Soţia lui Lot a avut o salvare cum puţine salvări există: un înger a luat-o de mână şi a scos-o afară din pericol! Geneza 19:15-16 Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicând: „Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.” Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mână, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruţe; l-au scos şi l-au lăsat afară din cetate. Problema cu nevasta lui Lot este că de-acum inima ei se împietrise. Când refuzi să fructifici ocaziile pe care ţi le oferă Dumnezeu, ajungi să nu te mai mişte nimic. Faptul că îngerii au venit să o salveze, nu mai conta.
Îţi aminteşti de pilda bogatului nemilostiv? Acela care a ajuns în chinul iadului şi care îl ruga pe Avraam să-l trimită pe Lazăr să-i avertizeze fraţii ca nu cumva să ajungă şi ei în chinul iadului? Îţi aminteşti ce a zis Avraam? Luca 16:29-31 Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraame” a zis el „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.” Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” Asta îmi confirmă teoria că împietrirea e un păcat groaznic, care nu poate fi vindecat cu uşurinţă. Dacă refuzi mereu şi mereu ocaziile oferite de Dumnezeu, vei ajunge să nu mai preţuieşti nici „ultima ocazie” Refuzul privilegiilor de azi te va duce într-o stare de nerecunoaştere a privilegiilor din viitor.
Soţia lui Lot s-a întors înapoi pe când era aproape să atingă locul salvării. Lot a discutat cu îngerii posibilitatea de a scăpa nu la munte, cum ceruseră ei original, ci într-o cetate din apropiere. Îngerii i-au permis să scape în apropiere şi le-a promis lui Lot şi familiei că nu vor distruge cetatea aceea (Geneza 19:20-22). Despre soţia lui Lot se poate afirma: „atât de aproape, şi totuşi, atât de departe” În Sodoma au rămas mobila cumpărată pe sprânceană. Acolo i-au rămas vecinele şi prietenele. Au rămas acolo lucrurile de aur şi pietre scumpe (Lot a fost foarte, foarte bogat!). A rămas acolo casa! Soţia lui Lot ura corturile, şi de acum, după ce vor pierde totul, vor trebui să se întoarcă din nou la viaţa în corturi.
Dacă îngerii i-au păcălit? Dacă lumea lăsată în urmă nu va fi distrusă, şi lumea spre care se îndreaptă este incertă? Ia să vadă ea, să se asigure cu proprii ei ochi dacă e adevărat ce-o spus îngerii sau nu! Dacă se uită, şi nu păţeşte nimic? O să încerce!
Necredinţa! Ea se strecoară încet în inima noastră. Mai întâi ca o bănuială, apoi devine din ce în ce mai mult o convingere. „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat că…?” Oare au zis îngerii cu adevărat că…? Există un model după care lucrează necredinţa. Ea duce apoi la împietrire: Marcu 16:14 În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.
Necredinţa are adesea un asociat mortal: dragostea de lumea de acum! Atâtea lucruri „interesante” se întâmplau în lumea Sodomei! Luca 17:28 Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau. Scăparea vieţii este din nefericire trecută cu vederea de cei ce iubesc lumea! De aceea ne învaţă Cuvântul: 1 Ioan 2:15 Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Lumea şi lucrurile din lume. Prestigiul lui Lot, bogăţiile, proeminenţa sa printre cei din Sodoma… să dai acum cu piciorul în toate acestea? Soţia lui Lot nu s-a putut abţine de la a privi înapoi. Şi s-a uitat. Necredinţă în privirea ei? Părere de rău? Curiozitate? O combinaţie a acestora sau toate cele trei? Nu vom şti cu adevărat decât în veşnicie.
Soţia lui Lot s-a întors de dragul membrilor familiei lăsaţi în Sodoma. Se pare că Lot avea mai multe fete. Două cu el, care nu cunoscuseră bărbat şi care au fost oferite de Lot oamenilor din Sodoma în noaptea când aceştia au venit să-i ceară să se culce cu bărbaţii găzduiţi de el. Dar el avea şi gineri. Aceştia au fost probabil bărbaţii unor alte fete de-a lui Lot! Ginerii lui Lot erau responsabili de familiile lor, de aceea Lot cu ei a vorbit despre plecarea din Sodoma pentru scăparea vieţii. Ginerii lui au hotărât că posibilitatea ca aceste două cetăţi faimoase şi bine stabilite să fie distruse aşa, peste noapte, este nu improbabilă ci seamănă cu o glumă sinistră. Aşa că ei au rămas acolo. Cu ei, au rămas fetele lui Lot şi a nevestei sale, fete căsătorite cu aceşti bărbaţi.
Nevasta lui Lot a lăsat în Sodoma mai mult decât avere şi prestigiu: ea a lăsat acolo membrii de familie. O să-mi spui că a se fi întors a fost nobil din partea ei! Că aşa face o mamă bună! Şi nu te contrazic! Dar vreau să spun că există numai atâta cât poţi face pentru ai tăi! Să fii exemplu, să te rogi pentru ei, să faci tot ce depinde de tine ca să mântuieşti casa ta. Dar dacă ei nu vor să fie mântuiţi, să am pardon dar eu nu-mi voi pierde viaţa din solidaritate cu cei păcătoşi!
De dragul nostru a murit Christos. Atât eu cât şi ai mei suntem mântuiţi prin El. Şi mântuirea este personală. Ba mai mult chiar, mântuirea este într-un fel, EGOISTĂ! Eu trebuie să scap şi pe alţii (Iuda 1:23 căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne), dar nu-mi pot permite să iubesc mai mult pe alţii decât pe Domnul, fie ei mamă, tată, etc: Matei 10:37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
Toate acestea au fost probabil în mintea lui Isus Christos când ne-a avertizat şi pe noi, împreună cu ucenicii Săi.
- Poate am primit credinţa de la oameni mari ai credinţei, sau am trăit în prezenţa unor titani ai lui Dumnezeu. Asta este un privilegiu, dar nu ne ajută la nimic dacă nu folosim avantajul în favoarea noastră, adică dacă nu am învăţat de la oamenii aceştia.
- Poate am fost salvaţi printr-o minune (nu că orice mântuire nu ar fi o minune în sine)!. Poate că am fost mântuiţi în împrejurări dramatice, dintr-un accident, boală, stare imposibilă. Dar asta nu înseamnă nimic dacă nu ducem până la capăt mântuirea şi sfinţirea noastră (2 Cor 7:1 Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu).
- Poate eşti foarte aproape de „apogeul” vieţii tale spirituale, pe cum era de aproape soţia lui Lot de mântuirea promisă. Dar fii atent, că poţi cade şi de acolo! Pavel recunoştea pericolul acesta: 1 Cor 9:27 Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
- Poate ai membrii ai familiei în lume. Îi iubeşti, ţii la ei. Poate o fiică, sau un fiu, o mamă sau un tată. Sunt oameni buni, cinstiţi, educaţi, simpatici. Nu ar face rău nimănui! Se comportă bine, sunt vorbiţi de bine în societate; singura lor problemă este că nu-s mântuiţi! Ce să faci? Te solidarizezi cu ei de dragul iubirii familiale? Unde tragi linia între ceea ce urmăreşti, adică mântuirea ta şi dragostea de Domnul pe de o parte, şi dragostea de familie de cealaltă?
- Te ţine iubirea de lume şi de lucrurile din lume departe de mântuire şi de Domnul Isus Christos? Îţi pare rău de ceea ce trebuie să laşi aici? Eşti îndrăgostit de avere, de bani, de posesiuni? Îţi place faima lumii, prestigiul? Astea nu-s rele privite în contextul mântuirii. Printre oamenii din toate vremeurile de la Christos încoace au fost oameni faimoşi şi bogaţi. Dar averea şi prestigiul aduc adesea cu ele un tovarăş nepoftit şi dăunător: încrederea în aceste lucruri. Marcu 10:24 Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul, şi le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!
Asta cred eu că a vrut Domnul Isus să ne spună, când ne-a avertizat să ne amintim de nevasta lui Lot.
Soţia lui Lot s-a întors înapoi pe când era aproape să atingă locul salvării. Lot a discutat cu îngerii posibilitatea de a scăpa nu la munte, cum ceruseră ei original, ci într-o cetate din apropiere. Îngerii i-au permis să scape în apropiere şi le-a promis lui Lot şi familiei că nu vor distruge cetatea aceea (Geneza 19:20-22). Despre soţia lui Lot se poate afirma: „atât de aproape, şi totuşi, atât de departe” În Sodoma au rămas mobila cumpărată pe sprânceană. Acolo i-au rămas vecinele şi prietenele. Au rămas acolo lucrurile de aur şi pietre scumpe (Lot a fost foarte, foarte bogat!). A rămas acolo casa! Soţia lui Lot ura corturile, şi de acum, după ce vor pierde totul, vor trebui să se întoarcă din nou la viaţa în corturi.
Dacă îngerii i-au păcălit? Dacă lumea lăsată în urmă nu va fi distrusă, şi lumea spre care se îndreaptă este incertă? Ia să vadă ea, să se asigure cu proprii ei ochi dacă e adevărat ce-o spus îngerii sau nu! Dacă se uită, şi nu păţeşte nimic? O să încerce!
Necredinţa! Ea se strecoară încet în inima noastră. Mai întâi ca o bănuială, apoi devine din ce în ce mai mult o convingere. „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat că…?” Oare au zis îngerii cu adevărat că…? Există un model după care lucrează necredinţa. Ea duce apoi la împietrire: Marcu 16:14 În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.
Necredinţa are adesea un asociat mortal: dragostea de lumea de acum! Atâtea lucruri „interesante” se întâmplau în lumea Sodomei! Luca 17:28 Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau. Scăparea vieţii este din nefericire trecută cu vederea de cei ce iubesc lumea! De aceea ne învaţă Cuvântul: 1 Ioan 2:15 Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Lumea şi lucrurile din lume. Prestigiul lui Lot, bogăţiile, proeminenţa sa printre cei din Sodoma… să dai acum cu piciorul în toate acestea? Soţia lui Lot nu s-a putut abţine de la a privi înapoi. Şi s-a uitat. Necredinţă în privirea ei? Părere de rău? Curiozitate? O combinaţie a acestora sau toate cele trei? Nu vom şti cu adevărat decât în veşnicie.
Soţia lui Lot s-a întors de dragul membrilor familiei lăsaţi în Sodoma. Se pare că Lot avea mai multe fete. Două cu el, care nu cunoscuseră bărbat şi care au fost oferite de Lot oamenilor din Sodoma în noaptea când aceştia au venit să-i ceară să se culce cu bărbaţii găzduiţi de el. Dar el avea şi gineri. Aceştia au fost probabil bărbaţii unor alte fete de-a lui Lot! Ginerii lui Lot erau responsabili de familiile lor, de aceea Lot cu ei a vorbit despre plecarea din Sodoma pentru scăparea vieţii. Ginerii lui au hotărât că posibilitatea ca aceste două cetăţi faimoase şi bine stabilite să fie distruse aşa, peste noapte, este nu improbabilă ci seamănă cu o glumă sinistră. Aşa că ei au rămas acolo. Cu ei, au rămas fetele lui Lot şi a nevestei sale, fete căsătorite cu aceşti bărbaţi.
Nevasta lui Lot a lăsat în Sodoma mai mult decât avere şi prestigiu: ea a lăsat acolo membrii de familie. O să-mi spui că a se fi întors a fost nobil din partea ei! Că aşa face o mamă bună! Şi nu te contrazic! Dar vreau să spun că există numai atâta cât poţi face pentru ai tăi! Să fii exemplu, să te rogi pentru ei, să faci tot ce depinde de tine ca să mântuieşti casa ta. Dar dacă ei nu vor să fie mântuiţi, să am pardon dar eu nu-mi voi pierde viaţa din solidaritate cu cei păcătoşi!
De dragul nostru a murit Christos. Atât eu cât şi ai mei suntem mântuiţi prin El. Şi mântuirea este personală. Ba mai mult chiar, mântuirea este într-un fel, EGOISTĂ! Eu trebuie să scap şi pe alţii (Iuda 1:23 căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne), dar nu-mi pot permite să iubesc mai mult pe alţii decât pe Domnul, fie ei mamă, tată, etc: Matei 10:37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
Toate acestea au fost probabil în mintea lui Isus Christos când ne-a avertizat şi pe noi, împreună cu ucenicii Săi.
- Poate am primit credinţa de la oameni mari ai credinţei, sau am trăit în prezenţa unor titani ai lui Dumnezeu. Asta este un privilegiu, dar nu ne ajută la nimic dacă nu folosim avantajul în favoarea noastră, adică dacă nu am învăţat de la oamenii aceştia.
- Poate am fost salvaţi printr-o minune (nu că orice mântuire nu ar fi o minune în sine)!. Poate că am fost mântuiţi în împrejurări dramatice, dintr-un accident, boală, stare imposibilă. Dar asta nu înseamnă nimic dacă nu ducem până la capăt mântuirea şi sfinţirea noastră (2 Cor 7:1 Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu).
- Poate eşti foarte aproape de „apogeul” vieţii tale spirituale, pe cum era de aproape soţia lui Lot de mântuirea promisă. Dar fii atent, că poţi cade şi de acolo! Pavel recunoştea pericolul acesta: 1 Cor 9:27 Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
- Poate ai membrii ai familiei în lume. Îi iubeşti, ţii la ei. Poate o fiică, sau un fiu, o mamă sau un tată. Sunt oameni buni, cinstiţi, educaţi, simpatici. Nu ar face rău nimănui! Se comportă bine, sunt vorbiţi de bine în societate; singura lor problemă este că nu-s mântuiţi! Ce să faci? Te solidarizezi cu ei de dragul iubirii familiale? Unde tragi linia între ceea ce urmăreşti, adică mântuirea ta şi dragostea de Domnul pe de o parte, şi dragostea de familie de cealaltă?
- Te ţine iubirea de lume şi de lucrurile din lume departe de mântuire şi de Domnul Isus Christos? Îţi pare rău de ceea ce trebuie să laşi aici? Eşti îndrăgostit de avere, de bani, de posesiuni? Îţi place faima lumii, prestigiul? Astea nu-s rele privite în contextul mântuirii. Printre oamenii din toate vremeurile de la Christos încoace au fost oameni faimoşi şi bogaţi. Dar averea şi prestigiul aduc adesea cu ele un tovarăş nepoftit şi dăunător: încrederea în aceste lucruri. Marcu 10:24 Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul, şi le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!
Asta cred eu că a vrut Domnul Isus să ne spună, când ne-a avertizat să ne amintim de nevasta lui Lot.
