În 2 Împărați, capitolul 16 se vorbeşte despre domnia lui Ahaz. Ahaz a făcut ce era rău înaintea Domnului Dumnezeu .
Fără binecuvântarea care vine în urma ascultării, Ahaz este atacat de Rețin, împăratul Siriei.
În versetul 5, ultima parte:
– au împresurat pe Ahaz, dar n-au putut să-l biruiască.
Doar pentru că Dumnezeu nu te nimiceşte în luptă, nu înseamnă că El aprobă sau scuză în vreun fel păcatul tău.
Doar pentru că tace nu înseamnă că El tolerează necurăția.
Ahaz a trimis soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să-i spună:
-„Eu sunt robul tău şi fiul tău; suie-te şi izbăveşte-mă din mâna împăratului Siriei şi din mâna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.”
Când începe să piardă teren, Ahaz cere ajutor, dar nu de la Domnul.
El cere ajutorul împăratului Asiriei şi se declară singur ”robul și fiul” lui.
Tiglat-Pileser îl ajută şi drept mulțumire Ahaz pângărește Casa Domnului.
Ahaz a început prin a fi necredincios Domnului făcând toate urâciunile neamurilor.
Apoi l-a atras de partea sa, pe preotul Urie, care a spurcat Casa Domnului.
Un loc de închinare nu devine peste noapte necurat.
Nu, dar începe cu un singur individ într-o poziție de autoritate care este necredincios în umblarea lui, care dintr-un compromis în altul ajunge să-și omoare conştiința.
Poate vede că îi merge bine deşi face rău, că este ajutat pe calea lui de un ”Tiglat-Pileser”.
Începe să creadă că Domnul Dumnezeu ori nu-l vede, ori ”nu există”; ajunge să înlocuiască lucrurile Domnului Dumnezeu, cu altare zidite idolilor; valori lumeşti care iau locul principiilor Domnului Dumnezeu. Următorul pas din strategia unui astfel de om este să atragă de partea sa preoții,slujitorii Domnului astfel ei compromit lucrarea şi sfinţenia lui Dumnezeu.
Ahaz a înlocuit jertfele ce se aduceau pentru Domnul Dumnezeu cu jertfele idolilor, iar când ajunge să întineze Casa Domnului şi să spună ”despre altarul de aramă – nu-mi pasă de el”, nimeni nu-l opreşte.
Preotul care ar fi trebuit să i se opună, face întocmai cum i se spune (vers. 16).
În versetul 18 scrie că ”De hatârul împăratului Asiriei, a schimbat în Casa Domnului pridvorul Sabatului care fusese zidit acolo...”
De hatârul lumii, biserica ajunge să schimbe din legile şi poruncile Domnului Dumnezeu, fără ca El să le fi cerut vreodată asta.
De hatârul lumii, biserica înlocuieşte lucrările din Casa Domnului cu păgânisme şi valori necurate şi se justifică prin mult prea uzata scuză ”suntem sub har”.
Fraților harul este să ne numim copii ai lui Dumnezeu împreună cu Israel, să fim parte din măslin, fără a schimba natura măslinului.
Oare după ce am fost altoiți în măslinul lor,Domnul Dumnezeu aşteaptă de la noi mere?
Nu tot măsline trebuie să dea şi partea altoită?
Nu ce aşteaptă de la Israel, aşteaptă şi de la partea altoită în Israel?
Oare harul acoperă păgânismele de care nu vrem să ne lăsăm şi prin care vrem să pângărim măslinul?
De hatârul lumii biserica s-a despărțit de Israel şi îi numesc pe cei care vor să se apropie de Israel ”Iudeizatori” şi farisei, dar slavă Domnului dacă asta suntem!
De hatârul lumii eu nu am să fiu ca lumea, măcar de-ar sta 1000 de Urie şi Ahaz în fața mea să mă convingă prin poziția lor de slujitori că e ok să mă închin la altarele lor false!
”Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu voi sluji Domnului.” (Iosua 24:15)
Eu îl urmez pe Cel care se numește pe Sine Însuşi SFÂNTUL LUI ISRAEL.
