Ridicolul poziţiei lor constă în faptul că se cred cocoţaţi tocmai pe piscul muntelui, de unde privesc semeţ la semenii lor din vale.
Dac-ar fi cu adevărat elevaţi pe creasta muntelui, pretenţia lor ar putea fi legitimă. De fapt, lucrurile stau tocmai pe dos.
Blocaje insesizabile se interpun între ei şi lume, precum copacii proverbiali, împiedicându-i să vadă întreaga pădure a realităţii în care-şi duc existenţa.Îţi va fi greu, dacă nu imposibil, să dialoghezi cu un om aparţinând unei atari categorii.
Nu va accepta argumente, nu se va lăsa clintit din convingeri, nu va fi dispus a face un singur pas de apropiere.
El nu ştie ce-i compromisul.
Convingerile lui, îmbrăcate doar în straie de alb şi negru, niciodată în nuanţe intermediare, sunt croite la comandă.
I se potrivesc perfect şi nu se simte confortabil decât în ele .
Îşi apără cu îndârjire părerile, pe care nu le percepe ca “personale”, ci ca postulări emise de la înălţimea poziţiei lui de necontestat.
Dubiul nu-i tulbură somnul şi îndoiala nu locuieşte pe strada lui.
Încremenit pe soclul poziţiei auto-asumate, se izolează inevitabil de aproapele lui, auto-condamnat la singurătate şi individualism, incapabil a comunica.
Chiar şi în familie el tronează dictatorial de la înălţimea morală a unui pretins caracter fără pată.
Adevărul nu este relativ şi binele nu-i personal .
Fiind universal şi absolut, adevărul poate fi acceptat, ignorat, sau respins (la modul personal).
Nici un om nu dispune de adevărul întreg; nu-l cunoaşte în stare pură.
Minereul adevărului conţine încă urme de reziduuri rezultate din educaţie, prejudecăţi, cultură, tradiţii, etc, şi-i supus unui proces continuu de rafinare.
Adevărul n-are tată, nici mamă, ori nepoţi şi ne tratează pe toţi cu imparţialitate.
Nu tot aşa, însă, ne raportăm noi la adevăr.
Ceva, în natura noastră alterată de mândrie, ne convinge mai totdeauna că am deţine monopolul asupra lui.
Adevărul nu originează în noi şi nu-şi va afla sălaş decât în mintea care-l caută şi acceptă cu lepădare de sine.
Adevărul şi eroarea se exclud reciproc şi nu pot coexista în mod paşnic, ca vecini.
Adevărul despre lumea înconjurătoare ne stă la îndemână (progresiv) prin observare, cercetare şi experienţă.
Cu privire la divinitate şi la noi înşine, adevărul nu este disponibil decât prin revelaţie și este menit să ne șocheze, să ne trezească la realitate.
Adevărul revelat ne zugrăveşte chipul real privit din perspectiva divină, zdruncinând din temelii convingeri, păreri, evaluări personale şi puncte de vedere.
Iată ce i se întâmpla profetului Isaia cu ocazia revelației arătate lui,
“Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”
Cu adevărat o revelaţie şocantă, cu potenţa de a schimba întreaga perspectivă a unui om şi, în consecinţă, viaţa şi loialităţile sale.
