Să nu uiți niciodată

S-au scurs atâtea picături de sânge
Pe piatra din Grădina Ghetsimani
Că n-au putut ca să le șteargă anii
De când Isus ne-a mântuit prin cruce.

Și iată-L cum Se-așază lângă mine,
Pe piatra unde-a plâns și S-a rugat,
Și unde El pământu-a sărutat
Cu-atâta întristare și suspine!

Eu n-am să pot să-I mulțumesc vreodată,
Căci sunt nimic, lipsit sunt de putere,
N-am aur, pietre scumpe sau avere,
Doar inima ce-I aparține toată.

De multe ori am încercat eu singur
Să fac și să lucrez în orice fel
Și nu m-am încrezut nicicum în El,
Și-n mâna Lui n-am vrut să mă asigur.

De multe ori eu m-am grăbit cu piatra
S-arunc în cel curat și credincios
Crezând că nu-i decât un păcătos
Și-n felul ăsta pot să curăț „vatra”*.

Dar n-am făcut decât să pun un spin
Cununii de pe capu-nsângerat,
Un ghimpe ce cu mâna-am îndesat,
Am provocat o rană și-un suspin.

Pe pieptul lui Isus, însângerat,
Curg rozele durerii și iubirii,
Cununa-i drum spre poarta mântuirii,
Pe capul Lui cu grijă așezat.

O cruce-I este sceptru de domnie
Și cuiele – peceți de Împărat,
E parcă tot pământu-mbrățișat
De Domnul cel venit din veșnicie.

Oh, piatra din grădina mântuirii,
Cum s-a grăbit să-I fie pe mormânt
Crezând că poate zace în pământ
El, Marele-Mpărat al nemuririi!

Dar iată că nici piatra nu socoate
Că Sfântul Prinț nu poate sta-ngropat,
Că niciun lanț nu poate fi legat
Să-L țină prizonier în crunta moarte!

Cum stam așa, în zorii dimineții,
Privind în depărtări, la răsărit,
Deodată-L văd pe Mirele Slăvit
Ivindu-Se printre perdeaua ceții.

Să nu uiți niciodată ce-ai văzut
Și totdeauna să te-ncrezi în Mine,
Căci viața Eu Mi-am dat-o pentri tine
Și niciodată Eu nu te-am vândut.

Mulţumesc pentru toate,

Apreciez ,mulţumesc pentru gestul frumos şi cu dragoste în Cristos
 primiţi recunoştinţa mea pentru tot ce faceţi spre Slava şi Gloria Lui Isus!

Mulţumesc pentru toate,
 Pentru vorbe şi şoapte
 Scrise în taine, alături de mine,

Mulţumesc că ai grijă de sufletul meu,
 Şi îţi pasă, de stări sufleteşti
Ce apasă uneori şi jugul e greu.
 Mulţumesc pentru clipe minunate
Petrecute împreună, ce haruri cereşti
In pocaluri s-adună

Cu atâta dragoste,

Ce-n Cristos prea dulce răsună.
Mulţumesc pentru că mă accepţi

Aşa cum sunt,şi mă asculţi

Când vers, poezie nu am să încânt

Al inimii stări ce bate tremurând
Mulţumesc pentru visele
 Ce capătă chip,cănd al tău îndemn,
 Îmi dă speranţe care nu pier.
Mulţumesc pentru bucuria ce mi-o aduci,
Şi a tale poveţe îmi şterge lacrimile
 Şi face durerea să plece.
 Eşti un înger venit să mă păzească,
Ce îmi alină suferinţa
 Si îmi aduce numai bucurii,
 Zâmbete şi soare
 Si mă face să uit
Prin câte am trecut.
 De aceea îţi mulţumesc! 

Când zorii vestesc răsăritul,
Şi soarele blând inundă pământul,
Mi-ai pus în piept o inimă de servitor,
Pe mine, m-ai făcut de oameni iubitor!
Mă încântă toate şi alte asemnea,
Şi-aşa se naşte poezia mea,
 Cu ce-i în jur se contopeşte,
E rugăciunea ce mă copleşeşte!
Izvor ea are în inima-mi ce bate,
 Frământări, îndoieli sunt uitate,
 Cuvinte limpezi curg pe foaia albă,
Şi-n versuri semne lasă să se vadă!

Mulţumiri fie aduse Lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare dat prin Fiul Său Isus Cristos

si credinciosilor ce mi-a modelat caracterul intru asemanarea cu Domnul nostru Isus Cristos
Domnul Dumnezeu vă va răsplăti în ziua  revenirii Fiului Său.

fii blândă ca Domnul!

fii blanda ca Domnul!

2.Timotei 2.24
„Şi robul Domnului nu trebuie să se certe;
ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi,
plin de îngăduinţă răbdătoare."
Efeseni 4:2
„cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare;
îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste,”

Nu fi certăreaţă, fii îngăduitoare!
Bunătatea ia ţi-o sfătuitoare.
Evlavia-n blândeţe este roditoare,
În destoinicie-i bună călăuzitoare.

Fii blândă ca Domnul, smerită,
Vei fi un vas de cinste şi sfinţită.
Departe de orice fel de ispită,
În harul Domnului ocrotită.

Iubirea eman-o de dimineaţă,
Pacifistă, ea îndreaptă şi învaţă
Şi-n înfrânare, e izvor de viaţă.
Urmează a dragostei povaţă.

De cursa răului, poţi uşor scăpa,
De bârfa-n casă n-o laşi a săpa.
Nici zvonurile uşa n-or crăpa,
Muţenia, gura-ţi va adăpa.

Dacă în frâu vei ţine a ta gură.
Nu va putea mânia, lovi cu ură.
Iubirea va curge fără măsură,
Urmând a Lui Isus partitură.

Iubirea nemărginită în vale,
Va răspândi miresmele sale.
Fereşte-te de toate vorbăriile goale,
Ele-ţi aduc, amărăciuni şi boale.

Fii plină de-ngăduinţă răbdătoare!
Şi zilele-ţi vor fi scăldate-n soare.
Fii în bunătate roditoare!
Şi cerul va fi plin de sărbătoare.

Fă fapte vrednice de pocăinţă,
Dintr-o inimă curată, prin credinţă!
Paşi-ţi vor grăbi spre biruinţă,
Şi vei vedea a Slavei locuinţă.

O inimă neprihănită e noian de pace,
Un izvor de viaţă, din iubire-şi face.
Pe cel ce-n suferinţă grea, zace,
Cu mângâiere ştie să-l împace.

Păzeşte Cuvântul Lui Dumnezeu,
Unicul scut de apărare, la greu.
Striveşte orice firicel de eu.
DĂ-I Slavă Domnului mereu!

Nu-ţi trâmbiţa mila, bunătatea,
Urmăreşte Adevărul, dreptatea.
Vezi să nu te prindă răutatea,
Când te va atinge nedreptatea.

Nu te crede integră, fără de păcate,
Fără vre-o umbră de răutate,
Când te grăbeşti să-ţi faci dreptate,
Atunci adevărul de tine-i departe.

Duhul potolit e un duh priceput!
Îţi înfrânează limba de la început.
Iubirea, răutatea n-a conceput,
Iertarea la cruce a perceput.

Nu uita! Ura îţi spune: „loveşte!"
Dragostea îţi spune: „iubeşte!"
Ura grabnic la mânie porneşte,
Dragostea să ierte nu oboseşte.

Dragostea-i blândă, îngăduitoare,
Ura loveşte chiar şi-n strâmtorare.
Ura-i trufie, aroganţă sfidătoare,
E prea plină de sine, de-ngâmfare.

Dragostea urmăreşte să facă bine,
Ura-i egoism, lasă-n urmă suspine.
Dragostea nu se ocupă de sine,
În ajutorul suferindului vine.

Dragostea uită de sine, e altruistă,
Mângâie şi-nseninează inima tristă.
Dragostea e mereu pacifistă,
Ura-i agresivă şi arivistă.

Înfrânează-ţi limba prin dragoste,
De n-o stăvileşti, va fi pacoste.
Cea neprihănită tace, nu cleveteşte,
Ea trăieşte Cuvântul: „Iubeşte!"

Întinde mâna, ridică omul zdrobit,
Prin dragoste Domnul este slăvit!
Păstrează-ţi gândul neprihănit,
Să fie-n evlavie neobosit.

Buzele neprihănite sunt plăcute,
Ele nu vorbesc vrute şi nevrute.
Niciodată nu sunt încrezute,
De la bine nu sunt abătute.

Ele nu fac rău nimănui niciodată,
N-aruncă ocară, vorba e curată.
Neprihănirea iartă de-ndată,
Ea urmează calea cea dreaptă.

Rămâi sub călăuzirea Duhului,
Păzeşte toate poruncile, Domnului!
Îmbrăcată-n puritatea harului,
Veghează-n aşteptarea norului.

Fii blândă ca Domnul, smerită,
Un vas de cinste, o inimă sfinţită,
Cu roadele iubirii împodobită,
În orice clipă de răpire gătită.

Îmbrăcată în haina neprihănirii,
Spălată în sânge, prin Harul iubirii.
Vedea-vei Ierusalimul strălucirii,
Pe Regele Isus, în plaiul nemuririi.

Fii blândă! Nu uita, Isus răbdător
Din iubire ţi-a dat suflet nemuritor.
Sângele Lui în har mântuitor,
Te urcă pe aripi de-nvingător.

Cum vom şti ierta şi a fi îngăduitori
Vom primi cununa de biruitori.
Cum şti-vom noi să fim de iubitori,
Aşa vedea-vom noi ai vieţii zori.

Cum păstra-vom haina de Isus spălată
Aşa-vom avea-n ceruri, o răsplată.
Cum şti-vom preţui mântuirea dată,
Aşa ne va chema Cerescul Tata.

Filipeni 4:5
„Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii.
Domnul este aproape.”
(viorica dan-autor)

să-l dai lui Dumnezeu prima parte a zilei

Dacă nu înveţi să-l dai lui Dumnezeu prima parte a zilei nu vei reuşi să ajungi la o relaţie mai profundă cu El. 

Trebuie să pui deoparte un timp de iubire ,părtășie şi un loc anume în fiecare dimineaţă pentru a putea citi şi scrie conforta­bil, pentru a putea medita, studia, vorbi cu Dumnezeu cu voce tare, şi da, pentru a plânge dacă trebuie.
Să te bucuri de fiecare Cuvânt al Lui pentru tine.

 Primeşte ceea ce spune El ca pe o hrană, ca pe o comoară, ca pe o scrisoare de dragoste doar pentru tine.

 Nu uita că citeşti pentru a te întâlni cu cineva.

 Scopul tău nu este informaţia, ci apropierea.

 Opreşte-te şi cântăreşte ce ai citit. 

Lasă Cuvântul să pătrundă în adâncul fiinţei tale şi aşteaptă-L să interacţioneze cu tine.

 El o va face!
Să vorbeşti şi să asculţi o persoană iubită si dragă ție, nu o forţă invizibilă. 

Noi îl tratăm pe Dumnezeu de parcă ar fi o forţă mistică “de undeva”.

 Nu, El doreşte să vorbeşti cu El cum ai vorbi cu un prieten iubit cu pețitorul inimii tale să-ţi asculte cererile ,

-bătăile inimioarei tale curate si sfințită.

-îngrijorările 

- mulţumirile.

 Riscă să fii onestă şi aşteaptă răspunsul Său în schimb. 

Pune-ţi timp deoparte pentru a sta liniştită înaintea Lui. 

Stai acolo până te “conectezi” la El.
Să scrii gândurile şi impresiile tale;

 nu un jurnal sau o încercare de a scrie literatură, ci o evidenţă a umblării tale cu Dumnezeu. 

Împărtăşeşte-I îngrijorările tale.

 Cere-I înţelepciune.

 Lasă cererile tale scrise până vei primi călăuzire. 

Ţine o evidenţă a răspunsurilor Lui. 

Aceste practici simple se numesc “discipline” deoarece ele necesită efort 

– dar răsplata merită.

Multumesc, o, Isuse ca ma iubesti

Am strigat către Tine în clipa cea grea
Și mi-ai răspuns.
Lacrimile mele și dorința mea
La Tine-au ajuns.

Refren: 
Mulțumesc, o, Isuse, că mă iubești 
Și-mi dăruiești
Tot ceea ce știi că este mai bine
Pentru mine!
Niciodată Tu singură nu m-ai lăsat,
M-ai mângâiat,
Mâinile-Ți calde m-au îmbrățișat;
Mereu m-ai încurajat, Isus.

Chiar și-atunci când tăceai, Tu de fapt lucrai
În viața mea.
Și-am înțeles că tot ceea ce Tu făceai
Era doar voia Ta. 

Aceasta este calea – acum, mergi pe ea.

„Ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El… nu vei mai plânge! El se va îndura de tine, când vei striga… Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga… Voi însă veţi cânta ca în noaptea…cu inima veselă” (Isaia 30:18-19, 21, 29). Isaia spunea: „Numai dacă Îl vei aştepta pe Domnul – dacă vei striga din nou către El şi te vei reîntoarce la încrederea în El – El va face pentru tine tot ce am spus şi chiar mai mult.”
Dumnezeu poate spune doar un cuvânt şi duşmanul se va clătina în faţa noastră: „Asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa” (Isaia 30:31). Preaiubiţilor, nu există nici o problemă pe care Tatăl nostru să n-o poată rezolva, nici o luptă pe care El să n-o câştige pentru noi, doar cu un cuvânt de pe buzele Sale. Isaia spune că „suflarea Domnului” va mistui totul în calea noastră (Isaia 30:33).
Cu toate acestea, procesul de încredere în Dumnezeu în toate lucrurile nu este uşor.
„Doamne, Tu doreşti ca eu să am încredere în Tine în toate, nu-i aşa?”
Da, preaiubite sfânt, El doreşte totul – sănătatea ta, familia ta, viitorul tău. El doreşte ca tu să-I încredinţezi orice lucru. El vrea ca tu să trăieşti în linişte, încredere şi odihnă. Deci, mergi în cămăruţa ta tainică şi stai numai cu Domnul. Adu Lui totul. El a promis: „Vei auzi vocea mea în urma ta, spunându-ţi pe ce cale să mergi. Aceasta este calea – acum, mergi pe ea.”
Dovada credinţei este odihna. Credinţa încrederii rezultă într-o pace a minţii. Iar adevărata credinţă încredinţează toate lucrurile în mâinile Sale.

printre lacrimi și suferinți

Am marturisit .....
-fac parte din categoria oamenilor singuratici.
Nu singuri.
Viata mea a fost suficient de apriga cu mine .....
insa lutul din care am mostenit caracterul m-a facut sa razbesc.....
si sa pot calca apasat chiar si dupa ce genunchii mi s-au frant ........pe viață
Apropiatii mei spun ca sunt PUTERNIC.
Ce inseamna puternic in fata unei vieti dezlantuite?
Puternic......
Nu sunt convins ca stiu ce inseamna asta!
Doar asociez puterea cu-ndurarea.
Suna ciudat nu?
Insa stiu ca in asta se masoara tot.
In felul in care iti induri suferinta.
Am patruns fiecare ungher al meu si am vazut o viata plina de dureri.Insa puterea de a ,,duce suferința '' a nascut omul de azi.Crucea despre care vorbim toti e facuta exact dupa umerii nostri,nici un gram in plus ..sau in minus.
E un adevar in spusele batranesti.
.....,,Dumnezeu le da celor care duc''
Vine o zi cand intelegi ca tot calvarul, toata indurarea n-a fost de prisos.
Ca de acolo.....din dureri.....s-a nascut iubirea,oricat de greu de crezut ar parea!
Suferinta m-a facut sa invat sa primesc si sa nu uit sa dau.
Si chiar daca ,,intoarcerea''se face cu pasi mici..azi  ziua care urmeaza noptii mele nu-mi mai aduce cosmaruri..
Inca ma regasesc in durerile celorlalti ....
pentru ca oamenii sunt in genere mai mult indurerati.....
decat fericiti,si am tendinta sa las asta sa ma copleseasca ...
si de aici retragerea..
Inca nu pot sa trag linia...intre mila si compasiune.
Cand sufletul ti-a fost sfasiat ...e greu sa nu simti asta.
Si nici nu stiu daca m-am vindecat complet..
Concluzia insa e ca nu poti sa salti crucea nimanui....oricat ai vrea s-o faci.
Ii apartine si chiar daca uneori avem tendinta sa o punem pe seama lipsei de iubire a celorlalti..cred ca gresim.
Oricat ajutor ai primi..greul iti apartine.
Viata e o intrebare in sine..iar noi ii suntem raspunsul.
Si cu cat ne vom intreba mai mult...nu vom inceta sa fim vii!

Chiar astăzi poate să Se arate.

Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. Iacov 5.8 Ultimul cuvânt din Cântarea Cântărilor este:
 "Vino repede, iubitule",

 şi printre ultimele cuvinte ale Apocalipsei citim:
 "Şi Duhul şi Mireasa zic:
 Vino!"
La acest cuvânt Mirele dumnezeiesc răspunde:
 "Iată, Eu vin curând".
Dragostea noastră suspină după arătarea slăvită a Domnului şi se bucură de această dulce făgăduinţă: "Venirea Domnului este aproape".
 Ea îndreaptă duhul nostru spre această întâmplare slăvită, care este ca o fereastră prin care aruncăm o privire plină de nădejde.
Prin această "fereastră cerească" pătrunde acum peste noi un val de lumină, care ne uşurează lucrul şi suferinţa.
În timpul zilelor de încercare, gândul că se apropie această zi de bucurie, ne şopteşte:
 "răbdare".
 Dacă suntem întristaţi că nu vedem rezultatul ostenelii noastre, această slăvită înştiinţare iarăşi ne strigă:
 "fii răbdător"
. Când suntem frământaţi de multele noastre ispite, atunci siguranţa că în curând Domnul Se va întoarce, ne sprijineşte prin acest verset:
 "întăriţi-vă inimile".
 Să fim deci liniştiţi şi
"sa rămânem hotărâţi şi neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului".
În curând vom auzi trâmbiţa de argint anunţându-ne întoarcerea Regelui nostru slăvit.
 Să nu ne înspăimântăm, ci să stăm neclintiţi, căci iată-L pe norii cerului!
Chiar astăzi poate să Se arate.

Toti o vorbesc de rau.. .

Nimeni nu o suporta. Toti o vorbesc de rau.Toti îi judeca pe cei care au îmbratisat-o... Si totusi, atat de periculoasa pentru oricine.. Rutina, viteza vietii, prioritatile adoptate, stilul de viata, comoditatea, obisnuinta, toti sunt factori care favorizeaza aparitia apatiei.
 Apatie-Insensibilitate; inerție; dezinteres, indiferență, dezinteresare. 
Apatia este expresia contemporana la caracterizarea biblica pentru cei calduti. Nu cred ca cineva s-ar putea mandri cu o asemenea stare. Fara putere, fara pasiune, fara culoare, fara miros... fara vlaga, fara directie, fara initiativa....
Cu atat mai mult, cu cat din punct de vedere spiritual, apatia are urmari dintre cele mai periculoase:

1. afecteaza procesul sfintirii

2. afecteaza viata de rugaciune
3. afecteaza relatia cu Cuvantul lui Dumnezeu
4. afecteaza rodirea
5. Afecteaza jertfirea
Vremurile în care traim sunt caracterizate de confort, ego-centrism si prea putin sacrificiu si interes pentru ceilalti, chiar si pentru Domnul. Modul de evaluare personal este infectat de diferite criterii subiective, pentru ca prea putin mai vrem sa vedem criteriile dupa care Domnul ne analizeaza.
Daca ne-am pune în oglinda corecta a Cuvantului, probabil ca starea noastra ar deveni una disperata, pentru ca ne-am da seama ca suntem prea apatici pentru valorile extraordinare pe care Domnul a avut încrederea în noi sa ni le dea.
Aceste valori  sunt darurile spirituale pe care le.a pus în fiecare, oamenii pe care ni i-a dat în preajma noastra sa-i atingem cu Evanghelia...si multe alte valori spirituale.

In orice loc te pune Dumnezeu, El are are un scop si pentru tine.

.Cand Il iubesti pe Dumnezeu mai mult decat propria ta viata, Dumnezeu te binecuvanteaza cu binecuvantari pe care nu le-ai visat, n-ai stiut sa le ceri sau sa le doresti vreodata.
 Nu duci lipsa de nici un bine, traiesti atat de multumit si fericit, de parca tot pamantul ar fi al tau.
Te simti bogat pentru ca Dumnezeu este Tatal tau, si tot pamantul este a lui Dumnezeu.
 Cand te daruiesti lui Dumnezeu, viata devine atat de frumoasa, este luminoasa, plina de bucurie, simti ca Dumnezeu te iubeste in fiecare zi!
 Te ajuta sa biruiesti ispitele, si Duhul Lui iti aminteste mereu cum este dragostea, toate culorile ei.
 Iti aminteste cum este intelepciunea de sus.
Este pasnica, curata, usor de induplecat.
Cand iti vorbeste Duhul Sfant, stai si asculta, fii atent, si fa ce-ti spune.
 El te invata mereu, este acolo inlauntrul tau, iti vorbeste si cand gresesti, numai ca trebuie sa iei seama la sfatul Lui.

El nu te va lasa pana nu asculti de El.
 Daca nu vrei sa asculti, inseamna ca intristezi pe Duhul Sfant si-i faci o bucurie diavolului.
 Grabeste-te si asculta de Dumnezeu!
Cand te poti bucura de atata har, de atatea binecuvantari, nu poti sa stai nepasator, intreaba-te ce ai mai putea face pentru Domnul, de dragul Lui.
El te face asa de fericit, primesti asa de mult de la El!
Arata-ti recunostinta pentru dragostea cu care te iubeste si pentru binecuvantarile care le revarsa asupra ta! Recunostinta ti-o arati cand asculti de El!
Ascultarea este mai de pret decat orice jertfa.
Porunca Lui pentru noi, in slujirea noastra, este: “ Sa faceti toate lucrurile ca pentru Domnul”.
 Nu-L scoate din gandirea ta, sa ai gandirea Lui, sa te gandesti la lucrurile de sus.
Duhul lui Dumnezeu te va calauzi si iti va da putere sa faci totul frumos, din dragoste, ca pentru El. Domnul se va bucura de tine, iar bucuria aceea se va intoarce la tine.
Prin ascultarea de El si dragostea ta pentru El, vei avea o relatie fericita si plina de dragoste pentru Domnul. El face minuni in viata ta, si prin viata ta.
Un lucru esential pentru noi ca si copii ai lui Dumnezeu, este sa facem din voia Lui temelia umblarii noastre cu Dumnezeu.
Cu atat mai mult cand esti in lucrarea de slujire pentru Dumnezeu, voia Lui este primul lucru cu care pleci in lucrare si in voia Lui trebuie sa ramai, altfel, lucrarea nu se mai face din voia Lui, si este o mare paguba si pacat. Implinirea voii Lui este ceea ce iti da calauzire, bucurie, putere si Dumnezeu va intari si va binecuvanta lucrarea pe care o faci (Psalmul 90: 17).
Voia Lui pentru noi este cea mai scumpa, mai scumpa decat viata noastra, este totul pentru noi.
Orice s-ar intampla, important este sa fim in voia Lui.
Cand suntem in voia Lui, in El avem totul, si mai presus de orice, El Insusi, este cu noi.
 Un alt lucru care ne da siguranta, este ca nimic nu se putea intampla fara voia Lui. El este Dumnezeu si este Suveran, si nimic nu ni se poate intampla fara voia Lui.
Aceasta incredintare ne da pace deplina in orice situatie si dormim linistiti pentru ca El, Domnul, ne asigura linistea deplina in locuinta noastra.
O alta liniste pe care o avem este si faptul ca ne incredeam in ajutorul lui Dumnezeu ca sa cunoastem voia Lui intotdeauna.

El ne cunoaste inimile, si stie ca singura noastra dorinta este sa facem voia Lui, nu ne va lasa sa iesim din voia Lui niciodata, pentru ca am fi cei mai nenorociti oameni.

Noi Il iubim pe Dumnezeu, iubim voia Lui, pentru ca ea ne ajuta sa implinim poruncile Lui, sa fim ca Tatal nostru.

Simtim atat de mult frumusetea dragostei Lui, a bunatatii Lui, ne face atat de fericiti, de aceea ne dam toate silintele sa implinim cu bucurie invataturile Lui ca sa fim asa cum ne vrea El.

 Dorim din toata inima sa avem dragostea Lui, bunatatea Lui si sa facem totul frumos cum face El.

Multe experiente mari am trait cu Domnul, cu fiecare experienta am crescut in cunoasterea lui Dumnezeu, ne-am intarit increderea in El.

Dumnezeul nostru in care ne incredem este Stanca noastra si Cetatuia noastra.

 Cat de frumoasa este viata inchinata in intregime lui Dumnezeu, ce har si ce privilegiu este sa fiu in lucrarea lui Dumnezeu .

Este o mare raspundere, dar este si un mare har si o mare bucurie
. Ma rog Domnului ca randurile mele sa fie o imbarbatare, indemn pentru indreptare, sau chiar o incurajare pentru un nou inceput.
Deci, bucuria lui Dumnezeu in lucrare, o “bucurie negraita si stralucita” o ai atunci cand accepti voia Lui. Cand ai acceptat voia Lui pentru locul in care te afli, pentru slujirea pe care ti-o cere in locul acela, aceasta aduce in inima pace, multumire, si o constienta a faptului ca tu Il slujesti pe Dumnezeu in locul acela.
Acolo esti pentru ca ACOLO TE VREA Dumnezeu.
Accepti sa fii ceea ce te vrea Dumnezeu in locul acela.
In orice loc te pune Dumnezeu, El are are un scop si pentru tine.
 Cum sa-L slujesc pe Dumnezeu, acolo unde sunt.
Ma invata cum sa-i iubesc pe toti, fara deosebire.
: “Ramaneti in Mine, si Eu voi ramanea in voi. Dupa cum mladita nu poate aduce roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa, nici voi nu puteti aduce roada, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt Vita, voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine, si in cine raman Eu, aduce multa roada; caci despartiti de Mine, nu puteti face nimic” (Ioan 15: 4,5).

fr iosua _pregateste/te pentru întâlnirea cu Domnul Isus

        

   Doamne n-am aur nici argint

1. Doamne n-am aur nici argint

Şi ştiu că nu ţi-ar trebui

Dar am ceva mai preţios

Inima mea ţi-o dau Hristos

Ca să-ţi slujească Ţie

R: /: Doamne ce-aş putea să-ţi dau

În schimbul jertfei tale

Inima mea ţi-o dau Isus

Şi-mi cer mereu iertare :/

2. De când în inimă-ai intrat

Viaţa Tu Doamne mi-ai schimbat

Şi nu am cum să-ţi mulţumesc

Pentru-al Tău Doamne har ceresc

Ci doar pe Tine să Te slăvesc.Amin

Doamne dacă vei veni....

Doamne dacă vei veni, într-o zi de luni,

Şi de starea mea de-atuncea va fi-ntre furtuni,

Pune doar o picătură din ce-a curs pe cruce

Ca să pot pleca spre Tine, şi să pot ajunge.

Şi de marţi Tu vei decide, să mă duci în Slavă,

De voi fi în vreo strâmtoare, sau necaz, ceva,

Curmă a mea suferinţă, ia-i pe toţi din cale

Şi mă poartă-n cerul Tău, neprivind în vale.

Miercuri Tată de vei da, startul către Cer

Pleacă-Ţi ochiul spre mine, caci inca mai sper

Că vei nimici-ndoiala mea si acelor ce mai greu

Înţeleg că lumea asta-i, fără Dumnezeu.

Joi sunt gata să Te-aştept, dis-de-dimineaţă

Voi lăsa ca bucuria limpede pe faţă

Să o vadă pe de-a ntregul, toţi de lângă mine

Să-şi răspundă abia acuma, cum, de ce, de cine?

Chiar şi vineri de va fi, Sfănta Întâlnire

Sigur pe pământ lăsa-voi, păcătoasa-mi fire.

Agăţat apoi de-un înger, cu trupu-mi schimbat

Voi păşi în sala-n care, Mirele-i un Miel, junghiat.

Sâmbătă să dorm mai mult, mi-e a mea plăcere,

Dar Te-aştept chiar şi-n odihnă, presărat prin gene,

Îmi voi umple-ntreaga zi, fixându-mi privirea

Pe Cerul din care creştinii, aşteaptă, Răpirea.

Mai este o zi, o zi de sărbătoare,

Când Domnul nostru petrece cu noi, în adunare.

Inutil ca să spun că-mi doresc, El atunci  să vină

Când toţi împreună vom fi, la-nchinarea divină.

Noi nu ştim nici ziua nici ceasul când Tu vei veni,

Dar ştim de „curând-ul” ce ni L-ai spus din profeţii.

Rămânem o Doamne în aşteptare, cu bucurie

Ca să-Ţi refaci Universul, cu noi aşezaţi, în Armonie.

A uitat Dumnezeu să aibă milă?

A uitat Dumnezeu să aibă milă? şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?Psalmul 77:9 
Mila lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii, atunci când trecem prin necazuri este un lucru uneori greu de înţeles, pentru că avem de obicei o vedere limitată şi dorim cel mai mult binele momentului prezent. 
Una din explicaţiile acestei enigme ne este dată de Scriptură, care ne spune că aşa cum sunt cerurile faţă de pământ aşa sunt gândurile noastre faţă de ale Lui. 
Singurii care pot înţelege şi accepta voia lui Dumnezeu pe timp de necaz, fără să se răzvrătească, sunt cei acordaţi prin Duhul Sfânt la aceeaşi frecvenţă cu Cerul şi cu voia
Celui PreaÎnalt, care spune că:
-toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Domnul. 
Cuvântul psalmistului denotă faptul că în sufletul lui era o furtună şi se zbătea inundat de diferite gânduri, asemenea unei bărci care începe să ia apă, aflându-se în pericol.Gândurile care a determinat pe psalmist să pună această ciudată întrebare despre mila lui Dumnezeu ne spune că se afla sub atacul fricii şi al deznădejdii. 
Dacă citim întreg psalmul vom observa că el s-a rugat, s-a cercetat, iar apoi a ajuns în punctul unde şi-a pledat cauza înaintea lui Dumnezeu cu argumentele trecutului, care aveau menirea de-al scoate din starea de necredinţă.
Atacul descurajării a venit prin întrebări ce vor încerca să ne atace şi pe noi atunci când trecem prin greutăţi pe care nu le înţelegem. 
Va lepăda Domnul pentru totdeauna?
Nu va mai fi El binevoitor?
S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? 
S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna? 
Întrebările necredinţei trebuiesc aduse în starea de tăcere înainte de a ne păgubi, fiindcă îndoiala poate pătrunde şi clătina sufletul prin aparenţe de logică omenească, care ne fac să credem că suntem nedreptăţiţi. Psalmistul ia ca medicament, pentru a-l scoate de sub atacul săgeţilor de necredinţă, tot întrebarea
- A uitat Dumnezeu să aibă milă?
Este o întrebare absurdă, deoarece Dumnezeu nu poate să uite;Trăsătura de a uita ni se potriveşte numai nouă, oamenilor.
Noi nu suntem scutiţi să trecem prin necaz şi întuneric, care fac să apară în noi astfel de întrebări. 
Lipsa de vizibilitate ne face uneori să ne întrebăm dacă Dumnezeu ştie unde suntem şi prin ce trecem.
Primul atac de acest fel vine atunci când ni se pare că nu ne sunt ascultate rugăciunile. 
În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nici o mângâiere (Psalmul 77:2). 
Îl căuta pe Domnul când era în necaz, pentru că era apăsat de o povară ce nu-i era luată de pe umeri.Căuta lumină în întuneric, şi pe moment nu a găsit-o. 
Ilie şi-a trimis slujitorul de şapte ori până ce a văzut un nor cât o palmă, care era răspunsul repetatelor lui rugăciuni. 
Este sigur că vom trece şi noi prin această fază, de unde vom striga şi ni se va părea că nu suntem ascultaţi, de parcă cerul ar fi de plumb şi nu lasă rugăciunile noastre să ajungă acolo sus,de unde vine ajutorul.Atunci spunem, chiar dacă numai pentru noi: 
-A uitat Dumnezeu să aibă milă? 
Psalmistul a stat noaptea cu mâinile întinse, adică în rugăciune, fiindcă uneori durerea nu te lasă să dormi. 
Atunci îţi trec prin minte gânduri ca acelea: 
-că tot altul este vindecat când apa se tulbură dar nu tu. 
Tot problemele altuia sunt rezolvate, ca prin minune,dar nu ale tale şi apare întrebarea: 
-A uitat Dumnezeu să aibă milă? 
Durerea l-a apăsat aşa de tare că nu putea dormi, iar la un moment dat nu a mai putut nici vorbi. 
Tu îmi ţii pleoapele deschise; şi, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi (Psalmul 77:4). 
Acest zbucium îl făcea să nu se poată odihni şi frământat de gânduri tăcea.
O apă curgătoare cu cât este mai mare cu atât este mai tăcută. 
-A uitat Dumnezeu să aibă milă? 
Dacă un strop de rouă nu cade fără ştirea Lui, oare cum ar putea să uite El de noi?Dumnezeu, prin mila Lui, a răscumpărat oameni din toate neamurile şi de toate limbile pentru a fi poporul Lui, după planul etern prin legământul cel nou.
El şi astăzi este la fel de interesat de mântuirea şi binele nostru, ca şi atunci când a murit pentru noi. Dumnezeu nu îşi bate joc de nimeni şi nu-i pare rău de darurile pe care le dă oamenilor. 
Dacă Dumnezeu ar uita să aibă milă înseamnă că ar neglija Legământul prin care ne-a promis că El nu ne va uita cu nici un chip şi nu ne va părăsi.
Dacă Dumnezeu ar uita să aibă milă ar însemna că a uitat de Golgota şi de Fiul Său care a suferit în Ghetsimani; 
-ar însemna că a uitat de El Însuşi, pentru că El este dragoste. Absolut NU.
Dumnezeu nu a uitat să aibă millă şi aceasta fără nici o excepţie.
O altă întrebare ce ar fi potrivită pe buzele omului este: 
-Oare am uitat noi să -I fim mulţumitori? 
Prin mila Lui avem suflare şi mintea poate gândi o astfel de întrebare. 
Este mila Lui care tolerează o astfel de întrebare, pentru că ştie din ce suntem făcuţi. Suflete, ai uitat să crezi?Oare este potrivit pentru un copil să respingă nuiaua părintelui care îi vrea binele? 
Oare este potrivit pentru o sculptură să respingă dalta care îi dă frumuseţe? 
Oare nu este potrivit pentru o pictură, pictată de un maestru, să respingă anumite culori? 
Când ne găsim atacaţi de un astfel de gând, precum că:
- Dumnezeu a uitat să aibă milă şi poate că este nedrept pentru ce îngăduie peste noi, trebuie să ne ridicăm şi să ne scuturăm de praful de pe drum, unde aceste gânduri ne-au călcat în picioare.
Milioane de martiri s-au dus cu bucurie la moarte, despărţindu-se cu bucurie de pământ pentru Domnul . Oare ar fi uitat să aibă milă faţă de ei ?
sau i-ar fi nedreptăţit cu ceva?
Chiar dacă trecem prin necazuri noi avem promisiunea vieţii veşnice, şi Scriptura spune că aceste necazuri nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare. 
Domnul Isus a trecut prin această stare de suferinţă, fiind părăsit de Tatăl pentru câteva clipe. 
Domnul Isus după ce a petrecut un timp cu ucenicii pe care şi I-a ales a început să le spună şi să-i prevină din timp că El va fi răstignit şi omorât, pentru a nu fi surprinşi şi să nu li se pară că a pierdut controlul asupra lucrurilor. 
Însă ei nu L-au înţeles.
Domnul Isus le-a făcut ucenicilor cunoscută viziunea Lui cum privire la ridicarea unei Biserici, care necesită mai întâi o vreme de suferinţă şi moarte. 
Strategia acestui plan include şi o înviere din morţi, însă ucenicii nu L-au înţeles, la fel cum nici noi nu înţelegem că necazurile prin care trecem sunt îngăduite de Dumnezeu spre binele nostru. 
Ucenicul Petru a spus:
-Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu-ţi se întâmple aşa ceva! (Matei 16:22).
Era expresia unei intenţii bune, dar complet greşită. 
Domnul Isus nu a fost înţeles când a spus că trebuie să sufere batjocura şi moartea, la fel cum nici noi nu înţelegem planul Lui atunci când credem că El a uitat să aibă milă de noi. Domnul Isus i-a spus lui Petru că are gânduri de ale oamenilor, care sunt mult diferite de gândurile Lui.
Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor (Matei 16:23). 
Petru a primit o mustrare serioasă şi nu a uitat lecţia despre deosebirea gândurilor omeneşti de cele ale lui Dumnezeu. 
Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire (1 Petru 4:1).
Ca să poţi birui întrebările ce pot să te ducă la depresie spirituală,susţinând ideea că Dumnezeu a uitat să aibă milă îţi trebuie o înarmare cu gânduri ce se potrivesc cu ale lui Dumnezeu.
Domnul Isus nu a acceptat să fie compătimit de Petru că va trece prin moarte, fiindcă El vedea dincolo de moarte. 
Rudeniile Domnului Isus şi-au dat seama că El va ajunge la necaz cu mai marii preoţilor dacă va continua să-i numească călăuze oarbe şi au încercat să spună Domnului părerea lor, însă El nu a acceptat nici simpatia şi nici aşa zisa dorinţă de bine a lor. 
Domnul Isus a refuzat să se lase deviat de intenţiile bune ale oamenilor ,de la ţinta şi planul Tatălui. 
Dar noi ce facem când trecem prin necaz, care are ca scop înnobilarea sufletului nostru? 
Simpatia oamenilor ne poate pune uneori în pericol, gândind că Dumnezeu ar fi nedrept să îngăduie astfel de boală sau necaz peste noi.
Atunci apare gândul: 
-A uitat Dumnezeu să aibă milă?
Nu cumva a greşit şi mi-a dat ce nu meritam? 
Omul lui Dumnezeu care a vorbit împotriva altarului fals de la Betel, făcut de Ieroboam, este un exemplu trist al omului ce s-a lăsat deviat de la planul lui Dumnezeu.
Atunci când prorocul a acceptat compătimirea unui alt prooroc ce avea intenţii bune, oferindu-i casă şi masă, a deviat de la porunca lui Dumnezeu, care-i spuse să nu se oprească nicidecum. 
Când şi-a reluat drumul spre casă a întâlnit un leu care l-a omorât. 
Dacă treci prin încercări, acceptă să stai sub mâna tare a lui Dumenzeu, pentru că ea nu dă greş şi El nu uită să aibă milă. 
Dumnezeu vede lucrurile pe care noi, oamenii, nu le vedem şi are întotdeauna în vedere binele sufletului şi nu neaparat al trupului nostru. 
Dacă ai de dus o cruce grea trebuie să priveşti dincolo de ea, aşa cum a făcut şi Domnul Isus. 
Oamenii care cred că Dumnezeu a uitat să aibă milă faţă de ei sunt cei ce nu văd decât până la cruce, până la boală, până la pierdere sau până la mormânt. 
Domnul Isus ştia că Dumnezeu- Tatăl vroia ca El să moară pe cruce şi nu S-a lăsat deviat de la acest plan. 
Îţi este greu să-l ierţi pe acela care nu merită iertarea ta?
Nu poţi să ierţi având gânduri de ale oamenilor care văd numai până la mormânt ci, tu poţi ierta numai privind dincolo de mormânt. Când Duhul Sfânt îţi armonizează gândurile cu planul lui Dumnezeu poţi spune că se merită să ierţi şi să suferi orice, fără să cârteşti. 
Satan a încercat să-L devieze pe Domnul Isus de la scopul Lui prin a-L compătimi atunci când I-a fost foame,sugerându-I soluţia, prin transformarea pietrelor în pâine, dar Domnul l-a biruit. 
Satan ştiind scopul lui Isus şi-a continuat lucrul, stârnind ura şi invidia preoţilor şi a fariseilor împotriva Domnului Isus.
Domnul Isus privind dincolo de cruce le-a biruit pe toate, realizând planul Tatălui, deschizând uşa harului pentru păcătos-
Nimeni nu a făcut mai mult pentru aşa de mulţi ca şi Domnul Isus, care nu S-a lăsat deviat de la planul lui Dumnezeu, devenind jertfă de ispăşire pentru păcătoşi.
Domnul a numit această voie a Tatălui mâncarea Lui.
Este o mâncare puţin cunoscută, dar care L-a săturat: Isus le-a zis: -Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui (Ioan 4:34). 
Oare noi putem fi deviaţi găsind o pricină de poticnire în Dumnezeu, pentru că a rânduit să trecem şi prin încercări ? 
Ne este greu să acceptăm şi să nu cârtim când trebuie să trecem prin suferinţă, mai ales atunci când ştim că am slujit bine şi am fost credincoşi Împăratului.
Iată noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare (Iacov 5:11).
Iov a fost omul care a avut un altar al rugăciunii şi în frică de Domnul acceptat încercarea îngăduită peste el. 
A devenit un campion de care Dumnezeu S-a bucurat şi un exemplu pentru cei de atunci şi pentru noi, astăzi. Este normal că nu alegem suferinţa, dar prin înţelepciunea şi puterea primită de sus trebuie să ajungem la starea în care să nu ne răzvrătim atunci când trecem prin valea umbrei morţii. 
Dacă suntem sănătoşi sau bolnavi la pat, dacă avem belşug sau sărăcie, dacă avem o familie frumoasă şi credincioasă sau una răzvrătită, dacă simţim dragostea fraţilor sau dacă toţi ne-au părăsit ca pe Domnul, să-I fim credincioşi prin supunere şi chiar mulţumiţi cu ceea ce El a hotărât pentru viaţa noastră.
Atunci strălucim pentru Dumnezeu mai frumos ca oricând şi suntem în discuţia Cerului, pentru că Domnul se poate bucura de credincioşia noastră ca de a lui Iov. 
Poţi birui şi rămâne neclintit din drumul bun când priveşti dincolo de această viaţă. 
Oricine poate să-L laude pe Dumnezeu când se află în belşug de bine, dar trebuie să-L lăudăm şi atunci când trecem prin necazuri, atunci avem rod sănătos, de care Dumnezeu se bucură.
Nimeni nu vrea să cumpere mere zdrobite şi stricate.
Aşa este şi caracterul celui ce se lasă doborât de gândurile depresive, atunci când trece prin necazuri. 
Dacă acceptăm să avem numai gânduri de milă faţă de noi, prin a ne lua privirea de la cruce, câştigăm numai durere şi depresie.
O vorbă veche spune: 
-Bună ziua i-ai dat, belea ţi-ai căpătat.
Dacă întrebăm firea, şi nu duhul, imediat ne va îndreptăţi să spunem şi noi: 
-Oare a uitat Dumnezeu a uitat să aibă milă ? 
Poate că eşti un lucrător al lui Dumnezeu care privind la ogorul pe care îl lucrezi ai căzut în deznădejde şi nu ai putut opri gândul că Dumnezeu a uitat să aibă milă de tine; 
-te gândeşti că ceea ce faci nu are rost, însă Dumnezeu vrea să îţi umple din nou vasul şi bucuria mântuirii, prin prezenţa Duhului Sfânt, se va dovedi îndeajuns ca să te facă fericit, chiar dacă treci printr-o perioadă de încercare. 
Restaurează comunicarea directă cu Cerul şi El va pune foc în sufletul tău şi-ţi va da o limbă ce va mărturisi despre acest foc care curăţă şi luminează! 
Noi suntem lucrători împreună cu Dumnezeu dar nu putem mântui pe nimeni, ci doar să spunem despre mântuire. 
Noi nu vindecăm pe nimeni, ci doar îl facem cunoscut pe Acela care poate vindeca. Noi nu îl putem schimba pe alcoolist şi nici pe stricat, ci doar îi ducem la Acela care poate să-i elibereze şi să-i facă oameni noi. 
Nu te da bătut, pentru că Dumnezeu nu-şi găseşte plăcere în cei ce dau înapoi. 
Dumnezeu nu a uitat să aibă milă şi bunătatea Lui ţine pe vecie, chiar dacă vremea este posomorâtă şi nu vezi soarele. Slujitorii lui Dumnezeu câteodată obosesc, dar ei trebuie să-şi continue lupta, privind dincolo de această oboseală. Ghedeon a ajuns la Iordan, şi l-a trecut, el şi cei trei sute de oameni care erau cu el, obosiţi dar urmărind mereu pe vrăjmaş (Judecatori 8:4).A fi obosit nu este păcat, dar cel ce a cucerit trebuie să continue să cucerească-
Urcăm pe înălţimi de Tabor unde ne bucurăm de chipul Domnului, prin prezenţa Duhului Sfânt, dar lupta se dă în vale, unde ne aşteaptă cei legaţi cu lanţurile celui rău şi apăsaţi în inimi de duhurile întunericului. Apar momente de descurajare, dar ele trebuie să rămână doar momente pentru că noi suntem chemati să mergem din putere în putere. 
Va veni şi timpul pentru odihnă şi răsplătire, însă până atunci suntem chemaţi să fim izvoare cu apă vie, candele cu untdelemn şi pomi roditori. 
Până în momentul răsplătirii trebuie să arăm drept, fără să facem cărări noi, ci urmându- L pe Acela care este Căpetenia desăvârşirii noastre, adică pe Domnul Isus. 
Dacă umbli în lumină găseşti sfat şi călăuzire, devii simţitor la îndemnul Duhului, ca să poţi umbla prin credinţă şi nu prin vedere. 
Credinţa vede, dincolo de mormânt, cununa vieţii pe care Domnul o va da celor ce vor răbda până la sfârşit. O altă categorie de oameni ce pot avea impresia că Domnul i-ar fi părăsit şi ar fi uitat să aibă milă faţă de ei, sunt aceia care îşi părăsesc dragostea dintâi, iar atunci toiagul şi nuiaua Lui caută să trezească oile care dorm în loc să pască pe păşuni verzi. O întoarcere la dragostea dintâi este prescripţia recomandată. 
Această dragoste nu este pierdută niciodată, cum se spune de multe ori, ci este părăsită. 
A părăsi ceva este un lucru voluntar, pe când a pierde înseamnă ceva involuntar. 
Când un tânăr curtează o fată îi duce flori şi îi vorbeşte folosind cuvinte dulci, dar se poate întâmpla ca după ani de zile, după ce s-au căsătorit, să nu-i mai aducă soţiei flori şi nici să nu-i mai spună că o iubeşte. 
Oare a uitat acest tânăr de unde sau cum se cumpără flori?
A uitat el să spună cuvintele?
- Nu, nu a uitat, ci a părăsit acele obiceiuri, considerându-le fără importanţă. Dragostea dintâi începe atunci când sufletul vine la mântuire şi-I spune Domnului că orice ar alege pentru viaţa lui, el va fi mulţumit. 
Uneori această stare este părăsită datorită nevegherii, trecând la o viaţă unde pretenţiile omului depăşesc şi au prioritate faţă de pretenţiile lui Dumnezeu. 
Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apa (Ieremia 2:12).
Cine se depărtează de Domnul Isus, care este Izvorul apelor vii, pentru izvoarele lumii ce nu stâmpără setea sufletului, poate ajunge la un moment dat să se vadă părăsit de mila lui Dumnezeu.
Chiar dacă te găseşti în această stare poţi să îţi reînnoieşti azi promisiunea de credincioşie şi să revii la dragostea dintâi, care te va face fericit. 
Napoleon a fost un om mare, dar când era la şcoală a fost clasat pe locul al patruzeci şi doilea din clasa lui. Chiar dacă crezi că ai rămas în urmă poţi prin credinţă şi dragoste să faci salturi uriaşe şi să devii un biruitor, care nu mai vrea să devieze de la planul şi voia lui Dumnezeu. 
O altă categorie de oameni care se îndoaie de mila lui Dumnezeu sunt cei ce trăiesc în păcat. Dacă eşti păcătos nu trebuie să rămâi aşa.
Dacă eşti obişnuit să trăieşti în păcat şi acest mod de trăire l-ai numit bun, Scriptura spune că poţi fi schimbat cu ajutorul pe care ţi-l dă Dumnezeu.Unii aşa s-au obişnuit cu păcatul că nici nu-l mai consideră păcat, dar el tot păcat rămâne. 
Aşa este omul care s-a obişnuit cu păcatul şi nu îl vede nimicindu-i sufletul până când Duhul Sfânt nu intervine pentru a-i deschide ochii să-şi vadă murdăria şi să-i îndrepte spre Golgota, de unde primeşte curăţire deplină pentru suflet.
Dacă eşti păcătos şi te întrebi dacă este milă pentru tine şi dacă nu cumva Dumnezeu a uitat să aibă milă, să şttii că acest simţ de vinovăţie şi nevrednicie are menirea de a te duce pe genunchi la crucea Lui, unde vei găsi iertare şi mântuire.
Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurareaTa cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu .El te va spăla şi vei fi mai alb decât zăpada, pentru că mântuirea vine de la Domnul. 
Tâlharul de pe cruce a fost iertat pentru că şi-a văzut starea în care se afla şi crezând a cerut îndurare. 
Petru s-a lepădat de Stâpân, dar Domnul i-a primit căinţa şi l-a iertat. 
Saul, prigonitorul, a fost iertat şi transformată într-un vas de cinste pentru Dumnezeu. 
A uitat Dumnezeu să aibă milă? Nu, ci El are milă dacă vii la El, obţinând iertare pentru tine de la Tatăl. 
V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică . Cel ce crede şi se botează va fi mântuit.
Nu cel ce doar ce se roagă, dar rămâne nepăsător va fi mântuit, ci mântuirea se primeşte ascultându-L pe Dumnezeu şi făcând legământ cu El. Adevărata credinţă nu doar crede, ci şi acţionează. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţă veşnică în Numele Lui (Ioan 20:31). 
Este punctul unde păcătosul primeşte iertare, dacă o rupe cu păcatul. 
Calea spre viaţa veşnică începe exact acolo unde eşti prin hotărârea de a-ţi preda viaţa cu toate aspectele ei Domnului Isus, care nu uită să aibă milă.

Îţi pasă de căsnicia ta?

Pornind de la o realitate si anume aceea ca nu exista căsnicii fără nici o problemă ajungem la o vorba tare înţeleaptă care spune „Căsnicia e o artă, trebuie să o creezi din nou în fiecare zi” Multi oameni se căsătoresc cu gândul ca işi iau soţ sau soţie pentru toată viaţa şi sunt „asiguraţi” şi dacă până atunci au făcut tot ce au fost în stare să cucerească partenerul după momentul căsătoriei parcă uită dintr-odată totul, devin neglijenţi, isi permit să se poarte mai neîngrijit, să se poarte urât uneori, poate chiar grosolan ca sa nu spun violent. Crezi că este corect?

Dacă ar fi să te analizezi tu cum te porţi cu soţia ta? Cum te porţi cu soţul tău? Îţi mai sunt vii în inimă grija şi dragostea de la început? Mai nutreşti sentimente de respect şi dragoste pentru cel de lângă tine?
Sunt deacord că dragostea se maturizează, nu este la fel toată viaţa, ştiu că sentimentele ar trebui să se maturizeze şi să fie mai statornice si bine fixate . Insă ele ar trebui să fie prezente. Ar trebui să se vadă, sau măcar efectele lor ar trebui să fie vizibile.
Stiai că soţiei tale îi pleca enorm să primească flori, da chiar şi acum, da chiar după atâţia ani îi face deosebită plăcere să îi oferi flori .... dar stii că şi-ar dori mult de tot să o îmbrăţişezi cu dragoste şi căldură şi să îi şopteşti la ureche că e frumoasă. I-ar mai place tare mult deasemeni să o aştepţi cum masa pusă odata sau dacă chiar nu te pricepi la mancare ar accepta cu mare plăcere invitaţia la o cină romantică la un local drăguţ. Dacă ai şti câte lucruri îi fac plăcere.; de ce nu faci o listă chiar acum cu ceea ce îi place soţiei tale? Poate o carte bună, poate o geantă, o lenjerie fină de ce nu.
Stiai că soţului tău ii place enorm să dai puţin timpul înapoi? Stiai că îi place să mai renunţi la lucrurile categorice şi să îi arăţi ca ai nevoie de el? Stiai că îi este tare dor de îmbrăţişările de la început, de săruturile acelea de sclipirea ochilor tăi? Îi place să te faci mică şi fragilă în braţele sale, îi place să fii iar uimită de ceea ce ştie sau poate să facă. Îi place să te surprindă că îl priveşti cu admiraţie si încredere. Tu ştii ce îi place soţului tău?.....ia da puţin timpul înapoi să îţi aminteşti, el poate fi iarăşi acel bărbat de care te-ai îndrăgostit, tu îl poţi motiva. Apropo când aţi avut ultima oară o seara romantică?
Îţi pasă de căsnicia ta? Dacă da atunci acţionează, nu sta indiferent faţă de căsnicia ta. Ea nu înseamnă numai un certificat, o hârtie, ea înseamnă, dragoste, respect, pasiune, acţiune, tandreţe, credinţă etc. Dacă nu faci tu nimic sunt alţii lângă tine care vor fi drăguti/drăgute, care se vor purta „bine „ cu partenerul sau partenera ta. Sunt alţii carora le surâde ideea de a avea o aventură. Nu lua seama la telenovele si aşa zise povesti de succes in dragoste făurite peste noapte. Găndeştete că Dumnezeu v-a unit şi altul sau alta mai bun sau buna pentru tine nu există.
Dacă iţi pasă de căsnicia ta, decă iţi pasă de iubitul, iubita ta atunci la treabă. Alungă monotonia, alungă dezinteresul şi înlocuieştele cu prospeţime, tonicitate şi viaţă.

Inima mea să fie ca a Ta

Inima mea să fie ca a Ta

Plină de har și de compasiune.

Vreau să inund pe cei din jurul meu

Cum ești  Tu Isuse , Domnul meu

Cu fapta mea să te onorez doresc

Pe cel căzut să îl ridic ca Tine.

Dragostea Ta să fie în viața mea

Slujirea mea să fie ca a Ta.

 cor: 

Sunt aici Isus ,trimite-mă pe mine

Folosește-mi viața pentru Slava Ta

Inima mea bate numai pentru Tine

Tu -mi ești deajuns și T e voi lăuda

Inima ea să fie doar  a Ta

Plină de har și de compasiune.

Vreau să -i văd pe cei din jurul meu,

Cum îi vezi Tu Isuse Domnul meu.

Cu fapta mea să te oglindesc doresc,

Pe cel căzut să-l ridic ca Tine.

Dragostea Ta domnească în viața mea,

Slujirea mea să fie ca a Ta.

cor:

Sunt aici Isus ,trimite-mă pe mine

Inima mea să fie ca a Ta

Folosește-mi viața pentru Slava Ta

Inima mea bate numai pentru Tine

Tu mi ești deajuns și T e voi lăuda

Doamne învață-mă ,Doamne ajută-mă

Doamne ascultă -mi ruga mea

Chipul Tău Isus tot mai mult aș vrea

Să se vadă în viața mea

Sunt aici Isus ,trimite-mă pe mine

Folosește-mi viața pentru Slava Ta

Inima mea bate numai pentru Tine

Tu mi ești deajuns și Te voi lăuda