Toti o vorbesc de rau.. .

Nimeni nu o suporta. Toti o vorbesc de rau.Toti îi judeca pe cei care au îmbratisat-o... Si totusi, atat de periculoasa pentru oricine.. Rutina, viteza vietii, prioritatile adoptate, stilul de viata, comoditatea, obisnuinta, toti sunt factori care favorizeaza aparitia apatiei.
 Apatie-Insensibilitate; inerție; dezinteres, indiferență, dezinteresare. 
Apatia este expresia contemporana la caracterizarea biblica pentru cei calduti. Nu cred ca cineva s-ar putea mandri cu o asemenea stare. Fara putere, fara pasiune, fara culoare, fara miros... fara vlaga, fara directie, fara initiativa....
Cu atat mai mult, cu cat din punct de vedere spiritual, apatia are urmari dintre cele mai periculoase:

1. afecteaza procesul sfintirii

2. afecteaza viata de rugaciune
3. afecteaza relatia cu Cuvantul lui Dumnezeu
4. afecteaza rodirea
5. Afecteaza jertfirea
Vremurile în care traim sunt caracterizate de confort, ego-centrism si prea putin sacrificiu si interes pentru ceilalti, chiar si pentru Domnul. Modul de evaluare personal este infectat de diferite criterii subiective, pentru ca prea putin mai vrem sa vedem criteriile dupa care Domnul ne analizeaza.
Daca ne-am pune în oglinda corecta a Cuvantului, probabil ca starea noastra ar deveni una disperata, pentru ca ne-am da seama ca suntem prea apatici pentru valorile extraordinare pe care Domnul a avut încrederea în noi sa ni le dea.
Aceste valori  sunt darurile spirituale pe care le.a pus în fiecare, oamenii pe care ni i-a dat în preajma noastra sa-i atingem cu Evanghelia...si multe alte valori spirituale.

De ce nu te rogi?

Mor cei ce nu se roagă,
De cea mai grea urgie.
E lenea veacului nostru
Sărmani, fără iubire -
Mor cei ce nu se roagă.
Tâlhărind în noapte ,
Josnica murdărie a lumii
Ce lumina zilei o neagă.
Mor cu terifiantă urgie
Cei ce nu se roagă.
Fug de ei ca de-o lepră,
Ca de-o plagă,
Ce poate viaţa să-mi ruine.
Mă tem că cei ce nu se roagă,
vor jefui copiii,adulţii,
De rai şi veşnicie.

Unde mergi crestine.....

 Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
La petreceri, pe la jocuri, sau la vorba-n drumul mare?
Tu n-auzi un glas prea dulce, tu n-auzi un glas frumos,
Care zice: “Lasa-ti toate si veniti catre Hristos”?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Pe la molluri, sau la targuri, sa-ti duci marfa de vanzare?
Tu nu vezi, iubite frate, ca-n zadar te ostenesti,
Si din munca ta, sarmane, mai nimic nu folosesti!
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Sa-ti vezi turma, mieluseii, campul si-a tale ogoare?
Si socoti, iubite frate, ca deacum esti fericit?
Nu crestine, niciodata tu nu vei fi multumit.
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Esti dispus sa mergi prin cranguri, prin paduri la vanatoare?
Insa uiti un lucru frate, uiti ca tu esti invitat,
La un ospat foarte mare si foarte imbelsugat.
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Esti bolnav si-ti cauti leacul la vreo baba-n departare?
Ah! te plang, iubite frate ca satan rau te-a mintit,
Tu nu stii ca Domnul nostru este doctor iscusit?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Unde ti se indreapta pasii? incotro? pe ce carare?
Spre Altarul cel de slava, spre Altarul cel frumos,
Unde locuieste Domnul, ducele nostru Hristos?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Ti-ai pus intrebarea asta, sau stai poate-n nepasare?
Fraţii cântă şi se roagă, , la Bisericuta sus,
Stii ca sunt solii crestine, ce ne cheama la Iisus?
Vino dar, crestine draga, cand e zi de sarbatoare,
La Biserica, la slujba, vino draga fratioare,
Vino, caci acolo este locul cel mai potrivit,
Unde poti gasi pe Domnul, pe Isus Cel rastignit.
Vino, vino, frate draga, cand e zi de sarbatoare,
Vin-cu toti ai tai din casa la Locasul de-nchinare,
Vino, vino, iubit frate, vino nu mai zabovi,
Vino, cat mai este vreme, caci ca maine vom muri.
Si vei merge în văpaia iadului mistuitor.
De n-asculţi chemarea sfântă din al Domnului pridvor.
De vei vrea s-asculţi îndemnul grabnic, deci te pocăieşte
Prin credinţă în a Sa jertfă tu pe Isus îl primeşte,
Cere-i Domnului iertare pentru timpul tău pierdut,
Pentru multele-ţi păcate ,pentru sufletu-ţi pierdut-
Vino să te legi cu fraţii în buchet de părtăşie
Căci curând veni-va Domnul....vrei să-i fii a Lui solie?

am să sfințesc ziua aceasta.....

Luaţi seama în sufletele voastre să nu purtaţi nici o povară în ziua Sabatului şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Ierusalimului. Să nu scoateţi din casele voastre nici o povară în ziua Sabatului, şi să nu faceţi nici o lucrare, ci sfinţiţi ziua Sabatului, cum am poruncit părinţilor voştri.” Dar ei n-au ascultat şi n-au luat aminte: ci şi-au înţepenit gâtul, ca să n-asculte şi să nu ia învăţătură. -Ieremia 17:21-23.
Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”
Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”
Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea buna n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor,
El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”
Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.
După ce Domnul Dumnezeu a creat cele văzute și cele nevăzute, pământul cu tot ce este pe el, inclusiv omul, S-a odihnit de toate lucrările Lui. Ziua în care S-a odihnit a fost ziua a şaptea, adică Sabatul. Domnul Dumnezeu nu S-a odihnit pentru că era obosit, că doar până şi pe EL L-a epuizat creația! Nici vorbă! S-a odihnit în sensul că în loc să creeze a ales o zi în care să stea şi să se bucure de ceea ce a făcut. Tocmai de aceea în Sfintele Scripturi este scris să nu laşi nimic să strice bucuria Sabatului.Domnul Isus Cristos a venit să spună că nu doar lucrurile exterioare spurcă pe un om ci şi lucrurile interioare, că amândouă deopotrivă sunt importante. Atunci dacă este interzis să cari poveri fizice în zi de Sabat (Numeri 15:32-36) cu siguranță este interzis să cari poveri sufleteşti în zi de Sabatpentrucă sufletul rămâne veşnic. În Iermia 17:21-23 este scris să nici nu duci o povară pe porțile Ierusalimului Şi nici să nu scoți din casa ta nici o povară în ziua de Sabat. Adică dacă treci printr-o perioadă mai dificilă în viața ta şi probabil că te-a epuizat din toate punctele de vedere, în ziua de odihnă nu mai ai voie să porți povara lucrului respectiv, nu mai ai voie să te gândeşti la ea şi să o porţi pentru tine. În Ziua de Odihnă nu merge nici măcar replica ”dă-i povara ta Domnului Dumnezeu” pentru că nici Domnul Dumnezeu nu poartă poveri în zi de odihnă. De fapt Domnul Dumnezeu nu poartă poveri niciodată, te poartă doar pe tine. Știu că avem tendința să credem că dacă ne gândim mult la o problemă se şi rezolvă, dar aproape niciodată acest lucru nu este adevărat, cu atât mai puțin în Ziua de Odihnă. Ziua aceasta a fost lăsată ca Domnul Dumnezeu să se bucure de tine, aşa cum eşti tu, nemarcat de griji, nemarcat de frustrări şi neîmpliniri, de gânduri şi frici, ci de tine creat pentru slava Lui. Nu e bine să te îngrijorezi de nici un lucru în nici o zi, dar cu atât mai mult în ziua de odihnă. În Ziua de Odihnă trebuie doar să-ți aminteşti că Domnul Dumnezeu a creat totul pentru tine, că ştia că urmează să facă omul şi voia să petreacă o zi cu el, dar nu a vrut ca acea zi să fie oricum, aşa că a aranjat un întreg cadru timp de 6 zile doar pentru om, o lume splendidă în care să-l pună pe om şi să petreacă împreună cu el ziua a şaptea. O zi în care nu e vorba despre răul din lume, o zi în care nu e vorba despre salariul meu, nici despre facturile mele, nici despre neîmplinirile mele, ci este vorba doar de Domnul Dumnezeu, aşa că nu am să vin înaintea Lui cu gunoaie adunate cine ştie de pe unde, ci am să vin doar eu, doar pentru El. În fiecare zi ar trebui să fie o zi petrecută cu Domnul Dumnezeu ,dar ziua a şaptea este ziua Lui. Nu Crăciunul, ci Ziua de Odihnă.
Astăzi e vorba despre El nu despre povara mea.
De aceea am să sfințesc ziua aceasta din pricina Celui ce m-a sfințit pe mine,
Binecuvântat să fie EL în veci!
Este scris că Domnul Dumnezeu este Cel care cercetează inima şi rărunchii şi că El va răsplăti fiecăruia după purtarea Lui şi după rodul faptelor lui (Ieremia 17:10) iar dacă rodul faptului că tu ții o zi şi alţii altă zi este scris ....Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, Rodul trăirii mele cu Domnul Dumnezeu trebuie să fie că oamenii Îl laudă pe El.
De aceea fiecare să facă aşa cum este încredințat şi în lucrurile în care credem la fel putem să umblăm împreună, iar în celelalte Domnul Dumnezeu ne va lumina.

oceanul dragostei lui Dumnezeu

Chiar dacă toate râurile ar seca, oceanul dragostei lui Dumnezeu va curge neîntrerupt înspre mine. 

Îmi va sătura setea sufletului și voi plin de sevă pentru El.
Sunt lucruri care pur şi simplu vin prin intuiţie. 

Trebuie să realizezi un echilibru pentru că oricând iei o decizie, nu vei avea dreptate absolută sau nici nu există un rău absolut cu adevărat. 

Trebuie să echilibrezi lucrurile tu însuţi.

Dacă ar fi existat o modalitate să ajungi la un lucru absolut corect, sunt sigur că aş fi urmat un curs acum la şcoală despre ce ar fi acest lucru.
Cu binele absolut şi răul absolut... eu văd totul relativ. 

Modul cum văd eu că ar trebui să tratez pe cineva s-ar putea să nu fie la fel cu modul în care altcineva vede lucrurile.
Aceasta este o afirmaţie relativistă şi nu există absoluturi. 

Şi dacă ceea ce este bine e rău şi ceea ce e rău e bine, atunci ce e bine?
Pot spune ce este adevărat pentru mine şi sunt sigur că fiecare poate spune ce este adevărat pentru ei înşişi dar nu am nici o idee ce este adevărat pentru toţi.
Cred că depinde de persoana care contemplează problema.

adevaruri biblice pentru toti

Pentru moment, să lăsăm deoparte aspectul exterior - chiar dacă el este atât de important între tineri. Noi dorim însă mai mult. Ne interesează o potrivire, o armonizare pe tărâm sufletesc. Unele principii de bază ne vor fi de folos să abordăm problema.
Ambele situaţii sunt de fapt posibile: doi oameni foarte deosebiţi, chiar opuşi, se pot completa în mod armonios, în timp ce alţi doi oameni - tot nişte firi opuse - nu se înţeleg deloc. Sau există parteneri asemănători, care trăiesc în armonie, în timp ce alţi doi oameni, apropiaţi ca şi caractere, găsesc că acest lucru îi frustrează. Cum poate fi explicat acest lucru?

În mod evident, încercarea de a uni doi oameni pe baza unor scheme psihologice eşuează din start. Nu există nici o reţetă general valabilă. Ceea ce noi considerăm a fi o armonie, o potrivire sufletească, depinde mai degrabă de felul în care abordăm o prietenie şi o întreţinem.
Dacă este vorba de o prietenie care are ca scop căsătoria, atunci natura, felul, temperamentul celuilalt trebuie să acţioneze efectiv în mod simpatic şi plăcut. Dacă o anumită persoană are un caracter care, după un timp, te calcă pe nervi, atunci în mod natural este blocată o relaţie mai profundă, şi trebuie ţinut cont de acest lucru; lucru valabil chiar dacă celălalt are o înfăţişare cu adevărat plăcută.

Din nefericire, în cadrul alegerii partenerului, acest principiu este adesea împins într-un plan inferior. Este ignorată raţiunea pentru simplul fapt că cineva este atât de fascinat de trupul celuilalt. Dar atenţie! În clipa în care astfel de parteneri s-au căsătorit şi s-au obişnuit cu înfăţişarea partenerului şi cu atracţia trupească, caracterul şi temperamentul celuilalt vor ieşi cu siguranţă iarăşi în prim plan. Atunci "călcatul reciproc pe nervi" va creşte într-o asemenea măsură încât însuşirile exterioare, care anterior fuseseră admirate, au dintr-o dată un efect negativ.

Sentimente diferite
Bineînţeles că este bine să se ştie ce înclinaţii are celălalt, însă eu pun prea puţin preţ pe încercarea de a consulta diverse constelaţii psihologice pentru a afla dacă există o potrivire între două persoane. De exemplu, un tip sanguin se potriveşte mai bine cu unul coleric sau cu unul melancolic? Sau o persoană introvertită se potriveşte mai bine cu una extravertită sau tot cu una introvertită?

Ceea ce noi percepem ca fiind o "potrivire lăuntrică", depinde mai ales de aptitudinile sufleteşti de care am vorbit deja.

Chiar un om care percepe multe lucruri altfel decât noi, ne oferă posibilitatea de a ne lărgi propriul orizont, învăţând să-l înţelegem tot mai bine.

Pentru a ne putea închipui mai bine această situaţie, să numim unul din tipurile de caracter ca fiind cel emoţional vertical, iar pe celălalt emoţional orizontal.

Oamenii tipului orizontal sunt orientaţi mai mult spre înainte. Ei abordează prezentul într-un mod realist, gândesc la viitor, sunt practici, lucizi, obiectivi, hotărâţi, în schimb, au puţin interes şi înţelegere pentru procesele lăuntrice mai profunde, pentru analize ale personalităţii sau experienţe de comuniune valoroase. Ei abia dacă sunt romantici şi din această cauză trec drept reci, închişi sau distanţi.
Sensibilitatea lor este de fapt la fel de mare ca cea a tipului vertical, însă este dispusă altfel, fiind îndreptată mai degrabă către latura practică a vieţii.

Dimpotrivă, persoana cu o emotivitate de tip vertical are o trăire sentimentală profundă. "Senzorii" săi lăuntrici captează cele mai diferite semnale (fără însă a le putea întotdeauna înţelege sau interpreta în mod corect).

Pentru el este de neconceput un mod de viaţă superficial, ca şi o relaţie bazată numai pe o comuniune practică, lucidă. El cunoaşte profunzimile sufleteşti ale unui om, chiar dacă el însuşi nu reuşeşte să le sondeze prea bine pe ale sale. Cu toate acestea, pune mereu în discuţie modul său de a fi şi de a acţiona, îşi analizează propriul punct de vedere, iubeşte semnalele delicate şi subtile de înţelegere, încercând totodată să încadreze o situaţie mai degrabă intuitiv decât logic. Simte nevoia unui schimb profund de idei, să pătrundă în universul trăirilor celuilalt, având totodată şi înclinaţia spre romantism şi visare, dar şi către tensiuni sufleteşti.

Sensibilitatea acestui tip este îndreptată spre profunzimi (sau şi spre "înălţimi spirituale").

Ce se întâmplă când se căsătoresc doi oameni similari din punct de vedere emoţional?
În cazul a două persoane emoţional verticale

Acestea pot foarte bine să aibă parte de o armonie lăuntrică profundă, însă persistă riscul ca ele să se învârtă tot mai mult în jurul lor şi să fie orbite reciproc în privinţa realităţii cotidiene. Astfel orientaţi, cei doi vor întâmpina greutăţi crescânde în confruntarea cu viaţa sănătoasă, practică şi ca urmare se vor ivi frecuşuri între ei şi se vor îndepărta tot mai mult unul de celălalt. Se vor învinovăţi reciproc, eventual se vor sătura definitiv de "profunzimile sufleteşti" ale celuilalt, care adeseori sunt la fel de încărcate de tensiune şi confuze ca cele proprii.

După cum deci ne dăm seama, o relaţie în care potrivirea sufletească este deosebit de bine conturată, poate fi armonioasă, dar poate da naştere şi la dezacorduri mergând până la respingere.

În cazul a două persoane emoţional orizontale

Şi acestea se pot potrivi în multe lucruri pentru ca astfel să pună câte ceva pe picioare. Însă la ei persistă pericolul ca relaţia lor să degenereze într-o companie la masă şi în pat - fără vreo profunzime sufletească sau vreun zbor spiritual înalt. Acelaşi lucru este valabil şi aici: legătura dintre două tipuri asemănătoare poate fi atât armonioasă, cât şi foarte superficială, banalizându-se şi ducând până la înstrăinare.

În cazul a două persoane emoţional diferite

Cea mai mare şansă a unei asemenea legături se află în valoroasa şi importanta lărgire a orizontului, care este modelatoare de personalitate şi pe care amândoi partenerii o pot experimenta, deoarece sensibilitatea celuilalt este atât de diferită de cea proprie. În acest scop este foarte important a-l asculta cu atenţie pe interlocutor, a-l apropia, a învăţa să-l înţelegi şi să-l respecţi, în felul acesta legătura devine într-adevăr o relaţie armonioasă.

Cu timpul, unul din cei doi va profita de natura practică, realistă a partenerului şi va învăţa să găsească soluţii la care nu ar fi ajuns niciodată singur.

Celălalt, la rândul lui, poate conferi mai multă profunzime şi o mai bună calitate sensibilităţii sale sufleteşti, împărtăşind partenerului sentimentele şi gândurile sale şi exersând în încercarea de a-l înţelege.

Experienţa arată că cele mai mari greutăţi apar atunci când partenerul mai sensibil nu este luat în serios sau nu se simte înţeles de către cel mai raţional, în "profunzimea sa sufletească" el se simte singur şi, mai ales, aşteaptă în zadar să afle aceeaşi profunzime şi la celălalt. Partenerul mai raţional poate căpăta, prin discuţia comună, mai multă înţelegere pentru celălalt, cu toate acestea nu va sesiza niciodată pe deplin "profunzimea" acestuia.

De aceea este determinant aspectul că o persoană emoţional verticală devine întotdeauna conştientă că ceea ce pe ea o mişcă profund, nu va fi perceput cu aceeaşi intensitate de către partener. Ea nu poate decât să spere că celălalt va încerca s-o înţeleagă. Speranţele şi aşteptările false în acest sens au un efect distrugător asupra relaţiei respective.

Persoana emoţional orizontală, pe de altă parte, se va simţi repede suprasolicitată când va fi vorba de anumite discuţii "angajante" şi "profunde". Ca persoană având cu totul alte simţiri, ea se va putea considera ca fiind respinsă sau exclusă.

La ce ne ajută aceste gânduri în viaţa noastră personală? Cred că în privinţa alegerii partenerului -atât în cadrul contrastelor extreme, cât şi al unei asemănări prea mari - este foarte oportună prudenţa; ba chiar ar fi indicată evitarea aprofundării unei relaţii în general. Am constatat că în cazul contrastelor prea puternice, acestea pot reprezenta o provocare mult prea gravă pentru individ şi există riscul de a nu ajunge niciodată la o înţelegere reciprocă reală. Prea marea asemănare, dimpotrivă, ascunde tendinţa unei respingeri lăuntrice şi poate duce la o superficialitate supărătoare, fiindcă lipsesc completarea şi tensiunea necesare, care reprezintă amândouă un imbold spre învăţare şi creştere.

Incerc sa iubesc, Doamne!

Noi suntem datori chiar sa ne rugam pentru cei care ne gresesc, ca ei sa fie schimbati si mantuiti in ceasul pasirii lor in vesnicie. Trebuie sa ne rugam pentru intoarcerea lor la Cristos nu de dragul linistii noastre, ci de dragul iubirii Domnului nostru care cu atat tanjeste sa se imparta lor, cu cat a lor nevoie de dragoste e mai adanca in ei.

Sfintii parinti spuneau ca :
trebuie sa urasti pacatul si sa-l iubesti pe pacatos.
 In vremurile noastre, tragedia bisericii consta in inversarea inspiratului motto de mai sus. Noi, crestinii de azi, iubim pacatul si uram pacatosul.

Dar oare cand va veni Domnul va mai gasi El credinta pe pamant?
 Dar nadejde?
 Dar dragoste?

Probabil ca multe lucruri negative se spun despre un om dupa trecerea lui in lumea de dincolo.

Un singur lucru m-ar durea atunci ingrozitor: sa se spuna despre mine ca nu i-am iubit pe oameni, indiferent de natie, religie, culoarea pielii, pacat sau virtute!

Isuse Doamne, Sfant izvor de binecuvantari ceresti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne invata iubirea! 
Ajuta neiubirii noastre  si sfarma paradoxul veacurilor cu puterea Invierii Tale!

Incerc sa iubesc, Doamne!
 Ajuta incercarii mele! 
Si chiar daca ma voi sfarsi inainte de a atinge Iubirea, macar voi fi indraznit sa alerg spre Iubire, din iubire, prin iubire si pentru iubire!

leac din galaad

Un lucru pe care trebuie sa-l invete inca multe persoane este ca mergand pe o cale rea nu poti ajunge la o destinatie buna!

Dacă ai un berbec în Biserica, decât să lupţi cu el mai bine lucrează cu el.

Eu nu sunt niciodata jos, sunt fie sus…fie tocmai ma ridic!

Unii care se pretind in drum catre cer, traiesc de parca s-ar indrepta intr-o cu totul alta directie.

Pentru a fi cu adevarat in stare de ceva, abilitatea trebuie sa se insoteasca cu oportunitatea. 

Abilitatea fara ambitie este ca masina fara motor.

Multi oameni se indoiesc de ceea ce pot, dar foarte putini au dubii despre cat de importanti sunt!

Fa ce poti, fara sa te compari cu altii.

Daca absenta nu ti-ar fi simtita, sa stii ca nici prezenta ta nu conteaza.

Absenta este cel mai obisnuit leac pentru dragoste. 

Absenta si moartea sunt la fel, doar ca in moarte nu mai exista suferinta.

A privi inseamna un lucru,a vedea inseamna altul, a intelege inseamna un al treilea, a invata din ceea ce ai inteles inseamna o treapta mai sus,dar singurul lucru care conteaza in ultima instanta este ceea ce faci, ca rezultat al invataturilor pe care le-ai tras.

Lumea are nevoie de oameni care pot infaptui ceva, nu de cei ce stiu sa explice foarte convingator de ce au stat degeaba.

Toata omenirea poate fi impartita in trei categorii: cei de neclintit, cei care pot fi pusi in miscare si cei care ii pot misca pe altii.

Unora le este greu sa puna ideile in cuvinte, mie mi-e cel mai greu sa le pun in ... practica. 

azi adu-ti aminte...

Maranata
 Adu-Ţi aminte cum ai jurat Domnului, şi ai făcut următoarea juruinţă Puternicului lui Iacov: 
 Nu voi intra în cortul în care locuiesc, nu mă voi sui în patul în care mă odihnesc, nu voi da somn ochilor mei, nici aţipire pleoapelor mele,pînă nu voi găsi un loc pentru Domnul, o locuinţă pentru Puternicul lui Iacov.

desăvîrșit în vorbire

Vorbirea dreasă cu sare dispare printre creștini. Comunicarea este neglijată, iar drept rezultat mulți creștini nu își mai măsoară vorbele. Poate oare cineva să devină desăvîrșit în vorbire sau aceasta e doar o iluzie?

O parte din creștini afirmă: ”Toți greșesc cu vorba și că doar Dumnezeu o să judece. Nu este nici unul desăvîrșit în vorbire.” Alții afirmă că doar eroilor Bibliei le stă cu putință să rămînă desăvîrșiți în vorbire.

Să fii desăvîrșit în vorbire este foarte real, iar Biblia ne dă soluția: anume aceea de a fi atenți la vorbirea noastră, înfrînîndu-ne limba și măsurînd toate vorbele înainte de a spune ceva. Să fii desăvîrșit în vorbire poate deveni oricine, iar cel care își poate ține în frîu gura, își poate înfrîna și tot trupul.

Biblia spune că toate lucrurile ies din visteria inimii noastre, iar pentru a avea lucruri folositoare ca să zidim oamenii cu vorbirea noastră trebuie să investim în înțelepciunea noastră, pentru că la Epistola lui Iacov spune că roadele vorbirii noastre sunt rezultatul înțelepciunii de sus, cea care este curată și plină de bunătate.

Înţelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.(Iacov 3:17)

Cuvîntul lui Dumnezeu spune că nu există nici un om fără păcat, însă dacă îți poți ține în frîu limba, ajungi desăvîrșit. Trebuie să luăm o hotărire și fiecare vorbă a noastră trebuie să fie măsurată.

spre binele tău.

Nu fi așa de supărat când se spun lucruri despre tine.

Lasă lumea să vorbească,tu caută să faci voia Lui Dumnezeu.

Niciodată nu vei putea să-i mulțumești pe deplin pe oameni și nici nu merită efortul chinuitor de a face asta.

Pentru fiecare cuvânt rău spus împotriva ta ,pacea liniștită și părtășia încântătoare cu Dumnezeu vor fi răsplata ta .

Iubește-ți aproapele,fără să te aștepți la prietenia lui.

Oamenii vor veni și vor pleca,lasă-i să facă ce le place.

Caută-L numai pe Dumnezeu, El te va mângâia sau te va face să suferi prin intermediul oamenilor și al împrejurărilor .

El face asta spre binele tău.

o singură ţintă ....

Fiecare are problemele lui, fiecare suferă într-un fel sau altul sub amprenta vremurilor, ne găsim pe marginea unui vulcan care este propria noastra viaţă şi nu ştim cum să privim mai bine înăuntru…
 Iniţiativele noi ne obosesc, preocuparile mai intense nu sunt decât bătăi de cap de multe ori inutile, zbaterea pentru bucata de pâine atât de necesară trece uşor peste alte nevoi.
 Iar bietul suflet aşteaptă, tot aşteaptă puţină atenţie, un crâmpei de mângâiere, împlinirea unui vis, ori căldura unui moment de bucurie.
 Ştiu, mulţi veţi spune că toate astea le avem duminica la biserică, sau stând pe genunchi cu Scriptura în mână în cămăruţa noastră…
Este foarte adevărat.
Dar cum declanşăm această scumpă împărtăşire cu Duhul Domnului?
Şi cum trecem apoi prin ierihonul întepător de orbire şi durere al lumii?
 Lăsăm să treacă clipa sensibilităţii la orbirea altora – care seamănă atat de mult cu a noastră, cea dinainte de vindecare!
 – fără să facem nimic?
Ne judecăm între noi, de multe ori cu o vigoare demnă de cauze mai bune, urmărind ce?
Să luăm locul lui Dumnezeu?
Sau avem atâtea satisfacţii şi atât de bune sunt ale noastre incat simţim nevoia să dăm lecţii altora?
 Dureros…
Când pâinea iubirii se frânge, ce ne interesează mai mult?
Pâinea, iubirea, ori frângerea.
 Atunci când vom sta înaintea lui Dumnezeu la judecată, noi nu vom fi judecaţi pe baza lucrărilor noastre, a realizărilor noastre sau a numărului de convertiţi.
Va fi doar o singură măsură a succesului în acea zi.
Au fost inimile noastre totalmente predate lui Dumnezeu?
 Am lăsat noi voinţa şi agenda noastră şi am luat-o pe cea a Lui.
Am cedat noi presiunii celor din jur de a urma mulţimea sau am căutat îndrumare numai de la El?
Am alergat noi de la  o biserică la alta căutând un scop în viaţă sau ne-am găsit împlinirea în El?
 Am doar o singură ţintă şi aceasta este de a învăţa mai mult .....şi mai mult de a spune numai acele lucruri pe care mi le dă Tatăl.
Nimic din ceea ce spun sau fac eu nu are valoare.
Vreau să fiu în stare să spun:
-Ştiu că Tatăl este cu mine, deoarece eu fac numai voia Sa.

Nu razboiul, ci plictiseala va fi cea care va duce lumea la pieire...

Leneşul se crede mai înţelept decât şapte oameni care răspund cu judecată.

Omul din zilele noastre se plictiseste pentru ca viata spirituala a apus in el. Si-a tocit curiozitatea. Asa se face ca omul plictisit incearca sa omoare timpul: sta fara rost ore intregi in fata unui televizor, iese din casa, spre a se indrepta catre nicaieri, doarme peste masura, consuma cat mai mult alcool, etc.

Plictiseala apare din odihna neduhovniceasca. De aceea nu am intalnit si nici nu vom intalni vreodata crestini, in adevaratul sens al cuvantului, care sa afirme ca se plictisesc. Ei au relatii, iar de acestea nu se satura niciodata. Astfel, ne putem explica de ce unii creştini, care isi petrec toata ziua stand in părtăşie de rugăciune cu Domnul, nu sunt un depozit de plictiseala. Pentru ca ei, stand in rugă, vorbesc cu Dumnezeu.

Plictiseala nu apare la o anumita ora sau intr-o anumita zi. Plictiseala: -e ca un fel de pulbere. Te misti incolo si incoace si n-o vezi, o respiri, o inghiti, cand stranuti, cand bei, dar e atat de fina, atat de usoara, ca nici nu-ti scartaie macar intre dinti. Dar, daca te opresti macar o singura clipa, o si simti intinsa pe obraz, pe maini.

Mi s-a intamplat de cateva ori sa am in fata oameni plictisiti. Timpul petrecut cu ei m-a istovit. Ai sentimentul ca te afli in fata unor morti. Le vorbesti fara sa-ti vorbeasca, iar la final esti privit ca si cand atunci ai fi aparut langa ei. Iar acest lucru e posibil, nu pentru ca tu, cel ce le-ai vorbit, ai fost neinteresant, ci pentru ca ei cauta sa omoare timpul.Drumul leneşului este ca un hăţiş de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită.

lecţii pe care le învăţăm în singurătate

Când suntem cu totul singuri şi izolaţi, Lui Îi place să fie însoţitorul nostru; 
atunci e, ca să spunem aşa, timpul ca El să se apropie, asemenea razei de soare care pătrunde într-o hrubă întunecoasă cât de mult poate;
Cred că sunt două lecţii pe care le învăţăm în singurătate, lecţii pe care nu le-am putea învăţa altfel:
una, 
a mă vedea pe mine însumi separat de oricine şi de orice - 
un lucru foarte necesar;
 iar cealaltă,
a-L vedea pe Domnul într-o lumină deosebită, într-un mod special şi unic,fiind  separat de orice şi de oricine.

aduni sau rispești?

În urma unei exorcizări și vindecări (Matei 12:22), părerile martorilor sunt împărțite.

Unii se întreabă dacă Isus nu este Mesia, iar alții, considerând că știu, spun că lucrează cu diavolul. Cum ajung oamenii să vorbească în acest fel despre Isus?

Unii sunt în cumpănă, dar alții sunt pe deplin împotrivă.

 De ce e așa?

 Răspunsul la această întrebare ne este dat de Isus: -vorbele rostite descoperă inima.

Dacă omul prețuiește răul, valorile lui constituie un tezaur rău.

 De acolo va putea scoate doar lucruri rele.

Răutatea întunecă/orbește mintea.

Aici nu este vorba de magie, ci de o exorcizare;

 nu este un parteneriat cu diavolul, ci o alungare a lui.

Isus le explică ceea ce este cunoscut de ei:

împărăția dezbinată ajunge pustie, casa dezbinată nu dăinuie.

De aceea diavolul nu alungă diavolul.

 Diavolul nu își poate duce la împlinire planurile lui dacă luptă împotriva lui însuși.

Când comparăm aceasta cu adevărul pe care-l spune Isus despre ce se întâmplă, vedem cât de tare orbește răutatea.

 În minunea și exorcizarea făcută de Isus avem o dovadă a lucrării puternice a lui Dumnezeu, o coborâre a împărăției lui Dumnezeu între ei.

Ca omul să înțeleagă corect ce se întâmplă, trebuie să treacă de la rău la bine.

 Rodul arată soiul:

-bun sau rău.

Schimbarea de la rău la bun este posibilă dacă se începe înlăuntru, la vistierie.

 Dacă omul adună acolo valorile lui Dumnezeu (evanghelia, cunoașterea lui Cristos, dedicare, valoarea aproapelui, caracter blând), va avea de unde să scoată lucruri bune, va aduce rod bun.

 Acest fapt nu doar că va ajuta la a înțelege lucrarea lui Dumnezeu între oameni, ci va fi hotărâtor în ziua judecății, când se va da socoteală de orice cuvânt nefolositor.

 Isus nu este neutru pentru nimeni:

-ești ori cu el, ori împotriva lui; aduni sau rispești?

Adeseori facem rău ....

Nu trebuie să ne încredem prea mult în noi înşine, fiindcă de multe ori ne lipseşte harul şi dreapta judecată, puţină lumină este în noi şi lesne o pierdem şi pe aceasta, dacă nu avem grijă de ea. Adeseori nici nu băgăm de seamă cât de orbi suntem înlăuntrul nostru. Adeseori facem rău şi mărim răul dezvinovăţindu-ne. Câteodată suntem mânaţi de patimă, şi când colo credem că e râvnă. Cele mai mici greşeli ale altora le mustrăm cu asprime, dar pe cele mari ale noastre le trecem cu vederea.

Simţim şi măsurăm îndată ce avem de suferit de la alţii, dar la ceea ce alţii au să sufere de la noi nici nu gândim.

Cine s-ar judeca pe sine fără părtinire, i-ar pieri pofta să judece pe altul cu asprime.

biruinta care ți-o trimite Dumnezeu.

Suferinta in sine poate fi pentru tine biruinta care ți-o trimite Dumnezeu.

Isus Cristos atunci cand a patimit pentru noi, era in suferinta

- incercat...si totusi prin aceasta a castigat biruinta asupra mortii, a pacatului.
Incercarea prin care trecem poate fi raspunsul Lui Dumnezeu pentru biruinta.

Dumnezeu foloseste sau transforma atacurile celui rau in a trimite biruinta Sa mareata.

Trebuie sa avem incredere in El, cum si Mantuitorul nostru a avut incredere in voia Tatalui.

Diavolul a crezut ca rastignindu-L a castigat, dar Dumnezeu a folosit toata suferinta Domnului Isus Cristos pentru a ne salva pe noi, si a-l infrange pe satan prin propria lui strategie.
Nu putem astepta sa fim eliberati de suferinta daca in aceasta consta biruinta.

Daca Isus in gradina Ghetimani ar fi acceptat sa nu bea paharul, ar fi fost El biruitor?

Dumnezeu inca mai lucreaza in felul acesta.

Biruinta Lui Isus era in "a bea paharul", si ma intreb:

-a suferit, a patimit, a fost incercat?

-Da, !!!

...si totusi El a acceptat voia Tatalui, deoarece in tot acel pahar al suferintei, era biruinta care Dumnezeu o pregatise pentru intreaga omenire.

Mantuire pentru ca "oricine" crede in Isus Cristos sa nu piara ci sa aiba viata vesnica.
De aceea vrajmasul lupta sa nu acceptam voia Tatalui deoarece el stie ca, intotdeuna fiind in voia Lui Dumezeu este biruinta.
Cel care se increde in planurile si voia Lui Dumnezeu chiar daca nu inteleg de multe ori incercare, suferinta, etc, cred ca El este un Tata bun si intodeauna  face lucrari marete.

-De ce?

Pentru caci El este Maret si Minunat.
M-a creat o faptura asa minunata, oare nu va lucra El in continuarie minunat si maret?

Cu siguranta, da!
Doamne vreau sa accept voia Ta in toate si sa vad prin ochii credintei ca in voia Ta totdeuna este biruinta.
Cand eu caut scopul pe care Dumnezeu l-a randuit pentru mine, fiecare situatie din viata mea lucreaza pentru a implini acel scop.
Cand ne aflam intr-o situatie dificila, sa nu ne permitem sa ignoram acest scop divin nici macar un moment.

Dumnezeu castiga biruinta in orice imprejurare, chiar si cand scopul pare a fi nefavorabil.

retrage-te ....

Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete, dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.

Ioan 4.13,14

Samariteanca cu care vorbea Domnul la fântâna din Sihar, era un obiect al milosteniei Domnului nostru. Toate gândurile ei se roteau în jurul nevoilor pământeşti şi a împlinirii poftelor ei. Samariteanca era expusă pierzării. Ea îşi împărţea traiul cu toţi oamenii fireşti, care sunt în această lume fără nădejde deoarece au părăsit izvorul de apă vie şi şi-au făcut „puţuri crăpate care nu ţin apa" (Ier. 2.13) ca să-şi astâmpere setea. Chiar şi fântâna din Sihar, pe care a săpat-o Iacov, putea să astâmpere cerinţele trupeşti pentru o bucată de vreme fiind nevoie să scoată apă de fiecare dată.

Dar acum Domnul Isus se ocupă de această femeie pentru ca, mai întâi să trezească în ea necesitatea binecuvântărilor a cărui izvor este însuşi Dumnezeu. Osteneala Domnului nu a fost în zadar, deoarece femeia samariteanca a fost pusă în lumina lui Dumnezeu unde şi-a văzut viaţa ei plină de vinovăţie şi de păcat. Ce întuneric o fi fost în viaţa ei şi ce efect a avut când lumina a pătruns în ea! Nu s-a mai gândit la ulciorul ei şi a fugit repede în oraş să mărturisească despre un om care i-a spus tot ce a făcut. Setea trupească a uitat-o, ea a devenit un izvor de apă care ţâşneşte în viaţa veşnică.

Dacă ai de gând să înaintezi în viaţa creştină, să te bucuri mai mult de viaţa dumnezeiască şi să-L cunoşti şi mai mult pe Isus, retrage-te în pustiul inimii tale, şi astfel golul din inimă să fie umplut de El. El să-ţi fie singura hrană, Mana din pustie.

fiecăruia după faptele lui

Nu ştim, dar ne putem aminti prin ce cuvinte ne-a avertizat Domnul că vrea să ne înşele pe noi.

Pentru a cunoaşte un om, trebuie să te apropii de el încet şi cu băgare de seamă,

iar nenorocirea îţi arată dacă ai un frate, un prieten sau doar un nume.

Oamenii înţelepţi îşi aleg mentorii, partenerii de viaţă şi prietenii, întâi cu mintea şi apoi cu ochii.

Dacă nu sesizezi şi nu îndepărtezi viciile prietenului, ţi le însuşeşti.

De ceea ce e pe cale să vină, înţeleptul se păzeşte ca de ceva ce a şi venit.

Cine nu deschide ochii, deschide punga.

Cine crede că reclamele sunt scrise în favoarea celui ce le citeşte, nu a celui ce le-a scris,

nu ştie să citească.

Înţeleptul vede pericolul; nebunul nu-l ia în seamă, nici dacă este sesizat.

Vegherea este calea pe care merg toate virtuţile. Ea păzeşte mintea de orice nălucire.

Când oamenii te ridică mai sus, vezi să nu-ţi fugă pământul de sub picioare.

Fără cea mai severă veghere asupra lui însuşi, omul nu poate propăşi în nicio virtute.

Pe măsură ce îmbătrânesc mă gândesc tot mai puţin la ce spun şi fac alţii

şi mai mult la ceea ce spun şi fac eu.

Cine vrea să-şi rezolve lucrurile la vreme potrivită, trebuie să-şi împartă cu atenţie timpul.

Viaţa nu se trăieşte în ciornă, ci numai pe foaia de examen.

Ce folos are băgarea de seamă după ce am comis o greşeală sau după ce am fost înşelaţi.

De regulă, minciuna este transparentă, dacă erai mai atent puteai privi prin ea.

Rareori ne dăm seama că semnele lui Dumnezeu ne arată drumul.

Luându-ne după oameni, ajungem tot la oameni, acolo unde neputinţa este la ea acasă.

Nu de vorbele celor mai mulţi trebuie să ţinem seama, căci ne vor obosi mulţimea părerilor omeneşti, ci de judecata Celui ce cunoaşte adevărul şi judecă întotdeauna cu dreptate.

„Dacă zici: «Ah! n-am ştiut!»... Crezi că nu vede Cel ce cântăreşte inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?” (Proverbe 24:12).

Ce înseamnă a fi treaz?

Ce înseamnă a fi treaz?

A fi treaz înseamnă a nu fi adormit   ,uituc, nesimțit sau neatent.

Nu este treaz cel prea preocupat doar de un lucru,un hobby sau o meserie și neatent la celelalte.
Nu este treaz cel zăpăcit, care nu-și poate aduna gândurile.
Nu este treaz cel prea neglijent față de îndatoririle lui.
Nu este treaz cel ce nu vede Slava Tatălui și nu-i citește Cuvântul.
Nu este treaz cel îmbătat de licoarea unei învățături ce-i oferă entuziasm, satisfacție și nu întristare de suferința celui căzut.

Există între creștinii cu un anumit fel de râvnă o opinie că ei n-ar trebui să fie exacți în meseria lor, nici să facă ”lucrurile lumii” prea bine, că oricum ăstea-s pământești și noi ca creștini ar trebui să fim mai treacă-meargă cu ele.