Este doar altoit într-o altă tulpină, cu o natură diferită.
Procesul atoirii aduce o criză, care poate fi depăşită prin seva furnizată de noua tulpină, dar mlădiţa altoită se trezeşte dintr-odată izolată de tot ce a fost natural pentru ea până atunci.
Criza altoirii este începutul unui proces lung, presărat cu frustrări, îndoieli şi ocazionale satisfacţii, aduse de momentele rare ale conştienţei creşterii.
Mediul crează probleme, libertatea de alegere e uneori strict limitată, orice planificare personală eşuează, orizontul se reduce la ziua prezentă, viitorul apasă pe umeri ca o povară nedorită, viaţa însăşi devine de neîndurat, iar moartea pare singura uşurare.
Dar, prin toate acestea, prin stagnările inerente din timpul iernii, prin exploziile de culoare şi speranţă ale primăverii, prin hărnicia grăbită a creşterii din timpul verii, noua mlădiţă se pregăteşte pentru împlinirea menirii ei. Un singur vis, un singur ţel, o singură împlinire – roadele.
Fazele creşterii spre maturitate sunt ca treptele unei rachete de lansare;
pe măsură ce-şi împlinesc misiunea, ele se desprind şi se pierd, topite în spaţiu, inutile şi uitate.
Dacă ar rămâne ataşate de capsula spaţială, i-ar îngreuia zborul, i-ar împiedica înscrierea pe orbita planificată, i-ar zădărnici atingerea ţelului.
Maturitatea aduce cu ea roadele şi-i permite lui Dumnezeu să facă o curăţire continuă spre desăvârşire, spre mai multe (şi mai bune) roade.
Până a fi fost altoiţi în adevărata Viţă, eram mlădiţe sălbatice, făceam roade amare, care nu puteau hrăni pe nimeni; fructe refuzate de Dumnezeu şi nefolositoare semenilor.
Dumnezeu te înalţă şi pe tine în ochii oamenilor, în funcţii, în neprihănire, în slujbe duhovniceşti, dar nu o face ca să-ţi dea prestigiu, ci ca să-ţi ofere o platformă pentru slujire.
Din păcate prea mulţi văd numai prestigiul şi beneficiile, rămânând pentru totdeauna datori la slujire.
Dumnezeu are control deplin asupra traseului nostru, fiind dispus să aştepte mulţi ani, până realizăm care ne este destinul.
Dar El nu aşteaptă pasiv şi neputincios, ci conduce în chip tainic paşii noştri înspre Egipt şi înapoi în Canaan, călăuzindu-ne pe drumul spre maturitate, spre eficienţă, spre rodnicie.
