Iov a fost un locuitor al ţării Uţ, care era undeva la răsărit de Marea Galileii, la hotarul dintre Israel şi Arabia.
Iov a fost un descendent al lui Avraam şi a făcut parte din cercul intim al celor ce au avut o revelaţie cu Dumnezeul Cel Adevărat.
Iov a fost cel mai înstărit şi mai bine cunoscut om din acea parte a lumii.
Pe neaşteptate calamităţi dezastruoase au distrus tot ce avea Iov, inclusiv majoritatea slujitorilor şi pe cei zece copii ai lui.
Ca şi cum aceste nenorociri nu ar fi fost îndeajuns, Iov s-a îmbolnăvit de o boală dureroasă şi respingătoare, care i-a acoperit trupul cu bube.
Viaţa şi experienţa lui Iov pune în lumină şi arată cauza unor lucruri prin care trece omul.
Oamenii numesc experienţele asemănătoare cu cele trăite de Iov nenorociri şi chiar nedreptăţi.
Această parte a Bibliei ne arată scopul în care Dumnezeu îngăduie încercările peste viaţa noastră.
Dumnezeu S-a coborât la noi şi a luat parte la suferinţa omului, cu un trup ca şi al nostru.
A suferit alături de creaţia Sa.
Suferinţele au un scop şi chiar dacă nu înţelegem acum pe deplin vom înţelege când vom ajunge în Casa Tatălui.
Satan l-a acuzat pe Iov că este doar un comerciant care dă ascultare lui Dumnezeu în schimbul binecuvântărilor.
Satan a cerut îngăduinţă să răstoarne această situaţie de prosperitate a lui Iov ca să-şi dovedească punctul lui de vedere şi anume că Iov alege să fie neprihănit şi curat la suflet numai pentru poziţia de putere şi bogăţie ce o are între oameni.
Iov, în marea lui durere, a spus că ar fi fost mai bine să nu se fi născut şi a tânjit după moarte, dar nu L-a blestemat pe Dumnezeu (Iov 6:9).
Prietenii care l-au vizitat i-au sugerat ideile lor cu privire la cauza acestor nenorociri care au căzut peste casa lui Iov.
A fost menţionată ideea că nenorocirea este cauza vreunui păcat pe care Iov l-ar fi făcut.
De asemenea a fost prezentată, de către Elihu, ideea că Dumnezeu îngăduie nenorociri pentru a-l împiedica ,pe om să păcătuiască.
Elifaz l-a sfătuit să se pocăiască, pentru ca Dumnezeu să-i ia necazurile.
Ţofar i-a spus foarte brutal că pedeapsa ce o suferă este mai mică decât ar fi meritat.
Bildad a încercat sî-l sperie descriind soarta celor răi.
Iov ar fi dorit înţelegere, dar prietenii lui nu au făcut altceva decât i-au produs şi mai multă durere.
Iov s-a cercetat şi a spus că nu a făcut nimic ca să fie pedepsit în aşa fel.
Iov cu ochii roşii de plâns (Iov 16:16) ajunge să fie batjocorit şi scuipat (Iov 17:6).
Iov priveşte spre Dumnezeu şi în apărarea nevinovăţiei lui îl întreabă:
-Pentru ce te cerţi cu mine?
Mai târziu Iov izbucneşte într-una din cele mai sublime declaraţii şi spune:
-Eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu
...şi continuă să spună că oricum se va sfârşi durerea lui, în final îl va vedea pe Dumnezeu, iar El îi va fi binevoitor.
La sfârşitul încercării Iov, care înainte se credea cineva, ajunge să spună despre el:
- ...mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă (Iov 42:6).
În acest proces Dumnezeu S-a folosit de Satan şi-a dovedit din nou că e greşit.
Oare se ceartă Dumnezeu cu omul?
Oare nu are El putere să oprească bătaia inimii omului şi să anuleze dreptul la următoarea suflare de viaţă?
Chiar şi pe cel păcătos, oare nu poate El să-l spulbere şi să-i coboare sufletul în Iad?
Dumnezeu alege să certe omul datorită bunătăţii Sale, pentru a -l îndrepta pe om înainte de a intra în veşnicie, unde ajunge într-o stare finală în care nu se mai poate schimba nimic.
Când trecem prin încercări oare noi nu ajungem să spunem:
-De ce te cerţi cu mine?
Ce ai cu mine, Doamne, că-mi dai mai mult amar şi durere ca la alţii?
Răspunsul este că cearta Lui este una din dragoste, deoarece El pe cine iubeşte îl şi mustră.
Pe acela care aduce roadă îl curăţeşte ca să aducă şi mai multă roadă.
Este o ceartă izvorâtă din mila lui Dumnezeu.
Este vorba de o ceartă cu intenţii bune pentru sufletul nostru.
Dumnezeu a îngăduit peste viaţa mea multe lucruri care nu mi-au convenit, dar trebuie să înţeleg că în spatele lor a stat dragostea Lui.
-Ce ai cu mine?
...spunem uneori.
Iar El, în felul Lui, ne răspunde:
-Ce am cu tine este că te iubesc şi vreau să fii cu Mine pentru Eternitate.
Când auzi acest motiv îţi vine să-I spui lui, Dumnezeu ca Ieremia:
-Pedepseşte-mă, Doamne, dar cu măsură,şi nu în mânia Ta, ca să nu mă nimiceşti! (Ieremia 10:24).
Copilul lui Dumnezeu trece prin necazuri şi atunci când nu înţelege de ce are tendinţa să acţioneze şi să spună ceea ce a spus Iov:
De ce Te cerţi cu mine!
În asemenea clipe ajung să-mi vărs necazul şi amărăciunea din suflet şi să pun întrebări despre lucrurile pe care nu le înţeleg din viaţa mea.
Totuşi trebuie să avem frică şi sfială când vorbim cu Dumnezeu.
Locuitorii din, Bet-Şemes au fost loviţi cu moartea pentru că au ridicat capacul chivotului.
Au avut întrebărri şi au fost curioşi.
Au mers prea departe şi au murit.
La Dumnezeu nu este democraţie, ci suveranitate
.La sfârşitul tuturor lucrurilor Dumnezeu va fi Totul în toţi.
Cum ar fi dacă oala pe care a făcut-o olarul i-ar spune:
-Dacă mă iubeşti nu ai să mă pui în foc.
Dumnezeu ne pune de multe ori în focul încercărilor fiindcă ne iubeşte şi acolo vasul nostru se căleşte, pentru a fi terminat şi bun pentru casa Marelui Olar din Ceruri.
Dacă nu trimite pe cineva în focul încercării ca să ne ajute , vine chiar El.
Acolo în foc ajungi să-L cunoşti pe Acela a cărui faţă seamănă cu faţa unui Fiu de Dumnezeu, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu.
Dacă ai un copil deştept nu îţi pare rău când îl vezi pus în faţa unui examen greu, pentru că ştii că va face faţă.
Tot aşa Dumnezeu este glorificat prin copiii Lui, care trec examenele.
Biruinţa ta şi a mea în încercări este în discuţia Cerului.
Cu cât luăm notă mai mare la examen cu atât Tatăl nostru, care este în Ceruri, este mai bucuros de noi. O cântare spune:
- Dumnezeu este Steagul nostru şi cu El putem lua nu numai note de trecere, ci note maxime, de excelenţă.
Atunci El se bucură de noi aşa cum un meşter se bucură de un ucenic care a învăţat meserie cum trebuie.
Apostolul Ioan scrie tinerilor cuvinte de îmbărbătare pentru că l-au biruit pe cel rău (1 Ioan 2:13).
Da, ei sunt slabi, dar puterea lui Dumnezeu în ei este mare şi le dă putere să refuze ofertele lumii, ca şi Iosif. Ucenicii erau necărturari, dar s-a spus despre ei că au răscolit lumea (Fapte 17:6).
Era tocmai ceea ce i-a învăţat Marele Învăţ[tor despre adevăratele fericiri şi anume:
-de a plânge, de a fi blânzi, milostivi, cu inima curată, împăciuitori, răbdători în prigoane şi încercări. Dumnezeu mai îngăduie încercări peste noi ca să dezvolte aceste trăsături nobile, care sunt virtuţi ale Miresei Lui.
Credinţa nu străluceşte niciodată mai frumos ca şi atunci când este încercată.
Ne rugăm Domnului de multe ori să ne mărească credinţa şi prin încercări El face exact ceea ce I-am cerut noi.
Dumnezeu ne ceartă sau ne încearcă pentrucă :
- a văzut în noi o latură neşlefuită;
-a văzut zgură care trebuie eliminată;
-a văzut impurităţi şi El vrea aur curat.
Dumnezeu nu tolerează păcatul nimănui.
Dumnezeu l-a iubit mult pe Moise, dar când a găsit în el păcatul neascultării a fost gata să-l nimicească.
.Neglijenţa sa la detaliu era să-l coste viaţa şi aşa ar fi fost dacă nu era atentă soţia lui.
Moise nu şi-ar fi tăiat împrejur copilul, care era o poruncă a lui Dumnezeu.
Într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul, şi a vrut să-l omoare (Exodul 4:24).
Sefora şi-a salvat soţul printr-o decizie imediată.
Moise o fi spus că nu e mare lucru şi poate că este un păcat mic.
Poate o fi zis că nu ştie nimeni.
Dumnezeu ştia şi a fost îndeajuns.
Dar tu ai lucruri pe care le numeşti păcate mici, neimportante?
Dumnezeu se va certa cu tine şi nu o să-ţi placă.
Este mai uşor să scapi singur şi de bună voie de orice L-ar putea provoca pe Acela de ai cărui ochi nu se poate ascunde nimeni şi nimic.
Poate simţi nevoia, ca Sefora, să iei o decizie, poate o juruinţă pe care să o respecţi, că nu ai să mai faci ceva ce să-L provoace pe Dumnezeu sau nu ai să mai neglijezi ceea ce El spune că este important.
Este mult mai uşor dacă ne judecăm noi înşine, înainte de a veni nuiaua Lui peste casa noastră.
Atunci îi poţi vedea cum ies de unde nici nu ai fi crezut.
Dumnezeu câteodată dă foc confortului nostru, şi suntem provocaţ i de pierdere sau de durere. Atunci, la lumina Focului Sfânt, în cercetare, sub lumina Lui puternică, ies şobolanii păcatelor iubite şi le putem păli drept în cap, scoţându-i afară din casă şi din inimă.
Dumnezeu mai îngăduie încercări, pentru că vrea să ia chip în noi.
Trebuie să-I semănăm şi să avem părtăşie cu Cel ce a fost Om al suferinţei.
Domnul era în Ghetsimani şi spunea că sufletul Lui era cuprins de o întristare de moarte. (Marcu 15:34).
Ai ajuns vreodată să te simţi părăsit, cu gândurile răvăşite şi să nu poţi îngâna trei vorbe, ci doar lacrimi de durere să curgă pe obrazul tău?
Sunt lovituri dure şi puternice de daltă, care pun pe noi chipul frumos al lui Hristos, Cel mai frumos dintre oameni.
Atunci eşti în discuţia Cerului.
Dacă în asemenea situaţii biruieşti oamenii spun că eşti un om diferit şi chiar ciudat.
Atunci dacă stăruieşti în rugăciune vin cântările de noapte, pe care numai cel ce este în suferinţă le poate cânta.
Dumnezeu ne trece prin încercări pentru a ne ţine mândria răstignită şi neputincioasă.
Dacă poţii să scapi de măduva din oasele tale, atunci poţi să scapi şi de mândrie.
Dumnezeu vede groapa de cădere înaintea noastră şi ne dă medicamentul potrivit.
El nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor (Plângerile lui Ieremia 3:31-34).
Necazul ne treieră şi ne desparte de gunoaiele lumii.
Chiar şi atunci când îngăduie necazul, El nu ne necăjeşte cu plăcere, ci ca un Tată bun vrea îndreptarea copiilor Lui. (Deuteronom 8:5).
Dumnezeu, care ne-a creat, nu îngăduie necazuri peste puterile noastre, pentru că El nu are ca scop pierderea noastră.
Unii se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu spre nenorocirea sufletului lor, fiindcă este vai de cel ce se ceartă cu Făcătorul lui.
Fiule nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.
Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.
Suferiţi pedeapsa,Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii (Evrei 12:5-8).
Dacă spui că-L iubeşti pe Domnul, iubirea ta va fi testată prin încercări care vor dovedi dacă ceea ce I-ai spus Domnului este adevărat.
Când vine încercarea fii calm şi liniştit, căci Domnul Isus este în corabia vieţii tale.
Corabia în care este El nu se scufundă niciodată.
....cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenes (Isaia 40:31).
Am privit la vieţile oamenilor ce au trecut în veşnicie şi care au făcut ceva cu viaţa lor pentru Dumnezeu. Atunci am spus:
-Încercări, pierderi, suferinţe, lipsuri împreună cu bucurii şi biruinţe, dar când viaţa lor trăită pentru Dumnezeu este gata e o adevărată frumuseţe, lucrată de Duhul Sfânt, prin care Dumnezeu este glorificat.
Da, vor fi necazuri împletite cu bucurii, dar El este cu noi în toate zilele, iar la capăt este cununa de biruitor. V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea (Ioan 16:33).
Amin.
