luni, 29 aprilie 2013

Singurătatea



Singurătatea este unul din lucrurile cele mai importante pentru credincios, fiindcă atunci inima lui îşi 
reînnoieşte cunoaşterea Domnului Isus, singurul care are intrare în cele mai tainice unghere ale
sufletului. 
Când suntem cu totul singuri şi izolaţi, Lui Îi place să fie însoţitorul nostru; atunci e, ca să spunem aşa, timpul ca El să se apropie, asemenea razei de soare care pătrunde într-o hrubă întunecoasă cât de mult poate; şi niciodată prizonierului închis acolo lumina nu i-a fost mai scumpă decât în clipele acelea.
Cred că sunt două lecţii pe care le învăţăm în singurătate, lecţii pe care nu le-am putea învăţa altfel:
-una, a mă vedea pe mine însumi separat de oricine şi de orice - un lucru foarte necesar; iar ---------cealaltă, a-L vedea pe Domnul într-o lumină deosebită, într-un mod special şi unic, separat de orice şi de oricine.
 Persoana Sa (binecuvântat să-I fie Numele!) mi se descoperă în singurătate aşa cum niciodată nu mi se descoperă în mulţime.
Cântarea Cântărilor ne ajută mult să înţelegem aceste aspecte: 
-cine sunt eu faţă de mine însumi în singurătate, şi cine este El faţă de mine în singurătate. 
Când sunt singur cu El, El primeşte locul de întâietate cuvenit măreţiei Sale fără egal; nu ca Mântuitor, deşi prin credinţă Îl văd astfel, ci ca Soare.
La fel ca soarele, El “stăpâneşte ziua”, astfel că atunci când toate celelalte lucruri sunt vizibile, El
străluceşte încă mai presus de ele; iar gândul statornic şi neîntrerupt al supremaţiei Lui peste toate
este cel mai bun sprijin pentru inimă de-a lungul întregii zile, rămânând cu ea chiar şi în cele mai
îngrijorătoare situaţii.
Cu El în singurătate aflăm ce binefacere şi ce sprijin este El pentru inimă şi, atunci când inima este
ocupată cu responsabilităţile zilnice, ea se întoarce către El ca acul busolei către nord sau ca floarea
către soare. Când sufletul, dezvoltându-şi în singurătate simţul supremaţiei Domnului, se întoarce mai apoi la oameni şi la obligaţiile zilnice, el va raporta toate celelalte lucruri la El. El ocupă primul loc, iar lucrurile şi persoanele devin importante pentru noi nu pentru că ne plac sau pentru vreun alt motiv, ci în funcţie de poziţia lor faţă de El.
Dacă responsabilităţile tale şi aşteptările celorlalţi faţă de tine sunt punctul central al sistemului tău  soarele lumii tale interioare - în loc ca soarele să-ţi fie Domnul Isus, atunci orice aparent eşec în a-ţi îndeplini responsabilităţile va cufunda ziua ta în întuneric. Vei resimţi eşecul asemeni unei eclipse de soare. 
Dacă Domnul ar fi în mod clar şi conştient magnetul TĂU, atunci orice îndatorire ar fi mai puţin îngrijorătoare şi le-ai putea îndeplini mai bine pe fiecare în parte; şi în loc să fii trist şi dezamăgit, L-ai  auzi pe Domnul spunând: “Ea a făcut ce a putut”, şi ai şti că tot ceea ce faci primeşte o mai mare apreciere.
Ceea ce ne face fericiţi în lucrare nu este nici slujirea multă, nici conştienţa propriei noastre eficienţe, ci siguranţa că se va face apel la noi şi vom putea fi de folos la nevoie. 
Când iubeşti, nu-ţi place să-l  vezi pe cel iubit ducând lipsă de ceva. 
Slujeşti pentru că iubeşti. 
Nu încerca să-ţi organizezi lumea interioară la lumina unei biete lămpi; e clar că dacă ai avea un soare, totul ar fi mult mai uşor!
Singurătatea cu Domnul Isus ne învaţă să găsim în El soarele nostru.
 Odată ce inima şi-a găsit odihna şi împlinirea în Domnul Isus, ea se poate întoarce spre El cu uşurinţă şi fără încetare, în orice situaţie.

vineri, 19 aprilie 2013

de prin lume adunate.....

Două categorii de oameni nu se schimbă niciodată: înţelepţii şi proştii.
E uimitor cât de mulţi oameni care arată bine sunt … proşti!
Eram din ce în ce mai faimos, şi împreună cu faima, eram tot mai prost; ceea ce, dacă te gândeşti bine, este un fenomen destul de răspândit.
Părinţilor mei, le datorez enorm de mult, în special tatălui meu şi mamei mele.
De ce ţi-e frică de extratereştri?  Doar ei vin aici să găsească inteligenţă!
E uşor să fii deştept: gândeşte-te la o prostie care-ai pute-o spune şi n-o spune.
Există numai două lucruri infinite: universul şi prostia omenească;  despre univers însă nu-s chiar aşa de convins.
Când taică-tău e nervos şi te întreabă, „ce! ţi se pare că-s prost!?”, nu-i răspunde.
Sunt multe vorbe înţelepte spuse în glumă, dar numărul lor nu se compară cu numărul prostiilor spuse cu seriozitate.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

tăierea împrejur......


A fost o dată un împărat japonez care s-a văzut nevoit să angajeze un samurai-şef aşa că a dat anunţul în toată lumea ca cei dornici să vină cu cererile lor la curtea sa.
După pre-selecţii şi selecţii îndelungate şi riguroase, făcute de subalternii împăratului, trei samurai s-au calificat pentru a demonstra măiestria şi calitatea lor în faţa împăratului: un samurai japonez, un samurai chinez şi un samurai evreu.
În ziua competiţiei dintre aceştia trei, împăratul şi curtenii săi s-au adunat să aprecieze talentele candidaţilor.

Primul samurai, cel japonez a vanit în faţa curţii, a scos dintr-o cută a chimonoului său o cutie de cribrituri, a deschis-o, din ea a zburat un bondar, şi samuraiul şi-a scos rapid sabia, a şuierat cu ea în mişcări rapide prin aer şi iată că bondarul a căzut pe pământ tăiat în două.
Toată curtea a aplaudat frenetic!
Aşa ceva nu se mai văzuse niciodată.

Al doilea samurai, chinezul, a venit şi el în faţa curţii, a scos şi el o cutie de chibrituri, din ea a zburat o muscă, samuraiul a făcut dpuă mişcări fulgerătoare prin aer cu sabia sa, şi iată musca căzută la picioarele sale tăiată în patru bucăţi.
 Aplauzele au fost interminabile.

Samuraiului evreu i-a venit şi lui rândul.
A venit în faţă, a scos de-acum tradiţionala cutie de chibrituri, din ea a zburat un ţânţar.
 Sabia samuraiului a făcut uuşş, uuşş, uuşş prin aer, după care, ţânţarul a continuat să zboare mai departe.
 În curtea împăratului s-a aşternut tăcerea.
Toţi se uitau întrebători către samuraiul evreu, aşteptând o explicaţie.
Împăratul chiar zise: foarte ambiţios, dar de ce mai zboară ţânţarul?



Cu o plecăciune adâncă, samuraiul evreu explică: tăierea împrejur nu a fost menită să ia viaţa ţânţarului!

marți, 2 aprilie 2013

Să înlocuiesc ceea ce este vechi ......


Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi Sunteţi, fără aluat;
 căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.
Înainte de sărbătoarea Paştelor, evreii trebuiau să aprindă o lumină şi să cerceteze toată casa pentru a descoperi fărâmituri de pâine căzute prin crăpături, pierdute pe sub pat, pe la îmbinări, la marginea podelelor, poate uitate în vreo pătură sau în vreun veştmânt.
Trebuia ca toate fărâmiturile să fie adunate şi aruncate afară din casă.
  Paştele nu putea fi sărbătorit cu aluat vechi de un an de zile!
Trebuiau coapte azime fără aluat proaspete, şi ceea ce era vechi trebuia înlocuit cu ceva nou!

Noi căutăm  cu atenţie în viețile noastre totul ce e cu amestec de aluat din firea veche, aşa cum la Paşte evreii căutau  firimiturile , ca să le strângem pe toate şi să le măturăm afară din casă?
  Dar cu toată strădania, am mai trecut cu vederea unele amărăciuni, mânii,neiertări și alte asemenea stări.....
Le vom găsi la curăţenia următoare, şi apoi la cea următoare.
  Desigur că evreii nu aveau luxul de a trece cu vederea o fărâmitură de aluat vechi şi să mai sărbătoarească paştele aşa cum se cuvenea.
Folosirea aluatului în timpul mâncării paştelor pe parcursul a şapte zile era pedepsită cu moartea.
Din când în când, trebuie să aprindem în viaţa noastră o lumină puternică de tot.
  De obicei, este acţiunea Cuvântului lui Dumnezeu sub lucrarea Duhului Sfânt.
  Atunci acele vechi firimituri , care nu a fost decât poate un  incovenient inofensiv în viaţa noastră de odinioară, dar acum, sub lucrarea Duhului Sfânt sunt cel puţin nefolositoare, ca să nu zic că pot deveni păcat şi ne pot „întina” când este cel mai inconvenabil să fim răniţi de lucruri… inofensive,  zic eu, trebuie adunate cu grijă şi lepădate de la noi.
Câteodată ele îşi vor face apariţia aşa cum ziceam mai sus, când ne aşteptăm noi cel mai puţin. Când este scuturat un covor (aspect) al vieţii noastre, când bate câte un vânt peste noi menit să stârnească ceea ce e vechi şi ascuns pentru a fi adus la lumina adevărului.
  Sunt eu gata să mă aplec pe genunchi şi să caut cu atenţie aluatul, acele uscate  fitimituri ce poate doar furnicile le pot detecta?
  Căci Duhului fânt spune că trebuie să fac curăţenie în viaţa mea!
Să înlocuiesc ceea ce este vechi cu ceea ce este nou şi duhovnicesc!