţara  aceea va fi a seminţei lui Avraam!
Întâmplarea aceasta mă aduce la ceea ce vreau să spun. 
Dumnezeu nu ne va cere niciodată să facem ceva singuri, de noi înşine. 
Nu este ca şi cum noi ne facem partea noastră, şi Dumnezeu îşi face partea Sa, şi astfel noi ne întâlnim undeva la mijloc… 
-ei bine, poate că Dumnezeu face mai mult că El e mai mare şi mai tare!
Am auzit prin popor expresia care nu-i adevărată: 
-fă un pas către Domnul şi El va face doi către tine.
-E adevărat că Biblia spune:
- Iacov 4:8 
-Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi 
.Dar noi nu putem face nimic de la noi înşine! 
Ba mai mult! 
Profetul vede situaţia în felul acesta: 
Isaia 26:12 
 Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi. 
Tot ce facem noi, este făcut prin puterea Domnului. 
El nu ne cere ceva ce nu va face El prin noi, ceva ce nu cere de la Sine!
 Când ne cere ceva, El ştie că El va trebui să facă prin noi.
 Când ne cere să fim sfinţi, 
El ştie că :
-El va fi sfinţirea noastră! 
Când ne cere să fim înţelepţi,
 El ştie că:
- El va fi înţelepciunea noastră! 
1 Corinteni 1:30 
-Şi voi, prin El, Sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.
Noi nu putem atinge aceste stări fără ca Christos să-şi trăiască viaţa Sa în noi! 
De aceea ne-a promis El că va fi cu noi în fiecare zi, până la sfârşitul veacului!
 Noi nu suntem niciodată singuri, lăsaţi de capul nostru, ca să ne zbatem noi să facem, să împlinim ceva în puterea şi capacitatea noastră.

luni, 4 martie 2013

Piedici în calea pocăinţei!

El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
Când mă gândesc la dimensiunea jertfei Domnului Isus Christos, aşa după cum este descrisă ea aici, şi după cum o cunosc din experienţă, mă întreb adesea de ce atât de puţini oameni beneficiază de jertfa Domnului!
Unde e restul lumii?
Domnul ar fi iertat orice păcătos, orice criminal, dacă s-ar fi întors la El!
Unii nu se întorc, pentru că gândesc că sunt prea păcătoşi, prea departe de Domnul, şi pentru ei nu mai există iertare, întoarcere.
Alţii nu se întorc pentru că ei sunt prea puţin păcătoşi:
 adică, nu au omorât pe nimeni,
nu au stricat casa nimănui…
Păcatele lor sunt atât de nevinovate!
O minciunică ici-colo, un furtişor, o aventură indecentă…
dar ce!
Nu toţi oamenii sunt vinovaţi le fel?
 Şi atunci?
De ce să ies eu în evidenţă, ca fiind cel mai rău, când de fapt, din marea mulţime de păcătoşi, eu nu ies nicicum în evidenţă!
Piedici în calea pocăinţei!
Deoarece, am uitat să precizez că jertfa Domnului nu-ţi foloseşte la nimic dacă nu te pocăieşti!
Şi, trebuie să mai precizez că Domnul Isus a murit pentru păcatele lumii întregi, deoarece lumea întreagă are nevoie de jertfa Lui!
 Unii mai păcătoşi, nu au mai multă nevoie decât cei mai „puţin păcătoşi”!
TOŢI sunt păcătoşi, spune apostolul Pavel, şi toţi vor merge în iad, păcătoşi mai mari sau mai… mici!
Aşa că dacă citeşti aceste rânduri, nu cred că ai ajuns aici din întâmplare.
Eşti într-una din singurele două categorii posibile:
- eşti nemântuit (adică nu te-ai pocăit pentru a beneficia de iertarea lui Dumnezeu prin jertfa Domnului Christos)
sau
-eşti mântuit!
Şi pentru unul şi pentru celălalt, aceste rânduri se doresc a fi o încurajare spre pocăinţă sau o asigurare că dacă te-ai pocăit, ai făcut bine!