miercuri, 30 martie 2016

luni, 28 martie 2016

nu-mi lua iubirea,

De ce plang, Doamne? Ca am sufletul plin
De dragoste, de dor si de credinta,
Cum as putea eu, Doamne, sa spun ca e un chin
Sa simt tot ce mi-ai dat? Iti port recunostinta!

Mi-ai dat iubire si speranta in destin,
Mi-ai dat credinta pentru-o-ntreaga viata.
Cum as putea sa plang ca am sufletul plin?
Cad in genunchi plecandu-mi a mea fata.

Si-Ti multumesc, Doamne si Te implor acum,
Sa nu imi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Si chiar dac-am sa plang in lungul vietii drum,
Sa nu-mi consideri plansul ca pe un greu pacat.

Si-Ti multumesc pentru ca, Tu, imi esti
Tot sprijinul, tot reazemul din viata;
De rele, Doamne, Te rog sa ma feresti
Si da-mi iubire, si da-mi, Te rog, speranta.

Iubire pentru oameni, speranta-n vesnicie,
Da-mi linistea de care am nevoie,
Fereste-ma, Doamne, de ispita si prostie
Si lasa-ma sa cred, Te rog, Doamne, da-mi voie.

Sa sper si sa cred in dragostea si-n mila Ta,
Sa simt ca nu e vis speranta pe pamant
Si ia-mi, Te rog, viata si fa ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfant.

duminică, 27 martie 2016

luni, 21 martie 2016

sâmbătă, 19 martie 2016

vineri, 18 martie 2016

Domnul dă înţelepciune

Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau. Aceasta este cea dintâi, si cea mai mare porunca. Iar a doua, asemenea ei, este: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti .
Cand Dumnezeu ne-a mantuit in indurarea Sa,El a avut un plan specific pentru noi. El ne-a pus in scoala Sa , trecandu-ne dintr-o clasa in alta ,s-ar putea ca acum sa treci prin ” anii de tacere”… perioada ta de pregatire,sau s-ar putea sa iti implinesti si sa-ti dezvolti chemarea. Este interesant cum Dumnezeu ne foloseste abilitatile,talentele si profesiile pentru implinirea scopurilor Sale.El alege ceea ce suntem cat si ceea ce facem pentru Imparatia Sa…Partea noastra e sa ne supunem in toate lucrurile domniei Sale; Dar facem noi acest lucru??? Fiecare zi este un alt capitol din viata noastra,citit atat de Dumnezeu cat si de oameni…Foloseste avantajul zilei de AZI si consider-o ca o ocazie deosebita de a te pregati si implini planul divin pentru viata ta. Moise s-a rugat: ”Invata-ne sa ne numaram bine zilele,ca sa capatam o inima inteleapta!”(Psalmul 90:12) Tu ce intelegi prin aceasta? un citat popular spune:
- ASTAZI este prima zi din restul vietii tale.
Unul dintre lucrurile deosebite in a fi crestin este ca nu stim cat ne va folosi Dumnezeu, sau cand ne va lua;
niciodata nu vom sti ce va urma, ce va fi maine, daca va mai exista un -maine. Prietene, acum e ziua ta.
-e randul tau sa spui DA…
Stim ca voia Sa este buna si desavarsita, te iubeste.
Va indemn deci fratilor pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie,sfanta,placuta lui Dumnezeu;aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca.
Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin inoirea mintii voastre,ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna , placuta si desavarsita. (Romani 12:1-2)

joi, 17 martie 2016

biruinţi în rugă....



Doamne, cât de nepătrunse sunt gândurile tale.

Rugi nerostite şi totuşi nevoi împlinite .

Nopţi nedormite şi arcuri îndoite.

Dar biruinţi nebănuite.

Suflete câştigate, inimi eliberate

Munţi de probleme transformaţi în cenuşă.

Inimi cu dorinţi neprihănite .

Sunt binevenite.

Un duh care strigă în tăcere.

Primeşte răspuns.

Nu suntem lipsiţi de putere.

Atata timp cat stam pe genunchi.

Pentru a o cere.

sâmbătă, 12 martie 2016

vineri, 11 martie 2016

păcătoşi religioşi....

Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale! Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată” (Amos 5:23, 24).
Păcatul.
Noţiune nepopulară.
O permanentă amendă a liniştii sufletului nostru.
El nu iese decât cu pocăinţă şi credinţa în puterea curăţitoare a sângelui sfânt al Domnului Isus Cristos.
.Cu toate acestea, apelăm la remediul divin doar în extremis. Recurgem la toate paliativele cunoscute. 
Cel mai des la religie.
Lenin a avut perfectă dreptate:
 “Religia este opium pentru popor”.
Drog.
Narcotic pentru conştiinţa care încearcă să scape de păcate prin ritualuri:
 Rituri.
Tradiţii
.Slujbe.
Cântări.
Servicii.
Programe.
Dogme.
Jertfe şi sărbători
Sfinţi şi muceniţe.
Canoane şi autoflagelări.
Penitenţe şi spovedanii.
Prescuri şi icoane.
Lista poate continua.
Avem fiecare una.
La ultima inspecţie pe care Mântuitorul a făcut-o templului din Ierusalim în momentul decisiv al istoriei acestei naţii, Şi-a găsit Casa de rugăciune “o peşteră de tâlhari”.
Plină de religie.
O religie fără Dumnezeu.
O religie fără Dumnezeu ne lasă cu păcatele nu numai intacte dar agravându-se.
Roata tradiţiilor funcţiona ireproşabil unsă în permanenţă de sângele mieilor şi aurul schimbătorilor de bani. Jertfe.
Ritualuri.
Toată recuzita. Religie.
O religie tranchilizantă.
Opium peste tumultul păcatelor.
Anestezic de suflete bolnave de păcat.
Mă uit la noi.
 La cei religioşi.
 La cei ce reclamăm moştenirea crucii.
La noi toţi, indiferent unde ne-am afla.
La toţi creştinii ţării.
Tradiţionalişti sau liberali.
Stricţi.
Simpli.
 Istorici.
 Recenţi.
 De sus sau de jos.
 Botezaţi de mici sau la maturitate.
Milenişti sau amilenişti.
 De duminica sau sâmbăta.
Evanghelici.
Mistici.
Pragmatici.
Cu robe.
Cu gulere
. La costum cu trei nasturi.
Fără cravată.
Carismatici.
Născuţi din nou.
 Cu succesiune apostolică.
 Cum doriţi.
Nu cumva ne drogăm cu formele noastre de închinare?
Nu cumva am ajuns să le considerăm paliative contra păcatelor?
Produsul religiilor noastre este mai degrabă slujba sau “programul” religios, decât caracter asemănător lui Christos.
Şi când larma slujbei se ridică spre cer, divinitatea Îşi astupă urechile.
Sărbătorile şi slujbele şi programele, ritualurile şi închinările nu pot sta alături de lipsa de caracter.
Dreptatea şi neprihănirea trebuie să fie ape limpezi care să curgă viu şi etern de sub altarul religiilor noastre.
Nu contest forma închinării nimănui.
Nici o formă de închinare înaintea lui Dumnezeu nu poate fi păcătoasă în sine.
Contexte culturale şi sociale cer forme diverse de închinare.
Dumnezeu ne-a creat diferiţi şi exprimarea inchinării noastre înaintea Sa trebuie să exprime diversitatea creaţiei.
Păcatul constă în practicarea formei fără caracter reînoit prin Cruce.
Crucea lui Christos este şi rămâne singurul mijloc pentru iertarea păcatelor.
La cruce, sângele divin spală păcatele iar instrumentul morţii îl va crucifica pe păcătos.
“Am fost răstignit împreună cu Christos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine”, spunea apostolul Pavel (Galateni 2:20).
Este ispititor să privim la panoplia ritualurilor religiei de vis-a-vis şi să condamnăm procesul de anesteziere de conştiinţe care are loc.
Ni se pare că “narcoticul” le este administrat cu instrumente mai multe şi mai sofisticate.
Mai vechi.
Uităm însă un lucru banal.
Indiferent de metoda prin care luăm otrava există o singură consecinţă.
Moartea.
Ne anesteziem conştiinţele cu fum de tămâie şi ungeri cu mir, sau doar cu cântări de cor şi fanfare?
Doar cu cântări comune?
Cu frecventarea bisericii?
Rezultatul este acelaşi.
Unele morţi sunt mai costisitoare decât altele.
Atât.
Avem nevoie de iertarea Celui ce-a murit pe cruce pentru răscumpărarea noastră. El în noi, “nădejdea slavei” este garanţia unui caracter nou, dinamic, tot mai asemănător Lui. El a venit să ne scape de păcate şi de religia care în loc să ne conducă la El, ne amorţeşte simţurile torţionate de păcate.
Instrumentarul religiei mele, indiferent cât de elaborat este el de scurgerea timpului şi de confruntarea cu contextul cultural, este mijlocul prin care un caracter schimbat se închină în duh şi adevăr Dumnezeului celui viu, sau este instrumentul morţii sale lente şi sigure sub auspiciile religiei sale în cazul în care este folosit fără o schimbarea radicală a lăuntrului prin Christos.
Educaţia produce păcătoşi cu diplomă.
Religia, păcătoşi religioşi.
Numai Christos poate face oameni noi.
Religia oamenilor născuţi din nou este muzică plăcută pentru cer.
Indiferent cu ce instrumente se cântă.

joi, 10 martie 2016

Până când, Doamne?

Până când, Doamne? 
-striga în rugăciune psalmistul de odinioară, dând glas unor frustrări acumulate de multă vreme, tot mai perplex în faţa îndelungei tăceri a Dumnezeului lui Israel. 
-Până când..? 
strigăm şi noi, gemând pe genunchi în rugăciuni. 
Pe lista lamentărilor noastre pot fi cauze felurite, deosebite de ale evreilor de altădată, dar zdrobirea inimii rămâne mereu aceeaşi şi limbajul plângerilor neschimbat, indiferent de veacuri şi continente.

Ce poţi face când cerul pare de plumb, uşa răspunsului la rugăciune bine zăvorâtă şi faţa lui Dumnezeu întoarsă în altă parte? Când, pe nesimţite, deznădejdea întinde tentacule de ghiaţă, învăluind o inimă altădată de nebiruit, fierbinte în credinţă şi vibrantă în dragoste. 
Cuvintele rugăciunii se topesc în murmur abia desluşit şi gemete stinse, iar izvorul gândurilor seacă. 
Doar un suspin slab mai face să freamăte buze obosite, cu genunchii prăbuşiţi şi fruntea plecată la pământ,
-Până când, Doamne?…

Să nu-mi spui, cititorule, că n-ai gemut şi tu, în zilele, lunile sau anii negri ai tăcerii lui Dumnezeu. 
Poate chiar în clipele de faţă orizontul vieţii tale stă ascuns de nori întunecaţi. Până când ai de aşteptat, mă întrebi?
 Îmi este uşor să-ţi răspund 
– până în a patra strajă din noapte! 
Până în clipa care precede arătarea zorilor. Ca într-o dramă bine ticluită, izbăvirea nu se arată decât în ceaul al 12-lea al încercării îngăduite peste tine, tocmai când te crezi părăsit pentru totdeauna.
Întârzierea intervenţiei lui Dumnezeu este doar aparentă, privită din perspectiva Cerului, dar la nivelul solului fiecare clipă este marcată de amărăciunea suferinţei.
 Isus a venit în ajutorul ucenicilor ameninţaţi cu pieirea pe marea înfuriată abia în a patra strajă din noapte (Matei 14:22). Avraam a trebuit să aştepte până la vârsta de o sută de ani naşterea fiului promis.
 Iosif a zăcut 13 ani în temniţă, până să fie convocat la palat, spre a prelua înalta slujbă rezervată lui.
 Samuel şi-a tărăgănat sosirea la întânirea cu Saul până în ziua a şaptea, îngăduind destrămarea oştirii împăratului (1 Samuel 13) şi, din păcate, spulberarea credinţei lui. Trupul lui Lazăr putrezea deja în mormânt, în vreme ce Isus zăbovea intenţionat prin împrejurimi. 
Petru este izbăvit din temniţă în noaptea dinaintea plănuitei execuţii.

În ecuaţia răspunsului la rugăciune singura necunoscută este când; 
nu dacă, nu oare, nu poate, iar corolarul credinţei este răbdarea. 
Apostolul Petru ne dezvăluie faptul că Dumnezeu însuşi manifestă îndelungă răbdare faţă de noi (2 Petru 3:9) şi că, fără această răbdare a Sa, salvarea noastră ar fi primejduită, din pricina îndărătniciei noastre şi tendinţei de a amâna (3:15).
 Şi, dacă Dumnezeu ne tratează cu îndelungă răbdare, n-are oare dreptul să pretindă acelaşi lucru de la noi, căci prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre. (Luca 21:19).Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. (Evrei 10:36).

În vreme ce Scriptura preţuieşte atât de mult răbdarea, noi ne lăsăm duşi în aval de gustul lumii pentru rezolvarea instant . 
Dorim totul la timpul prezent şi batem furioşi cu piciorul în podea, dacă nu primim imediat lucrurile râvnite. 
Făcând aşa trădăm inconsistenţa credinţei noastre. 
Credinţa care nu trece proba răbdării nu onorează pe Dătătorul făgăduinţelor.
Câtă vreme cerul întârzie, o face spre binele nostru.
 În vreme ce pledăm stăruitor în rugăciune, răbdarea ni se oţeleşte, umilinţa ni se adânceşte, iar ţelurile ne sunt clarificate şi purificate de zgură.
 În vreme ce uşa stă zăvorâtă, învăţăm să cerem şi să umblăm după darurile cele mai bune.

luni, 7 martie 2016

Botez nou testamental

duminică, 6 martie 2016

Sunt hotărât....

Sunt hotărât să nu scot vorbe ironice sau care să provoace râsul în Ziua Domnului.
 Sunt hotărât să nu vorbesc de rău pe nimeni decât pentru un scop constructiv.
Sunt hotărât de a mă cerceta în fiecare clipă, oră, zi, în fiecare săptămână, în fiecare lună, în fiecare an dacă am fost neglijent, ce păcate am comis şi dacă m-am lepădat de firea mea pământească.
Sunt hotărât să nu proclam în scrierile mele decât purul adevăr.
Sunt hotărât, chiar dacă ar fi ultima oră din viaţa mea, să nu fac nici un lucru de care îmi este teamă.
Sunt hotărât să nu irosesc nici o clipă investindu-mi timpul în cel mai profitabil mod posibil.
 Sunt hotărât ca tot ceea ce fac cu trupul şi sufletul meu să fie spre slava lui Dumnezeu.
Sunt hotărât ca toată viaţa mea să fac tot ceea ce consider că este spre Gloria lui Dumnezeu şi spre binele şi mântuirea altora  fără să ţin cont de timp.
 Sunt hotărât să fac tot ceea ce consider că este de datoria mea să fac, mai ales pentru binele şi câştigul omenirii.
 Sunt hotărât să fac aceasta în ciuda dificultăţilor.
 Simpla considerare a faptului că Dumnezeu este Dumnezeu poate fi suficientă pentru anularea oricărei obiecţii şi a oricărei opoziţii faţă de domnia suverană a Lui Dumnezeu.
Trezirea nu este altceva decât coborârea subită a Duhului Sfânt peste oameni, luându-le ochii de la ei înşişi şi îndreptându-i asupra Fiului Lui Dumnezeu.
Voi trăi dedicat lui Dumnezeu.
Dacă nimeni altcineva nu va face asta, eu tot o voi face!
Omul care vrea să moară de moartea celor neprihăniţi, trebuie să trăiască viaţa celor neprihăniţi.
Omul care vrea să moară creştin, trebuie să trăiască creştin.
 Cel care vrea ca Mijlocitorul de sus să-i fie Scut în acel moment, trebuie să-I dea voie să-i fie scut chiar acum!


la Cina Domnului....

De fiecare dată când se apropie serbarea “Cinei Domnului”, unii creștini încep să se manifeste diferit decât până atunci. Parcă îi vezi mai preocupați de relația lor cu Dumnezeu, de relația cu cei din jur, încep să posteacă, devin mai rugativi, mai darnici și alte lucruri asemănătoare.Firesc, se nasc unele întrebări: de ce apar astfel de manifestări numai în apropierea serbării Cinei Domnului? Oare numai cu această ocazie trebuie să ne apropiem mai mult de Dumnezeu? Atunci când ne rugăm, nu trebuie să ne apropiem de El? Când aducem laudă și glorie Numelui Său, nu ne apropiem de El? Aș vrea să privim puțin la primii ucenici: în F. Ap. 2:42, citim: ”Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni”. Observăm foarte ușor de aici că era o plăcere pentru ei să facă aceste lucruri și totodată le făceau cu stăruință, cu dragoste, cu pasiune și în mod constant, fără a socoti una mai presus ca cealaltă. Nu doar frângerea pâinii o făceau cu stăruință, ci pe toate. Erau interesați de Cuvântul Domnului (“stăruiau în învățătura apostolilor”), erau preocupați de rugăciune, stăruiau în ea, erau interesați de relațiile frățești (“stăruiau în legătura frățească”). Aș dori ca în fiecare din aceste moduri de închinare să ne amintim de jertfa
răscumpărătoare a Domnului nostru Isus Hristos, de dragostea lui Dumnezeu Tatăl și de puterea Duhului Sfânt.Revenind la serbarea Cinei Domnului, Scriptura afirmă: “...ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta, sau beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului până va veni El” (1Cor 11:26). Sigur, serbarea Cinei este un moment special, la care, poate mai mult ca oricând, ne aducem aminte de suferințele Domnului Isus, de iubirea Sa pentru noi, de faptul că El s-a supus în totul voii Tatălui. Atunci când ne apropiem de Cina Domnului, n-o facem ca pe un ritual, ci noi vrem să avem o relație,o părtășie reală cu El și o părtășie unii cu alții. Privind la evenimentul Cinei, am vrea să vedem ce mesaj ne transmite fiecăruia dintre noi. Primul mesaj este cel al amintirilor. La Cina Domnului ne amintim că El a luat păcatele noastre asupra Lui, iar pe crucea din Golgota s-a jertfit pentru noi, ca să fim  socotiți neprihăniți prin El. În spatele celor două elemente simbolice (pâinea și vinul), se află realitatea morții Domnului Isus (trupul pironit pe cruce,sângele vărsat). Ne amintim, de asemenea, și de legământul cel nou în sângele Său (Mt. 26:28).Al doilea mesaj este cel al unității. Este unitatea între Hristos (Capul bisericii) și credincioși (trupul, mădularele). Domnul Isus Hristos a spus: “Mă rog ca toți să fie una, cum suntem și noi” (Ioan 17:11, 21). Un al treilea mesaj pe care-l transmite Cina Domnului este cel al cercetării. “Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși, și așa să mănânce din pâine aceasta și să bea din paharul acesta”( 1 Cor. 11:28).La Cină există printre credincioși și un obicei mai puțin plăcut, și anume, ei vin la pastor și-l întreabă: “Pot să iau Cina? Pentru că am făcut cutare sau cutare lucru…”.Sigur, a te mărturisi este un lucru bun și este scriptural să -l facem (dar trebuie să te și lași de acel păcat), însă a cere altcuiva (pastorului) să ia în locul tău decizia de a te împărtăși sau nu, mi se pare un gest nepotrivit.Se poate  să-i ceri o părere personală sau un sfat, dar nu să ia o decizie pe plan spiritual în locul tău. De aceea, ar fi bine să medităm adânc la pasajul citat din 1 Corinteni, pentru că decizia ne aparține nouă în mod personal!   Dorința mea și sfatul meu este să facem din căutarea Domnului Isus Hristos un mod de viață, și nu doar la Cina Domnului, ci în fiecare zi, și în orice slujire. Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți și  să ne apropiem de Cina Domnului cu teamă sfântă, cu smerenie, cu respect, cu așteptări dar și cu mulțumiri.

marți, 1 martie 2016

Isus vrea să intre în inima noastră


Inima, ca centru spiritual al omului, poate fi asemănată cu un vas (sau cu o vistierie) în care poate să existe lucruri bune sau lucruri rele.
 Iată doar două versete care să sublinieze adevărul acesta: Matei 12:35 şi 15:19.
Vasul acesta al nostru are o capacitate imensă şi în el există atâtea lucruri amestecate. 
De multe ori găsim atitudini atât de diferite şi chiar contrarii. 
Priviţi ce spune David, omul lui Dumnezeu, în Psalmul 12:2. 
Deasemenea să citim ce spune, prin inspiraţie, Ieremia în capitolul 9:8 şi 17:8. 
Putem să-i iubim pe unii şi în acelaşi timp să urâm pe alţii; putem zâmbi cu gura şi totuşi să ne încleştăm inima; putem să ne arătăm altfel decât suntem în interiorul nostru, şi toate acestea pornesc din aceeaşi inimă.
 Cu alte cuvinte noi inducem în eroare, sau minţim, pe cei care cred ceva despre noi, în timp ce realitatea este cu totul alta. 
Suntem adesea ispitiţi să prezentăm altora vasul inimii noastre ca fiind de calitate, frumos şi plin de lucruri bune, iar în realitate suntem plini de lucruri negative. 
Credeţi că e bine aşa?
Şi pe vremea Domnului Isus Hristos preocuparea pentru a lăsa o impresie bună exterioară era la rang de cinste.
 “Iudeii erau aşa de grijulii în ce priveşte curăţia ceremonială încât orânduielile lor erau extrem de împovărătoare.
 Mintea lor era ocupată cu reguli şi restricţii şi de teama de a nu se mânji pe dinafară, nu observau murdăria pe care egoismul şi răutatea le-o lăsau în suflet.
Ca să putem pune ceva într-un vas acesta trebuie să fie gol.
Dacă e plin degeaba ne vom strădui să-l mai umplem cu altceva. 
Să luăm un exemplu biblic: 
2 Împ. 4:1-3. 
Această femeie a fost trimisă să aducă vase de la vecini pentru a le putea umple cu untdelemn. Trebuia ca vasele să fie neapărat goale; altfel nu se putea pune nimic în ele.
În al doilea rând vasele trebuie să fie curate.
Isaia 66:20.
 Dacă vasele folosite la Casa Domnului erau curate, spălate, cum credeţi că trebuie să fie inima noastră?
Domnul Hristos spune: 
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5:8) 
Dumnezeu nu doreşte ca noi să rămânem cu inima neschimbată, necurăţită şi împărţită. Isaia 1:16-18.
 Curăţia inimii este condiţia prieteniei noastre cu Dumnezeu. Prov. 22:11.
“… cuvintele lui Isus, 
“ferice de cei cu inima curată”, au înţeles mai adânc, referindu-se nu numai la curăţie în sensul în care o înţelege lumea, adică de a fi neatins de senzualitate sau poftă, ci şi la faptul că trebuie să aibă un suflet curat, să fie neatins de mândrie şi egoism, să fie umil, dezinteresat şi la fel ca un copil.Astăzi există foarte mulţi oameni care se exprimă în felul următor: “vasul inimii mele este curat; eu n-am nimic rău în inima mea; eu n-am nevoie de intervenţia lui Dumnezeu în viaţa mea; eu deja sunt mântuit; eu n-am dat în cap la nimeni, n-am furat nimic, nu am desfrânat şi m-am închinat doar lui Dumnezeu; mie nu mi se cuvine decât viaţa veşnică.” 
Aceste afirmaţii le mai auzim de multe ori şi printre cei din bisericile noastre.
Poate vasul inimii noastre să stea gol? 
Există posibilitatea ca, fără locuirea lui Dumnezeu în inima noastră, să fim neutri sau chiar imuni faţă de demonii care ne asaltează?
 Să citim ceea ce spune Domnul Isus Hristos în Luca 11:24-26. 
Este clar că varianta de mai sus nici nu poate fi pusă în calcul de nici un om de pe faţa pământului.Inima omului, care este neocupată de Duhul lui Dumnezeu, va deveni inevitabil o casă în care vor locui demonii moderni. 
Dumnezeu doreşte ca inima noastră să devină “domiciliul stabil” sau reşedinţa permanentă a Duhului Său.
Dacă dorim din toată inima noastră să fim cu Dumnezeu pe Noul Pământ trebuie neapărat să avem vasul inimii noastre curăţit. 
Aceasta este condiţie obligatorie pentru cei ce vor să meargă în Canaanul Ceresc.
Avem astăzi ocazia să fim curăţaţi. 
Este încă har şi putem să fim transformaţi.
 Isus vrea să intre în inima noastră şi să dea afară tot ce e rău.
 Apoc. 3:20. 
Îi vom da noi voie oare? 
Vom accepta sângele Său pentru a fi spălaţi? 
Domnul doreşte aceasta din partea noastră. 
Voia Sa este ca să fim schimbaţi. 
Facă-se Voia Sa cu noi!