Multumesc, o, Isuse ca ma iubesti

Am strigat către Tine în clipa cea grea
Și mi-ai răspuns.
Lacrimile mele și dorința mea
La Tine-au ajuns.

Refren: 
Mulțumesc, o, Isuse, că mă iubești 
Și-mi dăruiești
Tot ceea ce știi că este mai bine
Pentru mine!
Niciodată Tu singură nu m-ai lăsat,
M-ai mângâiat,
Mâinile-Ți calde m-au îmbrățișat;
Mereu m-ai încurajat, Isus.

Chiar și-atunci când tăceai, Tu de fapt lucrai
În viața mea.
Și-am înțeles că tot ceea ce Tu făceai
Era doar voia Ta. 

Unde-aş fugi

Oriunde plec Tu eşti mereu cu mine

Unde-aş fugi să nu pot fi ajuns
Sunt singur e noapte vin să mă ruine

Nelegiuri cu câte te-am străpuns
De faţa Ta nimic nu mă ascunde
Oriunde cer azil sunt prigonit
Oceanul nu are îndestule unde
Să-mi dea odihna nemarturisit

Nici lacrimile nu mă mai încearcă
De teama Ta şi ele-au amuţit
Pounca-ai pus în toate să mă-ntoarcă
Să mă predea unde te-am pângarit
Stiu ca o faci din mila Ta cea mare

Ce nu îti dă odihna să mă uiţi
Sa-mi treacă zilele fără lucrare
Cu faţa Ta de-acuma mă confrunti.

ai pierdut răbdarea pe drum?

Scrie în Numeri 21 că poporul Israel „şi-a pierdut răbdarea pe drum”, şi atunci a început să vorbească împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise. 
Câtă vreme aveau virtutea asta la ei, în rucsac sau în vreun buzunar cu sau fără fermoar (cred că era fără, altfel n-ar fi căzut în timpul mersului, fără ca ei să observe), oamenii au tăcut, sau nu aveau nimic de spus „împotrivă”. 
Acum însă meditează asupra nemuririi sufletului, şi privind mai atent descoperă că acesta era „scârbit”.

Dar nu ştiau de ce, pesemne că au analizat mai multe variante, au cumpănit, şi apoi şi-au deschis gurile şi au vorbit toţi în cor: 
-„Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă, şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă” (Numeri 21: 5).
 Hrana aceasta făcea bine trupului, asta era sigur, dar iată că nu şi sufletului 
– credeau ei!

Dar problema adevărată era alta, căci dacă ar fi fost vorba de cele mâncare, fără îndoială că Domnul le-ar fi schimbat meniul. 
Sufletul le-a fost otrăvit, şi nu de mâncare, ci de nemulţumire. 
Nu era pentru prima dată. 
Şi după cum ştiţi, între aceasta şi pierderea răbdării e o mare legătură.
 Aşa că trebuia recuperată virtutea căzută, fără ştirea lor, din rucsac sau din vreun buzunar fără fermoar. 
Domnul a analizat mai multe variante, a cumpănit, şi a trimis „nişte şerpi înfocaţi”!
în concluzie:
-ești nemulțumit de ceea ce ești și ai?
-ești scârbit de tot ce e-n jurul tău?
ai pierdut  și tu răbdarea pe drumul vieții?
Nu e de mirare căci șarpele /satan te -a mușcat!
remediul:
privește la crucea Golgotei ,adică la Domnul Isus.

El cunoaşte inimile noastre!

Ce autoritate incredibilă ne-a fost dată în rugăciune.
 Cum anume trebuie să folosim această autoritate? 
Prin însuşi numele lui Cristos. 
Vedeţi, atunci când ne-am pus credinţa în Isus, El ne-a dat Numele Său.
 Jertfa Sa ne împuterniceşte să spunem: 
-„Sunt al lui Cristos. 
Sunt în El. Sunt una cu El.”
 Apoi, în mod uimitor, Isus a luat numele nostru. 
Ca şi Mare Preot al nostru, El l-a scris în palma mâinii Sale.
 Astfel, numele nostru este înregistrat în ceruri, sub Numele Său glorios.
 Puteţi vedea de ce fraza „în Numele lui Cristos” nu este doar o formulă impersonală. 
Mai degrabă, este o poziţie la propriu pe care o avem cu Cristos.
 Iar acea poziţie este recunoscută de către Tatăl. 
Isus ne spune: 
-„În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi.
 Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu” (Ioan 16:26-27). 
Iată de ce Isus ne porunceşte să ne rugăm în Numele Lui.
 El spune: 
-„Ori de câte ori cereţi în Numele Meu, cererea voastră are aceeaşi putere şi acelaşi efect la Tatăl cum ar fi dacă aş fi Eu cel care aş cere de la El.” 
Cu alte cuvinte, este ca şi cum rugăciunea noastră este rostită de Însuşi Isus în faţa tronului Tatălui.
 În acelaşi mod, atunci când punem mâinile asupra unui bolnav şi ne rugăm, Dumnezeu ne vede aşa de parcă Isus ar pune mâinile pe bolnav pentru a aduce vindecare. 
Iată de ce, de asemenea, trebuie să venim cu îndrăzneală la tronul harului: pentru a primi. 
Trebuie să ne rugăm cu încredere:
- „Tată, stau înaintea Ta, ales în Cristos pentru a merge şi a aduce roadă.
 Acum fac această cerere într-o mare măsură, aşa încât bucuria mea să fie deplină.”
 Aud pe mulţi creştini spunând: 
-Am cerut în Numele lui Isus, dar rugăciunile mele nu au primit răspuns!!
Aceşti credincioşi afirmă:
- „Am încercat să proclam puterea în Numele lui Isus.
 Dar nu a mers în cazul meu.
-Există numeroase motive pentru care noi nu primim răspunsuri la rugăciunile noastre.
 S-ar putea ca noi să fi permis vreunui păcat în vieţile noastre, ceva ce contaminează legătura noastră cu Cristos. 
Acesta devine un obstacol care împiedică curgerea binecuvântărilor de la El. 
Şi El nu va răspunde la rugăciunile noastre până nu ne lăsăm de păcatul nostru.
 Sau poate că obstacolul a apărut din cauza stării noastre căldicele sau a inimii împărţite în ceea ce priveşte lucrurile lui Dumnezeu. 
Poate că suntem doborâţi de îndoială, care ne separă de puterea lui Cristos. 
Iacov avertizează: 
„Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc:
- pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins de vânt încoace şi încolo. 
Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:6-7). 
Iacov afirmă clar: 
-„Cel care se îndoieşte nu va primi nimic de la Dumnezeu.
” Cuvântul pe care-l foloseşte Iacov pentru a se îndoi înseamnă „a fi indecis.”
 Adevărul este că atunci când aceşti oameni au făcut aceste cereri, ei L-au pus pe Dumnezeu la încercare
. În inimile lor ei îşi spuneau:
- „Doamne, dacă îmi răspunzi, Te voi sluji.
 Îţi voi da totul doar dacă vei răspunde la această rugăciune. 
Dar dacă nu o vei face, îmi voi trăi viaţa în felul meu.
-” Cu toate acestea, Dumnezeu nu poate fi mituit. 
El cunoaşte inimile noastre şi ştie că suntem nehotărâţi în dedicarea noastră Fiului Său.
 El păstrează puterea care este în Cristos pentru cei care se predau Lui pe deplin.

-mie de ce-mi vine atât de greu?

După ce a asfinţit soarele s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: -Seminţei tale îi dau ţara aceasta  Geneza 15:17-18
Avraam era puţin îngrijorat.

Mie nu-mi place când noi citim Biblia şi nu folosim de loc imaginaţia noastră, şi nu ne punem noi în locul personajelor despre care citim.

 Citim despre Avraam că Dumnezeu l-a chemat din ţara sa, din familia sa din poporul său…

- şi apoi în versetul următor, citim că Avraam a plecat, şi noi credem că plecarea lui Avraam a fost chiar atât de uşoară.

 Nici nu ne trece prin minte că Avraam o fi avut şi el dubiile sale, luptele sale, poate chiar nesiguranţele sale. Discuţii cu soţia sa, Sara, sau cu neamurile sale.

Acestea l-or fi făcut lunatic, i-or fi zis că poate şi-a pierdut minţile.

 Avraam a trebuit să învingă anumite dubii, inerente fiinţei umane.

Chiar şi celor mai puternici sau credincioşi dintre noi nu se întâmplă aceste lucruri!
Citim apoi că Avraam a crezut pe Dumnezeu şi lucrul acesta i-a fost socotit neprihănire. 

Ce uşor a fost ca Avraam să creadă!

Dar mie de ce-mi vine atât de greu? 

De ce trebuie să mă lupt să cred? 

Şi eu am exemplele trecuţilor titani ai credinţei, ca Avraam, şi am Cuvântul lui Dumnezeu şi tot am lupte!

 Dar Avraam care nu a avut Cuvântul şi nici predecesori ai credinţei, oare i-a venit uşor să creadă? 

Nu ştiu, întreb şi eu?

Dar nu-mi place să cred că istorisirile din Biblie s-au întâmplat în timpul scurt în care le citim noi (pe parcursul a cinci minute) şi că oamenii respectivi nu au avut de luat deciziile lor cum trebuie să le iau şi eu pe ale mele, din mijlocul unor lupte, dubii, nesiguranţe şi incertitudini. 

Mai ales că ştiu că de câte ori trebuie să iau o decizie, apar cel puţin două-trei variante care par toate la fel de bune!

Normal !!

Prin capitolul 15 din Geneza citim că după câţiva ani de aşteptare a împlinirii făgăduinţei lui Dumnezeu, Avraam a întrebat din nou pe Domnul: 

-Prin ce voi cunoaşte că voi stăpâni ţara asta despre care îmi vorbeşti tu?

 Cu alte cuvinte, dă-mi o dovadă, un semn.

Fă un legământ cu mine. 

Şi Domnul cade de acord.

Avraam va lua dobitoacele cerute de Domnul, le va omorî şi va face din corpurile lor un fel de culoar prin care, cei doi care vor încheia legământul, Dumnezeu de la un capăt şi Avraam de la celălalt vor înainta unul spre altul, strigând: 

-cum s-a despicat trupul acestor animale, aşa să fie despicat trupul meu dacă nu-mi voi ţinea legământul!
Avraam a aşteptat la un capăt, probabil ca Dumnezeu să facă primul pas. 

Dar de la capătul Domnului nu se auzea nimic.

Avraam era obosit, a adormit.

 La un moment dat Domnul a trecut printre animale de unul singur, încheiand parcă un legământ unilateral cu Avraam.

Apoi a reafirmat clauza legământului: :

-ţara  aceea va fi a seminţei lui Avraam!
Întâmplarea aceasta mă aduce la ceea ce vreau să spun. 

Dumnezeu nu ne va cere niciodată să facem ceva singuri, de noi înşine. 

Nu este ca şi cum noi ne facem partea noastră, şi Dumnezeu îşi face partea Sa, şi astfel noi ne întâlnim undeva la mijloc… 

-ei bine, poate că Dumnezeu face mai mult că El e mai mare şi mai tare!

Am auzit prin popor expresia care nu-i adevărată: 

-fă un pas către Domnul şi El va face doi către tine.

-E adevărat că Biblia spune:

- Iacov 4:8 

-Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi 

.Dar noi nu putem face nimic de la noi înşine! 

Ba mai mult! 

Profetul vede situaţia în felul acesta: 

Isaia 26:12 

 Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi. 

Tot ce facem noi, este făcut prin puterea Domnului. 

El nu ne cere ceva ce nu va face El prin noi, ceva ce nu cere de la Sine!

 Când ne cere ceva, El ştie că El va trebui să facă prin noi.

 Când ne cere să fim sfinţi, 

El ştie că :

-El va fi sfinţirea noastră! 

Când ne cere să fim înţelepţi,

 El ştie că:

- El va fi înţelepciunea noastră! 

1 Corinteni 1:30 

-Şi voi, prin El, Sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.
Noi nu putem atinge aceste stări fără ca Christos să-şi trăiască viaţa Sa în noi! 

De aceea ne-a promis El că va fi cu noi în fiecare zi, până la sfârşitul veacului!

 Noi nu suntem niciodată singuri, lăsaţi de capul nostru, ca să ne zbatem noi să facem, să împlinim ceva în puterea şi capacitatea noastră.

vreau să-l văd pe Isus