luni, 31 octombrie 2016

Cine are o inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile

„Cine are o inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile…” 
Proverbe 10.8-

Mângâierea celor nenorociţi este să aibă tovarăşi de suferinţă.
Nevoia îl învaţă pe om, chiar şi când pricepe greu.
Nuiaua lui Dumnezeu este un creion cu care contu­rează chipul lui Hristos mai clar în noi.
Există mii de lucruri pe care le putem dobândi şi de­ţine şi pot fi numite drept lucruri mari în ochii lumii, dar, privite din perspectiva veşniciei, să nu aibă, de fapt, nicio valoare.
 Sunt persoane care au poveri şi griji, dar care nu fac altceva decât să se plângă de situaţiile existente. Ele vorbesc tot timpul despre starea rea de lucruri. Toată conversaţia lor nu are legătură decât cu tot ce este rău, şi ele merg prin viaţă, vorbind, dar nefăcând nimic.           
Prea multe interese secundare ne hărţuiesc. Creşti­nul trebuie să-şi controleze gândurile şi să le atribuie o ordine, după importanţa lor. Cât timp pierdem noi gândind la lucruri care într-o lună, poate într-un an, nu vor mai avea nicio importanţă!

duminică, 30 octombrie 2016

sâmbătă, 29 octombrie 2016



1. Când ești căzut în neagră disperare,
Când rătăcești și nu-ți ști calea ta,
Când copleșit ești de îngrijorare
Privește sus la dealul Golgota.

R: Nu dispera când greul te apasă,
Vine Isus, și vei pleca acasă,
Nu dispera când greul te apasă,
Vine isus, și vei pleca acasă.

2. Când lacrimi de dor și întristare
Brăzdează chipul tău de-atâția ani
Să-ți amintești acele clipe-amare
Când plâns-a Domnul tău în Ghetsimani.

3. Pierdut-ai tot ca Iov cel din vechime
Pe-aceia dragi și tot ce-ai adunat
Dar a rămas alături lângă tine
Isus Hristos, un Frate-adevărat.

4. De ce să plângi când vara e aproape
Și se zăresc de-acum ai zilei zori
Când nu mai e decât puțin din noapte
Și iată, vine Mirele pe nori.

5. Să-ți amintești întotdeauna frate
C-alăturea de tine e Hristos
E umbra ta, pe mâna ta cea dreaptă
El e susurul blând, sfânt și duios.

luni, 17 octombrie 2016

duminică, 9 octombrie 2016

Amortirea simturilor

Biruinţa stă în rugăciune

1. Dacă ceas cu ceas răul îl învingi,
Urci mereu spre cer, nu rămâi pe loc,
Sfeşnicul de rugi nicicând să nu-l stingi,
Ţine viu divinul foc.

R: /: Biruinţa stă în rugăciune,
Ai credinţă, săvârşeşti minuni.
Al tău sfeşnic sfânt cu lumini cereşti,
Cu ardoare să-l păzeşti. :/

2. Când ţi-e trupul frânt, sufletul zdrobit,
Părăsit de toţi, tu aştepţi unu semn.
Vezi însângerat cum se roagă Crist,
Prins pe crucea Sa de lemn.

3. Când ţi-e dor de Crist, de venirea Lui,
Şi în drumul greu ai slăbit şi cazi,
Te mai roagă-un ceas, răsplătirea ta
Foarte-aproape este azi.

sâmbătă, 8 octombrie 2016

Zece reguli pline de dragoste faţă de copilul tău


Zece reguli pline de dragoste faţă de copilul tău
1) Nu-ţi exaspera copiii (vezi Efes. 6:4). Nu ne putem astepta  de la copii să se comporte ca adulţii. Dacă ai asteptări prea mari de la ei, vor renunţa să mai încerce să îţi fie pe plac, deoarece li se va părea imposibil.
2) Nu-ţi compara copiii cu alţi copii.
 Spune-le cât de mult le apreciezi calităţile si darurile unice date de Dumnezeu.
3) Dă-le responsabilităţi pe lângă casă ca să stie că sunt o parte importantă din familie.
Realizările sunt pietre de temelie pentru o autoapreciere sănătoasă.
4) Petrece timp cu copiii tăi.
Acest lucru le spune cât de  importanţi sunt pentru tine. Oferirea lucrurilor materiale nu este un substituent pentru dăruirea persoanei tale.
În plus, copiii sunt influenţaţi cel mai mult de cei care petrec cel mai mult timp cu ei.
5) Dacă trebuie să spui ceva negativ, încearcă să o spui într-o formă pozitivă.
Eu nu le-am spus niciodată copiilor mei că sunt „răi“ când nu m-au ascultat.
În schimb i-am spus fiului meu
-„Tu esti un băiat bun si băieţii buni nu fac ceea ce tocmai ai făcut tu!“
.6) Constientizează că „nu“înseamnă „îmi pasă de tine“.
Când copiii fac doar ceea ce vor, ei stiu în mod intuitiv că nu îţi pasă suficient de mult încât să îi împiedici.
7) Asteaptă-te să fii imitat de copiii tăi.
Copiii învaţă din exemplul părinţilor lor.
Un părinte înţelept nu-i va spune niciodată copilului său:
-„Fă ce îţi spun eu, nu ce fac eu.
8) Nu îi scoate pe copii din toate problemele în care se bagă. Îndepărtează doar pietrele mari.
Lasă-le pe cele mici să rămână pe cărare.
9) Slujeste-L pe Domnul din toată inima ta.
Am observat că se întâmplă rar ca acei copii ai căror părinţi sunt căldicei din punct de vedere spiritual să continue să Îl slujească pe Dumnezeu si când sunt mari.
 Copiii crestini care au părinţi nemântuiţi si copiii cu părinţi crestini devotaţi continuă de obicei să Îl slujească pe Dumnezeu si după ce „îsi iau zborul“.
10) Învaţă-i pe copii Cuvântul Domnului.
Părinţii fac o prioritate din educarea copiilor lor, dar uită să le dea cea mai dulce sărutare a dragostei!

duminică, 2 octombrie 2016