luni, 21 iulie 2014

cine mai vrea semne şi minuni azi?

"De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. 
Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? 
Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! 
Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui:
 „Stăpânul meu zăboveşte să vină!” 
Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor."
 Nu de putine ori "crestinii anti-semne "sunt printre aceia la care fac referire versetele 48 si 49, aceia care isi "bat" fratii prin biserici (ori pe site-uri, care sunt buni critici si judecatori, chiar denigratori abili), le place mult stilul de viata materialist-consumist, le place sa isi vada linistiti de viata lor de "oameni de bine", de "crestini de biserica ", sa-si traiasca tihnit viata pe pamant, fara a fi stresati de ideea vreunei iminente reveniri a lui Cristos in timpul vietii lor.
Conform teoriei lor:
 - Domnul Isus va reveni candva…, 
dar nu se stie cand si "nici nu trebuie sa ne intereseze pe noi aceste lucruri , argumentand la infinit cu versetul din Matei 24.36 :
Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: 
nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. 
Noi nu vom putea sti intr-adevar care este ziua venirii Lui, nici ceasul acela. 
Dar tot Domnul Isus ne-a lasat niste indicii despre PERIOADA istorica respectiva:
Luca 2129. Şi le-a spus o pildă: 
„Vedeţi smochinul şi toţi copacii.
 Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. 
Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. 
Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri."
 La care „neam” se referea Domnul Isus atunci?
 Acela cărora le vorbea acum 2000 de ani? 
Nu , pentru ca in acest caz, vremea Apocalipsei s-ar fi derulat demult. 
Este adevarat, chiar si Ap. Pavel credea ca la generatia lor s-ar fi referit Domnul Isus. 
Dar nu a fost sa fie asa. 
Privind acum insa, din perspectiva timpurilor in care traim, ne este clar ca Domnul se referea la cu totul alta generatie. Majoritatea escatologilor sunt de acord ca este vorba de ultima generatie a poporului Israel, cea dinaintea perioadei necazului cel mare. 
Daca ea a inceput in 1948, odata cu anul reformării miraculoase a statului evreu (teologii escatologi au denumit anul 1948 
– „anul in care a fost amorsată bomba cu ceas numita Israel”; 
sau: 
„Israel, ceasul lumii a fost declansat in 1948” ), atunci se pune intrebarea: 
când ar putea exista posibilitatea ca cineva sa vada „întâmplându-se aceste lucruri”, tinand cont ca „un neam”, adica o generatie biblica înseamnă 70 de ani (si pentru cei mai tari –80 de ani) conform Psalmului 90, vers. 10 ?
 Putem socoti usor fiecare.
Este adevarat, semnele din Luca 21.8-24 s-au derulat deja (la asedierea Ierusalimului de către romani in anul 70), dar următoarele evenimente din Luca 21.25-28 - nu, si ele sunt specifice tocmai vremurilor din Apocalipsa. 
Istoria Israelului s-a oprit pentru 2000 de ani aici, la versetul 24:Matei 24. 24: 
Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile (adica in anul 70 d.Cr); 
şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor (adica perioada dintre anii 70 – 1948).
Pentru ca nu exista o delimitare prea clara intre aceste doua texte referitoare la doua perioade istorice complet diferite (perioada pana la anul 70 si perioada de dupa anul 1948), confuziile sunt frecvente si „crestinii anti-semne” le exploateaza la maxim.
Nu putem ignora insa faptul ca majoritatea semnelor de acum sunt cu totul aparte (caracteristice vremurilor apocaliptice), pentru ca ele nu au mai existat niciodata in istoria ultimilor 2000 de ani. 
Orice astfel de „semn” prezinta intotdeauna o doza de subiectivism, dar nici nu pot fi negate evidenţele, oricat de sceptici ar fi unii. 
Pentru cei care iubesc realmente venirea Domnului Isus, realitatile vor apare mai clar, pentru ca ei poseda o doza de „intuitie spirituala” activata in plus.