luni, 30 ianuarie 2017

Sigur vine

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

rugaciune

Curăță-ne Doamne casa și masa, și duhul, și trupul, de toate rătăcirile, de toate păcătuirile, de toate nelegiuirile, așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă, un singur drum, o singură dragoste și o bucată de pâine pe masă.
Izbăvește-ne Doamne de străvechiul nostru blestem de a porni peste tot și nu a ajunge nicăieri, de a încărca mai mult decât putem duce, de a le începe pe toate și a nu duce nimic până la capăt.
Scoală-ne Doamne în zori și trimite-ne la muncă, la munca cea care nu atât pentru tine, cât pentru aproapele tău, nu atât pentru trup, cât pentru suflet. Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie, așa încât spre seară întorși acasă, împăcați cu sine și cu lumea din jur .

duminică, 22 ianuarie 2017

miercuri, 18 ianuarie 2017

Întăreşte-te şi îmbărbătea­ză-te!

O, cât de mare este ispita de a cădea în disperare câteodată! Sufletul nostru devine deprimat şi descurajat, şi credinţa ni se clatină sub încercările şi testele severe care vin în viaţa noastră, mai ales în perioadele de pierderi grele şi suferinţă. Ajungem până acolo că spunem: „Nu mai pot să suport. Aproape că am ajuns la disperare în aceste situaţii îngăduite de Dumnezeu. El îmi spune să nu disper, dar ce aş putea să fac dacă am ajuns în acest punct?“
Ce ai făcut în trecut când te-ai simţit slăbit fizic? Nu puteai face nimic. Te-ai oprit din a mai face ceva. În slăbiciunea ta, te-ai bizuit pe cineva drag şi puternic. Te-ai bizuit complet pe altcineva şi te-ai odihnit, liniştindu-te şi încrezându-te în puterea altuia.
La fel este şi când eşti tentat să disperi în necazuri spirituale. Când eşti gata să cazi în disperare, mesajul lui Dumnezeu nu este:  „Întăreşte-te  şi  îmbărbătea­ză-te“ (Iosua 1:6), pentru că El ştie că eşti stors de putere şi curaj. În loc de aceasta, El îţi spune dulce: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu“ (vezi Psalmul 46:10).
Hudson Taylor era atât de slăbit şi de sfârşit în ultimele luni ale vieţii încât a spus unui prieten: „Sunt atât de slăbit că nu mai pot să scriu. Nu pot să citesc Biblia. Nu pot nici măcar să mă rog. Tot ce pot să fac este să stau liniştit în braţele  lui Dumnezeu ca un copil mic, încrezându-mă în El“. Acest minunat om al lui Dumnezeu, care avusese o mare putere spirituală, a ajuns la un punct al suferinţei fizice şi al slăbiciunii în care tot ce ar mai fi putut face era să stea liniştit şi să se încreadă.
Asta-i tot ce vrea Dumnezeu de la tine ca şi copil al Său iubit. Când eşti slăbit din cauza văpăilor aprige ale nenorocirii, nu încerca să „fii tare“. Ci doar „Opreşte-te, şi să ştii că [El este] Dumnezeu“. Şi să ştii că El te va susţine.
Dumnezeu Îşi păstrează cele mai bune medicamente pentru perioadele noastre de cea mai adâncă disperare.

luni, 16 ianuarie 2017

suntem invitaţi să medităm.

Dacă Dumnezeu te-a chemat ca să te facă în totul asemenea lui Isus,atunci El te va conduce pe drumul crucii şi al umilinţei… Dumnezeu îţi va cere o astfel de ascultare care nu-ţi va permite să-i urmezi pe alţi credincioşi. Nu se poate cuprinde cu mintea de ce, în aparenţa Dumnezeu le permite altora ceea ce ţie î-ţi este interzis. Alţi credincioşi, aparent evlavioşi de care Dumnezeu se foloseşte, merg înainte pe drumul lor, au sanşa să realizeze multe; î-şi întocmesc planuri şi le şi îndeplinesc. Ţie însă, nimic nu-ţi este îngăduit. Chiar dacă vei încerca să cucereşti ceva, atunci te va ajunge un asemenea insucces şi î-ţi vei atrage o astfel de pedeapsa de la Dumnezeu încât vei fi silit să te căieşti din adâncul sufletului. Alţii pot vorbi despre ei înşişi, despre rezultatele la care au ajuns, despre munca lor; ţie nimic asemănător nu-ţi va permite Duhul Sfânt. Şi dacă totuşi vei îndrăzni să faci ceva, atunci te va arunca într-o aşa ruşine, încât tu îţi vei urî toate faptele tale “bune” .Unii vor avea – poate – norocul să strângă mulţi bani sau să se “logodească” cu venituri frumoase, aşa încât ei î-şi vor putea permite multe, în timp ce tu vei rămâne sărac.
Şi toate acestea se întâmplă cu tine pentru că Dumnezeu ţi-a sortit ceva mai bun, şi anume: desăvârşita atârnare de El, pentru că El Însuşi să te poată hrăni, zi dupa zi, din nesecata Lui comoară. Altora Dumnezeu le permite să ajungă populari şi onoraţi, dar pe tine te lasă în umbră căci vrea să facă în tine rodul slavei veşnice, rod care să se coacă numai la umbră. Altora Dumnezeu le permite să se înalte, să lucreze cu puterile proprii şi să-şi agoniseasca slava; soarta ta însă, este să lucrezi şi să serveşti cu conştiinţa lipsei de productivitate a muncii tale.
Da, ca să mărească valoarea muncii tale, El le permite altora să culeagă roadele silinţelor tale şi să se bucure de pe urma semănatului tău cu lacrimi. Aceasta însă, î-ţi va mari de o sută de ori răsplata zilei celei mari a venirii Domnului Isus. Duhul Sfânt te va urma cu rivnă şi cu iubire; El te va mustra delicat pentru timpul pe care-l pierzi cu risipa zădarnică de cuvinte fără sare, precum şi pentru dorinţele simţurilor tale. Toate acestea nu îi neliniştesc nicidecum pe alţi credincioşi, căci lor totul li se pare îngăduit.
Inţelege bine că Dumnezeu nu este un Stăpânitor mărginit şi ca e în puterea Lui să hotărască soarta fiecaruia. Multe nu î-ţi va lamuri El din cele ce î-ţi vor părea de neînţeles în drumurile Lui. Tu nu ai altceva de făcut decât să te încredinţezi Lui şi să-L urmezi. Dumnezeu se bazează pe promisiunea făcută de tine. Dacă tu te-ai predat lui, ca să-I fii rob, atunci El te va cuprinde cu o iubire plină de rivnă. El nu-ţi permite să vorbeşti sau să faci lucruri care sunt permise în viaţa altora .
Lasă să fie aşa ca tu să ai de-a face doar cu Duhul Sfânt care întotdeauna are puterea sa-ţi lege mâinile, să-ţi astupe urechile, să-ţi închidă ochii prin mijloace necunoscute altora. Dacă Dumnezeul cel viu te va stăpâni aşa încât la aceasta disciplină deosebită, intima secretă şi severă tu vei putea să răspunzi cu strigăte de bucurie, atunci tu te găseşti în pragul porţilor de mărgăritar, dincolo de care vei fi stâlp în templul Dumnezeului Atotştiitor .
In vremea când lupii au ajuns să stăpânească atât de perfect arta deghizării luîndu-şi înfăţişarea de oi, ciobanii erau nedumeriţi : “Cum se poate, îşi ziceau ei, că noi scoatem dimineaţa la păşune numărul obişnuit de oi, iar seara când se întorc la stână, printre ele sunt şi lupi mascaţi în oi, de nu mai ştim care este cu adevărat oaie şi care este lup?“
La un moment dat, unuia i-a venit o idee : s-a aşezat în strunga stânii, seara, la întoarcerea turmei şi lăsând să treacă un singur animal – oaie sau lup ce se dădea drept oaie – le lovea pe fiecare, cu o nuieluşcă peste spinare. Oile îşi ziceau în ele însele : “Este nuiaua stăpânului, pastorului nostru ” şi treceau mai departe ; lupii însă, cu un ”hrrr ! ” îşi arătau colţii.
In felul acesta, ciobanii au putut face deosebirea între oile cu adevărat oi şi lupii îmbrăcaţi în blăni de oi.
“Domnul este Pastorul meu” cânta, odinioară, regele poet David ..Pentru el, faptul de a se şti sub ocrotirea Lui Dumnezeu nu excludea acceptarea ” nuielei”. Dimpotrivă vedea în ea o mângâiere. Psalmul 23.


duminică, 15 ianuarie 2017

vineri, 13 ianuarie 2017

Sa nu te plangi c-ai obosit



Naum 1:7,12

Domnul este bun si drept,

El e un loc de scapare

Pentru cel ce-i intelept;

El aduce alinare.

Chiar de-ai avut suparare,

Tot El te va bucura,

Te va privi cu-ndurare,

Te va binecuvanta.



Ezechiel 36;8,9




Iata, Domnul e cu tine,

Iti e binevoitor

Te indreapta spre ce-i bine

Si-ti ara-al vietii ogor,

Ca apoi, roade bogate

Pentru-imparatia Sa

Sa aduci si tu, in toate

Zilele din viata ta.

Isaia 8:11-14



Domnul iti va da tarie

Si te va calauzi

Vei avea si bucurie

Ca gradina-n zori de zi!

Chiar si-n locuri fara apa

Vei sorbi din sfant izvor

Fiindca Domnul vrea sa faca

Din tine un slujitor.

Sa-ti opresti mereu piciorul

De la orice lucru rau

Si-atunci ti-o raspunde Domnul

Si ti-o da din harulSau!




Habacuc 2:1




Stai la locul tau de straja,

Sus pe turn,unde-ai fost pus

Chiar de-i noapte, tu vegheaza

Fiindca Domnu-asa ti-a spus.

Zorile albe-or miji"

Soarele neprihanirii"

Pentru tine-o rasari.




Isaia 30:18-20




Domnul s-o-ndura de tine,

Daca-l strigi, te-o asculta;

Necazu-ai sa-l treci cu bine

Caci El te va ajuta.

In necaz iti va da paine

Si apa, de-i inseta.




Isaia 31:5




Pasarea-si intinde-aripa

Sa-si apere puiul Sau.

la fel, Domnul face-n clipa

Cand ti-o fi tie mai greu..

Deci oricat ar fi de mare

Greul si durerea ta,

Nu uita bratul Lui tare,

Care te va mangaia.




Isaia60:1,2




Scoala-te, te lumineaza,

Fiindca Dumnezeu vegheaza

Si lumina sfanta vine

Si rasare peste tine.

Chiar daca-ntuneric mare

Este pe pamant,acum

Tu ramai pe drumul Său

Caci slava Domnului tău

Te va lumina mereu.




Isaia 56:1,2




Sa pazesti ce este bine

Gandul sa-ti fie-ntelept

Fiindca Domnul nostru vine

,Deci pazeste ce e drept.

Ferice de cel statornic

Si de cel neprihanit

Care dupa bine-i dornic

Caci el va fi rasplatit.

Mana deci ti-o stapaneste

Sa nu faca niciun rau

Ce e bun si drept pazeste

Slavindu-l pe Dumnezeu.




Isaia 40:1,9




Dumnezeu a spus mereu:

"Mangaiati poporul meu!

'El acum vine spre tine

Spunand: "sa-i vorbim de bine! "

Suie-te deci tot mai sus

Si ramai langa Isus,

Caci El cu putere vine

Si-are rasplata cu sine.



Isaia 40:29-31




Sa nu te plangi c-ai obosit

Si ca puterea ti-a slabit!

Tu nu uita ca Dumnezeu

Va fi mereu in jurul tau!

El nicicand nu oboseste,

Cand ti-e greu,te intareste

El mereu te-o ridica

Si-ti va da puterea Sa.

Caci cei ce se-ncred in El

Vor fi tari, in orice fel!



duminică, 1 ianuarie 2017

Anii trec, viața se duce

 
Anii trec, viața se duce
Treci și tu cu ea
Si la capăt te așteaptă
Doar ce ți-ai adunat.
De-ai semănat în câmpul tău numai neghină
Nu aștepta la capăt să culegi grâu
Căci doar umblarea ta cu Domnul în lumină
Îți va aduce rodul cel mai bun.
Uită-te la tine, frate
De ești născut din nou
S-au trăiești tot pentru lume
Făcând ce este rau.
Dacă nu te-ntorci acuma
Și schimbă-ți viața ta
Prin Cuvântul din Scriptură
Care-ți este dat.
Orișice ai făcut în viață
Stă scris în ceruri sus
Și răsplata-ți va fi dată
După rodul adus