Să luăm în considerare contextul imediat al cuvintelor lui Isus:
-“să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor”.
Cum am putea urma aceste instrucţiuni dacă nu am învăţat să îi recunoaştem pe câini şi porci?
Apoi, să ne uităm la contextul mai larg:
-“Păziţi-vă de proorocii mincinoşi”.
Cum ne-am putea păzi de profeţii mincinoşi dacă nu i-am putea identifica mai întâi?
Se presupune că trebuie să căutăm anumite smene distinctive ale acestor profeţi mincinoşi, pentru ca mai apoi să-i putem evita.
Fariseii erau foarte critici şi erau dispuşi să creadă tot ce e mai rău despre alţii.
Din păcate, trebuie să spunem că erau încântaţi să descopere greşelile pe care le căutau.
Cu cât îi cunoşti mai bine îţi vei da seama că nu-i pasă deloc de adevăr.
Dacă i-ar păsa, ar scoate mai întâi bârna din ochiul său! Dacă cineva pretinde că tot ce îl interesează este neprihănirea şi adevărul şi nu are nimic personal cu nimeni, atunci va fi la fel de critic în privinţa sa cum este şi în privinţa altora.
Nu avem dreptul să-i judecăm pe alţii până când nu suntem dispuşi să admitem adevărul despre noi înşine.
Cu cât suntem mai umili, cu atât mai multă îndurare le vom arăta altora.
Cei care au avut parte de îndurare vor arăta îndurare.
Unii cred că ei au dreptul să “citească printre rânduri” şi să tragă concluzii bazate pe intuiţia lor, pe nişte indicii slabe sau pe nişte dorinţe anterioare.
În calitate de fiinţe umane, noi suntem limitaţi întotdeauna de cunoaşterea noastră.
Ne este imposibil să ştim tot despre toate.
Însă trebuie să ne ferim de nişte judecăţi pripite prin adunarea de date, punerea unor întrebări şi căutarea unor martori corespunzători.
Numai Dumnezeu cunoaşte motivaţiile inimii.
Ni se porunceşte să criticăm doctrina, metodele şi stilul de viaţă al cuiva, însă nu avem dreptul să judecăm secretele inimii cuiva.
Satan a afirmat că Iov Îl slujea pe Dumnezeu numai pentru ceea ce putea primi în schimb de la El.
Însă diavolul nu avea dreptate în privinţa motivaţiilor lui Iov.
Ni se porunceşte să judecăm învăţătura şi conduita; ni se porunceşte să judecăm comportamentul şi atitudinile păcătoase; însă motivaţiile.
Îi aparţin lui Dumnezeu şi sunt dincolo de cunoaşterea şi atribuţiile noastre.
Unele lucruri sunt întotdeauna corecte.
Pe de altă parte, alte lucruri sunt întotdeauna greşite.
Însă există şi lucruri care cad între aceste două sfere bine definite.
Unele lucruri devin bune sau rele în funcţie de context, de motivaţia noastră şi de cine este afectat de ceea ce facem.Ideea principală este următoarea:
-Nu avem dreptul să-i judecăm pe alţii în privinţa unor lucruri care ţin de conştiinţă şi generează o anumită conduită sau un anumit crez.
Atunci când judecăm ar trebui să fim în stare să indicăm un verset din Scriptură sau un principiu scriptural care să ne sprijine opiniile, căci suntem preocupaţi în primul rând de ceea ce ne-a descoperit Dumnezeu, nu de preferinţele şi convingerile noastre.
Fariseii nu numai că judecau ce nu trebuia judecat, dar şi o făceau ca şi cum ar fi avut dreptul să emită judecăţi finale. Însă o asemenea prerogativă Îi aparţine numai lui Dumnezeu.
Noi avem puterea de a judecam, dar nu şi puterea de a condamna;
avem dreptul de a avertiza, dar nu şi dreptul de a osândi.
