joi, 15 ianuarie 2015

· Ferice de tine!


· și diavolul ne ”dorește fericiți” și, dacă ar fi să ne facă el urările, iată cum ar suna :
        Ferice de cei prea obosiți, prea ocupați sau prea dezinteresați pentru a petrece câteva ore pe săptămână cu frații și surorile lor de credință, căci ei sunt cei mai buni lucrători ai mei !
  Ferice de acei creștini care așteaptă să fie invitați și să li se mulțumească, pentru că eu îi pot folosi !
Ferice de cei prea sensibili care, răniți fiind, vor decide să nu mai meargă la Casa Domnului, căci ei sunt misionarii mei !
Ferice de cei care fac tulburare, căci ei vor fi chemați fiii mei Ferice de cei care se plâng încontinuu de ceva, căci eu sunt numai urechi pentru ei ;
Ferice de cei care sunt sătui de manierele și greșelile păstorilor, căci ei nu se aleg cu nimic din predicile ce le aud...
Ferice de acel membru al unei biserici care așteaptă să fie invitat la propria-i biserică, pentru că el este o parte din problemă și nu din rezolvarea ei ;
Ferice de cei care bârfesc, căci ei vor cauza certuri și separări care mie îmi plac.
Ferice de cei care se ofensează ușor căci ei se vor mânia repede și vor pleca dintre frați ;
 Ferice de cei care nu donează la biserică pentru progresul lucrării lui Dumnezeu, căci ei sunt ajutoarele mele ;
Ferice de cei care vorbesc despre dragostea nemăsurată a lui Dumnezeu, dar urăsc pe fratele și pe sora lor, căci ei vor fi cu mine o veșnicie !
Ferice de tine care, citind aceste lucruri crezi că se potrivesc foarte bine altora, dar nu ție, căci și pe tine te-am prins și ești al meu !