joi, 31 martie 2011

Fericită părtăşie!

Eu voi locui în mijlocul lor, şi voi umbla cu ei. Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.2 Corinteni 6.16


Aici se găseşte reciprocitate de interese
. Fiecare aparţine celuilalt.
Dumnezeu este partea poporului Său, şi poporul ales este partea Dumnezeului său.
Sfinţii găsesc în El bunul lor de seamă, şi El îi socoteşte ca o comoară a Sa.
Ce izvor de mângâiere se găseşte în aceasta pentru orice credincios!
La această reciprocitate de interese se adaugă o reciprocitate de sentimente.
Dumnezeu îl va iubi totdeauna pe poporul Său, şi ai Săi Îl vor iubi.
Astăzi Dumnezeu va face totul pentru mine;
-şi eu, ce voi face pentru El?
Gândurile mele ar trebui să zboare spre El în tot timpul, căci El Se gândeşte la mine.
Să nu mă mulţumesc numai admiţând ca aşa trebuie să fie.
Aceasta ne conduce apoi la o părtăşie binecuvântată.
Dumnezeu locuieşte în noi şi noi locuim în El. El merge cu noi şi noi mergem cu El.
Neîncetat şi peste tot avem însoţirea Sa.
Fericită părtăşie!
Deci să socotesc pe Domnul ca Dumnezeul meu, încrezându-mă în El şi slujindu-I cum I se cuvine.
Să-L iubesc, să-L cinstesc, să mă închin Lui în Duh şi adevăr, ascultându-L în toate privinţele.
Iată dorinţa inimii mele!
Când voi atinge acest ideal, voi găsi cerul.
Doamne, ajută-mă!
Fii Dumnezeul meu, învăţându-mă să Te cunosc ca Dumnezeul meu, pentru dragostea Domnului Isus.
amin.

miercuri, 30 martie 2011

.....îl ai şi tu dar ,ce faci azi cu el?

nu costa nimic, dar ofera mult.
...ii imbogateste pe cei ce il primesc, fara a-i saraci pe cei ce il ofera.
...nu traieste decat o clipa, dar amintirea lui supravietuieste uneori o eternitate.
..nimeni nu e atat de bogat incat sa se poata descurca fara el, si nimeni atat de sarac dupa ce i-a cunoscut avantajele.
...aduce fericirea in camine, cultiva bunavointa intr-o afacere si este parola prieteniei.
...poarta odihna celor obositi, speranta celor descurajati, lumina soarelui pentru cei tristi si este cel mai bun antidot al Domnului Dumnezeu pentru necazuri.
...nu poate fi cumparat, cersit, imprumutat sau furat, caci nu serveste la nimic pana nu este daruit.
...si daca cineva este prea obosit, agitat ca sa zambeasca, le poti oferi tu un suras... pentru ca nimeni nu are mai multa nevoie de un zambet decat cel care nu mai are nici unul de daruit!
-zâmbeşte Isus te iubeşte!

luni, 28 martie 2011

spre binele tău....

Nunta din Cana ne arată o licărire a fericirii care vine prin cinstirea lui Dumnezeu (Ioan 2:1-11). Este foarte semnificativ faptul că Isus a hotărât să îşi manifeste gloria Sa pentru prima dată la o nuntă. Chiar şi astăzi El doreşte să îşi manifeste gloria la fiecare nuntă şi în fiecare căsătorie. Lipsa de vin din Cana ne arată că probleme şi nevoi se vor ivi în orice căsătorie. Aceste probleme pot în cele din urmă conduce, pe ambii, soţ şi soţie la un punct de frustrare şi deznădejde continuă. Dar când într-o căsătorie locul de frunte este dat lui Isus, foarte curând El rezolvă problemele şi îndeplineşte nevoile - aşa cum a făcut în Cana. Nu este de ajuns ca Hristos să fie invitat ca şi musafir într-o casă, El trebuie să fie Domn.

Este o batjocură să atârni o placardă pe perete pe care este scris: „HRISTOS ESTE CAPUL ACESTEI CASE”, când de fapt soţul (sau soţia) este adevăratul cap. Dar oriunde Hristos este socotit cu adevărat Cap şi Domn, El îşi manifestă gloria la fel de efectiv ca în Cana cu două mii de ani în urmă (v.11). „Să faceţi orice vă va zice” a fost sfatul Mariei pentru servitorii de acolo (v.5). Au luat aminte la acel sfat şi l-au ascultat pe Isus imediat şi fără rezerve - şi curând problema a fost rezolvată. Dacă cuplurile căsătorite (şi tinerii care se gândesc la căsătorie) ar acorda atenţie aceluiaşi sfat şi ar exprima aceeaşi ascultare imediată şi fără rezerve faţă de legile Domnului, cât de repede problemele lor vor găsi o rezolvare.
La nuntă apa a fost transformată în vin. Ceea ce fusese fără gust, fără culoare şi ieftină a fost schimbată într-un moment în ceva dulce, gustos şi valoros. Aceasta simbolizează cum lucrurile uzuale ale vieţii de căsătorie (inclusiv munca monotonă a rutinei zilnice) pot începe să scânteiască cu strălucire când i se dă Domnului tot controlul asupra căminului. Searbădul devine dulce şi o valoare imensă începe să se vadă în ceea ce fusese mai înainte nesocotit ca şi obişnuit.
Nevoile multor oameni au fost deasemenea îndeplinite ca rezultat al acestei minuni. O căsătorie creştină nu îşi îndeplineşte niciodată scopul oferind fericire doar pentru cei doi parteneri. Intenţia lui Dumnezeu pentru cuplurile căsătorite este ca ei să aibă paharul „dând peste” în mod constant (Psalm 23:5). Ei ar trebui să fie mijloacele de binecuvântare pentru mulţi alţii - de fapt, pentru toţi cei pe care-i întâlnesc. Dumnezeu a spus odată unuia din slujitorii Săi supuşi: „Te voi binecuvânta... şi tu vei fi o binecuvântare - împărţind bunătate altora... (şi) toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine.” (Geneza 12:2-3). Acea binecuvântare a lui Dumnezeu este şi pentru noi potrivit cu Galateni 3:14. Ce scop mai mare ar putea cineva avea în căsătorie decât acesta? Dar măsura în care devenim o binecuvântare pentru alţii depinde de măsura în care îl ascultăm pe Dumnezeu în viaţa de zi cu zi. “Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” a zis Domnul lui Avraam (Geneza 22:18).
Minunea din Cana conţine şi un mesaj de speranţă pentru cei care au greşit şi au falimentat în domeniul căsătoriei. Când s-a terminat vinul în Cana, ei s-au îndreptat către Domnul şi El nu i-a dezamăgit. Nu te va dezamăgi nici pe tine dacă te întorci la El în necazul ta - indiferent de cât de mare a fost căderea ta. Tot ce îţi cere El, este să fii sincer cu privire la nevoia ta (asemenea celor din Cana) şi să îi spui de falimentul tău. Te-ai gândit la nechibzuinţa ta, lăsând lucrurile să meargă prea departe? Ai falimentat în ce priveşte dragostea - poate prin ignoranţă? Te confrunţi acum, ca rezultat al acestora, cu jenă şi frustrare? Te înţeleg alţii gresit, te bârfesc - sau poate te ocărăsc. Atunci întoarcete la Domnul acum, fără nici un momnet de întârziere. El este Prietenul păcătoşilor. Te aşteaptă nu doar ca să îţi ierte păcatele, dar şi ca să cureţe mizeria pe care Satan a făcut-o din viaţa ta. Aceste două scopuri a venit să le îndeplinească în lume (1 Ioan 3:5-8). Nu renunţa în faţa descurajării pentru că există speranţă chiar şi pentru tine. Domnul a compensat lipsa vinului la nunta din Cana şi El poate să compenseze orice lipsă din viaţa ta. Domnul şi-a manifestat gloria în Cana şi poate face la fel şi în viaţa ta.
Dacă te-ai confruntat cu dezamăgire, i-aţi curaj din faptul că adevărata fericire în viaţa creştină vine prin renunţare şi nu prin stăpânire (Faptele Apostolilor 20:35). Dumnezeu poate face toate lucrurile să meargă împreună spre binele tău, şi să te ajute să trăieşti o viaţă împlinită pentru gloria Lui, în ciuda dorinţelor neîmplinite.

vineri, 25 martie 2011

Tu ai vrea să ajungi acolo?

....nişte cai de foc I-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt.2 Împăraţi 2:11

Plecarea lui Ilie la cer ne dă un gust şi o simţire de felul în care copiii Domnului pleacă de pe pământ spre a fi veşnic în locul numit Rai.
La fel ca Ilie şi Elisei mergem împreună pe drumul vieţii vorbind cu semenii noţtri, lucrând pentru necesităţile vieţii şi în acelaşi timp purtând războaiele Domnului, dar într-o zi, dacă Răpirea Bisericii nu are loc înainte,ne vom despărţi de lumea aceasta, de trupul acesta şi vom pleca la Domnul.
Dumnezeu va duce la bun sfârşit ce a început în noi,dar trebuie să fim siguri că lucrurile din viaţa
noastră sunt începute de El şi nu de noi sau de altcineva.
Ziua plecării în veşnicie este un secret cunoscut doar de Dumnezeu, care a hotărât durata pribegiei fiecăruia dintre noi pe acest pământ.
Anii vieţii trec, şi pe măsură ce ne apropiem de capăt parcă timpul trece tot mai repede, ca o roată a cărei spiţe nu le mai vezi când începe să se învârtă repede şi la sfârşitul alergării auzi pe mulţi spunând:
-ştiu cum a trecut!;
Este necesar şi este posibil ca omul să fie pregătit pentru acea clipă, aşa cum Ilie a fost pregătit pentru a pleca la cer.
Un copil şi-a vizitat un prieten acasă şi a obervat că ori de câte ori îşi vizitează prietenul bunica acestuia citeşte Biblia.
Într-o zi l-a întrebat:
-ce citeşte bunica ta?
Prietenul i-a răspuns cam în glumă:
-se prepară pentru examenele finale;
Răspunsul acesta are un sâmbure de adevăr, pentru că Biblia este manualul credinciosului, iar instrucţiunile ei îl pregătesc pe credincios pentru ziua când va sta în faţa examinării lui Dumnezeu.
Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte (Apocalipsa 2:17).
Biblia sau Sfânta Scriptură te poate ţine departe de păcat, ca să  ai un sfârşit al alergării încununat de succes sau păcatul te poate ţine departe de Biblie, care te va lipsi de instrucţiunile necesare spre a fi pregătit să poţi sta înaintea lui Dumnezeu fără frică.
Nu ajunge să citeşti Biblia, ci este necesar să o citeşti cu o minte care participă intens la ce citeşti, ca să te hrăneşti cu Cuvântul lui Dumnezeu, care nu ne lasă în întuneric nici cu privire la ce se întâmplă cu sufletul la sfârşitul vieţii pe pământ.
Stai cu Dumnezeu, stai cu Biblia până ce eşti plin, până ce vezi lumina şi frumuseţea voii lui Dumnezeu.
Maria, mama Domnului Isus, care a fost cinstită de Domnul Isus şi pentru care şi noi avem cel mai adânc respect, deoarece s-a supus voii lui Dumnezeu, avea obiceiul să strângă cuvintele lui Dumnezeu în inima ei şi la fel trebuie să facem şi noi cu visteria inimii noastre.
Ilie a lăsat în urmă prieteni, un colegiu biblic la Betel şi unul la Ierihon.
El a scăzut cu câteva sute numărul proorocilor idolatri şi pe Carmel a dovedit poporului cine este Dumnezeul cel adevărat.
Ilie a fost gata pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Eşti tu gata?
Dacă ar trebui să treci azi Iordanul morţii cum Ilie a trecut Iordanul înainte de a pleca la spre cer?
Ilie şi Elisei mergeau vorbind atunci când a intervenit Dumnezeu, care a trimis un car de foc, ce l-a luat pe Ilie la cer.
Sunt multe feluri de a muri, dar pentru credincios cel mai de dorit este să treci la Domnul fiind încins cu toată armătura Duhului şi lucrând pentru Dumnezeu.
Eu aş dori mult ca ziua plecării mele în veşnicie,să fie prin Răpire sau prin poarta morţii, să mă găsească înhămat şi trăgând din răsputeri la carul lui Dumnezeu, în lucrarea de mântuire a oamenilor.
Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie (Apocalipsa 3:21).
Plecarea lui Ilie la cer simbolizează plecarea la Cer a unui credincios care lucrează până în ultima clipă pentru Dumnezeu. Plecarea lui Ilie a fost un lucru cunoscut de toţi fiii prorocilor şi era aşteptată, dar totuşi a fost o acţiune din partea cerului, declanşată pe neaşteptate,pe când cei doi vorbeau.
Ilie, prorocul focului, a plecat la cer într-un car de foc cu călăreăi de foc pentru că, aşa cum spune Scriptura, Dumnezeu din flăcări de foc îşi face slujitori.
Moartea celui ce este împăcat cu Dumnezeu este triumfală, pentru că o dată trecut prin poarta morţii îi este anunţată sosirea în cer de Domnul Isus, care a promis că va face aceasta pentru toţi cei ce nu se vor ruşina de El aici pe pământ.
Sfârşitul alergării şi trecerea în veşnicie este numită de apostolul Pavel a fi un câştig, pentru că urmează o răsplătire veşnică din partea Aceluia care vrea să credem că El, este şi că El răsplăteşte. Pentru majoritatea copiilor cea mai fericită zi de şcoală este ultima zi, chiar înainte de vacanţă, la fel este şi pentru cel împăcat cu Dumnezeu, căruia atunci când ajunge la sfârşitul alergării pe pământ şi i se deschid ochii, care văd în lumea cealaltă, vede îngerii lui Dumnezeu prezenţi la graduarea din lumea examenelor şi ostenelilor într-o lume a bucuriei în Duhul Sfânt, unde se va odihni.
O florărie a primit comandă să trimită două aranjamente de flori, dar a încurcat adresele unde trebuia să trimită florile. Aşa că un om, care şi-a deschis o nouă afacere, a primit aranjamentul de
flori pe care scria:- Nu este total nepotrivit să spui cuiva să găsească odihnă în afacerea ce o întreprinde,
....dar mai ciudat a fost că o casă funerară a primit pentru clientul cel avea un aranjament de flori pe care era scris:
- o noua locaţie!;
Plecarea la cele veşnice nu este decât o mutare de domiciliu la o nouă locaţie, pentru că mort pe pământ înseamnă viu în altă lume. Moise care a murit şi Ilie care a fost ridicat la cer în carul de foc au reapărut pe muntele Tabor ca fiinţe strălucitoare,care vorbesc şi sunt la curent cu evenimentele ce au loc pe pământ, atunci când Domnul Isus S-a schimbat pentru câteva momente în strălucirea trupului de slavă .
Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.” (Luca 20:38).
Acela care prin ascultare de Dumnezeu şi-a ales ca locaţie veşnică cerul va fi prezentat înaintea Tatălui ca suflet mântuit, ca rod al suferinţelor Mielului lui Dumnezeu la Calvar şi va intra în moştenirea cea veşnică care i-a fost pregătită.
Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” (Apocalipsa 3:5).
Când cineva moare, cei ce rămân în urmă plâng pentru că despărţirea doare, dar găsim în Scriptură că şi Domnul Isus a plâns.
Credincioşii nu plâng ca disperaţii sau ca cei fără de nădejde, pentru că cei credincioşi nu se văd niciodată pentru ultima oară.
Ilie a lăsat ucenicului său Elisei mantaua, la fel şi cel credincios lasă în urmă faptele prin care s-a văzut că umblă cu Dumnezeu şi care au fost un exemplu pentru cei ce îşi încep alergarea pe calea cea dreaptă şi îngustă. .
Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură înaintea Ta, cum se bucură la seceriş, cum se înveseleşte la împărţirea prăzii.(Isaia 9:3).
Trecând prin poarta morţii, poporul lui Dumnezeu din cer se înmulţeşte şi El dă celor ce-şi sfârşesc cu bine alergarea , pentrucă fiecare suflet mântuit face parte din seceriş şi din prada
Domnului Isus, pe care El a răscumpărat-o din mâna celui viclean. În momentul trecerii din viaţă fiecare suflet mântuit prin jertfa Domnului Isus devine asemenea unui bob de grâu care este pus în grânarul Stăpânului.
Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.(Apocalipsa2:23).
Fiecare suflet mântuit la rândul lui dă o socoteală de ce a făcut cu timpul cât i s-a dat din partea lui Dumnezeu pe pământ, şi cei ce s-au cheltuit pe ei înşişi cu dăruire şi sacrificiu pentru Împărăţia lui Dumnezeu se vor bucura de o răsplată împărătească.
Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. (Apocalipsa 22:12).
Să lucrezi pe pământ pentru Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor este cea mai mare cinste pe care un muritor poate să o aibă.
Mântuirea este în dar, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni,dar pentru efortul depus în via Lui vom fi răsplătiţi.
Nimeni nu plăteşte mai bine şi mai generos ca Dumnezeu.
Înainte de a intra poporul Israel în Canaan au fost trimise 12 iscoade ca să aducă informaţii despre ţara promisă şi au adus cu ei ca dovezi grăitoare din roadele ţării.
Au luat în mâini din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă, şi au zis: „Bună ţară ne dă Domnul, Dumnezeul nostru.”(Deuteronom 1:25).
Copiii Domnului primesc un gust de cer chiar înainte de a pleca la cer,pentru că Duhul Sfânt este Acela care ne face să simţim bucuria prezenţei lui Dumnezeu atunci când este peste noi şi în noi.
Când simţi bucuria Duhului Sfânt spui ca şi Israel: Domnul -Dumnezeul nostru;
Este o ţară a cărui locuitori trăiesc într-o deplină pace şi siguranţă, fiindcă până la sfârşit Dumnezeu,care poate şi ştie totul, va fi totul în toţi.
Tu ai vrea să ajungi acolo?

joi, 24 martie 2011

Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine?

Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă osândi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine! (Iov 10:2)
Iov a fost un locuitor al ţării Uţ, care era undeva la răsărit de Marea Galileii, la hotarul dintre Israel şi Arabia.
 Iov a fost un descendent al lui Avraam şi a făcut parte din cercul intim al celor ce au avut o revelaţie  cu Dumnezeul Cel Adevărat.
Iov a fost cel mai înstărit şi mai bine cunoscut om din acea parte a lumii.
Pe neaşteptate calamităţi dezastruoase au distrus tot ce avea Iov, inclusiv majoritatea slujitorilor şi pe cei zece copii ai lui.
 Ca şi cum aceste nenorociri nu ar fi fost îndeajuns, Iov s-a îmbolnăvit de o boală dureroasă şi respingătoare, care i-a acoperit trupul cu bube.
 Viaţa şi experienţa lui Iov pune în lumină şi arată cauza unor lucruri prin care trece omul.
Oamenii numesc experienţele asemănătoare cu cele trăite de Iov nenorociri şi chiar nedreptăţi.
Această parte a Bibliei ne arată scopul în care Dumnezeu îngăduie încercările peste viaţa noastră.
Dumnezeu S-a coborât la noi şi a luat parte la suferinţa omului, cu un trup ca şi al nostru.
 A suferit alături de creaţia Sa.
Suferinţele au un scop şi chiar dacă nu înţelegem acum pe deplin vom înţelege când vom ajunge în Casa Tatălui.
Satan l-a acuzat pe Iov că este doar un comerciant care dă ascultare lui Dumnezeu în schimbul binecuvântărilor.
Satan a cerut îngăduinţă să răstoarne această situaţie de prosperitate a lui Iov ca să-şi dovedească punctul lui de vedere şi anume că Iov alege să fie neprihănit şi curat la suflet numai pentru poziţia de putere şi bogăţie ce o are între oameni.
Iov, în marea  lui  durere, a spus că ar fi fost mai bine să nu se fi născut şi a tânjit după moarte, dar nu L-a blestemat pe Dumnezeu (Iov 6:9).
 Prietenii care l-au vizitat i-au sugerat ideile lor cu privire la cauza acestor nenorociri care au căzut peste casa lui Iov.
A fost menţionată ideea că nenorocirea este cauza vreunui păcat pe care Iov l-ar fi făcut.
 De asemenea a fost prezentată, de către Elihu, ideea că Dumnezeu îngăduie nenorociri pentru a-l împiedica ,pe om să păcătuiască.
 Elifaz l-a sfătuit să se pocăiască, pentru ca Dumnezeu să-i ia necazurile.
Ţofar i-a spus foarte brutal că pedeapsa ce o suferă este mai mică decât ar fi meritat.
Bildad a încercat sî-l sperie descriind soarta celor răi.
Iov ar fi dorit înţelegere, dar prietenii lui nu au făcut altceva decât i-au produs şi mai multă durere.
Iov s-a cercetat şi a spus că nu a făcut nimic ca să fie pedepsit în aşa fel.
Iov cu ochii roşii de plâns (Iov 16:16) ajunge să  fie batjocorit şi scuipat (Iov 17:6).
 Iov priveşte spre Dumnezeu şi în apărarea nevinovăţiei lui îl întreabă:
-Pentru ce te cerţi cu mine?
Mai târziu Iov izbucneşte într-una din cele mai sublime declaraţii şi spune:
-Eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu
...şi continuă să spună că oricum se va sfârşi durerea lui, în final îl va vedea pe Dumnezeu, iar El îi va fi binevoitor.
La sfârşitul încercării Iov, care înainte se credea cineva, ajunge să spună despre el:
- ...mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă (Iov 42:6).
 Acesta a fost scopul lui Dumnezeu cu Iov; atunci El l-a vindecat şi i-a dat înapoi bogăţiile.
În acest proces Dumnezeu S-a folosit de Satan şi-a dovedit din nou că e greşit.
Oare se ceartă Dumnezeu cu omul?
Oare nu are El putere să oprească bătaia inimii omului şi să anuleze dreptul la următoarea suflare de viaţă?
 Chiar şi pe cel păcătos, oare nu poate El să-l spulbere şi să-i coboare sufletul în Iad?
Dumnezeu alege să certe omul datorită bunătăţii Sale, pentru a -l  îndrepta pe om  înainte de a intra în veşnicie, unde ajunge într-o stare finală în care nu se mai poate schimba nimic.
Când trecem prin încercări oare noi nu ajungem să spunem:
-De ce te cerţi cu mine?
Ce ai cu mine, Doamne, că-mi dai mai mult amar şi durere ca la alţii?
 Răspunsul este că cearta Lui este una din dragoste, deoarece El pe cine iubeşte îl şi  mustră.
Pe acela care aduce roadă îl curăţeşte ca să aducă şi mai multă roadă.
Este o ceartă izvorâtă din mila lui Dumnezeu.
Este vorba de o ceartă cu intenţii bune pentru sufletul nostru.
Dumnezeu a îngăduit peste viaţa mea multe lucruri care nu mi-au convenit, dar trebuie să înţeleg că în spatele lor a stat dragostea Lui.
-Ce ai cu mine?
...spunem uneori.
 Iar El, în felul Lui, ne răspunde:
-Ce am cu tine este că te iubesc şi vreau să fii cu Mine pentru Eternitate.
 Când auzi acest motiv îţi vine să-I spui lui, Dumnezeu ca Ieremia:
-Pedepseşte-mă, Doamne, dar cu măsură,şi nu în mânia Ta, ca să nu mă nimiceşti! (Ieremia 10:24).
Copilul lui Dumnezeu trece prin necazuri şi atunci când nu înţelege de ce are tendinţa să acţioneze şi să spună ceea ce a spus Iov:
De ce Te cerţi cu mine!
În asemenea clipe ajung să-mi vărs necazul şi amărăciunea din suflet şi să pun întrebări despre lucrurile pe care nu le înţeleg din viaţa mea.
Totuşi trebuie să avem frică şi sfială când vorbim cu Dumnezeu.
Locuitorii din, Bet-Şemes au fost loviţi cu moartea pentru că au ridicat capacul chivotului.
Au avut întrebărri şi au fost curioşi.
Au mers prea departe şi au murit.
La Dumnezeu nu este democraţie, ci suveranitate
.La sfârşitul tuturor lucrurilor Dumnezeu va fi Totul în toţi.
Cum ar fi dacă oala pe care a făcut-o olarul i-ar spune:
-Dacă mă iubeşti nu ai să mă pui în foc.
Dumnezeu ne pune de multe ori în focul încercărilor fiindcă ne iubeşte şi acolo vasul nostru se căleşte, pentru a fi terminat şi bun pentru casa Marelui Olar din Ceruri.
Dacă nu trimite pe cineva în focul încercării ca să ne ajute , vine chiar El.
 Acolo în foc ajungi să-L cunoşti pe Acela a cărui faţă seamănă cu faţa unui Fiu de Dumnezeu, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu.
 Dumnezeu îngăduie câteodată încercările ca să ne arate puterea Lui.
Dacă ai un copil deştept nu îţi pare rău când îl vezi pus în faţa unui examen greu, pentru că ştii că va face faţă.
 Tot aşa Dumnezeu este glorificat prin copiii Lui, care trec examenele.
Biruinţa ta şi a mea în încercări este în discuţia Cerului.
Cu cât luăm notă mai mare la examen cu atât Tatăl nostru, care este în Ceruri, este mai bucuros de noi. O cântare spune:
- Dumnezeu este Steagul nostru şi cu El putem lua nu numai note de trecere, ci note maxime, de excelenţă.
Atunci El se bucură de noi aşa cum un meşter se bucură de un ucenic care a învăţat meserie cum trebuie.
Apostolul Ioan scrie tinerilor cuvinte de îmbărbătare pentru că l-au biruit pe cel rău (1 Ioan 2:13).
Da, ei sunt slabi, dar puterea lui Dumnezeu în ei este mare şi le dă putere să refuze ofertele lumii, ca şi Iosif. Ucenicii erau necărturari, dar s-a spus despre ei că au răscolit lumea (Fapte 17:6).
Era tocmai ceea ce i-a învăţat Marele Învăţ[tor despre adevăratele fericiri şi anume:
-de a plânge, de a fi blânzi, milostivi, cu inima curată, împăciuitori, răbdători în prigoane şi încercări. Dumnezeu mai îngăduie încercări peste noi ca să dezvolte aceste trăsături nobile, care sunt virtuţi ale Miresei Lui.
Credinţa nu străluceşte niciodată mai frumos ca şi atunci când este încercată.
Ne rugăm Domnului de multe ori să ne mărească credinţa şi prin încercări El face exact ceea ce I-am cerut noi.
Dumnezeu ne ceartă sau ne încearcă pentrucă :
- a văzut în noi o latură neşlefuită;
-a văzut zgură care trebuie eliminată;
-a văzut impurităţi şi El vrea aur curat.
Dumnezeu nu tolerează  păcatul nimănui.
 Dumnezeu l-a iubit mult pe Moise, dar când a găsit în el păcatul neascultării a fost gata să-l nimicească.
.Neglijenţa sa la detaliu era să-l coste viaţa şi aşa ar fi fost dacă nu era atentă soţia lui.
Moise nu şi-ar fi  tăiat împrejur copilul, care era o poruncă a lui Dumnezeu.
Într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul, şi a vrut să-l omoare  (Exodul 4:24).
Sefora şi-a salvat soţul printr-o decizie imediată.
Moise o fi spus că  nu e mare lucru şi poate că este un păcat mic.
Poate o fi zis că  nu ştie nimeni.
Dumnezeu ştia şi a fost îndeajuns.
Dar tu ai lucruri pe care le numeşti păcate mici, neimportante?
 Dumnezeu se va certa cu tine şi nu o să-ţi placă.
 Este mai uşor să scapi singur şi de bună voie de orice L-ar putea provoca pe Acela de ai cărui ochi nu se poate ascunde nimeni şi nimic.
Poate simţi nevoia, ca Sefora, să iei o decizie, poate o juruinţă pe care să o respecţi, că nu ai să mai faci ceva ce să-L provoace pe Dumnezeu sau nu ai să mai neglijezi ceea ce El spune că este important.
Este mult mai uşor dacă ne judecăm noi înşine, înainte de a veni nuiaua Lui peste casa noastră.
Dacă ai avea o casă goală care este plină de şobolani s-ar putea să intri şi să nu vezi niciunul! Dacă aprinzi un foc în mijlocul casei atunci ai să-i vezi cum fug afară toţi.
Atunci îi poţi vedea cum ies de unde nici nu ai fi crezut.
Dumnezeu câteodată dă foc confortului nostru, şi suntem provocaţ i de pierdere sau de durere. Atunci, la lumina Focului Sfânt, în cercetare, sub lumina Lui puternică, ies şobolanii păcatelor iubite şi le putem păli drept în cap, scoţându-i afară din casă  şi din inimă.
Dumnezeu mai îngăduie încercări, pentru că vrea să  ia chip în noi.
Trebuie să-I semănăm şi să  avem părtăşie cu Cel ce a fost Om al suferinţei.
Domnul era în Ghetsimani şi spunea că sufletul Lui era cuprins de o întristare de moarte. (Marcu 15:34).
Ai ajuns vreodată să te simţi părăsit, cu gândurile răvăşite şi să nu poţi  îngâna trei vorbe, ci doar lacrimi de durere să curgă pe obrazul tău?
Sunt lovituri dure şi puternice de daltă, care pun pe noi chipul frumos al lui Hristos, Cel mai frumos dintre oameni.
Atunci eşti în discuţia Cerului.
Dacă în asemenea situaţii biruieşti oamenii spun că eşti un om diferit şi chiar ciudat.
Atunci dacă  stăruieşti  în rugăciune vin cântările de noapte, pe care numai cel ce este în suferinţă  le poate cânta.
Dumnezeu ne trece prin încercări pentru a ne ţine mândria răstignită şi neputincioasă.
Dacă  poţii să scapi de măduva din oasele tale, atunci poţi să scapi şi de mândrie.
Dumnezeu vede groapa de cădere înaintea noastră şi ne dă medicamentul potrivit.
El nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor (Plângerile lui Ieremia 3:31-34).
Necazul ne treieră şi ne desparte de gunoaiele lumii.
Chiar şi atunci când îngăduie necazul, El nu ne necăjeşte cu plăcere, ci ca un Tată bun vrea îndreptarea copiilor Lui. (Deuteronom 8:5).
Dumnezeu, care ne-a creat, nu îngăduie  necazuri peste puterile noastre, pentru că El nu are ca scop pierderea noastră.
Unii se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu spre nenorocirea sufletului lor, fiindcă  este vai de cel ce se ceartă cu Făcătorul lui.
Fiule nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi  nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.
Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.
Suferiţi pedeapsa,Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă  sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii (Evrei 12:5-8).
Dacă spui că-L iubeşti pe Domnul, iubirea  ta va fi testată prin încercări care vor dovedi dacă ceea ce I-ai spus Domnului este adevărat.
 Când vine încercarea fii calm şi liniştit, căci Domnul Isus este în corabia vieţii tale.
Corabia în care este El nu se scufundă niciodată.
 ....cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară  ca vulturii; aleargă  şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenes  (Isaia 40:31).
Am privit la vieţile oamenilor ce au trecut în veşnicie şi care au făcut ceva cu viaţa lor pentru Dumnezeu. Atunci am spus:
-Încercări, pierderi, suferinţe, lipsuri împreună cu bucurii şi biruinţe, dar când viaţa lor trăită  pentru Dumnezeu este gata e o adevărată  frumuseţe, lucrată de Duhul Sfânt, prin care Dumnezeu este glorificat.
Da, vor fi necazuri împletite cu bucurii, dar El este cu noi în toate zilele, iar la capăt este cununa de biruitor. V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea (Ioan 16:33).
Amin.

marți, 22 martie 2011

Dacă te simţi vinovat, ai vrea ca Domnul să-ţi dea o altă inimă?

Deci toate lucrurile, pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. Matei 23:3

Trăim timpurile când nu mulţi sunt cei care vor să cunoască adevărul, dacă acesta le va aduce o inconvenienţă.
Majoritatea îşi formează adevărul lor, pentru că nu vor să plătească preţul ascultării de Domnul Isus, care este Adevărul.
Există falsificare de bani, de picturi, de documente, dar şi oameni falşi, care.se dau a fi drept altceva decât ce sunt.
Cu mulţi  ani înainte un diplomat american a întâlnit pe Stalin şi a scris despre el: 
"- Ochii lui căprui sunt extrem de înţelepţi şi blânzi. Unui copil i-ar place să stea în braţele lui, iar un câine ar veni la el."
Aşa cum bine se cunoaşte, Stalin s-a făcut vinovat de curmarea a milioane de vieţi fără de temei, chiar după război.
Cel mai dureros fel de falsitate şi ipocrizie este acela unde un om se pretinde a fi creştin, dar de fapt nu este. Israeliţii l-au urmat pe Moise, din Egipt, plini de entuziasm, dar la prima ocazie şi-au făcut un viţel de aur căruia să i se închine.
În vremuri de prigoană nu prea este nevoie de un mesaj despre făţărrnicie, pentru că  un creştin fals nu va accepta să sufere prea mult.
Cuvântul de ipocrit vine de la cuvântul hipocritos care înseamnă:
"-cel ce vorbeşte din spatele unei măşti."
 La teatru un om lua o mască şi schiţa un zâmbet şi ieşind pe scenă făcea oamenii să  râdă.
Apoi lua o altă mască, care arăta o faţă  tristă  şi încruntată de tragedie, ieşea pe scenă şi înmuia inimile oamenilor.
Aşa s-a născut cuvântul de ipocrit, care înseamnă a pretinde, a juca un rol, care este diferit de cel adevărat. Un om este ipocrit dacă pretinde că are anumite calităţi pe care practic el nu le are.
Un om ipocrit este un fals.
 Ipocriţi se găsesc în toate locurile, cu excepţia Cerului.
Adevăratul creştin este suspicios de inima lui pentru a nu-l înşela şi se încearcă pe el însuşi să  vadă dacă este în credinţă.
Creştinul ipocrit este totdeauna foarte confident de superioritatea şi de caracterul  lui.
Un asemenea om este descris de Domnul Isus în Matei, capitolul 23.
Un ipocrit sau făţarnic este omul care spune una şi face alta.
 El poate vorbi ca un înger şi chiar poate avea multă Scriptură memorată, dar când este vorba de faptă vezi în el un alt om.
Primul semn este că între vorba şi fapta lui există contradicţie.
 Un alt semn, după care sunt recunoscuţi aceşti oameni este că atunci când fac ceva bun vor să fie văzuţi şi apreciaţi de oameni, altfel zic că nu li s-a meritat să facă acel bine.
Ei consideră  că a arăta o virtute când nu te vede nimeni este o risipă 
Făţarnicul are dorinţa de a fi vorbit de bine.
 El este condus de opinia oamenilor şi nu de frica de Dumnezeu.
 Niciodată nu era un fariseu mai bucuros ca şi atunci când i se spunea:
-"rabi" adică, învăţătorule.
Majoritatea fariseilor iubeau titlurile şi doreau respectul oamenilor.
Domnul Isus a scos în relief acest mod de a fi, pentru a nu ajunge, poate pe neobservate, nişte făţarnici. Fariseii, în timpul Domnului Isus, erau secta cea mai numeroasă.
Erau nişte legalişti.
Ei militau pentru o respectare rigidă a legii şi a datinilor.
Cărturarii erau oamenii care copiau Scripturile, pentru că nu erau maşini de tipărit în acea vreme.
 Aceste două  categorii de oameni au primit din partea Domnului Isus cea mai cruntă condamnare, pentru falsa lor religiozitate.
Domnul Isus a avut de-a face cu mari păcătoşi, dar nu a avut cuvinte aşa de aspre pentru ei cum a avut pentru cărturarii şi fariseii, care au făcut din religie o meserie fără să o aibă  în inimă sau în fapte.
Cărturarii şi fariseii aveau o presupusă neprihănire personală şi predicau religia fără  să aibă nimic comun cu ea. Pentru ei religia era o profesie, în urma căreia aveau un câştig.
 Domnul Isus a condamnat pe faţă acest mod de a fi şi de aceea marea majoritate a cărturarilor şi fariseilor îl urau pe Domnul Isus.
Vorbele şi presupusa lor neprihănire nu corespundeau cu faptele lor.
Faptele copiilor lui Dumnezeu trebuie să  rămână la fel, chiar dacă  cei din jurul lor dintr-o dată ar deveni orbi sau surzi.
Domnul Isus afirmă despre făţarnici că au obiceiul să strecoare ţânţarul şi să  înghită cămila.
Fariseii dădeau zeciuială din plante care nu aveau valoare mare, dar când trebuiau să ajut pe cel în nevoie căutau scuze, care erau tot religioase.
Trebuie să  fim suspecţi de noi înşine când ajungem să   ne doară  mai mult de lucrurile mici decât de cele mari.
Trebuie să  fim atenţi pentru ca obiceiurile să nu devină  mai importante decât poruncile.
Trebuie să dăm un semnal de alarmă  sufletului nostru când partea din exterior este mai importantă decât partea din interior.
Fariseii au ajuns la punctul unde obiceiurile omeneşti erau mai respectate decât poruncile lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să fie sfinţit, adică  pus deoparte, tratat deosebit, în tot ceea ce El ne cere nouă oamenilor. Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine, şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” (Leviticul 10:3).
Dumnezeu este provocat chiar  şi atunci când gândurile noastre nu se potrivesc cu cuvintele care ne ies pe gură, chiar la rugăciune.
Unii s-au rugat fără cuvinte, dar nu fără de inimă şi au fost ascultaţi.
 Cînd gînduri negre se frămîntă cu grămada înlăuntrul meu, mîngîierile Tale îmi înviorează sufletul.(Psalmul 94:19).
Am văzut multe cărţi legate frumos, dar când le-am deschis am fost dezamăgit, pentru că nu am găsit în ele valoare.
Aşa sunt şi ipocriţi.
Făţarnicii practică o religie, care depinde de locul unde sunt şi chiar de ceasul în care se găsesc.
 Ei sunt foarte severi cu alţi, dar foarte îngăuitori cu ei înşişi.
 Au întotdeauna sfaturi pentru casa altuia, pe când casa şi familia lor lasă de dorit.
Făţărnicia sau falsitatea îşi poate scoate faţa hidoasă şi atunci când spunemm că nu avem timp sau bani pentru lucrarea Domnului şi ne arătăm a fi lipsiţi, dar nu suntem.
Nu! blestemat să fie înşelătorul, care are în turma lui o vită de parte bărbătească, şi totuşi juruieşte şi jertfeşte Domnului o vită beteagă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul oştirilor, şi Numele Meu este înfricoşat printre neamuri.(Maleahi 1:14).
Dumnezeu este provocat la mânie atunci când omul se dă drept altceva decât ce este
  Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.(Evrei 4:12). Ipocriţii sunt oamenii care trăiesc în minciună şi se poate întâmpla ca până la urmă chiar ei să o creadă ca fiind adevăr, dar pe Dumnezeu nu-L înşeală, pentru că ce seamănă omul aceea va secera. Toate aceste trăsături ale făţarnicului spun că  un astfel de om a ieşit din Egiptul păcatului, dar inima i-a rămas tot acolo, la fel ca şi a Israeliţlor.
Avem nevoie să spunem cu sinceritate ca şi Psalmistul: fă-mi inima să se teamă de Tine Dumnezeule"!,ca să nu cădem în laţul făţărniciei.
Să nu îl dezamăgim pe Dumnezeu, care are planuri bune pentru viitorul sufletului nostru.
Isaia capitolul cinci prezintă Israelul ca şi o vie, care L-a dezamăgit pe Dumnezeu, dând în loc de roadă bună, roadă amară Dumnezeu este dezamăgit de pomul în care, an după an, nu găseşte roada dorită  şi  până  la urmă îl scoate din grădina Lui.
Dumnezeu a fost dezamăgit de Israel când i-a pus în faţă binele şi răul, iar Israelul a ales idolatria.
Oare va fi Dumnezeu dezamăgit de tine?
Unii cred că regulile sunt făcute pentru a fi călcate, dar aceasta este o mare greşeală când este vorba despre Dumnezeu, pentru că El nu Se lasă batjocorit.
 Cel ce nu veghează, în aceasă privinţă, pierde relaţia de prietenie, intimitate şi încredere cu Dumnezeu, care ţine în mâna Lui următoarea noastră suflare.
Eu trebuie să am grijă, pentru că dacă nu rodesc roada aşteptată deStăpân, pot fi înlocuit în grădina Domnului.
Este undeva un beţiv, care doarme sub pod sau un stricat, pe care Dumnezeu îl poate chema, curăţa şi naşte din nou, în care Duhul să rodească roada cerută de Stăpân, astfel locurile pregătite de El la Cină să nu fie goale.
 La masa Lui toate locurile vor fi completate cu cei ce se conformează voii Sale.
 Apare întrebarea:
Oare ce câştigă  un făţarnic?
Onoarea oferită de oameni durează foarte puţin. La fel ca şi de farisei, Dumnezeu este dezgustat de religia unui astfel de om.
 Altă cauză a  făţărniciei poate fi lăudorăşenia vieţii sau chiar invidia.
Invidia este atunci când vrei ce are altul, iar lăudăroşenia este atunci când vrei ca altul să admire ce ai tu. Fariseii şi cărturarii invidiau pe Domnul Isus pentru minunile însoţite de puterea pe care le făcea şi pentru că poporul îl urma şi îi sorbea cuvintele.
Poporul recunoştea felul diferit de învăţătură a Domnului în comparaţie cu felul în care erau învăţaţi de către farisei.
Fariseii şi cărturarii ar fi vrut să aibă aceeaşi poziţie de putere şi respect.Este cu neputinţă  să  mergi pe calea cea largă şi să ajungi la viaţă  veşnică   ...căci.largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţ sunt cei ce intră pe ea
Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.  (Matei 7:13).
Pentru a nu fi un ipocrit trebuie să-ţi impui o cercetare severă înî a verifica ce eşti cu ceea ce te pretinzi că eşti înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu.
Un început bun, pe calea cea bună, nu este îndeajuns, ci se cere şi un sfârşit bun.
Se cere veghere, pentru ca astfel cârmuirea Duhului, care ne mustră când greşim şi puterea de a asculta, să nu scadă.
Nişte străini îi mănâncă puterea, şi el nu-şi dă seama, îl apucă bătrâneţea, şi el nu-şi dă seama.(Osea 7:9).
 Indiferenţa faţă de partea sufletească poate transforma creştinul din biruitor într-un biruit, cum a păţit şi Samson, fără ca el să ştie. .
 Muşchii nefolosiţi se atrofiază.
Sunt peşti care trăiesc la mari adâncimi, în întuneric, şi nu mai au ochi, pentru că nu i-au folosit.
Neglijarea trăirii după îndemnurile Duhului duce la întristarea Lui, şi apoi la pierderea simţului, care te face sensibil la orice ţi se pare rău şi ar putea supăra pe Domnul.
Din două rele nu alege niciunul, ci alege voia lui Dumnezeu.
Pe mormântul lui Moody, care a fost un mare evanghelist, scrie:
 În faţa morţii nu poţi fi un ipocrit şi dosarul pe care Dumnezeu îl ţine, care conţine tot ce omul a făcut nu va fi falsificat.
Dacă te simţi vinovat, ai vrea ca Domnul să-ţi dea o altă inimă?
La baza mântuirii există verbul a vrea. Dumnezeu respectă alegerea pe care omul o face.
Moise a refuzat să  fie fiul fiicei lui Faraon.
Unii pregătesc un  nu vreau lui Dumnezeu şi El îngăduie aceasta, pentru că suntem făcuţi fiinţe cu voinţe libere şi El nu ne târăşte cu forţa în Cer.
El nu întotdeauna pedepseşte pe cel vinovat imediat, pentru că El niciodată nu se grăbeşte. Până la urmă, toţi oamenii vor sta în faţa Lui în marea zi a socotelilor numită şi ziua judecăţii.
Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc urâciuni; şi totuşi nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.” (Ieremia 6:16).
 Dacă cineva se găseşte vinovat de această boală a falsităţii, încă mai există vindecare.
Cu sinceritate trebuie să vină înaintea Domnului şi cu căinţă să ceară iertare şi putere de a deveni un creştin original, în care Hristos să ia chip.
Puneţi-vă acum inima şi sufletul să caute pe Domnul 
 Puneţi-vă acum inima şi sufletul să caute pe Domnul, Dumnezeul vostru; sculaţi-vă, şi zidiţi sfântul locaş al Domnului Dumnezeu, ca să aduceţi chivotul legământului Domnului şi uneltele închinate lui Dumnezeu în casa care va fi zidită Numelui Domnului.”(1 Cronici 22:19).
Amin.

miercuri, 16 martie 2011

vestea bună a evangheliei/tu nu ştii de unde vin...

.....o altă iubire

Oridecâteori ne vom apropia de Dumnezeu, vom descoperi în El „o altă iubire”.
Şi dincolo de iubire, o altă iubire.
 Şi aşa ne vom lecui noi de păcatul nostru şi ne va fi lehamite de el, descoperind iubirea Tatălui din ceruri, harul şi pacea Domnului Isus şi părtăşia Duhului Sfânt.
 Din iubire în iubire să mergem mereu, cu frica sfinţilor, cu frică nu de pedeapsa Iadului, ci cu frică a nu-L supăra pe Mirele sufletului nostru, Isus Cristos, pe care Îl iubim!

Unde suntem noi?
Suntem cuprinşi de teama firescului, căutând împlinire în plăceri pământeşti?
Ne e teamă de Stăpânul nostru, de pedeapsa ce poate veni asupra noastră în urma neascultării de poruncile Lui?
 Sau avem o teamă de fiu, descoperind permanent un Dumnezeu al iubirii şi îndrăgostindu-ne de al nostru Tată?
Iar dacă suntem răniţi prea mult de felul de percepţie sectar al lui Dumnezeu de către cei din jurul nostru, să nu uităm să le arătăm noi, cei care ne înscriem să descoperim şi să trăim iubirea, cum se iubeşte cu iubire din Dumnezeu!
Şi poate că nu e vina dvs., uneori ducem mai departe tipare greşite de viaţă, din generaţie în generaţie.
Vreau să vă spun că am descoperit Iubirea!
Această Iubire m-a făcut să opresc strigătu-mi mut după dragoste şi să vă spun astăzi că vă iubesc!
Dragul meu soţ (draga mea soţie), am găsit Iubirea şi vreau să te iubesc cu iubirea aceasta cea nouă, din inima mea!
 Dumnezeul meu, e prima dată în care îmi dau seama că sunt fiu.
Te iubesc, Iubitorule de oameni, şi vreau să încep această  frumoasă  aventură a descoperirii şi a trăirii iubirii din Tine!
Nu uitaţi, apropiindu-ne de Dumnezeu ca fii ai Lui, vom fi surprinşi mereu că dincolo de iubire e o altă iubire!
Inepuizabilă şi mereu proaspătă Iubire, slavă Ţie!
Sătul sunt de teama pentru cele ale firii!
Prea mult zăbovit-am în teama de pedeapsă!
 Învaţă-mă a mă apropia de Tine cu teama de a nu tulbura cumva relaţia mea cu Tine!
Învaţă-mă a face din lucrurile pe care mi le-ai dăruit o slujbă a mulţumirii!
Învaţă-mă a mă teme frumos de Tine, la acest început al dedicării mele!
Şi condu-mi barca vieţii mele în Tine spre limanul dragostei, Tu fiindu-mi Tată, eu fiindu-ţi fiu, într-o dedicare cosmică care să nu aibă hotar sau sfârşit.

marți, 15 martie 2011

Smerita înţelepciune....

Astăzi, creştinismul duce lipsă de înţelepţi spirituali, dar e suprasaturat de înţelepţi drăceşti.
Dacă mulţi “cărturari” din Biserică, autointitulaţi creştini, pun la îndoială existenţa lui Dumnezeu în Sfântă Treime, întruparea sau învierea lui Dumnezeu Fiul, existenţa sfinţirii sau chiar a minunii, în sine, e pentru că ei cunosc într-un fel firesc slova revelaţiei divine, dar nu-i înţeleg spiritul.
 În altă ordine de idei, nu e nici o mirare că primele puncte misionare creştine sunt astăzi fortăreţele religiilor păgâne, creştinismul însemnând, înainte de orice, întoarcerea omului la Dumnezeu prin Cristos; el nu e un set de norme de abstinenţă de la păcat, ci putere de conştientizare şi de luptă cu păcatul; el nu e moştenire socio-culturală sau familială, ci alegere bine consimţită, deplin informată şi absolut liberă a lui Cristos
Atunci când ne hotărâm să-L urmăm pe Domnul Isus, deschidem în noi drumul dezvoltării înţelepciunii duhovniceşti.
Deşi, primordial, acest fel de înţelepciune are de-a face cu relegarea noastră de Dumnezeu, Dumnezeu începe să dezvolte înţelepciunea noastră în toate domeniile vieţii.
Oameni simpli, abia cunoscători ai literelor, reuşesc să citească Scriptura regulat, o mai şi înţeleg, după care ajung să lectureze şi să judece orice carte.
Părinţii care-L au ca Tată pe Dumnezeu sunt, pentru copiii lor, psihopedagogi de neegalat.
 Evreii şi creştinii sunt cei mai înţelepţi în ale lor slujbe (şi eu cred că avem nevoie, ca şi credincioşi, să ne lăsăm mai mult prelucraţi de Dumnezeu în a fi cei mai buni în toate, implicit în ale noastre profesii). Înţelepciunea smerită va şti să se plece mereu, să-şi recunoască permanent sărăcia, să stea la picioarele lui Isus, sorbindu-I vorbele, să-I atingă cu temere şi din spate poala hainei, să nu se ridice pe sine, ci mai degrabă să condamne eul.
Smerita înţelepciune va dori să stea la sânul Domnului Isus ca o mioară conştientă de pornirea rătăcirii de turmă, coborând doar pentru a le arăta cu gingăşie şi delicateţe suratelor mai mici că cel mai cald locşor e braţul Păstorului şi cea mai dulce păşune e în Grădina Lui. Chemarea la înţelepciunea Lui are de-a face cu noi, cu tine şi cu mine, indiferent de cât de şcoliţi sau neşcoliţi, intelectuali sau neintelectuali suntem.
Căci, înainte de orice, smerita înţelepciune ţine de raportarea noastră, a fiecăruia în parte, la Domnul Cristos, Înţelepciunea vieţii!

duminică, 13 martie 2011

Credeţi voi....

Cînd Te-au văzut apele, Dumnezeule, cînd Te-au văzut apele, s'au cutremurat, şi adîncurile s'au mişcat.

Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au sburat în toate părţile.
Tunetul Tău a isbucnit în vîrtej de vînt, fulgerile au luminat lumea: pămîntul s'a mişcat şi s'a cutremurat.
Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele.
În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” (Luca 13:1-5)

Aplicând răspunsul lui Isus la situaţia locuitorilor Japoniei, putem spune şi noi cu siguranţă că ei nu sunt mai păcătoşi decât ceilalţi oameni, dar la ei a ajuns acum judecata lui Dumnezeu.

sâmbătă, 12 martie 2011

despre viaţa de rugăciune...2

A doua strajă pe care va trebui să o punem va fi aceea de a veghea.
Neemia şi-a încredinţat viaţa şi misiunea în mâna lui Dumnezeu prin rugăciune, dar nu a renunţat la a face ceea ce el putea.
Avem de vegheat la firea noastră care mereu va primi sugestii de la vrăjmaş cum că are libertăţi ce i-au fost luate, şi ca o jertfă care se târăşte jos de pe altar va căuta să-şi redobândească puterea şi libertatea de a conduce în viaţa noastră.
Mai mult decât spunem noi ce suntem, ce gândim şi ce facem ne arată adevărata înfăţişare, de aceea trebuie să veghem asupra vieţii noastre duhovniceşti, ca să putem face lucrarea la care am fost chemaţi.
Fiecare din noi cunoaştem păcatele care ne-au fost spălate cu sângele scump al Domnului Isus .
Ne cunoaştem slăbiciunile şi trebuie să punem o strajă de veghe în punctul unde suntem vulnerabili.
 Unul poate suferea de un duh de criticism şi judecată înainte de a veni la Hristos.
 Altul poate a fost rob al băuturii, licoarea care ia minţile omului şi dă un simţ fals realităţii.
Altul poate a fost subjugat de poftele sexuale.
Altul poate era avar şi lacom după a strânge avere.
 Altul, dintr-o dorinţă nechibzuită şi nestăpânită de a avea, a recurs la a fura, însuşindu-şi ce nu era a lui.
 O statistică relatează că patru milioane de oameni sunt prinşi furând, dar pe lângă  fiecare om prins mai sunt 35 de alţi hoţi care nu sunt prinşi.
Sunt multe hainele din garderoba omului vechi, dar noi ne-am dezbrăcat de el şi ne-am îmbrăcat cu omul cel nou, căruia îi place să  umble curat faţă  de întinăciunile acestei lumi care zace în cel rău.
 Prin har am fost aduşi la lumină şi îmbrăcaţi cu o haină albă, însă  harul nu este o scuză ca să poţi păcătui în continuare.
Vegheaţi să nu fie  între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut(Evrei12:16).
 Este necesar să avem această strajă care se numeşte veghere , deoarece priveăte suspicios la orice propunere făcută de firea noastră cea veche.
Vegheaţi! (Marcu13:37).
Una din metodele prin care putem împuternici şi înarma această strajă a vegherii este aceea de a strânge Cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră.
A-l strânge înseamă  a-l studia cu interes, cu scopul de a dori să  faci ce place Stăpânului.
Atunci poţi să  treci de la auzit şi citit la a împlini nu din silă sau frică, ci cu bucuria de a face voia Acelui care de dragul nostru a lăsat cerul  şi a venit pe pământ, unde S-a lăsat răstignit ca să ne răscumpere cu preţul vieţii Lui.
Găsim în cele patru evanghelii, care sună ca un canon ceresc şi care sunt de egală valoare, că Domnul Isus a citat Scriptura de zeci de ori.
Oricine vrea să-şi pună această strajă  a vegherii în post şi stare de vigilenţă  ia în serios cunoaşterea şi ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, care se va împlini până  la ultima iotă.
Trebuie să veghem în orice loc în care s-ar putea pierde puterea noastră duhovnicească.
Aceste locuri unde are loc scurgerea de putere pot fi prietenii care nu umblă pe calea cea îngustă, cărţile şi revistele nefolositoare duhului, muzica care nu înalţă Numele lui Hristos, filmele, hainele nepotrivite pentru credincioşi sau orice fel de idolatrie care ne-ar putea măcina puterea duhovnicească şi irosi timpul scurt pe care-l mai avem de trăit pe pământ.
Nevegherea asupra acestor legături lumeşti, ce pot fi ca nişte  dumnezei falşi care cer închinare, îl face pe om să se gândească la cele de jos, nu la cele de sus, dar în acelaşi timp îl provoacă pe Dumnezeu la gelozie. Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos (Exodul34:14).
Una din metodele de luptă într-un război este aceea de a folosi informţii greşite, care să-l deruteze pe adversar.
Atacul aerian japonez din 1941 asupra flotei de vase americane din Pearl Harbor a reuşit în mare parte datorită unor informaţii greşite, care au creat o stare de confuzie.
 Debarcarea în Normandia în anul 1944 de către trupele aliate a fost ajustată mult prin crearea de informaţii false care au ajuns în mâna inamicului.
Satan foloseşte metode asemănătoare pentru a duce în eroare, furnizând informaţii false şi folosindu-se de cei care trec peste ce este scris, şi astfel, spre pierzarea lor şi a celor ce-i ascultă, strică Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea există atâtea religii care se justifică de cele mai multe ori fără a avea bază în Scriptură că au găsit calea adevărată.
Putem menţiona învăţătura falsă  care susţine că o dată  mântuit nu mai trebuie să-ţi faci probleme pentru că oricum ajungi în cer, sau faptul că nu există iad pentru că Dumnezeu este prea bun ca să trimită pe cineva în chin veşnic.
 La fel ca un om care deconectează bateria de la detectorul de fum ce previne pierderea de vieţi omeneşti, persoanele care umblă după slava oamenilor şi după  îmbogăţire şi-au deconectat conştiinţa şi ajung astfel unelte în mâna vrăjmaşului.
Aceşti oameni datorită  nevegherii şi-au pierdut discernământul duhovnicesc şi nu mai ştiu face diferenţa între ce este valoros şi ce este gunoi.
Sunt oameni care îi cheamă pe alţii la altare neautorizate de Dumnezeu, ceea ce este o pierdere de timp şi uneori chiar de bani.
Suntem chemaţi să luăm în serios mântuirea sufletului nostru şi să punem straja rugăciunii şi a vegherii, într-o continuă starea de alertă.
Oricine nu se supune autorităţii Scripturii si Duhului Sfânt este ca un indicator ce se pretinde că arată
drumul bun însă de fapt el duce la prăpastie.
Frecventarea cu regularitate a casei de rugăciune face parte din decizia înţeleaptă de a veghea.
În casa de rugăciune, în părtăşie frăţească, sufletul este hrănit cu Cuvântul nealterat a lui Dumnezeu.
Acolo, prin Duhul Sfânt, rugăciunea poate ajunge la stări de Tabor, care te pun în prezenţa Domnului.
 În casa de rugăciune cântarea de laudă înalţă sufletul nostru către Dumnezeu şi este adusă ca o jertfă de bun miros înaintea Sa.
Cui nu-i place cântarea nu îi va plăcea nici în cer, pentru că în cer se cântă laudă  lui Dumnezeu pentru bunătatea şi credincioşia Lui.
Este necesar să veghem în privinţa frecventării casei de rugăciune, pentru că sunt multe lucruri care vor veni în competiţie cu timpul nostru pe care-l cheltuim în părtăşie cu fraţii, în Domnul.
Acolo Dumnezeu ne poate creşte, ca apoi şi noi să  devenim instrumentele Duhului Sfânt în a aduce pe alţii la Domnul.
Am văzut în repetate rânduri oameni care au rărit-o cu mersul la biserică, ca pe urmă să se ducă de tot în lume.
În casa de rugăciune suntem chemaţi să stăm la masa Lui şi să ne identificăm cu Suferinţele Lui pentru a avea viaţă  în noi şi parte de a sta la masă cu El sus în Împărţia lui Dumnezeu.
A lucra ceea ce e nevoie în via Domnului este parte din a veghea spre a fi găsiţi treji la venirea Stăpânului. Dumnezeu a pregătit fapte bune în care să umblăm, ca sî fim o binecuvântarea pentru cei din jur şi pentru care El să  ne poată răsplăti în ziua când ne vom sfârşi alergarea pe pământ şi vom sta înaintea Lui.
Este bine ca fiecare credincios să aibă un ogor duhovnicesc în care să  lucreze pentru Dumnezeu,ca graniţele Împărţiei Lui să se lărgească şi cetatea spirituală pe care Duhul Sfânt o zideşte din pietre vii să  fie finalizată .
Rugăciunea şi vegherea sunt două străji pe care dacă  le împuternicim, vor veghea asupra binelui sufletului nostru ca să  fim gata atunci când vom fi chemaţi  acasă  sau vom  fi răpiti  la cer spre a fi pentru totdeauna cu Domnul.
El vine, dar prima dată nu vine pentru toţi, ci pentru cei care-L aşteaptă. …
Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă  mântuirea celor ce-L aşteaptă  (Evrei 9:28).
Să-L aşteptăm, rugându-ne şi veghind ca planul Lui de bine pentru viaţa  noastră să se ducă la îndeplinire. Faptele Apostolilor 20:32
Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.

vestea bună a evangheliei/beneficiile părtăşiei/nelu filip-5

joi, 10 martie 2011

îngrijorările noastre de toate zilele...

Îngrijorarea este o stare nepotrivită pentru cel credincios,pentru că este o neîncredere în Dumnezeu care acţionează precum o măhramă care îi scade vizibilitatea şi comuniunea cu Tatăl Ceresc.
 O revistă de ştiinţă spunea că un pahar cu apă este suficient ca să acopere străzi întregi cu case în ceaţă , şi îngrijorările vieţii pot face la fel.
Câmpul de bătaie este în primul rând în mintea noastră, unde putem lupta şi menţine bucuria mântuirii ori este locul unde putem cădea atacaţi de îngrijorări. Aşa că putem zice plini de încredere:
-Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?  (Evrei 13:6).
Chiar şi atunci când vezi nedreptate în jurul tău trebuie să ştii că este un lucru temporar,pentru că binele sau răul înfăptuit de cineva va fi examinat într-o zi în detaliu de către Dumnezeu.
Este timpul să te întrebi din care dintre cele două categorii faci parte.
 În prezent, mireasma  cunoşinţei lui Dumnezeu pe care ai primit-o sau ai refuzat-o te pune în rândul celor vii sau a celor morţi spiritual.
 La fiecare trei secunde cineva moare şi trece în veşnicie.
Este o statistică  din care vom fi parte şi noi mai devreme sau mai târziu dacă  Domnul nu vine.
 Eşti gata?
Cei mai mulţi oameni fac risipă de timp când le merge bine, de aceea uneori, ca să ne trezească, Domnul Dumnezeu  îngăduie cutremure în viaţa noastră, cutremure pe care noi oamenii le numim necazuri sau chiar nenorociri, spre a ne trezi înainte de a fi prea târziu.
Titanicul a fost prevenit de alte vase de existenţa gheţarilor care-i stăteau în drum şi ar fi putut evita nenorocirea, dar nu a luat măsuri preventive la timp.
Doreau să  ajungă în timp record la destinaţie şi căpitanul a ignorat avertizările prin radio, aproape crezând că vaporul este de nescufundat.
Viaţa aceasta este nu numai trecătoare, dar şi plină de  stări neprevăzute care o poate întrerupe pe neaşteptate, de aceea Cuvântul lui Dumnezeu, care în bunătatea Lui le arată păcătoşilor calea, ne îndeamnă să ne pregătim pentru a ne întâlni cu Dumnezeu prin a lăsa mireasma cunoştinţei Lui să aducă în noi viaţă din El, viaţă care va continua în viaţa veşnică.
Cauţi ştiind că nu ai găsit, baţi ştiind că eşti încă afară şi ceri ştiind că  încă  nu ai, dar dacă alegi să-L cauţi  El Se va lăsa găsit.
 Dacă baţi îţi va deschide uşa şi-ţi va da darul vieţii veşnice.
Goneşte frica care asemenea unui cal troian vrea să pătrundă înăluntrul inimii şi primeşte-L pe Domnul Isus care este  Calea, Adevărul şi Viaţa.
Istoria spune despre faimosul preşendinte Abraham Lincoln că pe vremea când era mai tânăr, într-o zi mergea pe stradă împreună cu cei doi copii ai lui.
Fiindcă copiii plângeau, cineva l-a întrebat care-i problema.
Lincoln a spus că problema copiilor este aceeaşi problemă ca şi a lumii:
-Am trei nuci şi fiecare vrea să-i dau lui două .
Ce să-I dăm, cât să-I dăm lui Dumnezeu, sunt întrebări ce ne pot ţine nefericiţi, în cumpăna deciziilor şi simţul neîmplinirii până când ne decidem a ne da în întregime lui Dumnezeu.
Trăim într-o lume care spune:
 -Fă tot ce poţi, ca să ai puţin mai mult ca cel de lângă  tine.
Mireasma cunoştinţei Evangheliei ne învaţă să ne dăruim şi sacrificăm pentru binele altuia şi tot ce punem în mâna Domnului vom avea într-o zi, pe când tot ce cheltuim sau ţinem pentru noi vom pierde, pentru că va trebui să ne despărţim de ele pentru totdeauna.
Ca vestitori ai Evangheliei care ducem mireasma cunoştinţei lui Dumnezeu între oameni, spre a fi acceptată sau respinsă, avem răspunderea de a împărţi drept Cuvântul, dar nu este meritul nostru dacă cineva îl va accepta şi nici vina noastră dacă cineva îl va refuza. Suntem doar slugi ale Marelui Stăpân care facem ceea ce suntem datori şi spunem ca şi apostolul Pavel:
-Dacă  vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia!(1 Corinteni 9:16).
Aceia care răspândim mireasma cunoştinţei lui Dumnezeu suntem trimişi împuterniciţi sau în termeni noi,ambasadori ai ţării de Sus, care chemăm sufletele la ospăţul şi lucrările minunate pregătite de Dumnezeu în cer pentru aceia care îl iubesc pe El.
 Aceia care am acceptat marea trimitere în lume,cu mireasma cunoaşterii lui Dumnezeu suntem suflete a căror inimi au fost cucerite de această   mireasmă şi am înţeles că nu trebuie să ne lăsăm descurajaţi  nici de batjocurile oamenilor şi nici să devenim îngâmfaţi de laude şi aprecieri, pentru că noi suntem doar robi din dragoste, care am primit în inimă din dragostea lui Dumnezeu, care vrea mântuirea tuturor.
 Suntem ca cei care samănăm  şi udăm, dar Dumnezeu este Acela care face să crească. A lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus
Hristos, în vecii vecilor! Amin (Romani 16:27).

sâmbătă, 5 martie 2011

În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră....

Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Dar n-aţi voit! Ci aţi zis: „Nu! Ci vom fugi pe cai!” – De aceea veţi şi fugi! – „Vom călări pe cai iuţi!” – De aceea cei ce vă vor urmări vor fi şi mai iuţi! -Isaia 30:15-16
Ți s-a întâmplat vreodată să te temi de circumstanțele în care te afli aşa de tare încât să vrei doar să fugi?
Îți plănuieşti cum să fugi de situațiile respective.
Ca un bun credincios însă, să nu spui că n-ai întrebat, îl întrebi şi pe Domnul Dumnezeu ce trebuie să faci. Și Sfântul lui Israel îți răspunde ”în linişte şi fără efort va fi scăparea ta, în seninătate şi încredere va fi tăria ta”
... te gândeşti !
-”Sigur, asta nu e de la Domnul!
Sigur doar îmi doresc eu să fie bine şi de aceea cred că El îmi vorbeşte... trebuie să văd cum să scap!”
 Și-ți bați mintea cum poți mai bine şi găseşti ”calul” pe care să fugi.
Când Domnul Dumnezeu te vede că în loc să te încrezi în El, te încrezi în calul pe care vrei să fugi, atunci îți dă motive să fugi.
De obicei omul e nestiutor  şi nu pricepe că mai bine s-ar opri să-şi ceară iertare şi să aştepte ajutorul Domnului Dumnezeu.
Omul crede  faptul că scapă de cea ce-l urmăreşte are legătură cu mijlocul prin care fuge şi alege un cal mai iute.
 Dar cu Domnul Dumnezeu nu te iei la întrecere...chiar dacă tu ți-ai găsit un cal rapid cu care să fugi, situațiile care te vor urmări vor fi mult mai rapide decât calul tău şi tot n-ai să scapi.
Știu că nu are logică să nu te temi.
Știu că lucrul logic atunci când vezi ceva de care ți-e frică e să începi să tremuri şi să vrei să fugi.
 Dar Domnul Dumnezeu are o cale mai bună.
Nu ştiu cum e  Domnul Dumnezeu cu alții dar cu mine, dacă este o cale grea printr-o problemă, pe aceea o alege să mă facă să umblu prin ea. Nu mă plâng pentru că am înțeles că dacă alege calea cea mai grea nu e pentru că e supărat pe mine, nu e nici măcar pentru că ar crede că pot să trec prin ce îmi dă în cale, e pentru că vrea să văd eu că și dacă mereu aș fi în situații imposibile El e mai mare decât problemele mele și e perfect capabil să mă treacă prin ele.
Am înțeles că fuga, fie ea pe cai, pe avioane, pe orice ar fi, nu e o opțiune. Ce e de mirat când eşti în situații liniştite şi ai linişte?
Nimic.
Dar poți să stai să te miri când eşti în situații neliniştite şi ai linişte. Ce e de mirat că te ține apa când stai în barcă? Dar poți să te miri până nu mai poți când vezi că tu, fără nici o barcă, doar cu privirea Celui Sfânt, stai în picioare pe ape.
Da vin încercări şi e normal să vină, dar ele nu sunt motiv ca tu să-ți cauți mijlocul prin care să fugi, ci sunt un motiv să te încrezi în  Domnul Dumnezeu.
 Știu că ne luptăm cu lucruri imposibil de înfruntat de multe ori și poate că de zeci de mii de ori până acum ai fugit cât te-au ținut picioarele pentru că ştiai că te vor doborî, dar acum a venit momentul să ştii un adevăr mai mare şi anume că :
-poți să stai pe loc şi să nu fugi.
Să stai în picioare acolo unde te-a pus Domnul Dumnezeu ştiind mai mult decât că ți-e frică, faptul că El ce promite şi împlineşte şi dacă a promis că nu te lasă, atunci şi dacă trebuie să mute cerul şi pământul ca să ajungă la tine, aşa va face! Stai liniştit ştiind că liniştea ta nu vine din circumstanțele în care te afli ci din cunoştiința că El e Vrednic să fie crezut.
Alungă orice gând de fugă din mintea ta şi lasă să vină împotriva ta orice ar veni.
În Iacov 4:7 scrie ”Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” Nu scrie luptați-vă până la sânge şi veți trăi.
Nu.
Scrie doar să te împotriveşti, adică în loc să fugi în direcția opusă când îl vezi, rămâi pe poziție tare şi neclintit.
Atunci el va fugi de la tine.
 E o regulă.
El nu ştie cum să se lupte cu tine şi mizează doar pe frica ta, că ai să fugi când ai să vezi problemele, dar când te vede că stai ferm împotriva lui, el fuge de tine.
Nu pentru că tu ai fi vreun mare zmeu ci pentru că aşa e mântuirea care vine de la Domnul Dumnezeu!
Știu că logica, normalitatea, totul te îndeamnă să o iei la sănătoasa când vezi că vine ceva rău împotriva ta, dar dacă te temi şi fugi, Domnul Dumnezeu  va lăsa să te biruie pentru că deja nu te mai încrezi în El ci în fuga ta, dar dacă rămâi pe poziție şi ai încredere în Cel ce poate totul, atunci în încredere va fi tăria ta.
 Domnul Dumnezeu e Vrednic să fie crezut!