duminică, 6 noiembrie 2011

RUGĂCIUNEA ȘI POSTUL

RUGĂCIUNEA ȘI POSTUL
Este momentul să subliniez marea importanţă a postului unit cu rugăciunea stăruitoare cu credinţă. Postul este important pentru motivul arătat de Domnul Isus în Marcu 9:29: "Acest soi de draci, a precizat El, nu poate ieşi decât prin rugăciune și post." Pentru a izgoni duhurile necurate dintr-un om, este absolută nevoie de post. Postul este o jertfă a credinciosului prin abstinenţa, reţinerea sa de la vitala necesitate biologică a organismului de a se hrăni. Cel care posteşte, fără nici un grai, spune următoarele cuvinte:
"Doamne, eu doresc atât de mult mântuirea acestui suflet, pentru care mă rog zilnic, încât în ziua de azi nu voi pune nimic în gura mea, nici mâncare, nici apă."
De aceea postul este o subliniere, o amplificare a rugăciunii. Postul face ca rugăciunea mea să se audă mai puternic în megafoanele cerului.
Precizarea făcută de Domnul Isus în Marcu 9:29, că sunt soiuri de draci care nu ies decât cu rugăciune şi post, prezintă postul ca o intensă muncă a sufletului, ca o jertfă duhovnicească (I Petru 2:5).
Postul este întotdeauna legat de rugăciune. Prin el însuși,despărţit de rugăciune, postul nu are valoare spirituală. Rugăciunea are valoare şi fără post, dar postul fără rugăciune nu este decât o simplă abţinere, o curățire trupească, fără nici o influenţă spirituală. Tocmai de aceea Domnul Isus n-a despărțit postul de rugăciune. (Marcu9:29).
De aici urmează că ori de câte ori cineva spune că posteşte, va fi întrebat: de ce? cu ce scop? Azi toată lumea știe că atunci când cineva posteşte, o face pentru că are de rezolvat probleme deosebit de importante.Valoarea postului ca amplificator al rugăciunii se cunoaşte din cele mai vechi timpuri. Astfel, pe vremea Esterei, împăratul Ahaşveroș, a dat ordinul de exterminare a tuturor iudeilor din marea împărăție Medopersana şi fusese comunicat tuturor celor 127 de provincii, aşteptându-se doar ziua execuţiei
(Estera 4:3) "În fiecare ţinut, spune Cuvântul lui Dumnezeu, unde ajungea porunca împăratului şi hotărârea lui, a fost o mare jale printre iudei; posteau, plângeau şi se boceau şi mulţi se culcau în sac si cenuşă."
La început Estera s-a temut să intervină la împărat pentru salvarea poporului. Dar după imboldul primit la ameninţarea lui Mardoheu tatăl ei adoptiv, prin cuvintele: "Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre toţi iudeii pentru că eşti în casa împăratului. Căci dacă tu vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei iar tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca acesta ai ajuns la împărăţie?" ( Estera 4:13-14 ).Aceste cuvinte produc o aşa de mare schimbare, în viaţa împărătesei, încât trimite slugi să-i spună lui Mardoheu:
  "Du-te, strânge pe toţi iudeii care se află în Susa şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi şi să beţi trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat în ciuda legii şi, dacă va fi să pier, voi pieri."( Estera 4:16 )
Aş vrea să fac precizarea că deşi în acest verset nu se pomeneşte cuvântul rugăciune, el e atât de evident, încât nu mai era nevoie de amintit expres. Exact așa cum s-ar zice: s-au aşezat la masă cu bucate şi ... au mâncat. Chiar dacă nu ne zice expres că, s-au rugat, lucrul acesta se înţelege, ţinând seama de groaznica ameninţare care plana asupra lor: de a fi cu toţi măcelăriți.După cele trei zile de rugăciune, post și nesomn( fiindcă rezultă că nu numai că n-au mâncat 3 zile, dar nici n-au dormit, ci în continuu au strigat către Dumnezeu), așa trasă, slăbită, sluţită, urâţită de atâta nemâncare şi neodihnă, Estera apare în faţa împăratului, fără să fi fost chemată. Omeneşte fapta era curată nebunie. Ţinând seama de felul capricios de a fi al împăraţilor despotici din antichitate, care aveau zeci, sute de soţii, să apari aşa sluţită şi pe deasupra şi nechemată, înseamnă să mergi la moarte sigură. Omeneşte aşa era, dar Estera mergea în numele Domnului, în urma celei mai intense munci a sufletului pe care noi pământenii o putem depune: rugăciunea şi postul. De aceea s-a şi produs minunea:-împăratul o primeşte în audienţă. Ba mai mult o întreabă foarte interesat ce are, ce problemă o frământă şi în același timp îi face şi marea promisiune:
 "Chiar dacă ai cere jumătate din împărăție îţi voi da". ( Estera 5:3 ).
Să ne mirăm de acest rezultat? Ba mai bine să ne mirăm cum de noi creştinii secolului 21 care avem în mâna noastră atâtea experienţe mari, clare, dar nu folosim forţa formidabilă a rugăciunii şi a postului pentru salvarea ]altora.Toate ordinele, dispoziţiile de exterminare erau demult expediate la toate capitalele celor 127 de provincii din uriaşul imperiu Medo-persan. Se aştepta doar ziua când sângele iudeilor să curgă gârlă pe străzile celor 127 de capitale. Dar lucrurile se inversează: Haman, primul ministru al lui Ahaşveroș, protejatul de până atunci al împăratului, decade complet din graţia acestuia şi ajunge să fie spânzurat tocmai de spânzurătoarea pregătită de el pentru Mardoheu. În schimb, Mardoheu îi ia locul în funcţia de prim ministru. Rugăciunea înfocată unită cu multe zile de post a sute şi mii de suflete a dus la salvarea unui popor întreg.
Atât de valoroasă este aceasta izbânda încât şi azi,după mii de ani, Evreii serbează sărbătoarea Purim înamintirea acestei neuitate izbăviri. Pe câţi n-ar salva şi azi de la moarte veşnică (de la iadul pregătit pentru Diavol şi îngerii lui) rugăciunea sfinţilor, aleşilor luiDumnezeu? Dar noi am uitat ( se pare ) aproape de tot marea precizare a Mântuitorului:
Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui care strigă zi şi noapte către El?"( Luca 18:7 ). Prin cei de atunci care au strigat zi şi noapte şi au postit, Dumnezeu a salvat un popor de la moarte fizică.Azi prin noi, Dumnezeu vrea să salveze o familie,un cartier, o țară, o lume de la moarte veşnică.Unde sunt creştinii care să audă, să înţeleagă cuvintele Domnului Isus?Doamne, adu ziua când fraţii noștri români să aibă pe inimă atât de mult cauza salvării ţării şi a lumii de la moarte spirituală, încât sa fie mii, milioane de mijlocitori ca Estera și Mardoheu!
În continuare doresc să amintesc de un alt caz dinVechiul Testament, în care vom vedea iarăşi efectul miraculos al rugăciunii unite cu post. E vorba de cetatea Ninive a cărei nelegiuire era aşa de mare, încât Dumnezeu a hotărât s-o nimicească. Ultima încercare de a salva cetatea, e lăsată în seama profetului Iona. Acesta era în fond un aşa de mare naţionalist-şovin încât ştiind că dacă ei se vor întoarce de la păcatele lor, Dumnezeu îi va ierta şi nu-i va nimici, a preferat să fugă departe de faţa Domnului.(Iona 4:2; 1:3).
Iată un profet ciudat, care nu dorea pocăinţa cetăţii Ninive, ci pierzarea ei. Tocmai de aceea Dumnezeu îl urmăreşte îndeaproape. Nu-1 slăbeşte de loc. Marea se înfurie, corabia cu care călătorește Iona e gata să se scufunde, şi toate acestea numai din cauza neascultării lui. Dar profetul şi-a recunoscut vina şi a cerut să fie aruncat în mare pentru ca apele să se liniștească. Astfel, el ajunge să fie înghiţit de un peşte mare şi acolo, în pântecele peştelui el se pocăiește.. Abia după pocăinţa lui, Iona a fost scos afară la ţărm, căci Cel ce a creat toate vieţuitoarele poate să le poruncească să facă orice.
Iona, pocăit, devine mesagerul lui Dumnezeu pe străzile Ninivei: "40 de zile şi Ninive va fi nimicită ".Deşi Iona n-a spus locuitorilor din Ninive ce să facă pentru a fi izbăviţi, totuşi se întâmplă ceva de necrezut. Se vede că ei ştiau ce trebuie să facă pentru a potoli justificata mânie a lui Dumnezeu. Ca urmare în cetate s-a produs o pocăinţa în masă.Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici. Lucrul acesta a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de la scaunul său de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi a șezut şi el în cenuşă. (Iona 3:5-6 ).Ce frumos lucru din partea ninivenilor. Ce frumos,practic şi eficient a procedat împăratul. De altfel dacă nu s-ar fi sculat de pe scaunul de domnie, l-ar fi sculat Dumnezeu. Căci El e Domnul Domnilor. Dacă nu şi-ar fi scos mantia de pe el, i-ar fi smuls-o dreptatea lui Dumnezeu care nu suportă păcătoșenia umană.Dacă acel împărat nu s-ar fi umilit, încât să se acopere cu sac şi cenușă, 1-ar fi umplut Dumnezeu de o ocară şi de ruşine veşnică.Ce frumos, ce necesar, ce inteligent au procedat ninivenii de la împărat şi până la ultimul servitor s-au smerit, au strigat după iertare, au postit cu toţii. Chiar şi animalele au fost obligate să postească. Asta probabil pentru că ninivenii au păcătuit şi cu animalele.Ce efect imediatşi minunat! Dumnezeu s-a întors,şi-a schimbat planul de a nimici cetatea Ninivei.Mă întreb: de unde au ştiut ninivenii ce trebuie să facă? Înseamnă că toţi oamenii ştiu,au în ei, în conştiinţa lor,ce ar trebui să facă. Dar dureros,ruşinos, ca mulţi abia la necaz, în faţa unei mari ameninţări sau primejdii strigă: "Ai milă, Doamne, iartă-mă, scapă-mă". Aşa au făcut şi cei din Ninive. Iată porunca împăratului: "Oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu, şi să se întoarcă de la calea lor rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile."(Iona 3:8).Aceasta e de fapt postul adevărat: -umilinţa înaintea lui Dumnezeu, recunoaşterea vinovăţiei, cererea de iertare şi părăsirea păcatelor. Altfel rugăciunea și postul n-au valoare.
Lucrul acesta e arătat clar de Dumnezeu prin profetul Isaia. ( Isaia 58:1-11 ).Unul dintre cele mai mari rezultate ale postului,aşa cum rezultă din cazul celor din Ninive, este faptul că el umileşte fiinţa umană creând, prin aceasta, starea potrivită ca rugăciunea să fie ascultată. Postul creează starea sufletească în care omul se vede un nimic iar pe Dumnezeu îl vede totul și așteaptă totul de la Atotputernicia Lui.Îmi place de împăratul celebrei cetăţi Ninive, că nu-i pasă de rangul său, ci se dezbracă de hainele sale de împărat, se acoperă cu sac şi se presară cu cenușă, stă în cenușă, ca semn al celei mai profunde umilinţe. Prin aceasta se dezaprobă pe sine, păcatele sale şi ale supuşilor săi şi din cenușă alături de miile de cetățeni ai marii cetăţi strigă către Dumnezeu, după iertare, îndurare.Nu-i de mirare că Dumnezeu s-a întors din mânia Lui, anulând planul de distrugere al cetăţii.Acele suflete care cu umilinţă profundă, strigăcătre Dumnezeu, vor primi iertare,oricât de păcătoase ar fi ele. Dumnezeu se lasă găsit numai de cei ce-L caută din toată inima. Aceasta-i asigurarea pe care ne-o dă Dumnezeu prin prof. Ieremia. (Ier, 29:13-14).Din cele arătate se impune ca o necesitate să avem o viaţă zilnică de rugăciune. În afara rugăciunii speciale de dimineaţă, e bine să ţinem cont de îndemnul apost, Pavel din Efes. 6:18. "Face-ţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Veghea-ţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii." Cât de importantă este rugăciunea unită cu postul, o spun nu numai cazurile din Vechiul Testament, dar şi cele din Noul Testament. Din mai multe texte biblice reiese că Biserica la început se ruga şi postea. Astfel cândau trebuit aleşi misionari pentru lucrarea între păgâni,Biserica din Antiohia, s-a rugat atât de intens în ziua postului lor, încât Dumnezeu le-a vorbit desluşit prin grai sau îndemn comun lăuntric să-i pună de o parte pentru lucrare, pe Pavel şi pe Baraba. ( Fapt. 13:1-3 ). Ce să mai spunem de viaţa de post. Pavel, care făcând bilanţul câtorva din jertfele lui, scrie: "În osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea." (II Cor, î 1:27). Nu putem încheia capitolul rugăciunea și postul fără să pomenim despre Hristos Mântuitorul care a postit 40 de zile. Prin post Domnul Isus s-a întărit spiritual, s-a pregătit pentru marea Lui lucrare care-i stătea în faţă. La sfârşitul celor 40 de zile de post a fost obosit trupeşte dar a fost foarte întărit sufleteşte. Omeneşte nu mai putea face nimic. Poate tocmai de aceea L-a ispitit Diavolul atunci atât de puternic. Da, Isus slăbit trupeşte, dar întărit sufleteşte. Partea a doua Diavolul n-o mai ştia că poate nu l-ar fi ispitit chiar atunci. Tocmai această slăbiciune fizică a Domnului Isus după post explică exprimarea apost.Pavel: "Când sunt slab, atunci sunt tare ".(II Cor.12:10).Isus când ales pe cei 12 ucenici, de asemenea a postit, şi s-a rugat o noapte întreagă. ( Luca 6:12-13 ).Toţi credincioşii buni, adevăraţi urmaşi ai Domnului Isus, din trecut au adus de multe ori în viaţa lor astfel de jertfe duhovnicești.Şi azi credincioşii duhovniceşti aduc astfel de jertfe. Voi reda mai jos un caz de rugăciune şi post din care fiecare pocăit sincer are de învățat.O mamă credincioasă avea trei fete pentru care de mult timp se ruga încontinuu. Fetele care aveau în jur de
20 de ani nu dădeau însă semne de întoarcere la Dumnezeu. Într-o zi mama le-a zis:
 "să ştiţi că mă încui în camera mea. Nu-mi trebuie nici mâncare, nici apă,voi striga atâta către Dumnezeu, până vă veţi hotărî pentru El." Fetele au luat-o în derâdere şi i-au zis deschis: "mamă poţi să te rogi dimineața cât vei vrea şi să posteşti cât ți-o plăcea că noi tot n-avem de gând să ne pocăim." Cuvintele fetelor au făcut pe mama lor şi mai hotărâtă să-și urmeze planul. Ea s-a dus în camera ei şi o zi întreagă a strigat cu mare credință şi stăruinţă către Dumnezeu pentru fetele ei. Spre seara primei zile, una
din fete bătu sfioasă la uşa şi-i zise: "mamă, eu sunt fiica ta Maria, vreau să-ţi spun ceva urgent".Mama deschise uşa şi fiica ei se înlănțui de gâtul mamei şi-i spusese printre lacrimi că vrea să se pocăiască. Mama a îngenunchiat numai decât şi a mulţumit Domnului că una dintre fetele ei a răspuns chemării lui Hristos.A doua zi seara, a doua fiică a spus mamei sale că deşi n-avuse de gând să se pocăiască, ceva n-o lăsa în
pace. O chemare puternică, irezistibilă, o îndemna să-şi predea viaţa Mântuitorului care a murit pentru ea. Din nou mama a îngenunchiat și a mulţumit Domnului şi pentru aceasta fiică.Cea de a treia fiică, însă, rezista, ba chiar îşi bătea joc de mama sa şi de cele doua surori ale ei care s-au predat Domnului Hristos."Ce crede mama că cu mine-i merge ca şi cu celelalte două? Poate să se roage cât vrea ș-i eu tot nu mă pocăiesc. Sunt tânăra, vreau să-mi trăiesc viaţa, să mă distrez. Chiar dacă mă voi pocăi vreodată, asta va fi mai la bătrâneţe." Cam aşa vorbea sfidător cea de a treia fiică.Sorei mamă nu-i păsa însă de vorbele ei. Ea se baza pe promisiunea Domnului Isus: "Tot ce veţi cere cu credinţă prin rugăciune, veţi primi" ( Matei 21:22 ) şi pe promisiunea Mântuitorului din Ioan 14:13 "orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul."A trecut şi cea de a treia zi şi mama continua să se roage pentru fiica ei. Striga cu putere "Doamne, Tu ai murit pentru ea, pentru păcatele ei şi ai promis că orice vom cere în Numele Tău vei face; Doamne fă minunea, ca fiica mea să se hotărască, să te urmeze azi, acum."
Într-o seară pe când ea tocmai repeta aceste cuvinte, cineva a bătut la uşă foarte sfios, dar şi foarte hotărât.
-Cine este?s-a auzit slab vocea mamei.
-Eu, ... Fiica ta cea răzvrătită.Deschide mamă, depun armele, nu mă mai împotrivesc voinţei Tatălui care m-a creat si dorinţei Fiului care a murit pentru mine. Deschide mamă, vreau să mă rog împreună cu tine Domnului şi să-i cer iertare că 1-am refuzat aşa de mult timp şi să-ţi cer iertare şi ţie.
Mama bucuroasă a deschis uşa şi clipa ce-a urmat a fost foarte asemănătoare cu întâlnirea dintre fiul risipitor şi tatăl său. Îngenunchiate, ele s-au rugat Domnului cu lacrimi de fericire. Şi ultima fiică a devenit a Domnului.
Iată ce face rugăciunea şi postul. Aceasta este munca spirituală, cea mai importantă muncă în biserică.
Din cazul de mai sus, învăţăm să nu ne descurajeze nepăsarea altora, faptul că ei devin mai răi după ce începem să ne rugăm pentru ei.De multe ori noi pocăiţii suntem vinovaţi că cei dragi ai noștri nu se întorc. Chiar dacă ne rugăm pentru ei, o facem rece, formal, nu cu credinţă, suficientă, nu cu stăruinţă. Din păcate,însă, pentru mulţi creştini, postul este complet necunoscut. Să ne rugăm intens ca Dumnezeu să vorbească intens tuturor creştinilor, făcându-i să înţeleagă că cea mai mare forţă spirituală şi cea mai intensă muncă a sufletului este rugăciunea unită cu postul.