Sa va binecuvinteze, dragii mei, în veci iubirea,
faca Domnul sa va fie ea de-a pururi mostenirea
sa va fie hrana voastra, sa va fie bautura,
sa va fie totdeauna si racoarea si caldura,
sa va fie perna noptii de odihna minunata
si ogorul muncii voastre, si samânta semanata,
si recolta ostenelii, si rasplata ei deplina —
sa va fie pururi umbra si de-a pururea lumina,
sa va binecuvânteze si amurgul si-aurora
Domnul sa vi-o daruiasca fericita, tuturora!…
-
Multumesc de orice data când va amintiti de mine
si de toate gândurile voastre, toate, de iubire-s pline!
Vad în orice fapta-a voastra si de fiecare data
duiosia si frumusetea de iubire adevarata
partasia fericita a aceleiasi credinte,
gata la aceleasi jertfe, pentru-aceleasi nazuinte…
Si-ntelegerea înalta care numai Duhul poate
s-o descopere în taina unor cugete curate
pentru rostul, pentru pretul jertfei pururi necesare
în lucrarea mântuirii sufletelor din pierzare.
-
N-a fost niciodata altfel: pe Golgota-nsângerata
dragostea sub cea mai-nalta forma, JERTFA, e-aratata!
Caci n-a fost o mai înalta forma-n care sa s-arate
adâncimea si-naltimea dragostei nemasurate
iar noi n-am fi-aflat altfel, unde-am fost si-n ce pierzare
de-am fi ramas aceeasi dupa-asa o jertfa si-o asa rascumparare.
-
De atunci aceasta-i calea: fiecare biruinta
cere pretul ei de jertfe, de dureri, de umilinta.
Si cu cât amploarea luptei si-a izbânzii e mai mare
cu atât mai multe jertfe si mai grele-s necesare!
Nu-n acelas timp sunt date, nici la fel nu-s totdeauna
însa în vreun fel se cere fiecare sa dea una!
-
Sunt chemati s-aduca jertfa în vreo forma toti aceea
ce-o iubesc… si în masura contopirii cu ideea:
Unora se cere jertfa: osteneli si daruire,
altora-s cerute: lacrima, rugaciune si alujire.
Dar sunt unii pusi s-aduca jertfa vietii personale,
cea mai-nalta dintre toate… cea mai grea si aspra cale
rugul, jertfa, chinul, moartea… ce cuvinte-nfricosate
însa trebuie! se cere! fara-aceasta nu se poarte!
-
Astfel veti putea-ntelege de ce trebuia sa fie
unii întristati, ca altii, — s-aiba-n schimb o bucurie.
De ce trebuie ca unii s-aiba mâinile legate
pentru ca sa poata altii sa lucreze-n libertate!
De ce trebuie ca singuri sa stea uni-n departare
pentru ca ceilalti sa aiba, har mai mult în adunare!
-
Si cu cât pentru-o lucrare e mai multa jertfa data,
cu cât jertfa-i mai totala si cu cât e mai curata,
si cu cât e de iubire si dureri mai mistuita —,
cu atâta-i mai placuta, cu atâta-i mai primita,
si cu-atâta va atrage dupa ea un har mai mare —
peste câmpu-ntins de lucru si de lupta din lucrare.
-
O, fiinta destinata pentru jertfa! — ce curata,
trebuie sa-ti fie viata si slujirea necurmata!
Ce desprins de tot de lume, gândul trebuie sa-ti fie,
ce divina renuntare la oricare bucurie,
pentru care urci Calvarul, întregind rascumpararea!
Ce sfintit de rugaciune trebuie sa-ti fie darul
ca sa-ti fie la-naltimea care o pretinde-altarul!
Si sa poata sus sa-ti fie arderea de tot primita
iar lucrarea pentru care te aduci, — îmbogatita!
-
Jertfa! ce cuvânt! Ce taina, cutremurator de mare,
— N-o rostiti cu usurinta, n-o chemati cu nepasare,
n-o doriti prea mult, n-o cereti, prea grabit, ca nu-i usoara
— Mii de doruri sunt în suflet, care nu doresc sa moara;
Mii de radacini viata în fiinta noastra are,
lupta-i supraomeneasca, crâncena si-ngrozitoare!
-
Multi ajunsi sub rugul jertfei, tremurând privesc Calvarul
câti pot oare sa-i suporte flacarile-arzând si jarul?
Câti pot suporta-n tacere, demn si-nalt sacrificarea
pentru ca sa fie-asemeni pretul cu rascumpararea?
Cine n-are aici dorinte cu nadejde de-mplinire
spre-a putea fara regrete sa se duca la jertfire?
Pentru câti e mai înalta, mai presus acea chemare
care cere categoric, totul, fara ezitare,
decât setea de viata, decât lucrurile scumpe
de la cari-cu-atâta lupta, sufletul se poate rupe?
Ce patruns de constiinta tainei vesnice ce-l cere
sa te daruie-n totala resemnare si tacere!
-
Dac-atunci sub vechea stare când slujeau cerintei Legii
jertfe nedesavârsite apareau ca sacrilegii,
daca se-alegea faptura cea fara cusur si pata
ca sa fie la-naltimea pentru care-i destinata,
fruntea turmei, floarea holdei, toate-alese sa-ntruneasca
frumusetea, curatia, perfectiunea pamânteasca, —
— O, cu-cât mai mult acuma, jertfa dupa Noua Lege
n-o mai poate-alege omul, Însusi Dumnezeu o-alege,
nu dupa-omenesti criterii, nici pe merite-aparente
ci dupa cu totul alte tainice considerente.
Dar fiindca pe masura unei astfel de cerinte,
întrunind desavârsirea — nu sunt pe pamânt fiinte,
destinându-si-le jertfe, Însusi El le curateste…
El fiind cel care-aduce, El fiind cel care primeste!
Caci doar El e-n stare-o jertfa s-o dea astfel curatita
încât ea sa corespunda si sa poata fi primita.
-
Iata-atunci, aici e rostul flacarii mistuitoare
care trebuie sa faca slujba cea curatitoare,
care trebuie sa arda pâna la strafund fiinta
ca sa poata face jertfa deopotriva cu cerinta.
Si fiindca-atâta zgura înca-n aur se gaseste
trebuie ca el sa arda pâna când se lamureste.
Arderea aceasta-n lupte, zvârcoliri si suferinta
c-un drum greu pe care nimeni n-a trecut cu usurinta.
-
— O, dar exista în lucrarea asta de purificare,
un hotar la care chinul si durerea îti dispare.
Este un hotar la care înceteaza-n totul firea.
Înceteaza marginitul, începând nemarginirea.
Simturile pier acolo, piere orice ratiune,
înghitite de lumina, stralucirea le supune.
Nu mai sunt dorinti nici temeri, sentimente si-obligatii,
piere orice notiune, de-afectiuni, de timp, de spatii,
piere tot, cum niciodata n-ar fi fost nici amintirea
si-ti ramâne numai una, una singura: IUBIREA!
-
De-atunci piatra nu raneste, de-atunci cuiul nu mai doare,
nu dor pumnii, nu ard spinii, toate, toate sunt usoare…
Nu dor oasele zdrobite, ti se par ca-s straine
straina-ti pare carnea rupta fara sa suspine,
si strain îti pare lutul, care-ti închidea faptura —
mai curând astepti sa arda ca sa-i cada legatura. —
simti cum pierde greutatea, simti cereasca usurare
simti o tot mai fericita si mareata transformare
si întâmpini vesnicia cu-o faptura stralucita
telul e atins, Divina taina e atunci traita!
-
…Daca mai revii pe lume, iarasi dupa-aceasta stare,
curatita-n suferinta, fata ta-i stralucitoare!
Caci acolo, sus pe munte, asteptând supus taierea
pretul a fost dat chiar daca n-a mai trebuit junghierea.
Prin totala resemnare si-acceptare a Jertfirii,
prin deplina daruire, prin supunerea iubirii,
prin senina renuntare la viata si la toate,
Tu platit-ai pretul mortii! — restu-i fara-nsemnatate.
-
Coborând-napoi Calvarul luminata fi-ti va fata —
întâlnirea cu Vecia ti-a desavârsit viata.
Pentru restul de traire porti pecetea nemuririi
mai traiesti ca marturie a-ndurarii si iubirii…
-
Îndurarii si iubirii viata ce-o mai ai ti-e data;
Altfel întelege viata cel care-a murit odata!
Si-altfel întelege moartea cel ce mai traieste iara:
Stie ce-i desertaciune si cunoaste ce-i comoara!
Altfel întelege chinul, altfel plânsul si iertarea —
doar atunci va sti ce-nseamna iudecata si mustrarea!
Doar atunci va sti ce-i mila, bunatatea si iubirea,
doar atunci va sti si scopul care merita trairea.
Va fi mila si iubire — caci cât bezna e si moarte
e nevoie de lumina si de Jertfa care-o-mparte.
Si cât înca sunt pe lume munti de greutati si sila
e nevoie de-ndurare, de-ntelegere si mila!
Nesfârsit de multe lacrimi, când sunt înca-n lumea larga,
o iubire nesfârsita poate numai sa le stearga.
-
Si cu orice rând de oameni, cât va fi pe lume harul
necesara va fi jertfa, necasar va fî Calvarul,
— Urmând calea Marei Jertfe si-nmultind rascumparatii
se impune-un pret de jertfa fiecarei generatii!
Altora urmând noi astazi calea ce de sânge-i uda,
seceram cântând ogorul, semanat de ei cu truda.
Si la rândul nostru-n lacrimi facem slujba semanarii
ca sa aiba altii-n urma bucuria recoltarii.
Caci mereu aceasta-i calea: fiecare biruinta
cere pretul ei de lupte, de dureri, de nevointa.
Si cu cât amploarea luptei si izbânda e mai mare
cu atât mai multe jertfe si mai grele-s necesare.
Si invers: cu cât mai mare si mai scumpa-i jertfa data,
cu atât lucrarea-ntreaga e mai binecuvântata.
-
Te rugam Isuse Doamne, daruieste turmei Tale
har si binecuvântare, si-ajutor pe-a jertfei cale;
Da-i Tu suflete de jertfa, suflete de rugaciune,
curatia si lumina fa mereu s-o încunune;
Si da-i suflete sfintite ca sa poata fi în stare
sa dea jertfa necesara, când o ceri pentru lucrare;
Ca sa mearga turma-Ti sfânta din putere în putere
savârsind cu bine slujba care voia Ta i-o cere.
-
Domnul sa va dea si voua, dragii mei, la toti tarie
partea care va revine, s-o-mpliniti cu bucurie!
Zi de zi facând lucrarea mai frumoasa, mai placuta
sa urcati fara abateri pe cararea cunoscuta.
Si cât nu se cere-n altfel, sa-I dati jertfe de iubire
ostenind pentru izbânda operei de mântuire.
Iar, daca v-ar cere Domnul, sa puteti sa-i dati IUBIREA
si sub cea mai-nalta forma, pentru slava Lui — JERTFIREA.