Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea

„V-am iubit, zice Domnul! Şi voi ziceţi: ,Cu ce ne-ai iubit?”Maleahi 1:2

Nu știu alții cum sunt, dar eu am tendința să mă obișnuiesc cu purtarea de grijă a Domnului Dumnezeu până acolo că uneori o iau de-a gata, ca și cum e ceva ce mi se cuvine, ceva ce e normal să fie acolo.
Rareori îmi pun inima să înțeleagă că nu merit tot binele care mi-l face, că de fapt așa tăcut și ascuns în binecuvântare, El încearcă să-mi spună într-una
-”te iubesc”.
Uneori înțeleg, alteori mă uit la binele care mi-l face și mă trezesc visând la un bine mai bun decât cel prezent
Domnul Dumnezeu nu se lasă și din nou îmi șoptește ”te iubesc” doar că în momentele mele de întunecime, prin atitudinea mea îi răspund:
-”cu ce mă iubești?"
-"asta e dragoste?"
-"asta numești Tu binecuvântare?!"
-" Ăsta e plan?! "
-"Dacă m-ai iubi Doamne Dumnezeul meu, ai face asta... "
-"Dacă Ți-ar păsa de mine mi-ai da asta...”
-Ce adevărate sunt cuvintele :
„Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” Ieremia 17:9.
Domnul Dumnezeul meu se uită la inima mea, nu se uită la ceea ce izbește ochiul, nu se uită la ceea ce încerc să par, nu se uită la ceea ce văd alții, EL se uită la inima mea și o vede nemulțumită de dragostea Lui.
În momentele de luciditate, atunci când înțeleg răutatea mea, îmi vine să-mi sap o groapă să intru acolo și să nu mai ies ca să-I mai  întristez inima vreodată.
Dar Domnul Dumnezeul meu  iubește nu pentru că este iubit înapoi ci pentru că El este dragoste, pentru că iubirea Lui nu se oprește când vede mândria cu care mă împotrivesc și strig:
-”cu ce m-ai iubit?!”.
El poruncește și ce poruncește ia ființă așa că din dragoste pentru mine, El poruncește întunericului care-mi acoperă înțelegerea să plece și îmi vorbește la lumină.
-”Cu ce te-am iubit? ...
Oare este vreun lucru oricât de insignificant pe care să știu că ți-l dorești și să nu ți-l fi dat?
Oare este vreo durere de-a ta care să nu mă doară?
Oare este vreo îngrijorare pe care să nu ți-o liniștesc mereu când vin și te iau în brațe și-ți spun
-”eşti copilul meu iubit”?
Oare este vreun suspin pe care să nu-ţi l prețuiesc?
Oare este vreo lacrimă pe care să nu ți-o culeg?
Oare este vreun cuvânt pe care să nu-l scriu în cărți de-aducere aminte?
Oare este vreo priveliște prea groaznică pe care să nu ți-o fi transformat în rai?
Oare este vreo cerere pe care să n-o fi primit până înaintea tronului Meu?
Oare a fost vreo privire trufașă de care să nu te fi ferit?
Oare este vreo limbă ridicată împotriva ta pe care să n-o fi nimicit?
Cu ce te-am iubit copilul meu?
Cu tot!
Eu nu știu să iubesc cu jumătăți de măsură.
Nu mi se pare înjositor ca Eu Regele Universului, a tuturor celor văzute și nevăzute să stau lângă tine când plângi că ți-ai dori altceva decât ceea ce ai...
Eu te-am iubit când nici măcar nu știai ce înseamnă dragostea și credeai că doar sfinții au parte de ea.
Eu te-am iubit când nimeni nu vedea nimic bun în tine ...nici măcar tu.
Eu te-am iubit când toată Legea Mea te condamna la moarte.
Eu te-am iubit când M-am ridicat și-am spus să trăiești măcar că meritai moarte.
Eu te-am iubit când te-ai hotărât să disprețuiești dragostea Mea, să-ți întorci spatele și să umbli pe un alt drum.
Eu te-am iubit când am lăsat deoparte 99 de sfinți să vin să te caut prin văile pe unde te-ai pierdut din cauza răzvrătirii.
Eu te-am iubit când te-am adus înapoi și de atunci te port pe umeri.
Eu te-am iubit când am venit să caut rod în tine dar n-am găsit și din dragoste am hotărât să mai aștept...
Cu ce te-am iubit?
Cu tot!”
Îmi pun mâna la gură Domnul Dumnezeul meu, am vorbit ca un nebun.. de lucruri care erau mai presus de înțelegerea mea, iartă rătăcirea copilului Tău ... primește cuvintele mele în momentul ăsta când Te văd clar, cercetează-mi inima și vezi că te iubesc Domnul Dumnezeul meu, că Tu ești tot ce am și-mi ești destul.

Aceasta este calea – acum, mergi pe ea.

„Ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El… nu vei mai plânge! El se va îndura de tine, când vei striga… Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga… Voi însă veţi cânta ca în noaptea…cu inima veselă” (Isaia 30:18-19, 21, 29). Isaia spunea: „Numai dacă Îl vei aştepta pe Domnul – dacă vei striga din nou către El şi te vei reîntoarce la încrederea în El – El va face pentru tine tot ce am spus şi chiar mai mult.”
Dumnezeu poate spune doar un cuvânt şi duşmanul se va clătina în faţa noastră: „Asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa” (Isaia 30:31). Preaiubiţilor, nu există nici o problemă pe care Tatăl nostru să n-o poată rezolva, nici o luptă pe care El să n-o câştige pentru noi, doar cu un cuvânt de pe buzele Sale. Isaia spune că „suflarea Domnului” va mistui totul în calea noastră (Isaia 30:33).
Cu toate acestea, procesul de încredere în Dumnezeu în toate lucrurile nu este uşor.
„Doamne, Tu doreşti ca eu să am încredere în Tine în toate, nu-i aşa?”
Da, preaiubite sfânt, El doreşte totul – sănătatea ta, familia ta, viitorul tău. El doreşte ca tu să-I încredinţezi orice lucru. El vrea ca tu să trăieşti în linişte, încredere şi odihnă. Deci, mergi în cămăruţa ta tainică şi stai numai cu Domnul. Adu Lui totul. El a promis: „Vei auzi vocea mea în urma ta, spunându-ţi pe ce cale să mergi. Aceasta este calea – acum, mergi pe ea.”
Dovada credinţei este odihna. Credinţa încrederii rezultă într-o pace a minţii. Iar adevărata credinţă încredinţează toate lucrurile în mâinile Sale.

Nepriceput sunt in a va spune ce sa faceti cu timpul vostru

Timpul este circumscris si nu este ceva de sine stàtàtor.

 Timpul este umplut de Dumnezeu.

Prin urmare, la fel cum Dumnezeirea Se aflà in tot spaţiul si in toatà creatura, la fel este si in orice segment de timp.

Dumnezeu este peste toate acestea: peste spatiu, peste creatura, peste timp, pentru cà El le guverneazà.

Ca sa vedem neputinta omului in comparaţie cu atotputernicia dumnezeiascà, sa tinem cont de faptul cà nici màcar cu gàndul nu putem noi, ca cameni, sa înconjuràm spaţiul spre a evalua màrimea lui, nici màcar creaturile care ne sunt làsate pe pàmànt nu le putem numàra, decàt în parte, si nimeni nu-si stie timpul exact al sederii aici, in viata pàmànteascà.
Deci nu putem fi stăpàni peste spatiu, timp si creaturi decât atàt càt ne permite ìnsusi Dumnezeu.
Astfel, pentru timpul petrecut farà folos, ne vom face cu toţii ràspunzàtori in fata Dumnezeirii.
Asta pentru cà timpul nu este al nostru, ci al Dreptului Judecător.
 Dacă pentru o petrecere a tlmpului placuta lui Dumnezeu vom primi ràsplatà, este evident ca pentru o petrecere rea si plină de pacate vom da socotealà.
Pierderea timpului in jocuri, dezmàt, desfràu, ospeţe este un pàcat tocmai prin aceea cà timpul nu este in exclusivitate al nostru, ci ìi apartine lui Dumnezeu.
Cànd ai un fel plăcut de mancare, nu te repezi sa mănânci  tot din oalà, asa este si cu dràmuirea timpului nostru.
Timpul inseamnà viatà, iar cheltuirea vietii din pacate este mare uràciune.
Internetul are ,,darul" de a comprima timpul.
Orele zboara, minutele ti se par secunde, si tot asa.
Unii sunt foarte atrasi de acest miraj, consideràndu-l un element forte al lumii virtuale. lar eu afirm cà este elementul cel mai de plàns.
Cineva va ràspunde pentru timpul pierdut pe chat, prin flirturi, pe canale interzise, pe site-uri deocheate, si acela nu va fi nimeni altul decàt cel care a păcàtuit.
Nu are rost să vorbim despre scurtimea zilelor noastre.
Tràim vremuri in care medicina se aflà pe cele mai inalte culmi, dar imortalitatea creste continuu. Nu e zguduitor acest paradox?
Datori suntem, astfel, sa avem grijà de timpul nostru ca si cum am avea grijà de sànàtatea noastrà, si nu este nici o exagerare cà, dràmuind bine timpul, dăruim sanatate sufletului nostru.
Dacà petrecem tot timpul in pacate, atunci se vor surpa si sufletul si trupul.
 Pierderea vremii pe Internet, in ceea ce generic se numeste ,,distractie", este un afront direct adus lui Dumnezeu.
Dacà Internetul ar fi fost de asa mare trebuinţà, I-ar fi fost greu lui Dumnezeu sa il facà inginer pe Adam si aceasta sa stàpàneascà si peste unealta asta de pierzanie?
 Nu se observà, oare, cà, cu càt avem tehnică mai sofisticata, singuràtatea  ne acaparează si mai mult?
Asta pentru cà vrem relatii virtuale, camere video peste tot, lumi imaginare.
lubirea care se naste pe Internet este - aproape ìntotdeauna - o iubire surogat, nu o iubire deplina.
Pentru ca dacà dragostea serveste poftelor, atunci Dumnezeu nu mai incape in aceasta relaţie.

La polul opus, dacà iubirea are scopuri nobile (cum ar fi ìntemeierea unei familii si nasterea de prunci), atunci Dumnezeu va cobori in viat;a ta si vei inţelege farà prea mult efort càt de viclene sunt aceste masinàrii virtuale care obisnuiesc sa ràpeascà vieţii reale şi  tot ce este mai frumos.

Nelucrarea este o pedeapsà pentru cel care o adopta.

Nevoia de Dumnezeu il va ajunge din urmà, càci oricàtà ràutate ar avea omul in el, tot va ajunge la întrebarea fireascà

- dacà a facut sau nu, in viata sa, ceva bun si pentru suflet?

Nepriceput sunt in a va spune ce sa faceti cu timpul vostru, de aceea ma duc direct la Màntuitorul nostru lisus Hristos, la ìntelepciunea Duhului, care ne-a vorbit prin El, si la bunàtatea Tatàlui, cà ne-a ìnvrednicit prin ìntruparea Fiului sa auzim asemenea cuvinte.

Isus Hristos a propovàduit in multe feluri.

 Prin viata Sa curata, sfàntà si smerită.

 Prin gesturi, lacrimi, sacrificiu.

Prin vindecàri si iertarea pàcàtosilor, prin iertarea celor ce au gresit fata de El.

 Prin pilde de o frumusete a ìntelepciunii farà seaman.
 Prin ascultare.

Dumnezeu îţi cunoaşte potenţialul.

Ba mai mult, mădularele trupului, care par mai slabe, sunt de neapărată trebuinţă. Şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe, pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste.1 CORINTENI 12:22-24

Unii doresc să fie în spatele scenei, şi dacă i-ai lăsa să aleagă ar dori mai degrabă să fie “ficat” sau “rinichi” sau “plămâni” şi să nu fie văzuţi.

Dar Dumnezeu poate îi vrea să fie ochi, ureche, sau cap.

Este o chemare nedorită.

Planul lui Dumnezeu dă peste cap planurile tale.
Eşti oprit să faci ce doreai să faci, lucru frustrant pentru tine.
Este una să te converteşti, dar mai apoi, când eşti chemat să faci ceva sau să fii ceva care nu este după dorinţa ta, situaţia se schimbă cu totul.
Va trebui să-ţi petreci viaţa făcând ceea ce, dacă ar fi fost să alegi, n-ai fi preferat deloc să faci—şi talentul tău se potriveşte mai bine cu altceva.
Chiar şi educaţia ta pare să se fi dus de râpă.
 Ai urmat universitatea şi te-ai specializat într-un anumit domeniu, şi acum, uite ce trebuie să lucrezi!
Când e vorba de locul în care îţi cere Dumnezeu să fii, te simţi prea bun pentru aşa ceva şi eşti frustrat, sau te simţi nepregătit pentru aşa ceva şi eşti de asemeni frustrat.
Poate lucrezi cu oameni pe care nu i-ai fi ales niciodată ca parteneri.
Poate lucrezi într-un loc în care n-ai fi dorit să fii.

Trăieşti şi lucrezi în cel din urmă loc unde ai fi vrut să te găseşti pe acest pământ.
Poate fi acesta un ţepuş în carne?
 Da!
 În timpul trecerii anilor niciodată n-ai fost fericit cu munca pe care a trebuit s-o faci, cu locul tău de muncă sau cu colegii tăi.
Nici măcar nu este activitatea pentru care eşti calificat.
Nici măcar nu este în domeniul tău.
Nu este ceea ce ai planificat să faci, şi în decursul anilor te-ai tot gândit că situaţia se va schimba:
“Nu voi face la nesfârşit asta!”
Dar anii trec, iar tu continui să faci aceeaşi activitate.
“Nu voi sta eu mult cu aceşti oameni!”
Trec anii şi tu eşti încă cu ei, gândindu-te în continuare,
 Se va termina odată!
Dar încă nu s-a terminat. Dumnezeu te-a condus acolo unde eşti, dar în tine tu te gândeşti,
Cu siguranţă că trebuie să fie în viaţă ceva mai bun pentru mine decât asta.
 Asta-i oare viaţa?
Asta-i oare totul?
Viaţa trece pe lângă tine.
Te-ai gândit că vei deveni doctor sau avocat.
 Poate că ai dorit să devii asistent sau programator de computere.
 Poate ai dorit să lucrezi într-un anumit domeniu, şi te-ai şi văzut acolo.
 Se pare că nimic nu ţi-a ieşit conform planului.
Ai parte tu de o chemare nedorită?
Dar, este Domnul cu tine?
Asta contează!
A venit ziua în care Iosif a spus:
-“Dumnezeu a făcut asta spre binele vostru!”
Oh, Dumnezeu a avut planuri mari cu Iosif, şi Dumnezeu are planuri şi cu tine.
Chiar dacă încă nu înţelegi, în ceruri vei vedea că a fost singurul mod în care El te putea conduce.
Când eram copil  îmi plăcea să cânt:

Vom sta de vorbă, sus în străluciri,
Vom sta de vorbă, Domnul şi eu.
Eu îl voi întreba motivul, şi El mi-l va spune,

Când vom sta de vorbă, sus în străluciri.
Trebuie să luăm în calcul varianta unei chemări nedorite din partea Domnului.
Poate că Dumnezeu ţi-a dat o misiune pe care n-ai cerut-o.
“Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evr.11:8).

Ce impresie ai lăsa prietenilor tăi?
“-Unde pleci, Avraam?”
 -Nu prea ştiu!”
-“Cum adică, nu prea ştii?
- Ce se întâmplă cu tine?”
-“Ascult de Dumnezeu!”
-“Şi încotro te îndrepţi?”
-“Nu prea ştiu!”
Asta a fost.
 De fapt, “Domnul zisese lui Avram:
- "Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Gen.12:1).
Ce fel de misiune mai e şi asta?

 Cu toate acestea Avraam a devenit unul din cei mai mari oameni din istorie.

 Este numit tatăl celor credincioşi.

N-a ştiut unde va ajunge.

Domnul Isus a spus, “Cine este credincios (este de încredere) în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari, şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari” (Luca 16:10).

Simţi că viaţa trece pe lângă tine, deşi ţi-ai păstrat privirea la Domnul?

El te-a condus dintr-un loc în altul, şi tu recunoşti călăuzirea Sa, dar te gândeşti în tine însuţi,

-Eu nu la asta mă gândeam!

 Dar încă nu s-a sfârşit totul.

Dumnezeu îţi cunoaşte potenţialul.

Capacitatea chemării nedorite este că-ţi poate arăta ce eşti capabil să devii sau să faci.

Pregătirea ta n-ar fi în stare prin ea însăşi să aducă la lumină acest potenţial .