vineri, 28 aprilie 2017

Doamne dacă vei veni....


Doamne dacă vei veni, într-o zi de luni,
Şi de starea mea de-atuncea va fi-ntre furtuni,
Pune doar o picătură din ce-a curs pe cruce
Ca să pot pleca spre Tine, şi să pot ajunge.
Şi de marţi Tu vei decide, să mă duci în Slavă,
De voi fi în vreo strâmtoare, sau necaz, ceva,
Curmă a mea suferinţă, ia-i pe toţi din cale
Şi mă poartă-n cerul Tău, neprivind în vale.
Miercuri Tată de vei da, startul către Cer
Pleacă-Ţi ochiul spre mine, caci inca mai sper
Că vei nimici-ndoiala mea si acelor ce mai greu
Înţeleg că lumea asta-i, fără Dumnezeu.
Joi sunt gata să Te-aştept, dis-de-dimineaţă
Voi lăsa ca bucuria limpede pe faţă
Să o vadă pe de-a ntregul, toţi de lângă mine
Să-şi răspundă abia acuma, cum, de ce, de cine?
Chiar şi vineri de va fi, Sfănta Întâlnire
Sigur pe pământ lăsa-voi, păcătoasa-mi fire.
Agăţat apoi de-un înger, cu trupu-mi schimbat
Voi păşi în sala-n care, Mirele-i un Miel, junghiat.
Sâmbătă să dorm mai mult, mi-e a mea plăcere,
Dar Te-aştept chiar şi-n odihnă, presărat prin gene,
Îmi voi umple-ntreaga zi, fixându-mi privirea
Pe Cerul din care creştinii, aşteaptă, Răpirea.
Mai este o zi, o zi de sărbătoare,
Când Domnul nostru petrece cu noi, în adunare.
Inutil ca să spun că-mi doresc, El atunci  să vină
Când toţi împreună vom fi, la-nchinarea divină.
Noi nu ştim nici ziua nici ceasul când Tu vei veni,
Dar ştim de „curând-ul” ce ni L-ai spus din profeţii.
Rămânem o Doamne în aşteptare, cu bucurie

Ca să-Ţi refaci Universul, cu noi aşezaţi, în Armonie.

miercuri, 26 aprilie 2017

Un om....



Când a auzit împăratul cuvântul pe care-l strigase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, a întins mâna de pe altar, zicând: „Prindeţi-l!” Şi mâna, pe care o întinsese Ieroboam împotriva lui, s-a uscat, şi n-a putut s-o întoarcă înapoi.
Un om.... 
În drum spre amvonul înalt, 
A reuşit din primul salt,
 Să şi-l ocupe-avid.
 Vă relatez succint, acum,
 Cum a scurtat puţin din drum, 
Sezand aproape de carari: 
Călcând pe frati şi pe surori,
Urcă în tropaieli de cal,
 spre frumosul piedestal. 
Dar scaunul de-atâta tolănit,
 S-a-mbolnăvit de scârţâit,
Sub atmosfera de otet
Al falsului profet
 Un leac în grabă a găsit, 
Şi duhul l-a-nţepenit, 
Pe"artistul" neispravit 
Cum a-nţeles care-i folosul, 
Puterii sfinte- nu colosul
Vorbelor goale insiruite. 
S-a dovedit adevarat 
Ca să fii plin de duh
Iti trebuie aprins al 
Vietii sfinte rug, 
Ascultaţi acuma :
-Voi pretendenti ai darurilor sfinte 
Când nu te-ajută harul minţii, 
Un post poţi să-l ţii cu dinţii! 
Sa fii lovit precum Ieroboam 
Ce mana s-a uscat in van
Apoi nici ruga nu i-a ajutat 
Caci a murit netrebnic ,vinovat
-Fii azi la ruga ta smerit 
Si vegheator pe cale, umilit;
La vremea Lui EL sa te inalte
Pe culmi ceresti si binecuvantate fapte .

luni, 24 aprilie 2017

limba căsniciei

1 Corinteni 13 /.......pe limba căsniciei
1.- Chiar dacă m-aş ruga în public, astfel încât să -i fac pe toţi să se simtă umiliţi în faţa evlaviei mele, şi chiar dacă aş vorbi în faţa altora cu cuvinte pompoase, încât să -i duc de nas pe toţi cu elocvenţa mea, şi chiar de aş avea o voce încât să storc în biserică lacrimi din ochii bătrânilor şi aplauze din partea tinerilor, dacă nu-mi iubesc soţia,sunt egal cu zero.
2.-... şi chiar dac aş predica în biserică sau aş da învăţâtură la întâlnirile tinerilor şi aş fi tobă de Biblie şi teologie, şi chiar dacă aş fi nelipsit de la toate repetiţiile de cor şi fanfară şi din toate misiunile, ba chiar i la înmormântări, dacă nu-mi iubesc soţia pe care mi-a dat-o Dumnezeu, sunt egal cu zero.
3.-... şi chiar dacă m-aş scula cu noaptea în cap şi aş pleca la lucru şi aş avea chiar două sau trei slujbe, ca să aduc bani în casă , şi chiar dac m-aş duce să lucrez în Spania sau Italia, şi chiar dacş mi-aş face casă mare şi mi-aş putea schimba maşina tot la doi-trei ani, şi am avea toate lucrurile necesare în casă , şi am mânca mâncarea săptămânal la restaurant, dacă nu-mi iubesc soţia, e totul egal cu zero!
4.- Dragostea rabdă multe critici şi refuzuri, multe oboseli ale partenerului, încăpăţânări şi schimbări de planuri. Dragostea iartă de fiecare dată , ştie să şteargă lacrimi şi să îmbrăţişeze, să îmbărbăteze şi să restaureze. Dragostea ştie să jertfească din timpul şi activităţile ei plăcute, chiar şi atunci când ceea ce face nu trezeşte în ea entuziasmul pe care l-ar fi trezit activitatea ce şi-a propus-o.Dragostea nu e invidioasă când partenera lui e considerată o soţie mai bună decât este considerat el, un soţ bun.Dragostea nu îl consideră pe celălalt mai prejos ca valoare, daruri, aptitudini, sau ca fiind cel bun să asculte, nu să vorbească .
5.- Dragostea se spală pe dinţi, chiar şi pe picioare; nu- şi bate joc de tine şi nu te critică ,nici nu te ia peste picior de faţă cu alţii.Dragostea nu-l consideră pe celălalt un sclav care să slujească şi să -i împlinească toate poftele şi dorinţele.Dragostei nu-i sare ţandăra de fiecare dată când celălalt nu îi face pe plac şi nu consideră că e buricul pământului, sau cel puţin al căsniciei.Dragostea nu e răzbunătoare şi nici nu-i dă celuilalt de înţeles zilnic că:- „aşa cum faci tu, aşa o să-ţi fac şi eu".
6.- Dragostea nu se bucură de necazul celuilalt, nci măcar atunci când acesta a dat cu capul în mod meritat; dragostea nu aşteaptă cu nerăbdare să păţească ceva partenerul,ca să -i poată arunca: -„ ţi-am spus eu că aşa va fi".Dragostea apreciază adevărul oriunde îl găseşte, chiar pe buzele partenerului care-ţi spune că a greşit.
7. -Dragostea nu trâmbiţează în public,nici celui mai bun prieten, greşelile partenerului .Dragostea îl crede pe celălalt pe cuvânt şi nu ia atitudinea de agent FBI, de a-ţi urmări fiecare pas, doar se vor adeveri bănuielile lui. Dragostea va nădăjdui în fiecare zi că celălalt va deveni mai blând, mai smerit, mai evlavios, mai iertător, mai înţelept, mai iubitor, şi nu îi va zice:- „Tu niciodată nu osteneşti ..."Dragostea suferă chiar şi nedreptăţile pe care ţi le face celălalt şi nu se transformă în ură , ci aşteaptă smerirea, împăcarea şi îndreptarea lucrurilor, înaintea lui Dumnezeu.
8.- Dragostea de felul acesta nu poate fi ucisă de nimeni şi nimic.Căci aprecierile celor din biserică se pot duce; averea se poate pierde, iar realizările se uita. Dar în căsnicie, ceea ce va însemna,şi va rămânea totdeauna, va fi dragostea.
9.- Suntem chemaţi să ne implicăm în lucruri în parte şi să strângem bunuri în parte, dar să iubim pe de-a-ntregul.
10.- Acum, dar, rămân acestea trei: -credinţa că Dumnezeu ne va călăuzi în căsnicia noastră , -speranţa că vom avea o viaţă fericită împreună , şi dragostea de azi,mai tare decât moartea şi locuinţa morţilor.îţi va zice:
- iţi voi da ...căci , asta contează cel mai mult!

joi, 13 aprilie 2017

sărac în Duh....

Doamne, cât de nepătrunse sunt gândurile tale...
 Rugi nerostite şi totuşi nevoi împlinite .
Nopţi nedormite şi arcuri îndoite ,
Dar biruinţi nebănuite.
Suflete câştigate, inimi eliberate ,
Munţi de probleme transformaţi în cenuşă .
Inimi cu dorinţi neprihănite ...
Sunt binevenite.
Un duh care strigă în tăcere
Primeşte răspuns.
 Nu suntem lipsiţi de putere,
 Atata timp cat stam pe genunchi
 Pentru a o cere-

joi, 6 aprilie 2017

A uitat Dumnezeu să aibă milă?



A uitat Dumnezeu să aibă milă? şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?Psalmul 77:9 
Mila lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii, atunci când trecem prin necazuri este un lucru uneori greu de înţeles, pentru că avem de obicei o vedere limitată şi dorim cel mai mult binele momentului prezent. 
Una din explicaţiile acestei enigme ne este dată de Scriptură, care ne spune că aşa cum sunt cerurile faţă de pământ aşa sunt gândurile noastre faţă de ale Lui. 
Singurii care pot înţelege şi accepta voia lui Dumnezeu pe timp de necaz, fără să se răzvrătească, sunt cei acordaţi prin Duhul Sfânt la aceeaşi frecvenţă cu Cerul şi cu voia
Celui PreaÎnalt, care spune că:
-toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Domnul. 
Cuvântul psalmistului denotă faptul că în sufletul lui era o furtună şi se zbătea inundat de diferite gânduri, asemenea unei bărci care începe să ia apă, aflându-se în pericol.Gândurile care a determinat pe psalmist să pună această ciudată întrebare despre mila lui Dumnezeu ne spune că se afla sub atacul fricii şi al deznădejdii. 
Dacă citim întreg psalmul vom observa că el s-a rugat, s-a cercetat, iar apoi a ajuns în punctul unde şi-a pledat cauza înaintea lui Dumnezeu cu argumentele trecutului, care aveau menirea de-al scoate din starea de necredinţă.
Atacul descurajării a venit prin întrebări ce vor încerca să ne atace şi pe noi atunci când trecem prin greutăţi pe care nu le înţelegem. 
Va lepăda Domnul pentru totdeauna?
Nu va mai fi El binevoitor?
S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? 
S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna? 
Întrebările necredinţei trebuiesc aduse în starea de tăcere înainte de a ne păgubi, fiindcă îndoiala poate pătrunde şi clătina sufletul prin aparenţe de logică omenească, care ne fac să credem că suntem nedreptăţiţi. Psalmistul ia ca medicament, pentru a-l scoate de sub atacul săgeţilor de necredinţă, tot întrebarea
- A uitat Dumnezeu să aibă milă?
Este o întrebare absurdă, deoarece Dumnezeu nu poate să uite;Trăsătura de a uita ni se potriveşte numai nouă, oamenilor.
Noi nu suntem scutiţi să trecem prin necaz şi întuneric, care fac să apară în noi astfel de întrebări. 
Lipsa de vizibilitate ne face uneori să ne întrebăm dacă Dumnezeu ştie unde suntem şi prin ce trecem.
Primul atac de acest fel vine atunci când ni se pare că nu ne sunt ascultate rugăciunile. 
În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nici o mângâiere (Psalmul 77:2). 
Îl căuta pe Domnul când era în necaz, pentru că era apăsat de o povară ce nu-i era luată de pe umeri.Căuta lumină în întuneric, şi pe moment nu a găsit-o. 
Ilie şi-a trimis slujitorul de şapte ori până ce a văzut un nor cât o palmă, care era răspunsul repetatelor lui rugăciuni. 
Este sigur că vom trece şi noi prin această fază, de unde vom striga şi ni se va părea că nu suntem ascultaţi, de parcă cerul ar fi de plumb şi nu lasă rugăciunile noastre să ajungă acolo sus,de unde vine ajutorul.Atunci spunem, chiar dacă numai pentru noi: 
-A uitat Dumnezeu să aibă milă? 
Psalmistul a stat noaptea cu mâinile întinse, adică în rugăciune, fiindcă uneori durerea nu te lasă să dormi. 
Atunci îţi trec prin minte gânduri ca acelea: 
-că tot altul este vindecat când apa se tulbură dar nu tu. 
Tot problemele altuia sunt rezolvate, ca prin minune,dar nu ale tale şi apare întrebarea: 
-A uitat Dumnezeu să aibă milă? 
Durerea l-a apăsat aşa de tare că nu putea dormi, iar la un moment dat nu a mai putut nici vorbi. 
Tu îmi ţii pleoapele deschise; şi, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi (Psalmul 77:4). 
Acest zbucium îl făcea să nu se poată odihni şi frământat de gânduri tăcea.
O apă curgătoare cu cât este mai mare cu atât este mai tăcută. 
-A uitat Dumnezeu să aibă milă? 
Dacă un strop de rouă nu cade fără ştirea Lui, oare cum ar putea să uite El de noi?Dumnezeu, prin mila Lui, a răscumpărat oameni din toate neamurile şi de toate limbile pentru a fi poporul Lui, după planul etern prin legământul cel nou.
El şi astăzi este la fel de interesat de mântuirea şi binele nostru, ca şi atunci când a murit pentru noi. Dumnezeu nu îşi bate joc de nimeni şi nu-i pare rău de darurile pe care le dă oamenilor. 
Dacă Dumnezeu ar uita să aibă milă înseamnă că ar neglija Legământul prin care ne-a promis că El nu ne va uita cu nici un chip şi nu ne va părăsi.
Dacă Dumnezeu ar uita să aibă milă ar însemna că a uitat de Golgota şi de Fiul Său care a suferit în Ghetsimani; 
-ar însemna că a uitat de El Însuşi, pentru că El este dragoste. Absolut NU.
Dumnezeu nu a uitat să aibă millă şi aceasta fără nici o excepţie.
O altă întrebare ce ar fi potrivită pe buzele omului este: 
-Oare am uitat noi să -I fim mulţumitori? 
Prin mila Lui avem suflare şi mintea poate gândi o astfel de întrebare. 
Este mila Lui care tolerează o astfel de întrebare, pentru că ştie din ce suntem făcuţi. Suflete, ai uitat să crezi?Oare este potrivit pentru un copil să respingă nuiaua părintelui care îi vrea binele? 
Oare este potrivit pentru o sculptură să respingă dalta care îi dă frumuseţe? 
Oare nu este potrivit pentru o pictură, pictată de un maestru, să respingă anumite culori? 
Când ne găsim atacaţi de un astfel de gând, precum că:
- Dumnezeu a uitat să aibă milă şi poate că este nedrept pentru ce îngăduie peste noi, trebuie să ne ridicăm şi să ne scuturăm de praful de pe drum, unde aceste gânduri ne-au călcat în picioare.
Milioane de martiri s-au dus cu bucurie la moarte, despărţindu-se cu bucurie de pământ pentru Domnul . Oare ar fi uitat să aibă milă faţă de ei ?
sau i-ar fi nedreptăţit cu ceva?
Chiar dacă trecem prin necazuri noi avem promisiunea vieţii veşnice, şi Scriptura spune că aceste necazuri nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare. 
Domnul Isus a trecut prin această stare de suferinţă, fiind părăsit de Tatăl pentru câteva clipe. 
Domnul Isus după ce a petrecut un timp cu ucenicii pe care şi I-a ales a început să le spună şi să-i prevină din timp că El va fi răstignit şi omorât, pentru a nu fi surprinşi şi să nu li se pară că a pierdut controlul asupra lucrurilor. 
Însă ei nu L-au înţeles.
Domnul Isus le-a făcut ucenicilor cunoscută viziunea Lui cum privire la ridicarea unei Biserici, care necesită mai întâi o vreme de suferinţă şi moarte. 
Strategia acestui plan include şi o înviere din morţi, însă ucenicii nu L-au înţeles, la fel cum nici noi nu înţelegem că necazurile prin care trecem sunt îngăduite de Dumnezeu spre binele nostru. 
Ucenicul Petru a spus:
-Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu-ţi se întâmple aşa ceva! (Matei 16:22).
Era expresia unei intenţii bune, dar complet greşită. 
Domnul Isus nu a fost înţeles când a spus că trebuie să sufere batjocura şi moartea, la fel cum nici noi nu înţelegem planul Lui atunci când credem că El a uitat să aibă milă de noi. Domnul Isus i-a spus lui Petru că are gânduri de ale oamenilor, care sunt mult diferite de gândurile Lui.
Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor (Matei 16:23). 
Petru a primit o mustrare serioasă şi nu a uitat lecţia despre deosebirea gândurilor omeneşti de cele ale lui Dumnezeu. 
Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire (1 Petru 4:1).
Ca să poţi birui întrebările ce pot să te ducă la depresie spirituală,susţinând ideea că Dumnezeu a uitat să aibă milă îţi trebuie o înarmare cu gânduri ce se potrivesc cu ale lui Dumnezeu.
Domnul Isus nu a acceptat să fie compătimit de Petru că va trece prin moarte, fiindcă El vedea dincolo de moarte. 
Rudeniile Domnului Isus şi-au dat seama că El va ajunge la necaz cu mai marii preoţilor dacă va continua să-i numească călăuze oarbe şi au încercat să spună Domnului părerea lor, însă El nu a acceptat nici simpatia şi nici aşa zisa dorinţă de bine a lor. 
Domnul Isus a refuzat să se lase deviat de intenţiile bune ale oamenilor ,de la ţinta şi planul Tatălui. 
Dar noi ce facem când trecem prin necaz, care are ca scop înnobilarea sufletului nostru? 
Simpatia oamenilor ne poate pune uneori în pericol, gândind că Dumnezeu ar fi nedrept să îngăduie astfel de boală sau necaz peste noi.
Atunci apare gândul: 
-A uitat Dumnezeu să aibă milă?
Nu cumva a greşit şi mi-a dat ce nu meritam? 
Omul lui Dumnezeu care a vorbit împotriva altarului fals de la Betel, făcut de Ieroboam, este un exemplu trist al omului ce s-a lăsat deviat de la planul lui Dumnezeu.
Atunci când prorocul a acceptat compătimirea unui alt prooroc ce avea intenţii bune, oferindu-i casă şi masă, a deviat de la porunca lui Dumnezeu, care-i spuse să nu se oprească nicidecum. 
Când şi-a reluat drumul spre casă a întâlnit un leu care l-a omorât. 
Dacă treci prin încercări, acceptă să stai sub mâna tare a lui Dumenzeu, pentru că ea nu dă greş şi El nu uită să aibă milă. 
Dumnezeu vede lucrurile pe care noi, oamenii, nu le vedem şi are întotdeauna în vedere binele sufletului şi nu neaparat al trupului nostru. 
Dacă ai de dus o cruce grea trebuie să priveşti dincolo de ea, aşa cum a făcut şi Domnul Isus. 
Oamenii care cred că Dumnezeu a uitat să aibă milă faţă de ei sunt cei ce nu văd decât până la cruce, până la boală, până la pierdere sau până la mormânt. 
Domnul Isus ştia că Dumnezeu- Tatăl vroia ca El să moară pe cruce şi nu S-a lăsat deviat de la acest plan. 
Îţi este greu să-l ierţi pe acela care nu merită iertarea ta?
Nu poţi să ierţi având gânduri de ale oamenilor care văd numai până la mormânt ci, tu poţi ierta numai privind dincolo de mormânt. Când Duhul Sfânt îţi armonizează gândurile cu planul lui Dumnezeu poţi spune că se merită să ierţi şi să suferi orice, fără să cârteşti. 
Satan a încercat să-L devieze pe Domnul Isus de la scopul Lui prin a-L compătimi atunci când I-a fost foame,sugerându-I soluţia, prin transformarea pietrelor în pâine, dar Domnul l-a biruit. 
Satan ştiind scopul lui Isus şi-a continuat lucrul, stârnind ura şi invidia preoţilor şi a fariseilor împotriva Domnului Isus.
Domnul Isus privind dincolo de cruce le-a biruit pe toate, realizând planul Tatălui, deschizând uşa harului pentru păcătos-
Nimeni nu a făcut mai mult pentru aşa de mulţi ca şi Domnul Isus, care nu S-a lăsat deviat de la planul lui Dumnezeu, devenind jertfă de ispăşire pentru păcătoşi.
Domnul a numit această voie a Tatălui mâncarea Lui.
Este o mâncare puţin cunoscută, dar care L-a săturat: Isus le-a zis: -Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui (Ioan 4:34). 
Oare noi putem fi deviaţi găsind o pricină de poticnire în Dumnezeu, pentru că a rânduit să trecem şi prin încercări ? 
Ne este greu să acceptăm şi să nu cârtim când trebuie să trecem prin suferinţă, mai ales atunci când ştim că am slujit bine şi am fost credincoşi Împăratului.
Iată noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare (Iacov 5:11).
Iov a fost omul care a avut un altar al rugăciunii şi în frică de Domnul acceptat încercarea îngăduită peste el. 
A devenit un campion de care Dumnezeu S-a bucurat şi un exemplu pentru cei de atunci şi pentru noi, astăzi. Este normal că nu alegem suferinţa, dar prin înţelepciunea şi puterea primită de sus trebuie să ajungem la starea în care să nu ne răzvrătim atunci când trecem prin valea umbrei morţii. 
Dacă suntem sănătoşi sau bolnavi la pat, dacă avem belşug sau sărăcie, dacă avem o familie frumoasă şi credincioasă sau una răzvrătită, dacă simţim dragostea fraţilor sau dacă toţi ne-au părăsit ca pe Domnul, să-I fim credincioşi prin supunere şi chiar mulţumiţi cu ceea ce El a hotărât pentru viaţa noastră.
Atunci strălucim pentru Dumnezeu mai frumos ca oricând şi suntem în discuţia Cerului, pentru că Domnul se poate bucura de credincioşia noastră ca de a lui Iov. 
Poţi birui şi rămâne neclintit din drumul bun când priveşti dincolo de această viaţă. 
Oricine poate să-L laude pe Dumnezeu când se află în belşug de bine, dar trebuie să-L lăudăm şi atunci când trecem prin necazuri, atunci avem rod sănătos, de care Dumnezeu se bucură.
Nimeni nu vrea să cumpere mere zdrobite şi stricate.
Aşa este şi caracterul celui ce se lasă doborât de gândurile depresive, atunci când trece prin necazuri. 
Dacă acceptăm să avem numai gânduri de milă faţă de noi, prin a ne lua privirea de la cruce, câştigăm numai durere şi depresie.
O vorbă veche spune: 
-Bună ziua i-ai dat, belea ţi-ai căpătat.
Dacă întrebăm firea, şi nu duhul, imediat ne va îndreptăţi să spunem şi noi: 
-Oare a uitat Dumnezeu a uitat să aibă milă ? 
Poate că eşti un lucrător al lui Dumnezeu care privind la ogorul pe care îl lucrezi ai căzut în deznădejde şi nu ai putut opri gândul că Dumnezeu a uitat să aibă milă de tine; 
-te gândeşti că ceea ce faci nu are rost, însă Dumnezeu vrea să îţi umple din nou vasul şi bucuria mântuirii, prin prezenţa Duhului Sfânt, se va dovedi îndeajuns ca să te facă fericit, chiar dacă treci printr-o perioadă de încercare. 
Restaurează comunicarea directă cu Cerul şi El va pune foc în sufletul tău şi-ţi va da o limbă ce va mărturisi despre acest foc care curăţă şi luminează! 
Noi suntem lucrători împreună cu Dumnezeu dar nu putem mântui pe nimeni, ci doar să spunem despre mântuire. 
Noi nu vindecăm pe nimeni, ci doar îl facem cunoscut pe Acela care poate vindeca. Noi nu îl putem schimba pe alcoolist şi nici pe stricat, ci doar îi ducem la Acela care poate să-i elibereze şi să-i facă oameni noi. 
Nu te da bătut, pentru că Dumnezeu nu-şi găseşte plăcere în cei ce dau înapoi. 
Dumnezeu nu a uitat să aibă milă şi bunătatea Lui ţine pe vecie, chiar dacă vremea este posomorâtă şi nu vezi soarele. Slujitorii lui Dumnezeu câteodată obosesc, dar ei trebuie să-şi continue lupta, privind dincolo de această oboseală. Ghedeon a ajuns la Iordan, şi l-a trecut, el şi cei trei sute de oameni care erau cu el, obosiţi dar urmărind mereu pe vrăjmaş (Judecatori 8:4).A fi obosit nu este păcat, dar cel ce a cucerit trebuie să continue să cucerească-
Urcăm pe înălţimi de Tabor unde ne bucurăm de chipul Domnului, prin prezenţa Duhului Sfânt, dar lupta se dă în vale, unde ne aşteaptă cei legaţi cu lanţurile celui rău şi apăsaţi în inimi de duhurile întunericului. Apar momente de descurajare, dar ele trebuie să rămână doar momente pentru că noi suntem chemati să mergem din putere în putere. 
Va veni şi timpul pentru odihnă şi răsplătire, însă până atunci suntem chemaţi să fim izvoare cu apă vie, candele cu untdelemn şi pomi roditori. 
Până în momentul răsplătirii trebuie să arăm drept, fără să facem cărări noi, ci urmându- L pe Acela care este Căpetenia desăvârşirii noastre, adică pe Domnul Isus. 
Dacă umbli în lumină găseşti sfat şi călăuzire, devii simţitor la îndemnul Duhului, ca să poţi umbla prin credinţă şi nu prin vedere. 
Credinţa vede, dincolo de mormânt, cununa vieţii pe care Domnul o va da celor ce vor răbda până la sfârşit. O altă categorie de oameni ce pot avea impresia că Domnul i-ar fi părăsit şi ar fi uitat să aibă milă faţă de ei, sunt aceia care îşi părăsesc dragostea dintâi, iar atunci toiagul şi nuiaua Lui caută să trezească oile care dorm în loc să pască pe păşuni verzi. O întoarcere la dragostea dintâi este prescripţia recomandată. 
Această dragoste nu este pierdută niciodată, cum se spune de multe ori, ci este părăsită. 
A părăsi ceva este un lucru voluntar, pe când a pierde înseamnă ceva involuntar. 
Când un tânăr curtează o fată îi duce flori şi îi vorbeşte folosind cuvinte dulci, dar se poate întâmpla ca după ani de zile, după ce s-au căsătorit, să nu-i mai aducă soţiei flori şi nici să nu-i mai spună că o iubeşte. 
Oare a uitat acest tânăr de unde sau cum se cumpără flori?
A uitat el să spună cuvintele?
- Nu, nu a uitat, ci a părăsit acele obiceiuri, considerându-le fără importanţă. Dragostea dintâi începe atunci când sufletul vine la mântuire şi-I spune Domnului că orice ar alege pentru viaţa lui, el va fi mulţumit. 
Uneori această stare este părăsită datorită nevegherii, trecând la o viaţă unde pretenţiile omului depăşesc şi au prioritate faţă de pretenţiile lui Dumnezeu. 
Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apa (Ieremia 2:12).
Cine se depărtează de Domnul Isus, care este Izvorul apelor vii, pentru izvoarele lumii ce nu stâmpără setea sufletului, poate ajunge la un moment dat să se vadă părăsit de mila lui Dumnezeu.
Chiar dacă te găseşti în această stare poţi să îţi reînnoieşti azi promisiunea de credincioşie şi să revii la dragostea dintâi, care te va face fericit. 
Napoleon a fost un om mare, dar când era la şcoală a fost clasat pe locul al patruzeci şi doilea din clasa lui. Chiar dacă crezi că ai rămas în urmă poţi prin credinţă şi dragoste să faci salturi uriaşe şi să devii un biruitor, care nu mai vrea să devieze de la planul şi voia lui Dumnezeu. 
O altă categorie de oameni care se îndoaie de mila lui Dumnezeu sunt cei ce trăiesc în păcat. Dacă eşti păcătos nu trebuie să rămâi aşa.
Dacă eşti obişnuit să trăieşti în păcat şi acest mod de trăire l-ai numit bun, Scriptura spune că poţi fi schimbat cu ajutorul pe care ţi-l dă Dumnezeu.Unii aşa s-au obişnuit cu păcatul că nici nu-l mai consideră păcat, dar el tot păcat rămâne. 
Aşa este omul care s-a obişnuit cu păcatul şi nu îl vede nimicindu-i sufletul până când Duhul Sfânt nu intervine pentru a-i deschide ochii să-şi vadă murdăria şi să-i îndrepte spre Golgota, de unde primeşte curăţire deplină pentru suflet.
Dacă eşti păcătos şi te întrebi dacă este milă pentru tine şi dacă nu cumva Dumnezeu a uitat să aibă milă, să şttii că acest simţ de vinovăţie şi nevrednicie are menirea de a te duce pe genunchi la crucea Lui, unde vei găsi iertare şi mântuire.
Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurareaTa cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu .El te va spăla şi vei fi mai alb decât zăpada, pentru că mântuirea vine de la Domnul. 
Tâlharul de pe cruce a fost iertat pentru că şi-a văzut starea în care se afla şi crezând a cerut îndurare. 
Petru s-a lepădat de Stâpân, dar Domnul i-a primit căinţa şi l-a iertat. 
Saul, prigonitorul, a fost iertat şi transformată într-un vas de cinste pentru Dumnezeu. 
A uitat Dumnezeu să aibă milă? Nu, ci El are milă dacă vii la El, obţinând iertare pentru tine de la Tatăl. 
V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică . Cel ce crede şi se botează va fi mântuit.
Nu cel ce doar ce se roagă, dar rămâne nepăsător va fi mântuit, ci mântuirea se primeşte ascultându-L pe Dumnezeu şi făcând legământ cu El. Adevărata credinţă nu doar crede, ci şi acţionează. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţă veşnică în Numele Lui (Ioan 20:31). 
Este punctul unde păcătosul primeşte iertare, dacă o rupe cu păcatul. 
Calea spre viaţa veşnică începe exact acolo unde eşti prin hotărârea de a-ţi preda viaţa cu toate aspectele ei Domnului Isus, care nu uită să aibă milă.

marți, 4 aprilie 2017

un om deosebit


De-aş vrea să fiu un om deosebit, ca să ajung la tine,
precum a ta iubire-ai afirmat că este, prin compararea ei cu mine,
Dar totodată să-mi doresc să fie si divin, aşa cum de fapt nădăjduiesc,
mă dovedesc a fi rob ascultarii cristice divine căci, două paralele niciodată nu se întâlnesc!
Matematica greşit ne-a învăţat, fiindcă-am aflat:
s-a demonstrat, că paralelele ar deveni unite, dar abia la infinit.
Deci tot iubit-aş fi, căci viaţa, El mi-a dat-o pentru infinitate,
si doar pentru un număr limitat de clipe efemere
pot sa declar iubirea-I infinită pentru a dragoste-I nemarginită clipă
sa ai răgaz de prețuiri eterne....
Concluzia ce se impune, este singura: abia trăită,de voi putea s-ajung la stele,
în eternitatea dovedită a luminii mele…sa spun atât:
te-am prețuit iubire caci tu m-ai ridicat spre stele.