sâmbătă, 16 aprilie 2011

Când eşti mânios, rezolvă situaţia numaidecât....

-"Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul" (Efeseni 4:25)-

Două personalităţi puternice într-o relaţie sunt precum două râuri care se varsă într-unul singur; se formează un curent foarte puternic. Mânia poate fi spontană, aidoma unui fulger sau poate fi de durată, precum duduitul tunetului. Uneori ne ciocnim şi ne doare, alteori ne distanţăm şi abandonăm relaţia în tăcere. Dar dacă mânia este stăpânită cum trebuie, ea nu ne va distruge. Iată regulile lui Dumnezeu pentru stăpânirea mâniei.

Regula nr. 1: Fii sincer! "Lăsaţi-vă de minciună: "Fiecare dintre voi să spună aproapelui său ade­vărul" … "Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi". Să n-apună soarele peste mânia voastră" (Efeseni 4:25-26). Când te cuprinde mânia, nu nega lucrul acesta. Mânia poate fi constructivă. Avem dreptate să ne mâniem când oamenii sunt trataţi greşit, iar răul nu este îndreptat. Faptul de a spune: "Sunt nervos şi pentru că preţuiesc relaţia noastră, doresc să discut despre lucrul acesta" este lucrul onest, lipsit de ameninţări, care invită la soluţionarea problemei. Să remarcăm:
a) ignorarea, înăbuşirea, supri­marea sau pretinderea că nu eşti mânios sunt de fapt lipsite de onestitate;
b) o altă formă de a minţi când eşti nervos este exagerarea. "Nu asculţi niciodată ce spun". "întotdeauna îmi ignori dorinţele". "Nimeni nu face nimic în casa asta în afară de mine". Asemenea generalizări sunt neadevărate şi nu fac decât să agraveze şi să creeze două tabere, fapt ce garantează obscurizarea problemei care, deci, nu se va rezolva;
c) o altă cale prin care minţi când eşti nervos este învinovăţirea altcuiva. "Dacă ai ajunge la timp nu te-aş mai bate la cap" sau "dacă nu m-ai mai bate atâta la cap, poate aş ajunge la timp". Învinovăţirea altcuiva este modalitatea de a evada din propriile tale responsabilităţi, arătând cu degetul spre altcineva. Aceasta îi enervează pe ceilalţi şi nu ajungi niciodată la rezultatul dorit. Voinţa lui Dumnezeu este aceasta: "Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul", lucru care funcţionează când o faci în dragoste.Regula nr. 2: Nu ucide! Pavel scrie: "Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi" (Efeseni 4:26). Ce semnifică aces­te cuvinte ale lui Pavel? Nu lăsa ca mânia ta să ajungă în punctul de a fi dăunătoare. Nu-ţi folosi cuvin­tele ca pe o armă sau ca pe un mecanism de control. Este bine să-ţi exprimi emoţiile într-un mod sănătos, dar ţine-le în frâu. Scopul tău trebuie să fie rezolvarea problemei şi întărirea relaţiei, nu "reducerea la tăcere" şi rănirea celeilalte persoane.

Este uşor oare? Nu. Ai nevoie de o doză puter­nică de bunătate. Cuvintele aruncate în glumă, pline de sarcasm, evlavie proprie sau "indignare evlavioasă" îi rănesc pe oameni, uneori pentru totdeauna. "Limba stricată zdrobeşte sufletul" (Proverbe 15:4). "Duhul doborât de întristare, cine-l va ridica?" (Proverbe 18:14). "Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele" (Proverbe 18:21). Cuvintele, pline de mânie, odată dezlănţuite, pot "aluneca până în fundul măruntaielor" (Proverbe 26:22).
Cuvintele tale pot trăi în inima şi amintirea cuiva şi-l pot însoţi până la moarte. Noi spunem "piatra poate să-mi dis­trugă trupul, dar vorbele urâte nu mă vor distruge niciodată", dar nu este adevărat. Un om poate muri dintr-un duh zdrobit, iar cel care a rostit cuvintele acelea poate trăi cu regretul răului pe care l-a făcut fără a mai avea şansa de a-l repara. Pe de altă parte, mânia ţinută în frâu nu este un păcat de care trebuie să ne pocăim. Aşa că învaţă să faci diferenţa între mânia pe care o simţi şi cuvintele pe care le rosteşti. Mânia studiată cu atenţie poate revela o informaţie importantă despre schimbările care trebuie făcute. Concentrează-ţi atenţia asupra acestui fapt şi cere-l lui Dumnezeu să-ţi arate ce trebuie schimbat la ceilalţi, dar şi în tine!
Regula nr. 3: Rezolv-o acum! Acumularea mâniei în fiinţa ta nu face decât să te rănească. Când îţi descarci resentimentele începi să ţi le aduci aminte şi te umpli de amărăciune. “Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura” (Luca 6:45).

Când eşti mânios, rezolvă situaţia numaidecât. Nu lăsa ca timpul să-ţi hotărască alegerile şi nu sta sperând ca persoana cealaltă să fie “iluminată” şi să-şi ceară iertare. “Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te” (Matei 18:15). Încearcă să rezolvi problema şi refă relaţia. Când o reprimi, îţi adaugi încă o grijă în inima ta. Mai devreme sau mai târziu, doctorii vor spune: acum se află la sto­mac, îţi atacă sistemul imunitar, îţi predispune inima la probleme, la cancer şi la alte boli fizice, sociale şi emoţionale.
Între timp, lucrul acesta te va preocupa, îţi va mânca energia, îţi va schilodi creativitatea, îţi va opri părtăşia cu Dumnezeu, cu prietenii, cu credincioşii; ca să nu mai vorbim de faptul că vinovatul nu va mai avea ocazia de a-şi elibera conştiinţa, de a se pocăi şi de a face pace cu Dumnezeu şi cu tine. Nu-ţi mai alimenta trecutul, plănuind răzbunare şi făcând ca resentimentul să se transmită ca o povară generaţiei viitoare. Cere-I lui Dumnezeu smerenia şi curajul de a face faţă problemelor prezente astăzi. Când îţi pleci capul pe pernă în această seară, să ştii că problemele tale sunt prezente, ele sunt cunoscute de Dumnezeu şi de toţi ceilalţi şi somn uşor!
Regula nr. 4: Concentrează-te asupra soluţiei! Cineva a spus că părtăşia se asemănă cu doi oameni aflaţi într-o barcă: unul nu-l poate scufunda pe celălalt fără să se scufunde şi pe el. Încercând să obţii victoria pierdeţi amândoi. Aşa că atunci când vorbeşti, să te asiguri că acel cuvânt este “unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie” (Efeseni 4:9). Încearcă să înţelegi nevoia celuilalt. Nu mai scoate la iveală ofense deja mărturisite; nu-i jigni, nu glumi pe seama greutăţii, înălţimii, culorii pielii, sau limitărilor mentale, fizice şi emoţionale; nu adu în discuţie lucruri care umbresc situaţia şi care te împiedică să găseşti o soluţie. Şi nu ridica vocea pentru a intimida şi a manipula. Dumnezeu te-a creat cu capacitatea de a te mânia deoarece, când este gestionată corespunzător, mânia devine com­bustibilul care aduce schimbarea dorită şi medicamentul care vindecă. Aşadar:

a) caută o soluţie, nu o victorie. A-l face pe cineva în fel şi chip sau a-i diagnostica pe alţii numai înrăutăţeşte situaţia. Atenţia nu trebuie să se îndrepte spre ce a făcut cineva, ci spre ce puteţi face împreună pentru a rezolva situaţia;
b) recunoaşte-ţi propriile slăbiciuni şi cere iertare. De vreme ce este nevoie de doi pentru un tangou, conştientizarea propriilor tale imperfecţiuni îl face pe celălalt să şi le recunoască mai uşor pe ale sale;
c) de fiecare dată când “îi dai cuiva un impuls”, oferă-i unul pozitiv. “Orice faptă bună aceea să vă însufleţească” (Filipeni 4:8). Pentru fiecare problemă pe care i-o reproşezi cuiva, oferă şi un compliment. “Sunt sigur că nu ţi-a fost uşor să auzi aşa ceva. Mulţumesc pentru că m-ai ascultat cu atâta bunătate”. Dacă eşti concentrat asupra soluţiei, oamenii vor avea un lucru pozitiv pe care să se bazeze şi nu un lucru care să-i dărâme!Regula nr. 5: Păstrează problema în familie! “Orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru” (Efeseni 4:31). Când eşti mânios, este greu să rezişti tentaţiei de a răspândi zvonuri. Dar vorbirea plină de răutate este ca un foc înverşunat; îi consumă pe cei care îl răspândesc şi pe cei care ascultă. Nu-ţi afişa în public rufele murdare; ţine-le acasă. Rufele murdare se spală în două feluri:

1) în pu­blic. Le arăţi acolo unde ştii că oamenii le vor vedea.
2) Subtil. Faci glume despre faţa cuiva, despre membri familiei, despre prieteni, etc. pentru a-i înjosi. Aceasta duce la stinghereală pentru persoana pe care eşti mânioasă, măreşte prăpastia dintre voi şi face ca împăcarea să devină imposibilă. Solomon scrie: “dragostea acopere toate greşelile” (Proverbe 10:12). Pavel scrie: “la răutate, fiţi prun­ci; iar la minte, fiţi oameni mari” (1 Corinteni 14:20).
Regula nr. 6: Fă parte din echipa de curăţare! Noi spunem: “Şi-au făcut-o cu mâna lor. Să şi-o rezolve singuri”. Poate au meritat-o, dar nu putem întoarce spatele şi nu putem lăsa răni deschise care să se infecteze. Noi “ne iertăm unul pe altul, cum ne-a iertat şi Dumnezeu pe noi în Hristos” (Efeseni 4:32). Cum ne-a iertat Hristos? După ce am conştientizat, mărturisit şi ne-am pocăit de păcatul nostru? Nu. “Atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său” (Romani 5:10). Dumnezeu a luat iniţiativa, aşa că iartă, înainte ca celălalt să-şi ceară iertare. Şi chiar dacă va rămâne vrăjmaşul tău pentru totdeauna, iartă-l oricum. E ca şi cum ai face curăţe­nie după război. Doar atunci vei fi iertat tu însuţi, rănile provocate vor fi vindecate, iar vina ta înain­tea lui Dumnezeu va fi ştearsă!