În tăcere se-adunară
Norii deşi pe chipul meu;
Ispita înciudată, iară
Mă ameninţă din greu...
Am s-o-ntâmpin cu răbdare?
Îi voi mai păstra dispreţ?
Voi avea din El puterea
S-o răpun în chip semeţ?
După-o viaţă zbuciumată,
Prin furtuni biruitor,
Voi ancora trudit odată
Pe ţărmul ceresc salvator...
Greu e- al suferintei umblet,
Şi sânger, neînduplecat,
Strâng în mâna ta de înger,
Crinii, sfinţi imaculaţi'.
Blând, cu-a iubirii voce
Bunătatea ta mi-e har,
Şi privirea ta gingaşă
Faţa mi-o, ridică iar;
Amintirea veşnic vie
Inimii ce-i ţine loc
De speranţă, bucurie
Şi de-al veşniciei loc.
