luni, 3 octombrie 2011

Rămâneţi în dragostea Mea 
loan 15:9
Pentru a te simţi ca acasă în dragostea lui Dumnezeu, şi pentru a se simţi Dumnezeu acasă în viaţa noastră trebuie:
-Să-I dăm Lui prima parte a zilei.
 Psalmistul a scris: 
-“îmi tânjeşte trupul după Tine” (Psalmul 63:1).
 Dacă nu înveţi să-l dai lui Dumnezeu prima parte a zilei nu vei reuşi să ajungi la o relaţie mai profundă cu El. Trebuie să pui deoparte un timp şi un loc anume în fiecare dimineaţă pentru a putea citi şi scrie conforta­bil, pentru a putea medita, studia, vorbi cu Dumnezeu cu voce tare, şi da, pentru a plânge dacă trebuie.
-Să te bucuri de fiecare Cuvânt al Lui pentru tine.
Primeşte ceea ce spune El ca pe o hrană, ca pe o comoară, ca pe o scrisoare de dragoste.
 -Nu uita că citeşti pentru a te întâlni cu cineva.
Scopul tău nu este informaţia, ci apropierea.
 Opreşte-te şi cântăreşte ce ai citit.
 Lasă Cuvântul să pătrundă în adâncul fiinţei tale şi aşteaptă-L să interacţioneze cu tine. 
El o va face!
-Să vorbeşti şi să asculţi o persoană, nu o forţă invizibilă. 
Noi îl tratăm pe Dumnezeu de parcă ar fi o forţă mistică “de undeva”.
 Nu, El doreşte să vorbeşti cu El cum ai vorbi cu un prieten; 
să-ţi asculte cererile. îngrijorările şi mulţumirile.
-Riscă să fii onest şi aşteaptă răspunsul Său în schimb.
 Pune-ţi timp deoparte pentru a sta liniştit înaintea Lui.
 Stai acolo până te “conectezi” la El.
Să scrii gândurile şi impresiile tale; 
nu un jurnal sau o încercare de a scrie literatură, ci o evidenţă a umblării tale cu Dumnezeu.
- Împărtăşeşte-I îngrijorările tale. 
-Cere-I înţelepciune.
 Lasă cererile tale scrise până vei primi călăuzire. 
-Ţine o evidenţă a răspunsurilor Lui.
 Aceste practici simple se numesc “discipline” deoarece ele necesită efort 
– dar răsplata merită.