sâmbătă, 29 octombrie 2011

dobrescu sandu

Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta


„Nuiaua si certarea dau intelepciunea, dar copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale” (Proverbe 29:15)
Generatia mai in varsta le place sa judece solemn si aspru tanara generatie.
 Foarte des ii auzi pe cei batrani spunand ca cei tineri „nu sunt buni de nimic”, ori ca sunt „sortiti iadului”.
Pentru a-si dovedi spusele, cei in varsta arata spre acesti delicventi juvenili cu parul lung, slampeti, iubitori de lux, nespalati, fumatori de marijuana, in haine de piele, care hoinaresc pe strazile noastre.
Parintii atrag atentia asupra copiilor care au note slabe, folosesc un limbaj vulgar si abunda in lipsa de respect pentru toti cei ce reprezinta autoritatea.
 Cu oroare si spaima, generatia care conduce lumea acum se intreaba:
„Care este problema atator copii din zilele noastre?”
Raspunsul este simplu:
Problema majoritatii copiilor sunt parintii lor.
Copiii sunt produsul caminului care i-a conceput.
In timp ce scoala si biserica ajuta intr-o anumita masura parintii in educarea copiilor, este in primul rand responsabilitatea lor sa-si creasca cum se cuvine copiii.
 Dumnezeu a pus aceasta responsabilitate acolo, si ea nu poate fi transferata bisericii sau statului.
Cand un copil este conceput, existenta sa incepe pentru eternitate.
Speranta a cel putin doua generatii depinde de educarea corecta a unui copil. 
Proverbe 22:6 spune: „Invata pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, si cand va imbatrani, nu se va abate de la ea.”
Parintii trebuie sa inceapa devreme sa dezvolte fortele intelectuale si morale ale sufletului copilului. Copilaria este perioada speciala pentru aceasta.
Educarea corecta a unui copil nu poate fi supraaccentuata
.Fiecare copil nascut in lume are o natura total depravata.
Isaia 48:8 spune copilului ca: „din nastere ai fost numit razvratit.
Acel mic copilas care arata asa dulce si inocent vine in lume cu o puternica inclinatie spre rau, cu tendinta spre formarea obiceiurilor rele, dorinta spre o conduita neevlavioasa si determinarea de a se revolta impotriva oricarui fel de autoritate.
 Contrar gandirii liberale, el nu se naste alb si pur -
Iată că sînt născut în nelegiuire, şi în păcat m'a zămislit mama mea(Psalmul 51:5).
Inima lui mica este plina de rautate.
Proverbe 22:15 ne spune: „Nebunia este lipita de inima copilului, dar nuiaua certarii o va dezlipi de el.”
De aceea tu nu trebuie sa inveti un copil sa fie rau, sa minta, sa se bata, sa fie lenes, ori sa spuna cuvinte urate. Tu trebuie sa-l inveti sa nu faca aceste lucruri!
Proverbe 22:6: „Invata pe copil…”
Nu spune sa inveti un adolescent sau un adult.
 Copacul se indreapta cand este un mic vlastar, sau calul cand e inca un manz; la fel este si cu copilul.
 Nu poti incepe prea devreme, dar poti amana pana este prea tarziu.
Un copil trebuie sa fie castigat de parinti inainte ca el sa implineasca 10 ani.
 Daca nu este invatat obedienta, respectul pentru autoritate, importanta religiei si frica de Dumnezeu in acest timp, dupa aceea poate fi prea tarziu pentru realizarea educatiei potrivite.
Textul biblic citat spune foarte clar:
„…copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale.”
Un copil nu trebuie crescut in rautate, sau chiar sub influenta unui exemplu negativ, ca sa devina rau.
 El trebuie doar sa fie „lasat de capul lui”.
 „Lasat” fara educatia potrivita a parintilor.
Copilul lasat de capul lui, urmeaza impulsurile naturii sale depravate, propria-si mandrie si obstinatie, pentru a-si face parintii de rusine in fata lumii.
 Ce neglijare mai mare a responsabilitatii poate exista, decat lasarea unui copil de capul lui? 
Tatal ramane mut de confuzie si durere.
 Cel mai iubit obiect al afectiunii tandre a mamei aduce lacrimi si teroare ochilor ei.
 Fie vointa copiilor, fie inimile parintilor vor trebui frante.
Fara educarea timpurie a copilului, parintele va fi cu inima franta, iar copilul va fi ruinat pentru intreaga viata si eternitate.
 Un copil lasat de capul lui va duce spre cele mai triste lacrimi pe care un ochi le poate vreodata varsa! Rusinea este prea publica pentru a fi ascunsa.
 Despre Eli si fiii lui se spune:
-„fiii lui… s-au facut vrednici de lepadat, fara… ca el sa-i fi oprit” (1 Samuel 3:13).
Pacatele lor au fost asa de mari incat oamenii din Israel
 „dispretuiau darurile Domnului” (1 Samuel 2:17).
Pacatele fiilor lui David i-au adus acestuia rusine in fata intregului Israel
(2 Samuel 13:12; 16:22; 18:33; 1 Regi 1:5-9). 
Prea des parintii se bazeaza pe altii in indeplinirea responsabilitatilor date de Dumnezeu lor.
Ei asteapta ca invatatorul de scoala duminicala, pastorul, educatorul, ori profesorul din scoala publica sa le educe copiii in locul lor.
Unii parinti isi pleznesc sau bat copiii pentru ca aceasta este mult mai usor decat a-i invata sau educa. Responsabilitatea de a invata si educa copiii apartine parintilor.
 Dumnezeu a pus-o acolo, si acolo va ramane pentru totdeauna.
Deutronom 6:6-7 spune:
-„Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai in inima ta. Sa le intiparesti in mintea copiilor tai, si sa vorbesti de ele cand vei fi acasa, cand vei pleca in calatorie, cand te vei culca si cand te vei scula” (comp. cu Geneza 18:17, 19; Deutronom 4:9; 11:18-21, Psalmul 78:1-8). Efeseni 6:4 declara: „Si voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i in mustrarea si invatatura Domnului.” Educarea copiilor cere timp, rabdare si perseverenta.
 Copiii trebuie educati pana cand invataturile devin o parte a caracterului lor.
Caracterul contine maniere sociale si culturale.
Ei trebuie invatati cum sa-si dezvolte trupurile si mintile.
 Unii parinti au o multime de timp pentru a-si dresa cainii si caii, dar nu gasesc timp liber cand este vorba de educarea copiilor lor.
Copiii nu sunt inzestrati cu capacitatea de a lua decizii corecte fara o educatie corespunzatoare.
 Parintii trebuie sa cunoasca bine Biblia pentru a fi capabili sa o impartaseasca eficient copiilor lor.
Tatal si mama ar trebui sa-si avertizeze copiii cu privire la urmarile daunatoare ale sexului premarital si sarcinilor nedorite
. Ei ar trebui sa le explice consecintele daunatoare ale fumatului, abuzului de droguri, furatului si mintitului, vizionatului de filme proaste, citirii de literatura proasta si ascultatul muzicii rock.
O buna parte din parinti isi lasa copiii ca prada Diavolului.
 Acesti copii sfarsesc in arest sau puscarie.
Ei se apuca de droguri sau bauturi tari.
 Acesti copii neglijati sunt teroarea cartierului in care traiesc.
 Ei sunt rusine si dezonoare pentru parintii si bunicii lor.
Cand aud de baieti sau fete care merg la inchisoare pentru incalcarea legii, eu stiu ca in mare parte ei sunt baieti si fete ce nu au fost crescuti in mod corespunzator de parintii lor.
Ma intreb cateodata, cine ar trebui cu adevarat sa mearga in celula inchisorii sau pe scaunul electric?!
 Statul ar trebui sa aiba vreo forma de pedeapsa pentru parintii care neglijeaza educarea si invatarea copiilor lor.
 Poate ca statul nu pedepseste parintii neglijenti, dar Dumnezeu o va face cu siguranta!
In copilarie, copiii sunt educati fie bine, fie rau.
 Acest proces merge inainte si nu poate fi oprit.
Nu exista o prea mare speranta pentru un copil care este educat in rautate. Ieremia spune:
-„Sa ne culcam in rusinea noastra, si sa ne invelim cu ocara noastra, caci am pacatuit impotriva Domnului, Dumnezeului nostru, noi si parintii nostri, din tinereta noastra si pana in ziua de azi, si n-am ascultat glasul Domnului, Dumnezeului nostru” (Ieremia 3:25).
Un copil crescut pe o cale gresita nu se va departa de aceasta nici cand va imbatrani.
 Acest copil va frange inimile parintilor sai si-i va „omori cu zile”
. „Un fiu nebun aduce necaz tatalui sau, si amaraciune celei ce l-a nascut” (Proverbe 17:25)…
Cea mai mare problema a copiilor de azi este ca tatal si mama sunt prea ocupati cu lucrurile lumii pentru a avea timp sa-si invete si educe proprii urmasi.
Tata trebuie sa se duca la munca, sa repare casa, sa tunda iarba, sa joace golf, sa urmareasca meciul la televizor si sa citeasca ziarul.
Mama trebuie sa curete casa, sa spele rufele, sa mearga la intalnirile de la club, sa faca cumparaturile, sa vorbeasca la telefon si sa barfeasca cu vecinii.
 Nu mai este timp pentru copii! Seara, tata si mama ies pentru a-si petrece noaptea in oras, lasand copiii sa terorizeze cartierul, sau sa se uite la televizor pentru a invata cum se comit infractiuni.
 Copiilor mai mari li se permite sa se duca la discoteca sau la „ruga”!
Salile de biliard, cluburile de noapte, discotecile, cinematografele pentru masini, si alte locuri pacatoase inspirate de Diavol, fac in mod fals ceea ce parintii nu au reusit sa faca!
Majoritatea parintilor nu vad pericolele neglijarii copilului.
 Niciodata responsabilitatea cresterii corecte a copilului nu a fost asa de mare.
 Niciodata nu au renuntat parintii la autoritatea si educatia parentala asa cum renunta in aceasta generatie.
Ambii parinti vor lucra zi si noapte pentru a procura haine la moda, televizor color, masini, si chiar pizza; dar ei nu vor misca un deget in ceea ce priveste morala si educatia spirituala a copiilor lor.

vineri, 28 octombrie 2011

miercuri, 26 octombrie 2011

Ai grija la nimicuri


1 Corinteni 1:27,29 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari […] pentru ca nimeni sa nu se laude.
Cu mii de ani in urma, magarul era animalul bun la toate.
In Egipt, magarii antrenau morile de apa pentru irigatii, trageau plugurile, iar pielea preparata special le era folosita ca suport pentru scris. In medicina antica, laptele, sangele si urina de magar erau folosite ca leacuri pentru diverse boli sau pentru infrumusetare. Magarul era animalul de munca si transport din tot Orientul Apropiat.
Din punct de vedere al rezistentei la caldura si seceta, magarul se aseamana mult cu camila. In partea de sus a spatelui are o zona depozitara de grasime care il ajuta sa-si regleze sistemul termic. Rezervele de grasime sunt rezerve de hrana care, prin degradare, ii furnizeaza si apa. Culoarea gri-albastruie a pielii magarului ii ofera protectie fata de razele ultra-violete.
In zilele noastre, mai putem vedea magari si in tara la noi, in Bulgaria, Grecia, Spania, Sicilia si Australia. Expresia “dobitoc ca un magar” nu corespunde realitatii. Magarul nu e asa de “slab” cum pare. Intr-adevar est docil, dar, fata de unii cai, el analizeaza situatia. Magarul este dotat cu un simt deosebit al mirosului. El este in stare sa identifice traseele de ape subterane ale caror albii de suprafata au secat. De asemenea, simtul auditiv este dezvoltat. Nu degeaba magarul asigura paza alaturi de cainii ciobanesti pentru turmele de oi.
Tinand cont de toate aceste calitati, magarul trebuie sa stea la loc de cinste intre animalele de casa. Si totusi, cea mai mare cinste si onoare i-a fost acordata de Creatorul Universului. Biblia ne vorbeste de asin atat la plecarea din Nazaret a Mariei ce purta in pantecele ei pe Mesia, cat si la intrarea triumfatoare a Domnului Isus in Ierusalim. Daca un animal pe care oamenii il considera neintelept si slab -“dobitoc” a fost ales de Mantuitorul ca prieten, cu atat mai mult El ne alege pe mine si pe tine pentru a face de rusine lucrurile tari ale acestei lumi. Cu toate acestea, nu va grabiti, nu alergati luandu-i-o inainte, ci lasati-L sa va conduca: iata intelepciunea magarusului!
Sa nu gandesti vreodata ca ceva din ce a creat Dumnezeu ar fi in plus. Chiar daca e mai slab (sau neinsemnat) are un rol si un loc bine stabilit. Vorba romaneasca spune: “buturuga mica rastoarna carul mare”.
Ai grija la “nimicuri”!

marți, 25 octombrie 2011

boli de inima

Să facem totul cu o sinceritate deplină


Dacă ne lipseşte ceva nouă, credincioşilor din ziua de azi, aceasta
este sinceritatea
– latură a sfinţeniei. 
Astăzi noi nu mai avemcurajul de a nerecunoaşte neputinţele, slăbiciunile şi căderile. 
Iar asta ne face mult rău, fără să realizăm. 
Ne depărtează de scopul părtăşiei. 
Dăm mâna unii cu alţii, ne întrebăm cum suntem sau ce mai facem şi avem întotdeauna acela şi răspuns:
- ,,Bine, frate”, 
-,,Bine, soră, totul e bine, mulţumim Domnului.” 
şi am scăpat. 
Am mai spus o minciună, pentru că fratele sau sora nu trebuie să ştie că în familia mea e dezastru, că am probleme medicale ori că viaţa mea de credinţă e la pământ, că sunt trecut prin încercări grele, că nu mai am pace… şi aşa mai departe. 
De ce lăsăm impresia că noi nu trecem prin astfel de probleme? 
Cât ne vom mai ascunde ş i vom purta o mască a aparenţelor?
 Însă noi tăcem. 
Asta facem. 
Nu realizăm că prin tăcerea noastră nu dăm voie Duhului Sfânt să lucreze în biserică o părtăşie veritabilă? Biblia ne învaţă şi ne îndeamnă să ne rugăm unii pentru alţii. 
Realizez cu uimire că deseori nu avem motive să ne rugăm unii pentru alţii, pentru că nu avem nicio idee despre ceea ce se întâmplă în viaţa fraţilor noștri! 
Nu ne cunoaştem cu adevărat unii pe alţii. 
Nu ne deschidem unii altora. 
Nu avem cum să fim una, a şa cum ne îndeamnă Domnul Isus, atâta timp cât nu avem curajul să fim sinceri pe deplin unii cu alţii. 
Biblia mai spune: 
- ,,Purtaţi-vă sarcinile unii altora”.
 Dar care sarcini? 
Pentru că toată lumea e bine, tuturor le merge bine.
Dumnezeu nu ne-a poruncit niciodată să purtăm în permanenţă o mască a bucuriei, datorită faptului că El ne-a mântuit şi ne-a salvat.
Dacă am primit acest dar, nu înseamnă că aici pe pământ vom umbla numai pe flori şi nu vom avea parte şi de spini. 
Biblia nu promovează o astfel de învăţătură. 
Mă doare că de multe ori Îl oprim pe Duhul Sfânt să se manifeste în bisericile noastre pentru că noi controlăm programul şi modul în care credincioşii trebuie să se manifeste în biserică. 
Noi trasăm direcţiile şi stabilim limitele.
 Noi punem un hotar bucuriei şi noi formăm contextul întristării. 
Sinceritatea în cădere preţuieşte mai mult decât o stabilitate spirituală de formă sau de faţadă care să ne facă să ne simţim mai buni decât ceilalţi.
 Mi-aş dori ca în bisericile noastre, Domnul Isus Hristos să îşi poată desăvârşi lucrarea pe deplin în noi, fără
ca noi să-I trasăm căile. 
Nu aş vrea ca raportarea noastră în Casa lui Dumnezeu să fie influenţată de tendinţele unui spectacol în care atmosfera trebuie să fie obligatoriu umplută de voie bună şi bucurie. 
Mi-aş dori să dea Domnul toată bucuria în vieţile noastre şi să avem numai zâmbete pe faţă, însă mai mult mi-aş dori să fim sinceri în tot ce facem şi suntem.
Dacă suntem bucuroşi, să fim bucuroşi dintr-o inimă curată cu cei ce se bucură. 
Dacă suntem întristaţi şi îndureraţi, să nu ne ascundem, păcălindu-i pe alţii şi, implicit, pe noi în işne.
 Dacă e să plângem, să plângem în rugăciuni unii pentru alţii.
Dacă e să ne rugăm, să ne rugăm fără constrângeri şi neţinând cont de împrejurări.
Să facem totul cu o sinceritate deplină, să facem totul ca pentru Domnul. 
Atunci vom primi binecuvântarea Lui, atunci ne vom putea ruga cu foc unii pentru alţii… şi atunci vom sfinţi cu adevărat Templul lui Dumnezeu.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

o, iubirea!

Nu, iubirea nu e cânt si veselie,
Si nici un sărut la întâmplare!
Tu esti, creat să fii ,cu măestrie
Acord divin al Celui PreaÎnalt.
Nu, iubirea nu-i o lunga sarbatoare,
Pe care-o zilnic să-ţi o iroseşti!
Ci-n fiecare zi să dăruieşti onoare,
Aceluia ce ţi-dat răscumpărare !
Nu, iubirea nu-i o clipă de veghere
Ş-apoi să dormi cu visul fericirii de apoi!
Cand lumea asta întreagă piere,
Tu să te mistuieşti spre mântuirea ei!.
Nu, iubirea nu e-o haină îmbrăcată
Pe care o etalezi duminica-n pridvor!
Ci, dragostea de fraţi ţi-e măsurată....
Iubirea ce-o jertfeşti de dragul lor..
Nu, iubirea nu-i o palidă îmbrăţişare
Când tu porţi sabia pe sub raglan!
Ci pasi pierduti prin  casele orfane,
Cu dăruirea sfântă de samaritean!

vineri, 21 octombrie 2011

marți, 18 octombrie 2011

luni, 17 octombrie 2011

oamenii care pleacă nepregătiţi în veşnicie

în lupta cu îngrijorarea, tu poţi ieşi biruitor....

 Abandonează dorinţele idealiste care te împiedică să accepţi realitatea aşa cum este ea.
 Deşi scenariile ideale pe care le visezi sunt posibile, nimeni nu-ţi poate garanta că se vor împlini.
 Imprejurările propice pe care le visezi s-ar putea să nu mai vină niciodată, de aceea acceptă viaţa aşa cum este şi foloseşte la maxim ceea ce ţi se oferă. 
Recunoaşte că DUREREA este o parte intrinsecă a acestei lumi căzute în care trăim noi, dar nu trebuie să răspundem la durere prin îngrijorare.
 Cheltuieşte-ţi energiile în a căuta să trăieşti calm încrezându-te în Dumnezeu care îţi va da tot ceea ce-ţi este necesar atingerii chemării Sale.
Dă-ţi seama că multe dintre insecurităţile pe care le resimţi sunt create de presiunea părerii altora despre tine sau de împrejurările potrivnice. 
Tu însă ai fost creat după chipul lui Dumnezeu şi ai o mare valoare în ochii Lui. 
Recunoaşte ceea ce vede Dumnezeu în tine chiar dacă altora lucrul acesta le este ascuns.
Invaţă să deosebeşti relaţiile sănătoase de cele nesănătoase. 
Alege să ai relaţii numai cu oameni de valoare.
 Unele relaţii pot alimenta îngrijorarea noastră. 
Nu te lăsa influenţat de încăpăţânarea sau capriciile altora.
 Fă alegerile sănătoase fără să-ţi pese de critica altora. 
Indepărtează-te de oamenii care au obiceiul să saboteze.
 Nu te preocupa cu păstrarea aparenţelor; fii real întotdeauna.
 Plin de curajul pe care ţi l-a dar Domnul, fii tu însuţi fără teamă. 
Fii sincer în conversaţiile cu alţii, fără a destăinui lucruri mai intime decât celor în care poţi avea încredere. Cunoaşte-te pe tine însuţi, fii real şi în faţa propriei tale conştiinţe. 
Caută mai degrabă să dobândeşti caracter decât să atingi performanţe deosebite.
 In cele din urmă, în faţa lui Dumnezeu contează ce eşti mai mult decât ce performanţe ai atins.
 Ingrijorarea se datorează adesea şi unor priorităţi greşit alese.
 De aceea stabileşte lucrurile importante, desparte-le de cele lipsite de importanţă şi concentrează-te asupra celor dintâi. 
Alegerile morale, folosirea timpului, a banilor şi a resurselor spirituale şi umane sunt prioritaţi de luat în considerare.
 Dă-ţi seama că orice problemă are o soluţie, de aceea gândeşte pozitiv şi decide-te să fii unul care biruieşte. Chiar şi în lupta cu îngrijorarea, tu poţi ieşi biruitor, deşi nu este uşor şi biruinţa aceasta presupune efort, concentrare, hotărâre, şi răbdarea de a trece prin procesul în care în cele din urmă vei fi biruitor

duminică, 16 octombrie 2011

da! - vreau sa cred asa....

un cer nou si un pamant nou.

 M-am tot gândit la ce înseamnă cuvintele din acest verset
"Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou."....
Știu că sunt deseori luate în mod fizic și anume că va exista un pământ nou și un cer nou, dar cred că acesta este doar sensul simplu, adică ce pare la prima vedere.
Cred cu toată inima mea că:
- ”Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să mă înveţe, să mă mustre, să mă îndrepte, să îmi dea înţelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16),
-așa că vreau să știu ce înseamnă pentru mine acest verset, nu pentru teologi, nu pentru ”învățați”, nu pentru cei cu păreri multe -de obicei tot pe lângă,
-nu.
Vreau să știu ce înseamnă pentru mine:
- ”Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou”?
Singurul pământ la care pot să mă gândesc sunt eu...
-mâna asta de țărână care respiră doar prin bunătatea lui Dumnezeu, care sunt atât de fragil încât aș înceta să mai exist dacă El nu s-ar mai gândi la mine chiar și pentru o clipă.
 În prezent pământul meu e supus slăbiciunilor, supus relelor, supus unei firi îndărătnice și de prea puține ori, supus lui Dumnezeu.
 În prezent mi-e despărțit cerul de pământ.
 Doar undeva în depărtare este o iluzie, un fel de linia orizontului care îmi dă impresia că cele două mi se ating, dar în realitate pământul meu e despărțit de cerul meu, de Dumnezeu. În prezent pot doar să privesc de undeva jos la El și să îmi imaginez cum este și de cele mai multe ori nici imaginația nu mă ajută.
Dar este o promisiune.
Ioan a văzut un cer nou și un pământ nou și prin credință cred că Dumnezeu va aduce ziua când voi fi un pământ nou și Cerul meu va fi nou, pentru că pământul meu îl va percepe altfel. Niciodată nu-mi va mai fi despărțit cerul de pământ, pentru că pământul cel vechi și cerul meu vechi, adică înțelegerea mea limitată a ceea ce înseamnă Dumnezeu, vor pieri.
 Și marea care acoperă aproape tot din ce sunt eu cu adevărat, marea care nu lasă să se vadă tot pământul meu în întregime, marea aceea de prejudecăți, de iluzii, de ceea ce par, nu va mai fi.
 Pământul meu va fi descoperit tot înaintea Cerului și Cerul meu nu se va mai înălța de la mine niciodată.
Vino, Doamne Isuse Iubitul meu!

sâmbătă, 15 octombrie 2011

marți, 11 octombrie 2011

luni, 10 octombrie 2011

un strop de har..

duminică, 9 octombrie 2011

cititor drag...merita!

...si ce ar folosi unui om sa castige lumea toata, daca si-ar pierde sufletul?” Matei16.26"
la ce-ti foloseste viata, cand nu stii sa traiesti?

cand te vinzi pe.un gram de faima si crezi ca esti fericit.
ce folos sa-ti irosesti viata, si asa scurta, cautand cu disperare sa fii observat?...
iti spun eu:
-nu merita!
la ce-ti folosesc aripi pentru cerul intins?
cand tu te-ai inchis in tine si te zbati in inchisoarea ce singur ti-ai ridicat.o?
iti spun eu...
-n-ai nevoie de ele!
la ce-ti folosesc genunchii aplecati la rugaciune?
cand tu nu vrei sa te abati de la calea cea larga.
ce folos sa spui trei cuvinte goale si apoi sa plangi ca Dumnezeu nu te mai asculta?
-iti spun eu:
degeaba te rogi!
-la ce-ti foloseste credinta, cand tu nu crezi?
cand nu esti in stare sa-L simti pe Dumnezeu in adierile diminetii.
-tu nu traiesti prin vedere, dar nu poti sa crezi ce nu vezi.
iti spun eu, 
-"putin credinciosule!",
 nu-ti foloseste!
la ce-ti foloseste spada, cand tu adormi in lupta?
cand te copleseste numai mirosul pacatului,cand n-ai curaj sa spui "Nu!".
-iti spun eu.
-e in zadar...
la ce-ti foloseste stiinta, cand tu esti indreptat numai spre rau?
cand pur si simplu te trezesti sa distrugi si sa ranesti.
cand tot ce stii esti tu si raul lor.
 iti spun eu:
 -e goana dupa vant!
la ce-ti folosesc prietenii, cand tu faci casa buna cu minciuna, cu banul si cu ura?
cand cel mai drag prieten ti-e Satan, nu mai e loc de nimic altceva.
iti spun eu:
-esti pierdut!
 gandeste-te la ce-ai avut si ce ti-a ramas...
gandeste-te la ce ti-a folosit si ce ai dat deoparte...
gandeste.te bine!
viata cu El e castig...
fara El , e moarte.
 La ce-ti foloseste viata cand te bucuri de Domnul? 
la Tot!...
priveste la El si-ti va dovedi ca iti e suficient...
iti spun eu, 
cititor drag...merita!

vineri, 7 octombrie 2011

Femeile să tacă în adunări...


Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică. - 1 Corinteni 14:34-35
Cred cu toată inima că Pavel vorbeşte specific şi nu general. Versetele acestea în contextul lor au legătură cu proorociile şi nu cu statutul femeii în general. Cinci versete înainte sunt despre profeţii şi cinci versete după au legătură tot cu profeţiile.
Este o vorbă care zice că "un text scos din context devine pretext pentru textele mele".
Mai lăsaţi-mă cu interpretări scoase din resentimente faţă de nişte trăsături negative de caracter a unor femei care mai bine s-ar pocăi decât să umble după poziţii de autoritate şi după bârfe.
Cred că femeile nu au ce să caute în poziţii de pastor, preot, sau lider cu autoritate şi influenţă prea mare asupra Bisericii, deoarece femeile au o latură emoţională mai dezvoltată şi o folosesc în decizii, pierzându-şi astfel imparţialitatea.
 Totuşi sunt cazuri în Scriptură când unele femei au fost nevoite să conducă, dar asta doar din cauză că bărbaţii care le înconjurau la momentul respectiv, sau care erau autoritate peste ele, nu îşi exercitau această autoritate. (Deborah, Abigail, Rahav, Tamar, etc).
În Numeri 27:1-8, scrie despre fetele lui Ţelofhad (din seminţia lui Manase, fiul lui Iosif) care au mers înaintea lui Moise şi a preotului Eleazar, înaintea întregii adunări, la uşa Cortului Întâlnirii.
"Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul  familiei lui, pentru că n-a avut fii? Dă-ne şi nouă  o moştenire între fraţii tatălui nostru.”
 Moise a adus pricina lor înaintea Domnului.
 Şi Domnul a zis lui Moise:
„Fetele lui Ţelofhad au dreptate. Să le dai de moştenire o
moşie între fraţii tatălui lor, şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor.
Iar copiilor lui Israel, să le vorbeşti şi să le spui: „Când un om va muri
fără să le lase fii, să treceţi moştenirea lui asupra fetei lui."

joi, 6 octombrie 2011

misionari narcis& sarah în mexic

Mă cutremur.....

"... nici unul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa. De ar pătrunde chiar până în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi pogorî. De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să-i muşte. De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci sabiei să-i piardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine." - Amos 9:1b-4

Când Domnul Dumnezeu a hotărât să facă un lucru, nimic nu-I stă în cale, nimic nu-L înduplecă și nimic nu poate să-L oprească, fie că lucrul pe care l-a hotărât e spre nenorocire sau spre binecuvântare.
Mă cutremur la gândul că n-ai unde să fugi de El dacă S-a hotărât să te pedepsească și mă îngrozesc când știu că nu e nimeni în stare să te scape de hotărârile Lui.
 Dar la fel de bine cum știu că e grav să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu (Evrei 10:31), știu și că nici o fortăreață din lumea asta sau cea viitoare, nu se poate compara cu felul în care sunt păzit dacă sunt în mâinile Lui pentru că sunt a Lui.
Dacă atunci când vrea să pedepsească e de neoprit, atunci cu atât de mult e de neoprit când vrea să-mi facă bine?
 Dacă Își pune ochii pe cineva să-i facă rău și-l urmărește în toate colțurile pământului doar ca să-Și ducă la îndeplinire hotărârea, cu cât mai mult va face dacă Și-a pus ochii pe mine ca să-mi facă bine?
 Și dacă se uită la mine ca să-mi facă bine, nu o face pentru că eu am ceva deosebit, ci pentru că sunt îmbrăcat prin botezul cu Duhul Sfânt  crezând în jertfa Domnului ISUS, la care nu are cum să nu se uite și din pricina Lui, alege să-mi facă bine.
Poate că sunt lucruri care mă doboară și circumstanțe care mă coboară până aproape de locuința morților, dar știu că dacă smulge pe cineva de acolo ca să-l pedepsească, dacă nu-i permite nici să moară până nu-și primește pedeapsa, atunci pe mine cu atât mai mult mă va apuca din locul disperării mele și nu mă va lăsa nici să mor până nu-mi va face bine.
Dacă aș ajunge să mă ascund de frica circumstanțelor din viața mea și m-aș gândi că nimic bun nu mă mai poate găsi în locul unde sunt, sunt încredințat cu toată inima mea că dacă El caută pe unii și de s-ar strecura în ceruri și îi pogoară ca să-i pedepsească și nici măcar unul nu scapă, atunci cu atât mai mult mă va căuta pe mine oriunde aș fi, ca să-și împlinească față de mine cuvintele Lui.
Dacă aș ajunge să mă înnece apele și să mă ascund de toți și toate, știu că dacă are șerpi în adâncuri la care le poruncește să-i muște pe cei pe care vrea să-i pedepsească, sigur mai are vreun pește și pentru mine care să mă ducă din nou la suprafață.
Dacă Domnul Dumnezeu nu trece cu vederea nici măcar pe unul când vine vorba să le facă rău, atunci cum ar putea vreodată să-mi treacă mie dreptul cu vederea?
Dacă încă nu văd binele pe care îl aștept, nu e pentru că nu mă vede, sau nu mă aude, sau a uitat de mine, ci înseamnă doar că sunt într-un loc unde am fugit, sau m-am ascuns de frica circumstanțelor din viața mea și El încă mă caută.
Așa că cel mai bine e să mă opresc și să știu că El e Dumnezeu și să rămân în locul unde am înțeles până când mă găsește, pentru că nu mă urmărește să-mi facă rău, ci mă caută pentru că a hotărât să-mi facă bine.

marți, 4 octombrie 2011

cugetări....


  -Este trist să îmbătrâneşti dar este frumos să te maturizez-
- Deşi lumea e plină de suferinţă şi tristeţe este plină şi de biruirea suferinţei şi bucurie.
- Dintre toate cuvintele triste, acestea sunt cele mai triste: aş fi putut să fiu aş fi putut să fac-
- A muri pare a fi mai puţin trist decât a fi trăit prea puţin.
- Începutul e de speriat, sfârşitul este trist, de aceea mijlocul contează cel mai mult.
- Prefer să fiu înveselit de un nebun decât să fiu întristat de experienţă-

luni, 3 octombrie 2011

Rămâneţi în dragostea Mea 
loan 15:9
Pentru a te simţi ca acasă în dragostea lui Dumnezeu, şi pentru a se simţi Dumnezeu acasă în viaţa noastră trebuie:
-Să-I dăm Lui prima parte a zilei.
 Psalmistul a scris: 
-“îmi tânjeşte trupul după Tine” (Psalmul 63:1).
 Dacă nu înveţi să-l dai lui Dumnezeu prima parte a zilei nu vei reuşi să ajungi la o relaţie mai profundă cu El. Trebuie să pui deoparte un timp şi un loc anume în fiecare dimineaţă pentru a putea citi şi scrie conforta­bil, pentru a putea medita, studia, vorbi cu Dumnezeu cu voce tare, şi da, pentru a plânge dacă trebuie.
-Să te bucuri de fiecare Cuvânt al Lui pentru tine.
Primeşte ceea ce spune El ca pe o hrană, ca pe o comoară, ca pe o scrisoare de dragoste.
 -Nu uita că citeşti pentru a te întâlni cu cineva.
Scopul tău nu este informaţia, ci apropierea.
 Opreşte-te şi cântăreşte ce ai citit.
 Lasă Cuvântul să pătrundă în adâncul fiinţei tale şi aşteaptă-L să interacţioneze cu tine. 
El o va face!
-Să vorbeşti şi să asculţi o persoană, nu o forţă invizibilă. 
Noi îl tratăm pe Dumnezeu de parcă ar fi o forţă mistică “de undeva”.
 Nu, El doreşte să vorbeşti cu El cum ai vorbi cu un prieten; 
să-ţi asculte cererile. îngrijorările şi mulţumirile.
-Riscă să fii onest şi aşteaptă răspunsul Său în schimb.
 Pune-ţi timp deoparte pentru a sta liniştit înaintea Lui.
 Stai acolo până te “conectezi” la El.
Să scrii gândurile şi impresiile tale; 
nu un jurnal sau o încercare de a scrie literatură, ci o evidenţă a umblării tale cu Dumnezeu.
- Împărtăşeşte-I îngrijorările tale. 
-Cere-I înţelepciune.
 Lasă cererile tale scrise până vei primi călăuzire. 
-Ţine o evidenţă a răspunsurilor Lui.
 Aceste practici simple se numesc “discipline” deoarece ele necesită efort 
– dar răsplata merită.

duminică, 2 octombrie 2011

mă-ncred în El/emma&cristi repede

la părtăşie cu Domnul

„Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el.” (Ioan 6:54-56)

Cât de adânci şi de tulburătoare sunt semnificaţiile acestor cuvinte ale Domnului! Atât de tulburătoare şi atât de greu de înţeles de către omul firesc încât la auzul lor mulţi dintre cei care-L urmau doar „de formă” s-au dezis de El şi de cuvintele Sale şi L-au părăsit fiindcă„Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?”(v.60)

Şi, da, este adevărat. Nu oricine poate să „sufere” vorbirea (învăţătura) Domnului. Nu oricine o poate primi. Nu oricine o poate „asimila”. Nu oricine se poate „hrăni” din această învăţătură. Cei care n-o pot face se consideră ofensaţi de o asemenea învăţătură. Pur şi simplu această învăţătură în sine le repugnă. Trupul lor, mintea lor, inima lor este, de prea multă vreme, obişnuită să se hrănească cu altceva: cu idolatrie, cu materialism, cu destrăbălare, cu lăcomie, cu ură, cu duşmănie şi înverşunare împotriva lui Dumnezeu. Fiinţa lor este îmbolnăvită de otrava păcatului, este atât de intoxicată de toate acestea încât pur şi simplu a ajuns să respingă „hrana sănătoasă” ce i-ar putea vindeca.

Dar cine sunt cei care pot „s-o sufere”? Ei cum au ajuns să poată?

„…nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Ioan 6:65)

Cuvintele acestea sunt cel puţin la fel de tulburătoare ca şi cele de mai sus, pentru că sunt de natură să frângă orgoliul omului care crede că-şi poate câştiga mântuirea prin forţele proprii sau că aceasta, pur şi simplu i se cuvine. Cei ce pot să se hrănească cu trupul şi sângele Domnului sunt cei ce pot să primească cuvintele Sale, să le sufere să le asimileze să şi le însuşească ca mod de viaţă permanent. Ei sunt aceia care cred că, păcătoşi fiind, au nevoie de iertare şi de reabilitare înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt aceia care, văzându-se pe ei aşa cum erau înaintea sfinţeniei lui Dumnezeu – neputincioşi, mizerabili şi incapabili să se ridice singuri din mlaştina păcatului care-i înfăşura – şi-au regretat păcatul, l-au mărturisit, au strigat după îndurare, şi s-au încrezut în Cel care le-a oferit-o – Domnul Isus Cristos. Ei sunt aceia care au înţeles, şi de acum ştiu, că n-au unde să se ducă, că n-au pe nimeni altul care le-ar putea oferi viaţa… El este singurul care are „cuvintele vieţii veşnice”. (v. 68) El este „Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu”. (v. 69)

Cu alte cuvinte, a mânca trupul Domnului şi a bea sângele Său înseamnă a crede în El. Între El şi cei care cred în El există de acum, o foarte strânsă unire. Oricine mănâncă trupul Lui şi bea sângele Lui rămâne în El şi El rămâne în acea persoană, în cel mai apropiat mod. Nu poate exista o relaţie mai apropiată sau mai personală decât aceasta. Precum hrana fizică pătrunde în fiinţa noastră devenind parte din noi, tot aşa, acceptându-L pe Domnul Isus ca Răscumpărător al nostru, El pătrunde în chip tainic în viaţa noastră şi rămâne în noi, iar noi, la rândul nostru, rămânem în El, trăind astfel în permanenţă cu El şi prin El.

sâmbătă, 1 octombrie 2011

ochii nostri spirituali.....

E atât de aproape de tine…


O mulţime de oameni Îl urmau pe Învăţător.
 Fiecare se împingea încercând să se apropie cât mai mult de acel om cu puteri nemaintâlnite.
 Priviri curioase, disperate, fericite sau suferinde se încrucişau la fiecare minut, dar toate căutându-I ochii.
 Prin norodul care se îmbulzea cât mai aproape de Învăţător, un chip obosit de femeie încerca să ajungă în preajma Vindecătorului.
 Ridurile adânci, buzele strânse şi ochii lucitori trădau o durere intensă, născută demult înlăuntrul trupului ei slab.
Continua să păşească înainte, deşi căldura  şi aerul uscat îi înmuiau puterile.
Anii îşi puseseră amprenta asupra trupului ei firav.
O viaţă aparent obişnuită, de femeie animată de dorinţe, visuri, aşteptări.
 Părea că fusese o tânără frumoasă, dar îmbătrânită prematur.
Dar nu numai anii îşi puseseră amprenta asupra ei, ci şi durerea latentă din trup.
Începuse acum doisprezece ani şi continua încă să o macine, durerea părea să rămână pentru totdeauna în fiinţa ei.
 Cu fiecare an ce trecea, sângele trasa încet, dar sigur un cuvânt nedorit pe fiinţa ei firavă:
- “Necurată…”.
Respingerea, privirile întoarse, lipsa atingerii, refuzul…toate, timp de… doisprezece ani.
Fiecare zi de muncă, fiecare oră, minut îl trăia cu speranţa că într-o zi va fi la fel ca înainte.
Dar de fiecare dată, monedele plătite doctorilor primeau acelaşi răspuns apăsător:
- “Nu e leac.”
Fiecare bănuţ ascundea în el speranţa că sângele se va opri, că oamenii îi vor zâmbi din nou, că cei dragi o vor îmbrăţişa, că va putea iubi, alerga ş i zâmbi.
Dar timpul i-a adus în privire disperarea.
Doisprezece ani de compătimire, uitare, refuz, agonie...
 Până într-o zi când a auzit vorbindu-se de Cineva care, fără să ceară nimic în schimb, dădea vindecare ş i speranţă oamenilor suferinzi.
Un om cu privirea ciudat de blândă, care tămăduia surzi, orbi, şchiopi.
Trebuia să ajungă la El.
Era ultima încercare, ultima bătaie de aripi, ultima chemare.
Dorinţa de eliberare din întuneric, dorinţa de viaţă striga împingând-o dinapoi prin mulţimea gălăgioasă.
 Dar oare nu îşi dădea seama că  şansa de a fi ascultată şi primită era cam greu de obţinut?
 Că erau atâţia oameni în jurul Lui… că Învăţătorul mergea să vindece pe altcineva?
 Paşii ei nu conteneau însă să înainteze.
 În mintea ei plana un singur gând:
-“Doar dacă aş putea atinge cu vârful degetelor marginea hainei Lui, aş fi tămăduită.”
 Fără a privi în stânga sau în dreapta, cu picioarele prăfuite şi călcate de ceilalţi, cu durerea roşie dominându-i
trupul, străbătu mulţimea.
 Ajungând destul de aproape îşi întinse mâna crăpată, iar degetele-i tremurânde Îi atinse uşor haina.
 În acel moment, se simţi eliberată de durere, de frustrare, disperare şi plină de… El.
Ochii negri şi umezi ascundeau o bucurie de nedescris, bucuria unui nou început.
 Învăţătorul însă simţi cum o putere ieşise din El, întrebându-se cine s-ar fi putut atinge de hainele Lui.
Femeia, speriată şi plină de recunoştinţă, s-a aruncat cu faţa la pământ în lacrimi ca mărturie a atingerii divine. Învăţătorul îi zâmbi, confirmându-i tacit că o iubeşte, că acea scurgere de doisprezece ani n-a fost în zadar, că o credinţă atât de mare nu se poate naşte subit, ci doar dintr-o durere intensă.
 I-a şoptit că El o aşezase în întuneric atât de mult timp ca să vadă acum mai clar că El e lumina.
 El e absolutul şi răspunsul tuturor neliniştilor.
- “Fiică, credinţa ta te"a mântuit… du-te în pace şi fii tămăduită de boala ta.”
 O credinţă care frapează şi care schimbă vieţi.
Credinţa că o simplă atingere poate oferi tot ceea ce ai tânjit vreodată.
 E atât de aproape de tine… doar trebuie să întinzi mâna.
Aşa după cum Isus a simţit uşoara atingere a ciucurelui de pe haina sa, în mijlocul unei mulţimi, aşa şi Dumnezeu ştie de rugăciunea fiecăruia dintre noi. 
Uneori oamenii întreabă:
- “Cu miliarde de oameni în această lume, cum poate să ştie Dumnezeu de mine şi să vegheze asupra mea?” Isus ne arată că ştie şi are grijă chiar şi de cei mai mici dintre noi.
Mulţimile ar putea să ne ignore, dar Isus nu.
Nici mulţimea, nici chiar universul cât este de mare, nu îl poate bloca de la a simţi o atingere de credinţă.
Încă îl putem atinge întinzându-i inimile noastre atunci când ard şi când sunt în dificultăţi.
 Dar cum îl putem atinge astăzi pe Isus?
 Îl putem atinge prin rugăciune.
Ce este rugăciunea dacă nu atingerea lui Isus, conversaţia cu El, invitaţia pe care i-o adresăm să intre în vieţile noastre?
Femeia bolnavă l-a atins prin simplu gest al întinderii mâinii.
Nici astăzi nu este mult prea dificil să îl atingem pe Isus.
Ajunge să ne întindem către El prin rugăciune!
 Mulţi îl ating dar, doar unul trăieşte puterea Sa vindecătoare
 – acela care l-a atins cu credinţă.
La fel şi astăzi mulţimi largi de oameni i se roagă lui Isus;
 mulţimi de credincioşi merg la biserică, dar cei care îl ating pe Isus sunt cei care se roagă cu credinţă. Evanghelia spune cât se poate de clar:
– credinţa este cea care a provocat contactul cu Isus-
Haina Lui va fi tot timpul întinsă.
Dar pentru a-i simţi textura, e nevoie de degetele tale simţindu-i plinătatea.
Dragostea pură a Învăţătorului care a şters cu buretele “Necurată” şi -a săpat în inima ei “fiică de rege” nu a
încetat, ci ea încă transformă.-Poate alunga frustrările, temerile, disperarea, durerea din viaţa ta.
- Poate vindeca sufletul de orice sângerare a păcatului.
Dar este nevoie de o mână dispusă să Îi simtă atingerea.
 De mâna ta.....o vei întinde tu azi să primeşti vindecarea ta?